Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • Neagoe BASARAB



    Neagoe BASARAB - poza (imagine) portret







Neagoe BASARAB - biografie - (opera si scrierile)

 

n. cca 1482 - m. 1521.

Probabil fiul nelegitim al lui Tepelus si al Neagai, casatorita apoi cu Parvu Craiovescu, care il si adopta.

Este "fiul sufletesc" al patriarhului Nifon, unul dintre cei mai culti oameni ai vremii. Mare postelnic si apoi mare comis in Tara Romaneasca, ajunge domn in 1512, cu ajutorul boierilor Craiovesti. Se casatoreste cu Despina Milita, descendenta din familia de despoti a Brancovicilor si din Cantacuzinii bizantini. in timpul relativ scurtei sale domnii, BASARAB se va arata un mare ctitor (culmea operelor arhitecturale va fi faimoasa manastire de la Curtea de Arges), un sprijinitor al faptelor de cultura (din porunca lui, Gavril, protosul Athosului, scrie Viata lui Nifon), dorind sa redestepte la curtea Tarii Romanesti ceva din stralucirea apusa a Bizantului. Opera pe care a lasat-o, invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie, scrisa in slavona, ne aduce imaginea unui ganditor politic, a unui poet de mare eruditie, dominand, pana la aparitia marilor cronici, literatura noastra veche.

