Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Tara de dincolo de negura de Mihail SADOVEANU (Proza)

 

Povestiri de vanatoare - Maica-mea era mare farmazoana

Acum cativa ani, d-l Badauta a tiparit o foarte frumoasa carte. Putini au vazut cuprinsul ei; e o carte de ilustratii fotografice. Putini cunosc materialul de inspiratie al acestei carti, pentru ca romanul, fiind din nastere esential si integral patriot, n-are nevoie sa-si cunoasca tara.
Patriotismul verbal se poate lipsi de fapta, chiar atunci cand ea ne leaga de trecut si de
Dumnezeu; iar albumul d-lui Badauta e o asemenea fapta.
In aceasta carte vorbesc privelistile si oamenii acestui pamant. Muntii in care au impietrit parca indrazneli de gandire singuratice; paclele care acopar linistile vailor; apele care zvonesc cantarea vietii etern inoite; codrii care suie rapile si coboara vagaunile, deschizand luminii poieni si gramadind intuneric in sihle nestrabatute; satele insirate pe coline, cu bisericile poetice; Dunarea si Marea; oameni in costume pitoresti razand clipei care trece: cartea aceasta e un tribut de pietate Celui care elibereaza necontenit minunile, de la margaritarul din scoica oceanului pana la zambetul delicat al unei fecioare din muntii
Bucovinei.
Psalmistul cel din veacuri a spus frumos cu vorba ceea ce dl Badauta exprima cu imagini fotografice:
"Doamne, Dumnezeul meu, zic chipurile si privelistile aceste, ca si David regele-poet; mare si minunat esti tu: cu slava si cu stralucire impodobit!
Te imbraci in lumina ca-ntr-o haina; intinzi cerul ca un cort.
Tu din ape iti faci lacasurile cele de sus; nourii sunt caruta ta si te porti pe aripile vanturilor.
2
Tu faci vanturile, trimesii tai si flacarile focului sunt slugile tale.
Cat de minunate-s lucrurile tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut si e plin pamantul de faptura ta!


