Se trezi din somn. urlind :
- intr-o zi, doamna mea, ai sa ma cunosti !
Izbi cu pumnul in stinghia mesei si se strimba de durere. Uriase cu glas spart, degradat in toate patru punctele cardinale : la miazanoapte si la miazazi, degraŽdat de vin, la rasarit si la apus, degradat de femei fara moarte, fara prejudecati si fara servici. Bause pina la trei dimineata si mirosea de sus pina jos a alcool dospit.
- invinsa domnita, cred ca azi noapte am inghitit un ciine degerat.
Vorbea singur, adinc incredintat ca rnania asta il va salva de spinzuratoare.
Lua o para din fructiera si musca din ea lacom in cerul gurii lui se aprinse, cu miresme, cu vint subtire si cu luna, o livada din Arges. Fulgerator si numai la extremitatea simturilor, zari spre fundul livezii o fin-tina veche si, pe marginea ei, o fata cu sinii goi, probabil avida de dragoste. Treaz si bine odihnit, ar fi retinut imaginea pina ce fata ar fi capatat contur, fiindca avea o dexteritate uimitoare de-a aduce cu fata spre lumina si adevar siluetele de ceata care ne apar pe retina in clipa descintata cind iesim din somn. Excelent dresor sau sarlatan rafinat, isi concentra intreaga fiinta ca sa le
poarte din drumul nesigur al inchipuirii pina-n zona acoperita de memorie. Si cind ele puneau piciorul aici si din umbre se schimbau in desene insufletite, cu identitate precisa, el respira larg, zimbea razbunator si posesiv si fixa ziua executiei, totul in baza legii : nici o femeie pina la 30 de ani nu-si va purta fotografia prin domeniile subconstientului meu fara a fi pedepsita.
Dar in ziua aceea - "21 decembrie, anul una mie noua sute saizeci si opt de lei si 50 de bani datorie la braseria Athenee Palace" - nu recepta silueta fetei de la fintina. Muscind din para galbena si rece, destinata sa-i risipeasca mirosul de alcool din gura si sa astimpere agitatia ciineiui pe care-1 purta in stomac, ocoli masa si apuca acordeonul. II intinse, sprijinindu-1 cu burta. ClaŽpele de sidef si de ebonita scoasera scintei de tipete. El tresari neplacut.
- Cind incep sa cint, imi tradez sufletul ! Si noaptea tirziu, culcindui-se, inchisese in oase, ca in niste tuburi secrete, averea murdara si insuportabila a unei zile grele : vorbe care ucid, ginduri care nu se pot rosti.
Dar spre 10 dimineata visase ca Asta Dragomirescu doarme in acordeonul lui si trebuia sa verifice.
"Sint nebun !" ii trecu prin minte, si un riu de spaima sau o explozie de maracini ii scutura maduva din sira spinarii.
Trinti acordeonul pe scaun si striga :
- Scumpa doamna, m-am culcat cu capul pe o scoarta de caruta de Braila, si iata, m-am trezit pe timpla cu un porumbel verde, in ceafa cu un trandafir rosu, si cu buzunarele pline de greieri.
Se opri si ochii lui negri fixara intens lozinca din peŽrete, scrisa cu cerneala densa: Munca innobileaza pe om, dar nici Lenea n-a ucis pe nimeni.
Ceasul desteptator, asezat intr-o cutie din solzi de sindrila - panglici de hirtie colorata fumegau ca o barba de poet futurist sub podetul cutiei - suna ora 11. La aceasta ora inalta din zi, garsoniera lui Radu Zavoianu, situata la etajul III, intr-un bloc din strada Brezoianu, construit cu fata spre gradina Cisrnigiu, plutea in lumina trandafirie - efectul lustrei de cristal roz de Venetia.
- Ora unsprezece, doamna mea, ora la care se scoala frumosii nebuni ai marilor orase, ora la care Dumnezeu intra calare in Cismigiu si imparte alune veveritelor.
Lepada pijamaua de matase, cu doua miscari din umeri si o rasucire vulgara a bazinului. Oglinda imensa - 2,20 rn X 1,30 m - atirnind pe perete, in stinga divaŽnului, in patru cordoane impletite si invelite in plus auriu, fiecare ispravindu-se intr-om canaf bogat si moale, fura in apele ei limpezi - creasta de val oceanic in zi de iulie - un trup tinar, marturisit la aproape toate balerinele angajate in programul barului de noapte "Lanterna piratului". Radu Zavoianu masura 1,80 m, avea muschi lungi, intaritati in bazinul de inot al cluŽbului Dinamo, pieptul si pintecele acoperite cu par negru, marunt si des si fin, ca al catelelor care fata mult. Fata prelunga si obosita, cu semne de varsat sub barbia puŽternica - in anotimpurile reci purta fulare largi, cu capetele aruncate pe umeri, iar vara innoda la git un batic colorat, lasind impresia ca-i copiaza pe artistii americani din filmele western - fata prelunga si nasul putin coroiat semanau neliniste sau repulsie in oamenii cu care venea pentru prima data in contact, il salvau ochii negri, mari, melancolici si flaminzi, ochi de soldat dintr-o garnizoana araba. Daca ochii sint ferestrele suŽfletului, atunci ochii lui, mereu umezi, batind in verde fosforescent in clipele de extrema emotie, exprimau spaima, o spaima intinsa peste 30 de ani de viata.
Tinind picioarele pe mocheta de culoarea paiului in perioada secerisului, trecu in baie. Izgoni ciinele din stomac si se atirna de lantul de bronz care deschidea duŽsurile. Apa fierbinte il izbi in ceafa ca o ploaie salbatica. Desfacu o punga cu saruri aromate, o varsa pe umeri si, excitat, turmentat de mirosurile alea ametitoare ca un voiaj in coloniile engleze, incepu sa danseze.
- La tropice, la tropice, domnule Zavoianu, cu nuci de cocos la subtiori l
Si din nou, obsesiv :
- Ah, doamna mea iti voi impodobi casa cu liliac alb. inchise apa calda.
- Raff panoramic ! striga, si aduse peste el o ploaie rece.
O primi in fata, naucit, ca un boxer care receptioneaza o avalansa de pumni la figura, injura scirbos, batind cu calciiele in ciment. Era pe Strada Mare din R., gonea conŽgestionat, izbindu-se cu fruntea de muchia ferestrelor deschise. Fetele care-1 aplaudasera, seara, la concert, si-1 silisera sa repete pina la epuizare slagarele la moda il priveau mirate si amuzate - el nu le vedea, alerga spre Comitetul orasenesc de partid, sa protesteze pentru Asta Dragomirescu, amendata de militie cu 500 - cinci sute - lei, fiindca tulburase linistea singurului restaurant din localitate. Linga el, gifiind, un procuror schiop, fost coleg de liceu, sau asa ceva - nu si-1 amintea din scoala - incerca sa-1 linisteasca, repetind, la nesfirsit, aceeasi expresie :
- Radule, voi plecati, eu ramin !
Se intoarse in camera, infasurat in prosopul de baie.
- Ce imbecil ! spuse el, cu adresa la procurorul cel schiop. "Orasul intreg era pe picior de duca, se suia la munte, elibera terenul pentru lacul de acumulare al Hidro-
centralei de la R., si el, boul, striga mereu : voi plecati, eu ramin 3
Fusese un concert frumos, totusi, in ultimele rinduri, oamenii ascultau calari si Asta ridea :
- Radule, e prima data cind cinti in fata magarilor, uite colo, spre dreapta, un grup de tineri calari pe magari, sa~i intrebam daca n-au de vinzare dulceata de smoŽ chine, ei cultiva smochini si portocali isi indrepta spinarea si racni :
- Da, scumpa doamna, cresteau tot felul de pomi pe acolo, dar mai cresteau si vipere !
Se extinse pina la marginea puterilor si scuipa :
- Du-te dracului !
Extenuat, desfacu perdelele si ridica storurile, apasind cu toata greutatea trupului pe minerele de alama neunse la timp. Brusc, pleoapele i se zbatura mirate si sufletul i se deschise de bucurie : afara ningea ! in clipa aceea se simti impacat cu toata lumea si cu Dumnezeu. -Arunca prosopul pe masuta joasiT"cIis/mH
- Bun sosit !
In onoarea zapezii arunca bautura pe git. Iarna si zaŽpada il fascinau. Trupul lui de lup se ascutea acum pentru o lupta dura. Radu Zavoianu intra in noaptea vinata a iernii, asemeni neamului Iui de tarani, framintat de impulsuri primare. Iarna, pe pamintul Romaniei - ulŽtima etapa spre Septentrion - are gust de praf de pusca,
e ca un halou al tuturor razboaielor purtate si cistigate sau pierdute, dar in primul rind purtate.
Iarna, in Romania, sintem irigati de-o nebunie furtuŽnoasa.
- Jos friiele si rasturnati cadelnita mizeriei ! striga Radu Zavoianu, inundat de puterea iernii si ingenunche, tragind spre el acordeonul. in pozitia asta, ochii lui distingeau prin fereastra doar virfurile copacilor din Cismigiu peste care se scutura zapada. Ninsoare enigmatica - se stringeau in ea noptile toamnei, reci si dureros de singure, se stingea fata pa-mintului si se deschideau nopti plantate cu naluci : noptile iernii, tiganci cu trup de taina si inele de aur dansind pe strazile orasului, nopti in care inima lemnelor potrivite in cruce pe focul din vatra se schimba in trandafir inalt, nopti stropite cu vin si luminate de lampi cu abajurul verde, nopti coborate din bob de margean, nopti in care purceii prajiti inviaza si se fugaresc cu iepurii, nopti in care melancolia, aceasta patima a Orientului, ajunge la apogeu, lerui-ler, si se schimba in colind si in desfriu al simturilor, nopti magice in care infloresc lamiii in odaile femeilor abandonate.
- Doamne, rosti Radu Zavoianu, plimbind degetele pe clapele acordeonului, binecuvinteaza-1 pe bunicul meu in toata saptamina Craciunului ! Timp de cincizeci de ani, in toate noptile Craciunului, el iti ridica, cu lovituri de topor, in baltile Dunarii, biserici din ciolane de cal mort si biserici din gheata. Erau musuroaiele tale sfinte, altar si cruce pentru sfintii nerinduiti in calendar, si-n noaptea nasterii Fiului Tau punea in fiecare bisericuta un bob de tamiie si aprindea o luminare. Lumea iesea pe maluri si se inchina : Petre Zavoianu il supara pe Dumnezeu, vezi-1, doamne, si-1 pedepseste ! Si tu i-ai ascultat si 1-ai adormit intre bisericile lui. La Bethleem
era lumina si el se schimbase in stilp de gheata si doua ciori topaiau pe umerii lui. Do, re, mi, fa, sol, la, si, do, trebuia sa vezi ca altarul din urma ti-1 construise pe obrazul toporului. Tu esti Petre si pe piatra vei construi biserica mea si-ti voi da tie cheile imparatiei ceresti. Dar cel ce construieste pe gheata ? El ce primeste ?
