Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Mircea ELIADE



Mircea ELIADE - poza (imagine) portret Mircea ELIADE



Despre La Tiganci

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Nuvela La tiganci
LA TIGA,NCI de Mircea Eliade - si fragmente
LA TIGA,NCI - analiza literara
La tiganci - dialectica sacru - profan - Nuvela fantastica
Dialectica fantasticului in La Tiganci
La tiganci Real - Ireal - Realul - Irealul
Coerenta universului si spartura in real in La Tiganci
Revelatia lumilor paralele. La tiganci
Magia unui topos simbolic numit La tiganci
Un mit modern: La tiganci
LA TIGA,NCI - Subiectul nuvelei - Motivul drumului parcurs
LA TIGA,NCI - comentariu literar - Nuvela fantastica - Subiectul nuvelei. Mituri. Semnificatii
Nuvela La tiganci - Scrisa la Paris in 1959
Marci ale insolitarii fantastice in La tiganci





LA TIGA,NCI de Mircea Eliade - si fragmente :: La Tiganci





Este una dintre cele mai caracteristice compuneri pentru cea de-a doua parte a carierei beletristice a autorului, in sensul infiltratiei" cu totul insistente a filozoficului in fictiunea artistica, a ezotericului si hermetismului, a tezei" ce se cere reluata cu nuantarile si ambiguitatile permise in acest domeniu. Nuvela se bucura de o constructie compozitionala ingenioasa, de un echilibru aproape.perfect, spre deosebire de altele scrise in aceeasi perioada, ca Pe strada Mantuleasa, bunaoara.



Ideea este aceea a abolirii timpului istoric, nu insa prin procedeul kantian-schopenhauerian folosit de Eminescu in nuvela Sarmanul Dionis, ci prin acela al realismului fantastic", practicat apoi cu mare insistenta si la noi, pana la saturatie uneori, in special de D. R. Popescu, G. Balaita, intr-un chip mai aparte de Stefan Banulescu.

Intrand in bordeiul" tigancilor, eroul nuvelei, profesorul Gavrilescu, paseste in afara timpului curent, obisnuit. Fetele" (a se traduce cu fr. filles") sunt in numar de trei: o tiganca, o evreica si o grecoaica. Suntem in Bucurestiul de altadata, insa descriptie pozitiva precizata foarte exact nu aflam, vagul temporal fiind cu totul necesar in cazul de fata. Bucurestiul tiganit si fanariotizat, poate, semn acesta al specificului local, este notat cam in treacat, in contururi usor cetoase. Pentru ca, se intelege, povestea nu urmareste tipologii", balzacianismul bine stiut, si nici experimentul", autenticul", trairea", ca in scrierile de tinerete ale lui Eliade, ca in romanul Maitreyi, ci, hermetica si ezoterica fiind, tezista" (in alt inteles decat cel vechi dat de Gherea acestui cuvanT), ea cauta sa demonstreze posibilitatea trecerii din real in fantastic si viceversa. Fantasticul este luat aici ca lumea de dincolo, lumea esentelor platoniciene eterne. Acum se poate spune ca ireala, inexistenta, trecatoare este aparenta, viata obisnuita* perisabila, fata de cea fantastica, de,vis, care este eterna.



