Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Frumosii nebuni ai marilor orase - Capitolul 5 de Fanus NEAGU



Cintecul, dominat de Zara, nu de Radu Zavoianu - "va sa zica asta-i casa lui Violatos si Dragomirescu, secretul Astei, refugiul ei, unde se vinde ea, unde se intoarce ca sa-si vindece ranile" - in loc sa exalte bucuria ca imn al bucuriei sfinte si neintinate, invia palate de lemn asiatice, lenea, nesabuinta si viciul, steaua era o piersica, fructul insingerind poftele si aromind pasii initiatilor pe cararile din insulele Bosforului ajunse sa fie deopotriva ofensa Bibliei si a Coranului. Perdeaua de plus, cu fran¬juri argintii din stinga oglinzii, se infoie si se despica si doi batrini, costumati ca valetii din epoca de samur a

Bucurestilor, cu imense garoafe rosii la butoniera, isi miscara trupurile patrunse de o ironie ceremonioasa pina spre mijlocul salonului, unde se oprira surizind - Ramintki, uitind pumnul incasat, il calca pe Radu pe picior, aratindu-i-1 cu coada ochiului pe cel plesuv si nimicit de-un tremur continuu, iar Radu intelese ca ala era primul sot al Astei - si cel mai inalt dintre ei, cu capul mare, statuar, bine fixat pe umeri, deschise gura si linse roua de pe piersica adusa de Zara :
- Buna dimineata-n seara de Mos Ajun. Poftiti, si va rog sa va simtiti bine. Tonella, continua el, virindu-si degetele sub revere, Romania e plina de fete frumoase.
Eu, domnilor, traiesc in strainatate si incerc o imensa placere cind vad ca tara unde m-am nascut da lumii, in materie de frumusete feminina, exemplare rarisime.
Tonella Dragomirescu, hiriind din pieptul scorojit, se indrepta spre Radu, intinzind gitul golas si zbircit, si-1 imbratisa, culcindu-si timpla pe umerii lui :
- imi pare bine ca esti aici. Nu ne cunoastem, te stiu numai din fotografii si de la televiziune, dar iti garantez ca o sa ne intelegem de minune. Trebuie sa-mi spui tot, tot, cum v-ati intilnit, cum ati conspirat impotriva mea.


Uite, el e fratele meu George, venit din splendoarea lumii apusene, special pentru noaptea asta.
- Sa nu uitam datina strabuna ! zise George Drago¬ mirescu.
Pocni din palmele moi, de doua ori. si printr-o usa mas¬cata de un val de iedera aparu un cocosat, cu un cos de covrigi impletiti cu miez de nuca si inecati in miere, cu o plosca plina atirnind in curele de unul din bratele peste masura de lungi. Putea a peste.
"Asta se-nvirtea pe-aproape si ieri noapte, se gindi Ramintki, dar atunci putea a peste fript, te pomenesti ca idiotul dansa cu picioarele goale pe plita."

- Da-mi bratul, Depogit, o invita George Dragomi- rescu pe Zara.
- Ma cheama Zara, iar baietii imi spun Laila.
- Depogit e un medicament de ultima ora care re¬ gleaza tensiunea si inspira la aforisme. Un zimbet al dumitale face cit o mie de drajeuri.
Vorbind, uza de gesturi putine si scurte, gesturi avind gratia unui madrigal. Se vedea ca e obisnuit sa comande si sa fie ascultat cu evlavie. Marul lui Adam, mare cit o grenada, ii luneca incet pe sub gusa, nehotarindu-se sa explodeze. Ochii mici, ascutiti, mereu la pinda, scormo¬nitori pareau sa intrebe : dar ce se initimpla afara, ce-i cu viscolul, s-a oprit sa-si incarce tunurile ?
- Sint a dumneavoastra, spuse Zara, facind o reverenta.
El ii oferi bratul si trecura, in acelasi pas, printre aripile de catifea rosie ale draperiei, in incaperea alaturata.
- Mama mare ! arunca Ed, in soapta, tipul habar n-are c-a-mbracat camasa mortii. Sa n-ajung sa mai pun piciorul pe minge in divizia A daca nu-1 da gata tiganca !
- Ti-ar place sa te dea afara din toate echipele de
A, zise Ramintki, ca sa le iei si ultima lescaie alora din B.
- Macar un an, suspina Ed. M-as face boier, incaperea in care patrunsera cu totii, urmindu-i pe
George Dragomirescu si Zara, scunda si lunga ca o sala de han, pardosita cu caramizi false, acoperita, ici si colo, cu petece de rogojina, cu trei ferestre inguste, inta¬rite cu zabrele, cu coloane ingropate in butoiase de piatra lustruita, pe care atirnau briie de Tripolis, cu tufe de liliac, lazi cu flori de gheata si ghivece cu cactusi insi¬rate pe linga pereti, plina de un fel de energie intunecata si clandestina, concentra in ea intreaga esenta a casei, asa cum arata casa privita din exterior. Un brad pitic,
atrofiat, gol de seva, probabil scos din padure cu multe saptamini inainte, in care pilpiiau citeva luminarele, nu reusea sa vesteasca nasterea lui Isus, vestea mai degraba o mumificare, si Ramintki, privind circumspect in jurul lui, se intreba, mirat : "Care e centrul magic al tipilor astora ? femeia ? spaima de moarte ?"
Toate lucrurile, inclusiv florile si o pereche de bocanci uitata intre cactusii cit niste castraveti pareau intoxicate de fumul timpului dus.
"Toxicomani erotici, serai tiganesc ! zimbi el, convins ca-i ghicise, lasindu-se intr-un fotoliu de scindura. Sau poate au ajuns la poarta spre suferintele visului ?"
Drept in fata lui, in gura coridorului deschis spre ma¬runtaiele casei, il vazu aparind pe Cezar Violatos, uscat ca o foaie de tutun, in costum negru, cu mansetele ca¬masii incheiate cu butoni uriasi, sigilii de aur in montura violeta.
- La multi ani i rosti Violatos, fluturind mina dreapta, afectuos.
..Fata osoasa si vinata ca o pinza de ferastrau, se gindi Ramintki, in pamint ne vom ispasi pacatele."
Cu muia stinga, Cezar Violatos apuca un snur, smuci de el. si ceea ce paruse a fi peretele de la rasarit se vazu ca era o cortina perfect intinsa, care se strinse sul in tavan, dezvelind zidul pe care scinteiara in lucratura de aur. icoane vechi, cu inscriptii slave, sfinti in mantii verzi, profeti mesianici, mucenici, imparati-ctitori ai ortodoxismului, ingeri evanescenti, zborul lor fulgurat, arta Bizantului pe ton de brunuri arse, kilograme de bronz topite sub forma de floare sau de conuri de brad, si sub ele, adincindu-le miracolul, o pendula-turn, in cadru de argint, taiat la intervale regulate de fisii de sare inchise in sticla, zodiile si insemnele lor ; cucul de tabla, anuntind orele, slobozea din plisc doua bile de
plumb intr-un vas de cristal, o frunza de arama le dirija in doua tevi verticale, tot de cristal, gradate ca termometrele, si bilele cadeau incet, saizeci de minute, ca sa reintre, printr-un sistem de rotire, iarasi in burta cucului - destinul ineluctabil. Jos, la picioarele turnului, doi salcimi pitici, din lut ars, in ramurile carora se des¬teptau si-si rasfirau cozile pauni de portelan. "Ca sa traim, trebuie sa uitam cine sintem", sta scris pe o banda de ghips intinsa intre salcimi.
,,Om fi la poarta spre suferintele visului ?" se intreba Ramintki, si din clipa aceea isi simti inima lacoma de intamplari.
Si ele venira.
- Domnilor, rosti impetuos George Dragomirescu, luind loc pe un butuc de piatra, slefuit intr-atit, ca semana cu un butuc de gheata, eu sint solul acestei seri, iar solia mea este
- Cezar Violatos ! racni profesorul. Trage cortina peste icoane. Ati schimbat programul fara sa-mi spuneti nimic, dar eu nu permit sa va purtati ca intr-o casa de toleranta in noaptea asta sfinta.
Maturata vijelios de mina profesorului, o ulcica plina cu boabe de tamiie si de lemn sfint, mai mult tei rosu, se prefacu in cioburi la picioarele lui Ed si Tudor Fluture, care beau vin din plosca, numarindu-si unul altuia in¬ghititurile.
-. Asculta, se scandaliza Tudor Fluture, daca esti sifilitic, daca (si se inecA).
Si Ed, ridicind un umar, de parca s-ar fi caznit sa-1 ajute pe Isus sa salte la ceruri, rosti clar :
- Profesore, in fata cimpiei lui Dumnezeu - arata icoanele - se cuvine sa nu ne purtam ca paginii.
- Maa, mucosule ! facu profesorul, sufocindu-se.

