Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Tara de dincolo de negura - Kiki da examen in fata onoratei comisii de Mihail SADOVEANU




In gara, la un tren tarziu de noapte, ne asteptau doi cunoscuti vechi ai tovarasului meu, doi razesi din valea Racovei. Sau bucurat foarte cand ne-au vazut coborand, cu pustile si blanurile.
- Acestia sunt prietini din tinereta, imi zise doctorul Andrei Botezatu, tovarasul meu.
De treizeci de ani eu n-am lipsit niciodata toamna, ori iarna, de la vanatorile lor la stuhuri
Razesii imi stransera mana si radeau tacut, aratandu-si dintii in lumina lunii.
Eu stiam cum ii chiama si de unde-s, caci doctorul imi vorbise, in tren, destul de amanuntit despre dansii.
Erau doi oameni scunzi si rotofei, bine hraniti si iubitori mari de vin. Obrajii rumeni si ochii ageri dovedeau inca tinereta, desi barbile si mustatile, tusinate scurt, luceau ca si omatul.
Umblau sprinteni inaintea noastra, cu ciubotele lor nalte de iuft, cu caciulile brumarii tuguiete si-n scurtele de siac captusite cu vulpe. Doua saniuti cu cate doi cai asteptau in dosul garii, pe calea lucie. Cuconu Neculai Bitoban, cel care vorbea mai gros dintre dansii, lua subt aripa lui pe doctor. Cuconu Iancu Iorga, poftindu-ma tainic c-un glas subtiratic, desfacu blana mare de berbec: intraram in ea alaturi si ne invaliram strans pana la solduri.
- De-acu putem merge pana la capatul pamantului, imi zise razasul meu, razand iar in luna, si simtii de la el spre mine un abur de vin.
Zurgalaii se desteptara deodata, armonizati pe doua tonuri. Se imparecheau placut si glasurile conducatorilor: Bitoban inainte, gros si moale, - cuconu Iancu Iorga langa mine,
60 bland si subtire. Saniile cu oplene lunecau usor si iuti pe drumul lin si imprejurimile scaparau vioriu subt luna plina. Se desluseau departe cranguri cafenii si dupa ele table argintii de apa inghetata.
Drumul acesta in blani calde si la un ceas tarziu de noapte prin singuratatile vasluiene imi pare episodul cel mai de capetenie si mai placut al vanatorii noastre. Subt bolta de cristal nalta pana la stele, in aerul curat si rece, navigam spre un tarm necunoscut.


Nu-mi putui stapani o inganare, mai mult pentru tovarasul meu:
"Frumos drum!" S-avui indata pareri de rau c-am rupt farmecul.
Razasul rase subtirel.
- Gerul a facut pod peste toate, imi raspunse el. In asemenea vreme ne simtim si noi slobozi si avem placerea sa inhamam caii. Trecem peste dealuri si colnice, prin vai si peste ape. Caci cand desfunda Dumnezeu ploile toamnei, ori cand se revarsa apele primaverii, stam in barlogurile noastre ca-n inchisori. Noi, in tinutul acesta al Vasluiului, nu stim ce-s drumurile pietruite. Si socot ca nici copiii copiilor nostri n-or sti, caci suntem prea departe de lume. Sau sa traiasca si ei, cum am trait si noi, ca-n vremea lui Stefan-Voda cel Batran
Ma intorsei in caldura blanurilor spre el. Ii luceau dintii in lumina noptii, dar nu mi se parea ca glumeste.
- De ce ca-n vremea lui Stefan-Voda? intrebai eu.
- Asa. Trebuie sa stii si dumneata ca-n vremea aceea s-a intamplat aici la noi, in vaile
Racovei, mare razboi cu turcii. Si i-a razbit Stefan-Voda pe pagani numai din pricina glodurilor, a smarcurilor s-a negurii. Asa, dac-ar fi drumuri bune, ar veni alti dusmani impotriva noastra. Mai bine traim noi astfel nestricati si nebantuiti, cu randuielile noastre cele de demult, iar in preajma Bobotezei, la vremea gerurilor, asaza Dumnezeu drumurile acestea line si minunate, pentru placerea noastra. Mai mult nu ne trebuie
Tovarasul meu avea o vorba usoara si tainica, la care raspundea basul lui Bitoban din sania dinainte. Bitoban insa vorbea despre altceva.
- El vorbeste despre vanat si despre cani, ma lamuri Iancu Iorga. El si cand doarme vorbeste despre asta si vaneaza si-n vis
- Asa-i de mare vanator?
