n. 3 sept. 1907, corn. Tntiul de Sus (azi Triteni) -m. 2 aug. 1937, Cluj.
Prozator
Fiul lui Simion Dan si al Mariei (n. Tescariu), tarani saraci. incepe scoala primara in 1914, cu Samoila Gabor, caricaturizat in Intelectualii; asista la rascoala taranilor din Tigareni, eveniment transpus in alta epoca, in Iobagii. Se inscrie la liceul romanesc din Turda (1919); despre atmosfera oraselului provincial scrie in intalnire si Vedenii din copilarie. O singura figura luminoasa in acesti ani: prof. T. Murasanu, el insusi scriitor si redactor la Pagini literare, unde colaboreaza si DAN Elevul este preocupat de mari proiecte literare, ramase, din pacate, nerealizate (romanele Mizerie si Logodnica; nuvela O razbunare sangeroasa). Participa la activitatea Soc. de lectura "Titu Maiorescu"; din initiativa lui apare rev. Fire de tort (1925). in 1927 se inscrie la Facultatea de Litere a Univ. din Cluj, specialitatea principala lb. romana, secundar latina. Frecventeaza cenaclul lui
Victor Papilian. Debuteaza in Darul vremii (1930), cu o recenzie la Note si impresii de
G. Ibraileanu; in nr. 2 al aceleiasi rev. ii apare nuvela Ursita. Din 1931, este bibliotecar si pedagog la liceul din Turda, apoi prof. la Liceul "Sf. Vasile" din Blaj (1932). Publica mai multe povestiri in rev. Blajul (1934-1936): // duc pe popa, Corigente, intalnire, La inchisoare etc. O singura proza, Priveghiul, apare in Gandirea. In 1936 castiga concursul literar al Romaniei noi, cu nuvela Iobagii. Voi. de nuvele Urcan batranul, cu o introducere de I. Chinezu, apare postum, in 1938. Moartea, scrie
O. Sulutiu, in 1937, "a curmat aparitia unuia dintre cei mai mari scriitori romani, in plina evolutie". Mai circumspect,
G. Calinescu, deplange zborul frant doar al "unui probabil puternic scriitor".
Ca toti ardelenii, DAN este obsedat de monumental, insa, in mai mare masura decat Rebreanu, Slavici sau Agar-biceanu, are pasiunea amanuntului semnificativ si a inregistrarii evenimentului comun. Programul sau e ambitios, dar fragmentele ramase il justifica, demonstrand inzestrarea exceptionala si rara capacitate de inventie epica a scriitorului. Proiectatul roman, Ospatul dracului, urma sa Fie marele cantec al Campiei transilvane, si numai sfarsitul "absurd de timpuriu" al prozatorului a impiedicat realizarea lui. Rebreanu isi ordoneaza discursul narativ in functie de elemente oarecum din afara artei: lupta pentru pamant, razboiul, rascoala etc; Slavici descopera in spatele dramelor impasul constiintei; Agarbiceanu e interesat de reconstituirea afectiva a mediului si de calitatea documentului uman. DAN cauta in "realitatea cea mai intima" poezia faptelor marunte si a obiectelor umile, inlocuind adeseori exemplele de viata cu perspectiva unica a proiectiei imaginare. Urmarea imediata e depasirea realismului celor dintai prin ceea ce, cu un termen general, s-a numit "viziunea ambigua", o foarte inteligenta dozare a lirismului si a fantasticului (satul inteles ca "expresie umana a fortelor cosmice"). "Se imbina adica in povestirile lui - scria I. Chinezu - intr-o dozare absolut personala cel mai acerb realism cu un fantastic indraznet care coboara de-a dreptul din basm, din balada si din descantec". De unde concluzia ca DAN nu este interesat atat de evenimentele loca-lizabile istoric, cat de "un substrat uman, o zona a gesturilor intemporale", altfel spus, de ceremonial si de spectacolul ritualic. Naratiunea insasi n-ar fi posibila fara dezvoltarea conflictelor inspre aceasta larga amplitudine a viziunii. In Ursita, inceputul e simplu, daca s-ar consemna doar intalnirea dintre Vasile si Ana. Dar, la intrebarea: "cum o mai duce?" (barbatul bolnav), o substituire se produce imediat, o iluminare launtrica, umbrita de gesturi intamplatoare si incuviintari interogative care depasesc semnificatia cuvantului scris. Imaginea isi autodesemneaza un sens alegoric si un "spatiu al fabulei", inainte de a fi descoperire brutal-naturalista (cain Priveghiul) sau magie (ca in Copil schimbat). Miraculosul este, in felul acesta, un mecanism al textului, "o inscriere structurala", un radical "incognito al experientei umane" (
N. Balota). Nuvelele lui DAN se nasc din efortul catre "irealitatea" faptului concret si din "trivializarea" inaltei aspiratii, intr-un amestec sui generis de tragic si grotesc. Din aceasta literatura, straina de orice reconstituire etnografica, face parte si ciclul Urcanesti-lor, exercitiu literar unic prin "sensul de tragica seriozitate a vietii" si prin triumful scriitorului asupra "domeniului agresiv" al efemerului. Nu este deloc intamplator faptul ca fundalul celor mai importante nuvele este ceremonialul inmormantarii si datinele legate de moarte. La o privire mai atenta se va vedea ca nu redescoperirea satului este cea dintai grija a prozatorului. Iacob isi viseaza sfarsitul; isi cunoscuse tot in vis mireasa (Ursita); Simion isi presimte si el sfarsitul (Zborul de la cuib); Urcan se intoarce acasa si moare dupa trei zile (inmormantarea lui Urcan batranul). E posibil, asadar, sa