- Vai, zise Ed, suind un picior pina in dreptul umaru¬ lui de pe care de^abia se inaltase Isus si lustruind cu dosul palmei botul cizmei, imi pare rau cind ma vad tra¬ tat ca o sarmaluta-n foi de vita plingind de dorul piperu¬ lui. Eu am jucat fotbal in echipa groparilor, iar prietenul meu, timp de doi ani, si-a cistigat painea ca bocitoare.
Fluture !
Tudor Fluture se lungi, azvirlind clinele cu coltii in¬fipti in ceafa lui, apoi se ghemui, cu parul cazut in ochi, peste un sicriu si peste toate carutele mortii formind un cortegiu nesfirsit de pelerine negre si de roti farimind iluzii, si stingind soarele si aerul salii se imbolnavi de tipete cu limba despicata.
- Unde te duce ? cui ne lasi ?
Disperarea-si smulgea parul, toate gindurile deveneau gingave.
- O-oo-ooof ! suspina Tudor Fluture, oprindu-se parca sa-si cheme ciinele care-i lipsea, si aerul bolnav, ploco¬ nit puroaielor, se subtie, tragindu-se in peretii de piatra, facind loc unei adieri cu miez de ardere veche, timp de mere rosii aduse ca ofranda in fata altarului Trisfetitelor, aer din care George Dragomirescu sorbi cu buzele pilpiind.
- Jos, ii striga el, profesorului, jos in patru labe si aduna tamiia. Pina la ultimul bob.
Profesorul, infricosat, incepu sa scada.
- Ah, ce e luna ? rise Ramintki. Luna e nodul de batista in care-a ascuns Dumnezeu un ban de aur. Jos !
Caci acolo e racoare ca-n pivnita. Lipeste de podele burta aia in care duci douazeci de kilograme de lemne de foc.
- Lasa-1 in pace, zise Radu Zavoianu, de ce-ti bati joc de el ?
- N-am vrut sa supar pe nimeni, gifii profesorul.




- Daca mai cricnesti ma supar si mai rau, raspunse
George Dragomirescu, si-ti busesc un picior sa nu te vezi ! Icoanele astea, domnilor, sint furate. Domnul pro¬ fesor a jefuit bisericile din toata Dobrogea, inselind preotii, cumparindu-i sau ingrozindu-i cu ordine de per¬ chezitie false : "avem informatii, popa nemernic si ban¬ dit, ca ascunzi in biserica manifeste dusmanoase regi¬ mului nou". Printre sectantii din Bucovina a vindut locuri in rai, doua sute de lei metrul patrat, si-acum se indig¬ neaza de micile noastre slabiciuni !
- intrebati-1, incerca profesorul o mica razbunare, stind in patru labe pe podele, unde-a invatat sa comande?
- La Monte Casino.
- in tabara polonezilor ?
- Cezar, spuse George Dragomirescu, dati-mi po¬ doabele.
Cezar Violatos scutura un clopotel "Cu matase neagra si miscari uscate voi lega ochii tai," cinta in gind Ramin-tki, iar cocosatul disparu in gura coridorului si se inapoie cu o masa pe rotile sprijinita pe doua picioare de femeie si doua de tap, sculptate in lemn de trandafir.
- Sfint, sfint, Dumnezeul mirarii ! striga Ramintki.
Cezar Violatos ridica de pe -masa o pereche de coarne de berbec, rasucite si lustruite, si le trecu in miinile lui George Dragomirescu. Acesta le apuca, mingiindu-le ca pe un bun predestinat, si o ruga pe Zaraza sa-1 ajute sa si le potriveasca pe cap.
- Semnul puterii, zise el.
- Vai, striga Zara, vesela, esti mai caraghios si mai scrintit decit colonelul meu. Cu coarnele astea esti chiar berbec, berbec.
- Ghiceste cu ce sint umplute si vei fi multumita.
- Nu, altfel trebuie sa-i vorbesti, il corija Ramintki.
Zara, sa-i spui, tu esti singurul izvor fericit, tu stii in-

stinctiv, asemeni celor mai multi dintre tigani, sa lingi aurul de pe singele bogatilor. Cu lingusiri, cu vorbe-n doi peri, cu priviri atitatoare si gesturi ce fascineaza min¬tile batrinilor, tencuindu-i in credinta ca anii prabusirii sint mult dincolo de zare. O tiganca tinara, domnule Dragomirescu, e o caramida in zidul palatelor boieresti sau princiare.
Primind plosca din rnina lui Ed o deserta pina la fund si continua.
- Dac-as fi fost zeu, ni-as fi sinucis pentru o curva pamanteana data oaspetilor sositi seara si vinduti la ziua si, inainte de-a pieri, mi-as fi lasat coroana amanet la muntele de pietate, plus trei rugaciuni de taina pentru un litru de vin rosu.
- Evohe, urla Ed, nimeni nu stie, ca Ramintki, sa cinte femeile si vinul.
- Plus soriciul de porc si razboaiele de tesut, zise
Ramintki.
- Hi, hi, hi ! necheza topit Tonella Dragomirescu. incepem sa ne distram ! si-1 lovi ou cotul pe Radu
Zavoianu.
Dar Radu il nauci cu o intrebare :
- in intimpinarea cui merg bocancii aia de linga perete ?
Tonella, idiotizat, se apleca sa inhate bocancii.
- Lasa-i acolo, nu fi prost ! il opri George Dragomi¬ rescu.
- Pierdem timpul, spuse Ramintki trecind in mijlocul incaperii. S-auzim solia.
- Cred ca ar fi mai util sa-ti spun mai intii cine sint.
- Cine esti ? intreba Ramintki.
- Eu sint Tommy Lup. Cel c-un ochi in fiecare dinte.
Ramintki se dadu un pas inapoi. Fata lui galbena, de intemnitat fara sperante, se strimba, din urita se facu



