Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Alexandru Sandulescu - biografie - (opera si scrierile)

 

SANDULESCU Alexandru, se naste la 13 iun. 1929, sat. Plesesti, comuna Podgoria, judetul Buzau.

Critic si istoric literar.

Fiul lui Anton Sandulescu, invatator, si al Mariei (n. Botocan), taranca. Absolva liceul la Rimnicu Sarat (1948) si Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (1952). Cercetator stiintific principal la Institutul de Istorie si Teorie Literara "G. Calinescu".

Debuteaza in revista Cum vorbim (1949). Primele colab., cu art. de istorie literara si recenzii, la Viata Romaneasca (1952) si Romania libera (1954) vor fi urmate de numeroase contributii in presa romaneasca, literara sau de specialitate, precum si in unele publicatii din strainatate (Italia, Franta, Iugoslavia). Studii monografice inchinate lui G. Topirceanu (1958), Duiliu Zamfirescu (1969), Delavrancea (1964; 1970) si o Introducere in opera lui L. Rebreanu (1976). A ingrijit si prefatat ed. din opera si corespondenta mai multor autori clasici si moderni: Alecsandri , Anton Pann , Hasdeu , Delavrancea , Hogas , D. D. Palrascanu , Paul Zarifopol , Corneliu Moldovanu , Camil Petrescu s. a.; a coordonat un Dictionar de termeni literari (1976) si a ingrijit o antologie a criticii despre Delavrancea (1975). Voi. Pagini de istorie literara (1966), Literatura epistolara (1972), Citind, recitind (1973), Continuitati (1976), Portrete si analize literare (1982), Duiliu Zamfirescu si marele sau roman epistolar (1986), Pe urmele lui Duiliu Zamfirescu (1989) impun un critic si istoric literar atent la investigatia social-istorica, ce studiaza literatura documentara si biografia autorilor prin continua raportare la opera acestora, fara a neglija caracterul estetic.



Autor al unor monografii, rezistente sub latura documentara, mai mult decit sub aceea a interpretarii critice (G. Topirceanu. Viata si opera, 1958; Delavrancea, 1964; ed. II, 1970; Duiliu Zamfirescu, 1969) si al unei substantiale Introduceri in opera lui Liviu Rebreanu (1976), Alexandru Sandulescu abordeaza realitatea operei din perspectiva, conjugata, a istoriei si a criticii literare. Eficacitatea actului critic, subliniaza autorul, este anulata deopotriva de lipsa raporturilor si reperelor istorice ca si de absenta criteriilor de valorizare estetica. Elocvent pentru principiile sale de abordare a cimpului literar este studiul Literatura epistolara (1972), primul de acest gen la noi, subliniind valoarea literara, ideologica, estetica a epistolei, descriind statutul sau de opera "de frontiera", detectind punctele de similitudine si interferenta dintre document si opera de fictiune. Demonstrind ca epistola este o permanenta si o necesitate a spiritului uman, criticul subliniaza ca aceasta pastreaza vibratia vietii autentice, a evenimentului transcris cu spontaneitate, ceea ce explica influenta sa asupra tehnicii romanului. Calitatea epistolei de depozitar al unor "chei" ale operei, exemplificata in analiza a doisprezece scriitori reprezentativi ai secolului al XlX-lea, ii permit criticului sa depisteze (in volumele Citind, recitind, 1973; Continuitati, 1976 sau Portrete si analize literare, 1982) o serie de "fatete" necunoscute ale operei sau ale personalitatii studiate.

