Interpretare de text la prima vedere
in februarie, insa, m-am intors prin surprindere noaptea, in automobil cu un prieten sport-man, care facuse o excursie pana la Predeal. Eu eram concentrat de doua saptamani la Azuga, ne-am intalnit la restaurant si m-a luat cu el. Cand am ajuns acasa, am gasit la ferestrele negre, perdelele nelasate, ceea ce mi s-a parut ciudat, caci faceau intunericul gol, iar mutrele zapacite si somnoroase ale servitoarei m-au nelinistit Era acum o realitate care nu-mi incapea in simturi; casa era goala ca un mormant gol, fara nevasta-mea. S-a facut in mine un pustiu imens, un nucleu de dureri. Servitoarea n-a fost in stare sa-mi explice unde mi-e femeia: la teatru la matusa ei lucruri vagi si imposibile pentru unu si jumatate cat era cand sosisem eu. Nu stiam ce se va mai intampla cu mine pana dimineata. imi repetam necontenit, ca idiotizat: N-as fi crezut-o niciodata in stare sa faca asta Am stat o buna bucata de timp, trantit intr-un fotoliu, ca azvarlit dintr-un furgon. Stiam ca acum totul e sfarsit pentru totdeauna, ca e sfarsit intr-un mod cum nu merita loialitatea mea. Niciodata n-as fi crezut o femeie atat de cruda, in stare sa-mi faca, fara folos, atata rau. Pana a doua zi, care mi se parea la capatul unui lung, interminabil tunel, simteam ca voi innebuni.
Stiam ca iubirile sunt trecatoare, dar imi spuneam ca sfarsiturile trebuie sa fie cinstite, ca intre oameni care, dupa ce au facut o calatorie placuta impreuna, se despart elegant, se saluta cu cordialitate si, la nevoie, cu parere de rau ca totul a durat atat de putin, iar sfarsitul acesta de metresa-servitoare, cu atat dispret fata de o sensibilitate care ii jertfise totul, mi se parea o nemeritata infamie. Mi-e cu neputinta sa notez toate incercarile prin care am trecut, haosul de ganduri pe care le-am confruntat, intreaga aceasta noapte cumplita, cum nu mai intalnisem alta pana atunci, si poate ca nici n-am intalnit de atunci incoace. Ars tot trecutul, arsa casa, murdarit si dizolvat ca personalitate, iata ce gasisem dupa patru ore de drum cu automobilul." (Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, 1930,
Cartea I, cap. intre oglinzi paralele") intelegerea textului
a- Primul autor remarcabil de proza subiectiva in literatura noastra modernista este Camil Petrescu, afirmat deopotriva ca dramaturg (promotor al teatrului de idei"), eseist inzestrat cu placerea speculatiei estetic-filosofice (in lucrarile Doctrina substantei", Teze si antitezE), poet livresc, publicist percutant si informat in cele mai variate domenii. Chiar izbanzile sale narative Ultima noapte de dragoste (1930) si
Patul lui Procust (1933), par niste eseuri polemice, infuzate cu structuri epice in formule novatoare, care sustin convingerile intelectuale ale realizatorului lor, bazate pe mitul constiintei ca reprezentare subiectiva exemplara a zbuciumului omenesc launtric.
a- Martor atent al evenimentelor, in care fie ca este direct implicat (destramarea iubirii pentru Ela si a casniciei loR), sau la care participa fara sa le poata influenta cursul dramatic (secvente ale desfasurarii pe frontul romanesc al Primului Razboi MondiaL), Stefan Gheorghidiu le reflecta sistematic in constiinta sa individuala, transformata intr-o instanta suprema de judecata a realitatii.
a- Angrenat in mecanismele infernale ale razboiului, tanarul sublocotenent traieste aproape exclusiv in dimensiunea interioara a obsesiei ca nu mai poate controla in totalitate faptele sotiei sale, pe care o banuieste de infidelitate. Fervoarea de a-si demonstra lui insusi ca are totdeauna dreptate, mania autoanalizei devorante, o gelozie lucida care-1 provoaca la gesturi riscante, precum intentia de a evada la un moment dat, sunt laolalta responsabile de venirea intempestiva acasa, dupa miezul noptii, cand isi surprinde sotia absenta (aparent fara nici o explicatie plauzibila) de la domiciliul conjugal.
a- Pana la revenirea Elei in dimineata urmatoare, Stefan petrece o noapte infernala, strivit sub greutatea esafodajului de prezumtii, indoieli, acuze grave, intentii de razbunare, alcatuind intreg rechizitoriul moral sustinut monologic la adresa femeii incriminate ca a tradat in mod josnic absolutul sentimental al barbatului de langa ea.