mai urita, narile-i palpitara scurt si din gitlej ii tisni o-njuratura neagra.
George Dragomirescu rise si, indoind grumazul, o ameninta pe Zara cu coarnele. Ea-i raspunse desenind, unduitoare, cu titele, chipul ispitei, si pretul la care poate fi arvunit.
.- Varsa vifor tiganca, zise Ed, admirativ, si-n noaptea asta o sa vedem un buzunar din piele de bivol gaurit de doua cornite de melc.
- Ce-i, Ed ? il intreba ea. S-a trezit copoiul din tine ?
Ologeste-1.
- Te-agati de mine ca lipitoarea, replica Ed, si eu tocmai ii ziceam lui Fluture ca stralucesti ca fruntea podgoriilor.
- Iar eu, adauga Tudor Fluture, ii raspundeam ca in tiganie o fata ramine fata numai daca poate sa fuga mai repede decit fratii ei lihniti de foame.
- Si eu va spun la amindoi ca pestele se pastreaza proaspat numai invelit in camasa de urzici crude.


- Feriti-va, ii sfatui Ramintki. in noaptea asta, Laiia are o mie de draci in uger. Domnule Dragomirescu, se rasuci el spre capul incoronat cu simbolul focului din stina, Tommy Lup e o nazarire a mea.
- il cunosc si eu. Din foile gasite pe masa dumitale de lucru
- Cum ai patruns acolo ?
- Am o luntre ca peretii plini de ceasuri.
- Mult prea evaziv.
- Ramintki, casa unui om care umbla prin viscol, noaptea, calare pe-o vaca, merita vizitata chiar si prin efractie. Cred ca esti tipul care i-ar conveni lui Bappo.
- Cine e asta ?

- Un prieten al meu. Cel mai bogat individ din citi cunosc. O sa ma lupt sa te angajeze sa-i scrii povestea vietii.
- Numai daca se hotaraste sa moara, declara Ramintki.
Dar George Dragomirescu nu se poticni.
- Bappo, zise el, traieste pe o insula a lui, migdali, lamii, portocali, aparat de o flota personala. Oind ma duc sa-1 vad, isi pune, ca si mine, coarne de berbec, dar ale lui sint din aur pur, caci Bappo s-a nascut sub o stea in trei colturi - in fiecare colt al stelei aleia sint trei faraoni, schimbati, prin moarte, tot in stele, laolalta cu trei copii de faraon pisindu-se in Nil, vegheati de trei neveste de faraon dusmanite de luna ca un sarpe strins colac. Bappo a pornit-o de jos, foarte de jos, calic, cer¬ setor. L-a ajutat steaua lui in trei colturi cu o intimplare de care oricine s-ar fi inspaimintat. intr-o zi, pe cind tragea la masea niste bere imputita intr-o circiuma de nemernici, isi da seama ca nu mai vede cu ochii si ca vede cu o gilma care i-a crescut in ceafa. Sta la masa, cu fata spre tejghea si spre toata colcaiala aia de betivani, dar vedea clar numai ce se petrece dincolo de geam, pe trotuar si pe maidan. Zice ca se hirjoneau doi ciini in gunoaie, ca un domn fuma pipa si scuipa, stind intr-o rina pe o bucata de tabla, iar doi derbedei trageau din subsolul circiumii, prin rasuflatoare, halci de carne afu¬ mata, piini, sticle cu vin. Batu cu halba in stinghia mesei si veni patronul.
- Jupine, vezi ca te prada hotii, iesi afara si pune-i pe goana.
Drept multumire, circiumanul vrea sa-1 cinsteasca :
- Alege, zice, ce vrei din rafturi, nu te sfii, zi-mi, uite, sticla aia o vreau, si aia o sa fie a ta.
- Dar nu vad, zise Bappo, am orbit, pe hoti i-am vazut cu ceafa, cu ochii nu mai vad.

