Banii primiti de la Lica erau pe masa, si Ghita statea singur si cu usa inchisa inaintea lor, cercetand cu incordata luare aminte fiecare bucata, ca sa vada daca nu afla vreun semn pe vreuna din ele.
Era hartie, argint si arama, insa hartiile, afara de doua bucati mai mari si de una mica, erau noua-noute, cam mototolite, dar inca neimpaturate. Pe una din hartiile mari era o pata mare de cerneala, iara dintr-una mai mica lipsea o bucata; dar acestea nu puteau sa fie semne.
Ghita privi catva timp dezamagit la bani; cu toate acestea, ii parea bine, caci la urma urmelor el avea drept la o parte din acesti bani, muncise pentru ei, ii castigase para cu para si i-ar fi parut rau dac-ar fi trebuit sa-i dea judecatorului, ceea ce era hotarat sa faca cu banii ce-ar fi avand vreun semn.
Dupa ce trase iar banii in saltarul mesei, el se plimba catva timp prin casa. Ii era ca si cand ar fi furand oarecum acei bani si se intreba mereu cuprins de ingrijare daca nu cumva isi pune el insusi o cursa, tinandu-i la dansul. Ar fi voit sa-i ia si sa-i arunce pe fereastra; insa el nu putea, se gandea cat trebuie sa munceasca un om ca dansul pentru ca sa adune atata la un loc, si nu-l lasa inima sa-i dea din mana.
A treia zi era sambata, ziua in care se numarau banii si cand tre- buiau sa fie toti de fata, un obicei bun, ramas inca din vremile bune, si mai ales obiceiul de care Ghita nu s-ar fi putut lepada niciodata.
Inca de la inceput Ana era nedumerita. Ii parea ca sunt prea multi bani de asta data si nu putea sa departeze de la sine gandul ca hartiile noua-noute au venit de la unul si acelasi om.
Iara batrana se bucura ca saptamana aceasta a fost asa de buna.
- E buna aceasta? intreba ea cand vazu hartia din care lipsea o bucatica.
- Sa-mi dea Dumnezeu tot de aceste!
grai Ghita numarand mai departe.
Ana privi la hartie cu tot dinadinsul si sangele ii pieri din obraji; dar ea nu grai nimic, deoarece era si batrana de fata.
In urma voi sa-i graiasca lui G
hita, dar nu putea. Il banuise o data si se temea sa-l mai banuiasca. Asa e!
dar gandul rau, incuibat odata in mintea ei, nu o mai lasa sa-si vie in fire, se temea, ea singura nu stie de ce, si mai ales seara, dupa ce Ghita si batrana adormira, capul incepu a i se infierbanta.
"Trebuie sa aflu adevarul, de dragul copiilor mei, daca nu de alta!
" zise ea hotarata, apoi se dete jos din pat, cauta cheile, deschise tiptil, ca o hoata, lada si scoase teancul de hartii. Apoi se duse in odaia de langa birt, facu limina, incuie usa, desfacu cu mana tremuratoare teancul si incepu sa cerceteze hartiile.
- Asta e!
grai punand la o parte hartia din care lipsea o bucatica. Jur pe sfanta cruce ca am vazut-o in mainile ei!
Ea cerceta apoi hartiile noi pe care le banuise din inceput. Una dintre ele parca era impunsa cu acul tocmai la mijloc si, cer- cetand mai departe, ea afla cincizeci si trei de bucati care erau astfel impunse, ca si cand ar fi fost trase pe o sarma subtire.
Ea puse hartiile una peste alta, apoi se intoarse cu capul ridicat la sotu-sau si-l destepta din somn.
- Ce-i?!
Ce s-a intamplat?!
intreba el speriat.
- Vino cu mine!
ii zise ea. El se ridica cu grabire si pleca buiguit in urma ei.
- De unde ai tu banii astia? intreba ea, aratand la hartiile de pe masa.
Ghita tresari, cuprins de spaima ucigasului prins asupra faptei.
- Mai stiu si eu?!
raspunse el. De la drumeti.
- Ghita!
ii zise ea. Nu te juca cu dracul!
Banii astia, cati sunt aici, toti i-ai primit de la un singur om. Hartia asta, din care lipseste o bucata, a fost o data in mana mea: i-am dat-o femeii pe care o stii si tu, in ziua cand a fost ucisa, iara aceste cincizeci si trei de bucati sunt insemnate cu acelasi semn, si tot asa trebuie sa vie de la unul si acelasi om, si anume, de la ea, caci la ea am vazut bani noi ca si acestia. Din doua una: ori tu esti amestecat in trebile aceste, si atunci nu e bine, ori nu esti amestecat si nu stii sa te feresti de oamenii rai, si atunci iar nu e bine. Daca-i asa, apoi pune chiar acum caii la trasura, caci vreau sa plec de aici cu copiii mei.
