Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Frumosii nebuni ai marilor orase - Capitolul 4 de Fanus NEAGU



- Ne trebuie o morala noua.
- Avem una, spuse Tudor Fluture.
- Ne trebuie una si mai noua. Spalata in toate apele.
Radu isi turna vin si dadu paharul peste cap.
- Te-ai suparat ! zise Zara, indoita de amaraciune.
- Pai, ma inhati de brat, ma tirasti prin holul ala si

- Ssst ! il intrerupse Zara. E secretul nostru, si-i astupa gura cu palma.
- De unde ti-a venit ideea ?
-- Am vazut un film unde o femeie se plimba tot asa cu un pianist. Dar acolo era grozav. Pianistul avea pistol si turba sa traga in aia care o mincau din ochi, "daca se mai zgiiesc la tine, ii curat !", dar aia, chiar cu ochii scosi, tot si-ar fi sucit gitul dupa ea.
- Toti pianistii sint ticniti, zise Ed. Ala de la .,Lan~ terna piratului" Cum il cheama, Radule ?
- Pipis.
- Da, Pipis, joaca pocher ca un smintit si cind pierde isi toarna partenerii la militie. Dar a dat peste unii care l-au belit. I-au luat tot, haine, camasa, pantofi, plus patru dinti de aur pe care si-i sticlea, tiganul, la fetele din balet.
A ajuns la circa de militie numai in chiloti si de furie nu putea sa zica decit : Ed, Ed, Ed. Adica sa-nteleaga aia ca e prieten cu mine. Servus, puisor, 1-a luat in priŽ mire capitanul, iar iti filfiie buza ca un steag peste praŽ pastia din gingie. Vad ca nu poti sa vorbesti, incearca si fluiera-ie numele, si-i gasim noi. Fiti atenti, asta-i ultiŽ mul sistem, caci le-a fluierat numele, pe cuvintul meu.
Ce ziceti de chestia asta ?
- Zic ca nu-mi place aici unde v-ati adunat de Ajun.
Ma stringe intre umeri, ca-n biserica, raspunse Zara.
- Nu te-ai imbatat niciodata cu vin de-mpartasanie, zise Ed, de-aia vorbesti asa. Vinul bisericesc te-aduce-n situatia sa te tutuiesti cu Dumnezeu.
mai fost la biserica de la paisprezece ani. 'atunci cu o prietena, de vinerea patimilor, s-as-'prohodul, ca-mi place mult partea aia cu Primavara dutlfe, Fiul tau cel dulce", si niste derbedei ne-au dat foc la par cu luminarea.



- E-hei, tineri contestatari ! bubui din cosul pieptului domnul cu lavaliera. Unde v-ati construit aceasta viziune libera despre biserica ?
- in Bucuresti, raspunse Tudor Fluture. Mai prin centru, mai prin mahalale.
- Nu cred. Bucurestii au 365 de biserici, ca si orasul
San-Salvador, fiecare biserica cu hramul ei, cei batrini le tineau.
- Domnule profesor, zise Ed, ce specialitate ai ?
- Horticultura. Cunoscut in tot Baraganul si Cinipia panonica. Dar ma mir ca nu ma stiti. Eu vin des in aceasta casa, in fundul coridorului, sa joc rummy.
- in cazul asta, zise Ed, esti de-al nostru si trebuie sa-ti spun ce ne-a spus noua Dumnezeu prin gura unui popa din judetul Ilfov : Sfintiti-mi numele cu rugaciune cind sinteti la ananghie, iar in rest mai duceti-va dracului sa traiti. Sa traim care cum putem si cu cine putem, eu cu muieri cu fundul greu cit dropia si cu camasa rupta-n dreptul titelor, dumneata astupand cu destul fundul cioriŽ lor care-si au culcusul in clopotnite.
- Ed, il smuci Ramintki, si Ed tacu. Iertati-ne, domnule profesor, continua el cu smerenie prefacuta, noi, fata de dumneavoastra, sintem sfintii gunoaielor si voieŽ vozii paduchilor trosnind din plosnite ca din flinte.
- Ed, adauga Zara, se balacareste-n laturi, fiindca zece luni din an sade numai intre haimanalele de fotbalisti.
Ramintki ii multumi pentru interventie si-o anunta ca. din seara aceea se va numi Laila.

