Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Mihnea Voda cel Rau - CAPITOLUL 2 - Curtea de Arges de Alexandru ODOBESCU



Nu-i asa c-avutiile-s - amagitoare?

Sa aflam acuma prin care imprejurari aceasta cinste nevisata se dete lui Mihnea.

Radu Voda, cazand sub grea afurisanie si urgie a patriarhului Nifon, se rapusese de o groaznica si cumplita boala, si, cu toata cinstea Voievozilor, se ingropase la manastirea sa din Deal. Fratele lui, Vladuta, era inca prea tanar ca sa ia carma tarii; boierii de toate partile umblau cu zavistii, care de care s-apuce domnia; Basarabii, care mai erau si bani mosteni ai Craiovei, voiau sa aseze pentru vecie neamul lor pe scaunul domnesc; dar ei erau olteni, si boierilor de dincoace nu le placea a fi mai prejos. Insa sila d-a tine tara in vrajbi indelungate, si mai ales temerea d-a vedea viind Domn de la Vladislav, Craiul Ungariei, care, prin solul sau Emeric de Joborg, fagaduia neincetat boierilor ca le va trimite pe Danciul, fiul lui Tepelus Voda, care traia in Ungaria, la graful Zapolia, si care negresit ar fi inchinat tara protectorului sau, in sfarsit si frica turcilor ce amenintau necontenit d-a navali preste romani, facura pe boieri ca s-aleaga dintre dansii pe cel care, prin firea sa mai semeata, se parea ca va fi cel mai viteaz aparator al tarii; acesta fu boierul Mihnea, fiul Dracii, armasului din Manesti.

Iata dar pricina pentru care-l vom gasi, cateva zile dupa moartea tatalui sau, in Curtea domneasca de la Arges; insa nu va mai fi aci asprul vanator cu cojoc de oaie. Azi Mihnea a-mbracat chepeneag de catifea rosie cu ceaprazuri si cu bumbi de aur, cioareci albi tiviti cu gaitane de fir, cizme cu pinteni poleiti s-un gugiuman de samur cu surguci de pietre scumpe.

Astfel se coboara el, cu alai, din Curtile domnesti, pana-n vale, la biserica pe care Radu Negru Voda o lucrase cu mare mestesug, impestritand caramizile si scobind flori in piatra.




La usa bisericii il intampina mitropolitul Maxim cu mai multi arhierei, purtand crucea si Evanghelia, pe care Domnul le saruta cu multa cucerie; la urma merse de-ngenunche drept la usa din mijloc a altarului, isi rezema capul gol de sfantul preastol, iar mitropolitul, punandu-i omoforul pe cap, ii citi cu glas maret rugaciunile de incoronare ale imparatilor bizantini si-i unse fruntea cu sfantul mir.

Sculandu-se, Mihnea saruta preastolul si icoana Adormirii Maicii Domnului ce sta pe iconostasul din dreapta, ca hram al manastirii, si viind in mijlocul bisericii, mitropolitul ii puse pe cap coroana Voievozilor si-i dete-n mana spata si buzduganul domnesc, ce le ducea, pe o perina rosie, marele-spatar. Atunci preasfantul parinte impreuna cu marele-postelnic il dusera de subsuori pana la strana poleita ce se-nalta pe trei trepte la dreapta in biserica, purtand pajerea tarii sapata in lemn. Cand se urca noul Domn p-acel scaun bogat, cantaretii glasuira rugaciunea: Tebe Boga hvalim!, si oastea de afara slobozi pustile si sanetele cu chiote de bucurie si incepura a suna din tobe, din pauce, din trambite si din surle.

Toti boierii stau randuiti si ascultau liturghia. Cand se sfarsi dumnezeiasca slujba, Mihnea iesi din biserica, imbraca in tinda caftanul alb cu guler de samur, incinse palosul si incaleca pe un armasar cu harsa de fir si cu zabale suflate cu aur. Atunci se porni alaiul indarat la Curtile domnesti.

