- Spuneai ca n-o cunosti pe Asta !
- Ca sa-i tai cheful de scandal lui Ed Valdara. E fata mea.
- Nu se poate, biigui Ramintki, o cunosc de la Braila si stiam ca n-are parinti.
- Are de toate, si chiar mai mult decit ii trebuie.
S-a maritat la saptesprezece ani si, fara sa divorteze, s-a mai maritat o data cu Radu Zavoianu. Pe primul ei sot,
Tonella Dragomirescu, 1-ai cunoscut adineauri.
- Cum ? Mortaciunea aia ? se holba Ramintki.
- E revoltator, asa-i ? facu Violatos, cu dispret. Asa zice si Radu Zavoianu. De cind s-au despartit, Asta tremura de frica lui. O are la mina, poate s-o joace cum pofteste. Deocamdata o joaca tacind, o tortura mai groaz¬ nica, mai subtila si mai perversa decit actionarea in justitie.
- Gresesti, zise Ramintki, Radu o iubeste, celalalt e mai periculos.
- Celalalt n-o s-o denunte niciodata. E fericit ca poate s-o pedepseasca.
- Miine seara e clipa pedepsei ?
- S-a insurat cu ea cind eu eram inchis - m-am virit ca un idiot in politica, de-a curmezisul istoriei ! - a tinut-o in facultate, si e dreptul lui s-o pedepseasca atunci cind vrea.
- Ramintki ! rasuna in viscol strigatul lui Ed.
- Du-te, il indemna Violatos, Ed si-a pierdut rabdarea.
- Da, zise Ramintki, n-a baut nimic si curg din el laturile ca dintr-o iapa neincheiata.
- Daca veneai singur, te opream ca sa cladim impreuna privelisti de basm. Pentru miine seara.
- Cum, adica, sa le cladim ?
- Cu ajutorul gerului si stropindu-le cu furtunul.
Ramintki iesi in viscol, il gasi pe Ed si se rostogolira impreuna prin pleava zapezii si prin pintecul balenei pina in poarta depoului de tramvaie. Acolo, contrar prezicerilor lui Violatos, nu misca nimeni. Un stol de vrabii incoltite de prapadul iernii se refugiase sub acoperisul de sticla. Citeva, care poposisera din zbor pe reteaua de cabluri, zaceau moarte intre linii. Fara sa stea pe ganduri, fortara usa unui vagon dotat cu plug de lemn si Ed se instala pe locul vatmanului. Misca o maneta si vagonul incepu sa lunece spre poarta, apoi pe strada, rupind malul de zapada si trecind ca o naluca prin statiile pustii, catre zona centrala a orasului, invaluit in dangatul de fier al clopotului pe care Ed il actiona cu piciorul, fara sa-i treaca prin cap ca cineva ar putea sa-i opreasca, prada aceleiasi fericiri nestapinite pe care-o incearca numai copiii cind, din cauze neasteptate, se anunta inchiderea scolilor, biruinta neingradita a desavirsitei libertati asu¬pra normelor didactice.
"Noi care iubim moara dracilor", ar fi spus Ramintki altadata.
Dar discutia cu Violatos il coborise cu capul pe umarul nesigur al tainelor dintre Asta Dragomirescu si Radu Zavoianu.
,,E1 n-o cheama, ii ajunge doar mirosul victoriei pe care o contempla de la"distanta."