Particularitati stilistice
a- intregul fragment epic, fiindca apartine unei proze de tip subiectiv, este redactat exclusiv la persoana I, reunind vocea naratorului cu aceea a personajului-martor. Pentru eroul camilpetrescian intamplarea exterioara (in acest caz, absenta Elei de acasa pe durata unei noptI) are relevanta numai in masura in care se rasfrange in constiinta si in orgoliul acestuia, deopotriva ranite de perspectiva de a se fi inselat in privinta idealului feminin spulberat de suspiciunea adulterului.
a- in discursul monologic, accentul este pus pe locutor (cel care vorbestE), se refera obsesiv la o singura situatie de comunicare (plecarea femeii din caminul conjugaL) si se realizeaza intr-un cadru unic de referinta. In textul citat, inregistram doua forme de monolog: cel propriu-zis, care reprezinta o confesiune al carei destinatar este receptorul sau (cititoruL); monologul interior, in care enuntul este centrat numai asupra vorbitorului, cuprinzand transpunerea verbalizata a propriilor reflectii si intentii asupra situatiei virtual-conflictuale dintre Stefan Gheoghidiu si sotia sa, dupa revenirea acesteia acasa; in monologul interior, interlocutorul protagonistului este propriul sine personificat; marcile acestui ultim tip monologic sunt expresiile: imi repetam necontenit", stiam ca", simteam ca", dar imi spuneam", mi-e cu neputinta sa notez [] haosul de ganduri"
a- Dintre figurile de stil, Camil Petrescu prefera comparatia atat simpla (la nivelul propozitieI), cat si extinsa (la nivelul frazeI), sub forma unei subordonate circumstantiale de mod comparative: casa era goala ca un mormant gol" (atentie si la epitetul reluat care denota solitudinea locuintei si pustiul din sufletul lui StefaN); imi repetam necontenit, ca idiotizaf; trantit intr-un fotoliu, ca azvarlit dintr-un furgon"; ca a sfarsit intr-un mod cum nu merita loialitatea mea"; aceasta noapte cumplita, cum nu mai intalnisem alta pana atunci, si poate ca nici n-am intalnit de atunci inainte."
a- Starile anxioase si cele paroxistice (umilinta, furie, razbunarE) traite de erou sunt exprimate prin epitete, echivalate cu adjective la gradul superlativ absolut (atat de cruda", atata rau", atat dispret") sau cu adjective al caror inteles figureaza o calitate in grad maxim, pozitiva sau negativa (pustiu imens", interminabil tunel", nemeritata infamie, noapte cumplita" etC).
a- Repetitiile in forme simetrice sugereaza haosul de ganduri" din mintea barbatului tradat, care nu-si poate reprima ideile persistente si chinuitoare, ce revin cu dureroasa intensitate: intunericul gol", casa era goala ca un mormant gol", nu stiam", stiam ca", nu intalnisem [] nici n-am intalnit", ars tot trecutul, arsa casa", totul e sfarsit [] e sfarsit"
Concepte operationale aplicate
a- Definiti monologul si tipurile acestui mod de expunere narativa; comparati-1 cu monologul dramatic (referindu-va la piesele de teatru studiate la dramaturgia camilpetresciana), stabilind asemanari si deosebiri intre cele doua acceptii ale discursului monologic.
a- Explicati si ilustrati cu exemple adecvate conceptul de autenticitate in terminologia literara folosita de scriitor si ca teoretician al romanului, in sensul veridicitatii trairilor si al notarii exacte a impresiilor netrucate, respingand realitatea idealizata.
Limba si comunicare
a- Revelatiile dureroase pentru un spirit masculin atat de orgolios si incertitudinile specifice unui personaj, care manifesta incredere doar in judecatile emise de propria constiinta, au drept corespondent gramatical modalizarea verbala: mi s-a parut ciudat", pana a doua zi, care mi se parea la capatul unui [] tunel", mi se parea o [] infamie" ,si poate ca nici n-am intalnit"
a- Reverberatiile nucleului de dureri" trecute in prezentul sentimental la fel de deceptionant sunt marcate cu ajutorul numeroaselor forme de imperfect: eram concentrat", faceau", era", nu incapea", se intampla", imi repetam", nu merita", simteam" etc.
Dimpotriva, trecutul ca durata implacabil consumata se asociaza perfectului compus al indicativului: m-am intors", ne-am intalnit", ,,[m]-a luat", am gasit" ,,[m]-au nelinistit", am stat", am trecut" etc. Atunci cand inalta un esafodaj de ipoteze si prezumtii, eroul-narator recurge la forme verbale, de conditional-optativ si de conjunctiv: ,,sa-[mi] explice", n-as fi crezut [o]", sa faca", n-as fi crezut", sa notez", sa fie cinstite" etc. Remarcati si formele verbale antitetice (nu stiam/stiam"), alaturi de frecventa verbului a fi" (utilizat copulativ si predicatiV): eram concentrat" era [se manifesta] acum o realitate", era goala", cat era [arata ceasul] cand sosisem eu".
Tudor Vianu apreciaza ca limbajul operelor lui Camil Petrescu formeaza un stil intelectual datorita asocierilor frecvente cu fenomene din lumea stiintelor si utilizarii masive a neologismelor: S-a facut in mine un pustiu imens, un nucleu de dureri"; Am stat [] trantit intr-un fotoliu, ca azvarlit dintr-un furgon"; surprindere", automobil", sportman", excursie", concentrat", restaurant", realitate", imens", nucleu", sa explice", vagi si imposibile", repetam", idiotizat", fotoliu", furgon", mod", loialitatea", interminabil tunel", elegant", cordialitate", metresa" etc.
