Publicat in 1930, romanul s-a nascut dintr-o nuvela prea lunga care prin prefaceri si adaugiri succesive devine lucrarea cunoscuta ce-1 va consacra definitiv pe scriitor. Autorul marturiseste ca ar mai fi continuat romanul, daca ar fi avut posibilitati fizice". De altfel, G. Calinescu nota, in acest sens, ca: Tipografii erau inspaimantati la ideea de a tipari operele lui Camil Petrescu, deoarece acesta, in loc sa corecteze, sfarama spalturile, introducand fraze si pagini noi care dublau textul". La fel proceda si Proust.
Se adauga la acest context genezic adunarea materialului, bogatia fiselor care erau carti, taieturi din ziare, magazine ilustrate, tot ce constituie atmosfera unei epoci", dupa cum arata scriitorul.
Alte lucrari publicate anterior (Romanul capitanului Andreescu, Proces verbal de dragoste si de razboI) anunta preocuparile si tehnicile scriitorului.
Structura si semnificatii
Cele doua nopti simbolice din titlu reprezinta doua experiente umane esentiale care determina existenta a doua parti in structura romanului. Prima parte relateaza iubirea dintre Stefan Gheorghidiu si sotia sa, Ela, iar a doua parte este jurnalul eroului prins in valtoarea razboiului mondial.
La nivelul structurii se pot identifica si doua planuri de organizare a substantei epice si analitice. Planul social prezinta societatea romaneasca in contextul razboiului, iar planul psihologic traverseaza organic textul la nivel compozitional, caci cartea intreaga este o opera de analiza, de cunoastere si de critica sociala, este tot ce s-a scris mai obiectiv si mai zguduitor la noi despre razboi" (G. CalinescU).
Unitatea romanului este asigurata de prezenta unei singure constiinte care nareaza la persoana I si se autodefineste odata cu evolutia epica a fictiunii. De la popota ofiterilor din regimentul in care Gheorghidiu este concentrat ca tanar sublocotenent, scena ulterioara evenimentelor narate in prima parte, se sugereaza o anume directie de lectura, cat si o tehnica moderna, proustiana. Memoria involuntara reface intr-o ampla paranteza retrospectiva povestea de dragoste, iar luciditatea eroului cauta motivatii, explicatii, sensuri, intr-un efort dramatic de intelegere si clarificare.
Naratiunea la persoana I plaseaza eul in centrul relatarii, respecta unitatea perspectivei, introduce o maniera fireasca de povestire. Formula poate fi considerata anterioara lui Proust, adoptata inca din Antichitate de Apuleius, in istorisirile Magarului de aur, si intalnita si in romane ca Gil Blas, Moli Flanders sau Manon Lescaut, Calatoriile lui Guliver, Suferintele tanarului Werther sau Moby Dick. Proust reactualizeaza o tehnica narativa mai veche.
La Camil Petrescu, literatura aduce revelatia realitatii. Senzatia de autenticitate este data de faptele banale, alteori grotesti sau absurde intervenite pe parcurs, fapte care determina evolutii imprevizibile, dar credibile.
Fara a declara ca scrie un roman, Gheorghidiu relateaza o experienta existentiala importanta. Accentul narativ se deplaseaza insa spre lumea interioara. Nicolae Manolescu observa ca autorul dramatizeaza evenimentele" exterioare, le egalizeaza ca interes epic, concentrandu-se asupra evenimentelor sufletesti. Frazele au deseori caracter filosofic, speculativ, o valoare generala, receptata de cititorul avizat.
Structura interioara a romanului prezinta monografic o iubire, de la geneza sentimentului la comunicarea spirituala si afectiva a doua individualitati umane, pana cand luciditatea si suspiciunea mineaza sentimentul, ducand la stingerea si risipirea acestuia.
Paralel sau in interferenta cu eroul, se desfasoara planul obiectiv, care deschide un intreg univers social cu relatii tipice, structuri sociale, viata mondena sau cosmarul razboiului.
