Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Romanii supt Mihai Voievod Viteazul de Nicolae BALCESCU (Proza)

 

Sunt 18 secoli si jumatate de cand Hristos intreprinse a rasturna lumea veche, civilizatia pagana, ce reprezenta principiul din afara, obiectiv, al naturei si al silei, substituind in loc o alta lume, o alta civilizatie, intemeiata pe principul subiectiv, dinlauntru, pe dezvoltarea absoluta a cugetarii si a lucrarii omenesti in timp si in spatiu, si, prin identitatea intre esenta naturei spirituale a omului si esenta naturei divine, el descoperi fiecarui individ legea libertatii, a demnitatii, amoralitatii si a perfectibilitatii absolute.

Dupa ce, in Evanghelie, Mantuitorul ne arata legea morala, absoluta, nemarginita, legea dreptatii, si arunca omenirea pe calea nemarginita a unei dezvoltari regulate, progresiva, supunand natura, sila, lumea din afara supt preponderenta absoluta a mintii si a cugetarii, prin sangele sau varsat, prin moartea sa, el ne arata legea practica, legea lucrarii, legea jertfirei, a iubirei si a fratiei, chipul cu care ne putem mantui, putem invinge raul si indeplini menirea morala a omenirei, adica mai intai prin cuvant, prin idee, pe urma prin lucrare, jertfindu-ne individa familiei, aceasta patriei, patria omenirei, viitorului.

Legea evanghelica, descoperind spiritului cauza absoluta, proclamand menirea omenirei si a lumei, impinse mintea omeneasca la demonstrarea si realizarea ei. De atunci stiinta noua, intemeindu-se pe conceptul legilor spiritului, pe observatie, experienta, calcul, a continuat zdrobirea lumei vechi, revolutionarea sau perfectionarea religiei, moralei, politicei, societatii intregi, nimicind orice domnie individuala, supunand actia omeneasca legei absolute si universale a libertatii si a stiintei, cautand realizarea in omenire a dreptatii si a fratiei, aceste doua temelii a ordinei absolute, perfecte, a ordinei divine. De atunci omenirea a intrat in calea care o duce gradat catre perfectia sa, catre absolut, catre nemarginit, catre Dumnezeu. Care oare va fi rezultatul final al acestei cai? Aceasta miscare de perfectie va avea oare un termen? Raul pieri-va de tot din lume? Omenirea va ajunge vrodata a-si identifica in tot esenta sa cu esenta divina? Acest secret mintea omeneasca nu-l poate inca patrunde. Aceea ce stim este ca, din transformatii in transformatii, omenirea merge intr-un progres continuu, a carui miscare e cu atat mai repede cu cat mai mult inainteaza; ca fiecare pas a vietii omenirei este un pas in aceasta cale care o aproprie de Dumnezeu; ca fiecare pas al ei este un triumf al binelui asupra raului.




Misia istoriei este a ne arata, a ne demonstra aceasta transformatie continua, miscare progresiva a omenirei, aceasta dezvoltare a simtimentului si a mintii omenesti, supt toate formele dinlauntru si dinafara, in timp si in spatiu.

Supt ochiul providentii si dupa legile si catre tinta hotarata de dansa mai inainte, omenirea inainteaza in evolutiile sale istorice.

Prin impartirea functiilor, natiile in omenire, ca si individurile in societate, produc, chiar prin diversitatea lor, armonia totului, unitatea.

Orice natie dar, precum orice individ, are o misie a implini in omenire, adeca a concurge, dupa natura si geniul sau propriu, la triumful stiintei asupra naturei, la perfectionarea intelegerii si a simtimentului omenesc potrivit legei divine si eterne care guverneaza ursitele omenirei si ale lumei.

Dar pentru ca este o providenta care pastreaza ordinea creatiei si care dirijaza faptele omului, prin aceea, nu urmeaza ca omul este un instrument orb al fatalitatii, prin aceea nu se stinge libera lui vointa. Dumnezeu n-a inzestrat pe om numai cu minte spre a deosebi binele din rau, aratandu-i si legile prin care se poate povatui in calea binelui si invinge raul, dar inca el l-a inzestrat cu vointa, lasandu-l liber in alegerea sa. Vai, dar, de acea natie care calca voia lui Dumnezeu, care prefera raul la bine! Dumnezeu o paraseste; viata ei se stinge in viata omenirei si ea expiaza printr-un lung martir calcarea legei lui Dumnezeu. Acest timp de expiatie (ispasanie), ce o natie sau chiar omenirea intreaga sufere supt legile lui Dumnezeu si ale gandirei, se pare adesea un repaos, o stare, in calea progresului, un pas inapoi, o oscilatie istorica; dar mai adesea suferinta este un bold mai mult catre perfectionare si din excesul raului iese binele.