Zara isi culca obrazul pe flori, incintata, iar Radu vru sa stie ce semnificatie are numele.
- Laila ? intreba Ramintki, ca sa cistige timp. Pai femeia care daruieste flori din banii destinati vinului..
Femeia care deoache In seara de Ajun cu o floare care trebuia sa fie vin.
- Frumos nume ! aproba Tudor Fluture.
- Eteric si enigmatic ca o durere reflexa, zise RaŽ mintki. Cu numele asta, fetito, te ridici imediat si imparti flori prin circiuma. Sint flori cumparate pe banii mei si le daruiesti cui vreau eu. Dar, pacat, sintem prea putini.
- Stai cuminte, se opuse Radu, iti inapoiez eu banii aia.
- N-am nevoie. Laila, doua garoafe pentru englezul ala cu perciunii insingerati de soarele Indiei. Mister
Brown, Laiia nu e o simpla tiganca, e insasi identitatea tiganimii, simburele ei salbatic si invulnerabil. Florile sint pentru poetii de sub ocrotirea Maiestatii-sale britanice, pentru Scotland Yard, pentru Turnul Londrei si Poarta tradarii. Vreau ca seara asta, pe care-o petreceti departe de Anglia
- Multumesc, sint roman get-beget.
- M-a derutat ceasul ala mic infipt in reverul hainei, indarat, Laila, am dat gres.
- incercati cu mine, zise profesorul.
- Pentru dumneavoastra, domnule, zise Ramintki, s-ar potrivi floarea de feriga alba, care se deschide in noaptea sinzienelor. Pe care n-o pot culege decit doi gemeni, insotiti de doi veri.
- Domnisoara, daruieste-mi o garoafa si Dumnezeu va impleti glicine la streasina tuturor bisericilor, acum cind i se naste Fiul.
- Dumneata ce-mi dai in schimb ? intreba Laila.
- iti spun ce inele ti s-ar potrivi pe degete in noapŽ tea de revelion.

- Na, na, na ! facu Tudor Fluture.
Dar fata, adunindu-si umerii, ca dansatoarele spaniole, si desfasurind acelasi amestec de trufie si de gratie, merse si-i dadu o garoafa. Batrinul ii apuca mina si-si lipi buzele de ea.
- Pe degetul mic, ti-ar sta bine un inel de paliac.
Pe inelar, unul de cobalt, pe aratator, platosa de argint batuta cu boabe de matostat imperecheate cu boabe de arnetist si de chihlimbar si cu o unghie de piatra iadului.
- N-are cine sa mi le cumpere.
- Ce vorba e asta ? Le porti in oul pumnului. Eu le aud zornaind acolo.
- Hei, domnule profesor, il striga Ed, ce faci, ifi ucizi ingerul ! ?
- Ati adus aici un bibelou de lemn de tisa
- Si ce dac-am adus ? striga Ramintki. Mie mi se cuvine singuratatea, numai eu o inteleg si astept, in mijloŽ cul ei ma pot citi. Dar esti un sobolan pervers !
- Esti mitocan ! gifii profesorul.
- De ce ? Pentru ca te-am zvirlit de linga soldul fetei ?
--. Tiganca-i facuta din capsuni, nu-i asa, domnule profesor ? il atita Ed pe batrin.
- Ramintki-mi zice altfel.
- Cum ? intreba lacom Tudor Fluture.
- Mireasa sfisiata inainte de datina.

- Pentru ca e urit, zise profesorul, pentru ca-i cel mai urit dintre toti isi alege vorbele.