Aparent separate, cele doua nopti sugerate de titlul romanului traseaza o dubla experienta existentiala - iubirea si moartea. Marturisirea autorului - in fata mortii si in dragoste omul apare in autenticitatea lui" - justifica cele doua ipostaze ale eroului.
Noaptea de dragoste, numita de Constantin Ciopraga monografia indoielii", este povestea unei iubiri concepute ca sentiment total, dar si ca problema de cunoastere, ca tensiune spre absolut, poveste scrisa din perspectiva barbatului ce rememoreaza un episod atat pentru a salva si restabili iubirea, cat si pentru a-si defini propria personalitate.
Dragostea ca tema literara presupune si neimplinirea, absenta, incertitudinea, iar scriitorii interbelici au adaugat placerea superioara a introspectiei, prilej de relevare a eului. Irina Petras, in Proza lui Camil Petrescu, fixeaza nota definitorie a viziunii sale prin raportare la alti prozatori ai epocii. Sentimentul e anulat de o prea pedanta apropiere a unei minti obsesiv indiscrete" la Holban, se consuma in tragedii sentimentale" la Gib Mihaiescu, este jenanta dereglare fiziologica" la H. Papadat-Bengescu, aspiratie livresca si melodramatica" la Cezar Petrescu, se rasfata in sagalnicii nevinovate" la
Ionel Teodoreanu, e mister exasperant si senzual, de gust oriental" la Mircea Eliade.
Camil Petrescu va fi numit un aristocrat al spiritului", care se apropie de iubire ca de orice realitate care poate influenta o personalitate, eroul fiind deschis la cele mai subtile si rafinate nuante".
Memoria eroului Stefan Gheorghidiu reinvie in maniera proustiana intamplari trecute, dar constiinta selecteaza faptele, le inlantuie intr-o coerenta interioara pentru a conduce la dezvaluirea adevarului. Eroii se cunosc din studentie, iar sentimentul se naste din admiratie, comuniune spirituala si orgoliu: Eram atat de patimas iubit de una din cele mai frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri".
Luciditatea cenzureaza navala sentimentelor, Gheorghidiu se angajeaza in fluxul memoriei, dar procesul are o finalitate cognitiva: Cautam o verificare si o identificare a eului meu". Cartea ofera, astfel, o istorie a cuplului, dar si drumul interior al personajului care parcurge si o dubla experienta, si o dubla initiere - in iubire si in moarte.
Natura superioara a personajului se desprinde din cuvintele lui: Nu m-as fi putut realiza decat intr-o dragoste absoluta", din intensitatea trairilor si din puritatea aspiratiilor. in plan exterior, romanul desfasoara aspecte ale vietii modeste de studenti sarad, compensata de implinirea iubirii, apoi mostenirea neasteptata va duce inevitabil la intrarea eroilor in viata mondena si in lumea afacerilor. instrainarea sotiei, despartirile si impacarile repetate, contradictiile, o masa in familie, o plimbare la sosea, excursia la Odobesti alcatuiesc materia epica a romanului de dragoste.
La un al doilea nivel narativ, se poate urmari drama eroului, ipostaza a intelectualului inadaptabil intr-o lume ostila si mediocra.
Existenta sa are ca etalon ideile de adevar, de frumos, de echilibru. Barbatul se implica in experienta erotica cu intreaga sa personalitate, pentru ca o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie", pentru care trebuie timp si complicitate". Eroul descompune mecanismele sufletesti, cauta esenta iubirii, dar si explicatii pentru esecul comunicarii. Privirile ingaduitoare alterneaza cu examenul rece, cu disectia lucida, pe masura ce personajul parcurge distanta de la omul iubit la cel inselat. De la incertitudinea inceputului, ,",Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la universitate si banuiam ca ma insala", pana la amara constatare: femeia mea se instraina", se remarca tensiunea individului integrat in cuplu si a cuplului in contextul social. Marian Popa sublinia ca soliditatea iubirii si a cuplului nu puteau fi probate intr-un univers inchis. Intrarea in lume va dovedi precaritatea erosului si superficialitatea feminina.