Profesorul Gavrilescu, personajul principal si, s-ar putea spune, singurul personaj al nuvelei, este pus, in trei randuri, sa ghiceasca care este tiganca, intre cele trei fete", insul dand gres de fiecare data. (Se pune intrebarea:veste oare acesta semnul ca Gavrilescu, neghicind care dintre ele e tiganca, nu era inca pregatit sa accede in aceasta lume de dincolo?") Cand, dupa un timp absolut imposibil de perceput (pentru ca nu e vorba de timpul curent", de toate zilelE), personajul iese din magicul bordei al tigancilor - fara insa deloc stirea si vointa protagonistului (cum nu se intampla cu personajul lui Eminescu din Sarmanul Dionis, unde Timpul era sub controlul omuluI ) - aflam ca timpul istoric, al Bucurestiului de toate zilele, s-a derulat indeajuns: banii pe care Gavrilescu ii scoate din portofel ca sa plateasca tramvaiul nu mai umbla" de vreo cativa ani buni; doamna Voitinovici din Strada Preoteselor - din casa careia plecase numai de doua-trei ore, crede el - se mutase de multa vreme in provincie, indata dupa maritisul nepoatei Otilia, careia profesorul ii dadea lectii de pian; in sfarsit, omul nu-si mai gaseste domiciliul, ocupat acum, dupa doisprezece ani, de alti locatari, nevasta-sa, Elsa, vanzand totul si plecand in Germania, la familia ei, cand, dupa toate cercetarile intreprinse, ajunsese la incheierea ca sotul ei disparuse definitiv.



Exact ca in nuvela Ningea la Ierusalim, a lui D. R. Popescu, scrisa mai tarziu (si publicata impreuna cu multe altele cam la fel in culegerea intitulata F), dupa exact aceeasi reteta: Un antrenor de fotbal culege de pe sosea, intr-o noapte cu ninsoare bogata, doua ciudate in felul lor batrane autostopiste, le aduce in oras, sta cu ele de vorba catva timp, nu mult, cat sa bea o cafea si sa fumeze o tigara, dar, cand revine imediat din strada ca sa-si recupereze porttigaretul uitat pe coltul mesei, i se spune de catre vecini ca cele doua batrane sunt moarte de mai multi ani; e chiar dus in cimitir, unde i se arata crucile cu numele lor; omul este cu totul aiurit: porttigaretul se gasea la locul stiut si cestile de cafea, calde inca, de asemeni.

O posibila interpretare ar fi aceea ca profesorul de pian Gavrilescu este incapabil de a se integra in realitatea comuna, prozaica. El este un visator", aspirand (inconstient pana la un punct inaintaT) spre locul sau preferat, Olimpul, Paradisul, Shambala etc. - destul de derizoriu aici, in cazul lui - bucuresteneste numit La tiganci. Cele trei fete" ar simboliza, dupa D. Micu si Eugen Simion, dar si dupa alti comentatori, cele trei Parce care ne vegheaza Destinul. Dar se poate, angajandu-ne pe pantele alunecoase ale mitologiei - si bine stiind ca autorul consimte plurivalenta semnificatiilor (altfel s-ar fi multumit cu logica mai stransa a unui eseu filozofiC) -, ca cele trei locatare ale bordeiului"* sa fie si cele Trei Gratii: Aglae, cea mai tanara si mai frumoasa din toate, incununata cu iedera, Thalia, muza Comediei si a Idilei, si Euph-rosina, de vreme ce aceste divinitati reprezinta tot ce poate fi mai seducator in materie de frumusete, placere si fericire.

S-ar putea foarte bine, campul simbolisticii aparandu-ne larg deschis - daca ne situam, pentru un moment, pe taramul mai sumbru al existentialismului - sa fie vorba de Moire, de Clotho (cea care ne vegheaza nasterea, tinand inceputul firului vietiI), Lachesis (cea care il desfasoara) si teribila Atropos (care il taiE)

Dar daca Gavrilescu nu este in stare sa ghiceasca tiganca - cu toate ca, in anume fel, privindu-le pe toate trei, o vedea bine pe cea cu parul si ochii negri, cu pielea bruna, lucioasa - el descopera in Paradisul numit La tiganci", in lumea de dincolo, lumea esentelor, ideala si vesnica, mult visata, spre care aspiram continuu ca dupa o fata morgana de neatins, pierduta lui varsta de aur a tineretii si dragostea lui dintai, pe Hildegard, cu care ar fi voit candva sa-si uneasca destinul. N-a facut-o pur si simplu dintr-o intamplare. Viata ne este aleatorie, orbecaim in ea ca intr-un labirint. O intalnise pe Elsa tocmai cand Hildegard era plecata in vilegiatura, probabil, cu familia, la Konigsberg; visatorul" s-a lasat prada unui moment de slabiciune, nu a stiut sa aleaga sau nu a fost in stare s-o faca; abia acum, aflandu-se La tiganci";, pare a intrezari ceva.