ne intrebam, daca nu cumva in acest atasament fata de viata si in aceasta obisnuinta de a muri, in comportamentul atat de familiar fata de tragic si in evidenta acestei ele-mentaritati a existentei nu se afla o inalta filosofie despre "oamenii dispusi sa se puna de acord cu ei insisi" sau daca nu se afla in aceasta conciliere chiar argumentul suprem al jertfei. Lasand la o parte primele povestiri, marile nuvele dezvaluie acest chip al scriitorului: sclav al lumii "de visuri, de fericire si suferinta" si, totusi, incapabil sa se inchida in limitele cunoasterii verificabile. Intre realitate si propunerea de realitate ramane mereu un spatiu al imaginarului, al nostalgiei si al unei devastatoare solitudini. Daca moartea este una din temele semnificative ale lui D., explicatia nu poate fi decat teama convertita in pasiune pentru singurul exil lipsit de memorie. Scrisorile, mai ales, sunt extrem de revelatoare in acest sens. Cum se intampla "pierderea" aceasta a realului in fictiune, cand toate datele ne-ar indreptati sa vorbim de o reala fidelitate fata de intamplarile relatate? inceputul nuvelelor e simplu ("Buna seara, zise Vasile, intrand grabit" sau: "Ieri a fost la coasa in fanete, azi-noapte la moara" etc), primele impresii sunt de monotonie si de observatie comuna, insa ceea ce urmeaza este o "deposedare" a textului de tonul pe care-1 credeam definitiv, o renuntare la descriptiv si, nu in ultimul rand, o ezitare in fixarea accentului remarcabilelor progresii epice. Este evidenta ambiguitatea structurala a discursului narativ. Lumea lui DAN e un univers agonizant, intrucat e lipsit de orice perspectiva, e o aglomerare de situatii limita in care rarele momente de entuziasm sunt tot atatea masti ale esecului (inclusiv ale autorului). Se face mult caz de lumea satului (conflicte sociale, economie agrara, comunitate taraneasca etc.) in proza lui DAN Mitologia nu se poate, totusi, confunda cu geografia fizica, nici istoria obiceiurilor cu biografia destinelor. Unde e suferinta, nu mai e istorie, e timp universal supus aceluiasi limbaj al spaimei si consolarii. Marea arta incepe de la convertirea lor in dragoste. Campia nu e geografie, ci sugestie a dezolarii si a unei lungi asteptari fara rasplata (impresionantul chip al mamei). "Optica taraneasca" a scriitorului nu e una folclorica, ci una a identificarii cu destinul, cu povestea si eternitatea. Un sat al lui DAN e un fund de lume arghezian sau lutul blagian in care bate o inima, in campie nu se afla iarba cunoscuta noua, acolo e iarba ecleziastului, acolo sunt mormintele si acolo e odihna mortilor; acolo e "drumul somnului". Culmile sunt strajuite de cruci, iar crucea e taina a jertfei. Literar vorbind, campia lui DAN dispare o data cu oamenii ei, altfel spus, ea dispare cand nu mai poate fi cuprinsa cu privirea. Atmosfera nuvelelor poate fi bacoviana, perspectiva lor insa e cea de viziune luminata. Fara aceasta perspectiva, autorul nu si-ar fi putut trai viata prin opera si nu si-ar fi putut invinge moartea prin creatie.
OPERA
Urcau batranul, nuvele, cu o introducere de I. Chinezii, Bucuresti, 1938; Le pere Urcan, traduit du roumain par Gabrielle Cabrini et Eugene
Ionesco, Mar-seille, 1945; Iobagii, cu chipuri desenate de A. Jiquidi, Bucuresti, f.a.; Scrieri alese, ed. ingrijita si prefatata de F. Potra, 1956; Urcan batranul, nuvele, Bucuresti, 1960; Scrieri, ed. ingrijita si studiu introductiv de
C. Regman, Bucuresti, 1965; Vedenii din copilarie, povestiri, Bucuresti, 1971; Urcan batranul, schite si nuvele, antologie si postfata de N. Balota, Bucuresti, 1973.
REFERINTE CRITICE
O. Papadima, in Gandirea, nr. 8, 1934;
M. Beniuc, in Tara noua, nr. 11, 1939; M. Sebas-tian, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 3, 1939; O. Sulutiu, in Romania literara, nr. 1, 1939; G. Calinescu, Istoria; C. Regman, in Revista Cercului Literar, nr. 3, 1945; F. Potra, in Almanahul literar, nr. 10, 1955;
R. Munteanu, in Tanarul scriitor, nr. 6, 1955; St. Aug.
Doinas, in Contemporanul, nr. 6, 1957; T. Murasanu, in Tribuna, nr. 26, 1957;
I. Vlad, in Steaua, nr. 3, 1957;
M. Zaciu, in Studia Universitatis "Babes-Bolvai", seria filologie, fascicula 1, 1964;
I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966; Monica Lazar,
Pavel Dan, 1967;
N. Manolescu, Lecturi infidele, 1968; Ov. S. Crohmal-niceanu, Literatura, I; I. Chinezu, Pagini de critica, 1969; N. Balota, De la "Ion"; I. Vlad, in Tribuna, nr. 20, 1977; C. Regman, in Tribuna, nr. 37, 1977; P. Motzan, in Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 3, 1978;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 40, 1979; S. Ilin, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 1, 1980; N. Florescu, Profitabila conditie, 1983; Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985; I. Vlad, Pavel Dan. Zborul frant al unui destin, 1986; I. DAN Balan, Repere critice, 1988; I. Holban, Literatura subiectiva, 1989; S. Velea, Interferente literare romano-polone, 1989;
M. Muthu, Calcaiul lui Delacroix, 1996.
