Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Caracterizarea personajelor - Ciobanasul - personaj mitic, Maicuta batrana :: Miorita de Vasile ALECSANDRI



Vasile ALECSANDRI Miorita
Ciobanasul moldovean este personajul principal din balada populara "Miorita" si in acelasi timp un personaj mitic, deoarece el exprima, prin atitudinea lui, intelepciunea populara a acceptarii mortii ca pe un dat firesc al vietii umane.

Portretul fizic se realizeaza prin elementele descrierii potentate liric, intrucat trasaturile ciobanasului sunt vizualizate prin ochii mamei indurerate, amplificand astfel emotia cititorului. Prin mijloacele caracterizarii directe, autorul anonim compune un portret de o frumusete impresionanta, la care se adauga cu subtilitate duiosia si dragostea mamei, prin diminutivele folosite: "Mandru ciobanel / Tras printr-un inel? / Fetisoara lui, / Spuma laptelui; / Mustetioara lui, / Spicul graului; / Perisorul lui, / Pana corbului; / Ochisorii lui, / Mura campului!..". Trasaturile ciobanasului sunt exprimate fie prin epitete sugestive privind atitudinea barbateasca si curajoasa, "mandru", fie prin metafore expresive pentru tinuta zvelta -"Tras printr-un inel". De remarcat este alegerea de catre autorul anonim a unor elemente din natura pentru a contura trasaturile fetei: pielea este alba precum "spuma laptelui", mustacioara blonda ca "spicul graului", parul si ochii negri ca "pana corbului" si, respectiv, ca "mura campului". Astfel, portretul ciobanasului capata valente picturale, in care cromatica se vizualizeaza expresiv si delicat prin intermediul metaforelor.

Trasaturile fizice ale tanarului sugereaza totodata trasaturile lui morale, atat in zona sensibilitatii, cat si in aceea a priceperii si pasiunii sale pentru meserie. Astfel, la inceputul baladei se mentioneaza, prin caracterizare directa, harnicia, vrednicia ciobanasului, care este "mai ortoman" (ortoman - bogat in turme -n.n.), are "oi mai multe", "cai invatati" si "caini mai barbati".



Prin mijloacele indirecte ale caracterizarii, se sugereaza si alte trasaturi morale, care reies din gandurile si sentimentele ciobanasului. El este o fire blanda si iubitoare, prietenos si sensibil, deoarece, in eventualitatea mortii, dorinta lui este de a ramane alaturi de cei dragi, "sa fiu tot cu voi", "sa-mi aud canii" si sa fie ingropat "in strunga de oi".



Pasionat de meserie, ciobanasul nu se poate desparti nici de fluierele sale, care constituie un simbol pentru sensibilitatea si duiosia sufletului, pentru ca in testamentul liric nu uita fluierasul "de fag", pe cel "de os" si pe cel "de soc", pe care doreste sa le aiba cu sine vesnic, incredintat ca dragostea dintre el si animalele sale este reciproca, imagineaza ca, in eventualitatea mortii, acestea "or plange / Cu lacrimi de sange!". Desi tanar, ciobanasul este intelept, deoarece accepta moartea ca pe un final firesc al vietii, imaginand o nunta cu elemente cosmice intre care se va reintegra prin nefiinta. El strecoara aici, cu delicatete sufleteasca, o credinta populara ancestrala, aceea ca atunci cand cade o stea m6are un 6m: "Ca la nunta mea / A cazut o stea". Grijuliu si iubitor, el nu vrea ca mama sa afle despre steaua cazatoare, fiind preocupat de durerea sfasietoare pe care aceasta ar simti-o in eventualitatea mortii sale: "Iar la cea maicuta / Sa nu-i spui, draguta, / Ca la nunta mea / A cazut o stea".

Se poate concluziona ca portretul ciobanasului compune un personaj mitic, de o neasemuita frumusete fizica si morala, asemanator unui Fat^Frumos din basmele populare, inzestrat cu cele mai alese trasaturi cu care putea impodobi folclorul pe un flacau reprezentativ pentru neamul romanesc.

Mihai Eminescu il vizualizeaza pe ciobanul mioritic ca pe "un pastor ratacit pe Carpati, petrecand lungile nopti instelate in mijlocul turmelor sale, neavand alta petrecere decat, din timp in timp, latratul cainilor sai sau strigatul plangator al oilor sale".



Maicuta batrana

Poetul anonim o plaseaza pe maicuta batrana intr-o secventa lirica de un dramatism sfasietor, menit sa sensibilizeze si mai mult pe cititor, portretul ei avand o pronuntata functie estetica, fiind construita ca un personaj secundar imaginar, deoarece apare numai intr-o secventa a baladei.