- E altceva, zise Radu, si toti se intoarsera spre ei, iar Ramintki, coborand vocea, il ataca :
- Marsyas ! Cintaretul care s-a luat la intrecere cu
Apolo si a fost jupuit de viu. Spune, crezi ca mi~e sila de voi ?
- Da, ti-e scirba de orice.

- Esti nebun, il caina Ramintki. Eu si tu sintem dovaŽ da vie si usor de pipait ca ele, plecind de la noi, capata amploare, plecind, ele ucid, si asta e betia lor, ucid ca sa povesteasca si, imbatranind, vor povesti mereu, pastrind la nesfirsit un fir al tineretii, placerea de-a fi ucis in clipa cind iubeau mai mult.
Din coridor, batand cu picioarele in dunga pragului ca sa se scuture de zapada, navalira in circiuma patru copii, murdari si rnucosi, tremurind de frig. Speriati de intuneŽricul verde al circiumii, de linistea nepotrivita pe care-o intilnira, se inghesuira unul in altul, ca sa reziste mai bine unui eventual asalt, si cu ochii inaltati spre bradul asezat intr-o firida, incepura cu glasuri pitigaiate :
Coborit-a coboritu Dumnezeu pe-acest pamintu
De linga bar, Calutul apuca o matura si se repezi in ei, dar Ramintki, taindu-i calea, se infipse in mijlocul cetei si lua conducerea corului : lntr-o noapte ca argintu Pe doi cai ca asfintitu Dumnezeu cu sfintu Petru
Zara, cucerita de taina cintecului redesteptind in ea credinta naiva a linistii universale, lua flori si le indesa in miinile copiilor, sarutindu-i pe obrajii de caldare neŽspoita, Ed se ridica strigind :
- intareste, Doamne, temeliile bisericii acesteia in care ne aflam.
Costumul de velur rosu il facea sa semene cu un vicar, iar Radu Zavoianu, al carui bunic inaltase cu lovituri de topor biserici de gheata, trecu linga Ramintki si copilul din singele lui iesi cu caii si cu sania in seara de busuioc si de merisor si de raza soarelui scrisa pe frunza de ma-
slin. Cind incepu si el sa cinte, gurile de piatra ale taraniŽlor celebrind culesul capatara si ele viata, injunghiind noaptea si zapezile cu un riu de vin, punind biserici de struguri in drumul spre Ierusalim si asezind ieslea si magii sub doi ochi de bou imensi - si tot ceea ce e monstruos in lume, oceanul mizeriei traind din aburii lui otraviti, pamintul sterp hranindu-se din ideea dumnezeirii mortificate, se ghemui in umbra, si clipa se incununa de sugestia ei, nascind zeii gifiitori ai iubirii, persecutati sa se intrupeze la nesfirsit din timpul desfacut indarat in timpul intunecat inainte.
Ramintki scoase si imparti bani copiilor si ca semn de impacare cu profesorul improviza citeva versuri :
Biserici mici, de trandafir, pe care frunza toamnei moare si mina mea s-a rastignit batuta-n lemn si scortisoare si limpezita de-un cutit
Topeasca-se peste altare o stea cu ochiul intepat intr-un gorgan ; si-o luminare din spicul copt si secerat sa-si verse duhul in ulcioare cina luna din catapeteasma va-neaca-n nopti de liliac
- Multumesc mult, spuse profesorul. Pentru treaba asta va poftesc cu mine intr-un loc dulce. Am o sanie, pornim cind vreti.
- Care-i locul ala dulce ? intreba Ed.
- Un loc unde cinta tintarii, pasarile care ne viziteaza numai in iernile grele. Vin din Nord, la sfarsitul toamnei, pleaca in martie. Ticu-tip, ticup-tiee ! friul si barbia neŽ gre, crestetul rosu-carmin, pete inchise de-a lungul ra- hisului.

