Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Mihail SADOVEANU



Mihail SADOVEANU - poza (imagine) portret Mihail SADOVEANU



Tara de dincolo de negura



Povestiri de vanatoare - Maica-mea era mare farmazoana
Ucenicie, intr-o breasla veche
Povestile de vanatoare sunt de la Dumnezeu
Vanatori de lupi, in veacuri vechi
April - o clipa
Tovarasul meu Voisel e vrednic vanator, ca multi altii
Sitarii, cand prietinii mei se cearta
Ploaie, in paduri departate
Lupii de la Cucoara, urmeaza un razboi neistovit
Pasaj de rate, sara
Gaste salbatice - adica numere incomensurabile
Oameni din balti, langa Ostrovul lui Caliniuc
Cand a cazut Mos Calistru, pe Deleleu
Caprele lui Sfantu-Antonie
Vant dinspre Caliman
In singuratatile Raraului a cantat cucosul salbatic
Kiki da examen in fata onoratei comisii
Tom a fost odata tanar, ca si Kiki








Tara de dincolo de negura - April - o clipa de Mihail SADOVEANU





In primavara lui 1923, intr-o zi de inceput de Aprilie, ne-am coborat cativa vanatori din tren in gara la Barnova, intre paduri mari si rasunatoare. Gheorghe Ceapa, padurarul cel mic de stat si cu varful nasului ros, ne trimesese raspuns ca au inceput a cadea sitarii, si ne si astepta in preajma statiei cu cativa baieti. Il impresuraram veseli cu felurite intrebari, iar el ne raspundea clipind tainic dintr-un ochi; si cu totii intelegeam din asta ca cunoaste el niste sihle anumite, unde s-au abatut peste noapte sodom de paseri cu pliscul lung, venite anume pentru noi din departate smarcuri sudice. Ne chemaram deci canii langa genunchi si ne pregatiram pustile, cu nadejdea bucuroasa si neistovita a oricarui vanator.
Dimineata se deschisese curata si insorita si prin boltile padurii nu aburea nici un fior de vant. Copacii batrani si tufarisurile asteptau cu solemnitate minunea invierii si purtau pe varfuri muguri grasi, usor crapati, ca niste crisalide din care trebuiau sa nasca noianuri de frunze. Nu erau inca decat o nadejde, un zambet fumuriu si luminos. Iar foile moarte ale toamnei trecute ne fosneau subt pasi. Pe-alocuri, de pe piscuri, se vedea cerul inalt pana la munti, si vai departate in alte paduri neistovite si afunde.
Unul dintre cani porni deodata piezis, lucrand harnic din coada, inspre niste tufisuri dese de coacaza. Si sitarul palpai printre crengi, se inalta spre varfuri, zugravind pe cer un zbor pripit si rupt in zigzaguri. Ca o lovitura, toti ne opriseram, cu bratele incordate pe arme.
Gheorghe Ceapa zambi, isi mangaie varful nasului si clipi dintr-un ochi.
- Aici avem sa facem treaba buna ne declara el cu jumatate de glas, insa cu hotarare.
Pe cand isi mustruluia si-si randuia baietii zbarliti pentru prima bataie, - incepu a susui o infiorare de vant peste creasta padurii, dinspre miezul noptii. Padurarul isi pravali caciula pe ceafa si ridica in sus nasul, adulmecand. Facu: Hm! - si-si cumpani iar cusma pe ochi. Treaba asta vedeam noi ca nu-i place.
Alt suiet de ape, mai prelung, trecu alergand dupa zvonul cel dintai, ca si cum ar fi vrut sa-l prinda. Si, pe cand incepeau chiotele copiilor in desime, lumina scazu si zarea soarelui se umplu de nouri ca cenusa. Un sitar singuratic zbura asupra vantului si se inalta in vazduh, saltat ca de-un vartej, - si ne treziram in scurt cu furtuna asupra noastra si c-un codru fioros in juru-ne, zbuciumandu-se si gemand.
Gheorghe Ceapa isi indesa caciula pe urechi si-si stranse sumanul la piept. Baietii se bulucira ca oile, ascunzandu-si nasurile in gulerele straielor lor ponosite si prea largi. Noi eram cu palarii si usurel imbracati, ca de primavara.
- April , cucoane, e viclean si schimbator, ne mangaie Gheorghe Ceapa, filosofic. Acu alta nu-i de facut decat s-apucam inapoi cararea si sa va-ncalziti la cantina la domnu
Pachitescu, cun pahar de vin, pana desara, cand trece trenu
- Da de ce, bre omule? intreba cu suparare unul dintre tovarasii mei. Poate s alina
21 vantul si iese iar soarele.
- Cam greu raspunse Ceapa clatinand din cap. Are sa ninga.
- Ce face?
- Are sa ninga repeta padurarul ca si cum luase o hotarare nestramutata.
Intr-adevar, din tumultul padurii, din navala de nouri a inaltimilor, incepura a scapara ace de ghiata. Si, pornind indarat ca printr-o inserare, ne ajunse un viscol aspru si des. Ne biciui obrajii, ne ingheta manile pe pusti, ni se insinua pe dupa ceafa; apoi, cand ramaseram un monom de umbre umilite si incovoiate in lungul cararii, cu canii printre picioare, conteni ca dupa o datorie implinita, si codrul incepu sa ofteze prelung si alinat. Nourii trecura si auziram vijelia o vreme numai in departate adancuri, ca un cantec grozav si misterios. Si peisagiul ne aparu deodata schimbat, necunoscut si inflorit alb. Ne orpiram ca intr-un fel de farmec si uimire. Intr-o vale, la dreapta noastra, se deschidea un lac neclintit, adunat din ploile primaverii. Asupra oglinzii lui negre si lucii, atarnau arcuri argintii. Un cintez trecu pe deasupra-i, taraind usurel, apoi tacerea crescu in juru-i, sperioasa si impietrita ca intr-un basm si ca intr-un vis. Era ceva in afara de viata si de lume. Cu imaginea aceasta in suflet imi urmai tovarasii pe carare pravalatica, spre crasma domnului Pachitescu.