,,Marsul general al omenirei, zice invatatul istoric Cantu, in caile ce providenta pregateste, aduce acele minunate reinnoiri ce se fac pe pamant si scot binele din rau. Dar Dumnezeu este rabdator, caci este etern, in vreme ce omul, care simte traiul sau scurt, ar dori ca tot lucru sa se indeplineasca in acest moment iute, in care el vine ca sa sufere, sa expieze, sa se amelioreze si sa moara. Asa, astronomul ar dori ca cursul Uranului sa se pripeasca, ca astfel fenomenele sale reproducandu-se, sa confirmeze adevarul calcurilor sale. Ignorantul numai crede ca o cometa este accidentala, fiindca nu vine in fiecare an. Viata adevarata se intemeiaza in lucrarea lui Dumnezeu asupra zidirilor sale si a omenirei colective asupra fiecarui om in parte, in unirea materiei cu spiritul, al lui eu cu lumea din afara; pentru aceea Pascal zicea ca «toate partile lumei sunt lantuite intr-astfel de chip, ca este peste putinta d-a cunoaste una fara celelalte si fara totul». Mintea, inaltandu-se prin umilinta, stie observa cu confiinta si respect cararile divine; ea poate mult, caci cunoaste cat poate, si in loc d-a-si risipi puterile impotriva unor stavile nebiruite, ea le concentreaza in drepte hotare si astfel se face ajutatorul providentei."

Daca fiecare natie are o misie evanghelica a implini pe pamant, sa cercetam si sa intrebam si pe aceasta natie romana, atat doritoare astazi de viata, ce a facut? Ce lupte a purtat pentru realizarea legii lui Dumnezeu, atat in sanul sau, cat si in omenire? Istoria, lumea are drepta-i cere aceasta seama: caci nu trebuie a uita ca, cu toata sfintenia dreptului sau, astazi nu e destul ca o natie sa-si aiba un loc pe carta lumei, sau sa-si reclameze acest loc si libertatea sa in numele suvenirelor istorice; ca dreptul sau sa ajunga a fi respectat si recunoscut de celelalte natii, trebuie inca ca ea sa poata dovedi folosul ce a adus si poate aduce lumei, trebuie sa arate formula intelegatoare si sotiala ce ea reprezenteaza in marea carte a intelegerii si a istoriei omenirei.

Sa aruncam dar o ochire asupra trecutului acestei natii romane si sa vedem ce a facut in aceste 18 secole de cand se afla statornicita in pamantul sau. Aceasta ochire ne va da intelegerea revolutiilor ei de fata si a revolutiilor ei viitoare.

Adusa de marele Traian in Dacia dupa nimicirea locuitorilor ei, favorizata de imparatii urmatori, de care atarna d-a dreptul aceasta tara, colonia romana, in vreme de 160 ani ajunse intr-o stare foarte infloritoare si una din cele mai frumoase provinte ale intinsei imparatii romane. Mai mult de 70 cetati, impreunate cu drumuri minunate asternute cu piatra, basilicele, templurile, amfiteatrele, baile, apeductele, ale caarori ruine inca se gasesc, ne-o dovedesc indestul. Dar alaturi cu aceasta mare civilizatie materiala, doua rele mari care mistuia imparatia si care ii pregati caderea: robia si proprietatea cea mare trebuira a produce si in noua colonie relele lor, inghitind cu incetul proprietatile mici, ce fiecare colon dobandise la inceput, si substituind robii la oamenii liberi.

Osateinita de atatea rele ce o rodea, intinsa imparatie romana trebui sa caza. Unitatea falsa la care ea supuse prin sila lumea trebui sa se sfarme ca sa dea loc la organizarea progresiva a unei unitati mai adevarate, produsa prin armonia nationalitatilor libere. Dumnezeua tunci, ca sa schimbe fata lumei vechi si s-o intinereasca, impinse potoape de natii barbare asupra-i.

Asezata la portile imparatiei si in trecatoarea barbarilor, Dacia noastra mai mult de 8 secoli ii vazu trecand si retrecand pe pamantulsau. Colonii romani din aceasta tara nu pregetara a apara cu barbatie tara lor si chiar imparatia ce ii parasise. Si cand se vazura coplesiti de numarul dusmanilor, ei se trasera in Muntii Carpati, unde isi pastrara nationalitatea si independenta lor. Chiar in acele vremi furtunoase si nenorocite, romanii Daciei nu uitara ca au o misie in omenire. Prin relatiile lor cu barbarii, ei introdusera intre dansii cele dintai cunostinte de agricultura, artele folositoare si cuviintele vietii civilizate. Si prin legaturile de interes si comerciu, ei schimbara salbatacia si dusmania lor asupra imperiului roman intr-o prietenie folositoare, si sili pe barbari a cauta a se statornici si a se civiliza. Pe la 865, bulgarii, popor finez, prin romanii din Dacia noua primesc religia crestina si impreuna infratiti intemeiara un stat puternic, alegandu-si regi dintre romani. Pe la inceputul secolului al XI-lea, acest regat, cazand in turburari civile, se subjuga de Vasilie II, imparatul Orientului, si ramase supt puterea grecilor pana la al XII-lea secol, cand el reinvie mai puternic supt fratii romani Petru, Asan si Ioan si, dupa o existenta glorioasa de doi secoli, cazu la 1392 supt turci.