Toate de la tine asteapta sa le dai hrana la vreme:
De le-o dai ele-o primesc; de le iei duhul, mor si in tarana se prefac.
De privesti pamantul, el tremura; de te-atingi de munti, ei fumega.
Cand trimeti tu, insa, duhul tau, toate iarasi se zidesc si se inoieste fata pamantului!
Rasfoiti aceste planse, ca sa vedeti cate frumuseti cuprinde pamantul romanesc. Sa nu aveti, insa, nici o clipa de mandrie, caci toate sunt ale Celui ce cladeste, preface si inoieste.
Omul zgarie indeobste fata pamantului si o pateaza. Cele etern-frumoase sunt numai ale lui
Dumnezeu.
Uitati versurile proaste pe care le-ati invatat candva in scolile primare:
Tara mea are campii manoase,
Dealuri inalte cu mandre flori
Uitati paginile de antologie ieftina, discursurile de lirism si prezumtie, caci noua nu ni se datoreste nimic din ce-i frumos pe acest pamant romanesc. Nu ni se datoreste nici macar pastrarea a tot cei primitiv, caci, unde s-a putut, sondele au spart scoarta pamantului, fierastraiele au ucis padurile. Unde au spart, n-au adus nici o compensatie; unde au ucis, n-au atatat din nou viata; au ramas munti dezgoliti si dealuri care se risipesc in vai. Minunea privelistilor primitive s-a pastrat in afara de vointa si tendinta oamenilor trecatori. Acesti oameni trecatori niciodata n-au cunoscuto; au prefereat tinuturile si privelistile la moda din alte tari, unde au risipit averile agonisite de altii. Catra minunile acestea primitive nu sunt drumuri; in preajma lor nu se afla locuri de popas, omul trecator n-a cheltuit pentru ele nici dragoste, nici inteligenta.
Asa incat, iubiti prietini si frati, sa nu cadeti in pacatul mandriei. Numai dupa ce vom fi adaos ceva al nostru la frumuseta lor, dupa ce le vom recunoaste si le vom impresura cu iubire, dupa ce pionierii vor taia si vor asterne drumuri, dupa ce oameni de treaba vor deschide hanuri romantice si prietinesti drumetilor, dupa ce, lasand in raft cartea, vom merge cu piciorul cercetand toate ca intr-o calatorie de ispasire, dupa ce ne vom simti intrand in noi dragostea acestui pamant ca un suflet al stramosilor, numai atunci vom avea dreptul sa ridicam ochii si sa multamim cu umilinta Celui pe care-l invoca regele psalmist de demult.
Rasfoiti aceste planse numai in tihna chiliei voastre; dupa aceea nu lasati sa treaca zadarnic anii vostri. Daca nu sunteti vanatori si pescari, puneti mana pe toiag si colindati mostenirea aceasta fara pareche. Nicaieri in lume nu sunt locuri mai frumoase.
N-am spus ca avem cele mai alese frumuseti din lume, ci ca si aici sunt privelisti tot asa de frumoase ca cele mai laudate de aiurea. Cel care vede Delta intelege singuratatile
Africii. Cel care suie in Calimani ori pe Retezat, ori pe Ceahlau a trecut in zona fara de prihana a altei lumi.
Cei care sunteti vanatori ori pescari n-aveti nevoie de indemnul meu ca sa iesiti in mijlocul naturii. Dupa ani de rataciri si practica, vad ca inca imi mai raman totusi destule, necunoscute, si va indemn pe cei de la campie sa va suiti la munte, sa ascultati cerbul la inceputul toamnei, iar pe tovarasii vanatori din munte ii sfatuiesc sa incerce farmecul unei zile cu luntrea in singuratatile pruteturilor ori dunaritelor.
Fara indoiala ca vanatul si pescuitul sunt cele mai vechi sporturi, cu observatia ca s-au nascut sub presiunea necesitatii si nau devenit divertisment decat cu timpul. Pescuitul primitivilor era agerime; vanatul - forta si rezistenta.
3
Omul de azi nu mai intrebuinteaza aceste insusiri ca sasi agoniseasca hrana. Cu peste de undita si cu mamaliga de rasnita nu te ingrasi, cum foarte potrivit observa dictonul popular.
Pamantul si animalele domestice raspund indestulator nevoilor lui de harna; munca se cheltuieste in alte directii, in domenii diverse cu mestesuguri noua; vanatul si pescuitul au ramas o patima, cum spun taranii nostri.
Cat de departe, din trecut, vin pornirile care dorm in noi si se desteapta in anume imprejurari cu nebanuita putere, poate oricine sa marturiseasca aducandu-si aminte de primele impulsii vanatoresti. Copilul doreste sa intovaraseasca in expeditie pe tatal lui ori pe fratele mai mare; pe urma devine nelinistit in dorinta nebiruita de a poseda o arma; dupa aceea, catra saisprezece ani, porneste acele expeditii fara sfarsit din zori si pana in noapte pe coclauri si in preajma apelor.
In aceasta stradanie nu-i decat placere pura. E o cheltuiala enorma de energie, din care lipsesc cruzimea si foamea ancestrala. In visurile acestei epoci a vietii mele, eram coplesit de un fel de febra, in care imi apareau in cantitati impresionante vanaturile pamantului paradisiac din preistorie. Din somnul putin si agitat astfel, ma trezeam ades, ca sa ascult daca nu s-a starnit o vreme rea afara; ieseam uneori ca sa privesc stelele noptii; imi faceam socoteala daca am suficiente munitii pentru ziua unica - izolata - devenita scop suprem al existentei.
