In tine rodesc graunte de lepra. Carnea arsa de nesomn fierbe duhori care storc mugurilor sucul cresterii blinde si l preschimba n muzeala rinjitoare. Asaza ti timplele pe muierea rinceda si suspina dupa raiurile muririi, ineaca ti freamate fara nume in trandafiri putrezi, presarati pe sfirsirile trupului.
Tu nu vezi maretia mortii intinzindu si bratele de tihne ca sa ti curme o truda fara fagasuri? Viata i un tertip al nebuniei si cine cade n cursa ei calca pe un drum deschis de propriul sau singe.
Am vrut sa traiesc si am trait, desi am presimtit ca i nevadit sa fiu. Cum sa ma tin in clipe, cind nasterea m a osindit calau al timpului?
Am iubit si m am iubit. Dar dragostele s au ivit murind, fulgere mucegaite, extaze n maruntaie de puroi, simturi de sarpe cald.
Tu, Doamne, lasa semnele mortii la capatiiul meu. Sa te insel pe tine nu vreau si nici pe mine. Uite ma, cum stau aici. Avut ai fiu mai blind in rautati? Sa ma las prada uitarii cu ale tale fiice? Infrunzeasca sfirsitul pe anii mei sfirsiti. Caci clipele ce mi le ai dat sint bube negre, al caror rod umbreste lumea Facerii si nadejdea fapturii. Prin ele te vad, prin ochiul lor intunecat. Si tu imi ceri sa te iubesc? Voi inlocui astrii tai cu ranile sufletului. De ce n am semana lepra pe cer, sa dam alta infatisare nestiutorului azur? As vrea o ploaie din tarii cu picuri otravite, caci inima mi tinjeste dupa boli de stele. Astri netamaduiti, smulgeti va din rosturile voastre, macinati va raul in leprozeria simturilor mele, goliti va de cer in iadul insului terestru! Sau pe voi nu va incearca nevoia tainica de pacoste?!
Prostii zidesc lumea si desteptii o darima. Ca sa cirpesti zdrentele de realitate si sa injghebezi bietele lucruri, trebuie sa n ai banuiala vinovata a duhului si obrajii sa ti surida ca merele dinaintea ispitei. Cum te trezesti, te imbogatesti pe seama firii. Ea se imputineaza, caci n ai ce mai drege, prins in mrejele destramarilor clar vazatoare ale mintii. Firea e sarmana de totdeauna. Noi n o putem ajuta decit nestiind. Saraciei ei initiale, ignoranta ii adauga petecele de iluzii care umplu golurile de pretutindeni. Existenta e fructul inepuizabilelor bunavointe ale nestiintei.
Cind ne pomenim din Este, nimeni nu sufera mai mult ca el. L am trezit, l am chemat la nimicul sau. Suferinta firii e trezirea din fire. Nu mai ingaduim complicitatea cu ea, conditia absoluta a respiratiei.
Prostia? A fi partas cu lumea.
.Iar noua - derbedei prin intinsul Nicaieri - ne ramine inchinarea la altarul unui falnic Nimic. Morti nu putem fi. Cu mintea am cernut viata. Ea a trecut si ne a lasat Patima. Un tot fara este. De aceea sintem vii si ridem de credinte; vajnici si fluturam prin toate; rai si nespus de intelegatori - si continuam sa ardem cind toate flacarile s au stins. In nemijlocirea unui neant carnal gasim rosturile pulsului. Caci mintea nu ti ingaduie sa vietuiesti decit in rastimpul vrajirii unui nimic singeros.
De ne am lafai la soarele prostiei! Ce caldura de realitate n am iradia intr un univers fictiv! Caci prostia blinda si dulce e un izvor de fire ce se hraneste din fintinile Creatorului! Lumea i odrasla nestiintei.
Ca o fiara pierduta prin dragalasiile firii, tu nu ti afli pace nicaieri. Prapastia intre suflet si simturi face soarta sinonima osindei. Toate poftele te muncesc. In nimicul absolut - ochiul ar crea pajisti, urechea sunete, mirosul miresme, pipaitul placeri - caci dorintele urzesc un univers, dezmintit necontenit de minte. Sufletul zice: neant, simturile: voluptate.
Esti ros de dureri si poftele se mbata de lume prin ele. Zadarnic refuzi cu gindul zidirile ei; patima le sprijina mai departe. Dorinta secreteaza lumea - si ratiunea, cu straduinte vane, intinde un invelis de irealitate peste urzeala de existenta a simturilor.
Nu simti ca atunci cind te afunzi fara mila in neant, neantul este, ca respira, se nfioara si se nvolbura? Blestemul fiintei nu i mai slab decit al nefiintei. Ce pace n ai afla, de te ai lasa molcom sau invrajbit in una din ele? Dar in suflet si n simturi se zbat tarii egal de mari. Nu vei gasi porturi in care sa ti opresti ratacirile. Tu vrei sa mori! Dar fost a vreodata in gindul mortii mai multa nemurire si mai multa vesnicie in dorul de sfirsit?