Se scula in picioare - acordeonul scincea - se inŽchina in fata zapezilor curgind mereu si zimbi. Doua pasari - porumbei ? - trecura prin dreptul ferestrelor, pierzindu-se spre strada Stirbey Voda. Se infurie impoŽtriva lor :
- Lesuri cu fulgi ! Nu permit nimanui sa murdaŽreasca prima zapada. Trebuie sa ne rugam sa ninga pina diseara si pina miine Ninge la timp potrivit peste conŽsumatii neachitate, ninge binecuvintat peste idei fara acoperire, ninge turbulent peste monezile de trei lei, ninge cu zahar emailat peste masinile care leaga periŽferiile de centrul orasului, ninge, cu foarte multa atentie, peste patrula calare a Militiei care face rondul intre CarŽtierul Baneasa si Restaurantul ,,Doi cocosi", ninge cu sictir peste tipii care m-au respins de la Opereta, ninge fara pic de jena pe caciula din cozi de vulpe a Astei Dragomirescu (opt sute de lei m-a costat !), si ninge, ninge ca-n povesti peste orasul Bucuresti, construit intre lacuri cu peste - lipsa la apel pestele-piatra si pestele-leu, preŽzenta, cu surplus de contingent, scorpia - construit pe paminturi atirnind de vii nobile si ingrasate cu capete de boieri scurtate cu multa vrednicie de toti voievozii, turŽciti sau ne. Garsoniera mea pluteste pe un riu de singe si de vin, si-n mediul asta umed, trebuia - dar n-am facut-o, am fost prost ! - sa-i plantez Astei DragomiŽrescu cite-un bob de fasole in urechi. Fasolea ar fi dat cercei, tufele - floare
Se opri incantat. Afara, peste orasul pierdut sub zaŽpezi subtiri, se pornira sa bata clopotele. Tunetul lor de bronz indoia ninsoarea, iar vibratiile se repercutau in peretii cladirilor. Radu Zavoianu simti cum incep sa-i rida genunchii. Oboseala incarcerata in oasele lui, rasŽcolita de melodia inginata a clopotelor, se exprima straŽniu si neasteptat in punctul de articulatie cel mai savant al picioarelor - si pentru inceput i se facu frica - "cum adica sa-mi rida genunchii ? !" - dar, uite, rideau, senŽzatie pe care n-o putea anula cu nici un argument, si-a-tunci se gindi ca-n istoria omenirii, in inceputurile ei fragile si lunecoase, barbatul trebuie sa fi purtat, in clipele de cumpana, de retragere din fata mortii, copiii legati de picioarele sale si, fara indoiala, risul lor ii atacase pentru milenii genunchiul. Si la fel plinsul si disperarea lor, fiindca orice nenorocire genunchii ni-i indoaie intii. Clopotele bateau mereu, dar nu despicau vazduhul, ci il stratificau, il imparteau in etaje. Sus, in turnuri si in mansardele biruite de frig, cintau clopotele patriarhiei, si de pe planseul acesta de rasfat solid, cu insule de saracie compacta (mansardelE), sunetele urcau urmasi spre cer, intru sanatate si vesnicie, in zona etaŽjelor de mijloc, acoperite cu iedera si unde ochiul nu gaŽseste cimp liber, rasunau clopotele Bisericii Domnesti - cel putin la asta se gindea Radu Zavoianu - incercind parca sa topeasca drugii obloanelor, iar jos, prin dreptul usilor de lemn sau de sticla, cintau infundat clopotele de la toate bisericile mici si nerestaurate.
- Tu esti Petru si clopotul tau va fi de gheata ! spuse Radu, cufundat in ploaia de bronz prin care s-auzea si matasea zapezii curgind cu dor de sanii. Sau va fi un clopot de la gitul turmelor in drum spre abatoare.
Desfacu bratele, exact ca la lectiile de gimnastica din liceu, si incepu sa se legene, clopot inchipuit, peste o lume
de umbre. Si din toate clopotele care incendiau orasul, el singur nu vestea nici o sarbatoare - era un clopot de zapada, cu limba din funie de borangic terminata intr-un bulb de margele colorate, si se legana intr-un pridvor deschis la vint si alaturi, pe o funie de cinepa, se uscau rufe prinse in cirlige de lemn, patru gaini jumulite atirnau cu picioarele legate de un belciug ingropat in gura unui sfint zugravit
Se rasuci pe calciie - zapezi si oglinzi si din nou zapezi - si dintr-o "data toate margelele se risipira luŽminoase in singele lui : il vazu la fereastra, catarat in platanul urias din fata blocului, pe Eduard Valdara, jucator de fotbal in echipa Dinamo.
- Sanie cu zurgalai ! striga Valdara, inaintind spre feŽreastra, cu pasi largi, pe o craca groasa.
Cind ajunse la fereastra si Radu-i intinse mina, pe craca ramasera sase urme de pasi. ca sase catei negri.
Era ora 12,30, ningea ca in muntii Tirolului sau ca in padurile Transilvaniei si doi din nebunii frumosi ai mareŽlui oras se intilnisera.
Cel de-al treilea inca nu se culcase.
*
Eduard Valdara - 25 de ani, cracanat si blond, mai mult roib decit blond, "flegmatic si indesirabil" (asa-1 definise Ramintki, conducatorul nedeclarat al grupului sau, daca vreti, ideologul luI) subtire si parfumat ca tigarile americane - refuza ostentativ sa apuce mina lui Radu Zavoianu. Calca pervazul si se arunca in mijlocul camerei, respirind agitat, cu gura intredeschisa. Dintii lui albi si sanatosi formau o coroana scinteietoare. Caninii, razvratiti, lasau totusi impresia de pietre false.
Radu Zavoianu, aflat in relatii proaste cu adminisŽtratia blocului, il inhata de piept si-1 zvirli pe pat. Valdara purta suba de castor, un costum elegant de culoarea
otelului si vesta galbena ca haimanalele care populeaza, la 11 seara, strazile inguste din spatele teatrelor, pindind usa prin care se retrag actritele. Vesta din material ieftin plesni pe burta si Valdara aproape ca izbucni in lacrimi.
- Imbecilule ! il apostrofa Radu Zavoianu, vrei sa fiu evacuat din bloc ? !
- Da, raspunse Valdara, ridicindu-se si descheindu-si suba, vreau.
Blana de castor, inundata de lumina filtrata prin cristale scumpe, ridea in ape de plumb.
- Ai merita sa te cirpesc. spuse Radu Zavoianu, cu minie retinuta.
- Atinge-ma, si te arestez imediat pentru ultragiu.
- Bei o visinata ? intreba Radu. Ninge prea frumos ca sa facem varsare de singe.
Valdara refuza, scuturind capul roib.
- Ce-i cu tine ? se mira Radu. Esti bolnav ?
Valdara arunca suba pe covor si se trinti intr-un fotoliu, frecindu-si ceafa de plusul moale si odihnitor,
- M-au scos din echipa, disciplinar, pe timp de zece zile.
- Stai, il opri Radu Zavoianu, povestea trebuie spusa pe fond muzical. inveselit, lua acordeonul si ataca un cintec lautaresc, alterindu-1 cu masuri de vals, fox si rock, o aiureala iritanta, bocete si bufonada de circ de provincie si jale falsa.
- Tenor castrat ! il injura Valdara.
Radu Zavoianu rise in dusmanie si nu se opri. Cu timpla culcata pe umar imperechea notele intr-un virtej delirant. Era un virtuoz al acordeonului, asemeni cinta-retilor de jazz din New-Orleans, care improvizeaza pe o tema ore in sir, fara sa urmeze o linie consacrata. Uitase de Valdara, uitase ca n-a vrut altceva decit sa-1 ener-
veze si sa-1 impace in acelasi timp, cinta sau lega segŽmente de cintec, insutindu-le valoarea sau ucigindu-le, pentru ca afara se aseza iarna, lumea se clatina in maŽtase alba, pe poduri inchipuite, ridicate deasupra oraŽsului, se perindau paduri pline cu vulpi, si fotografi ambulanti, cu picioarele invelite in jambiere verzi, prindeau pe pelicula zborul pasarilor nascute sub degetele luj. Uite, intre hotarele Cismigiului intrau valuri de pasari si toate luau foc in zbor si se schimbau in ninŽsoare, in frig aspru, in iarna - si peste iarna adinca, peste saniile ei de gheata lunecind cu batai de clopot spre toate porturile lumii, plutea o bucurie intensa, haite de cani trageau sanii, latrind vesel si mai era si o supaŽrare usoara, a lui Eduard Valdara, dar nu era o suparare adevarata, caci n-avea punte de atingere cu pamintul, era o suparare pierduta pe copaci, pe crengile lor suflate cu sticla adusa din Turingia sau din Padurea Neagra.
- Pauza, striga Valdara, trebuie sa plec !
Radu Zavoianu strinse acordeonul si-1 depuse pe masuta joasa. Rosti scurt, fringindu-se din trunchi :
- Adio !
Si cu dragoste prefacuta :
- Sa stii, Ed, ca lasi in urma numai suspine. Dar unde pleci ?
- intr-o ora trebuie sa ma prezint la Directia Militiei
Capitalei. Timp de zece zile, cit sint suspendat din echipa, voi baga groaza in hoti si-n golanii din barurile de noapte.
Se scula si porni spre sifonier. Umbla clatinat. Mers de calaret mongol.
- Spune-mi, se intoarse spre Radu Zavoianu, uniforma mea se mai afla pe-aici ?
- Nu. A fost transformata, vopsita si daruita unei rude din provincie contra doua sute de lei.
Uniforma albastra si eleganta atirna intre costumele de concert ale lui Radu Zavoianu, toate avind reverele din matase si incarcate cu fluturi de sticla si paiete.
- Al dracului, tare mai pute-a naftalina !
- Levantica ! preciza Radu Zavoianu.
-. De-un lucru-mi pare rau, zise Valdara, chinuindu-se sa-si infiga picioarele in cizme, ca nu mai pot sa plec cu Ramintki la frate-su la Constanta. Ma invitase sa peŽtrecem acolo sarbatorile de iarna.
- N-o sa se duca nici el. Nu-ndrazneste sa intre in
Dobrogea fara garda de corp.
- Nu v-ati vazut de aproape doi ani, dar esti la curent cu tot ce i se intfmpla. il tii sub observatie ?
- N-o sa se duca la Constanta, fiindca incepind de la
Vadu Oii si pina-n buza Marii Negre, Ramintki e dator peste zece mii de lei. Si persoanele care 1-au imprumutat au inceput sa-si piarda rabdarea.
- Ca sa vezi ce suflete de piatra ! zise Valdara cu dispret, in timp ce-si aranja diagonala.
- Ed, intreba Radu Zavoianu, cind te vezi pus in hamuri, nu simti nevoia sa nechezi ?
- Ba da, raspunse Ed, si parul lui era o tufa de iarba cuprinsa de flacari de miere.
- Da-i drumu, il pofti Radu Zavoianu. Pe cuvintul meu ca chiar ai bot de cal. in clipa aceea, un val de ninsoare, impins de vint, patrunse in odaie, acoperindu-i. Polen de decembrie, fecundind bucuria. Valdara ramase nemiscat. Radu ZavoŽianu desfacu bratele, fericit ca dupa o noapte de betie fiecare fibra din trupul lui primea o portie de vis curat.
- Necheaza ! striga el. Vreau s-o faci pe nebunul pina la capat. Nu-i nici o smecherie sa intri pe fereastra fara sa nechezi.
- incep, anunta Valdara.
Pauza scurta, pauza de efect !
- Acum cinci zile - in aceeasi secunda Radu Zavoianu regreta ca-1 provocase - m-am intiinit pe strada cu
Asta Dragomirescu.
Radu incerca sa pareze :
- E o tirfa ! zise el, si buzele-i tremurau.
- N-o mai cauta. Uita ca ti-a fost nevasta.
- Am visat ca era bolnava r - Te porti ca un idiot.
.- Te rog sa pleci imediat.
- Te porti ca .ultimul idiot din Romania.