Dezbaterile in jurul paternitatii au facut ca invataturile sa ocupe cu greu locul cuvenit in cadrul literaturii noastre in limba slavona, importanta acesteia din urma depinzand, la randul ei, de o analiza completa a operei in discutie. A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Sexul Puscariu, D. Onciul, Ioan Bogdan s.a., l-au socotit autor pe B., Demostene Russo si P. P. Panaitescu sustinand ca avem de-a face cu o compilatie tarzie, alcatuita de un calugar, iar cercetatorul grec Leandros Vranoussis atribuind-o lui Manuil din Corint. O demonstratie convingatoare in favoarea paternitatii domnului roman face Dan Zam-firescu printr-un studiu masiv si bine documentat. Daca aceasta problema pare oarecum lamurita, stabilirea exacta a izvoarelor, a partii originale, deci a importantei si a valorii literare, ramane de facut in viitor, lucru destul de dificil, avand in vedere ca cercetarea implica un spatiu cultural sud-est european extrem de vast. Ceea ce putem incerca este doar o apreciere in cadrul strict national, pe firul istoriei literare, luand ca baza versiunea romaneasca din secolul al XVII-lea. invataturile au ambitia sa fie o carte de capatai pentru tinerii principi: "Fatul mieu Theodosie si voao cinstitilor si dulcilor miei domni, care veti fi in urma noastra domni si biruitori tarai acestiia"; nu atat un manual, cat o "carte de cugetare", care sa plaseze si sa delimiteze, intr-o scara de valori absoluta, locul, menirea, cu alte cuvinte "conditia" conducatorului de popoare. In ce chip cad domnii, se intreaba autorul:"Cad unii din credinta, iara altii din fapte". Cele doua parti ale cartii vor incerca sa previna cele doua mari categorii de erori, de aici si structura lor diferita, prima fiind un manual moral care comenteaza pe larg greselile sau lauda faptele diversilor imparati. In spiritul vremii, autorul nu are scrupule in folosirea copioasa a citatelor din textele cu larga circulatie in epoca: intalnim, pe langa Biblie, pe Ioan Hrisostomul, Panegiricul lui Constantin cel Mare de Eftimie, patriarhul Tarnovei, fragmente din Varlaam si Ioasaf. A surprins pe cercetatori ascetismul din invataturi Se pare insa ca avem de-a face cu un fruct al doctrinei isihaste, in care predomina rigoarea morala intr-un sens activ: domnul nu e decat un supus umil al lui Dumnezeu si in functie de acest adevar primordial ii sunt judecate actiunile, gandurile si sentimentele. Urmand logica structurii sale, partea a doua va incerca sa fie un indreptar pentru "faptele" domnului. Acesta este, in primul rand, un domn absolut, "ca vai de domnul cel ce-si da cinstea altuia si vai de tara ceia care o stapanesc multi!". Regula trebuie aplicata chiar si rudelor de os domnesc, "caci ca cel ce va sa fie domn adevarat, aceluia nu i se cade sa aiba rudenii, ci numai slugi drepte". Domnul trebuie sa fie adevaratul stapan, dispunand, in functie de ratiuni superioare, de supusi si de tara: "Deci, de nu vei fi tu harnic sa cunosti turma ta si sa le imparti tuturor pre dreptate, ce domn si ce pastor te vei chema, cand vei lasa sa se amestece toti in lucrurile domnii tale si sa fie domni ca si tine, sau sa sa bage in venitul tarai tale?". Gasim aici, sub haina smereniei si umilintei, un intreg tratat al "artei conducerii". Idealul lui BASARAB este domnul intelept, bunul chivernisitor, cu mana tare sub manusa de catifea:"Iar tu, daca esti harnic, iti randuieste turma si o tocmeste bine, sa nu unii sa sa craveasca si sa sa ingrasa, iar altii sa moara de foame. Ci sa imparti tuturor intocma, fiestecui dupa lucrul sau, si caruia cum ii va fi slujba, asa sa-i fie si cinstea si mila." Nu apare nicaieri ideea stapanirii prin forta, teama sau constrangere. Printul trebuie sa domine prin personalitatea si prin capacitatea-i intelectuala superioara:"Ca cel ce va sa fie domn, aceluia trebuie sa aiba minte foarte multa, ca sa cunoasca si sa priceapa mintea lui pre mintile slugilor lui, iar sa nu cunoasca, nici sa priceapa mintile slugilor mintea domnului. Ca deaca cunoscu slugile minte multa si socoteala la domnul lor, ei slujascu pre dreptate si-1 cinstescu; iar deaca il cunoscu ca n-are minte, ei numai ce-1 tin domnu cu numele. Pentru ca slugile, cum cunoscu pre stapan, asa-i si slujascu, macar de ar fi sluga cat de dreapta. Ca deaca iaste domnul lipsit de minte, decii slugile pentru ce-i vor sa-i slujasca pre dreptate si sa-1 cinsteasca, cand el n-ar minte sa cunoasca cinstea si slujba lor, cat sa rievoescu ei si ostenescu pentru dansul?" BASARAB este un excelent psiholog pentru care relatia conducator-condus nu mai are nici un secret. Forta unui domn sta in ratiunea sa dreapta, in puterea sa de a discerne faptele, in cumpatul pe care-1 dovedeste in actiuni, cu alte cuvinte in intelepciunea sa, mijloc unic de a obtine increderea poporului: "Ca domnul intelept, toate cugetele si socoatele lui suntu bune. Caci ca mintea sta in trupul omului dreptu, ca si cum sta steagul in mijlocul razboiului si cauta toata oastea la steag, si pana sta steagul in razboiu nu sa cheama acel razboi biruit. Macar de are si navala grea spre sine, ei tot cauta steag si sa aduna toti imprejurul lui. Iar deaca cade steagul, deacii toate ostile sa rasipascu si nu sa stie unul cu altul cum fac si incotro mergu." Cand "steagul cade" adica atunci cand absurdul inlocuieste hotararile intelepte, conducatorul nu mai este recunoscut ca atare si urmeaza dezordinea, haosul. intelepciunea inseamna si capacitatea de a asculta sfaturile celorlalti: "sa luati sfat si de la cei mari si de la cei ai doilea si de la cei mai de jos, ca asa sa cade. Sa mergi cu dansii intr-un loc de taina si sa sfatuiti toate sfaturile, si care vor fi mai bune voi le primiti in inimile voastre, iar care nu va vor fi de folos voi le lasati. Si sa nu opresti pe nimeni sa graiasca la sfat, zicand:«Iata ca cuvintele tale nu ne sunt nici de o treaba, ca graisi niste cuvinte in zadar». Cu toate cuvintele, ale tuturor, le priimesti a fi bune, iar si pentru cinstea voastra; pentru ca tot sfetnicii si boiarii fac sfaturile, iar deaca si ispraveste si sa tocmeste sfatul bine si cum se cade, deacii numai lauda si pohvala domnului iaste preste toata lumea, iar sfetnicii si boiarii intru nimic nu sa pomenes-cu". A conduce inseamna deci, pentru B., stiinta de a selecta si de a prelua, fara prejudecata, orice idee folositoare care se iveste in preajma: "Ca domnul sa socoteste ca un deal mare si nalt, cand are niste pazitori foarte buni de-1 pazescu si-1 curatescu de toate uscaciunile si secaturile si de alte lucruri care nu sunt de treaba. Deci, pana il curatescu pazitorii si-1 pazescu di toate rautatile si primejdiile, el creste frumos si face multe feliuri de flori si sa inalteaze si sa lauda numele lui preste tot pamantul, iar numele pazitorilor lui nimeni nu le pomeneste. Iar deaca-1 parasescu pazitorii si nu-1 mai pazescu, el pusti-iaste si nici locul nu i sa cunoaste si numele lui piiare si trece ca o umbra". Este deci un lucru vital pentru mersul firesc al domniei ca ea sa fie inconjurata de sfetnici intelepti: "ca de vei fi in toate zilele cu cei alesi, in toate zilele si in toate ceasurile te vei folosi de sfaturile si de invataturile lor cele bune; iar daca vei fi cu cei nebuni si izvratiti, deacii si tie iti cade a fi nebun si izvratit". Arta conducerii inseamna si o arta a promovarii: "Si de va fi mai harnicu unul din cei saraci decat unul din feciorii de boiari sau decat o ruda de ale voastre, voi sa nu dati acelora cinstea si boieriia, in fatarnicie; ce sa o dati aceluia mai sarac, deaca iaste vrednic si harnic si-si va pazi dregatoriia cu cinste. Ca mai bun iti iaste saracul cu cinste decat boiariul cu ocara." Functia trebuie acordata numai pentru merit si trebuie luata numai cand presupusa vina este dovedita:"Iar de va fi cineva vrednic si harnic de cinstea lui si-1 va pari cineva la tine, tu niciodata sa nu te grabesti, pentru acele pari sa-1 scoti din cinste; ca deaca-1 vei scoate, deacii nu-ti va mai fi priiaten.