Romanii din Dacia veche, cand putura rasufla de barbari, iesind din azilurile lor, intemeiara deosebite staturi mici, pe la secolul al X-lea si al XI-lea, care in secolul al XIII-lea si al XIV-lea, se contopira printr-o miscare de unitate in doua staturi neatarnate, a Tarii Romanesti si a Moldaviei.

Cu intemeierea acestor state, evolutiile istoriei romanilor se fac mai lamurite, viata lor ne este mai bine cunoscuta.

In cea dintai epoca a intemeierii principatelor Tarii Romanesti (1290) si a Moldovei (1356), care cuprinde tot secolul al XIV-lea (de la 1290--1418), vedem aceste state mai intai amenintate in nationalitate si existenta lor politica cand de unguri, cand de poloni. Dupa mai multe lupte indelungate, aceste pretentii cad zdrobite de vitejia romanior. In aceste razboaie ei se pregatesc ca intr-o scoala pentru alte lupte mai mari ce ii asteapta, cu o natie si mai barbara, si mai puternica: turcii osmani, care pe la 1360 navalesc in Europa si ameninta a o cuceri. Inca din anul 1370, Ladislav-Vv. al Tarii Romanesti se opune acestor barbari si se incearca a pune stavila furiei lor de cuprinderi. O lupta care trebuia sa tie mai patru secoli incepu atunci, lupta in care romanii varsara siroaie de sange si se jertfira ca niste martiri pentru apararea civilizatiei in contra barbariei. Imparatia romano-bulgara cade supt izbirile turcilor (1392). Mircea cel Batran, unul din cei mai mari si mai vestiti voievozi ai nostri, reclama de la turci aceasta mostenire; el voieste a intrupa toata romanimea intr-un singur stat si cauta a dobandi Bulgaria si Moldova. Acum intaiasi data vedem ideea de unitate a se arata, idee care va fi idealul secolilor viitoare si a tuturor voievozilor nostri cei mari. Strivit insa intre unguri si turci, Mircea este silit a parasi o parte din concuistele sale si a primi inca si suzeranitatea Portii.

Tratatul ce el incheie cu Baiazet la 1393 asigureaza romanilor drepturile urmatoare:

l. Dreptul d-a profesa nesuparati religia lor, d-a-si alege voievozii si d-a se carmui independent, dupa legile lor.

2. Dreptul d-a face razboi sau pace. Indatorirea romanilor catre turci sta intr-un usure tribut anual de 3 000 bani rosii.

In Moldova, Alexandru cel Mare, ce domnea in aceasta vreme nesuparat inca de turci, apara vitejeste independinta tarii sale de catre poloni si le rapeste Pocutia, care mai un secol ramane intrupata cu Moldova.

Cu acesti mari domni, Mircea si Alexandru, se incheie aceasta epoca. Ei completara institutiile tarii lor.

Sa aruncam o privire asupra acestora, caci organizatia dinlauntru a societatii singura ne poate explica evolutiile istorice prin care natia romana trecu.

Domnul, ales in Tara Romaneasca, mostenitor in Moldova, carmuia tara impreuna cu un sfat de 12 boieri, intocmit in Tara Romaneasca de Negru-Vv. Orice act insemnat al carmuirei, precum si orice danie, trebuia sa fie facut cu invoirea sfatului si suscris de dansul. Puterea d-a face legi, d-a scoate dajdii sta in Adunarea sau Soborul a toata tara. Originea acestor adunari izvoraste din municipalitatile romane si din soboarele gotilor, care, in lunga petrecerea lor in Dacia, lasara multe urme si obiceiuri intre romani. Aceste adunari se convocau de domn pentru facerea legilor, pentru oranduirea dajdiilor, pentru a hotari razboi sau pace. Cand tronul era vacant, atunci mitropolitul le convoca pentru alegerea domnului. Ele judeca asemenea in pricinile de vini mari politice, ca Camerele Lorzilor si a Pairilor in Englitera si Francia. Aceste adunari se compunea:

Clirosul, adeca mitropolitul ca prezident, episcopii si egumenii monastirilor;
De boieri, atat cei din slujba cat si cei din afara;
De deputatii breslelor.
Clirosul, ca si monastirile, n-avea privelegiuri deosebite la inceput si era cu totul supt jurisdictia statului.