- Casa Violatos, zise Ramintki. Stiam ca ne pindesti ca sa ne duci acolo.
- Da, recunoscu profesorul, naucit.
Pumnul lui Radu Zavoianu trosni in falca lui Ramintki. Ramintki cazu intr-un genunchi. Din buza sparta i se prelingea o suvita de singe pe barbia ingusta si unsuroasa ca un dumicat de piine minjit cu unt.
- Cu asta trebuia sa incepi, murmura el.
Tudor Fluture isi indesa umarul la subtioara lui Ramintki si-1 ridica in picioare,
-. Ma, zise Ramintki, esti cel mai devotat ciine. Si lui Radu :
- O sa ne socotim mai repede decit iti inchipui.
- Cind vrei.
- Sa mergem, domnule profesor, zise Ramintki.
Dumneavoastra trebuie sa stiti, in mucul luminarii e seu de berbec sau de miel ? La Braila, in fata casei noastre, e un dimb cu tufe de coacaze. Cind eram mic si m-am imbatat prima oara, dimbul s-a lasat pe vine si-am urinat amindoi in Dunare.
Vocea lui zornaia ca un gologan azviriit intr-o caldare.
- O clipa, il ruga profesorul. Eu ma tin greu pe piŽ cioare, trebuie sa ma luati in brate.


- Se face, zise Ramintki. Atirnati-va cu o mina de mine si cu una de Ed. Asa, hop ! Fluture, treci in fata si lumineaza scara cu aripile !
Sania era cit o moara de apa si era zugravita dupa gusŽtul boierilor vechi, cu porumbei, cu flori, cu vulturi, cu vrabii adunate-n stol pe ramuri infrunzite - dorul, in rezumat, dupa zilele de vara, vesele. Caii, grasi, rotunzi, in hamuri impletite, funii, matase, curele rosii legate cu za de lant, curele negre in legatura de alama coclita,
saltau prin zapezi, pietrosi, armonizindu-si miscarile ca intr-un exercitiu de manej. Vantul iesit din strazile inŽguste ridica labe de leu si Ramintki, asezat pe capra, linga profesor, tinea mina dreapta intinsa lateral, parca vrind sa-si zgirie palma in labele alea inca prietenoase, inca neatente si neinsingerate de razvratire. De la spate pareau doua turle - turla cu clopote profesorul, turla pentru pastrat steagul mortilor Ramintki. in noaptea fara sfirsit a viscolului pluteau, lungi, pinze putrede in care se invesminteaza stafiile. Radu Zavoianu, ingropat intr-un morman de fin, linga Laila si Tudor Fluture, traia sentimentul, de-o nebuneasca desa-virsire, ca goneste printr-un Bucuresti de demult si ca la fiecare zdruncinatura vor fi azvirliti in spatii spre o stea in afara lumilor reale, si aceasta imperechere nefericita si vulnerabila, timpul mort si mortii insisi lasindu-se sorŽbiti in spatii astrale, aruncand prezentului aceeasi priŽvire nepasatoare si goala pe care o armata infiinta si infometata ar intoarce-o invingatorului aberant in moŽmentul cind acesta, despuind-o de ultimele zdrente, ar