Iar candu iaste vinovat, tu-i arata vina, sa si-o vaza si sa si-o cunoasca; deacii nu va mai avea cum sa aiba parere rea despre tine". Si din nou BASARAB se arata un remarcabil psiholog:, Asijderea cand sazi la masa si vei sa-ti asezi la masa boiarii cei mari si cei al doilea si cei mai mici si pre altii pre toti, iar tu de atuncea sa le pazesti locurile, ca la o a doao sadere sa nu le schimbi randurile, caci deaca pui sluga ta la masa intr-un loc, iar al doilea randu tu-1 pui mai jos, decii intr-acel ceas i sa intristeaza inima si sa scarbeste. Caci ca el sa nadajduia dentr-acel loc ce au sazut intai sa castige alt loc mai sus, iar tu, pentru unul carele-ti iaste tie mai drag, tu-1 dai mai jos. Pentru aceia i sa intristeaza inima si sa vatama ca o rana, ca inima omului iaste ca sticla, decii sticla, deaca sa sparge, cu ce o vei mai carpi?" In adevar, nedreptatea si capriciul ranesc fara leac si "sparg" fara putinta de indreptare increderea si respectul, principalul sprijin pentru un domn adevarat. Aceeasi prudenta inteleapta arata BASARAB si in momentul unei agresiuni dusmane. Nu idealuri de glorie, nu visuri de marire il mana pe domn, ci permanenta grija pentru tara (ar fi interesanta o comparatie cu idealul eroic renascentist): "Deci, de veti vedea pre niscare limbi pagane sa se porneasca asupra voastra cu osti grele si cu putere mare, voi nu va potriviti lor si sa va bateti cu dansii intr-acel ceas, ci socotiti ce le veti slobozi din unghile voastre vanat, adeca avutie, sa le dati sa manance, ca sa sa paraseasca de voi, cum si vulturul lasa pre soimu". Discursul pronuntat de domn in momentul cand razboiul nu mai poate fi evitat este si el un model in aceasta privinta:"Asa esi cu veselie la boiarii tai si sa nu te priceapa cumvasi ca-ti iaste frica, sau sa ti sa fie schimbat fata, ci te arata lor vesel si-ti cheama toti sfetnicii tai cei batrani, si boiarii cei mari si toata oastea ta, si zi catra dansii cuvinte bune si dulci ca aceste, graind: «Iata, dragii miai boiari si voi iubitele mele slugi, ca venira vrajmasii nostri asupra noastra, nefiindu-le lor nimic vinovati. Ca cu toate cuvintele cele bune si dulci noi i-am mangaiat si, de ar fi pohtit si avutie, le-am fi dat, si cu smerenie inca ne-am smerit inaintea lor si ne-am plecat, iar ei nu vrura sa ia, nici cuvintele noastre cele blande nu le-au bagat in seama, nici avutie, nici smerenie. Ce numai au venit acuma sa ia capul mieu, si inca nu numai capul mieu, ce si capetele voastre ale tuturor. Deci eu pre voi nu voi sa va las, ci voi sa-mi puiu capul pentru voi, ca-mi iaste mila de voi.»" Este vorba de prudenta si de intelepciune, de o responsabilitate ridicata la cel mai inalt grad in aceste incercari de a evita macelul, care, pana la urma, pune in lumina un eroism autentic: "Iara tu sa mergi dreptu fata la fata spre vrajmasii tai, fara nici o frica; iar caci vor fi ei multi, nimic sa nu te infricosazi, nici sa te indoiesti. Ca omul viteazu si razboinic nu sa sparie de oamenii cei multi; ci cum rasipeste un leu o cireada de cerbi, si cum omoara un lup o turma de oi cat de mare si cum rashira un glontu de tun multe cete de ostasi, nu caci iaste el mic, ci caci ca vine cu mare rane si cumplire, pentr-a-ceia rashira si rasipeste multe cete de oameni, asa cum si omul vitez si barbat si hrabor nu sa infricoseaza de oameni multi. Ca omului viteaz toti oamenii ii sunt intr-ajutor, iar omului fricos toti oamenii ii san tu dusmani, si inca si cei de ai sai iaste gonit si batjocorit si hulit". Acest domn intelept si echilibrat, daca dam crezare invataturilor, este si un mare poet. Plangerile, des citate, pentru oasele doamnei Neaga ("Iar tu, maica mea, niciodata n-ai avut odihna, nici ziua, nici noaptea, nici macar intr-un ceas, nici te-ai saturat niciodata de osteneala. Pentr-aceia, iubita mea maica, te chem pre tine ca esti mai ostenitoare decat albina si decat pasarile ceriului si decat pestii marii") si pentru fiul Petru, mort inainte de vreme ("ca tu erai stalparea mea cea inflorita, de carea pururea sa umbrea si sa racorea ochii mei de inflorirea ta; iar acum stalparea mea s-au uscat si florile ei s-au vestejit si s-au scuturat, si ochii miei au ramas arsi si parliti de jalea infloririi tale") sunt doar doua exemple ce probeaza lirismul melancolic desfasurat in intreaga carte, mai ales pe tema fortuna labilis si a desertaciunii desertaciunilor.