- D-apoi cum. Nu-i insa mai mare decat altii. El mai scapa cateo vulpe, ori cate-un iepure. Din fata pustii mele insa niciodata na trecut vanatul mai departe. Si are el de anul trecut un fleac de cane, cu care eu nu ma pot impaca. I l-a adus domnu doftor.
- Stiu. Mi-a vorbit doctorul in tren despre asta. E vorba deun basset. E rasa aleasa.
Vulpar bun si mana si iepurii.
- Nu stiu. Eu cu asemenea dihanie nu ma pot impaca. Mai intai ca-i mititel si cu picioarele strambe. Ce isprava poate face un asemenea cane? Cand fuge parca inoata si i se taraie pantecele de pamant. Noi avem capai mari, pe care i-am apucat de la batrani. Insfaca vulpea de dupa ceafa s-o scutura s-o vantura ca pe-o mata. Si-l si chiama Kiki!
- Cum?
- Kiki! Spune dumneata daca aista-i nume de capau. Eu am doi, dar capai cum se cade.
Pe unul il chiama Soimu si pe celalalt Dudas. Si am s-o capauca batrana, pe care o scot mai rar. Aceleia-i zice Naparca. Da de Kiki eu n-am auzit de cand sunt!
- Apoi sa vezi dumneata, cucoane Iancule, cerc eu sa-i explic; catelul acela intai si-ntai a fost al cucoanei doctorului; si dumneaei i-a pus asemenea nume. Iar doctorul, intelegand cai vanator, la adus aici si l-a dat pe mana lui cuconu Niculai Bitoban. Numele nu i l-au mai schimbat. Dar am aflat ca se poarta bine.
- Cine?
- Catelul!
- Kiki? ranji cuconu Iancu Iorga, si se gramadi asupra blanii de berbece, ca sa poata rade mai bine si cu toata pofta.
61
Am pastrat tacerea, nevoind sa m-amestec intr-o chestie locala de politica vanatoreasca. Insa cuconu Iancu Iorga mai ales cu numele bassetului nu se putea impaca. - Si din cand in cand il rostea comic, - parca sugita. Incet-incet insa s-a linistit si gerul noptii i-a racorit obrazul imbujorat. Plutiram vreme indelungata subt luna, in peisagiul vioriu. Vedeam inainte-mi pe orizontul miezului noptii, carul mare, cu oistea intoarsa. Stelele-i clipeau albe in adancimile lor. Se apropia dimineata. Simtii si-n coada ochiului drept, in gene, manunchi de raze de la luceafarul zorilor. Cazui intr-o atipire scurta, - ca si cum m-as fi scufundat spre alt taram.
Ma desteptai intre glasuri vesele. Caii rasuflau aburi subt o stresina neagra; saniile se alaturasera, si pe-o usa mare deschisa ieseau doi razasi straini, mai tineri decat tovarasii nostri.
Lucirea zorilor le batea in obraji. Din sandramaua de unde iesisera, patrunse pana la mine miros de faina proaspata de papusoi. Indata imi zvoni in urechi si freamatul apei. Huruiau pietrele si batea teica.
- Asta-i moara lui Bitoban, imi zise cuconu Iancu Iorga. Facem aici popas, pana ce se lumineaza bine de ziua. Am adus aici si canii. Ai sa-i vezi dumneata pe aceia si ai sa vezi si pe Ki-ki! Gustam ceva si indata iesim si cautam stuhurile si radiurile.
Era bine si-n moara lui Bitoban. Si, stand langa un jar naprasnic in odaia morarului, atat Bitoban, cat si Iancu Iorga si-au adus copoii, ca sa-i cunosc numaidecat si sa stiu cu cine am dea face. Canii tovarasului meu de sanie erau intr-adevar nalti si pieptosi si aveau in sprancenele si-n parul lor semne de vanatori, dar si multe semne amestecate de corci. Aveau in ei si ceva de dulai ciobanesti.
- Buni cani! zise doctorul.
- Ce, cucoane! isi umfla pieptul si se inalta Iancu Iorga. Eu pe Dudas si pe Soimu nu-i dau pentru o mosie. Asa cani nu gasesti dumneata, sa umbli toata tara Moldovei!
- Asa este, incuviinta doctorul privind cu placere in juru-i. Dar Kiki unde-i? Iaca si
Kiki. Aista-i catelul pe care l-am daruit eu lui cuconu Neculai Bitoban. Face vreo isprava, cucoane Neculai?