Boierii era slujbasii tarii, adeca capii puterii armatei, fiind tara organizata ostaseste, nu era o clasa nobiliara, ca in Europa. Ei n-avea nobilimea feodala, adei concuista, de origine, nici dreptul d-a fi singuri proprietari de pamant, d-a mosteni titluri si slujbe, d-a fi deosebiti de legea comuna pentru toti. Aceste principe, care singure constituiaza casta nobiliara, n-au fost niciodata recunoscute in tarile noastre. Totdauna, tot romanu a avut dreptul a se face proprietar de pamant si a ocupa slujbele statului; titlurile n-au fost decat pe viata, fara a lasa drept la urmasi. Titluri nu era la inceput, caci nu se da deosebit, ci reprezenta numai numirea functiilor. Boierii, ca toti orasenii, se numea jupani, adeca cetateni. Legea politica, civila, ca si criminala a fost aceeasi pentru toti. O singura deosebire se ivi mai tarziu in legislatia criminala. Se hotari ca boierul cazut in vina sa se spanzure mai sus cu un cot decat saracul. In urma se suprima aceasta osanda de tot pentru boieri.

Breslele se alcatuia de oarecare slujbasi mai mici ai tarii si de deosebitele categorii a burgeosiei, locuitorilor din orase si a mosnenilor si oamenilor liberi.

Orasele ce isi dobandira si isi pastrara libertatea lor, constituindu-se pe principul comunal, se ocarmuia de o magistratura aleasa pe fiecare an si compusa de un judet si 12 pargari.

Tara ia o organizatie ostaseasca si o centralizatie puternica. Judetele se dau supt comanda unui capitan, care uneste in mana lui puterea administrativa, judecatoreasca si ostaseasca. Organizarea armatei permanente, a militiei si a Landsturmului face din tot romanul un soldat la nevoie, si singura pastreaza independenta amenintata de streini.

Daca vom trece la organizatia economica a tarii, gasim pe cei mai multi locuitori mosneni sau rezemasi, adeca liberi si cu proprietatile lor. Dar langa dansii proprietari mari, pe care se afla locuitori serfi, robi ai pamantului, caci in urma navalirei barbarilor, robii romani se transformara pretutindinea in robi ai pamantului. Intocmai dupa acum in Europa se obisnuise a se da acestor serfi numirea de romani, asa si la noi servagiul fu numit rumanie si vecinatate, caci proprietarii din Tara de Jos, unde mai cu seama era proprietatile mari, isi adusese colonii din Tara de Sus si din romanii din tarile vecine. Robia completa a acestora veni foarte tarziu, caci la inceput stapanul pamantului facuse 3 parti din pamantul sau, din care doua le imparti in parti mici pe la colonisti si cealalta fu cultivata de acestia in folosul stapanului, prin mijlocul clacii, adeca a unui numar de zile de lucru. Robia completa a lor veni insa foarte tarziu, caci pana in secolul al XVII-lea ei putea a se muta de la o mosie la alta, platind galeata de iesire.

Dajdiile era asezate pe toti deopotriva. Acestea sunt liniile principale ale constitutiei tarii pe la inceputul secolului al XIV-lea. Idealul ce romanii gonira in organizatia lor era egalitatea in drepturi si in stare. Dar in aceasta organizare era vitiuri, vitiuri izvorate din ideile feodale ale timpului si care fu pricina zdrobirii acestei constitutii. In aceasta republica razboinica se afla, desi slabe la inceput, elemente sotiale, monarhic, aristocratic si democratic. Puterea publica nu era delegata vremelniceste de popor unor alesi ai sai, dar se afla din drept in mana capilor razboinici ai tarii. Era fireste ca acesti capi, care concentra in mana lor puterea politica si militara a tarii, sa ia o preponderenta deosebita asupra claselor de rand. Lipsa de comerciu nedand o dezvoltare starii de mijloc, ea, ca si poporul, se afla slaba in privinta boierilor si, dupa organizatia militara a tarii, in dependenta de un soldat catre seful sau. Atat boierii in slujbe, cat si cei din afara de slujbe, mazalii, fiind din drept membri ai adunarilor, acestea ajungand prea numeroase*

Boierii dar, impreuna cu cleru, cautara mereu a se constitua intr-o casta, dobandindu-si privilege, si a concentra toate drepturile in mana lor. Asemenea si prin proprietatile lor mari, a absorbi proprietatile mici. Domnii, ce reprezenta principul monarhic, favorizati prin centralizarea statului, cautara mereu a-si intemeia puterea lor despotica asupra boierilor rezemati pe elementul popular si a se face independenti de dansii, constituindu-se ereditari. Lupta dar trebuia sa inceapa intre aceste trei elemente opozite si vrajmase. Inceputa inca din al XIV-lea secol, ea continua in al XV-lea si al XVI-lea. Doborand intai elementul monarhic, aristocratia dobori in urma si elementul popular si, dupa aceste doua ruine, ostenita, cazu si ea zdrobita supt o burgeosie streina, supt fanarioti.

