In luncile Siretului, intr-un loc la marginea campiei, se aratasera oameni pribegi, veniti de la miazanoapte, din departari necunoscute. Asta a fost in adanc trecut, in veacuri vechi si-n tinereta lumii. Barbatii erau mari, cu fruntea nalta si cu ochi albastri. Femeile, subtiri si mladii, aduceau apa la bordeie in ulcioare de lut, pe care le purtau in crestetul capului, sprijinindu-le cu mana stanga. In apropierea iernii puneau pe ei suman de lana si piei de fiare ori de oaie. Din locurile intunecoase de unde fugisera, adusesera putina avere pe spinarile bourilor imblanziti. Adusesera si putine oi si cani voinici. Si mai ales un mestesug tainic, de a topi s-a fierbe arama s-a fauri arme noua, in ascutisul carora fulgera soarele. Acesti fugari se oglindeau in apa lina a Siretului de putine generatii si aveau putine asezari pe paraie si-n lungul raului, in locuri tari ca niste cetati. Dupa cele dintai ciocniri cu localnicii de la miazazi, statornicisera pace. Pribegii erau putini, insa aveau arme pe care cei de langa apele mari nu le cunosteau. Dar, desi aveau arme nebiruite si manii furtunoase, erau din fire blajini si pasnici.
Incet-incet, dupa ani, cutezasera sa ajunga pana la marginea campiilor, la o apa larga ca o mare, in care se varsa Siretul lor: s-acolo, la sfarsitul verii, obisnuiau acuma sa se-ntalneasca cu oameni care aveau altfel de ochi si graiau felurite limbi; si-n schimbul sculelor lor de arama, aduceau la deal, catra salasuri, grau pentru pita si magarusi pentru expeditiile lor departate in intunericul muntelui, la baile de arama.
In acest tinut, la gura Paraului Alb, isi avea asezare si mosul cel plesuv cu semintia lui.
Aveau bordeie pe coasta, in poiana, si Siretul le inconjura din trei parti cetatuia. La spatele lor in zari, aveau muntii, cu noaptea brazilor. Si mai aproape, intre poieni, paduri de fagi si mesteceni. La deal si la vale, dumbravi marunte si scanteieri de ape. Si peste luciul cel lat al
Siretului, o campie lina in ierburile careia curgea vantul.
Mosul cel batran si plesuv avea la salasuri putini barbati, dintre cei carunti, si femeile cu copiii. Tinerii, asupra toamnei, se suisera in munte, cu alti tovarasi si cu magarusii, pe poteci pe care numai ei pe lume le stiau, ca sa aprinza in locul cel tainic cuptoarele stanse.
Alti barbati ardeau mangal in padurea de fag. Femeile pregateau sumanele si cojoacele de iarna; altele rastoceau paraie si garle, ca sa prinza si s-afume peste. Flacauasii si copiii purtau prin poieni cardisoare de oi, si, sara, le aduceau la tarcuri bine inchise, unde le pazeau de hoti canii cei mari, tovarasii oamenilor.
Inainte de asfintitul soarelui, in ziua aceea, veni la bordeiul lui mos Plesuv nepotelul
18 sau cel mai tanar. Adusese oile aproape, le lasase in sama celor patru cani si daduse o fuga pana-n sat. Era descult, caci vremea era calda inca. Pletele balane i le stapanea o cusma de oaie si pe trup purta o piele de capra, incinsa strans cu curea. Sosi lepaind, cumpanind in mana dreapta toiegelul de alun. Batranul isi ascutea securea, pe-o lespede lucie de piatra. Lasa la o parte securea, isi dadu cu degetele pe dupa urechi cununa de plete albe de subt plesuvie, si, inaltand fruntea, zambi copilului ca unei amintiri a tineretii.
- Ce este, Micule? ii zise cu glas moale.
- Mosule, raspunse copilul cu gravitate; la noapte au sa vie iarasi la furat.
- De unde stii tu asta? grai batranul, privindu-si cu luare-aminte nepotul.
- Stiu; caci in noaptea care a trecut n-au fost, si s-au multamit cu starvul mioarei mele, pe care au ros-o de istov, pe parau, in sus. Acuma li-i foame s-au sa vie iar. Am vazut urma proaspata de laba, in mal, cand am coborat la gura paraului, la adapat. Se tin aproape, dar se tem ziua. La noapte au sa vie iarasi sa ma prade
- Bine; atuncea sa mergem, sa le luam pielea hotara batranul, si copilul zambi, aratandu-si dintii albi si ascutiti. Astazi pe altcineva n-am acasa, si trebuie sa te iau pe tine ajutor. Daca ti-i frica, chiama pe maica-ta.