Circiumarul, il pune la proba, neincrezator, si-si da seama ca Bappo nu minte.
- Stai linistit, ii zice el, e o situatie din care trebuie sa tragem niscaiva foloase
Si Bappo nu 1-a uitat, cind s-a-mbogatit i-a dat bani sa-si deschida un mare restaurant in cea mai scumpa statiune balneara, in circiuma aia leproasa din mahala veneau sa-si umple burdihanele si niste gardieni de-nchi-soare.
- Chemati-1 pe director, le zise patronul, am pentru el un om de atitea carate.
Ala vine, se cruceste de ce-aude, apoi se convinge si-1 angajeaza pe Bappo. Din ziua aia, orice detinut care rasucea o tigara in spatele gardienilor era imediat chemat in fata si ciomagit, planurile de evadare, date in vileag, autorii pedepsiti, intrase groaza in toata lumea, direc¬torul triumfa si pe capul lui Bappo ploua cu gratificatii, avanseaza, se ingrasa, iar peste opt luni ii ia locul direc¬torului. Ala, prost sau idiot sau fanfaron, s-a laudat mai sus, uite care-i carligul de-mi merg toate treburile unse. Secretul lui Bappo devine public si lucrurile iau o intor¬satura foarte frumoasa pentru el, unica. Fiindca e chemat la Marele patron al diamantelor, care-1 face paznicul lui. O partida uriasa, nu-i asa ? Sint tot timpul impreuna, brat la brat, si de doua ori Bappo ii salveaza viata, trintindu-1 la pamint, mai inainte ca niste ucigasi platiti sa descarce in el toata mizeria continuta in armele lor. Orice complot, oricit de minutios pregatit, se dovedeste sortit esecului. Dar pentru ca Bappo nu vede cu ochii si sade totdeauna-n banca-ntii la reuniunile de consiliu care se tin intr-un fel de clasa de cursuri scolare, stri-gind : .,Atentie !", in banca a cincea sau a saptea se pre¬gateste ceva necurat, nu poate inlatura mina mortii : Marele patron cade, rapus miseleste de propriul sau
frate, pe care - enorma prostie ! - il aseza mereu in stinga lui, la catedra. Dar partida se incurca, in timp ce aia din consiliu isi spala miinile in singele mortului, ca sa se stie cu totii partasi la crima, Bappo, sprijinit de garda palatului, pune mina pe putere.
- Dragomirescule, imi povesteste el, cind esti Mare patron, soarele rasare intii si-ntii in geamul tau.
Dimineata, la micul dejun, ii serveau cacao cu lapte de mama - pe rind, fiecare mama tinara din tinutul diamantelor aducea un litru de lapte la bucataria pala¬tului-'Si-n timp ce sorbea din ceasca, jos, la malul oceanului, imbracate in camasi galbene si liliachii, o suta de fete, calcind apa cu picioarele goale, cintau, inginin-du-se cu valurile si cu susuitul vintului in tufele de leandru : presarati fluturi in calea lui. Dar cel mai mult ii placea lui Bappo, acolo, cind i se incuia stomacul, fiindca-i faceau clisma cu compot de fructe exotice. Ajuns din paznic de inchisoare Mare patron al diaman¬telor e sigur ca nimeni nu-1 va ucide pe la spate, dar din fata ? Caci nu poti dirija si stapini stind cu spatele la supusi si colaboratori. Pentru consilii arajeaza sa i se fixeze o oglinda uriasa pe peretele din spatele lui. Si da ordin ca toti din sala sa tina in permanenta miinile pe banci. Oglinda, in ciuda celor ce-o concepusera, reflecta spatii inguste, iar pe mijloc, acolo unde cadea umbra Marelui patron, raminea o dunga lata de intuneric. Adica necunoscutul plin de primejdii, incepu sa-i fie frica. Adaugati la asta si tristetea ca de amar de timp nu-si mai vazuse fata : - "imbatranesc ? m-am slutit ? cu ce ochi ma privesc femeile ?" Vazindu-se numai din spate, Marele patron incepu sa-i urasca pe toti cei ce se vedeau numai din fata. Urla intruna, aproape ca innebunise si, ca sa nu ucida, cind simtea ca vin crizele, ca singele i se intuneca si i se involbureaza, comanda sa
i se aduca de pe cimpie capre, le juca pe genunchi si le sugruma.
- Dumnezeu, sau al de mi-a jucat festa luindu-mi lumina ochilor si mutindu-mi-o in gilnia din ceafa, ei bine, sa stie ca-i voi continua opera la o scara nevisata de el.
Cloci si apoi infaptui un lucru fara egal. Poate ca de vina sint si furtunile care bintuie acolo, la tarmul ocea¬nului, trei luni, necurmat, intr-o noapte aprinsa de ful¬gere porunci ca fiecare cetatean sa-si ia capul in miini si sa-1 rasuceasca la ceafa. Un scirtiit de proportii imense si Bappo striga :
-- De-acum inainte n-o sa mai fiti nici unul murdari pe coate, nici o scama si nici un fulg n-o sa vi se mai aseze pe omoplati, pe sale si pe turul pantalonilor, fara s-o scuturati la timp L.
Dimineata isi lua averile si se ascunse in insula unde traieste astazi
- Domnule, striga Ed, esti un tip abject, daca nu-i spui ghebosului s-aduca vin.
- Si mie mi-e sete, se alinta Zara.
- Mai intii solia, insista Ramintki.
George Dragomirescu ii trecu pe rind in focul privirii batjocoritoare. Apoi lansa expresiv :
- Ploaie de aur si magnificenta biciului.
- in traducere exacta, ceru Ramintki.
- Eu sint cel ce poate sa cumpere totul. Si-n noaptea asta voi va veti vinde si eu va voi ci mpara.
- Putem sa-ncepem tocmeala pe loc, raspunse Ra¬ mintki. Cel mai ieftin dintre noi ar fi, zic eu, Tudor
Fluture.
- Pe Fluture 1-am cumparat. Numai pentru noap¬ tea asta.
- M-am vindut, recunoscu Fluture.
- Atunci urmez eu la rind, spuse Ed.

- Nu, tu intri abia in al treilea rind in calculele mele,
Valdara. Pe Ramintki si pe Radu Zavoianu ii vreau intii.
-. inteleg, zise Ramintki, si lungi gitul - "iata-1, isi spuse Ed, incintat, Ramintki s-a si asezat in ideile aluia, daca ala are asa ceva, lua-l-ar mama dracului !" - in¬teleg, dar eu ma vind numai impreuna cu Ed.
- De ce ?
- Pentru ca Ed e suferinta mea. El reprezinta energia vitala si eu prea plinul simturilor care trebuie pedepsit.
Prefer sa-1 am linga mine chiar ca dusman.
- La patruzeci de ani ar fi trebuit sa te lepezi de multe.
- Caci, nu-i asa, rise Ramintki, cerul care a lepadat totul e gol si fericit ca o lehuza ? ! Umpleti paharele ca sa ne varsam frumos din lucruri in piinea noptii de
Ajun. Nu pot discuta cu gura seaca.
Drept multumire, Ed intona fals, spre Laila :
- Virginia, peste trupu-ti alb luna a nins
- Care esti un magar pereche cu Tudor Fluture, il tampona ea.
- Ce ai, domnule, cu mine ! ? urla Fluture scos din minti. Ce tot imi infigi ghearele in ochi ! ?
Afara, viscolul se infratea cu anarhistii de pretu¬tindeni.
Aparura mincarurile si bautura, Ed striga : "onoare gazdelor", Ramintki il completa cu : "traiasca faradelegea sarbatorilor de iarna !" si adunarea se lipi cu sternul de stinghia mesei, iar odaia larga se umplu de mirosuri iuti, de icnituri si de trosnetul ce-1 scot falcile rupind bucatele.
Craciunul, la noi, e gras si tavalit in toate sosurile, trei zile date lacomiei, dintii topesc mormane de carne,
buzele sug oasele pina oasele devin fluiere, limbile se-n-bolnavesc de libertatea expresiei, destele apuca si duc la gura totul, fara alegere - undeva, pe linga Bucuresti, intr-un an, o femeie si-a urcat copilul pe masa, ii dari-mase bratele, si-un haplau a muscat din piciorul aluia mic ca dintr-un copan.
George Dragomirescu, incadrat de Cezar Violatos si de Zara - ea-1 silise sa nu lepede coarnele ! - arunca porunci scurte, iar cocosatul scotea din tainitele casei mereu alte mincaruri si de fiecare data pantalonii ii erau mai creti si flaneaua mai desirata in poale si la mineci, lucru ce te indemna sa crezi ca nenorocitul se tiraste cu tavile pe brinci prin coturi de burlane. Fie¬care fel era mai intii supus ochiului expert al lui George Dragomirescu si abia dupa aceea insirat pe masa. Trecura astfel, unele dupa altele, pateuri, sunci, salate de morun, cupe de lemn pline cu mujdei, cirnati pregatiti cu cimbru, si sfiriind pe funduri de lemn acoperite cu fire de marar, tartine cu icre negre, piftii in care se inaltau capatini de porc avind urechile indopate cu telina si hrean, cocosi copti la jar de lemn de salcim, tineri si fragezi, fiindca, trezindu-1 pe Petre ca sa se lepede de Isus, cocosii trebuie mincati pina nu implinesc anul, salai prajiti si crapi fripti purtind in spinare spinii ardeilor.
Whisky-ul si burdufurile cu vin - Ed si Tudor Fluture isi atirnara cite un burduf de git - fura servite fara aprobarea prealabila a lui George Dragomirescu. Gandit ca un triumf, ospatul se desfasura doar la lumina luminarilor. Dar razele ca niste albine rosii, se izbeau de peretele-altar si, rascolit, aurul din icoane, innobilat de toate poftele care colcaie in gitlejul omenirii, lumina tulburator si cu rasuflarea taiata, argintul clipocea in prunduri de ispita, bronzul pilpiia pierdut, metal fonf
si gingav. Radu Zavoianu, trezit din prima betie, privea duhul iradiind al aurului si-si zicea :
- Daca asta-i ziua pe care ea m-a chemat s-o petre¬ cem impreuna de ce nu vine ? Unde e ?
Ramintki, cercetindu-1 dmtr-o parte - ,.ea nu e aici, fiindca nioi unul dintre noi n-o simte" - crapa de dorinta sa-1 injure si sa-1 umple cu zoaie. Ochii aia impertinenti !
- Verde miscator, se intoarse el spre Radu.
- Unde ?
- Luceafar tinar din seara de primavara.
- Cine ?
- Ochii ei.
- Nu, ochii mei sint verzi.
- Ai tai ?! Ai tai sint nestatornici la culoare, ca icrele varsate-n balarii.