In cap mergeau, ca sa deschida drumul, dorobantii cu garbace si vanatorii de plai si de Olt cu lungi sanete; in urma lor veneau rosiorii si verzisorii calari, despartiti in capitanii, fiecare cu steagul ei, purtand mintene rosii si verzi; apoi caii domnesti, acoperiti cu grele harsale de fir si de matasuri; indata dupa acestia, Mihnea, insotit de patru viteji ferentari cu lancile poleite-n varf si la manere, si urmat de boierii de taina, cu vatasii, aprozii, armaseii si lipcanii lor. Apoi urmau copiii din casa, toti feciori de boieri, imbracati cu savanele si cu cabanite de felurite stofe scumpe, avand mari podoabe si fotaze la cai; ei si cu aprozii purtau sangeacul sau steagul cel mare si doua tuiuri turcesti date de la Imparatie. Dupa dansii veneau lefegiii cu haine galbene, simenii si scutelnicii pedestri; apoi gloata boierilor mazili si boiernasilor, iar la sfarsitul tutulor cetelor, o gramadire amestecata de slugi boieresti, de oraseni, de negutatori si de sateni.

Alaiul se opri in Curtile domnesti; Mihnea descaleca, trecu printre boierii randuiti in indoit sireag, intra in sala mare a spatariei si se urca pe tronul domnesc, scotand coroana din cap, drept semn de jale pentru tatane-sau ce murise.

Marele-postelnic sta in picioare la dreapta lui.

Mai intai veni mitropolitul Maxim ca sa-i sarute mana, si-i rosti cateva cuvinte de urare in limba sarbeasca. Calugarul Maxim fusese trimis de Craiul Ungariei ca sa impaciuiasca pe Radu Voda cu Bogdan, Domnul Moldovei, si de atunci, desi era sarb de neam, ramasese ca mitropolit in tara. Mihnea raspunse pe scurt ca-i pare rau unde nu se pot intelege d-a dreptul, si parintele, intorcandu-se spre norod, ii dete obicinuita binecuvantare.

Dupa dansul inainta un boier batran; postelnicul, vorbind catre Domn, ii spuse:

- Sluga mariei-tale, Parvu vornicul Basarab, saruta poala mariei-tale.

- Te afli zdravan, jupan Parvule? intreba Mihnea cu un zambet de bunatate prefacut si amagitor.

- Slava Domnului, maria-ta; ne tinem si noi cum putem.

- Dar neica Barbu cum traieste? Nu-l vad p-aici.

- E sezator la dregatorie, maria-ta, in Craiova.

- Bine face. Ei, mare boieri, domnia-voastra, zice el aruncandu-si ochii asupra gloatei, sa fie in Tara Romaneasca multi barbati de treaba si cu temei, precum sunt acestia (vrand sa insemneze pe BasarabestI), in frica lui Dumnezeu va zic c-ar fi blagoslovenie cereasca! Spune-mi, jupan Parvule, pare-mi-se c-aveai mai multi prunci?

- Cu adevar, am trei feciori, maria-ta, s-au crescut flacai mari.

- Apoi sa la facem de capatai; sa-i insuram. Ce nu-i arati si noua ca sa-i cunoastem?

- Nu stiu cum sa dovedesc mariei-tale multumita pentru atata mila si cinste ce dai casei mele.

- La boieri vrednici toate se cad, jupan vornice!

Atunci, trei tineri, intre 15 si 25 de ani, cu mandre si dragalase chipuri, venira sa sarute mana domneasca.

- Acesta e fiul meu Ilie, pe care am socotit peste putin sa-l casatoresc, zise batranul boier, in ochii caruia se citea bucuria unui parinte.



- Sa fie comis-mare in zilele mele, si voi sa-i fiu nun.

- Acestalalt, adaose Parvu, e fiul meu Neagu, care a invatat multa carte de la fericitul patriarh Nifon.

- Sa-mi fie mie logofat de aproape.