Peste imaginea lui Radu jucind in miini frrul si comen¬zile la care Asta Dragomirescu trebuia sa raspunda, in Ramintki se suprapuse imaginea unui detinut cu care im¬partise zilele de lagar, intr-o noapte, ala evadase, dar nu ca sa se scufunde intr-o libertate haituita, ci ca sa se tavaleasca, intr-o pornire ancestrala, in lanul de griu intesat de maci de dincolo de gardul de sirma, dupa un ceas se inapoiase, greu de roua, fara sa astupe spartura
din sirma, dimineata o santinela a dat alarma, detinutii au fost scosi in curte si numarati de la dreapta la stinga si de la stinga ia dreapta, nu lipsea nici unul, dar ceva primejdios plutea in aer, paznicii nu depistara sursa si numarara din nou, totul era in regula in afara de mirosul ala indraznet care nu se lasa catalogat. Fura impinsi inapoi in dormitoare si detinutii se atirnara la geamuri - "ce e, ce cauta aia, de ce-au innebunit ?" - chiar si cel ce-si luase, riscind totul, un ceas de dumnezeiasca ameteala, ca sa se amestece cu ierburile si cu ceata somnoroasa din spicul lor. se inghesuia intrebindu-se in rind cu ceilalti - ,.ce mama dracului nu gasesc putorile alea ? !" si numai el, Ramintki, stia, intelesese din prima clipa ca ceea ce adul¬mecau aia cu narile in vint si nu puteau sa-1 defineasca era mirosul griului.
- Opreste, ii zise Ramintki lui Ed, sintem la citiva pasi de Piata Sfintu Gheorghe. Jos, sa nu dam de dracu !
- Tocmai incepuse sa-mi placa meseria, zise Ed, dar opri si abandonara tramvaiul si se infundara pe strazile subtiri cazind perpendicular pe Lipscani.
Era si timpul, in gura pietei huruiau camioanele prima¬riei, varsind suroaie de sare peste mormanele de zapada.
Zarira lumina la "Maria Viscolita", o circiumioara pito¬reasca al carei nume adevarat nu-1 mai stia nimeni - si dadura navala inauntru, salutindu-1 zgomotos pe responsa¬bilul care bea tuica fiarta, la tejghea, cu Tudor Fluture. Aia doi beau in picioare si se descheiasera la curele, ho-tariti sa toarne in ei un butoi intreg.
- Ma, zise Tudor Fluture, sint aici de-aseara, de ce n-ati venit mai demult ?
Iar responsabilul :
- Domnilor, bem tot ce se afla, fiindca, gata, pina-n ziua se duce dracului cocioaba asta nenorocita. Am dat o vadra de vin la niste soldati ca sa se-nvirta cu tancul
in jurul ei pina i-o crapa catapeteasma. Stati cu caciulile-n cap ca trebuie s-apara aia din moment in moment cu magaoaia si-ntii si-ntii o sa cada tavanul.
- Ura I striga Ramintki,
Ed nu zise nimic. Se uita fix la Tudor Fluture si-n gind injura un sergent, nevasta si copiii aluia. Pe toti de-a valma.
*
Despartindu-se de studenta care, jumatate de ora, se visase si intr-un fel chiar fusese femeia enigmatica spre care privesc toti barbatii dintr-un mare hotel, Radu nu porni imediat spre "Maria Viscolita", unde-1 chema Ed, ci intra in braseria hotelului Athenee Palace, impingind usa batanta cu genunchiul, pentru un tur de orizont.
"Ca sa stim ce minuni ascunde iarna sub geamuri, ce libelule bat din aripi peste lucerna zapezii."
Capetele fularului azvirlite peste umeri, bratele incru¬cisate la piept peste suba din piele de drac, cu guler de iepure, mersul calculat dezordonat si putin obosit, ca al actorilor de western, privirea plictisita, fruntea arogant inclinata smulsera un suspin de prefacuta admiratie unui baiat de la receptia hotelului, care bea un pahar de bere, pe infundate, la adapostul a doua picolite late in solduri ; bea grabit si lacom si fetele il acopereau de privirea sefului de sala, sa nu-1 inhate ala de ceafa si sa-1 arunce afara pentru incalcarea consemnelor serviciului.
"Ei, ce este, ce doresti ?" il intreba Radu din ochi.
- Prea lung piciorul greierului pentru atita cintec.
Radu viri mina in buzunar si inchise micul aparat de radio.