Inceputul acestei pasiuni are totdeauna ceva dramatic. Imi aduc aminte ca aveam mai putin de cincisprezece ani cand am iesit, intro primavara, cu pusca, spre revarsarile de apa ale
Siretului, la Pascani.
Ucenicia acelor zile a avut toate greutatile lipsei de experienta a unui prunc. Totusi, nimic nu m-a oprit, nici baltile cu apa de dezghet, nici nomolurile, nici jocul cardurilor de salbaticiuni de la o balta la alta, de la o lunca de ici, la alta cine stie unde; nici raceala apei dintr-un siretel, in care am intrat inot ca sa scot prima rata impuscata; nici zilele de ploaie, nici inserarile cu ceata, nici truda infricosata, nici foamea; - nimic. Ochii trebuiau sa vada, nervii sa tremure: erau ochii si nervii stramosului vanator. Si n-aveam vreme nici pentru guturai, nici pentru pneumonie; nici macar nu miam pregatit un reumatism, caci n-am cunoscut mai apoi nicicand asemenea morb. Atat e de adevarat ca omul poate fi el insusi o putere elementara.
Ma grabesc sa adaog ca copiii mei i-am ferit de asemenea experiente.
In anii care au urmat, petreceam vacantele pe malul Moldovei, intr-un sat al neamurilor mele de pe mama. Colindam prundurile, garlele si luncile Moldovei, urmarind fara incetare acea umbra a visurilor dupa care alergam intreaga noastra viata: atunci era o pasiune, mai tarziu a fost alta, iar mai tarziu o alta forma a inselarilor. In vara aceasta din urma, am fost tot asa de ahotnic, ucenic-pastravar cu undita in valea Sebesului, calauzit de un prietin mester, inginerul Ianosi. Mai am de invatat de la Ieronim Stoichita mestesugul cerbilor. Asa inoindu-ma necontenit in elementele primare, voi ajunge pana la asfintitul meu. De atunci, de la malul Moldovei si al Siretului, fiinta mea intreaga se armoniza cu cerul, cu apele, cu toate peisagiile. Invatatura mea era ca lasam sa patrunda in mine taina tuturor acestor lucruri noua.
Poposeam la un izvor, ma odihneam pe o brazda de fan, intra in mine puterea vietii nemuritoare; eram fericit si inconstient ca insasi creatia.
Vanatul e sport numai in aceasta ipostaza.
Este o epoca a tineretii cand asemenea derivativ e absolut necesar. Adolescentul care sta pe ganduri si cauta singuratate, care e nelinistit si invins de melancolie, sa stiti ca cloceste in el o primejdioasa otrava. Nu-i alt medicament mai bun decat truda placuta a umbletului, lumina nemarginita, aerul curat, somnul adanc, frate cu tihna stancii.
Sunt si alte infatisari ale vanatoarei. Partidele cu tovarasi multi, la padure, dupa ce a cazut frunza codrului si s-a asezat cel dintai omat de noiemvrie, sunt cele mai agreabile expeditii de petrecere, in care oamenii maturi imbracati bine, transportandu-se comod, avand pregatite salasuri si ospete, asteapta vanatul in tiitori, pe cand haitasii il starnesc cu larma de chiote din singuratati. Asemenea fel de a vana nu cere multa truda.
4
Numai cand expeditia se face in munte la cerbi si la cucosi salbatici, plimbarea cere picior vanjos si respiratie buna. Trebuie sa va marturisesc la ureche ca si aici mijloacele moderne inlesnesc oamenilor sa se pacaleasca ei singuri: automobile, cai, valeti si toate celelalte; banuiesc ca s-a gasit pentru "domni mari si mijlocul sa li se abata vanatul la tava pustii.
Nu; daca nu simti pe fruntea aburita vantul inaltimii, daca nuti trece prin toate incheieturile acea truda, placuta, sora cu framantarile prapastiilor, si daca nu adormi in descantecul pamantului, - eliberarea ta din monotonia vietii nu-i decat o minciuna. A duce sus, catra stele, viata mica de toate zilele, e o profanare.
Cele mai agreabile plimbari vanatoresti in aer liber sunt toamna, la iepuri.
Ogoarele si miristile au o tonalitate aurie; dealurile si vaile onduleaza si se inclina gratios; in fundul peisagiilor se zareste un iaz ori un sat; pe o costisa inegresc tufisuri batute de bruma. Ai pornit in stralucirea soarelui de dimineata, cautand razor cu razor, strabatand porumburi neculese, alaturandu-te cu luare-aminte de araturi. Iti tii canele aproape; stai cu atentia incordata; in ochi ti se rasfrang toate detaliile terenului si toate miscarile vietatilor marunte; cand, deodata, ca si cum l-ar fata pamantul, sare pe neasteptate iepurele.
Te-ai oprit, dar numai o clipa. Simti truda in picioare si in brate; dar treci inainte si vei umbla inca multe ceasuri, c-un fel de betie a sanatatii in toata fiinta. Ai trecut dealuri si vai, te-ai strecurat pe sub costise, ai strabatut un rediu; ai iesit pe o culme straina; observi ca soarele se inclina spre asfintit si cerul isi schimba coloarea. Te indrepti din sale, respiri adanc, cuprinzi cu ochii intinderile, judeci si cumpanesti unde poate fi locul de adunare cu tovarasii.