Cimpul interferentelor dintre literar si documentar din corespondente, jurnale, memorii etc. care este un obiect predilect de studiu, menit sa degajeze profesiunea de credinta, geneza operei, evolutia variantelor, portretul moral al scriitorului, si sa lamureasca detalii biografice apte sa fuzioneze in viziunea monografica. Analizind, de pilda, corespondenta lui Duiliu Zamfirescu , criticul are surpriza de a descoperi sub tonul distinctiei rafinate si sincere a epistolierului un memorialist de talent, un observator pertinent si ironic al realitatii. Indiferent ca vizeaza probleme de istorie literara pura (Cine a redactat "Fama Lipschii"?), probleme teoretice, respirind un aer didactic (Evolutia conceptului de lirica de la Dimitrie Cantemir la Tudor Arghezi) sau ipostaze de plan secund ale literaturii romane, demersul criticului se bazeaza pe o solida cercetare arhivistica si documentara. Un cult declarat al exactitatii, expunerea clara si cursiva, dozarea fina si variata a argumentelor (cu predilectie legate de instrumentele istoriei literare) dau impresia de temeinicie a cercetarii. Opera sa critica se grupeaza in trei mari "constelatii": lucrari cu caracter monografic (Literatura epistolara, Introducere in opera lui Liviu Rebreanu), studii dedicate unor autori de jurnale, memorialisti si epistolieri (V. Alecsandri , C. A. Rosetti , Al. Odobescu, B. P. Hasdeu, Titu Maiorescu , I. L. Caragiale , E. Lovinescu , Ion Petrovici ), romancieri si nuvelisti (Duiliu Zamfirescu , Liviu Rebreanu ), critici si eseisti (Paul Zarifopol , Tudor Vianu , G. Calinescu , Vladimir Streinu ). Placerea analizei se asociaza la Alexandru Sandulescu cu un cult al adevarului, cautat cu febrilitate in documente, in biografie si opera.

Duiliu Zamfirescu si marele sau roman epistolar (1986) restituie un autoportret in oglinda al cunoscutului romancier si diplomat, dovedind ca literatura epistolara poate contribui la descrierea biografiei interioare a scriitorului, constituind "o cutie de rezonanta a operei", punind in lumina o estetica. Pe urmele lui Duiliu Zamfirescu (1989) continua si dezvolta micromonografia din 1969 intr-o lucrare de vasta eruditie, ce descrie pasionant o biografie, vazuta prin intermediul "geografiei literare", a operei scriitorului, dar si a corespondentei sale. Sint cercetate cu minutie teme precum stramosii lui D. Zamfirescu. calatoriile, activitatea de scriitor, gazetar si diplomat, polemicile, "razboiul cu criticii", avatarurile omului politic, ipostaza melancolicului senior de la Faraoane.



OPERA:
G. Topirceanu. Viata si opera. Bucuresti, 1958;
Delavrancea, monografie. Bucuresti, 1964 (ed. II, 1970);
Pagini de istorie literara. Bucuresti, 1966;
Duiliu Zamfirescu, Bucuresti, 1969;
Literatura epistolara, Bucuresti, 1972;
Citind, recitind.,.. Bucuresti, 1973;
Conceptul de realism in literatura romana. Idei si atitudini literare. Bucuresti, 1974 (in colab.);
Continuitati, Bucuresti, 1976;
Dictionar de termeni literari, Bucuresti, 1976 (in colab.);
Introducere in opera lui Liviu Rebreanu, Bucuresti, 1977;
Portrete si analize literare. Bucuresti, 1982;
Duiliu Zamfirescu si marele sau roman epistolar. Bucuresti, 1986;
Pe urmele lui Duiliu Zamfirescu, Bucuresti, 1989.


REFERINTE CRITICE:
AL Piru, in Romania literara, nr. 6, 1973;
M. Zaciu, in Tribuna, nr. 8, 1973;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 33, 1973;
Adriana Iliescu, in Luceafarul, nr. 38, 1973;
Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 5, 1973;
M. Zaciu, Bivuac, 1974;
L. Leonte, in Cronica, nr. 8, 1974;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 46, 1974;
Melania Livada, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1975;
FI. Mihailescu, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1975;
Doina Uricariu, in Luceafarul, nr. 33, 1976;
D. Micu, in Contemporanul, nr. 5.2, 1976;
nr. 9, 1977;
Al. Piru, in Luceafarul, nr. 11, 1977;
M. Odangiu, in Orizont, nr. 28, 1977;
Al. George, La sfirsitul lecturii, II, 1978;
St. Cazimir, in Romania literara, nr. 30, 1986;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 19, 1987;
M. Anghelescu, in Transilvania, nr. 10, 1988;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 28, 1989;
G. Muntean, in Romania literara, nr. 25, .

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Alexandru Sandulescu

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Alexandru Sandulescu




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text