Tanarul, inchinandu-se adanc la Mihnea, il ruga, drept har, sa-i lase vatasia de vanatori.

- M-am deprins cu dansii, si ei cu mine, ca trup cu suflet, maria-ta, zise el cu glas neted si hotarat.

- Fie-ti pe plac, raspunse Mihnea in nemarginita sa milostivire.

- Acesta e cel mai mic al meu fecior, Dragomir.

- Voi chiar de azi sa-l numar printre copiii mei din casa.

Tatal si toti trei feciorii se-nchinara lui Voda, si postelnicul incepu a numi pe ceilalti boieri.

Ceremonia se sfarsi, si toata boierimea ramase incantata de noul stapanitor; fiecaruia ii dase sau ii fagaduise un os de ros.

- Dumnezeu sa-i dea ani multi de viata si de domnie! zicea fiecare, iesind din pragul domnesc.

* * *
Nu trecu mult timp si sosi vremea sa se faca nunta lui Ilie, feciorul vornicului Parvu Basarab, cu Ilinca, fiica lui Radu, spatarul din Albesti.

In ziua aceea Curtea domneasca se-mpodobi ca de o sarbatoare, si-ntr-adevar vrednici erau amandoi logodnicii de asemenea podoaba. Amandoi tineri, frumosi si bogati, se pareau meniti pentru o desavarsita norocire. Cand tanara fecioara se arata cu conciul semanat cu diamanturi, cu aburosul zovon de filaliu, cu auritul val de beteala rasfirat pe un binis de suvaiu alb, cu grumazul acoperit cu siruri de margaritare si cu cununia de flori pe frunte, ar fi zis oricine ca vede icoana cea mai blanda si cea mai smerita a Pururei Fecioare.

Acea frumusete patrunse pe toti, iar mai cu seama pe Mihnea, in a carui inima destepta patima cea mai fieroasa si mai nerusinata.

Nunta se facu insa cu veselie; covorul pe care stau mirii la cununie era semanat cu galbeni venčtici; de toate partile prin odai ploau, pentru boieri, zaharicale, iar in curte, pentru norod, bani marunti de argint si de arama, cu marcile banului Barbu Basarab si lui Mihnea Voievod. La masa, ginerele sezu la dreapta lui Voda si purta in cap gugiuman domnesc; dupa cina, boieri si jupanite se prinsera in hora, si cand veni ceasul de a se sparge cheful, un slujitor de sub masa incepu sa cante ca cocosul, ca sa vesteasca ca se apropie ziua.

Toti se-ntoarsera pe la casele lor cu faclii si cu masalale, toti veseli, multumiti, dar nimeni mai mult decat tinerii insurati.

Insa abia intrase ginerile in odaia fagaduintei, cumparand cu cai si cu arme aceasta dorita placere de la fratii si de la rudele miresei, ce stau la usa si-l opreau d-a intra, abia avuse vreme, in dulcea lor grabire, sa stinga candela, cand niste talhari, patrunzand pe furis intr-acel cuib de fericire, sugrumara in pat pe Ilie si luara cu sine trupul mortului, pe mireasa lesinata si toate sculele ce erau risipite prin odaie.

A doua zi, spaima si jalea erau scrise pe toate fetele; nimeni nu stia ce sa zica, ce sa gandeasca; Mihnea singur simtea in sinesi nu mustrarea unui cuget de om, ci multumirea unei inimi de fiara salbatica ce si-a indestulat patima uracioasa.

Unii boieri sopteau, intr-adevar, dar pe ascuns si numai acasa la vornicul Parvu, cum ca s-ar fi zarit intr-acea noapte oameni d-ai lui Stoica, credinciosul lui Voda, ce acum ajunsese logofat-mare, strecurandu-se pe sub cumpat in casele raposatului Ilie comisul, c-acest omor nu s-ar fi facut numai ca sa prade bogatiile lui, in sfarsit, ca ar fi gasit a doua zi camaraseii boabe de margaritar risipite chiar prin odaia de culcare a lui Voda, de unde un om tiptil scosese, cand se crapa de ziua, un trup de femeie invelit intr-o rasa.