Trebuie sa te intorci iar peste dealuri si peste vai. Ai puncte de reper un arbore singuratic, lucirea unei balti, unghiul unui deal. Ai inca destula putere sa strabati o distanta buna, indarat.
Ai umblat opt ceasuri; ai strabatut douazeci si ceva de kilometri; te-ai multamit la amiaza, cu o gustare frugala, nu te simti flamand; nu te simti prea obosit; esti in starea aceea speciala de euforie, pe care nimic nu ti-o poate da in celelalte imprejurari ale vietii.
Placut e si cu luntrea la salbaticiunile de balta. Placut e la stuf, cu copoii, urmarind lupi si vulpi. Placut e la sitari, primavara, cand crapa mugurul padurii.
Ah! viata aceasta e frumoasa si prea scurta. N-am aflat inca toate tainele muntilor. Si abia acum mi-am alcatuit scule iscusite pentru pastrav si lipan, ca sa incep o cariera in care straluceste prietinul meu Ion Al. Bratescu-Voinesti.
Foamne, binecuvanteaza cu zambet ispravile mele trecute si ingaduie sa ajung a povesti prietinilor mei pe cele viitoare!
1 octomvrie 1936
Mirajul
Cum, prietine? Nu-ti mai aduci aminte de mos Procor? Si de alte umbre ciudate, care au trecut prin viata noastra, dupa ce am intrat in baltile Dunarii, in Tara de dincolo de negura?
Nu se poate sa fi uitat minunile acelei calatorii in Delta!
Am ratacit amandoi multe zile, prin cotloanele necunoscute ale stuhului s-ale fluviului.
5
Eram in tovarasia unui prietin distins, care acuma nu mai este, subt ocrotirea lui si-ntr-un vaporas harnic si curat. Cum am iesit in lungul Dunarii, printre luncile cele mari de salcii, care se inchinau lin la suflarea vantului, am inteles ca intram in alta viata, ori intr-un basm.
Dincolo de lunci erau garlele afunde si nenumarate, cu inchisorile pestelui; cherhanalele de ciamur, otacurile primitive ale pescarilor; ostroavele si plaviile.
In plaurul plutitor, adica in pamantul nou alcatuit din aluviuni, stuhuri, plante si tot ce aduna si preface moartea , - o viata noua si infrigurata fremata. Plante necunoscute scanteiau in soare. Lejnicioare albastre se catarau spre pamatufurile stuhului. Liane felurite se amestecau alcatuind draperii. Intr-o lunca de tamarix, inflorita ca cerul, cantau intr-un amurg privighetorile. In adancul umbrei, in dosul acestui stralucit decor, miile de paseri si de animale traiau o viata neinfranata. Si subt ele, in apa fierbinte malul cald, alta viata a ganganiilor fara numar, fara sfarsit, multipla si fabuloasa, izvorata din vesnicie. Pajura tipa sus in cer, unde curge raul cel mare al vanturilor. Mai aproape de noi pluteau si vasleau lebedele si cormoranii. Lopatari albi se insirau pe deasupra trestiilor. Din scorburi batrane de salcii tresareau egrete gratioase - ca niste bucati de zapada inaripata. Si ratele, si gastele, si batlanii, si cocorii, si becatele si pescarusii de felurite neamuri Si oamenii bizari cu care aveam raporturi, din alt neam si alta zodie, ne vorbeau nu numai de felurimile de pesti ale garlelor si baltilor, ci si de animale ale plaviilor: lup si mistret, vidra si nurca. Iar urechile noastre ascultau povestiri si mai ciudate decat aceea a lui Caliniuc, pe care lau mancat lupii, - intamplare de altminteri mai adevarata decat toate adevarurile. Poposind subt revarsarea argintie a unei salcii, stand amandoi cap la cap, am vazut ganganii inotatoare imbracate in crusta cafenie tivita cu ros, alungandu-se intr-o raza de soare printre alte ganganii, puzderii de nenumarate forme. S-am auzit si broastele care au cantat oamenilor din locuintile lacustre. Si trecand pe langa un ostrov, am vazut o livada de gutai, in care atarnau fructe mari de aur ca-n poveste. Debarcand in loc singuratic, departe de oamenii lumii noastre, am dat peste acel mos
Procor, pe care se pare ca lai uitat.
Traia intr-o casuta de ciamur, trista ca si batraneta lui si zbarlita ca si el. Ai intrat in vorba cu el si ti-a grait de niste intamplari, care pareau neverosimile pentru ca se petrecusera in alta lume. Acolo, in afundurile Deltei, n-a ajuns inca mana stapanirii si oamenii stau fata in fata cu natura si cu Dumnezeu.
- Domnilor, ne spunea acel mos Procor, in tineretele mele am avut eu o intamplare naprasnica, de care imi aduc aminte acuma la batraneta. Am sa v-o povestesc si dumneavoastra, ca sa aflati carei cel mai bun leac in asemenea imprejurare, pentru trupul si pentru durerea omului. Am avut, cum va spun, in acea vreme, o pricina cu niste pescari, pentru o muiere cu care ma aveam eu bine.