Bordei, locuinta saracacioasa, vremelnica, cuvant cu etimologie obscura; poate proveni din substratul stravechi traco-getic, daca avem in vedere radacina bor, cu sensul de gaura" (in pamanT), de unde moldovenescul borta"; consuna, de altminteri, si cu fr. bordel (in cazul nuvelei La tiganci consuna" si semantic cu acest cuvant frantuzesc, de asemeni cu etimologie nesigura, presupus a veni din francona" straveche, ce nu este exclus a se fi inrudit cu traco-geticA). in spatiul romanesc, de mahala-periferie bucuresteana, intereseaza aici si o serie de cantece folclorice presarate cu tiganisme, precum: Banii mei, banii mei, / La Marita, la bordei, / S-a ales.bules de ei" (unde bules este un tiganism foarte expresiv, de netradus intr-un context decent precum acestA).

- Acum stiu - repeta el de mai multe ori in soapta. Era tot asa ca acum, intr-o vara. Hildegard plecase cu familia ei la Konigsberg. Era teribil de cald. Locuiam in Charlottenburg, si iesisem sa ma plimb pe sub arborii inalti, batrani, cu umbra deasa. Si era pustiu. Era prea cald. Nu indraznea nimeni sa iasa din casa. Si acolo, sub arbori, am zarit o fata tanara, care plangea cu hohoti, plangea cu obrazul ascuns in maini. Si m-am mirat mult, caci isi scosese pantofii si-si rezema picioarele pe o mica valiza, asezata inaintea ei, pe pietris A«Gavrilescule, mi-am spus, iata o fiinta nefericita.A» De unde sa banuiesc eu"



Trecand acum la alta ordine de idei, in continuarea analizei ce intreprindem aici, miraculosul", sacrul" eliadesc nu are aproape nimic de a face cu miraculosul fastuos" si poetic" sadovenian din, sa zicem, Noptile de Sanziene. intr-un loc din a sa Noapte de Sanziene (carte ce a fost scrisa, nu ne indoim, si sub un cat de mic impuls sadoveniaN), Mircea Eliade face o substantiala trimitere la marele prozator-poet moldovean, reprezentandu-1 prin personajul Ciru Partenie, omul, scriitorul, filozoful si artistul taumaturg care izbutise sa se sustraga timpului istoricei chiar, mai aflam, timpu-, lui fiziologic". Pentru el, Natura incepe sa devina nu numai transparenta, ci si purtatoare de valori (). El descopera in Natura nu acea vacanta a Spiritului pe care o cauta unii din noi, ci chiar primele revelatii metafizice: taina mortii si a reinvierii, a trecerii de la nefiinta la fiinta."

Aparent, Gavrilescu este un oarecare insignifiant profesor de pian, mai curand un ratat, un bucurestean de aspect caragialean parca, scos cumva din cunoscutele schite Petitiune. sau Caldura mare, bunaoara. Si Gavrilescu, mergand cu tramvaiul in plina canicula, isi sterge sudorile cu batista si converseaza banal cu vecinii: - E teribil de cald! [] - E cald [.,.] Dar cand este omul cult, le suporta mai usor pe toate. Colonelul Lawrence bunaoara. Stiti ceva de colonelul Lawrence?" Numai ca greu aflam, totusi, ca e un om mai deosebit, in sensul donquijotesc insa, cand exclama, la anume intervale, cam fara noima: Eu am o fire de artist [] Sunt artist [] Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pura. traiesc pentru suflet" etc. E de o blandete si de o politete cu totul iesite din comun cu toata lumea, cum sunt indeobste visatorii cei adevarati, visatorii puri, ratatii. (Artistii realizati sunt visatori dublati de oameni lucizi, de mare energie si vointa!) Tocmai visatoria donquijotesca, bunatatea, blandetea i-au adus ratarea, casatoria cu Elsa, despartirea de iubirea cea mare, de Hildegard, starea precara de profesor vagant etc. Dar tot "visatoria donquijotesca il va duce, in fond, in Paradisul numit, de asemeni intentionat derizoriu, la tiganci". (In spatiul estic, vazut de obicei de la Paris, pentru intelectualii, boierii si aristocratii romani sau rusi de altadata, ratati, la tiganci" trezea nostalgia petrecerilor tineretii.)