Invinsi si zgribuliti, ne inghesuiram intr-o odaita scunda si stramta; si stapanul locului venea din cand in cand spre noi, plecandu-si capul subt pragul de sus al usii si aducand subt barba-i protectoare garafi de vin acru, care noua ni se parea minunat. Era intr-adevar minunat, caci in curand ne impacaram cu imprejurarile si hotararam in unanimitate alta expeditie in alta zi inselatoare si frumoasa de April. Si subt ochii holbati ai padurarului, langa barba zbarlita si mirata a cantinierului, cel mai in varsta si mai vanator dintre noi, ridicand paharul verziu, se entuziasma si gasi cuvinte potrivite pentru ciudata breasla vanatoreasca.
- Fratilor! ne zicea el privindu-ne cu mandrie, noi vanatorii suntem niste oameni care nu ne descurajam usor. Noi vanatorii suntem niste oameni deosebiti, in valea aceasta a plangerii. Caci noi suntem urmasi ai unei rase care se imputineaza din ce in ce, in scaderea si ticalosia vremii de fata. Noi suntem oameni ai trecutului s-ai iluziei. Ne gasim si ne recunoastem frati, in toate categoriile sociale. In mijlocul codrului Gheorghe Ceapa este un carmuitor; il recunoastem noi cu totii si-l simtim camarad; in lumea celorlalti nui decat un sarman si umilit taran. In mijlocul naturii, el ne-a poruncit noua si vijeliei. Caci si noi si el ne tragem dintr-acei oameni care au statut tari, ca Nemrod, in fata lui Dumnezeu; care, ridicanduse din umilinta si miselia vietii pesterilor, si-au ascutit mintea, si-au inarmat bratul si au inceput a supune viata din jurule. Biruind fiarele si luandu-le blana, nascocind focul ca sa le fragezeasca carnea, intinzandu-si din ce in ce hotarul puterii, stramosii nostri vanatori sunt adevaratii intemeietori ai civilizatiei. Din salbaticia din jurule si-au ales tovarasi, - pe strabunii canilor acestora care stau asa de cuminti subt masa. Si astfel au invatat a imblanzi si alte vietati mai pe urma. Si dupa ce au ajuns sa faca din vanatoare o placere, stramosii nostri au invatat a face alta si din acel
Instinct atat de van
Ce le-abate si la paseri de vre-o doua ori pe an.
Domnilor, vanatorii nu sunt oameni care numaidecat fac jertfa in juru-le. Sunt multi care nu pusca niciodata nimic, si sunt dintre acestia si intre dumneavoastra, desi niciodata nu veti marturisi; sustin ca si acestia sunt din nobila noastra rasa, pentru ca se simt ai ei si au, cum v-am mai spus, iluzia. Vanatori nu sunt numai acei care trag bine cu pusca, - asta e un lucru cu totul secundar; - vanatori sunt toti acei care iubesc libertatea si natura, fug de furnicarele celorlalti oameni si au darul fanteziei. Fratilor, toti cei care scapati vanatul, pentru c-ati tras prea departe, spuneti-ne minunatele ispravi pe care le-ati savarsit fara martori si eu voi fi multamit si fericit sa va ascult. Din nobila voastra categorie a izvorat literatura care, in
22 definitiv, n-are nimic comun cu adevarul. Deci, daca noua ni se datoresc inventiile si arta, atunci se cuvine sa fim foarte respectati de ceilalti muritori, pe care - fie vorba intre noi - eu ii cam dispretuiesc
Lauda aceasta a vrednicei noastre bresle a durat inca mult, si multi ii adaogeau in rastimpuri observatii interesante, pe masura ce domnu Pachitescu isi facea o noua intrare plecata, cu barba si cu vinul cel acru si minunat. De la o vreme, Gheorghe Ceapa fu foarte miscat, desi nu intelegea nimic: se simtea insa foarte prietin si tovaras cu noi si coborator direct si nobil din locuitorii cavernelor.
Cand iesii intr-un tarziu afara, era intuneric deplin si cerul plin de stele se boltea asupra padurilor negre si tacute. Era o noapte alba, cu zapada tanara si ireala, - ceva din departari si din trecut, ceva nestatornic si de o clipa, amintire din alte vieti si alte milenii. Era o inmarmurire de pamant primavaratic, inflorit alb. Si avui deodata sentimentul singuratatii celei mari, in care eram fulg al mortii, - simi aparu lacul cel negru din padure in rama imaculata, cu salbaticiunea gratioasa a linistii pe mal oglindindu-se o clipa in el. O clipa, - caci totul era nesigur si iluzoriu, ca mine si ca April.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.