- Nu te mahni, dragul meu, grai batrana adanc miscata. Ma uit la fata ta, ma uit la parul tau, si nu mai intreb ce s-a intamplat: vad eu c-a fost mare nenorocirea prin care ai trecut. Nu-mi spune nimic: ma tem ca nu cumva nenorocirea ta sa-mi para prea mica si sa-ti fac o nedreptate, caci ea este asa de mare cum o simti tu. Dar zic sa nu te mahnesti: e norocul omului care a trecut prin o mare nenorocire, caci a scapat de multe necazuri mici, care mistuie mai rau decat durerea.
Ghita lua pe unul dintre copii si-l saruta.
- Sarmanilor mei copii, zise el, voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri, un tata om cinstit.
- Lasa, Ghita, grai Ana; noi si toti oamenii buni care te cunosc te stim cine esti si ne mustram pentru gandurile rele ce ne vom fi facut despre tine.
- Nu asta e cinstea, intampina sotul. Cinstit nu e decat omul care a astupat gurile rele, pe care nimeni nu-l poate grai de rau fara de a se da de rusine; cinstea e sila pe care le-o faci oamenilor rai de a te socoti om intre oameni. Eu nu mai pot sili pe nimeni sa nu le zica copiilor astora: "Tatal vostru e un ticalos!
"
- Asa e, raspunse batrana; multe trebuie sa faci de dragul lumii, fiindca e mare nenorocirea cand te strici cu ea. Dar ce sa-i faci? e asa data, si nu altfel. Daca te-ai stricat cu lumea, nu te mai gati de sarbatoare, ci stai acasa si te pune sa-ti torci din fuiorul tau o camasa curata.
- Da, daca esti muiere!
- Muiere sau barbat: om cu minte sa fii!
- Om cu minte? Hei!
mult venin am adunat eu, si ma credeam om cu minte, dar tot numai in mine l-am desertat.
- Da, multumita lui Dumnezeu ca l-ai desertat, grai batrana. Si batrana avea dreptate: Ghita trecuse in adevar printr-un fel de prefacere.
Nenorocirea il facuse mai ingaduitor si mai multumit cu lumea in mijlocul careia se afla. Odinioara el credea ca omul poate sa faca si sa desfaca; acum simtea ca toate vin cu intamplarea si se multumea cu putinul bine de care a
vuse parte. Astfel, ii parea bine cand o vedea vesela pe Ana, care se bucura de capatul la care au ajuns lucrurile, fiindca ele puteau sa ajunga la un capat si mai rau.
Apoi omul isi cauta, la amaraciune, el insusi mangaierea. Incetul cu incetul, Ghita isi puse tare si tot mai tare de gand ca mai sta pan la primavara la Moara cu noroc, apoi isi aduna toata averea, isi ia nevasta si copiii si se duce departe, unde nu-l cunoaste nimeni, in fundul Banatului, ori chiar in Tara. "Si, isi zicea el, nu este cu putinta ca purtarile bune sa nu strabata cu vremea." Astfel, isi dadea silinta sa uite cele petrecute, sa le treaca cu vederea, ca si cand nu ar fi fost, si sa se piarda intr-un viitor mai bun, pe care si-l inchipuia adeseori ca-n aievea.
In putinele zile petrecute in inchisoare ii venise de sute de ori gan- dul sa ucida pe omul care-l pierduse si nu o data simtea in el ca e prea slab spre a se stapani sa nu-l ucida, ci sa-l omoare incetul cu incetul si sa-l duca, precum ar fi dorit, de jumatate sfarsit, la spanzuratori; acum parca-i venea sa-si zica: "Dar ce-mi pasa!
? cele facute tot nu se mai pot desface".
"Lasa-l, saracul, cu pacatele lui", zise el cand il vazu iar pe Lica Samadaul, care veni cateva zile in urma la Moara cu noroc. Iara Ana il primi cu inima deschisa pe omul care vorbise atat de frumos in fata judecatorilor si prin a carui cumintie scapase sotu-sau de primejdia in care se afla.
Dupa ce stete vreun ceas de vorba, Lica isi desfacu serparul de la brau, plin de bani, si-l deserta pe masa.
Ghita, cuprins de o pornire patimasa, privi aspru in fata lui.
- De care sunt astia? intreba el apasand asupra vorbelor. De ai ovreului ori de ai domnisoarei?
El credea ca Lica se va cutremura in auzul acestor cuvinte; ramase rusinat cand acesta ii rase in fata si raspunse:
- Si de unii, si de altii; ca hot m-am imprumutat si tot ca hot trebuie sa si platesc.
- Si daca ma prinde cineva cu ei?
- Cine sa te prinda? banii sunt bani si tu esti carciumar: vin la tine fel de fel de oameni si tu iei ce-ti da fiecare.
- Si daca te-as da eu de gol?
- De asta nu ma tem, raspunse Lica. Ghita se ridica, scoase saltarul mesei, trase banii in el si iar il inchise.
- Vezi, acum esti om cu minte, grai Lica. De ce folos ti-ar fi fost daca-i spuneai judecatorului ceea ce poate ca nici el nu dorea sa-i spui. Peste mintea mea tot nu trece nici unul cu mintea lui, nici tu, nici altul. Lasa-i, sada la racoare, daca sunt prosti. Credeau, prostii, ca eu imi pun credinta in niste oameni pe care nu-i tin destul de strans legati si ca ma vor pagubi pe mine, daca se vor duce cu Raut, ca sa ia vreo suta de porci din turma mea: acum n-or sa mai ia nici unul.