Exceptional de atent dozata este starea de confuzie - condusa stilistic cu o mare stiinta a trucurilor scriiturii, in care obligatia argumentarii logice nu se impune - a personajului ajuns ca intr-un fel de transa. Pus sa ghiceasca care-i tiganca dintre cele trei fete", el greseste de fiecare data, cu toate ca o vedea foarte bine pe cea foarte neagra, cu parul si ochii negri", tanara, frumoasa si goala". Band cafeaua oferita de batrana supraveghetoare a fetelor, luand dulceata cu paharul de apa rece ce i se ofereau, eroul se simte din ce in ce mai ametit", antrenat ca intr-o hora cu iele", cu^ hainele schimbate intr-altele, orientale, impleticindu-se in niste salvari rosii, pomenindu-se, la un moment dat, infasurat intr-o perdea inabusitoare, foarte asemanatoare cu un giulgiu. Si aici, la tiganci", este intrebuintat in beletristica eseul filozofico-mitologic exceptional, publicat in L Epreuve du labyrinthe (vezi editia Entretiens avec Claude Henri Rocquet, Editions Pierre Belfond, 1978, PariS), utilizat pe larg si cu intentii inca mai mari in Noaptea de Sanziene, in episodul transportarii de catre invatatorul Gheorghe Vasile, alt visator problematic, a colectiei vechii Biblioteci pentru toti", din Bucuresti undeva la tara, spre a nu cadea prada rusilor invadatori, la 23 august 1944.

Pentru sugestia de bajbaiala penibila, de dezorientare in patrunderea lumii de dincolo, imposibil de definit in termeni exacti, abordabila insa cu mijloacele artei, aproximata macar in impenetrabilul ei mister, dam aici cateva citate cu descrieri ceva mai lungi ale labirintului" din La tiganci:



Era o incapere ale carei margini nu le putea vedea.caci perdelele erau trase si in semiintuneric paravanele se confundau cu peretii. incepu sa inainteze, calcand pe covoare din ce in ce mai groase si mai moi, ca si cum ar fi calcat pe saltele, si cu fiecarepas bataia inimii i se accelera, pana ce ii fu frica sa mai inainteze, si se opri. in acea clipa se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar, si toata lumea ar fi- fost a lui, si Hildegard ar fi fost de asemenea a lui: - Hildegard! exclama el adresandu-se fetii. Nu m-am gandit la ea de douazeci de ani. A fost marea mea dragoste. A fost femeia vietii mele!

Dar intorcand capul, isi dadu seama ca fata plecase. Simti atunci in nari un parfum sfios si exotic, si odata auzi batand din palme si odaia incepu sa se lumineze intr-un chip misterios, ca si cum perdelele ar fi fost trase incet, foarte incet, una dupa alta, lasand sa patrunda treptat lumina dupa-amiezii de vara. Dar Gavrilescu avu timp sa observe ca nici o perdea nu se miscase, inainte de a da Ochii cu trei fete tinere care se aflau la cativa metri in fata lui, batand usor djn palme si razand [] ^