Prin tehnica pluriperspectivismului, autorul ofera o ipostaza angelica, a celei cu ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari de clestar, cu neastamparul trupului tanar, cu gura necontenit umeda si frageda", si o alta ipostaza, a frumusetii degradate, imaginea fiind acum a unei femei nefilosoafa, geloasa, inselatoare, lacoma, seaca si rea" (G. CalinescU).
Constientizarea acestor schimbari presupune o prabusire launtrica, ruperea axei sufletesti", dizolvarea personalitatii.
Noaptea de razboi reprezinta al doilea traseu existential al personajului aflat ca ofiter pe frontul primului razboi mondial. Se dezvaluie aici drama individului integrat iwr-o colectivitate, care isi confrunta subiectivitatea cu destinul omenirii, in general.
Problema razboiului a fost dezbatuta anterior, in prima parte, prin dialoguri, opinii diferite rostite in tren, in ziarele vremii, in mediile politice, conturand contextul psihologic ce se va concretiza in detaliile si explicatiile partii a doua a romanului.
Viziunea specifica asupra razboiului este cea a combatantului lucid, inclinat spre analiza si spre surprinderea simptomelor sociale care au favorizat conflagratia. Luptele, putinele acte de eroism, imaginile de perspectiva sunt doar un fundal, pentru ca in prim-plan se afla constiinta eroului, starea sa de spirit, nevoia de certitudini, meditatia asupra sensului luptei.
Cu teama inevitabila de moarte, Gheorghidiu se intreaba totusi: Stiu ca voi muri, dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care-mi va sfasia trupul".
Pompiliu Constantinescu sublinia structura duala a romanului: Romanul de iubire al lui Gheorghidiu se desfasoara pe axele unei realitati interne, alcatuita din ardoare erotica si din prabusiri de straturi morale, prin invazia treptata a geloziei, superior analizata cu mijloace de acuitate stendhaliana; romanul lui de razboi e jurnalul patetic al unui intelectual deformat de asprimile campaniei si care-si inregistreaza, cu aceeasi lucida sinceritate (), variatiile unui eu de un accentuat si constient individualism".
Razboiul inseamna haos, absurditate, invalmaseala de oameni si ordine contradictorii, in care individul devine o simpla marioneta. Lipsesc actele de eroism, exaltarea virtutilor, pentru ca dimensiunile cosmice ale acestui cataclism reduc omul la o conditie elementara, a actelor de lasitate, a cadavrelor anonime.
Omul matur si erudit comenteaza ironic: Pe front nu mai sunt acele tipuri pitoresti de care e plina literatura" sau mortii emotioneaza abstract ca un numar etichetat de muzeu".
Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu" prezinta vizual si auditiv acest cosmar al mortii, intr-un tablou amplu al invalmaselilor, exploziilor, imaginilor grotesti. Sentimentul groazei se amplifica, miscarea soldatilor este halucinanta intr-un decor apocaliptic. Imagini de esenta expresionista surprind marsul demential, satul haituit de fantomele mortilor, bordeie intrate in pamant.
Paradoxal, alaturi de aceste orori si realitati absurde, omul descopera sensul solidaritatii, camaraderia, date de egalitatea in fata mortii. Trairea este totala, iar transcrierea sentimentelor, a senzatiilor si a gandurilor pare autentica. El observa panica, lasitatea, frica, superstitia, insensibilitatea, iar scenele au mare incordare dramatica.
De la ritul sangeros al walkiriilor, de la competitia cavalereasca sau lupta pentru orgolioasa suprematie, razboiul a fost totdeauna un joc care a vehiculat idealuri ca onoarea, dragostea de patrie, sentimentul datoriei, un joc cu moartea, nivelare a destinelor, participare intr-o egalitate suprema care fascineaza." (Irina Petras) in acest iures colectiv, sinele se instraineaza, dispare individul, acum fiind epoca multimilor", iar generozitatea se naste ca forma de parasire a interiorului sufletesc incomod si supravietuire alaturi de ceilalti.
Spiritul lucid, dornic de a se cunoaste in toate ipostazele, cauta o verificare si o identificare a eului", constient ca numai acolo, in fata mortii si a cerului inalt, poti cunoaste oamenii".
