n. 21 mart. 1886, Bucuresti -m. 7 mai 1937, Iasi.
Poet si prozator
Fiul cojocarului Gheor-ghe Topirceanu si al Paraschivei (n. Coma), tesatoare de covoare, amandoi originari din partile Sibiului. Scoala primara la Bucuresti si la Suici, jud. Arges.
Liceul la Bucuresti. inscris la Facultatea de Drept (1906), apoi la Litere, dar nu termina studiile. Debuteaza la rev. umoristica Belgia Orientului (1904). in 1909, isi incepe colab. la Viata Romaneasca, cu parodia Raspunsul micilor functionari. Apropiat de
G. Ibraileanu intra in redactia rev. (1911), stabilindu-se la Iasi. Participa la campania din Bulgaria si la primul razboi mondial.
Cade prizonier (1916), ramanand in captivitate pana in 1918. Pana la reaparitia Vietii Romanesti (1920), scoate rev. insemnari literare (1919), impreuna cu
M. Sadoveanu.
Debuteaza editorial cu doua voi.: Balade vesele si Parodii originale (1916). Cartile urmatoare. Balade vesele si triste (1920), Migdale amare (1928), Scrisori fara adresa (1930), Pirin-Planina (1936), cunosc un mare succes la public, dar si de presa. Primeste Premiul National (1926) pentru poezie; membru corespondent al Acad. Romane (1936).
T. se afirma si se impune in constiinta publica in plina ofensiva a modernismului romanes, lasand impresia unei desincronizari si chiar a opozitiei la aceasa miscare.
E. Lovinescu il situeaza in descendenta fantezismului minor, umoristic si spiritual, al lui
D. Anghel din Caleidoscopul lui A. Mirea, abia daca recunoscandu-i doar "inteligenta artistica". In replica,
G. Calinescu il include printre modernisti in Istoria sa, pentru ca, mai tarziu, in Istoria poeziei romanesti, Mircea Scarlat sa revina la pozitia lovinesciana, relevand "anacronismul estetic" al poetului. In realitate, poezia lui TOPIRCEANU contine, pe un nivel secundar, infuzii dintr-o traditie imediata (Eminescu, Cosbuc,
D. Zamfirescu, St. O. Iosif), dar si multe elemente novatoare, pe linia ei de profunzime. Ea distoneaza cu criteriul poetic simbolist si modernist, anticipand, in schimb, prin atitudinea fata de anumite conventii, spiritul de mistificator avangardist. Autorul isi dezvaluie deodata structura ambivalenta prin publicarea in acelasi an (1916) a volumelor sale reprezentative: Balade vesele (reeditand cu adaugiri, in 1920, sub titlul consacrat ulterior Balade vesele si triste) si Parodii originale. Migdale amare (1928), ultimul volum de versuri publicat in timpul vietii, nu modifica aceasta structura. Samburele originar al liricii lui TOPIRCEANU il constituie amestecul de gravitate sentimentala si umor care se actualizeaza in doze variabile in expresia poetica, de putine ori triumfand exclusiv unul dintre cele doua efecte. Prin unele articole, autorul sugereaza insa ca umorul disimuleaza ("compenseaza", zice el) in creatia sa o sensibilitate profund sentimentala si mai ales ca cultivarea acestuia raspunde unui orizont de asteptare al cititorilor TOPIRCEANU isi pune, asadar, problema de sociologie a lecturii si a succesului. Scrie programatic un anumit tip de poezie capabila sa seduca un public nepretentios intelectual si estetic. Astfel ca aceasta poezie este, in primul rand, transparenta si tranzitiva agreabila, sagalnica, "realista". Un fantezism gratios si spiritual, irizat de melancolie, caracterizeaza Rapsodiile in care regnurile (plante, pasari, gaze), de regula antropomorfizate, sunt inscenate intr-un soi de feerii incantatoare, cu accentul pus pe miniaturalul plastic si pe poanta lirica. Dar efectul, imediat si subtil totodata, vine din versificatia spintara si joviala, ea singura inducand cateodata o rafinata atmosfera ludica. Virtuozitatea e mai peste tot desavarsita, con-stituindu-se ea insasi in substanta artistica. Efecte neasteptate produce, apoi, insertia de neologisme, cuvinte tehnice, expresii uzuale, realizandu-se astfel imagini foarte concrete ale faptelor si evenimentelor marunte si banale. Altadata, imagistica devine pretios-grandilocventa, derulandu-se expansiv si acaparator, intr-o figuratie baroca, pentru ca totul sa sfarseasca in deriziune amuzanta, precum in Cioara. Asemenea intorsaturi ingenioase, alternarea grandiosului cu derizoriul, detabuizarea unor simboluri precipita pregnant si in celebra Balada