OPERA

Invataturile bunului si credinciosului domn al Tarii Romanesti Neagoe Basarab vvd. catre fiul sau Theodosie vvd., ed. de Ioan Eclesiarhul, Bucuresti, 1843; invataturile lui Neagoe Voda (Basarab) catre fiul sau Theodosie, pref. de N. Iorga, Valenii de Munte, 1910; invataturile lui Neagoe Basarab, domnul Tarii Romanesti (1512-1521), versiunea greaca, editata si insotita de o introducere si trad. in romaneste de V. Grecu, Bucuresti, 1942; invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie, text ales si stabilit de Florica Moisil si D. Zamfirescu, cu o noua trad. a orig. slavon de G. Mihaila, studiu introductiv si note de D. Zamfirescu, Bucuresti, 1970.

REFERINTE CRITICE

N. Iorga, Ist. Ut. rom., I; N. Car-tojan, Istoria, S. Cioculescu, Ist. Ut. rom. vechi; Al. Pini, Literatura; G. Ivascu, Istoria; P. P. Panaitescu, Contributii la istoria culturii romanesti, 1971; D. Zamfirescu, Neagoe Basarab si invataturile catre fiul sau Theodosie. Probleme controversate, 1973; M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976; D. H. Mazilu, Literatura romana in epoca Renasterii, 1984; Proza oratorica in literatura romana veche, II, 1989.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Neagoe BASARAB

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Neagoe BASARAB





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text