alinia-o pe un platou pentru ca niste fotografi bezmetici sa-si ingroase albumele cu poze pornografice, ucise in el gindul ca n-are ce cauta la Asta Dragomirescu, ca mergind in casa Violatos sortii il vor desemna pe el, ireŽvocabil, ca sa asculte vitele vorbind in noaptea sfintului Vasile si apoi sa piara. Dar mindrele intoarceri ale viscoŽlului, glosind un vers din Nordul continentului, ii cintau sa fie beat de puterea lor. Pentru el, ca si pentru bunicul sau inginind tropare intre bratele Dunarii inghetate, zapezile erau icoana dulcei sarutari. Alaturi, Laila, pas-trind inca in brate cosul cu flori, ca pe un semn al triumfului si seductiei, mesteca in tacere fericirea celei dintii plimbari cu sania trasa de cai - "si ce sanie, mama-Doamne, cind i-oi zice colonelului meu cum a fost si ce
noapte deasa e aia care n-ai vrea sa se mai termine, mai mare si mai viteaza ca toate razboaiele lui" - si-avea o singura parere de rau, in stratul ei de curvistina, ca nu sint pe-acolo niste prietene din cartier, sa crape fierea-n ele, cu cine e ea si cu cine se-ntind ele ! ? Tudor Fluture, cel mai beat din grup, saluta, ridicind caciula, balcoanele caselor, pline de damigene si de sunci, in care femeile, iesind sa ia sifoane, sticle sau tavi. se scuŽtura infiorate - drr ! ce frig ! diir i - si atunci sa te strecori dupa ele, sa le saruti si sa le pipai ! graba, frigul, ameteala petrecerii, dorinta de-a nu pierde nimic din ce se discuta in camere, atavica lor sete de evaziune le face, pentru o frantura de secunda, accesibile si multe ramin sa pastreze toata viata scurta, fugara, misterioasa despleŽtire a simturilor, vuietul de ploaie al ispitei, spaima exprimata printr-un gilgiit de ris, gustul de mar copt sub fulger al sarutului furat, si unele nu vor mai atinge niciodata clipa aceea de netarmurit extaz. Salutind balŽcoanele, Tudor Fluture saluta toate locurile unde carnea femeii se lasa rupta si ar fi vrut ca Ramintki sa indrepte sania spre gara.
- Sa luam trenul si sa ne oprim pe prispa muntilor
Carpati, la taberele studentesti.
Adevarul e ca toate casele orasului faceau mare caz despre asemanarea lor cu casele din carti de povesti ilustrate. Toate aveau urechi de fum si se leganau intre arbori de zapada, si-n peretii lor, sarpele pazitor isi scutura solzii de aur. Ed legase de sania mare o sanie mica, de copil, sterpelita de linga usa circiumii, se suise in ea, cu picioarele atirnindu-i in zapada, si cinta colinŽde, amestecind in tema lor fraze porcoase, fapt pentru care profesorul incerca sa-1 croiasca cu biciul dar fara sa-1 ajunga.
- Pui de Iuda ! Secatura !