Iluziile se risipesc, razboiul reveleaza desertaciunea actelor umane, iar experienta traversata este o alta drama: Drama razboiului nu e numai amenintare continua a mortii, macelul si foamea, cat aceasta permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict al eului sau, care cunoaste astfel ceea ce cunostea intr-un anumit fel".
Pentru Apostol Bologa, eroul lui Rebreanu, razboiul era o datorie si o situatie-1 imita pentru un caz de constiinta. Duiliu Zamfirescu evoca razboiul pentru a reliefa virtutile si actele eroice ale Comanestenilor, boieri de vita veche" legati de neam si tara. Sensibilitatea Hortensiei Papadat-Bengescu transfigura artistic o experienta personala in romanul Balaurul, subliniind dorinta puternica de a nu deveni molecula desprinsa si izolata, ci atomul unitatii plurale".
Pentru Stefan Gheorghidiu, razboiul este o experienta definitiva" pe care nu o poate eluda, pentru ca aceasta ar fi o limitare". El traverseaza cosmarul mortii si iese imbogatit interior, reconsiderandu-si atitudinea fata de Ela, fata de sine si fata de lume. Se rezolva astfel conflictele personajului: conflictul individului cu el insusi, conflictul cu ceilalti, conflictul cu universul. S
Constructor de antiteze, Camil Petrescu concepe existenta ca o contradictie, un paradox ai carui termeni sunt ratiunea si pasiunea, afectul si intelectul. in cazul personajului Stefan Gheorghidiu, luciditatea nu poate domina sentimentele, dar le poate explica, oferind sansa salvarii dintr-o dilema afectiva.
Scindarea sufleteasca a eroului este semnul dualitatii umane: pasiunea absurda, inexplicabila si vointa de a o lamuri, tumult interior si masca a detasarii.
Respingem opinia criticului Pompiliu Constantinescu, care identifica in contratimpul dintre cele doua personaje lupta sexelor simplificate in doua entitati contradictorii", barbatul reprezentand o constiinta intransigenta, un fel de absolut moral", iar femeia -un animal cochet inferior sufleteste". Gheorghidiu si Ela nu sunt arhetipuri umane, ci indivizi cu determinare completa, fixati intr-un timp, intr-un context social, cu o psihologie care le confera o anume individualitate.
De altfel, perceptia cititorului in raport cu personajele sta sub semnul relativitatii marcat subiective, iar Ela se decupeaza ca personaj prin imaginile proiectate de Gheorghidiu intr-o varianta personala. Barbatul vede in Ela imaginea ideala a feminitatii, o raporteaza la un absolut al iubirii. in fapt, femeia se dovedeste un exemplar obisnuit si totusi uman. Fara a incerca salvarea personajului, ea ar fi meritat insa cel putin inca o perspectiva, inca un fascicol de lumina care sa sustina portretul. intr-o prima etapa a iubirii, Gheorghidiu percepe imaginea unei femei misterioase, o Ela ideala - nu exista nimeni pentru mine decat femeia aceasta cu rochia de culoarea caisei", a carei silueta, aurie toata, parca inca racorea privelisti rustice".
Apoi gesturile ei, ce se doreau distinse, elegante sunt calificate drept o acreala distinsa", gesturi marunte ce nu mai impresioneaza pe omul marcat sufleteste, poate, mai ales in planul personalitatii sale orgolioase. Femeia care candva se socotise inferioara" barbatului devine detasata, indiferenta, iar mutatia este receptata ca un cataclism sufletesc. Eroul se dedubleaza, joaca scena iubirii in exterior, dar este sfasiat si nesigur in lumea launtrica. El se autoanalizeaza, se proiecteaza intr-o existenta ideala alaturi de o Ela ideala, intra in jocul presupunerilor, iar textul narativ sugereaza o suprapunere de planuri -cuvintele Elei redate prin stilul direct si comentariile lui Gheorghidiu, franturi de monolog interior, in stil indirect. Sugestia este de imposibilitate a comunicarii, de criza a iubirii si implicit a cuvantului.