- Cum nu, domnu doftor? se poate? raspunse blajin razasul. Eu cu catelul ista, cand ies, am asa o placere - parca m-as intelege s-as vorbi c-un om
Iancu Iorgu imi facea semne cu ochiul si radea.
- Nu rade, cucoane Iancule, ii zise grav celalalt razas. Eu l-am vazut ce poate. Si azi, cat ii el de mitetel si cu picioarele sucite, se chiama ca da examen. S-apoi, dupa asta, om pretui ce ai dumneata si ce am eu.
- Bine, bine se stapani Iancu Iorga. Ai dreptate si dumneata, cucoane Neculai. Vad eu ca ai slabiciune pentru asemenea catel boieresc. Iar pana ce-om iesi, stiu eu ca ai dat porunca, dupa datina, morarului sa aduca un caus de fruntea fainii; si sa zvarla pe carbuni niste carasi prinsi in noaptea asta la produfuri. Ii tavalim dupa aceea intr-o salamura cu ardei - si mamaliguta o mestecam mult s-o coacem bine. Apoi la asemenea lucru se intovaraseste rachiul de prune - grozavie!
- Aferim! incuviinta Bitoban. Asa sa fie precum spui. Dumneata, cucoane Iancule, graiesti usor, insa cu mult mestesug. Eu macar ca am viers mai gros, - cu dumneata nu ma pot lua la clanta. Numai cat astazi eu puterea mea am sa mi-o arat cu catelu ist cu picioarele strambe. S-apoi pe urma oi vedea eu ce-ai sa mai zici!


Am ras cu totii si ne-am bucurat, caci intra si morarul, cu ceaunul de mamaliga si carasii. Si, gustand si cinstind, am stat la sfat pana ce s-a facut ziua mare. Iar Dudas si cu
Soimu numai de vorbit nu vorbeau, cum ne arata si ne dovedea cuconu Iancu: ni se uitau in ochi si ne urmareau toate miscarile. Eu totusi aceasta agerime a lor eram foarte inclinat s-o atribui foamei. Nu mi se pareau tocmai bine hraniti - si clampaneau prea tare cand se atineau si prindeau din zbor o bucata de mamaliga ori un os de peste. Kiki, insa, neam boieresc, somnoros si gras, numai de cateva ori isi ridica botul de langa coada, cum sta culcat covrig pe
62 pat langa stapanu-sau, - si-si intinse nasul fin spre mine mirosindu-ma. Simtise ca l-am mangaiat pe urechile matasoase si lungi, - s-avea in ochi o bunatate so inteligenta vie care ma miscara. Imi era mila de el s-aveam indoieli fata de incercarea la care era pus, - cand il comparam cu tovarasii lui nalti, pieptosi si cu capetele mari.
Iesiram in sfarsit in ziua alba, care scapara de soare si ger. Trecuram in lungul laptocului s-al garlei, si daduram in stufariile cele nalte ale iazului. Cei doi cani ai lui Iancu
Iorga intrara cu putere si curaj in desime. Leganandu-se pe labele-i strambe, indrazni si Kiki sa se aventureze dupa dansii. Si-ndata cum intra, dadu glas, subtire si muzical.
- Aici este vulpe ne indemna cu voce scazuta Bitoban. Insirati-va!
- As! el bate de frica! raspunse cuconu Iancu, cat in saga, cat intr-adins. Dar hai sa-i facem lui cuconu Neculai placere.
Tragand cucoasele pustii, o apuca rapegior inainte spre o curmatura a stufului. Pe malul celalalt se aflau trecuti ceilalti doi vanatori mai tineri. Izbucnira si tahniturile lui Dudas s-a lui Soimu. Si pana stuhului se scutura in mijloc, unde era desimea si taria.
Cand bataile canilor celor mari se intarira, ne opriram neclintiti pe maluri. Acuma se vedea lamurit fiorul vulpii prin mijlocul desimii. Copoii lui Iorga o urmareau cu zgomot, rupand si calcand trestia cazuta. Si fiorul cel dinainte mergea lin, ca o dara pe apa.
Deodata, scurt si energic, tresari iar glasul catelului. Imi simtii inima infierbantata in piept - caci in bataia bassetului razbatuse ca o chemare anumita. - Adierea de pe pamatufurile stuhului se abatu si coti. Catelul era la coada dihaniei s-o mana afara. Urmaream pe deasupra fuga pripita a vulpii spre scapare, spre margine, spre pusca lui Iancu Iorga, Si tahnitul subtire si patrunzator stapanea din adancimile stuhului pe toti vanatorii imprastiati si neclintiti si amandoua coastele vaii incununate de radiuri si ponoare. De-abia intr-un tarziu luai sama ca dau glas si canii cei mari. Vulpea izbucni cu coada tarais pe omat in preajma lui Iancu Iorga.