Ma duceam catra ea cu luntrea intr-un colt de lunca si ma socoteam fericit pentru ca eram tanar si nebun. M-a simtit omul care avea stapanire asupra ei, si si-a luat tovarasi alti pescari; si mau impresurat intre stuhuri si salcii, intre cer si apa. Dupa ce mau palit cu vaslele in cap, m-au doborat la mal si m-au zdrobit cat au poftit. Nu m-au pravalit in apa: acolo m-ar fi mancat ganganile si pestii. Ci m-au lepadat la ostrovul meu, ca sa mor stiut de altii si sa fiu ingropat crestineste. Asa am fost, domnilor, de batut si de zdrobit - incat nu mai aveam stiinta despre nimic. S-atuncea maica mea, care cunostea multe si vazuse si altele, m-a oblojit intai cu spirt si cu pane. Dupa aceea a pus pe fratii mei sa junghie doi berbeci, si m-au cusut asa cum eram, numai o rana, in pieile acelea crude si sangerate. Va spun si dumneavoastra doftoria asta - ca s-o folositi la nevoie. Eu eram sa mor si m-am facut sanatos.
Noi i-am multamit pentru sfat; si nu eram mirati atat de leacul acela, cat de lipsa din povestirea mosneagului nostru a acelor vorbe care puteau sa aminteasca societatea, legea si puterea lumeasca. Omul, in acele meleaguri, traieste pe socoteala lui, ca si mistretul, ca si lupul. Si totusi nu traieste mai rau decat noi, cei de dincoace.
Oamenii din balti n-au scoli, stiu insa ca s-au nascocit in alte parti de lume slove si
6 carti. In carti si-n condici se scriu biruri si rautati, de care ei, slava lui Dumnezeu, pana la venirea noastra, erau feriti. Oamenii din balti au cateva bisericute, pe grinduri, - despre
Dumnezeu stiu totusi putin. Cunosc insa puterea vantului s-a valului. Cerul fara margini, stuful fara fund, umbra amurgurilor, glasurile noptii, sunt puteri stravechi subt care se pleaca.
Ochii lor primitivi si copilaresti samana cu ai pestilor, cu ai paserilor si fiarelor, samana cu apa, si-n ei se stravede vechimea speciei. Mos Procor ne privea din veacurile cele vechi.
Ca si alti oameni ai Deltei, batranul stia sa pregateasca o ciorba pescareasca, pe care sunt sigur ca n-ai uitat-o. Intr-o oala mare, cu bors acru ori cu cvas, fierb mai multi crapi de cate trei ori patru oca. Dupa ce-au fiert bine, bucatarul pastreaza zama si zvarle carnea. Si zama o pune din nou la fiert cu putine zarzavaturi si cu mult nisetru ori pastruga. Cand ne-am mirat de asemenea risipa, ochii aceia, transparenti ca apa, ne-au privit cu nedumerire.
- Apoi aicea, domnilor, daca nu-i mancam noi pe pesti, ajung sa ne manance ei pe noi
La inchisori si la lese si-n jurul cherhanalelor, am vazut foind in balta atata peste , incat intr-adevar am avut spaima si senzatia unei invazii.
Iti aduci aminte cand am debarcat in insula Letea? Printre lunci, printre dune si printre ochiuri razlete si limpezi de apa, am ratacit o parte din zi ca niste Robinsoni ai timpurilor noua. Am vazut la Letea o cioara de o specie necunoscuta in tinuturile noastre. Ne privea cu mirare si caraia ciudat, zburand pe deasupra singuratatii, ca sa duca undeva veste despre sosirea unor pamanteni. Am intalnit insa si paseri si animale ratacite de pe la noi.
Dumbravenci zburau pe deasupra palcurilor de salcii, hulubi salbatici huruiau in plopi. La o cotitura am zarit un iepure mai mult de coloarea nasipului decat roscat. Si am vazut si vulpea, furisindu-si blana de flacara, taind o carare si mistuindu-se in desis de lozii. Te-ai luat indata dupa dansa cu harnicie, cercetandu-i urmele ca un adevarat fiu al pustiei. Ne aflam in niste locuri unde, nu cu mult inaintea noastra, alt explorator intalnise un vanator care dispretuia progresele veacurilor si navea drept arma decat un ciomag lustruit. Cu ciomagu-n dreapta si cu traista la soldul stang, urmarea vulpile si iepurii care lasau urme amestecate pe dunele moi si fine ale insulei.
Si dumneta vrai sa spui ca nu-ti mai aduci aminte de mos Procor?
Ada-ti aminte si chiama din pacla intre noi atatea chipuri pe care le-am intalnit altadata, in alta lume. Intre ele si noi s-a pus perspectiva timpului, - si ceata departarii le da o usoara linie artistica, ce nu poate dauna realitatii.