Aceste vorbe ajunsera pana la urechile lui Mihnea, si putin dupa aceea el pofti la masa pre cati auzise c-ar fi grait asa.

La ospat, Mihnea se arata foarte mahnit pentru pierderea unui asa bun si tanar slujbas ca Ilie. Cand cuparul ii aduse potirul de aur din care beau Domnii, si cand paharniceii dresera pe la toti prin pahare, Mihnea se scula, inchina drept multumita pentru darul si mila dumnezeiasca si rosti, cu glas intristat, un cuvant in care arata cum ca toate sunt trecatoare pe pamant: tinerete, pricopseala, sanatate, frumusete si slava, toate daruri ale proniei; cum ca se scutura ca frunzele toate bunurile cate ni le daruieste, pentru o zi, milostivirea cereasca; dar, mai vartos, cum n-or sa fie zadarnice si amagitoare averile si ogatiile care le agonisim noi muritorii si care ne vin de la zadarnica omenire?!



Auzind aceste intelepte si tanguioase cugetari, batranul Parvu lacrima, iar ceilalti boieri stau pe ganduri, obiditi, si cateodata ziceau, dand din cap: Adevarat c-asa este!

Aceasta tacere fu intrerupta de medelnicerii ce adusera pe masa, in sahane de argint, un morman de pilaf alb si fumegos.

- Poftiti, luati, boieri! le zise Domnul, si fiecare, pe rand, turna cu lingura din sahan; insa abia apucasera sa ia in gura si s-amestece, cand toti, strambandu-se ca de durere de masele, adusera mana la gura si-si scuipara pe tipsii dintii lor impreuna cu boabe de margaritar. Unii, de durere, umblau sa se scoale de la masa.

- Stati pe locuri, boieri! striga atunci Mihnea, cu glas tare.

Ci, nu va zaticniti din gustare! Fie-va aceasta numai pilda la zisele mele de adineaori, ce le-ati incuviintat cu gandul si cu graiul; fie-va drept invatatura, ca nu doara cumva sa pohtiti la bogatii ca la vreun bine mare. Ispitele lumii sunt multe si de tot felul, dar nu sunt spre folosul omului; averea ademeneste pe om, s-apoi il scarbeste; asa si bobul de margaritar, e mai mare si mai cu pret decat bobul de orez, dar sparge dintii. Astfel cuget eu in mine, si drept aceea am vrut sa aiba si boierii mei dovada plasmuita, ca nu doara cumva, vreodata, sa spuna vreun barfitor, lumea e plina de oameni rai! ca am ohtit eu la dobanzi Ei! spuneti acuma, boieri domnia-voastra, nu-i asa ca avutiile-s amagitoare? Si la aceste din urma cuvinte, un zambet batjocoritor i se juca pe buze, iar logofatul Stoica, razand inghesuit de strambarile bietilor stirbiti, se mira in gura mare cum de nu i s-a intamplat si lui sa dea peste un bob de margaritar in pilaf, si, cu o slugarnica viclenie, facea mare haz de gluma inrautatita a stapanului sau.

Cu atata se sfarsi ospatul, dar Mihnea pricepu ca sfiala intrase in inimile boierilor si ca prepusurile se schimbase in sigurante, la ochii Parvulestilor! Deci, inainte chiar d-a fi ochit, el trebuia sa dea lovirea cea grea. Hotararea o luase, dar ii lipseau mijloacele; Basarabii erau imprastiati prin toata tara; ei il inconjurau pana si-n palat; de aceea, in casa sa, se temea tiranul de a cere sfat chiar de la credinciosul sau Stoica, ca nu cumva, auzindu-se vorbele lor, sa prevesteasca cineva pe Banoveti. Ii trebuia insa neaparat un om ca sa intinda laturile si sa puna cursele in lucrare.

