George Cosbuc a fost si un exceptional traducator. Din perioada studiilor gimnaziale de la Nasaud, poetul si-a manifestat pasiunea pentru literatura clasica greco-latina, pentru valorile literaturii universale. La varsta de numai 15 ani. Societatea Virtus Romana Rediviva i-a acordat un premiu la concursul literar pentru traducerea unei versiuni din Odiseea, din care va publica fragmentar in revistele literare romanesti incepand cu anul 1902 si partial, in 1918, la Casa Scoalelor. Utilizand octava pe care marii creatori ai epopeii Renasterii (Boiardo, Ariosto, TassO) o acreditasera ca strofa epica prin excelenta, G. Cosbuc a prezentat in limba romana sensurile fundamentale ale poeziei homerice. Versiunea sa este o transcriere fidela, de o rara expresivitate si fluiditate. A dat, de asemenea, echivalente creatoare, in lexicul cel mai adecvat din opera lui Vergiliu (Bucolicele si GeorgicelE). Un mare efort creator 1-a constituit traducerea Eneidei, incununata cu Marele Premiu al Academiei, "Nasturel" (1897), obtinut pana la el numai de V. Alecsandri si de Al. Odobescu, pentru intreaga lor activitate literara. in sedinta de la 9 aprilie 1897, N. Quintescu, Gr. G. Tocilescu, Gr. Stefanescu si Spiru Haret sustin premierea lui Cosbuc, "traducerea Aeneis fiind o lucrare de mare merit", "triumful absolut al unui talent consacrat". in Antologia sanscrita Cosbuc a tradus, fragmentar, partile cele mai reprezentative ale literaturii de meditatie indiana (Rig-Veda, Mahabharata, RamajanA). A tradus, de asemenea, din Don Cari os de Schiller si, din original sau prin intermediar german, fragmente ample dupa Sacontala lui Calidasa. Un rol important in activitatea de traducator a lui George Cosbuc il are talmacirea Divinei Comedii, pe care Tudor Vianu o caracteriza drept "opera cea mai de seama a maiestriei sale poetice". Dupa un inceput de traducere dupa o versiune germana, Cosbuc a invatat singur limba italiana, a calatorit in Italia (1912), si-a alcatuit o vasta biblioteca dantesca, reluand, dupa original, traducerea integrala, la care a lucrat mai mult de cinsprezece ani.
O prima versiune romaneasca integrala a Infernului a fost pregatita pentru tipar mai intai in 1902 si apoi in 1906, asupra acestor versiuni revenind in 1907, cand incheiase si traducerile din Purgatoriul si
Paradisul. Toate indreptarile unor imperfectiuni stilistice si completarea unora dintre lacunele existente au continuat pana in toamna anului 1911, cand Cosbuc a intreprins demersuri pentru publicarea intregii traduceri a Divinei Comedii, "una din cele mai expresive traduceri pe care Ie cunoaste lumea". Poetul George Cosbuc a fost, in acelasi timp, si un original exeget, creator lucid si indraznet al unui sistem personal de interpretare, prin La Tavola ronda, comentariu scris in limba italiana, "mic monstru de eruditie si de ambitie culturala".
Postum, in 1925, 1927 si 1931 apare traducerea celor trei parti ale Divinei Comedii, bardul nasaudean impunandu-se, in acest domeniu al activitatii sale de traducator, ca un intemeietor. Traducerile sale sunt o deschidere spre universalitatea limbajului poetic romanesc.
La Academia Romana (1916) in sedinta din 13/26 mai 1916, sub presedintia lui Iacob Negruzzi, Sectiunea literara a Academiei Romane hotaraste cu 4 voturi din 6, sa-1 propuna pe George Cosbuc membru titular al Academiei. La 20 mai/2 iunie plenul academic, prezidat de Barbu Delavrancea, alege ca membru activ pe poetul George Cosbuc. Vorbind in numele Sectiei literare, Duiliu Zamfirescu spune in iraportul sau: "Reputatia sa literara e asa de intinsa, incat numele sau a devenit popular in toate tariie locuite de Romani. Pnmindu-1 in mijlocul nostru consfintim ceea ce opinia publica a hotarat de mult. Domnul Cosbuc a dat poporului roman, in mai putin de 25 de ani, o cantitate de munca literara atat de considerabila, incat numai pentru aceasta s-ar cuveni sa-i deschidem usile amandoua pentru a-1 primi intre noi. Dar calitatea lucrarilor sale intrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevarate poezii si sunt originale." Sunt amintite volumele Balade si idile, Fire de tort, traducerile: "Din punct de vedere clasic - prin urmare esentialmente academic - Eneida si Bucolicele lui Vergiliu sunt monumente; Odiseea, tradusa in strofe endecasilabice rimate, reprezinta o sfortare intelectuala de necrezut; in fine, Divina Comedie este printre traduceri, lucrarea sa capitala, care a imbogatit literatura romaneasca cu cea mai perfecta versiune a acestei celebre poeme." Prima sedinta la care poetul isi face aparitia e cea din 27 mai/9 iunie 1916. La intrarea sub cupola e primit cu aplauze si salutat de presedintele C. 1. Istrati: "V-ati scoborat prin vointa voastra la Bucuresti, intre noi, de pe inaltimile frumoase si romanesti ale plaiurilor de la Nasaud. Acum, prin munca voastra, va ridicati la punctul cel mai inalt pe care poate sa vi-1 prezinte cultura romana, ocupand un scaun in mijlocul nostru. Bun venit noului si distinsului nostru coleg George Cosbuc. Aplauzele cu care ati fost primit v-au aratat, domnule coleg, bucuria pe care o are aceasta institutiune de a va numara printre membrii ei."
Raspunsul poetului: "iti multumesc intai de toate d-tale, Domnule Presedinte, pentru frumoasele cuvinte - mai frumoase, poate, decat le merit, - cu care ai avut bunavointa sa ma saluti si prin ele sa ma iei oarecum de mana, ca sa ma pui la rand pe brazda Academiei. Aceste cuvinte sunt pentru mine ca o punere de maini pe capul meu, ca sa scoboare asupra mea harul acelui spirit, care lumineaza si conduce opera Academiei(). Va multumesc si d-v., d-lor Membri, ca m-ati gasit vrednic sa fiu partas" in mijlocul d-voastra, ca sa fiu si eu o particica de suflei in sufletul cel mare al Academiei."
Printre cei prezenti la sedinta se afla N. Iorga, Delavrancea, dr. Victor Babes, dr. Gh. Marinescu.
Dintre ziarele care mentionau evenimentul. Gazeta Transilvaniei, nr. 115, mai 1916, scrie urmatoarele despre drumul lui Cosbuc din Hordou la Academie: "cu atat mai anevoios, cu cat poetul taranimii nu era uns cu nici un soi de alifie ciocoiasca si constiinta superioritatii lui il oprea de a-si face drum cu coatele, cand era in drept sa astepte sa i se deschida cararea de la sine".