Umbland pe insula aceea dintre apele Dunarii, am vazut nascand din cer un sirag lung de lopatari. Paserile acelea straine, venind din cine stie ce limanuri, au plutit s-au coborat lang-un ochi limpede, intr-o margine de dumbrava. Ne-am indreptat catra ele, - si le-am privit siluetele fine, in lumina puternica a primaverii. Apoi, ridicand ochii, deodata am vazut in fund, catra asfintit, peisagiul schimbat. O mare lina aparuse in departari - si la tarmul ei un sirag de arbori de tara tropicala, cu trunchiuri nalte si varvuri tufoase si revarsate. Ne-am indreptat intr-acolo cu uimire si placere, pana ceam inteles ca farmecul acela e al unei iluzii.
Si am ramas departe privind mult timp acea apa a mortilor, inselatoare, care totusi nu era decat o rasfrangere a realitatilor.
I. Maica-mea era mare farmazoana
E vorba de o vreme destul de departata, cand inca nu incheiasem primul deceniu al vietii mele. Fiindca iubeam foarte mult povestile si pe mos Ilie, facusem cunostinta de7 aproape cu o chisea mare de tutun, care sta intr-un colt, pe masa de lucru a tatei. Era un fel de pocal de ghips pe care mesterul italian, care il vanduse, il impodobise cu o scena antica in basorelief. Se vedeau de jur imprejurul rotundului muzicanti goi cu fluiere duble si bacante incununate cu flori, care dantuiau. Totdeauna stam si cugetam nedumerit de ce nu s-or fi imbracat oamenii aceia. Pe urma imi varam in chisea nasul s-o mana si ma duceam sa caut pe povestitorul meu.
De la acest mos Ilie am auzit cea dintai istorisire de vanatoare si cu acest prilej m-am incredintat ca mama nu e-n stare sa pretuiasca cum se cuvine asemenea lucruri minunate. Am avut atuncea pentru ea sentimente obscure si indoielnice.
Era intr-o dupa-amiaza de toamna tarzie. Dimineata, scanteiase in gradina si pe acoperisuri o bruma groasa si-nghetase in treuci apa gainilor. Mos Ilie iesise in ograda cu cojocu-n spate si fuma din luleaua cea scurta, ca sa se incalzeasca la nas. "De acu, cuconasule, si iarna-i aproape" imi declarase el cu un glas plin de ingrijorare si de un fel de taina.
L-am intrebat, inaltandu-mi spre el nasul:
- Se poate, mos Ilie? Eu n-o vad nicairea.
- N-o vezi inca, da sa stii mata ca-i dupa dealurile si padurile celea. Intr-o noapte pune caii la sanie si vine la noi.
- Cum?
- Pune caii la sanie si vine. Are ea vanturi in chip de cai; si-i mana c-o puha lunga de canepa; si ei necheaza si stranuta omat si viscol. Cand trece, s-aude; dar de vazut, n-o vede nimeni.
- N-o vede?
- Nu, c-asa-i randuiala ei de la Dumnezeu
Am ramas pe ganduri, uitandu-ma numa-ntr-un ochi ca rata la uliu, spre dealurile si padurile cele de departe. Era acolo o pacla albastrie, care-nchidea o lume fantastica, pe care eu inca n-o cunosteam. In dupa-amiaza linistita pacla aceea era tot acolo si eu o observam din cerdacul casei, cu gandul la vorbele de dimineata ale batranului. In livada cadeau frunzele nucilor, c-un fel de graba, parca se strangeau si se puneau la adapost pentru vremuri grele.
- Mos Ilie, da dumneata ai fost acolo?
- Unde?
- Acolo, dupa dealuri si dupa pacla.
- Se-ntelege c-am fost. Eu chiar de-acolo am venit aici.
- Asa? Atunci poti sa-mi spui daca pe acolo sunt vanatori
- Ce sa fie?
- Vanatori, mos Ilie
Imi facusem eu socoteala ca dupa paduri si pacla trebuie sa fie tara vanatorilor s-a povestilor.
- Cum sa nu fie, cuconasule? imi raspunse batranul, saltandusi cojocu-n spate si scotandu-si din chimir luleaua; sunt vanatori peacolo care nu se mai afla pe lume. Si eu, daca vrai sa stii mata, am fost vanator pe acele meleaguri. Si pe urma am venit aici, la targ, si m-am facut slujitor in ograda la cuconu Alecu. Da eu, acolo, am fost vanator mare.
- Atuncea trebuie sa fi vazut iepuri.
- Cum nu!
- Iepuri adevarati, mos Ilie; de cei care fug pe camp, nu de cei morti.
- Se-ntelege ca iepuri adevarati. Cand ieseam eu cu pusca, sareau ca lacustele, si puscam o multime.
- Cand? vara ori iarna?
- Ba toamna, chiar asa, ca pe vremea asta.
- Atuncea, mos Ilie, trebuie sa fie frumos pe acele locuri, si trebuie sa fie si alte multe jivine. Cand te-i duce acasa la baba, sa ma iei si pe mine, ca sa vad si eu o vanatoare.
8
- Se poate, cuconasule, de ce nu? Si eu chiar pot sa-ti spun o intamplare cu o vanatoare, pe care-am avut-o in viata mea; da nu mai am tutun de pus in lulea si ma cam strange-n spate frigul ista, macar ca am cojoc
Eu am lamurit pe data toate greutatile:
- Stii ce, mos Ilie? intra dumneata-n bucatarie; acu nu-i nimeni acolo; eu ma duc prin casa si vin numaidecat sa-mi spui povestea