- Odata o sa te imbrac in pumni, zise Radu, iar puslamaua de la receptie se frinse de mijloc - yes, Sir - plecaciune cabotina, pentru ca intre ei doi exista o inte¬ legere tacita in virtutea careia Radu trebuia sa-i
arate prietenie, sa-i accepte mici obraznicii inofensive, uneori sa-i plateasca si o sticla de vin, iar ala sa-1 pin-deasca pe Radu cind e in tovarasia unei femei frumoase, care nu pare indeajuns de uimita si bucuroasa ca se afla in preajma unei vedete de prim rang a muzicii usoare, la un semn sa se apropie de masa lor, putin speriat de importanta misiunii si sa-i sopteasca lui Radu, cu aerul ca e macinat de-o invidie secreta: domnule Zavoianu, la telefon, Roma, sau Parisul, sau Londra, un tip de la televiziunea alora, va rog sa ma scuzati pentru deranj, unde va dau legatura, in camera sau la cabina din hol ? Truc ieftin, dar neinitiatele lesinau, pentru ca la margi¬nea Orientului ne drogam cu himere. in braserie, nimic vrednic de capturat - dezastrul ier¬nilor grele. Radu iesi in Calea Victoriei, unde ninsoarea se imbogatise si vintul isi scosese iar coltii. Mergea cu capul pe sus, ca s-auda numai viscolul : uvuvuvu ! Merse pina la Posta Mare, pe sub sirul de lumini invelind cu ducati de aur strada, fara sa intilneasca un cunoscut - "i-au inghitit familiile, ca ocnele" - si cobori spre Curtea Veche, inaintind numai prin mijlocul strazilor inguste, de teama sa nu se pomeneasca in cap cu un munte de gainat polar. Ninsoarea mirosea a brad, a colinde, a nuci si co¬vrigi si a tot ce mai incape in ultima saptamina a anului, si mai cu seama in ieslea Craciunului. Sania cu daruri era pe drum si-avea sa se rastoarne curind in toate casele. Ajuns in dreptul "Mariei Viscolita", Radu se strecura pe linga un batran care prajea castane pe un godin si vorbea ceva cu un cocor cu aripa rupta - se spunea ca-1 pescuise in Delta Dunarii si-1 domesticise - intra intr-un coridor strimt, mirosind a urina si urca niste scari umede. La me¬zanin isi facu cruce cu limba in cerul gurii, omagiind-o pe Maica Domnului, fecioara drapata in mafarion rosu-vio-
laceu din pictura degradata de pe geamurile aburite prin care puteai arunca o privire in strada.
"Toate fecioarele isi tighelesc vesmintele cu blana de arici, poftim si mai spune ceva."
Peste drum, in alveola dintre doua cladiri vechi, foste hanuri sau case de raport, un tanc ingropat in zapada, pazit de un soldat. Radu nu-i dadu nici o atentie, apasa clanta, intra si se indrepta direct spre coltul situat deasu¬pra scarii, la masa rezervata in permanenta pentru Ed si, vazindu-1 pe Ed cu Ramintki si cu Tudor Fluture, simti o rasucire in stomac si fata i se crispa, se implinise un an - septembrie, lacul G. - un an si citeva luni de cind evita sa-1 intilneasca pe Ramintki. Nu se intoarse, arunca un noroc, asa, in general, spus cu gura plina de taciune, si se aseza pe un scaun, lipindu-se cu spinarea de un stilp sculptat, ros de prea multa frecatura, care sprijinea ta¬vanul. Un brad de Craciun, gatit cu beteala si cu stele marunte, in care forfoteau scintei rosii, indulcea tonul intunecat al salii.
- Sarutare, lemne triste ce galbin-verde-nnegriti, il intimpina Ramintki, cu un vers din Heliade. Ce zici de splendoarea de-afara ? Am dormit aici, pe-o rogojina, cinci ore, cu Ed si cu Tudor Fluture, si-n timpul asta s-a umplut lumea cu aur sarmatic.
