Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





NICOLAE BALCESCU - ROMANII SUPT MIHAI-VOIEVOD VITEAZUL despre Nicolae BALCESCU



ROMANII SUPT MIHAI-VOIEVOD VITEAZUL



Incepand sa lucreze la Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul, opera sa capitala, Nicolae Balcescu a fost insufletit nu numai de ideea de a reconstitui, din punct de vedere istoric, personalitatea, faptele si epoca acestui ilustru voievod, ci mai ales de dorinta de reinvia una dintre cele mai. marete pilde de lupta pentru unitatea nationala, spre a dinamiza constiinta si eforturile contemporanilor sai. La 6 februarie 1850 ii comunica lui Ion Ghica: Voi sa sfarsesc o scriere a-supra lui Mihai Viteazul si sa pui piatra de temelie a unitatii nationale".

Nicolae Balcescu s-a daruit cu pasiune si entuziasm elaborarii monumentalei sale lucrari inca din perioada premergatoare revolutiei din 1848, in atmosfera plina de avant patriotic a cristalizarii programului ei social si national. Oriunde se afla, in tara sau in strainatate, folosea orice ragaz pentru a consulta arhive si biblioteci, pentru a-si extrage materialul documentar necesar, muncind cu migala si rabdare, insufletit de ideea fundamentala a lucrarii sale. Edificatoare in acest sens sunt marturiile pe care ni le-a lasat Vasile Alecsandri, intr-o emotionanta evocare a marelui sau prieten, publicata in revista Convorbiri literare din 1 iulie 1876. Aflandu-se la Palermo, precizeaza poetul, am petrecut lunile ghenar, fevruar si mart 1847 impreuna cu Balcescu, care locuia aproape, in casuta unui contandin. in toata dimineata el se punea dinaintea usii pe un scaun, la soare si cetea carti vechi in care descoperea notite pentru istoria romanilor sub Mihai Viteazul la care lucra cu mult entuziasm". Dupa infrangerea revolutiei de la 1848, luand calea pribegiei, Nicolae Balcescu isi simte trupul din ce in ce mai mult macinat de o necrutatoare boala de piept, insa, cu o vointa fara seaman, nelasandu-se coplesit de suferinta, isi incordeaza puterile pentru a inalta edificiul impunator al idealului de unitate nationala, intrupat de Mihai Viteazul. in 1850, consemneaza Vasile Alecsandri, am regasit pe Balcescu la Paris, unde am locuit impreuna, in Place de la Madelaine, mai multe luni de zile; insa sanatatea lui era acum foarte zdruncinata. Oftiga facea progre-suri spaimantatoare si ii rupea plamanele, dar nu-1 oprea de a lucra la Istoria romanilor sub Mihai-Voda Viteazul".



Reconstituind geneza acestei opere, ramanem cutremurati de sacrificiul suprem facut de Nicolae Balcescu, de dorinta sa arzatoare de a nu se lasa doborat de boala pana nu-si va fi incheiat acest imn de slava inchinat romanilor si viteazului lor voievod in lupta pentru libertate si unitate nationala.

Parcele nemiloase i-au frant insa existenta atat de tragic, sfasietor de devreme, la varsta de numai 33 de ani, la 16 noiembrie 1852. Manuscrisul lucrarii sale a ramas netiparit, din pacate, o buna bucata de vreme. Primele ei parti au fost publicate de Alexandru Odobescu, in Revista romana din 1861-1863, ca un necesar act de pietate si de justitie fata de memoria si de stradania marelui patriot si revolutionar. Tot prin grija si truda lui Alexandru Odobescu, opera capitala a lui Nicolae Balcescu vede lumina tiparului intr-un volum de-sine-stata-tor in 1878, in atmosfera plina de avant patriotic din timpul Razboiului de independenta, cand semnificatiile majore ale operei sale erau de o stringenta actualitate. in Precuvantarea la volumul Istoria romanilor sub Mihai-Voda Viteazul, urmata de scrieri diverse de Nicolae Balcescu, aparuta la Bucuresti, in Tipografia Societatii Academice Romane, in 1878, Alexandru Odobescu marturisea: indeplinesc astazi una din cele mai vii si mai staruitoare ale mele dorinte; aceea de a scoate la lumina Istoria romanilor sub Mihai-Voda Viteazul, lucrarea de capetenie a eminentului si mult deplansul nostru istoric, Nicolae Balcescu, care totdeodata este si o scriere de frunte in literele romanesti."

Iar in incheiere, Alexandru Odobescu sublinia: Noi speram si credem ca aceasta carte, asa cum este, va aduce, in imprejurarile de fata, folos si intarire cugetului national al intregei romanimi!

   "

Aparitia lucrarii lui Nicolae Balcescu a avut un amplu ecou in acea vreme, concordand in substanta si semnificatii cu momentul istoric al cuceririi independentei nationale. Demn de reamintit este, in primul rand, articolul lui Mihai Eminescu intitulat Balcescu urmasii lui, publicat in Timpul din, 24 noiembrie 1877, in care releva:

Peste doua-trei zile va iesi de sub tipar Istoria romanilor sub Mihai-Voda Viteazul de Nicolae Balcescu.