popii din Rudeni. In genere, poetul ramane substantial acolo unde triumfa spiritul sau demistificator. Acesta se manifesta coerent si programatic, atat la nivelul eului poetic (auto-ironic), cat si la cel tematic: bunaoara, demitizarea muzei si a poetului ori a unor mari mituri literare, ca in Infernul, unde imaginarului dantesc i se substituie o viziune de o solemnitate hilara. Gestul e aici tipic avangardist, echivalent cu acela de a pune mustati Giocondei. Sigur ca acest spirit demistificator se regaseste integral in Parodii originale. Exceptionala este aici nu numai ingeniozitatea pastisei unor stiluri poetice (de la Homer, Al. Deparateanu,
D. Bolintineanu,
O. Goga, pana la
I. Minulescu,
A. Maniu,
Demostene Botez,
Tudor Arghezi s.a.), ci si expresivitatea in sine a, in fond, altei viziuni. De fapt, poetul nu parodiaza atat un stil, cat universul pe care acesta il instituie. In Vara la tara, de pilda, dupa Al. Deparateanu, e complet caricaturizat idilismul rural. Se iveste de aici o repezentare bufa si derizorie a rusticismului. Tot asa, simbolismul lui I. Minulescu ori al lui
D. Botez e rasturnat in enormitati ale banalului. Iata imaginea parodiata a angoasei: "Tristeti adanci de pui de mata / Zvarliti pe undeva, prin scai / De copilas urat, de tata. / Uitat de maica-sa-n tramvai / Tristeti de garduri invalide. / De porti iesite din tatani, / De doici care-au ramas gravide / Si-acum li-i frica de stapani / De ordonante fara leafa / Si de trasuri cu un cal / Si cu scapetul ras la ceafa / Tristeti de balci provincial" Desi mai putin cunoscute, remarcabile raman si cateva parodii in proza din volumul Scrisori fara adresa. In Domnia lui Ciubar-Voda, de exemplu, este pastisat limbajul cronicaresc o data cu parodierea eroismului. Dar TOPIRCEANU dovedeste calitati de prozator nu doar in maniera parodica. Patru capitole scrise din proiectatul roman Minunile Sfantului Sisoe au o surprinzatoare consistenta satirica, imaginea demitizanta, de un umor spumos, fiind singulara in literatura romana. Intr-un registru preponderent dramatic, de un realism adeseori feroce, insa si cu inserturi comice, sunt relatate episoade din captivitatea scriitorului (din primul razboi mondial) in Pirin-Pianina. Scene terifiante de razboi, psihologii sumare, dar incisive, aventuri cu iz picaresc, observatii patrunzatoare asupra unui univers uman in deriva - totul intr-un discurs tensionat, de o precizie cumva halucinanta.
OPERA
Balade vesele, Bucuresti, 1916; Parodii originale. Bucuresti, 1916; Amintiri din luptele de la Turtu-caia, Bucuresti, 1918; Strofe alese. Balade vesele si triste, Iasi, 1920; In gheara lor Amintiri din Bulgaria si schite usoare. Bucuresti, 1920; Migdale amare. Bucuresti, 1928; Scrisori fara adresa, proza umoristica si pesimista, Bucuresti, 1930; Pirin-Planina, episoduri tragice si comice din captivitate, Bucuresti, 1936; Postume, Bucuresti, 1938; Migdale amare, Bucuresti, 1943 (ed. III); Opere, I-II, ed. ingrijita si pref. de Al. Sandu-lescu, Bucuresti, 1955; Scrieri alese, I-II, ed. ingrijita, note, comentarii, tabel cronologic si bibliografie de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1970-1971; Minunile Sf. Sisoe, ed. ingrijita si pref. de George Sanda, Iasi, 1972; Balade vesele si tristre, antologie, postfata si bibliografie de M. Dascali Bucuresti, 1974 (alte ed.; 1980; 1992); Scrieri, ed. ingrijita, pref., note comentarii, tabel cronologic si bibliografia de Al. Sandulescu, 1983; Despre teatru, antologie, studiu introductiv si note de C. Paiu, Iasi, 1991; Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare, poezii, ed. ingrijita, cronologie si selectia referintelor critice de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1998.
REFERINTE CRITICE
E. Lovinescu, Istoria, III;
N. Iorga, Ist. Ut. cont., II;
Perpessicius, Mentiuni, I, III, IV; G. Calinescu, Istoria; TOPIRCEANU Vianu, Arta; Al. Sandulescu,
G. Topirceanu, viata si opera, 1958;
C. Ciopraga, Topirceanu, 1966;
S. Cioculescu, Itinerar critic, 1975; Lidia Gavrilescu, Maria Saliniuc, G. Topirceanu, biobibliografie, 1974; Mircea Scarlat, Istoria poeziei romanesti, III, 1986; Amintiri despre
George Topirceanu, 1987; George Topirceanu, viata si opera in imagini, 1997.