Dupa ce am intrat in odaia tatei si m-am uitat putin la cantaretii antici si la bacante, mam coborat la bucatarie si m-am asezat pe un scaunel. Mos Ilie s-a chincit langa vatra, si-a pus un carbunas in lulea. Pacaia cu gust si pufaia fumul pe horn.
Eu asteptam o minunata poveste vanatoreasca. Asta a fost cea dintai.
- Unde s-a-ntamplat, mos Ilie?
- La noi, acolo, in codru la Chitoc. Imi vine mie asa intr-o zi gust de vanat. Si cum im vine gust de vanat, iau eu pusca s-o sterg frumos, s-o incarc cu cate-o masura de praf si una de poste. Dupa ce-ncarc pusca, chem capauca, dar, nu-i dau nimica de mancare, ca s-adulmece mai bine urma, - si intru cu dansa in padure. Acu , dupa ce intru in padure, ma iau pe-o carare.
Si, dupa ce ma iau pe cararea aceea, ajung la o rapa. Numai ce vad ca Fata pune botun pamant, s-o porneste rapede, parc-o tragea cineva cu ata.
- Asa o chema pe capauca?
- Da, ca era iute s-a dracului Nici n-aveam nevoie sa-i dau de mancare, ca se hranea ea singura. Dar, oricat vanat manca, nu sengrasa niciodata. Asa ajung eu la rapa aceea, s-o porneste Fata, si no mai vad; da o aud indata dand glas: tah-tah! subtire ca dintro muzicuta
Atuncea, cum o aud, dau fuga in curmatura la rapa porcului: acolo era tiitoare stiuta pentru capre si mistreti. Dupa ce ajung acolo, stau, astept, - aud glasul capaucei mai departat, in loc sa s-apropie. Mai astept ce mai astept, aud tahnitul capaucei statornic. Ce sa fie? A dat peste vreo dihanie care nu vrea sa iasa din culcus. Ma furisez rapede pe-o poteca si tin drumul drept spre locul unde suna bataia catelei. Socoteam ca nu-i departe - dar am suit s-am coborat, s-am intrat in niste prapastii si-n niste tauri, pe unde nu mai fusesem niciodata in zilele mele. Stau si ma uit imprejur, nu cunosc nimica, parca iesisem pe taramul celalalt. Da aud indarjit glasul
Fatei.
Si numai ce vad pe o creanga de plop uscat, intr-un parete de rapa, o dihanie infricosata. Avea urechi si ochi de om si casca o gura mare cat un bot de oaie Si tot facea urat cand la mine, cand la capauca. Mult n-am stat pe ganduri. Am pus pusca la ochi si, cand am aprins, a si venit gramada la pamant, si cateaua a fost asupra ei. Da cand a racnit o data, mi s-a parut ca-i glas omenesc si cateaua s-a dat chelalaind inapoi. Cand m-apropii, isi daduse suflarea si se uita la mine cu ochii holbati. Stateam eu si ma gandeam si ma sfiam sa pun mana pe dansa. Sa fie pasere, - avea intr-adevar aripi, dar se uita si tipa omeneste. Am stat eu mut si m-am gandit, sam zis asa in gandul meu: ca-i o biata lighioaie de prin codrii cei pustii s-o venit la moartea ii
S-am lasat-o acolo si m-am intors cu capauca la lume si nu stiu nici azi ce-a fost asemenea minune
Ascultand povestea mosneagului, eu eram numai ochi si numai urechi, cuprins ca de-o infiorare. Povestind, mos Ilie se indeletnicea de-aproape cu luleaua lui. Asa incat nici unul, nici altul n-am bagat de sama intrarea mamei in bucatarie. Probabil ca asculta de mai multa vreme. Cand intoarseram ochii spre ea, o vazui zambind. Mos Ilie scuipa rapede in lulea, ii inchise capacelul de alama s-o vara in chimir.
- Frumoasa poveste, mos Ilie, zise mama, insa cam lunga, si mi se pare ca mane e sarbatoare si sunt de facut pe-afara o multime de treburi
9
Mos Ilie isi pleca umilit fruntea si se strecura pe usa, saltandusi in spate cojocul.
Pandind cand nu ma baga mama in sama, ma strecurai si eu in urma lui si-l gasii in grajd, teseland calul. Poate era prea ocupat si nu ma vedea, caci deocamdata nici nu intoarse ochii spre mine. Se pleca la urechea calului si-i spuse cateva vorbe, destul de tare ca sa pot auzi si eu:
- Mare farmazoana ii cocoana asta Profirita
Am incercat sa-i cer cateva lamuriri asupra cuvantului acestuia nou, dar n-am izbutit sa scot decat mormairi nedeslusite. Era de taiat lemne, era de carat apa, - nici nu mai stia pe ce lume-i de atata treaba.
Sara, la masa, auzii pe mama vorbind cu veselie tatei despre dihania de prin codrii cei pustii. Eu aveam inca in mine fiorul necunoscutului, si mama gasea cu cale sa rada!
- Si m-am mirat, sfarsi mama uitandu-se la mine piezis, can bucatarie mirosea a tutun de cel bun
Atunci m-am rosit pana-n albul ochilor si mi-am plecat nasusorul in farfurie. Nu stiam ce inseamna vorba mosneagului, dar am admis si eu, in mine, ca mama-i o mare farmazoana, adica nu intelege povestile si are mirosul prea ascutit.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Tara de dincolo de negura