Dormise nu cinci, ci opt ore, si se sculase urlind :
-. Scoate oul de la subtioara, ca se schimba-n spiridus !
- Sanatate si singe rau in coada capitalismului, latra si capul de ciine al lui Tudor Fluture. Caci capitalismul, ca si pestele, de la coada se curata.
- Idiotul, zise Ramintki, a fost cindva administrator la balamuc si se crede genial. Sau o fi, dracu mai stie, ca prea multi zbiara ca idealul fructului e viermele, ca pa- mintul, ploaia, soarele, vintul, zapada inghit mai putine cirese decit viermii.
Daca vrea, poate sa ma bata i urla Tudor Fluture, pentru ca suferinta e un privilegiu mistic.
- Daa ? facu Ramintki respirind suierat, o respiratie ca o apa mica, rupta intre dintii galbeni, plini de puncte negre, urite.
- Exact cum ai auzit, raspunse Tudor Fluture.
Pumnul lui Ramintki trosni in falca de ciine a lui
Tudor Fluture.
- Ca sa tii minte ziua cind ai spus un adevar sacru !
Se facu liniste. O liniste speriata, primejdioasa, adu¬nata ca un cort numai deasupra mesei lor. Prin peretele subtire s-auzea cum horcaie responsabilul ; doborit de betie, ala adormise intr-o odaie alaturata, unde probabil se pastrau vesela si tacimurile si sforaitul lui, in care dadeau in clocot oale cu caltabosi, cutremura paharele insirate pe rafturi, fiindca in clipa de buimaceala in care Ramintki isi ascunse, vinovat, pumnul cu care lovise, asteptmd ca Tudor Fluture sa-i sara in git sau sa-i ras¬toarne masa in cap, Radu Zavoianu si Ed inregistrara distinct clantanitul marunt al sticlei lovindu-se de sticla.
Tudor Fluture se scula, lua un servet, il inmuie intr-o frapiera si-1 aplica pe fata.
- Hai, zise Ramintki, cu obrazul gol de singe, da si tu, arde-ma, fa-ma mototol, joaca-ma in picioare.
Dar Tudor Fluture incerca alta lovitura. .- Nu pot sa dau in tine. Mi s-ar usca mina.
- Idiot incurabil ! il injura Ramintki. in loc sa ma injunghie si sa ma scalpeze, el cauta efecte retorice !
- Tu 1-ai pervertit, zise Radu. Toate frazele pe care le arunci tu la gunoi, magarul asta le culege si le vinde ca gindite de el.
- Altii sint si mai rai ca mine, nu-i asa, Ramintki ?
- Incomparabil mai stricati, zise Ramintki, rasplatind cu vorbe nonviolenta aluia afisata cu mindrie de betiv.
- Porci! Da, altii, spre deosebire de tine, se ingrama¬ desc sa ia ceea ce arunc eu la cos ca sa publice sub numele lor. Ce vrei sa bei ?
- Nimic.
- Cinti la "Lanterna piratului" in noaptea asta ?
- Nu, Am inregistrat la televiziune cinci cintece noi pentru revelion, mi-ajunge.
- Atunci ? !
- Pauza de oxigenare.
- O viata noua sub principii austere ! rise Ed. Calutule, ii striga unei fete, ada doua sticle de fraguta rosie !
|| - Si mingea aici pe piciorul cui ramine ? intreba Ca- lutul, poreclita astfel, fiindca purta parul adunat in coama si arata mereu proaspata, cu carnea pietroasa, plina de-o patima nestavilita.
- Trap, Calutule ! o indemna si Tudor Fluture. Me¬ rita sa lungesti pasul pentru noi, ca sintem frumosi. Zau, ma, se atirna de Radu, imi pare bine c-ai venit. O sa-n- tindem punte de zahar peste saptamana Craciunului.