Ea ramase cam zapacita cand vazu ca el, in loc de a se tulbura, o priveste cu dragoste si bucurie.
- Copiii aceia sunt si ai mei, zise el, lasa-i numai, ca e grija mea de dansii. Carevasazica, sunt insemnate hartiile? Si eu am cautat semne pe ele, dar n-am gasit nici unul. Ce fel de semn e acela?
- Iata, raspunse Ana mai domoala, punand hartiile in fata lumi- nii; vezi impunsatura aceasta?
- O vad acum!
o vad prea bine si-l tin minte pe omul de la care le-am primit. E un om, urma el peste putin cam in sila, pe care nu-l cunosti, dar ai sa-l cunosti intr-o zi.
Graind aceste, el se apropie de dansa, ii lua capul intre maini si o saruta mai de multe ori pe frunte.
- Sa nu-ti faci ganduri rele, zise el iar, si sa nu te miri daca ma vei vedea cateodata cam schi
mbat din fire; eu trebuie sa scot la capat un lucru greu. Acum ma duc, chiar acum, ca sa fiu maine dimineata aici, asa ca nimeni sa nu stie c-am fost dus peste noapte. M-ai inteles? Du-te si te culca si fa ca si cand n-ai sti nimic.
- Dar unde te duci? il intreba ea ingrijata.
- Am sa-ti spui, raspunse el, apoi stranse hartiile si pleca. Peste putin el calarea in treapat mare de-a lungul drumului de tara spre Ineu, iara pe la miezul noptii il astepta intr-una din odaile mai retrase ale cazarmii pe Pintea, care se dusese cu banii la arandasul.
- Putina treaba, grai Pintea, dar tot e ceva. Ar trebui sa ai marturii ca ai primit banii de la el; insa Lica e om viclean si n-are sa-ti dea decat intre patru ochi.
- Atunci ce sa facem? intreba Ghita.
- Multe ar fi de facut, grai Pintea, numai dac-ai fi tu om mai viclean, daca n-ai fi atat de prost, ca sa-l aperi cand vrei sa-l surpi. Stii tu ca sluga ta, Marti, e omul lui Lica?
- Marti?!
striga Ghita.
- Nu te aprinde, il intampina caprarul. Acum trebuie sa-l tii, caci altfel ni se strica toata treaba. I-am gasit eu noima si lui Marti. Iti spun numai atat, ca am aflat multe, dar inca nu destule, caci de Lica cu una, cu doua nu te poti apropia. Daca m-ajuta Dumnezeu, in cateva zile am sa dau si de cei doi morti: le sunt pe urma. Nu s-a sfarsit inca judecata: mai va
- fie chiar pana la imparatul!
Iaca ce-ti spun eu tie: banii impunsi cu acul sunt de la banca, unde hartiile se tin in teancuri de cate o suta de bucati, trase pe o sarma subtire, ca nimeni sa nu poata fura din teanc fara de a rupe sarma ori pecetea de la capatul ei, si e stiut ca domnisoara aceea a luat banii de la banca inainte de a fi plecat de la Ineu; argintul e de la arandasul, insa el a avut mai ales hartii mari, insemnate la un colt cu o slova rotunda si o cruce langa ea, si aur, tot galbeni imparatesti, la care tot al treilea zimt e pilit. Te-ai simti tu destoinic sa mi-l dai pe Lica prins, cand are galbeni ori hartii astfel insemnate in serpar la el?
- Ti-l dau!
raspunse Ghita hotarat.
- Mai domol, grai Pintea; asta-i lucru greu Ma tem ca ai sa ne strici toata treaba. Sa stii un lucru. Lica are acum trebuinta de bani ca sa-si poarte judecata mai departe, si, precum se vede, are de gand sa te puna pe tine sa-i preschimbi si poate chiar sa-i vinzi aur si argintarie. Tu primeste orisice, vino la mine, si eu iti schimb, adica il pun pe arandasul sa schimbe, fara ca el sa stie ca esti tu la mijloc. Se intelege, tu de duci totdeauna la Arad ori la Oradea si faci ca si cand ai fi schimbat acolo.
- Si dac-as intra in vreo incurcatura!
- Grija mea de asta!
Tu cauta numai sa te pui bine cu Lica!
In zori de zi Ghita dormea iar in patul sau si visa ca-l da pe Lica prins si vede cum Pintea scoate galbenii cu zimtii piliti din serparul lui. Iara Ana isi stapanea rasuflarea ca sa nu-l destepte din somnul sau dulce.