Folosirea perspectivei unice este contributia esentiala a autorului la romanul modern, preluata la nivel teoretic de la H. Bergson si experimentata in literatura franceza de M. Proust.
Eul este asezat in centrul spatiului narativ si lumea exista prin inregistrarea de catre acesta. Personajul autoanalitic este singura certitudine, iar vocea autorului se recunoaste in acesta, pentru ca adevaratul romancier creeaza personaje din propria sa substanta" (G. Bachelard, L eau et Ies reveS). Stefaji Gheorghidiu,este vocea autorului, voce unica, axa in arhitectonica romanului" (Irina Petras, Proza lui Camil PetrescU). El ocupaspatiul si timpul romanului, celelalte personaje fiind simple umbre, senine ale existentei umane a personajului, iar caracterizarile sunt lapidare. Capitanul Dimiu e un conformist", Cor^bu -tanar si crunt ofiter, cu scoala germana, justitiar neinduplecat", Floroiu este putinul, delicat si cu fata blond-sters, imbatranita inainte de vreme", iar rivalul dispretuit,
Grigoriade, este doar o umbra, venit de prin cabaretele Parisului". Refuzand evolutia celorlalti, eroul se delimiteaza de acestia, se fixeaza in lumea pura a spiritului in opozitie neconciliabila cu materia. Placerea constiintei de a se contempla in actul gandirii revine obsesiv, sugestiva fiind lectia de filosofie, consumata, in pat, in maniera grava, dar si ironica. Prin sirul intrebarilor, Gheorghidiu demonstreaza Elei caracterul primar al cunoasterii prin simturi fata de superioritatea reprezentarilor spirituale ale gandirii abstracte,
Confruntarea personajului cu realitatea este dureroasa, pentru ca siguranta si orgoliul spiritului ce are acces la adevaruri absolute se clatina. Mai ales,sufeream ca trebuia^sa admit remanieri de-ecuatii intregi ..sufletesti." in acest context, povestea de iubire va fi abstracta, intelectualizata de filosofia iubirii.
Confruntarea cu razboiul inseamna atat coborarea in concret, in praxis, cat si largirea perspectivei. Spiritul lucid care doreste sa se cunoasca in toate ipostazele, sa-si verifice eul intelege ca numai acolo, in fata mortii si a cerului inalt, poti cunoaste oamenii". O alta drama se deschide, cea a colectivitatii, a fiintei umane, in general, confruntata cu iminenta desfiintarii.
Mutatia sufleteasca a personajului parcurge un traseu cu cateva etape semnificative. Gheorghidiu se distanteaza de propriul destin si obsesiile acestuia : nevasta-mea, amantul ei Bucuriile si minciunile lor sunt puerile fata de oamenii acestia dintre care unii vor muri peste zece-cincisprezece minute".
Urmeaza apropierea de oameni, numiti acum camarazi, soldatii mei", singurii care exista real pentru mine, caci tot restul lumii e numai teoretic".*
Momentul suprem al revelatiei inseamna descoperirea si integrarea in marele univers: parca sunt intr-un peisaj nebunesc. Simt ce trebuie sa simta mortii cand strabat livezile si plaiurile vazduhului".
Dualitatile care subliniaza conditia dilematica a personajului inseamna haos si Thanatos, fizic si metafizic, univers abstract al gandirii si existenta concreta, materiala, viscerala, cunoastere si traire, antinomii intre care se constituie un destin ce isi gaseste totusi salvarea. in plan existential, eroul depaseste trecutul pe care, la modul simbolic, il poate darui. Ezitarile, indoielile si-au pierdut acuitatea si ecoul dureros in lumea sufletului: Si totusi imi trece prin minte ca un nor de intrebare Dar daca nu e adevarat ca ma insala? Dar nu. Sunt obosit si mi-e indiferent, chiar daca e nevinovata I-am scris ca-i las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti De la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul". in plan spiritual, omul isi gaseste salvarea in cuvant, in limbaj, in povestea rostita. Cuvantul aduce ordine in haosul din jur, sfideaza amenintarea mortii sau, lucid si abstract, diseca evenimentele, cautand un sens in dezordinea universala.