Evohe ! Am mincat usturoi siberian si mi-e sete de mic- suneie. indemnat si de Ed, Radu lua paharul si bau si atit el, cit si Ramintki stiura in secunda aceea ca momentul marii, spre care gonesc toate riurile, se implinise. Bind, minia, ura, revolta, dusmania ingramadite in el pe un an intreg - "un an si trei luni, socoti, c-am tot atit ii trebuie si Dunarii, fluviul parinte, ca sa ajunga de la izvoare la Marea Neagra" - se topesc si se scufunda in adincul sufletului. Vinul si Ed desavirsira unirea si stersera liniile incizate cu venin. Vinul avea parfum de tamaie, Ed era de-o veselie sonora si molipsitoare. Mutra lui de copil care-a strecurat, pe furis si pe la spate, un spic de orzul soarecilor sub camasa unei fete, savurind anticipat tipatul ei ingrozit, domnea in aerul ciudat al circiumii ca
o incununare vie a frazei cintate de-un ospatar in odaia unde adormise responsabilul : prin colturi obscure, se-n-timpla orice, se-ademenesc copii, copile. O suvita din parul blond, mai mult roib, cazuta pe frunte ca o sageata tintind sa-i sfisie narile, il infatisa razboinic si agresiv. Deasupra lui, prins in scripeti si in lanturi, atirna un butoi rotund, avind pe doaga struguri sculptati, in fiecare colt al circiumii intilneai numai asemenea butoaie, cu cite o cana de cositor agatata de canea, dar in lumina felina¬relor de epoca, aruncind peste ele abur de seara si umbre de miere verde-maslinie, isi pierdeau consistenta si forma reala, trecind sa evoce misterul bisericilor construite sub pamint. Vitraliile in care se izbea viscolul veneau sa ingroase aceasta impresie. Sticlirile lor de-un galben im-bicsit de propria-i negura, ca al lalelei de Cazane, si vio-let-oachese, ca asfintiturile anuntind nopti rascolite de furtuna, calcinau coborind in evlavie, pina la marginea de jos unde sta sa explodeze devierea, dar fara s-o anuleze, bucuria taranilor celebrind culesul viilor din zugravelile acoperind peretii. Toti isi spalau fetele in jgheaburi cu vin in care clipocea si izvorul tamaduirii de pofte paca¬toase. Barbatii, goi ipina la briu, cu capetele incurcate in volutele corzilor de vita erau in acelasi timp tapi ghiftuiti de bautura cautind cu coarnele drumul caprelor si totodata calugari strecurati din chilii Ia malul apei, cu izmenele rasucite pe turloaie, ca sa le scuture tarina din barba sabia vantului, iar o ploaie sfinta, cu stropi de untdelemn, sa-i spele de paduchi. Amestec indecent de loachim si sfinta Ana intingind foi de ceapa in otet si de barbat mestecand cu o muiere straina iarba care atita dragostea si farima patul. Ed, in costumul de velur rosu imprumutat de la Ramintki, atit de larg incit ar fi incaput in el chiar imbracat in uniforma, parea calaul investit sa
spulbere liantul care adunase impreuna evlavia si desimii. Unindu-i din nou sub steagul vinului pe Radu Zavoianu si Ramintki, Ed aprinse fitilul in lampa lui Ramintki, fiindca Ramintki, vorbind, i] fascina.
- Asculta, ii spuse, bati in patruzeci de ani si e cazul s-o lasi mai moale cu bautura. Calutule, ia-i paharul din fata.'
- Nu iei nimic, o opri Tudor Fluture. Ai spus o prostie cit tine de mare, Ed. Ramintki e mai plin de vina ca noi.
E ca animalele alea din Australia. Spune-le cum sint ani¬ malele alea din Australia.
- Sint din America, nu din Australia, zise Ramintki.