Voi fi si eu stirv, cu voi toti, tovarasi de netemeinicie, dar nici o lespede nu va strivi o inima nemurita n flacara. Madulare desfermecate de viata se vor odihni in popasul de veci; nici un mormint nu va fi insa ocna unui suflet - semn de mirare ce unea un pamint si un cer.
Temnita a mindriei este moartea, dar ea i neputincioasa cind focuri ii topesc lacatele. Fiorurile omului ii vor desuruba portile ce se inchid pe clipele vietii.
Cine nu simte in el forte ce scocioara inimile adormite prin cimitirele vremii, cine nu simte ca el e scara pe care scoboara ingeri urgisiti sau pe care urca nelinistile osinditilor sa se cuminece cu linistea desertului azur - acela inainte de a parasi maruntaiele nasterii s a mpartasit ca rob al mortii.
Fii ca o floare in a carei tulpina ar lincezi un fulger ostenit. Asculta cu jind melodii negre si ingrijeste prin intunecimile tale nevinovate convalescentele diavolului.
Prin muzica, surpa cinstea si statornicia Astrului, apropie l de faradelegile sufletului, transforma i caldura in pieire, ca razele, intorcindu si le n el, sa se dezvaluie siesi mai inselator ca inima.
Muritoarele n au decit doua brate. Si spera n ele sa te prinda. Si ti soptesc vorbe pentru o inimioara oarecare, te infasoara in mingiieri intimplatoare, si tu zaci infierbintat si treaz, tandara din sufletul lumii. Ele stiu mai bine ca noi ca minciunile dragostei sint singura poleiala de fiinta in nesfirsita irealitate. Si abuzeaza dincolo de orice masura in santajul de existenta ce le a inlesnit natura. Noi cadem in cursa si terfelim infinitul de care n am fost vrednici.
In tine lumea isi plinge ruptura de vesnicie - si trecatoarele te nnebunesc. Cum sa impaci o dezbinare asa de dureroasa? Urasti devenirea si o iubesti. Eternitatea, ca si timpul, e rind pe rind pacat si mintuire. In preajma carnii visezi temeiurile lumii si n umbra acestora vecinatatea betiei muritoare.
Sa te ngradesti nu poti. Ce stilpi ti ai pune n jur, cind adieri sonore te ntind dincolo de sursa ingradirilor - de moarte?
Ros de mpotriviri in soarta si de sparturi in duh, te nvalui de melodia restristii. Scapare nu mai ai. Sfirsiturile toate te pasc si vei muri de toate mortile.
E carare pe care n ai fost ranit? Inima bate intr un timp bolnav. Te stii in clipe si clipele te stiu. O nesfirsire de spini devine devenirea. Izvoarele vietii s au spurcat si n fintinile sufletului mucegaiesc ape negre. Pe ele cum ai zidi un ospiciu al creierului? S a imputit si duhul si timpul. Orfan de fire si de tine, nebunia e acoperis mai sigur decit moartea, in lumea n care mintea nu i salas.
A iubi viata cu inversunare - si a umbla apoi cersind mila de tine tie insuti in absenta nelimitata iscodita de vidul tau, nemernic gradinar al nimicului, semanator de viorele si de puroi.
Omul e o holda de neintelesuri, in care neghina e tot asa de rodnica si de stralucitoare ca si boabele. Si din neintelesuri se ridica cel mai mare: un sfint senzual.
Moartea mi picura pe crestet. Strop de strop. Si n spatiul fara tarmuri, eu n am unde m ascunde. Eu n am un incotro. Ea se destrama din tarii, in nouri de nefiinta se apropie de mersul semet, sapind increderea verticala si fara de folos.
Sa mi sfredelesc mormintul in intinderi? E iarasi rostul ei. De ce i as lua o inainte? Ea mi l a sfredelit in suflet. Si zac de mult in el. Mi l priveghez cu viermi cu tot.
Pasesc pe o materie care e giulgiu. Picioarele s infasurate n el si, vrind cu miini sa mbratisez boltile nepasarii serafice, ma mpleticesc in el si n sus nu pot zbura. Eu n am carari decit in jos. Gleznele s au rincezit in drojdia vesniciei, iar acea vreme ce sufla inca in tine a trecut prin tintirime si n clipele de care te falesti rasufla raposatii.
Ma asupresc sub tarii. Sufletul reduce cerul la suflet. Unde privesc ma privesc.
Spaima e puntea intre dor si fire. Ce cumpat sa gasesc in ea? Prezentul s a rupt din timp si timpul isi varsa clipele ca un bolnav cuprinsul maruntaielor. Acum, acum, tot ce i acum e un rau, iar ce a fost si ce va fi, un leac inchipuit unei istovitoare metehne.
Afuriseala e asternutul tau. Soarele lumineaza un azil de noapte pentru cersetori fuduli. Incredinteaza ti trufia vesnicului Niciodata, hraneste ti setea din singele ce te mai tine n rindul ziselor fiinte. Din inima fa ti cupa ultimei sorbiri, inainte ca spatiul preschimbat intr un pumnal sa ti zimbeasca plin de cuceriri.