Istoria noastra n-a fost, sau a fost rau scrisa pana acum. In luptele si revolutiile dinlauntru, care au umplut secolul al XV-lea si al XVI-lea, istoricii nostri n-au vazut decat niste lupte de pretendenti la tron, iar n-au vazut principul si interesele ce fiecare pretendent reprezenta. Intr-un stat organizat ca al nostru, unde nici o familie n-avea dreptul de stapanire, chestia dinastica nu putea avea loc dupa cum s-a presupus de istorici. Indata dupa moartea lui Mircea I, partidele in care tara era impartita incepura lupta intre dansele, fiecare punandu-se supt unul din fiii sai. Turcii si ungurii gasira prilej a se amesteca intre deosebitele partide, sustinand cand pe una, cand pe alta, si a calca libertatea

*
Sfarsitul frazei taiat in original: ,,oamenii din starile de jos nu fura primiti in mare numar" (n. ed.). natiei. Puterea domnilor insa, ajutata de elementul democratic, iesi biruitoare din aceste lupte intre dusmanii dinlauntru si cei din afara. Vlad Dracula-Vv. tinu sus si puternic franele guvernului, dobandind o glorie nemuritoare in luptele cu turcii si zdrobind aristocratia. Tepes urmeaza inainte si mai puternic pe calea sa; c-o asprime tiranica, dar dreapta, el nimicniceste factiile dinlauntru si respinge nenumaratele oarde turcesti ce Mahomet II conducea asupra romanilor. Silit mai tarziu de nevoi, el incheie un tratat cu turcii la 1460, care pastreaza stipulatiile celui de la 1393, urcand tributul la 10 mii galbeni si recunoscand suzeranitatea sau suprematia nominala. Acest tratat inca si astazi formeaza dreptul public al tarii sau, cum se numeste acum, capitulatiile ei cu Poarta. Aristocratia se arunca in bratele turcilor si izbuti a goni din tara pe energicul domn, si partida domnilor in bratele ungurilor. Poporul mai adesea ramanea indiferent intr-aceste lupte, pana cand vedea libertatea amenintata de vrajmasii din afara; atunci alerga la apararea tarii supt steagul domnului. Adesea ocrotit de domn, el insa era slab catre celelalte partide, caci toti capii ce iesea din popor intra, fireste, si se identifica cu una din partidele dominante.



Lupta, cu deosebite alternative intre ambele principe, continua pana la Radul cel Mare (1495--1508), care se incerca de o politica de conciliatie, fara a izbuti. El cerca atunci a balansa puterea boierilor, dand putere clerului, dar, revolutionand organizatia democratica a clerului si facandu-l un corp privilegiat, ii crea interese conforme cu ale boierilor si ii dete un auxiliar. Radu cel Mare fu dar un sprijin puternic al aristocratiei.

Cu acest domn se incheie aceasta epoca. In Moldova, asemenea, dupa moartea lui Alexandru cel Mare, boierii cauta a dobori puterea domnilor, constituata acolo si mai tare pe principul ereditar. Polonii se amesteca in ambele partide, cu scop d-a domina si d-a supune tara. Din mijlocul acestor sfasieri care ameninta pieire, iese un om puternic, care intoarce spiritul nestatornic al partidelor catre dusmanii dinafara. Acesta fu Stefan cel Mare. 40 ani de-a pururea calare pe campul bataliei, el apara voiniceste tara si crestinatatea. Moldavia e atunci in culmea sa si trage mirarea lumei. Papa numeste pe Stefan soldatul lui Hristos etc.*

Stefan ia proiectul lui Mircea si cauta a uni tarile, dar spiritul individual al romanilor zdrobeste intreprinderea lui. Intr-adevar, boierii tarii etc pierderea marii

In aceste timpuri fratii nostri din Transilvania, desi Huniad si fiul sau carmuira soarta Ungariei, pierd drepturile lor etc

Daca acest secol fu pentru romani un secol in care incepura luptele dinlauntru, daca rezulta lui fu stingerea democratiei, dar fu insa secolul cel mai glorios, secolul prin care se nemurira si se luptara puternic pentru libertate. Cei mai mari barbati care produse acest secol in omenire fu romani. Dracula Vv., Vlad Tepes, Ioan Huniad si fiul sau Matias si, in sfarsit, Stefan cel Mare plana asupra acestui secol gloriosetc Boierii tarii, recrutandu-se tot mereu din elementul popular, desfasura, pe langa dorinta d-a constitua libertatea lor asupra tronului, o vitejie rara impotriva vrajmasilor din afaraetc

Dar, izolandu-se de popor incet cu incet, fac pe acesta apatic. Tara slabeste si turcii indraznesc mai mult si, in secolul urmator, cade cu totul supt domnirea lor.