Se stie neobositul zel cu care acest barbat plin de inima si inzestrat de natura cu o minte patrunzatoare si cu o fantezie energica, au lucrat la istoria lui Mihai-Voda. Din sute de carti si documente, el au cules c-o adevarata avaritie pentru gloria natiei romanesti, toate colorile din relatii si notite, cu cari apoi au zugravit acea icoana mareata din care figura voievodului romanesc iese in prosceniu, vitejeasca si mandra si vrednica de a se cobori din stralucita vita a Basarabilor."

Constient de valoarea istorica si patriotica a lucrarii lui Nicolae Balcescu, Mihai Eminescu indemna, in final: Faca-se aceasta scriere evanghelia neamului, fie libertatea adevarata idealul nostru, libertatea ce se castiga prin munca".

La inceputul Cartii I-a", intitulata Libertatea nationala, Nicolae Balcescu sublinia scopul inalt al scrierii sale: Deschid sfanta carte unde se afla inscrisa gloria Romaniei, ca sa pun inaintea ochilor fiilor ei cateva pagine din viata eroica a parintilor lor. Voi arata acele lupte uriese pentru libertatea si unitatea nationale, cu care romanii, supt po-vata celui mai vestit si mai mare din voievozii lor, incheiara veacul al XVI-lea". Adresandu-se contemporanilor si urmasilor sai, Nicolae Balcescu ii indemna sa actioneze in spiritul maretelor fapte ale stramosilor: Mostenitori a drepturilor pentru pastrarea carora parintii nostri au luptat atata in veacurile trecute, fie ca aducerea-aminte a acelor timpuri eroice sa destepte in noi sintimentul datorintei ce avem d-a pastra si d-a mari pentru viitorime aceasta pretioasa mostenire".



Nicolae Balcescu ni-1 arata mai intai pe Mihai Viteazul stapanit de ideea libertatii patriei, a scuturarii jugului otoman. inteleptul voievod era insa constient ca putea infaptui aceasta numai cu romanii, fara nesigurul ajutor strain: Vazand greutatile ce le intampina din partea aliatilor sai ca sa faca o expeditie puternica si serioasa contra turcilor, Mihai-Voda se incredinta ca nu va izbuti nimic contra turcilor cata vreme nu va fi destul de tare spre a se lupta singur cu dansii, fara a mai nazui la agiutor strein, care cand nu vine, cand trebuie a-1 cumpara cu jertfe scumpe, dupe cum i se intamplase cu Bathori. El se incredinta ca o natie, spre a castiga si a-si apara independenta, trebuie s-o puie supt ocrotirea puterii sale, iar nu a streinului, oricat de bland si de dulce s-ar arata".

Cautand elementele de putere ale patriei", cum spune Nicolae Balcescu, Mihai Viteazul le afla in ideea de unitate a neamului, care asigura puterea tuturor romanilor impotriva cotropitorilor si asupritorilor. Nazuinta voievodului roman se baza pe legitimitatea istorica a unitatii, izvorata din originea comuna, din unitatea de neam, de limba, de credinta, de obiceiuri, de continuitate pe pamantul si in hotarele vechii Dacii. Romanii - scria Nicolae Balcescu - se pastrara dar in toata intinderea Daciei, cu limba, cu obiceiurile strabune, cu caracterul lor national, fara a se impestrita cu alte neamuri streine; (iN) Valahia si Moldova se pastrara locuitorii in cea mai mare omogenitate; in Transilvania insa, pe alocurea, se asezara, in putin numar, sacui, sasi si unguri, precum si sarbi in Banat, dar in toate locurile majoritatea era romani. Timpul viforos al veacului de mijloc impartise pamantul romanesc in trei tari: Transilvania cu Banatul, Moldova si Tara Romaneasca; dar in inimile tutulor romanilor ramase nestear-sa traditia unui trai comun si dorinta d-a-1 infiinta din nou." Nicolae Balcescu trage o concluzie logica. Relevand radacinile adanci ale idealului de unitate nationala in inima si constiinta poporului roman, argumenta ca era dar firesc ca orice voievod din aceste trei tari [ce] se simtea in putere sa caute a le uni "intr-un singur stat si astfel a rein-temeia vechiul regat al Daciei". Idealul unitatii nationale a insufletit pe toti acei mari voievozi romani care se inspirara de sintimentul national si personificara individualitatea nationala a romanilor".