Strabatura Dudestiul si iesira in zona industriala si cind sania coti printre niste depozite de cherestea, lasind in urma doua dire lungi in care scaparau pulberi de fier innobilat si copitele cailor se infigeau adinc, Tudor Fluture il lovi cu cotul pe Radu Zavoianu si-i zise :


- Radule, ce salata e asta, ma ?
- Care ? intreba Radu, pe jumatate adormit.
- Pai tu nu vezi ? Vulturii si porumbeii si vrabiile alea de pe peretii saniei au inviat si zboara pe linga noi.
- Ai vedenii. Dupa cit ai baut nici nu-i de mirare.
- Sa capiez daca te mint. Nu simti ca sintem plini de fulgi de pasare ? !
Radu se pipai pe suba de piele de drac, pe gulerul de iepure si nu gasi decit zapada.
- Du-te-n ma-ta ! Esti nebun.
De pe capra, sau din strana lui de preot arhaic, profeŽsorul arunca grosolan, fara sa se intoarca :
- Domnule, daca va mai aud injurind, va dau jos pe toti !
- Taceti dracului si ginditi-va la ceva frumos, racni si Ramintki. Ginditi-va de ce biserica Sfintul Spiridon
Vechi e mai jos cu doi metri decit nivelul orasului. Sau de ce-a inchinat-o Nicolae-voievod neamului Antiohiei.
- Ramintki e inteles cu dobitocul ala de profesor ca sa ne risipeasca pe drum, ii zise Fluture lui Radu.
Dar Radu nu-i raspunse. Parasise orasul, cu prietenii din circiuma, pentru baltile Brailei, unde luna atirna ca o mina taiata din umar, nu ajunsesera acolo, si nu inŽtelegea unde sint si cind vor ajunge. Sigur era ca nu se mai aflau in oras si ca goneau prosteste in cerc, ocolind pamintul de trei ori, ca apa Simbetei, erau pe o cimpie sau poate pe ulitele unei alte vieti, care nu-i accepta - iata, in dreapta, o casa de forma tubulara, din sticla, luminata de suluri de argint, cu sera de portocali, in care se vedeau
si tufe de liliac, un arbore de busuioc, un smochin, apoi viscolul, orbindu-te si iuriind, si iar cimpia si casa aia ciudata, si douazeci de ciini aparuti din necunoscut, mari si tacuti, n-aveau capete, cineva din apropierea zeului batjocurii sau zeul insusi le retezase capetele si ei galopau pe linga sanie, ridicindu-se uneori pe labele de dinapoi si agitind labele din fata spre Tudor Fluture, sa le imprumute capul lui si capul nevazut al ciinelui care-1 sugea in ceafa, sau implorindu-1 sa latre el pentru ei, sa fie trimbita lor rebela sagetind ninsoarea.
- Latra ! se repezi Radu in Tudor Fluture. Esti de-al lor.
- Ce-i, ma, cu tine ? Dormi mergind ? Am ajuns, freaca-te la ochi.
Radu se uita mirat in jur, convins ca nu se trezise. Dar era in picioare - "ma imbat prea repede : cind am coborit din sanie ?" -, intre Laila si Tudor Fluture, pe o peŽluza incadrata de doua bazine ghiftuite cu troieni de zapada, inaintea unei case mai ciudate ca aceea din vis, un fel de minastire sparta sau o cetate veche, restaurata pe intuneric, in stinga, la drum, printr-o spartura a gardului, descoperi caii care purtasera sania : iesisera din hamuri, se urcasera pe socluri de piatra si varsau apa pe nari. Undeva, in dreapta, era un lac - el, din baltile Brailei, distingea clar cum suiera vintul pe gheata. Deasupra usilor largi si pe laturi ardeau ftrei cruci de sticla, braŽtele verzi, inima rosie - "credinta bunicului ca toate apele pamintului izvorasc dintr-un mar si ca iarba pleaca din inima crucii ? om fi la Bethleem ?" - si pe sub ele, prin niste tevi de arama imitind tulnicele din Muntii ApuŽseni, suna vintul, bubuind, rascolind sufletul noptii si cataŽractele zapezii. Sus, unde se sfirseau treptele, casa se desŽchidea cu broderii de lemn alb, carne de mesteacan tinar lucrata cu dalta, mergind spre un perete de oglinzi


peste care cadeau de la cornise cosite de mazariche, ramuri de fata galbena ca somnul, si, la colturi, doua saluri grele, unul de lina intunecata, avind cusut pe el, cu fir auriu, ochiul soarelui, altul din pinza groasa, tabacita in apa sarata, pe care se infatisa luna in viziunea unui artist inglodat in datorii : ban de argint gaurit, cu marginile roase in dinti. Dincolo de usa, pe un taburet, o caldarusa de arama, plina cu grau, amintind ca Fiul Domnului, cel nascut prin crestetul Maicii Sale cu 196 de ani in urma, s-a urcat la ceruri, lasindu-ne vesnic trupul Lui cu care sa ne hranim si pe care sa ne batem, incurca trecerea, si profesorul de horticultura vestit in tot Baraganul si Cimpia panonica lua un pumn de boabe, semana covorul de culoarea asfintitului murind in lac de ses, si :
- Domnilor, intr-un glas cu mine : Steaua sus rasare. Hai : Un, doi, trei !
Steaua sus rasare, Ca o taina mare Steaua lumineaza Si adevereaza Ca astazi Maria Naste pe Mesia

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.