Dupa moartea lui Stefan Vv., in Moldova, Bogdan, fiul sau, si Petru Rares calca pe pasurile lui, tin cu strasnicie linistea inlauntru si apara si intind hotarele tarii de dusmanii din afara. Dar, presurati de dansii,ei cauta de se invoiesc de bunavoie cu cel mai puternic, cu turcii, cu conditii inca mai favorabile decat muntenii. Dar boierii cauta a zdrobi puterea domnilor; ca sa izbuteasca, nu se apara nici de asasinat, nici de tradare, se aliaza cu turcii si izbutesc a lua preponderenta totala in tara si a face tronul electiv si cu totul in dispozitia lor. Tara

*
Ceea ce urmeaza de aici pana la sfarsitul introducerii nu este o redactare definitiva a lui Balcescu, pe alocuri avem de-a face numai cu enuntarea ideilor ce trebuiau dezvoltate. Asemenea situatii mai intalnim si pe parcursul lucrarii (n. ed.). cade in grozave sfasieri si abuzuri. Lapusneanu razbuna crud tara asupra boierilor.

In aceste sfasieri, niste vanturatici streini, favorizati de popor in ura asupra boierilor, iau puterea. Despot voieste a civiliza etc.

Unul din acestia, Ion-Voda, cauta a se rezema in contra boierilor si a turcilor, declarand razboi acestora. Tradat, el cade glorios in lupta. Tara cade atunci cu totul supt puterea turcilor si in prada lor, care rapeste pana si dreptul d-a-si alege domni si acestia ajung mai putin de un pasa.

In Tara Romaneasca, dupa Radu cel Mare, Mihnea ia cu putere, intelepciune si patriotism carma tarii; dar boierii nu-l pot suferi si, avand in capul lor pe Basarabesti sau Parvulesti, numiti astfel dupa banul Parvu, izbutesc, prin ajutorul turcilor, a-l departa, ba inca a-l si ucide in Ardeal, unde se trasese. Parvulestii numesc pe Vladucu domn, dar vazand pe acesta ca voieste a se libera de epitropia lor, il ucid si dau puterea unuia dintr-insii, Neagoe Basarab. Bun, bland, acest domn face pe popor a ierta triumful boierilor, dar el dezvolta si mai mult privilegiurile boierilor si clerului. El robeste o mare parte a tarii monastirilor si o mare parte a monastirilor la metoasele streine grecesti. Dupa moartea lui, partidele se rascoala; fiecare isi numeste un domn si turcii intervin cu multa indemanare, pun mana pe tara si o declara pasalac. Aceasta izbire destepta pe romani, primejdia ii uni si, supt Radu de la Afumati, se lupta pentru drepturile nationale si triumfara.

De la moartea acestui domn, 1552--1592, lupta aceasta continua cu deosebite alternative. Poarta incepu a numi singura domni. Tributul se mari nemasurat; dajdiile asemenea; tara ajunsese intr-o ticalosie si mergea cu pasi repezi spre o ruinare totala, cand bratul de fier al lui Mihai o opri la marginea prapastiei. Spiritul si individualitatea natiei se intrupa intr-insul etc. Lupta pentru independenta reincepu cu glorie. Dupa ce asta se asigura, Mihai intreprinde unirea romanilor. Mai norocit decat Stefan, el izbuteste, dar cade in aceasta, intampinand vrajmasia Austriei, care scoala pe unguri impotriva romanilor. Aceste natii generoase, carora atate interese le opune indatorinta d-a trai frateste impreuna, se zdrobeste una pe alta in folosul Austriei.

Mihai cade ucis hoteste de austriaci si cu dansul cade si puterea romanilor si sperantele ce crestinatatea si toate natiile Orientului pusese in romani, care il numea steaua lor de la rasarit.

In toate aceste doua secole, romanii se arata vrednici de dansii si de misia lor. Clasa boierilor mai cu seama, intinerita tot mereu prin elementul energic ce iesea din popor si se absorbea intr-insa, facu tarii si omenirei slujbe mari. Viteaza, roditoare in fapte eroice, in exemple sublime de jertfire, ea reprezinta simtimentul razboinic al natiei si uda cu sangele sau laurile patriei. Natia in care simtimentu prevaleaza, daca nu slujeste omenirei prin dezvoltarea mintii, ca francezii, englezii si nemtii, dar prin lucrare, prin jartfire ii egaleaza si ii intrec si le da repaosul d-a lucra. Astfel Dumnezeu imparte functiile intre natii si, prin lucrare comuna, omenirea se desavarseste.

De la inceputul secolului al XV-lea, lupta incepuse intre principiul libertatii, care voia a margini puterea printilor, si principiul autoritatii, care voia a o intari.

Ajutati adesea de principiul popular ce ei reprezenta, libertatea birui pe la capatul acestui secol, dar boierii biruitori facura din aceasta libertate un privilegiu al lor. Ei cautara a se forma in casta privilegiata, a-si intemeia puterea si fericirea lor pe robirea gloatelor. Izvorata din popor, iar nu din principiul concuistei, ea nu putea a se constitui pe bazele aristocratiei feodale europene; ea nu putu in drept viola egalitatea; ea isi margini dar actia sa in randuiala economica. A inghiti proprietatile cele mici, concentrandu-le in proprietati mari, a rapi deodata cu proprietatea si libertatea individuala a taranilor, prefacandu-i in serfi, a dobandi dreptul de a se scuti de cele mai multe dajdii, asta fu tinta ei. Astfel, prin reformarea legilor economice ale tarii, o tara intreaga ajunsese roaba unor particulari.