- Mi-a telefonat ca sa-mi spuna ca saptamina asta vom petrece o zi impreuna.
- Nu-nteleg ce urmareste, spuse Ed.
- Mars afara ! Mars la Ramintki !
- Singurul dintre noi, zise Ed, care stie sa traiasca primejdios. Sa traiasca adevarat.
.- Pentru ca nu-i pasa de ceilalti. Pentru ca nu-i pasa pe cine distruge.
- Numai cine traieste adevarat lasa amintiri. Ceilalti mor definitiv in clipa-n care-si dau sufletul.
- Cara-te ia Ramintki ! urla Radu.
- Si pe el 1-a sunat Asta, ca sa petreaca o zi impreŽ una.
- Mars, iti spun !
Ed, pus ia distanta, deveni si el distant. Gura i se strimba intr-un rinjet arogant, iar in ochii lui mici, albastri, cu reflexe aurii, se aprinse scinteia batjocurii. Acum semana cu taica-su, un personaj foarte important dintr-un minister. Nu mai spuse o vorba, isi infunda chipiul pe cap, cu miscari studiate, se intoarse brusc si parasi camera, trintind usa cu putere. O lovitura de tun se inscrise pentru cinci minute in peretii blocului.
- Fotbalist bou i Trebuia sa-i rup un picior ! spuse Radu Zavoianu, fierbind de furie. Pentru ei, Asta Dra-gomirescu nu e decit o caldare de foliculina.
Zapada curgea mereu inauntru - afara, din burta cerului spintecata curgeau si corbi - pe oglinda larga pulberea alba se schimba in picaturi de apa lunecind intregi spre rama in montura de plumb, asa cum luneca gindacii pe capacul smaltuit al unei casete, si Radu, cu creierul inlantuit de ura, se repezi sa inchida fereastra. Dupa trei pasi se opri, cu ochii holbati, nauc, si-si pipai puloverul alb. Puloverul era murdar de singe, de la piept pina la poale. Singe cald, mirosind a fier si inca a ceva nedefinit, puroi sau gaz metan. Duse mina dreapta la nari si strinse, astupind suvoiul. Apoi inainta incet pina in rama ferestrei, mai mult ametit decit infricosat, si cind lungi gitul sa inghita aer proaspat, il vazu pe Ed Valdara trecind printre copacii din Cismigiu, cu miinile in buzunarele mantalei, si nu vru ca Ed sa-1 observe, mindria, sau poate rusinea, care, la el, spre deosebire de majoritatea oamenilor, era o fateta a egoismului, il sili sa se intoarca cu spatele la gradina. Rasturnat pe tocul ferestrei, cu soldurile zdrobite in ungherul consolei de marmura care acoperea caloriferul si servea in acelasi timp si de scrumiera, dovada sutele de pete galbene de pe suprafata ei, isi descoperi in oglinda trupul ravasit de spaima prabusirii. Si pentru ca-si traia viata adulat de lumea convulsiva a barurilor de noapte, in care totul e provizoriu, inteligenta, cintecul, veselia, lanternele de hirtie, freza tobosarului, betele lui lustruite cu fosfor, zimbetul serviabil al fetelor vesnic in cautare de straini bogati, o lume unde si desfriul umbla pe picioare subtiri, fiindca desfriul autentic e un galop prin fata tribunei unde prezideaza moartea, primul gind ce-i strabatu mintea fu acela ca dintre toti artistii pe care ii cunoscuse, in
viata sau pe ecran, el singur se afla intr-o pozitie comŽplet netrucata pe marginea mormintului si ca nimeni nu filma scena.
- Scuip pe filmele lor. Toti mor fals, repetitiile ne- sfirsite, succesul si banii le sugruma orice chef de-a se apropia de adevar.
Strigatul unui ingrijitor din Cismigiu -. "astia nu-s lupi ca toti lupii, trebuie sa bea apa la ora fixa, de-aia stau inchisi in custi" - il readuse intre peretii reali ai zilei. Se ridica gemind, ars de dureri in coaste, si se misca spre oglinda, ca si cum ar fi vrut sa intre sa se culce in lumina ei calma si inflexibila, si atunci vazu ca singele se asternuse in tesatura puloverului sub forma unei trompete.
- Trompeta Astei Dragomirescu ! isi spuse Radu si se apleca s-o sarute, ca sa trezeasca in ea raza cinte- cului pe care Asta Dragomirescu il intonase pentru el, pe tarmul Marii Negre, intr-o noapte cu luna
Cind luna era urechea lui Van Gogh. Pierzind sare, pierzind singe.
Si era atunci in iunie. Zilele ieseau din lemn de tei. La barul "Lanterna piratului" fusese instalata o moara a sarutului. Functiona in trei compartimente despartite prin pereti de trestie rosie, trestie rara - cu destul noroc gasesti o suta de fire in doua hectare de Delta. Platind o taxa de o suta de lei intrai ca sa servesti masa intr-unul din cele trei compartimente - prima despartitura se mai chema si camera berbecilor, pentru ca se aflau in ea doi berbeci de piatra - a doua, camera iezilor - se afla aici un singur ied de piatra, purtind in spinare, capriciu de sculptor nebun, un cos de cirese, tot de piatra - iar a treia se numea camera viorilor, pentru ca in trestiile
rosii plingea un cintec de iubire si, de sus, printr-un sistem de ventilatie foarte simplu, rudimentar chiar, ploua cu petale de trandafir. Surpriza, ieftina poate in alte parti ale lumii, le ametea pe fetele tinere. Sub peŽtalele din care fumegau arome se abandonau sarutului si imbratisarilor. Staruia in cele trei compartimente un miros de ciorapi de matase, de bani si de buze sfisiate - amesŽtec descreierat de senzualitate peste care plutea spaima de moarte, unita cu dragostea de moarte, fiindca sub moara norocului murisera, inghitind otrava, un doctor pediatru si o actrita, si moartea spectaculoasa a celor doi indraŽgostiti plantase arbori de mister in jurul meselor de lemn afumat ascunse intre pereti de trestie. in acest colt al barului, regat al melodramei, il gasi pe Radu Zavoianu telegrama expediata de primaria satuŽlui Maracineni, amplasat pe un promontoriu al Marii Negre. "Cu mult respect va rugam sa veniti sa mutati moastele parintilor dvs. in noul cimitir." Era o somatie, nu o rugaminte. Radu isi simti dintr-o data carnea grea, o impinse de la el pe fata din balet pe care incerca de-o saptamina s-o fure sefului de orchestra, trimise vorba directorului ca nu-si mai poate sustine programul si fugi, prada unei stari vecine cu nebunia, la Ed Valdara. Ed se oferi sa-1 duca imediat la Maracineni cu masina lui, si tot Ed, fiindca Radu, indobitocit parca de amintirea parintilor morti in detentiune la canal, parea incapabil sa actioneze, ii telefona lui Rarnintki, propunindu-i sa-i inŽsoteasca,
- Ed. raspunse Ramintki, primul dintr-un sir de oameni, bunicul mort pe gheata, si niste parinti morti, cu nimic vinovat de moartea lor, precum si ei cu nimic vinovati de moartea lor, totusi mai vinovati decit el dac-ai murit, inseamna c-ai fost dator c-o moarte, si cind esti dator inseamna c-ai risipit, c-ai trait fara
capatii El e primul din neam care se rastoarna in des-friu. Aur.
- Bun, am inteles, esti beat, lasa usa deschisa, venim sa te luam.
Parasira Bucurestii noaptea, in jurul orei 2,30 - ora la care felinarele vomeaza lumina searbada - in zori trecura Dunarea cu podul plutitor, si dimineata - era duminica - parasira soseaua principala si se angajara pe un drum nenorocit deasupra caruia mai staruia inca intunericul, ca o vegetatie saraca. Ed, la volan, mesteca guma mentolata si din cind in cind ii venea sa guite, pentru ca simtea - mama ma-si ! -- ca-n ziua aia o sa calce un porc, in dreapta lui, Ramintki dormea, respirind cu suspine prin coltul buzelor vinete si vintul de pe inŽtinsul Dobrogei - vint tinar, mirosind a alge fermentate si a sare - ii umfla pletele castanii, iar Radu Zavoianu. intepenit pe bancheta din spate, inregistra tacut peisajul : griu, clopotnitele ireale ale salcirnilor, porumbei stingheri, ceata fumurie pe marginea orizontului si, departe, in nevazut, strapunsa de fulgere, fintina iluziilor, Marea. Radu nu scosese un cuvint de la Bucuresti, si Ed, imŽpresionat de tacerea asta semanind a deznadejde, tacea si el.
"Tacerea, calcula Ed, e laxa pe care-o platim mortilor." Dar calcula gresit. Radu Zavoianu isi facuse din taŽcere o arma indreptata chiar impotriva lui, a lui Ed. "Ed, judeca Radu, e un fel de ciine de primavara, daca i-as vorbi, ar baga masina in griu si s-ar apuca sa faca tumbe."
Ajunsera la Maracineni, sat pe jumatate tatarasc, imediat dupa rasaritul soarelui si Ed opri masina pe ulita principala, in fata primariei. Miros de izma fierŽbea in gradini, doi pusti in camasi zoioase cocotati pe
gardul de piatra calcaroasa al bisericii se pisau pe spiŽnarea unui cal priponit de zid, straduindu-se sa-1 nimeŽreasca in ureche, iar pe treptele primariei, lipit de un negru de faianta care tinea in spate o cutie de scrisori - fara indoiala, negrisorul provenea de la o curte de mosier - fuma si ridea, privind osteneala pustanilor de pe gardul bisericii, un barbat tinar, robust, tuns perie. Radu Zavoianu cobori in drum, botit, cu obrajii de culoarea fierului. Barbatul robust infipse tigara arzind in gura puiului de negru si incepu sa aplaude :
- Sa traiti, bine-ati venit, va cunosc de la televizor.
Baieti ! striga catre copii.
- Ordonati, tovarasu primar ! raspunse unul.
- Veniti sa-1 vedeti pe Radu Zavoianu.
Si catre Radu, continuind sa aplaude, dar fara sa pocŽneasca palmele :
- Sintem mindri e-ati venit. Ma, se intoarse catre copii, facind o gluma timpita, taiati gitul calului si furati-i clopotul.
Si din nou catre Radu, stringindu-i mina si scuturin-du-i-o cu putere.
- imi place de dumneavoastra ca sinteti popular.
- Si pe deasupra harnic si modest, adauga ironic
Ed Valdara.
- Ah i tipa primarul, deselat de placere, ca un vinator pe care I-ar impusca in calcii un cocos de munte, dumŽ neata esti Maori de la Dinamo.
- Da, domnule, il aproba Ed.
- Esti fotbalistul meu preferat, continua primarul frenetic. E o zi mare pentru mine. Sint fericit, tovarase
Zavoianu, ca 1-ati adus aici pe Maori.
Nu se stie de ce pe Ed il tutuia, probabil ca sportul risipeste distantele si apropie sufletele mai mult decit muzica usoara.
- Vreau sa-ti fac cadou un friu tatarasc sa-i legi la iesle pe toti portarii. Dar asta mai tirziu, cind ne-om fotografia. Chem si-un om care vrea sa-ti sarute ghetele.
Domnule, ii zise lui Radu, ce placere, pe cuvintul meu !
Sa mergem sa regulam afacerea cu oasele parintilor si pe urma sa intram intr-un loc cu umbra deasa. Mortii cu mortii, Dumnezeu sa-i ierte, si viii cu viii.