- Ma urasti din ziua cind m-ai vazut ducind-o in brate, la malul marii, zise Radu.
- Pe multi i-am vazut distrugindu-se la malul marii, intre Constanta si Mangalia, pe malul marii, intr-o dimi¬ neata, douazeci de fete de tatar, goale, mincau pepeni cu fata spre larg. Filmau, probabil, caci dupa ce mincau si aruncau cojile intrau in niste custi si curgeau in mare, lunecind pe magari din miez de pepene galben cu urechi din miez de pepene rosu si pluteau pe valuri, batute de soare, goale si inchise in custi, si o multime de barbati, ascunsi in rupturile malului sau in stepa, innebuneau uitindu-se la ele.
- Erai in mal sau in stepa ?
- Eu sint totdeauna acolo unde zvicneste suferinta din dragoste. Adica la subtioara lui Christos.
- Fluture, zise Radu, duce un ciine in ceafa, tu-i duci pe limba. Du-te dracului!
- Cind o fi sa simt ca trebuie sa ma duc dracului, o sa urc in munti, o sa escaladez o stinca necercetata si-o
sa ma atirn intr-un sac, singur, nevazut de nimeni ma vor ingropa vulturii. Pentru curajul din clipa aia, trebuie sa faci repetitii, in primavara, in martie, m-am atirnat de streasina minastirii Antim. A venit si Asta. in sac separat. Eu, sub un cuib de lastuni, ea la subtioara lui Christos. Dupa miezul noptii, am simtit ca vine primavara. Am scos capul din sac, mirosea cum nu stiu sa spun, si cred c-am vazut-o pe Asta sarutindu-1 pe Isus pe rana - ii bea singele sau pur si simplu bea apa din ploaia lunecind pe coastele rupte ? caci, am uitat, incepuse sa ploua si fiecare picatura scotea un mugur in pomi sau in salcii, iar picaturile nascute sa nu nasca muguri nasteau, unele suferinta calda, altele, lumina albastra, altele, taina, textul vesnic nedescifrat al primaverii din lite¬rele caruia scot capul brindusele : iata, sintem clopoteii de tarniie din insulele grecesti
- George, vreau sa plecam in arhipelag, striga
Tonella, plingind.
- Ma, ce jegos stii tu sa bei ! se strimba George
Dragomirescu.
Profesorul cunoscut in tot Baraganul si Cimpia pano-nica smulse sticla din fata lui Toneila si-o varsa sub masa, fapt care-1 arunca pe Tonella intr-o stare de agitatie isterica. Tusea, scuipa, bolbosa ochii si se lovea cu pumnii in timplele vinete, zdranganind bratara facuta din placi de metal argintat, legate cu simburi de lemn.
- Cezar! Profesore ! se-ngretosa George Drago¬ mirescu.
Cei doi se repezira spre Tonella, il ridicara pe brate, cocosatul aduse in goana un ceaun smuls de pe foc, il aseza cu gura in jos, il acoperi cu un pres impaturit in patru, si Tonella fu cocotat cu fundul pe acest musuroi de caldura. Fata i se acoperi imediat de broboane de
sudoare si - culmea ! - garoafa de la butoniera-i cazu pe podele, oparita si invinsa.
- George, misca el rimele buzelor, schimba povestea in fiecare an ! Aflati, domnilor, ca Bappo nu mai are gilma, i-au taiat-o cu bisturiul si acum vede cu ochii, ca la in¬ ceput. Ai bani, doctorii te scapa. Numai pe profesor nu pot sa-1 vindece. El e fratele meu si-al lui George si n-a furat niciodata icoane, e scrintit si fricos, si George a zis sa-i faca si lui o poveste tare.
- Miine, zise Ed, negru, va bag pe toti la beci.
Putregai burghez.
- in fiecare politist, aprecie George Dragomirescu, stau vreo opt-noua pasari necunoscute, cinci curcani etc.
-. Iertati-1, il scuza Ramintki, de-atita ninsoare se pot scrinti chiar si papucii Maicii Domnului. Tata, de pilda, pe ninsoare devenea orb si sucit si pleca, oricit ai fi tras sa-1 impiedici, cu vaca la taur.
- Cezar - George Dragomirescu isi scoase coarnele si le facu sa lunece spre Violatos - gateste-te si dis- treaza-ti ginerele.
Tata si fiu al nelinistii, ca orice suflet cladit pe in¬doieli, Ramintki striga provocator :
- Pe care dintre ei ?
Se rasturna in scaun si incepu, sa roteasca bratele.
- Uitati-va, eu stiu sa fac ca lupul si ca moara, eu pot sa umplu odaia asta cu cercuri largi de lumina verde, rosie, albastra
- Da-i oina peste gura, zbiera Ed la Radu, arde-I pina nu te zdrobeste de tot.
- Eu sint craiul intunecat al padurilor montane si-mi scutur copitele pe pragul vostru semanat cu rumegus.
Eu singur, numai eu. miros a lemnul vintului si a darie de stanca
- Sparge-i, ma, o sticla-n cap ! racni Ed din nou.