Fringe ti lanturile turbarii; la Dumnezeu nu mai latra. Sa i adaugi un nimb cu fierea ta, sa l faci mai trufas cu extaze de venin? Lasa l mai bine n plata lui. El se va pierde prin sine, ca si tine. El e mai putred decit toti. Nu s astri licuricii descompunerii Lui?
Ca un vierme, fara stirvuri, fara treaba, ce si cinta n psalmi de a ndoaselea setea de moarte, asa sa te tirasti prin zarile fara de zare. Singur. Mai singur decit un scuipat de drac.
Hulit de toti, tu sapa ti groapa in hula. Din lacrimi fa ti cosciug, din sminteala perna.
De ai gasi vorbe cu care s alcatuiesti o rugaciune, ce ar duce fiorul si furia in oasele mortilor si ar face sa le clantaneasca falcile in cadenta vesniciei subterane! Dar vorbe nu gasesti si nici nu poti gasi. Veninul mut se ntinde pe suferintele glasului. Doar inima mai bate toaca la prohodul mintii.
Zile infinite, cum sa va pierd? Sa ndur tristetea fericirii voastre, nu mai pot. Sa plec spre alte zile, cu alte bolti, mai putin. Cer al Parisului, sub tine as vrea sa mor! Pierzania ta o stiu: vreo vrere nu mai am.
Avut am prea multe, sub linceda ta obladuire, si anii ce i am hoinarit sub tine ma dezlipesc de ce va fi sa fiu. Viitorul mi se stinge n ochi ce te au sorbit departe de vremi.
Nu te am umilit visind la alte patrii si n extaz nu m am injosit in radacini si n dorurile singelui. In gilgiirile lui au amutit neamuri strimbate de plug, si nici un vaiet de opinca nu turbura melodiile norilor tai, plutind ca n menuet de indoieli. In lipsa ta de patrie mi am rasfrint mindria ratacirilor, si deznadejdea - imn impotriva timpului - se mbraca n insingerari de nimb.
Viata i o nemurire de melancolie. Asa imi pare ultima soapta a invataturii tale. Gasit ai invatacel mai credincios ca mine? Chiar daca soarta mi a orinduit stingere pe alte meleaguri, sub tine ma voi stinge. Privirea mea din urma pe tine se va nfiora. Si tu imi vei raspunde, flamura de apusuri, adiindu mi pieirea.
Ca un supravietuitor al unei mari molimi, ce a inghitit iubite si prieteni, treci prin ceasuri, insorindu le de o eleganta inciumata.
Si ca o orga ce ar cinta de la sine pe ruina unei catedrale, acordurile inimii tale rasuna in universul vacant.
Infinitul e fara semeni; pe absenta lor se ntinde el. Oftatul cosmic uita nesfirsirea inselatoare a sinilor, pe care se incheaga suspinul vag al neimplinirii. Lumea stingindu se, dragostea s a stins si ea cu slujnicele lumii.
Fiori de prapad strabat foste iubiri si din buze care sorbeau suflul vietii picura o miere trecuta prin fiere.
.De ce nu mi am afundat fruntea in moleseala carnii si n sudoarea dulce a materiei de ce nu mi am tavalit gindurile? Sa mi fi asternut pe veci visul despatriat in salasurile lumesti ale Fiintei vrajite de timp! Tinjit am dupa vesnicii, cind femeia era aci. Bietul infinit in doi! Memoria ucide farmecele fara trainicie.
Pe acele punti, pe care dorinta asteapta tovarasele supremei minciuni, nu mai vad decit tarmurile irealitatii intre care mi am asezat un cort tesut din glasuri de nefolosinta, pina ce apele, ridicindu se milos, s or indura sa mi surpe melodia si vastul ei fara rost.
Mi am cheltuit sufletul in zadar. Ce semen s a invrednicit de flacara lui? Si ce semena? De acum, voi imprastia cenusa pe primaverile altora. Si insumi ma voi ingropa sub cenusa inimii si a dragostei.
Senzatii si idei, atit mi a ramas. Caci ramas am in afara de eu. Nici un simtamint sa nu mai impodobeasca desertul fiintelor din preajma, si moara astrii ce i visam in ochii lor, stinga se cerul din fundul patimii. Iadul navaleasca peste Ideal, sub el sa gemi, drumet ridicol si indurerat, ce ai stors din singe esente de vraji si cununi incoronind neantul! si ai macinat vredniciile fiorului, la care nimeni n a raspuns, la care nimeni n a suris. Furiseaza ti teasta in inlacrimata fire, zdrobeste o de materia plinsurilor, ucide ti viitorul in noptile albe ale suspinului. Pe timpul chel luneca absentele lumii, si din palida viata nu se alege decit un vaiet fara glas strecurat prin vagaunile mintii.
Scobori din tine pe scara trezirilor fatale in Cetatea cuprinsa de adieri sonore si de aluzii finale. Si ti zici far' de induiosare: in ce sa ma inec? In Sena sau in Muzica?