Privi cu mirare in jurul lui. Parca nu mai era aceeasi incapere, si totusi recunostea, asezate asimetric printre fotolii, divane sau oglinzi, paravanele care il impresionasera de cum intrase. Nu-si putea da cu socoteala cum erau alcatuite. Unele foarte inalte, aproape atingand tavanul, s-ar fi confundat cu peretii daca, pe alocuri, nu s-ar fi intins, prin unghiuri ascutite, pana la mijlocul odaii. Altele, misterios luminate, pareau a fi ferestre, pe jumatate acoperite cu perdele, des-chizandu-se spre coridoare interioare. Alte paravane multicolor si curios pictate sau acoperite cu saluri si broderii care cadeau in falduri pe covoare, confundandu-se cu.ele, alcatuiau, s-ar fi spus, prin felul cum erau asezate, alcovuri de diferite forme si marimi. Dar i-a fost de ajuns sa-si opreasca doar cateva clipe privirile asupra unui asemenea alcov, ca sa inteleaga ca era o, iluzie, ica de fapt ceea ce vedea el erau trei paravane separate care-si impreunau imaginile intr-o mare oglinda cu ape verzi-aurii. in clipa dand isi dadu seama de iluzie, Gavrilescu simti ca odaia incepe sa se invarteasca in jurul lui, si-si duse din nou mana la frunte []"



Iata deci, in copioasele citate de mai sus, o risipa de imaginatie cu totul neasteptata la Mircea Eliade, in modul cum infatiseaza cosmarul", s-ar zice, al lui Gavrilescu in bordeiul"-paradis de la tiganci". Prozatorul pare sa fi fost foarte atent la procedeele noului roman" francez (dar si sud-american!), zugravind cu un penel demn de un Salvador Dali indopat cu droguri halucinogene bordeiul" tigancilor devenit un palat si alcov oriental, un interior labirint", facut din mobile, covoare, paravane, oglinzi, lazi si tot felul de boccele dispuse intr-un bric-a brac naucitor. Impresia locala, de provizorat si calabalac balcanic, este insa foarte puternic^. Precum Creanga - daca pastram proportiile ce se cer -, stramutat din Humulestiul natal la Iasi, printre boieri, simte nevoia reconstruirii universului copilariei, asa Mircea Eliade nostalgiaza", de la Parisul refugiului de o viata, dupa labirintul" de periferie bu curesteana, subzistand, in inconstientul artistului, ca poarta de patrundere in Paradis, semn indelebil al sacrului revelat in profan. Scriind fantastica sa nuvela, filozoful demonstreaza o teza scumpa conceptiei sale, in vreme ce, concomitent, artistul nuanteaza argumentarea incifrand-o. Este ceea ce si Dimitrie Cantemir, in a sa is tor ia iero-glifica, dizvalea acoperind" si acoperea dizvalind". Arta potenteaza misterul, il apropie de om pe o cale oculta, irationala, procedeul fiind constientizat de la simbolism incoace.

Aceasta este functionalitatea stilistica a descrierii labirintului din bordeiul tigancilor, pitit sub niste mari nuci umbrosi si alte vegetatii dezordonate, intr-o curte mare, de mahala bucuresteana de altadata. Am zis mahala", care nu-i totuna cu periferie", Bucurestiul cel vechi, la care suntem trimisi aici, avand mahalale" (citeste: sectoare", cartiere" etc.) si ceea ce numim centru", mostenire urbanistica din vremea fanariota. Descriind (la modul fantastic si halucinanT) bordeiul si interiorul lui mai ales, in scopul pregatirii" intrarii personajului sau in nemiscata, eterna Shambala, Mircea Eliade se asaza, ca poet al prozei, in traditia balcanicilor" autohtoni, de la Dionisie Eclesiarhul, Pitarul Hristache si Zilot Romanul, pana la Ion Ghica,"Ion Luca si Mateiu Caragiale si pana la Ion Barbu, Urmuz, Ion Marin Sadoveanu si Eugen Barbu etc.