-. Evohe ! se auzi in clipa aceea strigatul lui Ramintki, si-i vazura trupul strecurindu-se afara din masina, cu sezutul inainte.
- Sus mimile ! spuse Ed, vesel, infigindu-i doua degete in coaste.
- Ma, detectiv de plosnite, o sa sfirsesti prost, zise lenes Ramintki.
- Stiu, la munca bruta, la cusut de saci.
- Nu, zise Ramintki, la batut tarusi pe fundul Dunarii.
Ramintki isi scutura pletele, isi freca ochii galbejiti, inghiti aerul curat ca pe-un pahar de vin baut in vie si, cind nimeni nu se astepta, izbucni iar :
- Evohe, evohe, evohe ! Latrat in lant.
Radu si Ed se uitara unul la altul, nedumeriti : RaŽmintki vroia sa-1 cucereasca pe primar sau sa-1 provoace ?
- Eu marturisesc sarbatoarea, zise Ramintki. Scoateti covoarele si atirnati-le pe geamuri.
- Noi, il contra primarul, avem numai covoare de iuta si presuri de zdrente.
- Esti dat dracului ! facu Ramintki.
Ed Valdara il apuca de brat si-i arata patru parasute portocalii plutind calm, dar complet nelalocul lor, in cerul ala beat de ceata fumurie.
Ramintki ridica spre cer o carabina imaginara si-i curata pe cei patru parasutisti.
- Jos, in griu, somn de veci.
- De ce-i secerati ? Sint frumosi, zise primarul,
- Eu sint frumos, raspunse Ramintki. Si trebuia sa vin aici calare pe un cal de lemn iar voi doi - cei doi erau Zavoianu si Valdara - pe jos, sa tineti calul de caŽ pastru si cu mina libera sa ma aparati de rnuste.
Inecindu-se de ris - ii gilgiia carnea pe burta si la subtiori de-atita placere - primarul il intreba pe Radu :
- Unde unde ati gasit carciumi deschise, noaptea ?
- Sint peste tot, raspunse Radu. Dar hai sa mergem la cimitir, sau da-mi un om sa ma duca acolo.
- Merg eu, nu va las pe alte miini. Poftiti E aproape, mergem pe jos. Cu care ocazie puteti sa vedeti si o parte din sat. Lumea de la tara s-a schimbat foarte mult, va asigur. Revolutia socialista.
Pornira in grup - dimineata si lumina ei violeta, furata parca din narile cailor tatarasti, atirna pe crengile salcimilor si la streasina caselor de zid - primarul mergea la o jumatate de metru in fata si cosea cu picioarele, dind impresia ca joaca in gluma niste mingi imaginare, iar cei trei veniti din Bucuresti mergeau aliniati, Ramintki, cu capul impins inainte, aspirind sa-si aseze barbia pe umarul primarului, Ed Valdara, rotindu-si capul si scriind cu ochii aurii pe pridvoare : frumos, frumos, se aproba, Radu Zavoianu mestecind doua boabe de cafea scoase din buzunarul de la piept. Nervii lui treŽmurau, supraexcitati, era in pragul unei explozii, simŽtea ca in spatele lor cei doi copii coborisera de pe gard, luasera tigara uitata de primar in gura negrului de tuci si fumau, in timpane ii vibrau acut toate zgomotele maŽrunte ale zilei si, ca sa inabuse explozia, dialoga cu un alt Radu Zavoianu, mult mai calm decit el, cel de-acum.
- Mie de ce nu-mi dati ciocolata, domnule ?
- Sint simple boabe de cafea.
- Scuzati. De Pasti am cistigat la tombola un ou de ciocolata, mare cit un cap de invatator, mie, cind imi miroase ceva amar, cred ca-i ciocolata.
- Era legat cu funda rosie ?
- Oul ? Sigur ca da. Dar si-au batut joc. Stiti ce era inauntrul lui ?
- Bomboane.
- Agrafe pentru par ! Cred ca domnul cofetar era femeie si s-a apucat sa faca bancuri proaste. intr-un pridvor cu margini joase, un batrin chel, cu mustati uriase, in camasa larga si cu pantaloni soldatesti facea gargara cu ceai de musetel. Apa pocnea in gitlejul lui si pocnetele alea ca de arma veche se amestecau cu sforaituri groase. Zarind grupul condus de primar, baŽtrin ui zvirli ceaiul printre dinti in crestetul unui mar cu frunzisul asudat si striga hiriit:
- Cine-a murit la canal s-a dus direct in rai. E scris ca toti mortii de la canal sint acum in rai, la fin proaspat si la o litra de tuiculita batuta cu zahar.
- Alo, facu primarul, amenintindu-1 cu degetul, in- tr-o zi o sa te declar reactionar batrin.
La coltul ulitei se intilnira cu o fata in halat alb, cu sinii mari, pietrosi, punctati cu alunite. Par blond, impletit intr-o coada groasa. Fata purta pe umar un cos din maŽterial plastic in care dormeau trei copii dolofani.
Ramintki rise spre copii - cel din mijloc tocmai casca prin somn - si-i spuse fetei cu toata sinceritatea :
- Esti foarte frumoasa. Sint convins ca te hranesti cu ingeri si cu parasute luminoase.
Fata inclina capul zimbind si trecu mai departe. Ed rosti visator :
- Dac-ar vrea, fata asta m-ar intoarce la credinta in Dumnezeu.
Primarul incetini pasul, ca sa fie linga Radu Zavoianu. Cerul se schimbase, era acum un paienjenis balos, nuŽmai ochii primarului ramasesera vioi.
- Parintii dumneavoastra au fost vinovati ?
- Numele ! ceru Ramintki, si primarul tresari.
- Artur, raspunse el. Nume rar pe la noi.
- Artur e steaua furtunii, zise Ramintki, inaintind cu parul cazut in ochi.
- Numai tata a fost vinovat. N-a inteles revolutia, era impotriva revolutiei si 1-au arestat. Mama a capatat autorizatia sa-1 vada, a venit aici si-n trei zile au murit amindoi.
- Trebuie ca s-au iubit mult, zise primarul.
- Ed, zise Ramintki, si se opri, incovoiat ca un git de barza. Uita-te, continua el nervos.
Ed se opri si se opri si Radu. Primarul, brusc stinŽgherit, se apleca si culese o maciulie de scaiete, rupind-o intre doua degete. Erau in marginea satului, patru plopi umezi, cu infatisare funerara, se clatinau in vintul diŽminetii, in fund, printre lanurile de griu galben trecea un tren alcatuit din patru vagoane viciate de somn. Era un fel de jucarie rulind prin griu, pauza dulce in viata monoŽtona a garilor din stepa. Si stepa toata parea incendiata de lumina griului, si in margine, unde griul se infratise cu un perete de maci si altul de palarnida, se inalta - apariŽtie brutala, incredibila, stupefianta - o movila de oase descarnate. Doua blani de stejar, vechi, murdare de baleŽgar, fixate cu scoabe in doi pari ingropati, opreau aluneŽcarea oaselor intr-o albie rupta de torenti. in marginea ripii, o femeie minca prune, cu ochii la niste corbi de mare plutind cu aripile intinse in vintul diminetii. Femeia tinea intre doua degete un dinte de aur - trupul ei, inŽcovoiat, parea ca poarta in spinare movila aia de oase - si ochii lui Radu Zavoianu ramasesera o clipa ficsi pe dintele
ala pe care femeia incepu sa-1 frece de rochie ca sa-i redea stralucirea. Auzind pasi si scirtiit de roata se intoarse si saluta, inclinind capul, masinal, patru oameni care se apropiau pe cararea dintre plopi, impingind fiecare cite o roaba incarcata cu sicrie de scindura galbena legate cu fringhii - cel din fruntea sirului purta o vesta pe gustul lui Ed Valdara, avind in buzunarul de la piept o floare culeasa din griu - saluta si vru sa spuna si-o vorba, cu convingerea care ti-o asterne in suflet pacea cimpiei, dar in secunda aia intui intelesul movilei de oase si rosti altceva.
- Sfinte Dumnezeule ! rosti el, apucind bratul lui
Ramintki si izbucni in lacrimi.
- Radule, fii cuminte ! striga Ed Valdara si se repezi sa-1 sprijine, iar primarul striga vinat spre cei cu roabele:
- Toadere ! Marine L. Doua schelete frumoase penŽ tru tovarasul Radu Zavoianu. Cele mai frumoase. Si cel mai bun sicriu.
- Artur, zise Ramintki, disperat, taci ! Pastele ma-si de treaba !
Pe vorbele astea, Radu Zavoianu simti spargindu-se in el un obuz, fiecare bob de carne si de singe se incarca cu fier, cu foc si cu otrava. Se rasuci greoi, cu umerii frinti, si o porni spre sat tinind in spinare negrul ala de faianta cu tigara arzindu-i intre buze, corbii de mare si doua schelete frumoase, cu ghearele infipte in gitul lui.
- Du-te dupa dinsul, ii ordona primarul omului cu vesta pe gustul lui Ed Valdara, Si ai grija sa nu se in- timple vreo prostie. Te fac raspunzator, sa stii. imi pare rau ca si-a pierdut cumpatul, continua el spre Ramintki si Valdara. Dar n-am nici o vina. Se face o sosea care sa lege doua judete cu minunatul nostru litoral, soseaua trece peste cimitirul vechi, cei de la santier au desfundat toate mormintele, putin le pasa lor de durerea de fiu, de
mama sau de tata, si-au ingramadit aici muntele ala de oase. N-am fost in sat sa-i impiedic, am avut sedinta la ConŽstanta, eu le-am zis sa facem totul dupa datina, dar s-au purtat ca niste porci si vor plati, lua-i-ar mama dracului. Tatal inginerului ala care n-a vrut sa asculte a fost un bandit, tovarasi, in timpul primului razboi mondial s-a imbogatit facind contrabanda cu prezervative si cu injectii contra bolilor lumesti. Le cumpara de la Istanbul si Ie vindea la Odesa si la Constanta. Marine ! striga din nou, tulburat de accesul de isterie al lui Radu Zavoianu si de tacerea amenintatoare a lui Ramintki, ce-am zis eu, Marine ? ! Am zis, Marine, sa asezi intr-un sicriu doua schelete frumoase, cele mai frumoase, sa spalam oasele de mucegai cu otet, sa le ungem cu untdelemn
- Poftiti batista mea, se oferi Ed Valdara, idiot. Eu nu pot, fug dupa Radu. Uite, i s-a facut rau, trebuie dus la dispensar.
Radu Zavoianu se oprise cu bratele rastignite pe gardul unei case. Omul cu vesta pe gustul lui Ed Valdara sta linga el, mirosind linistit un fir de izma rupt din stepa.
- Ramii pe loc, ii spuse Ramintki lui Valdara. Acum n-are nevoie de nimeni. Plinge pe gard sau vorbeste cu clinii. E dreptul lui sa planga. Artur, ii zise primarului, aici trebuia sa fie si-un preot.
- Asteapta imbracat gata la cimitirul nou. Azi inŽ gropam toate oasele, nu le mai putem tine, cheama cineva
Inspectoratul sanitar si ne amendeaza. De-aia va rog sa alegeti sicriul. Situatia ne obliga. Sau sa aveti incredere in mine.
- E prima oara in viata mea cind vad atitia oameni morti, spuse Ed, tremurind.
-. Oase de oameni morti, il corecta Ramintki. Artur - nu te supara ca-ti zic pe nume, sintem de-o seama -
sa-i spui preotului sa plece. Peste mortii aruncati in groapa comuna merita sa fie rostite numai blesteme. Nici o rugaciune. Si le voi rosti eu, Artur. Cu genunchii in tarina.