Dar nu Radu, ci Zara, intinzindu-se si tremurind, ii azvirli un pahar de vin in fata.
- Esti un porc fricos ! clantani Ramintki spre Radu, adunind cu limba vinul ce-i curgea din cutele fetei.
Pletele castanii i se zbateau involburate.
- Dumnezeu a avut grija sa ma poceasca zdravan si pot sa pastrez o caldare de vin in boturile fetei.
Se intinse peste masa.
- Porcul, Radule, e cel mai scirbos muzeu in aer liber. Priviti-1, e palid ca un crin spre seara.
- Cezar! chema din nou George Dragomirescu, cu glasul adunat pe gura armei.
- O clipa, il opri Ramintki, tisnind in picioare. Zara
.- vocea lui urca linia frontului - vino aproape si bea-mi vinul din cearcane.
-. Sa-mi iasa vorbe ca te-am lins ca o catea pe obraji ?
- Habar n-ai cite eforturi si precautiuni depun oa¬ menii pentru ascunderea viciilor. Vino !
- Ma, ticalos galbejit, ingina Zara, alegind calea neimpotrivirii, de ce dracu te-oi fi ascultind eu pe tine ? !
- Fiindca-ti cunosti interesele.
Zara-i prinse capul in palme si sorbi, cu buzele groase, stropii de vin risipiti pe obrajii osteniti de boala si stra¬lucind, cum sustinea Ramintki, de ideea devenirii, mult mai puternica decit aceea de a fi.
- Hai, Violatos, rosti Ramintki, da-i drumu, fa-ne sa intindem riturile si sa guitam de placere.
Adunat sub coarnele de berbec, Violatos scoase un chiot rasunator. Ca si cum s-ar fi jupuit singur de viu si tot singur s-ar fi imbrincit in apa clocotita. Perdeaua de catifea dind spre sala unde se cantase Steaua sus rasare se strinse in doua fintini de must pe coloanele ingropate in butoaie de piatra, si toti, cu exceptia lui Tonella, care ciocanea cu unghia in glezna lui Radu


Zavoianu - "auzi, ce grad de rudenie e intre noi ?" - incercara un sentiment de uimire si desfatare, masa ghif¬tuita si ei toti, apostolii vinului, plutind in peretele acoperit cu oglinzi, suprapusi pe peretele imbracat cu icoane si pe ceasul cu zodii, si prin cerul ala rupt, armo-nizindu-se in culori doar cu costumul lui Ed, cer patruns de spirit floral, de-o cucernicie neingradita si de gheata de margaritar a iubirii, inainta o baba calare pe un asin, lovind slab gitul animalului cu dirlogii.
- Traiasca linia ferata Crasna-Husi ! striga Ed,
- Ma opun categoric, zise Radu Zavoianu. E prea departe de Bucuresti.
- Da, dar e vesnic inzapezita, o lauda Ed.
Ghemuita pe saua de lemn, batrina tinea picioarele incaltate in cizme bine infipte in scari si un ciine negru, frate cu ala de sta cu dintii infipti in ceafa lui Tudor Fluture, latrind indarjit, se repezea sa-i sfisie pulpele, tragea chiar cu coltii de cizmele ei, dar batrina, ca si cum nu 1-ar fi auzit si nu 1-ar fi vazut, se rotea cu asinul pe podelele de caramida, mandra de misiunea ei naucitoare - tacerea impusa, amestecata cu tacerea insusita, cu fanatismul tacerii - si Ramintki se ingrozi, sufletu-i trecu zgribulit sub streasina fricii, pentru ca batrina aia, inchipuind dimineata mortii, scria cu fum otravit o intimplare veche
Lagarul se zavorise intre peretii de sirma ghimpata ; ziua lumina acum numai dintr-o inima de porumbel; si-n limpezimea aia singerie, amintind trecerea in nefiinta, a serilor de vara, am vazut opt soldati, garda, inaintand in monom, cu arma pe umar si-n pas de defilare, catre locul unde trona portretul sefului lumii - privire blinda, odihnita pe leagane de copii, obraji in care s-a intiparit veghea, mustata groasa, bratul sting usor indoit in sus si in culcusul palmei o pipa - ofiterii si subofiterii din
detasamentul de paza asistau la ceremonie, incintati de tinuta si pasul soldatilor din garda ; si deodata, din mij¬locul lor tisni un cline, negru ; urla ca turbat, musca si rupea hainele celor opt soldati; dar ei nu se oprira, tre¬buiau sa inainteze numai in pas de defilare si inaintau ; garda se schimba, prezentind armele si clinele, brusc istovit, se retrase intr-acolo de unde aparuse ; in aceeasi clipa, ofiterii si subofiterii intrara in panica ; incet, fiindca miscarile iuti, precipitate sint puse repede sub acuzare, se intoarsera si pornira prin stepa, incet, cit mai incet, si unii se aplecau si rupeau un spic sau o floare, subliniind pentru cine-i observa ca acel dine nemernic nu era al lor, ei nu cresc asemenea clini, ei nici macar nu incura¬jeaza cresterea clinilor, ei iesisera pe-afara numai asa, sa se bucure de seara si de glasul stepei ca, uite la seara asta, zici ca vine din faguri de liliac, chiar si cartusierele miros nemaipomenit de frumos, si o cartusiera se stie doar la ce foloseste
- Domnule Dragomirescu, zise Ramintki, pune-o pe hoasca aia sa bata step sau sa fluture o esarfa de intaritat taurii.
- E nevasta mea, anunta acru cocosatul.
- Si ce daca ? ! racni Ed. Vrem vulpi si jocuri nup¬ tiale !
- Cind pindesti vulpea, se amesteca Zara, trebuie sa pui un hoit. Asa zice colonelul. Cica, daca vrei, sa se apropie de tine pe zapada, trebuie neaparat sa chiteai ca soarecii. El face antrenament cu pisicile.
- O clipa !
George Dragomirescu ridica poruncitor o mina, si ba-trina se opri.
- Acesti domni
- Acesti domni care au chef sa fie tirani, completa
Ramintki,

- Acesti domni nu te plac.
Batrina se ridica teapana in scari, largi gura, ume-zindu-i marginile cu limba, dar nu gasi timp sa raspunda. Batind cu palmele pe crupa magarului, elegantul Cezar Violatos se inalta in aer si o busi cu coarnele in coaste ; exclamatii, chiote, tropaituri. Batrina cazu, icnind, in fata, dar nu se rostogoli.
"Eschivind moartea, isi zise Rarnintki, ea n-o sa moara decit daca s-o stringe singura de git cu o potcoava fier¬binte."
Revenind pe podele, suplu, iscind cu butonii ametitoare fulgere, Violatos inhata magarul de coada si-1 smuci spre stinga - fata, e fata ! striga Ed - iar profesorul, cu vena care-i strabatea craniul de la ceafa spre frunte adunata ca o cocarda intre sprincene, se salta intr-un cot si azvirli, cu precizie diabolica, o tepusa de lemn care se ingropa de citeva degete in pulpa animalului ; sagetat in maruntaie, acesta se scutura, indoind hidos spinarea si udind din belsug podelele si zbura in viscol prin usa deschisa la secunda de cocosatul putind a peste.
- Ai omorit-o, secatura scirboasa ! mirii Ed spre pro¬ fesor.
- Ciinele ! scirtii Zara. Dati-1 afara si pe el!
- Nu te speria, o linisti George Dragomirescu, nu-ti face nimic, o sa stea cuminte sub mina mea.
- Tacere ! bubui Ramintki. S-ascultam in tihna cum se sparg ciolanele babei.
- in privinta asta sa nu-ti faci griji. Am oase mai tari decit cremenea.
Ramintki, Radu si Ed se rasucira, surprinsi si neincre¬zatori, spre gangul dind in ocna casei. Batrina, in costum de calarie, rupt si cirpit, petec peste petec, cu fata mica si ridata inrosita de ger, inalta, suie, cu falca de jos im¬pinsa inainte - "cei ce trag sa se nasca lupi si se razgin-
dese cind aproape nu mai e timp", isi spuse Ramintki - legata peste mijloc cu o chinga groasa, pinza cazona, ii privea tacuta, plesnindu-se usor peste carimbii cizmelor cu o biciusca impletita. Era pur si simplu fantastic s-o vezi vie si teafara, trufasa si pe punctul de-a lansa intre¬barea curtenitoare ; "cum petreceti, dragii mei ?", la numai doua minute dupa ce fusese expediata violent in salbaticia iernii.