- Nu mi-i frica, intampina copilul. Mama afuma peste la malul apei, cu celelalte femei.
Trebuie sa-mi dai sulita pe care mi-ai fagaduit-o in vara asta si sa ma lasi sa ucid eu lupul. Am cani si nu ma tem.
- Te cred, incuviinta mos Plesuv, zambind cu dragoste nepotului. Eu insa n-am destula credinta in canii tai. Sunt prea tineri. Am sa-ti dau pe al meu, care-i batran si cuminte, si a pus la pamant multi hoti in viata lui. Nici el nu se teme de lup, caci, ca si pe tine, cand s-a nascut, l-am afumat cu par proaspat de dihanie. Asa ca noi nu spunem la nimeni, - luam ce ne trebuie, mergem sa inchidem oile in tarc, si ne punem la panda
Micu zambi fericit si trufas si lepada toiagul. Mos Plesuv se intoarse din bordei cu sulitele de vanatoare. Pe cea mai mica si mai usoara, de nuia dreapta de frasin, cu varf ager de arama, o intinse nepotului. Apoi fluiera de doua ori si chiema pe canele cel batran.
- Nea! Greu-Pamantului! Vin aici!
Zavodul aparu de dupa bordei in lumina piezisa a soarelui, scuturandu-si blana roscata. Privea pe stapani cu ochi destepti si blanzi si cu urechile drepte si ciulite. Veni, nalt in picioare si pieptos, batand din coada.
- Vin aici, sa-ti pun ragila ii zise mos Plesuv. Si canele, cum vazu zgarda cu tepi, incepu a se misca cu mare vioiciune.
- Bine, ii zise batranul, vad eu ca stii unde mergem, si-ntelegem ca-ti place vanatoarea.
Dar acum ai sa stai la panda cu baiatu, si trebuie sa fii cu mai multa bagare de sama
Greu-Pamantului primi in jurul gatului ragila, scheunand bucuros, - si Micu era incredintat ca zavodul pricepe vorbele lui mos Plesuv.
Batranul isi stranse pe trup sumanul grosolan cu curea lata de bour si-si trecu in ea, la spate, securea. Isi lua intr-o torba de piele o bucata de pita coapta in tast si, cu sulita in stanga pe umar, se lua dupa nepot, care apucase inainte nerabdator. Canele adulmeca in lungul potecii si din cand in cand se intorcea intre ei, zburdand vesel.
Cand asezarea ramase in urma cu fumurile ei usoare si apa Siretului nu se mai vazu, batranul si copilul intrara in poiana cea mare de sunt paduri. Acolo gasira cardul de oi pascand linistit, si canii le pazeau din patru laturi stand pe cozi. Se auzeau in departari, in fundul poienii, talangi de la alte oi, care se retrageau catra adaposturi, cu apropierea serii. Stapanea o pace lenesa in spre marginea codrului de fag si de mesteceni, si spre rapele lui fluturau in bataia asfintitului frunze arse de bruma.
Inaltand fruntea lata, batranul cerceta cuprinsurile cu ochii lui ca cerul, si-i veni in nari, pe vantul usor, mireazma de flori vestede.
- La noapte, pe cer, iese luna in jumatate, vorbi el; s-are sa se implineasca in sapte zile,
19
- si pe urma are sa scada iar, - si atunci are sa inceapa a sufla de la miazanoapte vantul iernii.
Atunci se intoarce si tatal tau din munte. Sa-i aratati pielea lupului si el are sa se bucure si are sa-si aduca aminte de ziua cand i-am pus si lui in mana sulita
- Da, mosule, raspunse copilul infigandu-si arma cu varful in pamant. Acuma trebuie sa manam oile in tarc.
- Vad ca te grabesti, Micule, grai batranul zambind. Cand am fost ca tine, am asteptat si eu ceasul acesta cu mare bucurie
Dupa ce manara oile in tarcul nalt de smicele si spini, talancile se alinara si soarele asfinti in padure.
- Copilule, ia-ti sulita, zise mos Plesuv, si vina dupa mine. Trebuie sa cercetam de jur imprejur tarcul, sa gasim spartura pe unde pot intra hotii. Trei cani ii lasam inlauntru la oi.
Unul il iau cu mine. Pe Greu-Pamantului il las cu tine.
- Crezi, mosule, ca intra printr-o spartura? intreba Micu.