- N-o sa-ti dau voie.
- Doua schelete frumoase, repeta Ramintki, rar. E o vorba mare, Artur. Hai sa le gasim. Ed, vino cu noi.
*
Radu Zavoianu se oprise iinga gardul de piatra cenuŽsie, gard plin de praf si de insemne facute cu creta coloŽrata - se repeta, obsedant, silueta masiv stilizata a lui Roger Moore - sufocat de durere si de rusine, o rusine vecina cu lesinul, rusinea ca ani intregi amintirea parinŽtilor nu mai strabatuse pina sub fruntea lui. Si iata ca acum, moartea, care latra pierdut in fiecare om fara ca urechea sa inregistreze necontenita ei biruinta, se ridica in el, vie si apasatoare, fara trup, idee a dezastrului in succesiune. Moartea, si o putere mai mare poate decit moartea, care e putere definitiva, lovise nemilos in tot ce avusese mai drag pe lume, pentru ca intii sint parintii si apoi copiii, care vor fi si ei parinti, moartea se unea acum cu o stea necunoscuta, si lovea a doua oara, mai cumplit si mai infiorator, aruncindu-i in suflet osemintele parintilor. Caci parintii devenind uitare, trebuia ca fiul sa le poarte osemintele in el, in oasele lui, ca sa le inŽgroape cind va veni vremea sub acelasi stinjen de pa-mint - si pedeapsa aceasta era nemeritata si era dreapta. Simtea acest lucru si nu-1 punea in cumpana. Platesti pentru tine, si platesti si taina nedezlegata a nasterii si mai platesti si asfintitul nepronuntat de moarte, sta-pina lui in legile lumii, ci pronuntat de oameni, care n-au fost investiti sa dea acest edict, ci numai sa-1 suŽporte. Durerea si rusinea ca nu mutase singur oseminŽtele parintilor, inainte ca niste insi straini sa desfunde
' ia l II
mormintele - si intr-o primavara, cind baltile Brailei deschid spre cer ochi de nufar, chiar se gindise sa-i mute in pamintul de-acasa - ii rupeau inima. Nu stia sa plinga, socotea, ca si femeile tinere, ca plinsul te transforma in bot de maimuta, si pe urma tristetea lui era prea adinca, prea ascutita ca s-o ude cu lacrimi, incordat ca o sabie, ridica ochii scaparind fosforescent spre omul cu vesta pe gustul lui Ed Valdara si-1 intreba scurt : -. Poti sa ma duci la o circiuma ?
- Toate drumurile sint unse cu suparari, raspunse omul cu vesta, numai ala spre circiuma e maturat de ingeri.
Si-I duse, taind drumul prin stepa - pe o muchie de gorgan o familie de tatari cioplea iarba cu coasa pentru cai - la un restaurant, pe malul marii. Nu era propriu-zis un restaurant, era un motel sau un fel de cabana de vinatoare, acoperita cu stuf, inconjurata cu pridvor de lemn si avind atirnat in loc de firma un carburator de automobil. Omul cu vesta ramase jos, linga tonomatul in vitrina caruia Radu Zavoianu descoperi o fotografie de-a lui, in culori, iar Radu, strigind in treacat spre barman : Whisky ! urca in pridvorul scaldat de soare si se aseza la una din cele trei mese goale, se -sprijini cu ceafa de spatarul inalt si astepta. O fata in costum national, imŽbujorata de placerea de a-1 servi pe cintaretul ei preferai - omul cu vesta pe gustul lui Ed Valdara trancanise - ii puse dinainte, cu miscari timide, vorbind ele singure desŽpre fericirea cazuta pe neasteptate intr-un suflet simplu, o sticla de whisky si una de apa minerala.
- Luati cit doriti, zise ea, ragusita de emotie.
- Multumesc. Am venit c-un om din sat, va rog dati-i de baut Ce vrea el,
- Rachiu de cirese.
Fata purta papuci brodati cu margele si gindacei de catifea.
Radu turna in pahar, bau, stringind pleoapele, si se sterse la gura cu capetele baticului infasurat in jurul gitului. Bautura aurie, cu pigment de ierburi salbatice si parfum de ceara curata si de griu copt, destepta in el gindul ca din clipa cind ii murisera parintii - clipa oarba, amestecata cu cenusa, dar si clipa a descatusarii, a eliberarii din imperiul fricii, fiindca moartea parintilor, indiferent ca se produsese intr-o zona a violentei, anula din dreptul numelui sau stigmatul : fiu de detinut poŽlitic - se aruncase intr-o viata lacoma si absurda. Zile falcoase si rotunde ca valetii de cupa. Pentru care simtea acum numai dusmanie. Dar nu o dusmanie crincena, ci o dusmanie dezordonata si supla, o dusmanie capabila sa ucida numai fantome. Si cind ridica al doilea pahar, pe care-1 goli cu rasuflari scurte, incercind cristalul cu unghia - sunet cuceritor, os de miel, unghie de inger - vru sa-1 vada, si il vazu pe Radu Zavoianu iesind din virtejul zilelor falcoase si rotunde ca valetii de cupa si intrind pe plaja Uite-1 colo jos, imbracat in frac, cu papion negru, - umbrela deschisa il apara de soare - calca cu pasi mari nisipul gros ca tarita, deasupra lui, cerul, ciugulit de pescarusi si de inca doua pasari albastre, se leagana, infiorat de briza, cerul e o camasa, Dumnezeu. care s-a scaldat in mare, sta gol deasupra apelor si da din miini ca sa-si imbrace camasa, si camasa nu-1 inŽcape, a plesnit la subtiori, si prin crapaturi ies fulgere. Jos la bar, fata care 1-a servit cu whisky a deschis tono-matul. Spune-mi, - cinta Radu Zavoianu - spune-mi care-i pretul dragostei, si peste vocea lui inalta si unduioasa urca vocea omului cu vesta pe gustul lui Ed Valdara :
- Calare pe calul altuia iti da mina sa sari toate gardurile. Eu nu vreau sa am de-a face cu unul care se preface ca e al doilea si de fapt nu-1 vede pe-al treilea. Conform cu situatia, cind eram mic ziceam ca sint urs de la Polul Nord, mincam scrumbie, cu fratii mei, si deodata casa se transforma intr-o vaca, si noi calare pe spatele ei lingeam sare. Conform cu situatia, daca sint suparat si vreau sa ma barbieresc, ma duc la oglinda si vad ca in loc de barba am fulgi de gisca
Dragostea mea-nfloreste sub ochii tai Esli visul meu din noptile de mai inalt si distant,- stringind puternic minerul umbrelei. Radu Zavoianu, cel din zilele falcoase si rotunde ca valetii de cupa, trece prin prundul de scoici aruncate de valuri si intra in apa. Pina la genunchi. Pina la briu. Fara sa priŽveasca inapoi. Din cer, pe o mineca a camasii lui DumŽnezeu, curg bani. Ploaie de turtii colorate. Si el se duce mai departe. A scapat umbrela. Geamandura neagra care se scufunda. Se inabusa. Smulge de la git fluturele de cirpa si-I arunca, il vor culege cu plasa pescarii de creveti. Si se duce mai departe. Si pe cind inainteaza spre fundul marii, fata de la tonomat pune a doua placa si de pe ea urca vocea lui Ramintki :
- Eram inchis de trei zile, trebuia sa ma cheme sus si evreul din celula cu mine mi-a zis : asa ca nu stii de ce te-au luat ?
- Stiu, stiu.
- Te vor chema sus, te vor bate, si pe urma-ti vor da drumul.
- Sint nevinovat. Daca unul se atinge de mine, ii sucesc gitul.
- Domnule-domnule, tare esti matale tinar si prost !
Ce meserie ai ?
- Scriitor.
- Domnule scriitor, ai o mama, trebuie sa te gindesti la ea. Or sa te bata - jos, in bar, cintecul lui Radu Zavo- ianu se desfasura incet, melodios, ca ploaia pe un perete de iedera - dar n-or sa te bata degeaba, intii or sa te impinga, si dumneata o sa spui, de ce ma impingeti, si ei or sa zica, aha, urli la noi, cine-ajunge aici, nu mai are drept la vorba. Si unul o sa-ti dea o palma. Rabzi.
Ce-i o palma ? Un fleac. Om nu-i ala care o da, om e ala care o primeste. Si daca-ai rabdat o palma, merita sa te revolti pentru a doua ? A treia vine singura. Si nu mai conteaza. Conteaza ca pe urma o sa dea cu pumnul.
Dar asta dintr-o data schimba situatia. Cind te izbesc cu pumnul inseamna ca esti cineva. Esti om
- Domnisoara ! striga Radu Zavoianu, sarind linga balustrada de lemn, Opreste, te rog, placa aia.
- Dar am oprit-o, domnule, raspunse omul cu vesta pe gustul lui Ed Valdara. Noi stim ce-i durerea, am oprit-o cind trecea camionul cu oasele mortilor.
- Cind ? intreba Radu, ou glas scazut.
- Adineauri. Ne-am descoperit, am oprit placa, si prietenul ala al dumneavoastra a zis : scoala-te in picioare, dar mi veni cu noi, si dumneavoastra ati zis, nu viu, DumŽ nezeu sa-i ierte, si el a zis, o sa ma imbat azi ca un porc de mare.
- Da, spuse Radu, mai ia un rachiu.
Si ridicind ochii pe zarea in care incepusera sa fiarba nori albi, prevestitori de furtuna, descoperi patru zmeie, patru pogoane de carton colorat, zbatindu-se sa urce in cer. Cozile, suvoaie de panglici, plesneau in vint, ca steagurile sfisiate.
- E o fata din Bucuresti, il lamuri barmanul. Vine aproape in fiecare duminica si se joaca cu zmeiele.
Radu Zavoianu isi incheie haina, cobori tacut scarile, strabatu curtea motelului si iesi in stepa. Mirosul ierbuŽrilor incinse de soare, batute de vintul marin, plutea peste intinderi ca un suflet viu. Pamintul, aromat ca tutunul de pipa, isi legana apele verzi la distanta de doua sute de metri de mare. Radu descoperi, uimit, ca plaja sau ceea ce trebuia sa se numeasca plaja era un cimp de sare, roca dura, compacta., strabatuta de despicaturi galbene. Scoicile, avind forma portmoneelor pentru copii, lunecau zuruind peste aceasta cimpie stranie. Cobori in albia secata a unui torent - lemne putrede, smocuri de iarba moarta si bulgari de balegar se dospeau imprastiate printre bucati de plasa rupte de navoade, bucati de pluta si schelete de pesti - si dintr-o data isi simti sufletul batut in placi nestemate. Durerea zbura din el. Si inima lui, dezlantuita din robia durerii, implora iertarea, desfriul sau pieirea. La fel ca si trupul marii, care arunca pe plaja coifuri verzi, smulse din capoil delfinilor.
Prudent ca un ogar, Radu mai facu zece pasi si vazu intr-o ripa o fata inalta, bruneta, imbracata in costum de pilot, fata sta in genunchi intre peretii de sare si scuŽtura, cu bratele intinse, sforile care sustineau cele patru zmeie. Miscarile o dezgoleau rnai mult decit daca si-ar fi dezbracat rochia - un arbore al sperantei tradindu-se singur unui izvor de blesteme.
- Buna ziua J spuse Radu, si fata intoarse spre el o fata rotunda, carnoasa, in care rideau doi ochi negri, imensi, umbriti de sprincene groase,
- Ma cunosti ? intreba ea, apropiindu-se. Asta Dra- gomirescu de la Teatrul S. Tu esti Radu Zavoianu.