- in America, acolo unde totul e posibil, il intrerupse
Radu, si el se enerva :
- Am zis America, pentru ca in America se petrece povestea. Numai cretinilor, cind zici America, le ploua in gura. in America, Ed, traiesc niste animale ciudate, nu stiu din ce neam sau increngatura, care intr-o zi a vietii simt nevoia sa bea aprig, poate ca sint cai si iepe.
- Mustangi, se repezi Tudor Fluture.
- Taci! zise Ed, pina nu-ti rup eu si falca ailalta.
- Nu stiu ce sint. Tot ce stiu e ca vor sa bea apa limpede, sa sece si sa usuce izvoare cu o apa necunoscuta, o apa cum n-au mai intalnit niciodata, dorul de apa asta ajunge sa le innebuneasca si-atunci se astern la drum, strabat spatii imense si cind ajung acolo unde orizontul se descarneaza si apa asta exista, intra in ea, fericite, si se ineaca. Generatii dupa generatii, la nesfirsit, si mereu pleaca numai batrinii, draga Ed, orice tinar care incearca s-o ia din loc cu batrinii e pedepsit, i se da peste bot.
- Si e pus santinela, zise Ed, ca soldatul ala de linga tanc. imi pare rau ca aia n-au darimat maghernita asta,
Ne-ar fi prins sub darimaturi si-ar fi fost o chestie.
- Leat ! izbi Tudor Fluture in geam. Cum e afara, camarade ?
Soldatul n-auzi gluma timpita. inaintase pe trotuar, cu narile gidilate de mirosul de vanilie ce razbatea printr-o fereastra de la subsol, si scutura crengile unui tei, avind grija ca toata zapada sa-i cada numai pe fata de taran, si pistolul-mitraliera, atirnat cu teava in jos, parea si el o creanga inzapezita, pe care soldatul o rupsese din padurile iernii ca s-o puna pe fruntea casei sau s-o impleteasca in gardul ograzii, si Ramintki, sorbind vinul rosu, astepta ca o pasare de noapte sa vina sa se aseze pe incarcatorul armei.
- Uitati-va la arma lui, zise. O pasare va veni sl se va aseza pe arma lui si-i va ciuguli toate gloantele, pe toate, pina la unul, si rniine il vor scoate la raport, si el ce-o sa spuna ?
- Sa traiti ! asta o sa spuna, zise Tudor Fluture. E simplu.
- Si pe urma ? intreba Ramintki. O sa ramina mut, afla de la rnine, fiindca o sa-si dea seama repede ca numai un taran ca si el ar putea sa-1 creada ca pasarea aia i-a inghitit toate gloantele, si care la urma urmelor nici nu e o pasare, e una, asa, hai-hui, cine stie unde isi are ea cuibul si de ce toaca gloantele ca pe omizi. Precis ca-si are cuibul unde nici nu-ti trece prin gind, intr-o hruba de urs sau intr-un cap de cerb infipt deasupra usii, la o cabana din munte. Toamna cind alti cerbi care 1-au in- frint in bataile lor pentru femei ies sa-si rupa carnea, el da drumu printre dintii morti la gloantele alea, un vinator Ie ia, fara sa se intrebe de unde vin, si unul din ele se va infige in capul dusmanului care i-a luat femeia.
Se opri. simtind privirea lui Radu ingropata in el, verde, ostila.
"Am calcat cu copitele pe un sarpe, cap de vita ce sint!"