In Europa aceasta lupta fu castigata si despotismul regilor fu un mare principiu de unitate si de conservatie, in vreme ce la noi izbanda aristocratiei aduse slabiciunea statului cu slabiciunea puterii. Doua chipuri sunt d-a avea un guvern puternic. Trebuie sau ca principiul, autoritatea ce el reprezinta sa-si aiba izvorul de sus, sau de jos, din popor; intr-un cuvant, nu este decat doua guverne puternice: despotismul si democratia. Orice principiu intermediar este un principiu de slabiciune. Despotismul totdauna a fost si este peste putinta intre romani, nu numai caci respectul catre cel mare precumpaneste, ci caci sunt o natie foarte nobila, care nu putu suferi alt guvern decat cel intemeiat pe caracterul national, cel care organizeaza egalitatea, adeca democratia.

La sfarsitul acestui secol robia ajunse completa, Mihai Vv., silit de aristocrati, facu acel asezamant ca fiecare taran, p-a cui mosie se va fi afland, sa ramaie rob vesnic. De atunci robia fu completa etc. (ca in art. din Magazin istoric pentru Dacia. Clasa razboinicilor se intemeiaza dasupra muncitorilor. Aceasta faradelege a boierilor fu espiata cu pierderea tarii. Osanda o urma de aproape. Sotietatea intreaga se alcatuieste pe un sir de privilegiuri si clase, fiecare clasa are privilegiuri deosebite; fiecare individ are privilegiu: intins esafodaj de tiranii superposate una asupra alteia si toate apasand poporul, pe taranul muncitor

Cine va veni sa zdrobeasca aceasta clasa apostata care, iesind din sanul poporului, robi pe fratii si parintii lor si care ocara omenirea? Iata-i ca sosesc; sunt si ei niste robi si, pentru ca pedeapsa si rusinea sa fie si mai mare, sunt niste robi streini.

Ce sunt acesti streini care vin sa revolutioneze si sa schimbe soarta unei natii intregi? Cum niste streini pot ei dobori o sotietate puternic intemeiata? Ce principiu, ce interes vital al sotietatii reprezenteaza? Prin ce lupte, prin ce mijloace ajung la putere si la a domni asupra romanilor?

Dupa caderea imperiului Orientului intreg supt puterea turcilor, multi greci din Constantinopol si Rumelia isi cautara o scapare in principate, care se bucura de libertate. Saraci, ei se apucara de negotul marunt si de industrie. Ei ajung a lua astfel in mana toata industria si comertul tarii si a alcatui o burghezie bogata. Imbogatindu-se, se insor cu pamantence, dobandesc astfel drepturi si incap in boierii. Ei se inalta la putere, dupa cum s-a inaltat burgherii in Europa. Se fac aparatorii poporului impotriva apasarii aristocratilor si cauta a le dobori privilegiurile. Astfel isi fac partida puternica in tara si incep lupta in contra boierilor pamanteni. Rai, intriganti etc. (tablou de dansii); ei n-au decat o tinta fiscala. Vor sa doboare toate privilegiurile, sa puna mana pe stat, sa emancipeze pe tarani de boieri, ca sa-i poata despuia ei in numele statului. Dar poporul nu-i cunoaste; vede ca ei sunt vrajmasii boierilor ce ii tiraniza si ii reazama.

Inca din vremea lui Mihai Vv., grecii se facusera nesuferiti pamantenilor. Aceea ce ni se dovedeste etc (dupa Magazin) In Moldova

Domnia lui Brancoveanu mai pre larg el reprezenteaza spiritul boierilor Aristocratia nu mai reprezenta nimic, pierduse virtutile militare, se corupsese. Despuierile poporului cu birurile; stricarea armatei spre a face clacasi etc.

Caza dar aceasta aristocratie infama! Vie fanariotii, care sa razbune suferintele poporului. Si oricat de rau ar aduce ei tarii, cand poporul va vedea ca misia lor de zdrobire s-a sfarsit, va sti a-i matura din tara si nationalitatea va iesi biruitoare, mai frumoasa si mai puternica! Dupa moartea lui Mihai, Radu Serban razbuna vitejeste pe romani asupra ungurilor si moldovenii, supt Tomsa, pedepsesc pe poloni, care, protectionand pe Movilesti, se incearca a-si redobandi influenta asupra Moldaviei. Aceste lupte slabesc puterea si a romanilor, si a ungurilor, si a polonilor, si le pregateste comuna nenorocire.