Radu ii strinse mina - ,,ce de nenorociri vor veni" - si pentru ca Asta Dragomirescu avea buzele umede, o apuca de umeri, ii rasturna capul in indoitura bratului si o saruta lung si ea nu se zbatu, se lipi cu tot trupul ei
subtire de trupul lui si cu mina ca de figurina il mingiie pe par.
Zgomotul unei masini care se apropia de stepa ii desŽprinse din imbratisare.
- Ed ! Ramintki ! striga Radu, intunecat.
Ed si Ramintki fumau, opriti in buza malului inalt de doi stinjeni.
- Am calcat un porc cu masina, spuse Ed. I-am desŽ picat ritul, mama ma-si!
- Evohe ! urla Ramintki.
Asta Dragomirescu ridica de jos o trompeta, o duse la gura, inveselita de mutra lui Ed, si incepu sa cinte. Ed si Ramintki, care, asemeni lui Radu Zavoianu, nu stiau si niu puteau sa traiasca durerea pina la marginile ei, inhatara sfoara unui zmeu si se rotogolira in ripa, si-n hainele lor, firele de pamint din noul cimitir se amesŽtecau cu boabe de sare.
- Asta Dragomirescu, ce naiba cauti tu aici, fetito ? ! striga Ramintki. Sterge-o, Ed - se intoarse spre Ed, boxindu-1 in plex - in ripa asta numai tu nu esti de la
Braila. Noi doi ne-am iubit.
Asta Dragomirescu nega, scuturind vesela bratul sting.
- Oricum, sint primul barbat care te-a sarutat. Prima poezie pentru tine am scris-o.
- Si mai pastrezi aberatiile aiea de iepure juganit ? ii intreba Radu printre dinti.
- Cred ca spuneam lucruri frumoase, zise Ramintki,
.cu voce anemica, dorind ca Asta sa-1 confirme.
Dar ea tacu.
Sus, intre norii dusmanosi, luna era urechea lui Van Gogh - singe si oase de mort - iar trompeta Astei DraŽgomirescu, de care atirna un snur de matase impletita, cinta clipa intilnirii cu Radu Zavoianu, si Radu Zavoianu vroia sa inceapa ploaia si el s-o poarte pe Asta Dragomi-
rescu pe umeri pina la motel si s-o culce intre ierburi extatice.
Ramintki, sprijiniridu-si greutatea trupului pe un singur picior, asculta innegurat viscolul izbucnind din trompeta si colindind apele marii. f
Banuia, inconstient, ca va invinge. Dar noi stia, si ar fi trebuit, ca e o latura acra in victorie, invingatoare definitiva se dovedi vara, cu ierburile ei, pline de arome, sarutate de vinturi stirnite din semn. Imensa vara, lunga, nesfintita de ploi, cu poalele date peste cap, imuna in fata oricaror ginduri urite sau sfruntindu-le, asemeni vaŽduvelor tinere din mahalale. Praful galben al griului tocat de seceratori in Baragan si praful verde, dulceag si aproape toxic, al arborilor fierti de vint, se rasucea pe strazi. Radu se insura. Fara invitati, ideea Astei Drago-mirescu, intr-o zi de joi. Si pe urma, ei doi si cu Ramin-tki - Ed juca sau innebunea in cantonamente nesfirsite, doar o singura data pe saptamana, luni, putea sa-i insoŽteasca - evadau, zilnic, din marele oras. inghesuiti in Volkswagen-ul ca o broasca al Astei Dragomirescu. in iulie, la strandul mic din Mogosoaia, linga Palatul brinco-venesc - fatada de caramida rosie, loggia, stilpi de marŽmura imitind lemnul impletit al pridvoarelor de sub munte, parc englezesc, tufe de lemn ciinesc, inchizind patrate de flori exotice, o ghetarie cu turn medieval, debarcader cu barci libelula. Teren artificial, pe margini supus paraginii. Populat de tigani tineri, musculosi si obraznici, lingusitori cu autoritatile. Toti pescuiau, cu precadere in sezoanele intrate sub interdictie, stiuca, biban, lin, rosioara, plasau capcane cu momeala otravita in drumul ciinilor de paza din livada Palatului si stiau, linie indarat pe trei sute de ani, sa organizeze, in loc
ascuns, un chef cu lautari, tirfe si batai. Ramintki ii iubea.
- imi place, ma, sa ma balacesc in apa murdara.
Cind eram mic, impreuna c-un tigan, faceam mascari deasupra ceaunului cu lapte al unui sergent de la-n- chisoare, vecinul nostru din fundul curtii.
Dar in august, in timpul carnavalului de doua zile organizat de o uzina din Bucuresti - sute de barci, cele mai multe de cauciuc, impodobite cu crini de sticla luŽminati din interior, cu lanterne, mori de hirtie colorata, jucind tremurat in jurul insulei din fata Palatului, mici restaurante plutitoare - cind un tigan ii gauri luntrea, iar un altul ii fura doua caldari cu bere germana pusa la gheata si se batu cu ei, incasind pumni si picioare in burta, nu vru sa mai paraseasca orasul. Asta Dragomi-rescu - isi pastrase numele de fata si dupa casatorie - se indirji sa-1 cheme cu ei - si avea numai o luna de la casatoria cu Radu - la Mogosoaia sau in alta parte. S-ar fi zis ca se temea de-o unire prea lunga cu Radu, sau poate ca Ramintki era martorul unei lumi de care trebuia sa se desparta si de care nu se putea desparti fara s-o vada mereu, cite putin, pina se topeste si se schimba la fata, capatind pe nesimtite chipul celeilalte lumi.
,,Iata, isi zicea Radu, ele se intorc speriate, neimblin-zite, cu un curaj vrednic de plins, spre o iluzie. Toate se intorc inapoi, spre tara fetelor, de unde vor sa fuga cind implinesc zece ani, si unele fug la doisprezece."
- Lasa-1 sa lucreze, ii zise. Ramintki lucreaza si asa destul de rar.
- Doar nu lucreaza zi si noapte ? ' Lucrezi zi si noapte ? il intreba Asta pe Ramintki. inseamna ca scirtiie ceva pe undeva.
- Ce intrebare ! Si ce concluzie stupida ! Elaborez greu, caci viata nu merge in fiecare moment in picioare,
cade, merge si de-a busilea, e rea, artagoasa, nesuferita, mincinoasa, plina de praf, tavalita prin gunoaie Doamne, Dumnezeule, dar intr-o zi o vezi din nou atit de frageda si duioasa, ca un ied iesit dintr-un riu. Si-atunci te-n-trebi, sau numai o parte a sufletului crede ca se-ntreaba : unde sint gunoaiele ? Sau au fost ele ? Cind viata e fruŽmoasa e cu mult mai napraznica decit in clipele ei murŽdare. Mergi, respiri, suspini, rupi o frunza - si esti mai puternic decit Dumnezeu. Viata e mai apocaliptica decit moartea. Nasterea este ignoranta si inocenta, dar moartea .este numai ignoranta Merg cu voi, insa nu azi, miine Seara, ascultind muzica, Asta Dragomirescu ii zise lui Radu, si pentru el vorbele astea aveau sa se constituie an obsesie :
- Ori ma iubeste, ori e o fiinta invulnerabila.
Radu tresari, ochii i se inverzira. Calul care simte ca a s-a dat funie, si i s-a dat ca sa fie pus la incercare. "Iata, miinile ei vor sa stie cind trebuie sa stringa funia", in semiintunericul odaii, mai ales ca ea sedea cu fata aplecata asupra placii de patefon, ca un strop de ploaie gata sa se rupa, sa se prelinga de pe virful unei frunze, nu-i vedea ochii, dar ii simtea plini de vazduhul intemŽnitat de dorinta de risipire, inca nemarturisita si nediŽbuita, insa vie si periculoasa.
- Invulnerabil, el_ ? zise Radu. Mai de graba zapacit de situatia noastra. Ne iubim cind este linga noi si asta poate sa-1 fascineze, da, chiar il fascineaza, dar intr-o zi o sa-1 infurie. Deocamdata observa, se preface ca ne este indispensabil, dar intr-o zi o sa izbucneasca, o sa vezi.
- Mi-ar place sa-1 vad furios.
- II iubesti ?
,. - O, nu l Ce vorbe sint astea ? Esti gelos ?
- in ziua cind ai intrat aici am sarutat clanta usii.
- Da-mi o para, ceru ea, neluind in seama ameninŽtarea.
Radu cauta si nu gasi. in frigider erau prune, sifon, compot de piersici, struguri timpurii.
~- Nu-i nimic, spuse Asta. O doresc si-i simt gustuL Mult mai pronuntat decit daca as minca-o.
A doua zi, foarte devreme, ii suna Ramintki si plecara impreuna in Padurea Pustnicul. O pinza de apa melanŽcolica, poate duhul unui riu vechi, si pilcuri de fagi, pe zeci de hectare, sunind sub vint plini de seva, in armonie cu toaca sunind in declin de la minastirea de peste lac - calugaritele vind tot anul un vin ieftin, rosu, acrisor,, pastrat in butoaie de lemn amar - si o cabana ascunsa intre siruri de brazi, nepretentioasa, cu camere in forma de chilii, dar fara aspectul batrinesc si jalnic al acestora. O carare ingusta se izbeste cu fruntea in apa numai la citiva pasi de prag - pe marginile ei. tufe de leustean* si de stevie, ultimele pentru iepurii de casa ai cabanierului. Locul singera de pofta de bine, si ei inchiriasera doua, pe urma trei chilii - una pentru Ed, la propunerea lui Ramintki - si ramasesera acolo zile la rind, era vara, concediu, nu se numara zilele in august. Triumviratul iz-binzii, dar mai mult al indoielii. Deasupra casei zbirniiau in vazduhul limpede cinci zmeie inaltate de Asta Dragomi-rescu. Seninul prezentei regale. Dar Radu si Asta nu dorŽmeau in camere, linga cabana era un sopron, scindura afumata de vreme, rupta, putreda, plin de ierburi proaspat cosite, se culcau pe ierburi, punind deasupra doua paturi de lina. Ramintki nu-i incurca, aducea vin de la minas-tire, se imbata, se scalda, tinindu-se cu rniinile de pletele salciilor si izbind zgomotos apa cu picioarele, insa barbia lui, mica si transpirata, ca un dumicat de piine minjit cu unt, trada o nervozitate obtuza. Privindu-1, la masa, sau cind sedeau tolaniti pe terasa ingusta, ascultind biziitul din
cuibarele de viespi de la streasina, sau tipatul de hirtie al zmeielor, Radu il astepta sa emita un edict : ei, nu, nu aici si nu linga mine ! Dar Ramintki tacea, il ghicise si-1 fuma.
- Eu sint fumator batrin, incarnarea ideii de fumator.
Tacerea intelenita se prelungea in ofensa, e adevarat, degajata si impersonala, dar actionind asupra lui Radu mai profund decit injuria. Si asta pentru ca Ramintki isi tiparea gindurile pe obrazul rontait de oboseala trainica :
- Eu fumez pentru placerea pura a fumatului, eu reŽ prezint viciul pur, cind sint eu de fata, legea credintei in bine nu exista, eu sint verificarea impulsului de rau
(isi batea joc sau credea cu adevarat ?), eu sint viciul, talpa lui josnica si singele lui albastru, amestecat cu apa mortilor, viciul, sublimul sigiliu al vietii, rasucit in ceara topita pe fruntea indignarii. Care nu. e fruntea Astei
Dragomirescu, nu-i asa ? Asta umbla toata ziua in costum de baie si papuci de pisla si toata povestea e o pornire improprie spre rasfat, pentru ca si pasii ei sint de pisla, gemeni cu iarba, indignati pina la caderea unghiilor de atingerea cu pamintul, cu frunzele.