Portretul fizic este succint, fiind alcatuit prin mijloacele caracterizarii directe dintr-un singur element sugestiv, epitetul

"batrana" si un detaliu tipic pentru portul popular, "cu braul de lana".

Portretul moral este dominat de suferinta cutremuratoare a mamei care-si cauta cu disperare fiul disparut. Mijloacele de caracterizare indirecta sugereaza durerea sfasietoare a maicutei y. batrane - "Din ochi lacrimand"-, care incearca sa-si gaseasca baiatul:

1. "De toti intreband / Si la toti zicand". indurerata si deznadajduita, ea compune un portret induiosator fiului sau, care este, poate, cel mai frumos chip barbatesc din intreaga literatura nationala. Alcatuit din

a-  diminutive - "ciobanel", "fetisoara", "mustetioara", "perisorul",

"ochisorii" - si dativul etic -"mi-au vazut" - portretul ciobanului amplifica zbuciumul launtric al batranei, sugerand afectivitatea materna ce atinge sublimul estetic si emotional. Trasaturile concrete ale infatisarii fiului, pe care maicuta le enumera, identifica un anumit pastor, individualizandu-1 si prin monorima "-lui", care caracterizeaza aceasta secventa.



Miorita




Miorita este un personaj secundar si un personaj fabulos, deoarece este inzestrata cu puteri miraculoase, semnificand, in plan mitic, comuniunea desavarsita intre om si animal, iar in plan real, armonia perfecta dintre cioban si meseria sa. Oita este un simbol miraculos in balada si argumenteaza esenta mitologica a creatiei populare, constituind "elementul oracular", adica prevestitor al mortii, ca pe un final de neevitat al vietii. Conceptia mitica foloseste miorita inzestrata cu puteri fabuloase pentru a ilustra - in acelasi timp - tema folclorica a comuniunii ancestrale dintre om si natura, simbolizata aici de animal.

Principala figura de stil prin care se defineste oita este personificarea. Ea este umanizata, deoarece intelege complotul pus la cale de ciobanul ardelean si de cel muntean si poate sa-1 comunice stapanului. inainte de a-i demasca pe cei doi, oita se framanta, are o stare launtrica de neliniste, fapt ce denota ca ea este preocupata de a gasi solutii pentru iesirea din impas - "De trei zile-ncoace / Gura nu-i mai tace / Iarba nu-i mai place" -, sfatuindu-1 sa-si duca oile intr-un loc ascuns, tainic -"La negru zavoi"- si sa se protejeze cu ajutorul cainilor: "iti cheama s-un cane / Cel mai barbatesc / Si cel mai fratesc". Mioara isi iubeste nespus de mult stapanul, caruia ii este devotata si,dorind sa-1 salveze de la eventuala pieire, il previne: "Ca l-apus de soare / Vreau sa mi te-omoare / Baciul Ungurean / Si cu cel Vrancean!". Dativul etic argumenteaza si el loialitatea oitei si comuniunea ancestrala dintre om si animal. Mioara nazdravana este iubitoare si credincioasa ciobanului, fapt ce reiese din menirea acesteia de a duce la indeplinire testamentul, ea fiind cea mai apropiata si de incredere fiinta pentru tanarul aflat in situatie limita.

Alt argument care vine in sprijinul increderii ciobanului in "cea miorita" este si folosirea diminutivelor cu valoare afectiva: "draguta mioara", "miorita laie", "oita barsana", "draguta".

Oita nazdravana ilustreaza motivul popular al unei teme foarte adesea manifestate in folclor, comuniunea spirituala ancestrala dintre om si animal, ca simbol al naturii inconjuratoare.



Limbajul artistic ilustreaza profunda sensibilitate a "romanului nascut poet", prin varietatea figurilor de stil: metafore -"picior de plai", "gura de rai", "lacrimi de sange"-, epitete oi "mandre si cornute", "negru zavoi", "miorita laie, bucalaie"-, personificari -"soarele si luna / mi-au tinut cununa", "preoti, muntii mari", "paseri, lautari"-, dimitiuii^populare -"ciobanel", "miorita", "bolnavioara", "fluieras", "maicuta", "fetisoara", "mustetioara", "perisor", cuvinte populare cu iz arhaic -"ortoman", "plavita", "barsana", "strunga"-, precum si formele populare ale viitorului verbelor -"de-o fi", "s-ar strange", "daca-i intalni".

Prozodia este reprezentata de ritmul trohaic, rima imperecheata si monorima si masura de 7-8 silabe, care confera versului o tonalitate melancolica, muzicalitate grava si sensibilitate emotionala.

Considerata de Mihail Sadoveanu "drept cea mai nobila manifestare poetica a neamului nostru", "Miorita" concentreaza profunda spiritualitate romaneasca si da nastere marilor creatori ai literaturii noastre: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita Stanescu, Mircea Eliade.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.