* * *
Intr-o zi, stand cu logofatul in odaie, deodata el chema un fustas de la perdea.

- Sa ceara Doamnei, ii zise, cheile de la pivnita si sa-mi deschida.

Fustasul pleca sa-mplineasca porunca, si Domnul cu Stoica se coborara in beciurile boltite ale palatului.

Dupa ce intra, Mihnea porunci pivnicerilor sa iasa si sa-l lase singur cu logofatul; insa, din intamplare, Dragomir, fiul Parvului, ce de curand intrase printre copiii din casa ai Curtii, si, de curiozitate copilareasca, se coborase cu chelarii in pivnita, fiindu-i teama de dojana lui Voda, se ascunse incet si pe furis in fundul unei buti goale, si de acolo, tremurand de groaza, el putu deosebi urmatoarea vorbire:

- Stii, Stoico, de ce te-am adus aici?

- Ascult, maria-ta.

- Pe sus, in case, nu-ti da nimeni pas sa vorbesti cevasi in taina; pare ca stau peretii si trag cu urechea.

- Asa, maria-ta, ma mir cine a putut banui adevarul despre moartea lui Ilie si despre cele ce s-au petrecut aici cu mireasa lui, care Dumnezeu s-o ierte! a si murit acum pe mainile maicilor.

- Pacat de dansa, ca era gingasa si voinica muiere; ca o balauroaica mi se sumetea impotriva

- Ei! vezi, Doamne, toate acelea le spune acuma lumea intocmai precum s-au petrecut; d-aceea bine faci sa te feresti.

- Apoi doara ca nu o fi blestem ca si d-aicea, de sub pamant, sa iasa zvon de ceea ce vom chibzui. Asulta-ma tu bine; vezi ca nu mai e de dus mult cu Craiovenii; au prins de veste de toate si, ca copoii, adulmeca orice miscare a domniei.

Ei! pana aci! am obosit tot inghitindu-mi amarul; sunt satul de atata fatarie! Voi, in sfarsit, sa-mi ridic piatra de pe inima, sa ma mantui cu totul de dansii.

- Maria-ta esti Domn si ai toata puterea; porunceste, ce sa facem?

- Sa gasim, Stoico, un mijloc d-a-i pune pe toti dodata la mana, si atunci nici pruncul din muma sa nu scape! Aoleu, neam blestemat de Basarabi! caci nu te ivesti acum colea sub palma mea, ca sa te strivesc ca p-aceasta jiganie! si mana lui turti cu furie, pe fundul unui butoi, un paianjen ce-si urzea in tihna itele sale.



- Banul Barbu n-a mai venit la Curte, adause Stoica dus pe ganduri, se vede ca se teme de ceva Neagu a trecut cu vanatorii sai peste Olt; nici asta nu e semn bun. Stii ce? Maria-ta sa le scrii pohtindu-i cu politica la scaunul domniei, iar cartile sa le dam in maini de oameni zdraveni, care sa nu-i slabeasca din vedere. D-or veni de bunavoie, ii prindem cu tot nemetul lor aici; iar daca vor simti ceva s-or vrea sa pribegeasca, atunci mesitii mariei-tale ii vor aduce ferecati. Cat despre Parvu si copilul sau, ii avem mai aproape si se pot lesne priveghea.

- Bine le-ai gandit tu; maine sa-mi faci carte catre Barbu si porunca de invartejire Neagului; sa randuiesti oameni ca sa nu scape din ochi pe Parvu. Toate sa fie puse, pana maine, la cale, si Doamne ajuta! Cand m-oi vedea scapat si de odrasla asta de olteni blestemati, o sa mi se mai veseleasca inima in mine. Acum cheama pe pivniceri si sa le bem aldamasul Noroc bun, mare badita!

- Sa-ti fie de bine, mariei-tale! Pivnicerii si butarii se coborara sub bolta.