Degetele-i tremurau pe marginea mesei - ai fi putut sa i le viri, si n-ar fi realizat, sub acul masinii de cusut. Cum se adunase pe buzele lui povestea aia cu cerbi si cu duhoarea lor obscena ? ! Vorba cu vorba, toate iesind din ape zacute, se inlantuisera singure dind la iveala portretul robot a ceea ce-1 despartea de Radu, iar Radu continua sa-1 priveasca incordat, cu ochii lui ca de soldat dintr-o garnizoana araba, cu barbia infipta in podul palmei, cu buza de jos impinsa peste unghia degetului rnare. Radu il mirosea cu ochii, si timp de o clipa, luptindu-se sa se aseze iar in tiparul lui obisnuit, Ramintki avu o imagine d? cosmar. Era ca si cum s-ar fi aflat pe un stadion, intr-o dupa-amiaza clocita de caldura, si de sus, din primul rind al tribunei, ar fi primit din mina In mina un pepene pe care sa-1 dea mai departe lui Radu Zavoianu, si cind sa-1 dea mai departe, pepenele, in manile lui, nu mai era pepene, era capul mort al lui Radu. Se scutura si arttnca o fraza, la intimplare :
- Soldatii ar trebui sa primeasca si ei vacanta de
Craciun, ca elevii. Isus, cind se naste, pe soldati ar trebui sa-i aiba mai intii in vedere.
- Ma opun categoric, declara Tudor Fluture, si Ramin- tki, bucuros de rasturnare, il intarita :
- De ce ? Ce stii tu despre soldati ?
- Stiu ca soldatul trebuie sa stea la datorie, sa ve¬ gheze la ordine si disciplina. O armata cu burta plina de friptura n-o cobori din pat nici cu parul, putin ii pasa ca da navala inamicul, sta si rigiie. Daca te-a inseninat
Dumnezeu sa fii pescarus cu spinarea neagra, apoi treci pe lac si da din labute. Un soldat n-are dreptul sa se viseze pui sub closca de aur, ci sa stea cu sabia-n mina gata sa-si croiasca drum printre dusmani.
-- Ed, spuse Ramintki, poti aranja sa-1 concentreze doua luni ? As da mult sa-1 vad umblind cu gamela de git si lingura in tureatca cizmei.
- Lasa ca stiu gustul ciorbii din armata. Am facut patru clase la liceul militar din lasi si-un an intreg am mincat in genunchi, la bucatarie. M-au pus sa zic, intr-o seara, la sfirsitul cinei, rugaciunea de multumire : Marire Tie, Doamne, ca ne-ai saturat pe noi de toate bunatatile Tale ceresti si pamantesti Mincasem prune oparite si arpacas si-am strigat un Marire Tie de ma mir si astazi ca nu m-a scuipat Dumnezeu in gura ! Dupa trei luni, cind facusem rana la genunchi, am iesit la raport, convins c-o sa-mi redobindesc galoanele. Gasisem trei sute de mii de lei in curte, era pe vremea cu milioanele, dar nici un imbecil nu s-a repezit sa-i reclame si comandantul bata¬lionului a mirosit ca erau chiar banii mei, pe care-i pri¬misem prin posta cu o zi inainte - "vrei glorie, pra¬matie ? i" - si m-a potcovit cu cinci nopti de carcera, imi dati voie sa-1 injur de cincizeci de ori numai de lu¬cruri sfinte si cit mai intortocheat ?
- Nu-1 lasati sa-njure ! se amesteca de alaturi un domn, profesor la pensie, dupa aparente, cu o lavaliera in trei foi late, ca niste blanite de dihor.
Fumul tigarii de Havana, lipita de buza de jos, albi¬cioasa si rasfrinta a dispret, urca pe linga urechile lui mari, rasucmdu-se ca un turban peste craniul complet gol, strabatut de la ceafa spre frunte de o vena proemi¬nenta care se termina ca un bulb pulsind intre sprincenele groase si zburlite. Vena aia putea sa si-o scoata si sa se spinzure cu ea intr-atit era de groasa si de solida, in cazul ca fusese profesor de geografie nu incape nici o indoiala ca in scoicile -urechilor ii tunau ahzeele de sud-vest.
- De ce sa nu-njure ? intreba Ramintki. Poate ca-i face bine.