Razasul o abatu scurt c-un foc de pusca. Bassetul se arata numaidecat din stuh, inotand cu harnicie s-o ajunse cand isi ispravea zvarcoliturile. Tupai in jurul ei cu luare-aminte, o mirosi atent, apoi o parasi cu graba si se intoarse iar la desime. Tahnitul lui energic si subtire tresari indata iarasi - si ramasei cu ochii atintiti asupra altei unduiri line, pe subt care isi taia drum tainic si scapare alta salbaticiune.
Ziua aceea prin stuhuri a fost plina de miscare si peripetii dramatice. Dudas si Soimu s-au purtat si ei cu vrednicie. Pe langa doua vulpi, acolo la moara, au mai cazut trei la coada iazului si alta in radiacul Hulubului. Dar peste toata vrednicia canilor celor mari se inalta catelul cu picioarele sucite al lui cuconu Neculai Bitoban. Umbla ca zvarluga prin desime, cu hotarare si fara oboseala - cu nasu-i fin intins si pipaind omatul si pamantul. Putoarea salbaticiunii era pentru el ca un fir solid pe care umbla fara gres. N-avea nevoie de ochi.
Dadea glas puternic prietinilor lui si fugea cu ardoare pe urma firului mirositor. La urma isi facu proba si la camp deschis. In capatul din vale de la radiacul Hulubului dadu peste un covru de iepure. Salbaticiunea tasni cu urechile inaltate si catelul se abatu spaimantat la o parte. O clipa statu stramb, privind numai c-un ochi pe fugar. Apoi, primind in nari mirosul, porni la deal pe urma vanatului, tahnind pe alt ton, mai dulce si mai stans.
Vorba lui cuconu Iancu, care se strica de ras: inota cu labele strambe si-si taraia pantecele pe omat. El de-abia suia prin cornul radiului, si iepurele trecuse dealul. Hai-hai, domol, dand glas: tah-tah! - sui si el pe urma iepurelui si trecu dealul.
- Acuma, pana ce l-a aduce inapoi, putem fuma o tigara, vorbi cu fudulie cuconu
Neculai Bitoban.
Am fumat cateo tigara s-am asteptat, randuiti in preajma tufarisurilor. S-am auzit intrun tarziu tahnitul subtire al catelului. Iepurele a aparut in varful dealului, cu urechile tapose. A stat privind valea si imprejurimile: apoi, fara sa-i pese de urmaritorul nevazut, incepu a juca in trei picioare coborand la vale, spre pustile vanatorilor. Se arata si catelul drept pe urma lui - parca nascu din omat, cu urechile-i mari fluturand; - inota cu statornicie si dadea glas cu
63 incapatanare. Cand suna pusca, valea se umplu de ecouri si tahnitul lui se stanse deodata. Cu limba lunga si gafaind, veni sa miroase vanatul. Apoi isi ciuli urechile si-ntoarse un ochi: il chiema cuconu Neculai cu glas desmierdator, ca pe-un copil. Cand intelese chemarea, veni foarte bucuros, razand cu toata mutrisoara lui desteapta, si indeplini un lucru care birui cu desavarsire pe Iancu Iorga. Se aseza popandoc pe coada si ridica amandoua labele de dinainte langa botu-i fin. Primi din degetele batranului o patratica de zahar s-o crontai in dinti cu placere, inchizand pe jumatate ochii omenesti.
- Apoi s-o sfarsit! striga subtire Iancu Iorga, zmulgandusi caciula din cap si trantind-o de pamant. Ma-nchin si nu mai am nimica de spus. Ne suim rapede-n sanii si mergem la mine acasa, unde ne-asteapta femeia c-un cuptor de placinte. Si dau cep la un butoias de vin de poama fraga.
S-a incins chef mare la razasii din Valea Racovei in sara aceia, pentru catelul cu picioarele strambe. El insa isi primise plata, bucatica de zahar. Cum a dat la lumina si la caldura s-a scapat de mangaieri si de laude, s-a furisat intr-un colt de divan, s-a facut covrig sa adormit rapus de truda. Visa ca urmareste dihanii, scheuna si tahnea abia auzit, pe cand noi beam vin de poama fraga si mancam placinte moi.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.