- Nu adineauri, ci acum, ii zise Ramintki lui Radu, acum este ea de-o magnifica abjectie.
- E un Craciun prea puturos si prea batrinesc, declara
Ed. Va anunt ca mi-ar face deosebita placere sa va vad lungiti in groapa.
- Da, Ed, il aproba zgomotos Radu Zavoianu, e cazul sa primenim aerul. Sa ne caram in alta parte.
- Trebuia sa-i dam foc magarului, ofta Tudor Fluture, regretind vizibil ca nu-i venise ideea la timp. il stropeam cu gaz, ii dam foc si el aprindea casa, pe urma orasul
- Radule, luneca Ed in mizerie, inainte de-a pleca, spune-le s-o aduca pe Asta ca sa ne cinte la trompeta un cintec maret si noi sa-ncepem sa ne ucidem. Sa ne cinte
Sarutul dat pe un peron de gara si noi sa scuipam singe prin beregatile rupte.
- in taina acestei seri unice, incepu George Dragomi- rescu.
Dar Radu Zavoianu il opri, strimbindu-se :
- imi face rau sa vad mereu grenada aia miscindu- ti-se pe sub pielea gitului. De ce n-o acoperi c-un batic asa cum imi ascund eu semnele varsatului ? in noaptea cind se naste Christos nu e voie sa fii slut !
- Pai, zise Ramintki, asta-i cel mai nimerit prilej pentru Christos de-a face minunea sa ne dea tuturor ce ne trebuie.

- Sa ne dea cite cincizeci de femei stricate, se agita
Tonella, bucuros.
- Stie ce sa ceara pramatia batrina I il lauda Ed,
- Ma, se-nfurie Ixamintki, cita vreme porti hainele mele sa faci bine sa nu mai latri !
- Sluga dumneavoastra, se supuse Ed.
- Ticalosiile ! il iubi Ramintki.
Si lui George Dragomirescu :
- Sa inaintam catre ziua muscind din zapezile dulci si aromate.
Stapinit, rece, plin de siguranta, George Dragomirescu se ridica de pe butucul de piatra, tacut, puternic si inde¬pendent, ca "toti cei ajunsi pe scurtatura la riurile cu aur", il judeca Ramintki - se duse la peretele in care vintul, scandind numele Siberiei, ingramadea nameti, mingiie ciinele negru lipit cu capul de podul palmei lui, rasuci niste butoane si lumina de pina atunci, ingenuncheata pe esafod £n prag de cer, muri in convulsii lenese, si un alt val de lumina, moale, cald, vioriu, ii lua locul. Parca o noapte de aprilie vrind sa iasa din propria-i matase se izbise cu fruntea de-un arbore si se intorcea sa-si lege rana din care picurau, pontifical, nori de negura, veninul laptelui intins pe caile coboiirii in infern.
- in taina acestei nopti, relua George Dragomirescu, sta scrisa pedeapsa.
- Lumina sub care imbobocesc comorile, intona, suav,
Ramintki.
"Lumina iernilor trecute, idiotule !" il intoarse in gmd Radu Zavoianu. in celalalt an, aflindu-se cu Asta in balta Brailei, seara, cind ziua cade la pamint ca o pasare inghetata - sutele de sturzi cazind cu pocnet sec pe acoperis sau pe treptele de lemn surd ! - iar zapada din pridvor izbucnea in spic albastrui, el culegea in coroana unei flori, convins

«l P* MM J'f ' ca se poate culege, zarea luminii aleia ca un dar din alte lumi si, intorcindu-se in casa, scutura floarea pe sinii si pe umerii Astei, ca o sfintire inalta, savirsita in afara oricarei umbre a pacatului, si trupul Astei Dragomirescu, cu pielea bruna, neinchegata noptatic - un brun sfios, cum sint diminetile trecind din Asia in Europa - intins pe sania impodobita cu coarne de cerb, cutreierat de dorinti, epuizat in inclestarile dragostei, lacom din nou de ele, zvicnea curat, coapsele despleteau serpi, pintecele se-nfiora cautind loc de trecere pe sub arcul bratului, miiniie cu degete lungi, facute sa cheme amagirea si gin-durile fugite, se adunau pe crestetul lui Radu, tremurind, si el n-avea curajul sa-i strige ; Stiu, cauti Marea si prima noastra inialnire si te tai in scoici S
Si deodata in lumina aia de lampi ingropate in apa - "bani, cutii cu bomboane, stingerea statuilor pe toate strazile" - cuvintele astea fara sens fulgerau ne¬buneste prin mintea lui Ramintki, si-i mai plingeau pe limba injuraturi -, la coltul oglinzilor, unde argintul isi pierdea apele in nisipul pustiu, gol de vraja, lipsit de speranta, aparura, tinindu-se de miini, trei femei tinere.
- Sa ma bata Dumnezeu, striga Ed, nu mai plec, ma predau legat.
- Cealalta lumina ! ceru Ramintki, precipitat. Sa fie totul clar.
- Luati intii cite-un iepure de casa, vorbi cocosatul, si puse in bratele fiecarui musafir, scotindu-i dintr-un paner, cite un iepure vinat, cite un cocolos naucit de frica, cu burta flescaita, duhnind oribil a cusca necuratata si a paie dospite.
- Nu-mi trebuie, se impotrivi cu greata Radu Za- voianu, ce sa fac cu el ?
- il gidili sub coada sau il sugrumi, se rasti Ramintki, ia-1 si taci ! Hai, domnule Dragomirescu, cealalta lumina.