Tara de dincolo de negura - tema vanatoarea si pescuitul



Opera si activitatea literara Mihail SADOVEANU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Mihail SADOVEANU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Hanu Ancutei

- citeste textul
Hanu Ancutei - o sinteza a universului sadovenian
Particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un text de Mihail Sadoveanu: Hanu-Ancutei
Tema si principalele componente de structura intr-un text de Mihail Sadoveanu: Hanu-Ancutei
HANU ANCUTEI - analiza literara
Hanu Ancutei -povestirea ca scenariu ritualic (subiectul si intriga)
HANU ANCUTEI - analiza literara - locul si oamenii
HANU-ANCUTEI - volum de povestiri -
HANU-ANCUTEI - Povestirea in rama
HARALAMBIE
BALAURUL

Baltagul

- citeste textul
Baltagul - o parafraza la balada Miorita
Nichifor Lipan - eroul principal al romanului Baltagul
BALTAGUL - analiza literara
Baltagul - arhetipuri ale initierii (subiectul)
Baltagul - roman de Mihail Sadoveanu
Nechifor Lipan - personajul absent al romanului Baltagul
Vitoria Lipan - eroina principala a romanului Baltagul
BALTAGUL - o poveste plina de semnificatii despre viata si moarte, despre dragoste si ura
M. Sadoveanu, Baltagul, 1930, Cap. I - intelegerea textului, Concepte operationale aplicate
VITORIA LIPAN SI MARA - PARALELA, INTRE DOUA, PERSONAJE CARE INTRUCHIPEAZA, TA,RANUL OGLINDIT IN PROZA ROMANEASCA,
BALTAGUL - comentariu literar - Romanul mitic si baladic
Caracterizarea personajelor (Vitoria Lipan)
Vitira si Nechifor Lipan - o pereche de initiati
Universul taranesc - BALTAGUL
Nechifor Lipan
Baltagul de Mihail Sadoveanu - Opera si contextul cultural
Elemente mitice
Caracterizarea Vitoriei Lipan
Semnificatia titlului
BALTAGUL in viziunea criticului PERPESSICIUS- Conspect -

Tara de dincolo de negura

- citeste textul
Tara de dincolo de negura - tema vanatoarea si pescuitul

CEALALTA ANCUTA


CEALALTA ANCUTA - Ienache coropcarul



Nuvele

Fantana dintre plopi


M. Sadoveanu, Fantana dintre plopi - povestirea a - IV-a din volumul Hanu-Ancutei
FANTANA DINTRE PLOPI - idila
Povestirea Fantana dintre plopi de Mihail Sadoveanu

JUDET AL SARMANILOR


JUDET AL SARMANILOR - o adevarata legenda



Romane

Neamul Soimarestilor


Neamul Soimarestilor - un roman istoric
Romanul Neamul Soimarestilor
NEAMUL SOIMA,RESTILOR - Semnificatia titlului
Tudor Soimaru
Stroie Orheianu
Simeon Barnova

Nunta domnitei Ruxanda


Nunta domnitei Ruxanda - caracter realist

Zodia Cancerului


Romanul Zodia Cancerului
ZODIA CANCERULUI SAU VREMEA DUCA,I VODA,
Romanul Ion de Liviu Rebreanu
ZODIA CANCERULUI SAU VREMEA DUCA,I VODA, - Tema istorica
ZODIA CANCERULUI sau VREMEA DUCA,I-VODA, - comentariu literar -
Caracterizarea personajelor (Abatele de Marenne, Duca-Voda)
Roman istoric - ZODIA CANCERULUI sau VREMEA DUCA,I-VODA,

Domnu Trandafir


Domnu Trandafir - tema copilul si copilaria
DOMNU TRANDAFIR - un model de viata
Domnu Trandafir - povestire de Mihail Sadoveanu
Caracterizare Domnu Trandafir
DOMNU TRANDAFIR - o scrisoare adresata unui prieten

Fratii Jderi


Romanul Fratii Jderi - Subiectul , Ideea romanului
Romanul FRATII JDERI
Batalia de la Podul inalt
FRATII JDERI - analiza literara (BA,TA,LIA DE LA PODUL INALT)
PA,DUREA SPANZURATILOR (ultimul capitol) - analiza literara
Fratii Jderi - mit si legenda in romanul traditional
M. Sadoveanu, Fratii Jderi, I, Ucenicia lui Ionut, cap. X - intelegerea textului
FRATII JDERI - prezentare generala - Semnificatia titlului
Portretul lui Stefan cel Mare
FRATII JDERI - Schita proiectului de redactare a prezentarii generale
Structura si compozite: -Fratii Jderi este o trilogie.

CREANGA DE AUR


Tema si principalele componente de structura intr-un text de Mihail Sadoveanu: Creanga de aur
Compunere argument - CREANGA DE AUR



Povestiri

NEGUSTOR LIPSCAN


NEGUSTOR LIPSCAN - a saptea povestire din volumul Hanu-Ancutei.

ISTORISIREA ZAHARIEI FANTANARUL


ISTORISIREA ZAHARIEI FANTANARUL - incheie volumul de povestiri Hanu-Ancutei