Radu Mihnea al X-lea se urca pe tron la 1611. El fu cel dintai domn care veni in scaun insotit de o multime de greci. Boierii pamanteni se tulbura l-aceasta vedere si la neoranduielile grecilor si formeaza comploturi impotriva lor si a domnului. Stolnicul Bercan de la Maracineni se pune in capul acestor comploturi, dar capul lui si cu al sotilor sai cad supt securea gadei si o lupta inversunata, care tinu doua secole, incepu atunci intre greci si boieri. Cinci ani dup-aceea, vestitul paharnicu Lupu si capitanul Buzdugan prada si macelareste pe toti grecii din tara. Dar supt domniile urmatoare, de la 1618--1631, grecii, favorizati iarasi, se inmultira si cautara a-si razbuna. Boierimea atunci, in desperanta, se revolta. In zadar Leon-Vv., la 1631, izgoneste pe toti grecii din tara, caci era prea tarziu. Boierii izbutesc a alege domn pe Matei Basarab, capul partidei boierilor. Tot atunci in Moldova, boierii, ajutorati de popor, gonesc pe greci si pe Alexandru-Vv. Ilias si Vasile Lupul se numeste domn. Dorinta de unire a tarilor aprinde din nenorocire un rezbel crud intre ambele tari surori si pregateste slabiciunea lor. Supt impresia uneltirilor grecilor d-a deznationaliza pe romani, Matei si Vasile cauta a intemeia puternic nationalitatea; limba romaneasca se introduce in scoli, biserici si administratii; scoli se ridica, tipografii se intemeiaza si tarile se doteaza de o condica de legi. Din nenorocire, interesul egoist al boierilor ii facu sa uite interesul national. In loc d-a usura pe popor, ei ii impovarara cu dajdii si condica noua intareste si mai mult robia. Poporul sufera si striga; armata se revolta si tara cade in cea mai groaznica anarhie militara. Costandin Basarab izbuteste prin ajutorul strein a stinge anarhia, desfacand armata si slabind tara.

Un grec, Mihnea-Vv., se urca atunci pe tron, la 1658, si razbuna cumplit purtarea cea neomenoasa a boierilor catre popor. In domnia acestuia, a lui George si Grigore Ghica si a lui Radu Leon, grecii se inmultesc iarasi in tara si cu dansii si suferintele ei. La 1669, boierii, ajutorati de popor, se ridica din nou asupra grecilor si izbutesc a-i goni din tara si a dobandi un domn ales de dansii, dar pentru scurt timp, caci la 1672, cu Grigore Ghica si in urma cu Duca-Vv., grecii iarasi se reintoarsera.

In Moldova, in acest an, boierii, supt comanda Hancestilor, cauta a goni pe greci din tara impreuna cu Duca-Vv., dar sunt biruiti de dansii, cu ajutorul turcilor. Acest patronaj ce le da turcii arunca privirea lor catre nemti si poloni.

Insa puterea lor nu tinu mult. Ajutati de turci, boierii izbutesc a numi domn pe Serban Cantacuzino. Supt domnia acestuia si a lui Brancoveanu in Tara Romaneasca si a Cantemirestilor in Moldova, intrigile grecilor se precurmara si boierii stapanira tara in pace de dansii, in vreme mai mult de treizeci ani. Din nenorocire, boierii nu stiura a se folosi de acest timp. In loc d-a se uni intre dansii spre a se apropia de popor, d-a cauta a-l ridica pana la dansii, ei se izolara de dansul. Corupti si degradati, ei pierdura pana si virtutile militare cu care se falea odinioara si nu mai reprezenta nici unul din simtimentele poporului. Puterea armata a tarii, in domnia Brancoveanului, se dezorganizeaza ca sa-i faca clacasi pe la mosii. In loc d-a cauta putere in popor, impotriva turcilor, ce din ce in ce se facea mai asupritori, calcand legamintele tarii, marind tributul si globind-o in toate chipurile, ei alergara dupa falsa protectie cand a nemtilor, cand a rusilor. Afara de aceasta, caracterul lor mobil si nestatornic baga discordia pana si intre dansii. Odiosi tarii, banuiti turcilor, ei sunt lesne sapati de fanarioti, din care unii, precum Mavrocordatii, acum luasera o mare influenta pe langa Poarta, si astfel capetele celor mai insemnate familii a tarii cad sub securea turcilor sau sunt silite a scapa la rusi (unde impreuna cu Cantemir merg sa concure puternic la civilizarea acestei colosale imparatii, care era ursita a atarna atat de puternic in viitorul nostru) si la nemti, si fanariotii dobandira pe seama-le domnirea statornica a ambelor tari.

Ei marira incai cu demnitate si curaj, si istoria, la acest spectacol trist, arunca un val asupra gresalelor, crimelor lor, spre a putea da o lacrama compatimitoare cumplitelor lor nenorociri. Acei ce raman in tara incearca a se mai lupta si pier. Indata grecii ii doboara, saracindu-i prin contributii si confiscari si prin omoruri. Cei mai multi se trag la tara si, ruinati, intra in popor, de unde iesisera, si ajung in stare de clacasi.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate



});

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.