George Dragomirescu reaprinse becurile de la inceput, taind distantele, punind in locul visului faptura lui reala, pe locul fictiunii, forta, pe locul fantomelor, capcana, primejdia vie.
Loviti brusc de aceeasi molima, Ramintki, Radu si Ed se lungira peste masa, pleoapele li se inflamara si cu totii auzira toba razboiului sunindu-le in singe. Nici una din cele trei femei n-avea mai mult de douazeci de ani. Altoi din carnea neverosimila a cascadelor sub luna. Se oprisera sub oglinzi, pe fundal de foc bolborosit, intr-o atitudine de umilinta aroganta - Dumnezeu n-are partea lui de raspundere ? - cu picioarele goale, in rochii ce le dez¬veleau pulpele slefuite fara constringere si fara bijbiieli. Fiecare purta, prins de git, in legaturi de lina, cite un ghiozdan larg, ca o dovada ca oasele si carnea lor simteau inca impulsul navalnic de-a patrunde dimineata intr-o scoala, tulburind linistea severa a primei ore de curs si plantind in luminiscenta ei cenusie catargul inalt al razvratirii, chinul, fructul singeriu al dorintelor, dezgus¬tul si corabia pe care s-o desprinzi de mal impingind cu miinile si cu toata fiinta, spre glorie si, mai ales, spre moarte. Dar in ghiozdane, ele ingramadisera iezi si miei, fatati de doua sau de trei saptamini, mai mici, poate, si mai firavi decit iepurii care, la aparitia femeilor, suferira in coaste sau in sira spinarii inclestarea degetelor lui Ramintki, Radu si Ed. Cu miscari fosnitoare - asa i se paru lui Ramintki - si privind amagitor spre masa de sub icoane, ele apucau mieii si iezii de urechi si-i indesau cu botul la sinii goi, calauzindu-i sa apuce sfircurile, sa sarute, sa suga, sa exalte bucuria.
- Cine, intreba Radu, infiorat, cine sint ele ?
- Nu e o intrebare potrivita, zise George Drago¬ mirescu.


- intreb eu, se inalta Ramintki. Spuneti, voi ce solie purtati ?
-. Noi marturisim raiul, raspunsera ele intr-un glas, Si vorbeau de sub marul unde-si odihneste Dumnezeu vulturii.
- Ce maninca ingerii ?
Femeile se intoarsera intrebatoare spre George Drago-mirescu, dar acesta tacu,
- ingerii, zise Ramintki, maninca picla azurie. Si dupa fiecare imbucatura beau cite trei strofe de roua. Veniti incoace ca sa imperechem iepurii cu mieii
George Dragomirescu se impotrivi ferm.
- Nu, ele sint aici ca sa-si primeasca pedeapsa. Hai,
Tudor Fluture, treci si arata pentru ce-ai fost angajat, in noaptea asta. Ele s-au maritat cu barbati batrini pe care-i rod si-i ucid inainte de soroc
- Ca si Asta Dragomirescu, arunca Ed brutal.
"Iata ca si Kd stie", se gindi Ramintki,
- Barbatii lor le iubesc, dar sint neputinciosi.
- Ca si Tonella Dragomirescu ! striga cjin nou Ed.

- Mila de nevestele clocotind de tinerete-i sugruma, nu-ndraznesc si nu pot sa le-atinga c-un pai, prin Cezar
Violatos si prin mine, batrinii astia, indragostiti cum n-au fost niciodata, 1-au platit pe Tudor Fluture si el o sa le bata in numele lor. Batrinii sint aici, in casa, dar n-au nici macar puterea sa asiste la razbunarea clocita atit de senil. Daca vreti vreunul sa-1 ajutati pe Tudor Fluture, cu placere.
- Radu Zavoianu, zise indraznet una dintre femei.
Vreau sa ma bati tu, Radule !
- Vrei sa-1 inhati, curva ! tipa Zara. Vrei sa pui laba pe el !

Si mult mai iute decit Ed, care sari s-o imobilizeze, arunca iepurele in grupul femeilor. Micul animal se zbatu prin aer, chitcaind, si cazu in valul de iedera, rostogolin- du-se intr-un virtej de frunze.
- Fluture ! striga Ramintki, lungind gitul, ca un lup, si Tudor Fluture, inregistrind porunca, mult mai ascutita decit coltii ciinelui infipti in ceafa, desfasura biciul, iar femeia lepada ghiozdanul cu miei si iezi, pe care cocosatui. maturind podelele, il lua si-1 trecu nevesti-si.
Sarind peste masa, Zara o impinse pe femeie inapoi linga oglinzi, apoi se lansa spre mijlocul salii, cu pasi saltati, tinind bratele inaltate deasupra capului.
- Hai, ma, scirba dracului, da !
Tudor Fluture ii puse doua carari de foc pe pulpe. Zara nu striga si nu se vaita. Expunindu-si trupul vocife¬rarilor biciului, zimbea si icnea, tot timpul cu fata la Radu Zavoianu, intoleranta in pornirea ei de dezordine, adunata cu toata fiinta pe ideea ca trebuie sa urce oricum in mintea lui Radu si pe urma amindoi intr-un culcus. El ii sustinea privirea sfredelitoare, cuprins de o pornire tulbure de distrugere, subjugat de napustirea aceea viforoasa, uluit de fagaduinta fara limite ce-o tradau ochii si miscarile Zarei, in acel dans straniu si absurd ca o fericire primej¬dioasa. Pedepsita, Zara se daruia posesiva si crestea mai puternica decit asuprirea, mai presus de intelegere. Miinile ei, sfidind rastignirea - chinurile tintuirii pe cruce se repetau obsedant in zeci de icoane - ridicau pinza de pe fruntea mortii ca sa se vada ca dincolo nu e nimic, gura lacoma invoca, fara cuvinte, nesupunerea, razmerita, dis¬pretul, miracolul izgonirii din cetate, iar parul, hranit cu miez de noapte de toamna sub o luna ca un impuscat in ceafa, se legana intr-un hohot cald, intrerupt de tipete scurte, osindit sa nu-si afle odihna, nici mila.

- Trage sa stea la subtioara ta ca o sopirla la soare ! ii zise Ramintki lui Radu.
-. Dintii aia nenorociti, ii raspunse Radu. Astupa-i cu palma cind vorbesti.
Ed, in picioare pe masa, cu burduful atirnindu-i pe burta, ca o buturuga vlaguita, gilgiia de fericire.
- Tonella ! Si tu, profesore ! Ia uitati-va ce fata gogo¬ nata am carat noi aici ! Sarutati-mi cizmele si-o sa va duc la izbinda. Va-nscriu in Turul ciclist al Balcanilor, amindoi pe-o bicicleta, si va scot campioni. Ma, Fluture nemernic, trage-le-n hora si p-alea trei. Vreau sa fie roata mare.
-. Trap ! trap ! trap ! il sprijinira, veseli, Tonella si profesorul, izbind frenetic cu pumnii in masa.
Cele trei femei, socotind parca vreme pierduta vremea cit sezura pe de margine, intrara imediat sub plesnetele biciului, la inceput zgribulite, infiorate si tipind scurt ca si cum le-ai fi imbrincit pe neasteptate dintr-un loc ferit sub rafalele unei ploi torentiale, pe urma din ce in ce mai intaritate si patrunse de o vijelie aspra, fermecatoare si perfida -. trei tirfe sau trei dubluri de maiestate, neindu¬ratoare in dragoste si provocind destinul in nuantele lui cele mai iritate.
Ramintki, indesindu-si iepurele in buzunar, o lua pe Zara de mina - tiganca tremura fierbinte - si-o aduse la masa.
- Ajunge. Colonelul ala nu merita atita noroc.
- M-a atins si peste fata ? il intreba ea. Nu-s buna de carne, pastrez multa vreme rana, si mi-ar parea rau sa am vinatai pe fata, de revelion.
- VSnataile, proasto, sint floarea ispitei, ele ne inval¬ masesc mintile.
O lua in brate si o ridica pe masa.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.