Ca Mircea Eliade vede sacrul in derizoriu, de multe ori chiar la limita comicului si umoristicului, se deduce, stilistic, si din modul cum este condus dialogul in momentul cand Gavrilescu, iesit din timpul inert si din bordeiul" Paradis, reintra in timpul istoric curent, conversand cu lumea din tramvai, mergand in Strada Preoteselor nr. 18,.la madam Voitinovici, unde-si uitase partiturile cu numai o ora-doua mai inainte, credea el, cand de fapt la mijloc trecusera doisprezece ani. Marele Caragiale ar fi semnat o asemenea pagina:



Urca incet scarile pana la etajul I, apoi suna apasat. Cateva clipe in urma il ajunse tanarul din tramvai.

- Ce coincidenta, exclama Gavrilescu, vazandu-1 ca se opreste langa el. Usa se deschise brusc si in prag aparu o femeie inca tanara, dar cu obrazul palid si vestejit. Avea un sort de bucatarie si in mana stanga tinea un borcamde mustar. Dand ochii cu Gravrilescu, se incrunta.

- Ce poftiti? - il intreba.

- Mi-am uitat servieta, incepu Gavrilescu intimidat. M-am luat cu vorba si am uitat-o. Am avut treburi prin oras si n-am putut veni mai devreme.

- Nu inteleg. Ce fel de servieta?

- Daca s-a asezat la masa, n-o deranjati (pe d-na Voitinovici, n.n.), continua pripit Gavrilescu. Stiu unde am lasat-o. E langa pian.

Si dadu sa intre, dar femeia nu se clinti din prag.

- Pe cine cautati dumneavoastra, domnule?

- Pe doamna Voitinovici. Eu sunt Gavrilescu, profesorul de pian al Otiliei. N-am avut placerea sa va intalnesc, adauga politicos.

- Ati gresit adresa, spuse femeia. Aici e numarul 18.

- Dati-mi voie, incepu din nou Gavrilescu zambind. Cunosc apartamentul acesta de cinci ani. Pot spune ca fac parte din familie. Vin aici de trei ori pe saptamana

Tanarul ascultase conversatia rezemat de perete.

- Cum spuneti ca o cheama? il intreba.

- Doamna Voitinovici. E matusa Otiliei, Otilia Pandele..:

- Nu sta aici, il intrerupsese tanarul. Aici locuim noi, familia Georgescu. Dansa, doamna din fata, e sotia tatalui meu. E nascuta Petrescu

- Te rog fii politicos, spuse femeia. Si sa nu-mi vii acasa cu tot felul de persoane

Apoi intoarse spatele si disparu in coridor.

- Va cer scuze pentru scena, spuse tanarul incercand sa zambeasca. E a treia sotie a tatalui meu. Poarta pe umerii ei toate erorile casatoriilor anterioare. Cinci baieti si o fata." in realitate, derizoriul" cu iz caragialesc, din dialogul reprodus mai sus,.trece pe nesimtite intr-o drama metafizica. Nimeni n-o stie, n-o presimte, cu toate ca e teribil de prezenta: Insul iesit din timpul static si intrat (reintraT) in cel istoric este pus intr-o situatie grotesca si tragic-comica, confruntat fiind cu diurnul intamplarilor de rand printr-un qui-pro-quo cu totul insolit: de Otilia si de pian, de doamna Voitinovici, disparute" acum, abia daca se mai stie cate ceva, ca fata s-a maritat cu inginerul Francu inventatorul, dupa ce a avut o incurcatura cu un pretendent mai varstnic, maiorul, ca doamna Voitinovici a plecat in provincie de opt ani etc.