- Ei! fetii mei, le zise Mihnea, sa traiti! buna treaba mi-ati lucrat voi aicea; toate-s trainice si curate; peretii spoiti; pe jos e asternut nisip neted si marunt; butile stau bine intepenite pe chezasii lor; tocitorile sunt asezate frumos pe capataie. Acum sa va vedem si vinurile! Ia trageti-mi incoa cate o cinzeaca de la cep.

Si Mihnea mergea si gusta, din bute in bute, vinurile de la Dealul Mare, de la Dragasani, de la Sacuieni, de la Greaca, pelinurile stifoase si profire, tuica de prune si de drojdii, rachiurile de sacaz si de anason din Chipru si din Anadol. Cand ajunse spre fundul intunecos al boltii, intreba:

- Dar colo-n fund ce e?

- Ia! sunt niste buti goale, sa traiesti, maria-ta! Dar iaca mai incoace un butoias de vin de Dragasani, tocmai de cand cu Laiota Basarab. Ce mai vin! sa traiesti, maria-ta! parca bei miere si ti s-aprinde foc la inima.

- Ado-ncoace; pune palnia mare si toarna cu vedrita, ca sa bem norocul lui Laiota s-al neamului sau de Basarabi! Si azvarlind pe gat un pahar de vin chihlimbariu, ranji ca cainele cand vede ca i se gateste prada.

Logofatul Stoica nu apucase inca sa toarne pe hartie ieroglificele sale pisanii, cand copilul Dragomir, spaimantat de cele ce auzise din fundul butii, alerga la casa tatane-sau si destainui planurile tiranului. Pana-nserat, Parvu isi ridicase casa, ca sa pribegeasca, si doi lipcani de olac se trimisera cu aceasta veste banului Barbu si vatafului Neagu. Tot neamul Basarabilor, pana sa nu prinza Domnul de veste, trecuse Dunarea si ducea jaluirile sale la Poarta Sultanului.

Mihnea, vazand ca acei boieri au intampinat razbunarea sa, isi inmuie turbarea in fel de fel de cruzimi; porunci sa se prade, sa se arda si sa se sfarame pana la pamant toate casele si toate bisericile lor, pre unde se vor fi afland, in Curtea de Arges, in Targoviste, in Craiova, in Brancoveni; pe slujitorii si pe preotii lor ii cazni, si, la urma, inchizandu-i pe toti in manastirea Bistritei, ce era cladita chiar de banul Barbu Basarab, ii dete foc de arsera toti intr-insa.

De atunci inainte tiranul, lepadand orice val de fatarie, incepu a face rautatile pe fata. Pe boieri ii omora; avutiile le lua; sotiile si fiicele le necinstea; dajdii multe punea asupra tarii. Pe mitropolitul Maxim, ce sta impotriva la nelegiuirile sale, necutezand a-l ucide, il departa, dandu-i solie la Curtea lui Vladislav, Craiul Ungariei.

In urma plecarii mitropolitului, el silui pe o nepoata a lui, si fratele acesteia, un sarb anume Dumitru Iacsag, isi scapa zilele fugind in Ardeal, unde astepta ceasul razbunarii.

Se vede dar ca Mihnea urma viata sa de desfranare atat cu jupanitele boierilor curteni, cat si cu femeile de pe afara, si toate aceste se petreceau sub ochii Doamnei Smarande, care, staruind toata ziua la furca si la razboi, la camara si la jicnita, pazind praznicele si posturile, spovedindu-se si facand mereu la matanii, trecea toate cu vederea si traia o viata de gazdoaie harnica si de buna crestina.

In anii domniei lui Mihnea Voda se casatori si fiul sau Mircea si lua de sotie pe fata lui Rares Voda de la Moldova, anume Domnita Chiajna.

Astfel traia la culmea puterii si a maririi familia raposatului Dracea armasul, si nu prevedea groapa ce sta cascata dinainte-i; astfel si lupul cu puii sai pustiaza codrii fara d-a banui latul ce-i va instruna intr-o zi pe toti.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.