- Dracu sa te ia, injura Radu, dar fara a indrazni sa-1 atace. intre ei, in mod sigur, isi zicea, pina acum n-a fost nimic, nu e, si totusi, si el, si ea incearca necontenit. Ea cauta ziua de post in luna de miere, el verifica regulile jocului.
Limpede : Asta Dragomirescu isi ordona ziua si fiecare clipa pentru a-1 fulgera pe Ramintki. Trecea pe linga el ca intorcindu-se de la o rasplata si mergind in intimpi-narea unei sperante, lasind in urma dire de uimire si de pofte, de provocare chibzuita cu venin dulce, si nici un indiciu ca te mai poti salva.
intr-o noapte, dupa ce Radu o iubise, ea intra goala in apa, ca sa lepede acolo atingerea, in riul scaparind inviere, la intoarcere se opri in carare, sub un mar rotund, cu crengi groase si rare, spoite cu var, inalta fata spre luna si rosti un fragment de rugaciune :
- Da-mi banii tai, luna, sa-i incalzesc intre sini si sa-i schimb in diamante.
Si Radu Zavoianu, care o pindea de sub sopron, inŽtelese totul. "Acum se naste pentru el, isi zise. Si nici nu e prevazatoare", si se apleca sa-i adune rochia atirnata pe movila de iarba. "Fugi de la geam, Ramintki !" vru sa urle, dar uita imediat sa se schimbe in lup : sub marul cu frucŽtele aprinse de luna si de apele stelelor cazatoare, Asta Dragomirescu era fata vesnic tinara din picturile naive de pe lazile de zestre ale bunicelor. Asemeni acelor fete zugravite sub un cer de nunta, se atirnase c-o mina de una din cele douasprezece crengi ale copacului cu zodii, paru-i curgea ud pe umeri si pe spate, adunat in coama groasa si de subtioara adinca a bratului ridicat se apropia cu puii la culcare pasarea paradisului. Si era in acelasi timp zeita din fir de matase galbena de pe cortina de azur a unui circ mic, intrand, invaluit de buclele asfintitului, pe strazile unui oras de provincie, orasul unic al mizeriei balcanice.
Rasturnind in cale o lopata de lemn pe care fumega o colonie de gandaci rosii, Radu se duse cu rochia pina sub mar. Asta il privi surizind. indaratul ferestrei, cit un pod de palma, Ramintki trinti o injuratura grea. Apoi, Asta Dragomirescu se strecura in rochie, mult prea supusa, parind mai degraba ca se prabuseste intr-o piele straina.
- Asa se arunca un animal dornic de moarte in virful cutitului ! se gindi Ramintki. Asa intra viermele intr-o rana deschisa. Mititica, draga de ea ! incheie el cu voce scazuta, complet nelalocul lui.
Porni pe usa din dos a cabanei, spre restaurantul aflat Ea distanta de-un kilometru, ca sa-i telefoneze lui Ed Valdara.
- Vino aici, dar vino repede,
- Ce sa fac acolo ? mirii Ed, neprietenos.
- Pai ne cocotam amindoi pe acoperis, ducem cite-un picior la gura si cintam cucurigu. Interesant ar fi sa aduci si o fata. Pentru mine.
- Stiu una, pe-aproape, dar nu e destul de prudenta.
- Doar n-o aduci sa construim biserici.
- E mult prea libera. Nu face, cred eu, sa i-o aratam
Astei Dragomirescu, care abia a dezbracat rochia de mireasa.
- Lasa tu chestiile astea cu jena si asa mai departe i
- Bine, zise Ed, miros ca pe-acolo flutura steagul scandalului. O sa vin sa-mi rotesc sabia.
Ed Valdara sosi dimineata, claxonind demential - muŽzica, tobele, lancieri, la atac ! Cu Dumnezeu inainte si diseara vom dormi pe un pat de oase frinte.
Opri masina in poiana din care doi fazani clocotind zgomotos si multicolor din aripi isi luara zborul, arunca pe geam cinci guri de ham, sfoara noua, impletita temeinic, si-i striga lui Radu Zavoianu, iesit sa prajeasca felii de piine pentru micul dejun pe gratarul cu carbuni ;
- Salut, Johnny Holliday, iti clatesti maselele cu fum ?
Ce camforu ma-si v-ati infundat tocmai la mama dracuŽ lui ? ! Am prins trei bariere pin-aici. Am belit ochii la o suta saizeci si opt de vagoane de marfa.
Drept raspuns, Radu isi smulse sapca de doc kaki si o arunca in el.
- Cotonogar nenorocit ! Picior de lemn. Ai venit sa-mputi locul.
- Te declar nul si fara valoare, zise Ed. il vezi,
Delia ? se intoarse Ed spre fata de linga el. Incomparabilul
Radu Zavoianu. Fudul si prost ca un articol despre timpul? probabil.
Asta Dragomirescu rasari din sopron, intr-un halat visiniu, cu dungi albe, cu parul in dezordine.
- Ed, intreba Asta prefacut revoltata, cum iti permiti sa-mi jignesti barbatul ? ! Da-i un pumn, Radule. Drept in mutra.
- Dragoste si betie, betie si dragoste, in vecii vecilor, amin, spuse Ed. Sinteti cea mai nastrusnica pereche de porumbei. Asta, din rasa lux polonez. Radu, jucator motat de Braila. Ce-ati facut toata noaptea ? in clipa aceea aparu si Ramintki pe terasa. Era intr-un costum alb, de vara, moda tenisului. Dar hainele astea nu-i prindeau. Tot ceea ce nu era neglijent nu cadea bine pe el.
- Evohe ! striga Ramintki, ca un apas navalind in taverna. A fost o noapte foarte grea. Ed. Dar mai intii a fost o seara de caprifoi.
- O seara a singelui de floare, daca pot sa ma exprim asa, il lua Ed peste picior.
- Exact. Dar care s-a schimbat repede intr-o noapte dureroasa si pierduta ca sa ia din noi clipele care-i lipseau sa sature moartea si sa intre in noaptea adinca a vesniciei.
- Stai ! il opri Ed. Sper ca n-ati baut si ultima picatura de vin, sper ca mi-ati lasat si mie ceva.
Ed inchise usa si cobori in poiana, mergind in genunchi, in brate cu o chitara batuta in margele verzi, solzi de peste de la tropice, de gitul careia atirnau doua cozi de par blond, pieptanate fuior, pe care o fata smintita de fotbal si le taiase si i le daruise lui Ed in ziua cind Ed a inscris trei goluri in poarta unei echipe straine. Lovi corzile cu degetele rasfirate, facu o plecaciune schioapa spre Asta Dragomirescu, si, dind cu ochii de capra cabanieŽrului, care rupea frunze dintr-o tufa de salcim, lasa chitara,
facu un salt, prinse capra de coarne, o trinti la pamint si-si indesa gura in ugerul ei :
- Mama, eu sint iedul tau. Cel mai sarman si mai insetat, nu ma alungaaa, hraneste-ma.
- Bravo, baiatule ! zise Ramintki. Tu-mi dovedesti de fiecare data ca cel mai usor lucru pe lume e sa fii prost.
Ca sa calci in strachini nu trebuie nici macar sa misti piciorul.
Si pe urma incepu ziua lor in cinci. O zi poate avea o mie de infatisari. Radu o aseza imediat sub semnul culorii liliacului din cauza ca mari brazde liliachii zvicneau, intre-taindu-se, in partea rasaritului. "Prezenta lui Ed impiedica jaful. Ed e norocul neasteptat." In fund, departe, pe zarea care devenea de alpaca, ziua traia intens si zvircolit in doi nori ; unul infatisa un profet flamind, al doilea un betiv care se caznea sa smulga haina profetului. Ciupit de niste cufundari si de rindunelele de apa, lacul parea bolnav de varsat. Vintul nu misca. Zacea cu aripile desfacute pe maŽluri, vultur ranit, Radu aproape ca-1 si vedea, ciocul mai dur ca spada, ghearele lustruite in spinari de pesti si pas-trind inca apoteoza si scinteia de fulger a celui care stie sa loveasca. Dar pentru ca legea profetului chiar proiectat pe cer, eu va aduc pacea, sa nu se implineasca, fata carata pentru Ramintki nu-1 inhata pe Ramintki, iar la rindul lui, Ramintki nu incerca sa si-o apropie. Delia era inalta, alcatuita parca numai din oase si zgirciuri, cu titele lungi pina-n umeri, si tot ce era carne pe ea tremura nervos, ai fi zis ca pulpele si bratele si pinlecele ei sint trei cordoane de furnici agitate : furnica linga furnica impingind iluzii scunde spre muschii obrazului, ca odata ajunse acolo sa incremeneasca intr-o expresie calma si placida. Dar asta numai pina se imbata. Caci Ramintki, dind chix in asteptari, desfacu sticle de votca ruseasca si
Delia bau cot la cot cu el. Bau, indulcind votca cu sirop de mesteacan si scobi cu briceagul, transformindu-i in felinare, patru pepeni, infipse in ei luminari si planta felinarele pe meterezele unui castel de nisip de la piciorul debarcaderului. Iar dupa prinz, cind se turti, dadu prima lovitura de tun : vru sa faca dragoste cu Ed sau cu Radu.
- Si eu ? intreba Asta Dragomirescu, rizind.
- Tu ? Cu asta galbejita. Cu Ramintki. De cind am venit aici, te-a ucis de trei ori din priviri si te-a inviat.
- incearca sa fii cuviincioasa, o invita Radu, inca nescandalizat.
Iar Ed ii zise lui Ramintki :
- Nu e numai imprudenta, e si bezmetica.
- Ed, il repezi ea, sa versi tu cotetul ala cu iepuri la alta usa. Aici miroase a turba arsa si m-ai adus pe mine s-o sting. E-he !
Smucind din cap, arunca val spre stinga parul de cuŽloarea cetii. Cu jumatate de fata ingropata in ceata, cu cealalta plesnita de lumina ca de lemn despicat a zilei care coborise in indoiala, ea continua sa bata cu sabotii intr-un perete si asa destul de subred :
- Eu nu-s nici verde, nici albastra. Dar cind imi infig ochii in cineva, Dumnezeu inchide stingherit poarta casei, trage obloanele la fereastra si scoala ciinii.
- Cind il mai vezi pe Dumnezeu, o sfatui Ramintki, roaga-1 din partea mea s-arunce un altar de carne pe tine.
- Du-te dracului !
Si Delia reveni la Asta Dragomirescu.
- Te cheama Asta, mie sa-mi zici Aia. Asta si Aia !
Sa ne tinem de miini si sa ne rotim pina cadem. O, se lasa ea in voce, ce-mi spune fata ta rotunda si frumoasa ? imi spune ca intelegi prea tirziu ceea ce ai facut prea
devreme. Daca ai facut, si ai facut !, trebuie sa ai indrazŽneala sa fii impotriva tuturor.
- Opreste-te ! ii ceru Ed. Daca taci, diseara tragem amindoi cu arcul, la semn, in tintari.
- Sint beata, scinci ea, stringindu-se in el cu umerii mult cazuti, ca si cum ar fi carat galeti de apa.
- Lasa, zise Ed. n-o sa te spinzuram de picioare.