Prima afirmare clara si categorica a ideii de unitate natonala e considerata de Nicolae Balcescu a se fi intamplat in secolul al XIV-lea, prin stradania, lupta si biruinta lui Mircea cel Batran, unul din cei mai mari si mai vestiti voievozi ai nostri" care a voit a intrupa toata romanimea intr-un singur stat". infatisand luptele lui Mircea cel Batran pentru libertate, pentru stapanirea tuturor tinuturilor romanesti sub un singur sceptru si intr-o singura tara, Nicolae Balcescu accentua ca Mircea cel Batran fu cel dintai domn roman care se lupta pentru unitatea nationala" si ca ideea sa va fi idealul seculilor viitoare si a tutulor voievozilor nostri cei mari". in Moldova, ideea unitatii nationale avea sa-i insufleteasca pe Stefan cel Mare si pe urmasul sau Petru Rares, care nazuiau sa uneasca si Transilvania. Dupa pilda lui Mircea cel Batran, Stefan cel Mare calca pe pasurile lui, coprinde Tara Romaneasca, pe care n-o poate tinea, si trage prin aceasta asupra-i furia turcilor. Apoi dobandeste de la invinsul sau de la Baia, vestitul rege roman al Ungariei, Matei Cor-vin, in proprietate Cetatea de Balta si Ciceiul din Transilvania. Acest dar mai tarziu sileste pe un urmas din osul lui, pe Petru Rares, a se amesteca in treburile Transilvaniei si a vroi a coprinde aceasta tara, si cade si el jertfa acestei ambitii nationale". Conditiile istorice din acel timp nu puteau asigura trainicia unor infaptuiri nationale care provocau mania imperiilor invecinate. Aceste infaptuiri, chiar de scurta durata, cereau multe sacrificii din partea romanilor. Cu toate acestea, ei continuau sa creada nestramutat in aceasta idee si sa lupte pentru realizarea ei: Dar cu cat aceasta idee dobandea amintiri mai mari, cu cat costisea mai mult pe romani, cu atata, dupa caracterul lor staruitor, tinea ei la dansi".






Ideea unitatii nationale, argumenteaza Nicolae Balcescu, a insufletit nu numai pe cei mai de seama voievozi romani, ci era si un puternic sentiment al maselor populare. in Moldova, de pilda, se nascuse legenda ca trei ingeri, in dimineata Craciunului, s-au aratat lui Despot-Voda, cu coroane de aur, prorocind ca el va stapani curand peste Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania". Dand acest exemplu, Nicolae Balcescu conchidea: Marea idee a unitatii nationale era dar pre acele vremi un sintiment popular", adaugand, ca indemn adresat contemporanilor sai: in ochii poporului, ea era aceea ce e astazi un drept si o datorie, singurul mijloc d-a se mantui de supt stapanirea streinilor, d-a intra in intregimea drepturilor sale nationale si d-a le pastra nevatamate de bantuirea dusmanilor". in conceptia lui Nicolae Balcescu, Mihai Viteazul intrupa sentimentele si aspiratiile poporului roman, dadea expresie vointei romanilor de a trai liberi si uniti intr-o singura patrie, dedicandu-si intreaga putere de viata si de lupta implinirii acestui sublim ideal: El se inspira de simtimentul natiei, se aprinse de aceasta idee a regeneratiei nationale si, cu puternica lui vointa, hotari a nu pregeta pana la moarte intru implinirea ei".

Atasamentul profund al lui Nicolae Balcescu pentru cauza nationala a romanilor din Transilvania, convingerea sa nestramutata ca ea face parte integranta din patria tuturor romanilor au capatat o tulburatoare si admirabila expresie literara in acea vibranta pagina antologica, de la inceputul cartii a patra, intitulata Unitatea nationala, in care descrie frumusetea si bogatia acestei parti din pamantul stramosesc: Pe culmea cea mai inalta a muntilor Carpati se intinde o tara mandra si binecuvantata intre toate tarile semanate de Domnul pre pamant. Ea seamana a fi un maret si intins palat, cap d-opera de arhitectura, unde sunt adunate si asezate cu maiestrie toate frumusetile naturale ce impodobesc celelalte tinuturi ale Europei, pe care ea cu placere ni le aduce aminte. Un brau de munti ocolesc, precum zidul o cetate, toata aceasta tara, si dintr-insul, ici-colea, se desface, intinzandu-se pana in centrul ei, ca niste valuri proptitoare, mai multe siruri de dealuri nalte si frumoase, marete pedestaluri inverzite, care varsa urnele lor de zapada peste vai si peste lunci. Mai presus de acel brau muntos, se inalta doua piramide mari de munti, cu crestetele incununate de o vecinica diadema de ninsoare, care, ca doi uriasi, stau la ambele capete ale tarii, catand unul in fata altuia. Paduri stufoase, in care ursul se plimba in voie, ca un domn stapanitor, umbresc culmea acelor munti. Si nu departe de aceste locuri, care iti aduc a-minte de natura tarilor de miazanoapte, dai, ca la portile Romei, pestecampii arse si varuite, unde bivolul dormiteaza alene. Astfel, miazanoapte si miazazi traiesc intr-acest tinut alaturi una de alta si armonizand impreuna. Aici stejarii, brazii si fagii trufasi inalta capul lor spre cer; alaturi te afunzi intr-o mare de grau si de porumb din care nu se vede calul si calaretul. Ori incotro te-i uita, vezi culori felurite ca un intins curcubeu, si tabloul cel mai incantator farmeca vederea"

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.