- in inima cui injura da din coada ingerul de mina stinga, printul potirului cu otrava. Orice crestin ortodox e dator sa stie ca atunci cind intram in circiuma, ingerul de mina dreapta, mina cu care ne facem semnul crucii, ramine afara si plinge. Sa nu-1 mihnim peste masura. Mai ales in seara asta !
- Cum, se mira Ed, ingerii nostri stau acum si pling in zapada ?
- Chiar in fata usii, tinere, si se roaga pentru noi la
Dumnezeu.
- Calutule ! striga Ed, pocnind din palme. Fa-mi un serviciu si-o sa-ti cumpar o moara pe Riul Doamnei. Afara stau in genunchi niste ingeri. Cel mai nating dintre ei e al meu. Sterge-i lacrimile cu sortul, da-i ceva dulce si trimite-1 acasa. Daca face pe nebunul, jumuleste-i aripile !
- O sa te caiesti amarnic, tinere. Patruzeci de zile, ingerul n-o sa se mai apropie de tine.
- Mic, mic, dar stie el ce face ' raspuse Ed. Tot mai bine sub candela decit in patrula, dupa hoti !
- Cumparati flori ? Garoafe albe, garoafe rosii
Radu Zavoianu tresari incintat : linga masa lor se oprise fata cu care se plimbase la brat prin saloanele hotelului Athenee Palace, inalta, plina de zapada, cu buzele groase, bune de zdrobit in dinti, aburite de roua prezenta pe buzele femeilor de 18, 20 si de 30 de ani - virsta pina la care stau ele in iarba dorintelor si sint norocul, speranta si amagirea. Lepadase rochia lunga de catifea si imbracase o scurta de vulpe, in ochii ei cu gene lungi, innoptati adinc de-un trandafir prins la ureche, luceau, cum i se paru lui Radu, teama si sfiala. Si pentru ca indrazneala ei avea un singur sold, dar si ala rupt, Radu se ridica s-o ajute :
Domnisoara e studenta. E seara de Ajun, toate fetele de la camin au plecat, ea n-are pe nimeni in oras si-am invitat-o aici.
Ramintki, Ed si Tudor Fluture izbucnira in ris. Radu se incurca, dar fata, cu bratul sting indoit ocrotitor peste cosul cu garoafe, ii gitui cu privirea si cei trei se oprira.
- Nu sint studenta. Ma cheama Zara si ei ma cunosc foarte bine. De ce nu rideti inainte ? ! Hai, tavaliti-va pe jos ca m-am dat studenta si el m-a crezut.
- Eu, zise Tudor Fluture, trecind sub masca lui de ciine muscat in ceafa de alt ciine, am ris pentru ca mi-am adus aminte cum m-au ciugulit niste giste in copilarie, chiar in noaptea de Ajun.
- Pe tine, cind te ia cineva din scurt, te dai bolnav de lenea boului si te culci intr-o burta de cal.
- Cind ti-au crescut garoafele alea la subtioara ? rinji Ed. Sa stiti, ma, ca ninge numai in centru, in tiganie e primavara.
- Pace ! striga Ramintki. Ia loc, Zara, nu-i Radu omul care sa se supere pentru o gluma. Barbatii, fetito, s-au iscat pe lume ca sa invete ca femeia este dreptatea totala si de necercetat.
- Cind am intrat aici, tot de nastere vorbeai.
- Astazi e Ajunul Craciunului, despre ce vreai sa vorbesc ?
Zara dezbraca scurta si se inghesui intre Radu si Tudor Fluture, punind cosul cu flori pe genunchi.
- Da-i obrazul sa te sarute si te iarta, zise Ed.
- Poftim, facu Zara, plecindu-se spre Radu, dar sa stii ca ieri am vrut sa ma culc cu Ramintki.
- Un tic nervos ? se interesa Ed.
- Nu, am vrut cu adevarat. Dar n-o sa mai vreau niciodata.
Ramintki clatina capul si suspina.