- inchide-o in casa sa doarma, se enerva Ramintki.
Pui de tirfa sluta !
- Hei, ce neam de guster esti tu, ofticosule !
Si incepu sa plinga si, pentru prima oara, furnicile alea din care parea construita i se miscara si-n muschii fetei.
Ed o impinse spre cabana. Ea se impotrivea usor, incor-dind picioarele, nu pentru ca n-ar fi vrut sa mearga, c-' ca sa cistige un pic de independenta pe care s-o risipeasca mingiindu-1 moale pe ceafa, cu degetele lungi, nesarutate si arzind de patima sarutului.
- Sa ne punem linga pat o brazda de brindusi, sa cadem in flori cind ne sculam.
Linga usa se opri, isi sterse lacrimile cu bratul si striga peste umar :
- Doamna si domnilor, iertati-ma, dar duceti in spiŽ nare o ranita cu pasari moarte. Toata lumea vede.
- E teribila l zise Asta Dragomirescu, in urma. Spune tot ce-i trece prin cap. Spune chiar mai mult decit gindeste.
- Puhoi de laturi, se strirnba Ramintki.
- Tu i-ai cerut lui Ed s-o aduca l il invinui Radu.
- Da, recunoscu Ramintki. Ca sa desertam in apa ranita aia cu pasari moarte si sa prindem raci.
- Atunci fi-o desertam. De mult am chef sa-ti tai o ureche si s-o bat in cuie pe un par.
- Ispraviti odata ! zise Asta, plictisita. Cind bocaniti din copite sinteti batrini si uriti. O, Doamne, ce aiureala !
Si fiindca ochii lui Radu, fixind-o, devenisera fosforesŽcenti, se scandaliza :
- Te uiti la mine ca si cum as pluti la doua palme deasupra pamintului ! Ce vrei ? Ce vrei ? Ce vrei ?
- Nimic, raspunse el cu glas ruinat. Absolut nimic.
Si Asta Dragomirescu nu vazu ca vorbele se desfac de pe intelesul lor si se dau un pas indarat.
- Du-te si smulge marul ala, zise. Marul ala te inŽ nebuneste.
Tacut, Radu se intoarse cu spatele la ea si la Ramintki, refugiindu-se intr-o infringere provizorie.
"Eu sint marul."
Si el era marul. Sucindu-si pasnic frunzele pe care Asta Dragomirescu le incarcase cu seva violentei si tot ea le uscase. Tacind desavirsit si intunecat, Radu intra in caŽbana, in odaia vecina cu a lui Ed si sezu inchis acolo pina seara.
"El si ea si ceilalti doi, toti patru inchisi intr-un pepene urias, si eu deasupra, pe creasta, cu tesla, cu toporul, cu ferastraul, cu joagarul, dar cu labele sfisiate in sirma care-i felia mea de pepene si ce fel de seminte sint in ea ?..,"
Seara, cind soarele se stinse in lac, stringindu-se ca un bulb de singe inchegat pe crucea minastirii rasfrinta in ape, vesnica inchinare muta la trei pesti care-au saturat .un popor, Radu iesi din nou in poiana si Ramintki il intimpina, farimind in palme piine de secara pentru doua gaini.
- Pacat ca nu te-ai sculat mai devreme sa vezi luna rasarind ! Era ca un sarpe incolacit pe un os aruncat de Dumnezeu la ciini.
- Dumnezeu ia masa de seara deasupra minastirii de vizavi ? il intreba Radu.
- Bineinteles, zise Rammtki, Ed si fetele se dau in leagane.
- Care leagane ?
- Alea cinci guri de ham aduse de Ed. Le-am legat de craca fagului de linga debarcader.
Se dusera la lac. Ed si Delia, urcati in acelasi leagan, se balansau galagiosi. Delia se trezise si era de-o veselie nenaturala, vrind, probabil, sa stearga impresia penibila intiparita in ceilalti.
"Ce podoaba de soi, ce gluma proasta, se gindi Radu. Tiriie si tot tiriie."
Pentru el, in clipa aia, Delia era o funie lunga pe care-cineva a insirat o multime de greieri descreierati. Daca i-ar fi stiut gindul, poate ca Delia s-ar fi oprit infricosata. Dar nestiindu-1, chiuia scurt si gutural, ca si cum ar fi avut plaminii indopati cu ceata, si cind leaganul se apropia de pamint, proptea picioarele intr-o vina din radacina fagului, si Ed, cu chica lui roscovana, gata oricind sa se transforme intr-o flacara, ii cadea, icnind, in spinare, ea striga : "Hiu, tin-te bine !", isi lua vint si zburau amindoi, forfecind aerul si fantasmele ridicate din lac, in frunzisul bogat de deasupra, intrind in el pina la genunchi si pina la coapse. Un fel de dor de-a te pierde si de-a te mistui, botezul ideii de-a te urca la cer, repetat mereu, cu inversuŽnare crescinda.
Asta Dragomirescu, in leaganul din marginea sirului, purta pe cap o coroana de nuferi si de irisi. imbracase o fusta-pantalon, foarte scurta, in nuanta serii, si o bluza de batic alb, ispravita la spate in doua capete de esarfa. Trupul ei zvelt, de purtat in brate, lung si lacom de lene, luneca usor, inainte si inapoi, peste castelul de nisip,. luminat palid-portocaliu de felinarele facute de Delia.
Radu se urca in leaganul gol de linga Asta, o cuprinse cu bratul sting, ea se pleca cu timpla, zimbind stins, si el o saruta. Pe timpla si pe fata ca o superba, imensa picatura de luna neagra in care ochii ei lungi si frumosi sedeau sa se sparga de pacostea unei dorinti pustiitoare.
.- M-am inchis in odaie ca sa nu te bat, ii zise in soapta. Dar intr-o zi
- Bine, conveni ea, de departe, intr-o zi o sa ma bati.
Si continua spre Ramintki, suit in picioare in leagan, dincolo de Radu :
- Ramintki, tu, care le stii pe toate, ce se afla pe fata nevazuta a lunii ?
- N-am fost la nici un bal acolo, zise Ramintki.
- N-ai fost, dar ce crezi ca se afla ?
- Poate sa fie un perete plin cu tapiserii infatisind berbecii, taurii si leii din azur.
- Si bube coapte pe farfurii de portelan ! arunca Ed, care se oprise, nadusit, sa rasufle. Pe fata nevazuta a lunii sar rusii si americanii cu parasuta la loc fix, si mai incolo
- Nu, il intrerupse Asta. Pe fata nevazuta a lunii e
Suzi, pisica mea cu capul taiat.
- Cine i 1-a taiat ? intreba Delia.
Imprudenta scormonea cu un deget in buturuga de ceara de pe fundul unui pepene-felinar.
- Astimpara-te, zise Asta, o sa te frigi si-o sa urli.
Doctorul M. e autorul. El m-a adus la Bucuresti de la
Teatrul din Piatra Neamt, Socotind platile incheiate, dupa doua luni si-a luat trusa si s-a mutat. Iubea pisicile si intr-o zi i-am trimis in dar o pisica, o negresa mustaŽ cioasa, foc de intepata, umbla mereu incordata, ca pe tocuri cui. Noaptea 1-am sunat la telefon : iti place Suzi ?"
"Seamana cu tine, m-a zgiriat". "Daa ? Atunci ma consi-
der multumita. Toata ziua de ieri s-a lins pe bot cu o pisica turbata/'
Asta Dragomirescu impunse pamintul, usor, cu virful pantofului si incepu sa se legene iar. Frunzele fagului, misterioasa ninsoare de sidef, formau cadranul ceasului acela de exasperanta tacere. Sub ele, lunecind inainte si inapoi, dar nu la mijlocul boltii, unde timpul isi roade axul devorindu-se fara contenire, ci in marginea de intuŽneric fluid, Asta Dragomirescu inghitea aerul sterp si paraginit de pe fata nevazuta a lunii, cu coroana de flori incingindu-i fruntea sd cu capul inaltat spre fata lunii cea expusa pamintului.
"Scuipatul ala ceresc, isi zise Radu, pe care ea mi 1-a trintit in suflet ca sa se elibereze, iar ceilalti taceau stinjeniti. Bivolul de Ed ar putea sa arunce o gluma, chiar nesarata !" si Radu se opri, cobori din ham, se dadu doi pasi indarat si o impinse incet pe Asta, atingindu-i umerii.
Nod al distrugerii sau al desperecherii, Asta DragomiŽrescu se legana lin, intilnindu-se cu el la intervale scurte. Umbra trupului ei, perfect decupata si lunga atit cit ar fi dorit sa fie ea in realitate in clipele de minie trecatoare ale copilariei, oscila peste flacara felinarelor, flacara miorŽlaita, revarsata strimb prin ochi de monstru vegetal. Brusc, Radu se apleca si o inhata pe Asta de solduri - si umbra Astei se ghemui speriata, adunind bratele si desfactndu-le, si iar adunindu-le, ca sa piara, unita cu trupul lung si plapind, in apele lacului, intre alte dihanii de umbra, azvirhta de Radu.
- Idiotule ! zise Ramintki.
- De ce ?! se mira Radu. Tu ai zis sa desertam ranita.
Ramintki inainta pe debarcader si de acolo in apa, drept, teapan chiar, ca si cum si-ar fi pus in gind sa traverseze lacul pe dedesubt.
Dar Radu, tinind in miini leaganul gol, ii zise lui Ed :
- Ea se astepta s-o fac de ieri. Poate de-alaltaieri.
- Cred ca nu trebuia sa vin aici, raspunse Ed.
- Nu se mai intoarce, spuse Radu. Uite-o, inoata spre malul celalalt. Ramintki, urla el, iesi afara ! in apa pina la subtiori si cu picioarele in mil, Ramintki se opri. Dirdiia si-i clantaneau dintii. Asta Dragomirescu se departa spre malul potopit de maciesi, de vii si de mirosul finului, intrind in stratul de umbra groasa al turlelor de la minastire. Umbra si malul ei imponderabil, chin mistuit de ardoarea noptii. Cind zburase prin aer, coroana ii cazuse, plutea cu candelele florilor invapaiate in ochiuri de apa vinata. Ramintki o culese si, cind urca pe scindurile debarcaderului, si-o potrivi pe crestet.
- Colanul reginei, ii zise Delia, s-a schimbat in zgarda pe gitul ciinelui. Acum te-as lua cu mine, Ramintki.
- Cine are dinti pentru o portie de rasol ca tine ?
Poate un tigru sau alta fiara salbatica.
Si, balabanind bratele de sperietoare, intra in poiana, pe linga marul cu craci varuite, dezbraca hainele, ra-minind numai in chiloti, si-i zise lui Radu, care-1 astepta, rezemat de stilpul cioplit din dreapta terasei.
- Vino sa ne cautam mortii prin iarba. Uite, ai mei sint de sticla. Ai tai sint din maciulii de mac ?
- Ed, il chema Radu pe pustan, care desfacuse capota masinii, ai o lama sau ceva de genul asta ?
Ed ii aduse o bucata de fier ascutita si Radu taie sfoara zmeielor inaltate de Asta.
Plutind la o cota intre 50-70 de metri, cele cinci zineie, purtind, desenate cu fosfor, o icoana, un cal de mare, chipul Astei Dragomirescu, zugravit din profil, un cap de zimbru si un soarece stind in doua labute in fata unui aparat de fotografiat, zvicnira spre inalturi si vintul le purta in grup, fluturindu-le cozile, spre nesfirsirea cimpiei sau, poate, catre fata nevazuta a lunii.