- Da, caci inaltimea sariturii lupului o cunosc s-am facut gardul nalt. Lupul, baiete, e fiara vicleana cu care de mult lupta oamenii. Dac-a facut spartura, a facut-o in loc ascuns si ferita intre maracinisuri. Si dupa ce-a intrat si zugruma oaia, o scoate cu luare-aminte, ca sa nu i se cunoasca trecerea. Si prin acelasi loc nu umbla de doua ori, ca sa nu-si lase pielea. Cand insa intelege ca ciobanui copil ca tine, cu cani tineri, cuteaza mai mult decat in alte parti
Nepotul asculta cu mare luare-aminte. Batranul gasi in spinarii gate de lana si urmele trecerii lupului. Astupa si spartura tarcului, joasa si ferita in buruieni uscate.
- Tu, Micule, sa stai aici, hotara mos plesuv, caci hotul va veni pe drumul pe care-l cunoaste. Eu ma duc sa caut alta spartura si alta trecere a lui. Daca n-o gasesc, afla ca sunt inapoi, aproape de tine, insa n-ai sa stii unde. Cum vine noaptea, iese luna - insa pe lup n-ai sa-l vezi; de aceea sa stai gata necontenit. Greu-Pamantului sade alaturea de tine si nu se misca. Cand vine hotul, numai el are sa-l vada. Are sa se rapeada s-are sa-l rastoarne la pamant. Atunci ai sa-l vezi - si intr-o clipa trebuie sa-l strapungi cu sulita. Daca intarzii, se poate scula de la pamant; si daca-ti sare-n piept nu-i mai poti face nimic. - Eu te las cu batranul, si adu-ti aminte de ce ti-am spus. Sa nu te-asezi la pamant; stai cu ochii deschisi, neclintit ca o tufa, si cu sulita gata
- Am inteles, mosule; am sa-l strapung raspunse copilul cu glas plin de tulburare.
Mos Plesuv trecu in lungul tarcului si Micu ramase cu canele.
- Sa bagi de sama, Greu-Pamantului ingana el, miscat. Vad c-ai auzit ce-a poruncit mosu , si te-ai tupilat la pamant. Eu nu ma tem si-n tine am credinta, caci stiu ca esti prietinul nostru. Incep a clipi stelele, si trebuie sa iasa luna. Cand iese ea, in fundul campiei de dincolo, eu o vad de pe deal de la noi si-n fundul apei. Si tu sa stii ca luna din apa e a duhurilor, care ies acuma noaptea din paduri Cand trece vantul, le-am auzit chiuind si, cateodata, s-apropie de om si-l infricoseaza. Dar mosul m-a invatat sa scapar in cremene si saprind foc; iar acest
Dumnezeu ne apara de duhuri si fiare Acuma trebuie sa iasa luna, caci s-aseaza in poiana ca un abur. Trebuie sascultam singuratatea si sa tacem
Copilul ramase neclintit si atent. Apoi incet-incet gandul i se intoarse iarasi la mos
Plesuv si la istorisirile lui despre lupte cu fiarele cele mari din codru: cu ursi, cu mistreti si cu bouri. La vanatorile acestea, pe care le fac barbatii cei mari si barbosi, visa el de multe ori in lenea verii, in murmurul poienilor si intre ochii dulci ai florilor.
In tarcul oilor din cand in cand picura o talanca, inabusit si stans.
Deodata, ca si cum s-ar fi cutremurat pamantul, zavodul cel batran ii zbucni de langa picioare. Cu inima zbuciumandu-i-se, copilul casca ochii si, prin sita intunericului, vazu pe lup pravalit si invalmasindu-se subt ragila cu spini de arama a zavodului. Isi incorda scurt bratul si dadu cu sulita o lovitura dreapta si naprasnica. Fiara slobozi un urlet fioros; Greu-
Pamantului mormai cu manie. Gafaind, Micu se apasa in sulita si simtea in nuiaua de frasin zbaterea si moartea hotului. Indata auzi langa el si glasul lui mos Plesuv; i se ridica un val
20 fierbinte in ochi; se socotea bucuros si tare ca si flacaii cei nalti, pe obrajii carora incepea sa iasa, ca papadia, puful barbilor
Urmele intamplarii acesteia, peste care s-au troienit frunzele miilor de toamne, la malul Siretului, si peste care au viscolit nasipuri si pulberi, se vad in oasele amestecate si-n ramasitele salasurilor. Surpand un mal inalt, apele le-au dat din nou luminii si eu leam cetit ori am visat despre ele, intr-o noapte de inceput de toamna, pe cand vuia vantul in alte generatii de paduri si eu ma aflam cu tovarasii la vanatoare de lupi, in singuratatile de la gura Paraului
Alb.