Trecem peste scenele de acelasi gen din tramvai, la care ne-am mai referit, si reproducem pe cea cu visatorul", distratul", firea de artist" Gavrilescu, ajuns la fostul lui domiciliu, obsedat de colonelul Lawrence* care, intelectual de mare forta fiind, stia sa suporte efectele caldurilor tropicale din Arabia etc. Stilul dialogului caragialesc intra din nou in drepturile sale:



incercase zadarnic sa deschida usa cu cheia, apoi apasase indelung pe butonul soneriei si, dupa ce batuse de mai multe ori, cand mai incet, cand mai puternic, in ferestrele sufrageriei, se reintoarse in fata usii de la intrare si incepu sa bata cu pumnul. Curand, la fereastra deschisa a unei case vecine aparu,-din intuneric, un barbat in camasa de noapte si striga ragusit:

- Ce e scandalul asta, domnule? Ce te-a apucat?

- Scuzati, facu Gavrilescu. Nu stiu ce s-a intamplat cu nevasta-mea. Nu raspunde. Si s-a stricat si cheia, nu pot sa intru in casa.

- De ce sa intri? Cine esti dumneata? Gavrilescu se indrepta spre fereastra si saluta:

Desi suntem vecini, incepu el, nu cred ca am avut placerea sa va cunosc. Numele meu e Gavrilescu si locuiesc aici cu sotia mea, Elsa

Atunci ati gresit adresa. Aici locuieste domnul Stanescu. Si nu e acasa, e plecat la bai.

Dati-mi voie, il intrerupse Gavrilescu. imi pare rau ca trebuie sa va contrazic, dar cred ca faceti o confuzie. Aici, la numarul 101, locuim noi, Elsa si cu mine. Locuim de patru ani."



E adevarat, cum spune si Eugen Simion, ca fantasticul lui Mircea Eliade nu are nimic din goticul intunecat (criticul zice oribilul") al romanticilor din veacul trecut. Nimic insolit, straniu, ciudat nu se vede cu ochiul liber in dialogurile reproduse mai sus, cu totul realiste", caragialene, cum am mai spus, cumva si cu un aer politist. Este aici multa intentie din partea filozofului Mircea Eliade: semnele sacrului, ale supranaturalului se afla peste tot, in principiu. Lumea toata este un mecanism de semne, pe dedesubtul carora initiatii pot descoperi esentele eterne. Ei sunt recrutati insa dintre visatori", dintre firile de artisti", cum este profesorul de pian Gavrilescu.

Totusi elementul poesc" - zona limita dintre real si suprafiresc, dintre, socratic vorbind, aparenta si esenta r- este1 prezent la punctele de contiguitate dintre cele doua lumi, foarte contrastant prezentate aici de Eliade. Intrarea lui Gavrilescu la tiganci" se produce ca intr-un fel de transa din care eroul nu se mai dezmeticeste niciodata, ca un cuprins de iele, desi, in termeni pozitivi privind lucrurile, aventurile" lui, o data revenit la lumea aparentelor, sunt explicabile. Reintrarea la tiganci", dupa ce nu-si mai gaseste nici locuinta, nici sotia, pe Elsa - inca total nedumerit de ce i se intampla - are loc tot printr-o transa care frizeaza miraculosul. Eroul -ratacind noaptea pe uliti - este urmarit de un birjar ciudat, cu birja si calul sau, care il invita sa-1 duca din nou, la tiganci", vorbindu-i foarte ambiguu: - Vasazica, la tiganci, incepu el tarziu. / - Da, e o chestie personala, se grabi Gavrilescu sa explice. Am fost dupa-amiaza ocolo, si a iesit o suma de incurcaturi. / - Ah, tigancile, facu birjarul cu tristete. Daca n-ar fi tigancile, adauga el coborand glasul. Daca n-ar fi"

Dar birjarul cel ciudat seamana cu luntrasul Charon. In tinerete, declara el, fusese dricar si de atunci a ramas cu o stranie aplecare pentru mirosul florilor, al celor mortuare indeosebi. Gavrilescu, obsedat de propria-i viata, observa ganditor:

- Ai fire de artist/ - imi plac florile Caii si florile. in tinerete am fost dricar. Ce frumusete! Sase cai, imbracati in negru si inmuiati in aur, si flori, si flori, flori, sumedenie de flori! Ai, a trecut tineretea, s-au dus toate. Am imbatranit, am ajuns birjar de noapte, cu un singur cal/ - Ai fire de artist spuse Gavrilescu visator./ in dreptul bisericii se pornira amandoi sa respire parfumul florilor. / - Parca ar mai fi si altceva decat regina noptii, spuse Gavrilescu. / Ah, sunt fel de fel de flori. Daca a fost vreo inmormantare astazi, au ramas flori multe. Si acum, spre dimineata, toate florile acestea incep din nou sa miroasa Veneam des pe aici cu dricul. Era o frumusete!"



Frumusetea admirata aici de Charon - birjarul care il duce pe " Gavrilescu din nou la tiganci, nemaitocmindu-se pentru bani - este o frumusete suprafireasca, morbida poate, sugerata de parfumul florilor funebre raspandite in aerul noptii de vara. Tot el, straniul birjar, il va duce pe Gavrilescu, impreuna cu morganatica lui iubita, Hildegard, spre o padure, dupa ce ies de la tiganci", spre un vis:



- incotro, domnisoara? - intreba birjarul. Si cum sa va duc? La pas sau mai repejor? / - Ia-o spre padure, pe drumul ala mai lung, spuse fata. Si mana incet. Nu ne grabim/ - Hei, tinerete! - facu birjarul fluierand usor calul. / ii tinea mana prinsa in mainile ei, dar se rezemase cu capul pe perna, cu ochii spre cer. Gavrilescu o privea adanc, concentrat. / - Hildegard, incepu el tarziu. Se intampla ceva cu mine, si nu stiu bine ce. Daca nu te-as fi auzit vorbind cu birjarul, as crede ca visez Fata intoarse capul spre el si-i zambi./ - Toti visam, spuse. Asa incepe. Ca intr-un vis"

Am citat finalul destul de ambiguu, cetos, al nuvelei La tiganci. La vida es sueno, si moartea este ca un vis, s-a spus inca din vremea lui Calderon si Shakespeare.



Mircea Eliade ne propune, in La tiganci, inca o data, sa meditam asupra PROBLEMEI FUNDAMENTALE. Prin nuvela La tiganci, indeosebi, el ne apare ca un scriitor si un filozof care isi controleaza cu un ochi foarte vigilent sistemul intregii opere, atragandu-ne, indirect, atentia ca lucrarile lui filozofice nu trebuie judecate separat de cele literare, si invers. in consecinta, socotim ca nu este deloc intamplator faptul ca sederea lui Gavrilescu la tiganci", in ireal, in fantastic, - mai corect spus: lipsa lui din realul obisnuit - distanta timpului istoric curent dintre lectia de pian din casa doamnei Voitinovici, la numarul 18, pe Strada Preoteselor, pana la revenirea in acelasi real istoric, la acelasi loc, apoi si la locul fostei lui case, este xde doisprezece ani. Exact tot atatia cati vor trece si intre ceje doua nopti de Sanziene, cea din anul 1936, petrecuta in Padurea Baneasa de langa Bucuresti, si cea din anul 1948, petrecuta in Bois de Boulogne. in chipul acesta, nuvela fantastica" La tiganci ne apare ca oprogramare" (luam pentru moment acceptia cea mai noua a cuvantului, din limbajul computereloR) a romanului Noaptea de Sanziene. La o asemenea incheiere concureaza si exceptional de bine echilibrata, geometrizata compozitie a naratiunii (nuvela a fost analizata structuralist si intr-un foarte instructiv studiu datorat lui Sorin AlexandrescU) din La tiganci. De alta parte, romanul Noaptea de Sanziene, coroana" intregii opere a lui Mircea Eliade, ne apare si ca pandantul cel mai potrivit - considerat de la nivelul intregii opere a scriitorului - al nuvelei fantastice La tiganci.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.