Ghita suspina o data. Era uimit de acest om atat de ager in rautatea sa si se simtea usurat cand afla ca in nedreptatea legilor e o aspra cearta dumnezeiasca.
- Dar cu femeia aceea ce-ai avut? intreba el.
- Ceea ce am cu tine, raspunse Lica rece. Am prins-o ca are slabiciune de aur si de pietre scumpe si am pus-o sa vanda, ceea ce putea sa faca fara de a cadea la banuiala. Dar muierea tot muiere ramane: era sa ma dea de gol, caci n-a avut inima sa vanda un lant, care-i placea, precum se vede, afara din seaman.
- Si pentru asta tu ai stins patru suflete, grai Ghita ingrozit. Tu nu esti om, Lica, ci diavol!
- O simti acum?!
grai samadaul multumit. Ar fi trebuit sa o simti mai de mult si sa intelegi ca eu atat de mult ma tem de cearta legilor, incat frica imi deschide mintile si-mi lumineaza calea pe care umblu. E nebun acela care-mi zice, ca tine, ca are sa ma duca la furci, pentru ca ma face
sa bag mai bine de seama. Intelegi tu acum ca acela care tine cu mine nu are sa se teama de nimic, iara acela care vrea sa ma doboare trebuie sa stea mereu cuprins de ingrijire, pentru ca, de ar fi mai nevinovat decat copilul de trei zile, tot ii frang in cele din urma gatul. Tu esti om cinstit, Ghita, si am facut din tine om vinovat; acum pot sa merg lesne si mai departe si sa te duc eu la furcile cu care ma sperii tu pe mine.
- Pentru ce, Lica!
? pentru ce? striga carciumarul, cuprins de spaima.
- Nu zic ca te duc, raspunse Lica domol: acu nu-mi vine la so- coteala; am trebuinta de un om ca tine. Zic numai ca te pot duce daca-mi stai in cale.
- Plec maine de aici, si-mi da pace.
- Acu nu te las sa pleci; ai stat pana acum din incapatanare; tre- buie sa stai de aici inainte de frica. N-am muncit eu degeaba: acum tremuri inaintea mea ca frunza de mesteacan; acu vreau sa stai aici!
- Ce vrei cu mine?!
- Ce vreau? grai Lica razand. Ghita!
multi oameni au pierit la carciuma asta si li s-a gasit urma cale de doua poste de aici. De cand esti tu aici, n-a murit inca nici unul. Ma intelegi?
Ghita se ridica si-l privi cu dispret.
- Si cata vreme stau eu aici, n-are sa moara nici unul, afara poate de mine!
zise el hotarat.
Lica iar se ranji la el.
- Vorbesti ca fetele mari mai nainte de a fi gustat dulceata pacatului, zise apoi asezat. Poate ca si eu am vorbit odata asa, nu tin minte. Stiu numai ca ma aflam in stramtorare cand am ucis pe cel dintai om: imi pierisera niste porci din turma si-mi era rusine sa spui c-au pierit si n-aveam bani sa cumpar altii in locul lor. Apoi am ucis pe al doilea, ca sa ma mangai de mustrarile ce-mi faceam pentru cel dintai. Acum sangele cald e un fel de boala, care ma apuca din cand in cand, pentru ca tu nu stii inca, urma el mai cu avant, cum iti fierbe si clocoteste tot sangele cand te hotarasti odata sa pui un lucru la cale, si ce grozava e placerea de a-l lovi pe omul care te supara, de a-l lovi tare, ca sa-l sfarami, cand te-a atins c-o vorba ori cu o privire, de a rasplati insutit si inmiit. Aduni mereu venin si ura si manie oarba, si cand ai adunat destula, atunci versi cu prisos, si nu prea mult iti pasa asupra cui, numai om sa fie. Tu esti om, Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine, as rade si de dracul si de muma-sa. Ma simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea cu un om ca tine.
- Iti sunt tovaras!
grai Ghita hotarat si rece.
- Nu te primesc!
raspunse Lica tot atat de hotarat si de rece. Pe om nu-l stapanesti decat cu pacatele lui, si tot omul are pacate, numai ca unul le ascunde mai bine. Ca sa le dea mai lesne pe fata, cauta-i slabiciunea, fa-l sa si-o deie de gol si faci cu el ce vrei, caci unul se manie, altul se rusineaza, al treilea se zapaceste, dar nu e nici unul care nu-si pierde bunul cumpat si mintea intreaga. E insa o slabiciune de care ma tem, fiindca nu stii niciodata cum s-o apuci; e azi mai mare, maine mai mica, si cand ai crede c-ai nimerit-o, dai gres: de oamenii care au asemenea slabiciune ma feresc, caci ei te dau de gol cand lumea ti-e mai draga. Am patit-o odata cu Pintea: n-o mai pat si cu tine.
- Ce fel de slabiciune? intreba Ghita cam cu jumatate de gura.
- De femei, ba chiar mai rea decat aceasta, de o singura femeie.
Ghita nu-i raspunse nimic, dar dupa ce Lica se departa, el isi ridica amandoua mainile asupra lui si grai patruns de un singur gand: "Te crezi tu mai rau decat mine!
? Sa vedem!
Te duc la spanzuratoare chiar dac-ar trebui sa merg si eu de hat cu tine".
