Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




ORBITOR - Partea 2 de Mircea CARTARESCU



Paunul si paunita inghiteau ca de frica mortii boabele de arpacas din mina Mariei, spre indignarea lui Marinache, curcanul, care, uitindu-se cu un ochi, isi tot invinetea marge¬lele ce-i atirnau peste cioc. Din timp in timp se holba, tot cu un singur ochi, spre cerul de vara, incarcat de norisori albi, si atunci ochiul rosu, tembel, ii scinteia ca o boaba de apa. Cele trei pasari convietuiau de nevoie in citiva metri de teren acoperit cu gainaturi din curtea de mahala in forma de U. Si, daca perechea de pauni, implatosati in verde metalic si albastru adinc, erau favoritii tuturor locatarilor, mindria curtii, curcanul, dimpotriva, era huiduit si bat¬jocorit pentru ifosele si artagul lui. Cu o cununita cocheta de pene in crestet, Pompilia pasea delicat pe picioare de margean, pindindu-l parca permanent pe Paunas, asteptind sa mai contemple, iar si iar, spectacolul cosmogonic al cozii infoiate, pline de ochi albastri. Imaginatia locatarilor curtii era limitata in privinta bote¬zarii orataniilor imperiale. Pompilia era o curvulita dmtr-o curte vecina, care iesea zilnic, pe inserat, cu poseta pe umar, la vinatoare de barbati; cit despre Paunas, cam toti aveau in bucatarie, dea¬supra masinii de gatit, stergare cusute parca de chiori, cu ciobani cintind din caval sau tarancute torcind la gura sobei, in jurul carora scria cu litere strimbe si fara ortografie: "Unde este pace si lui D-zeu ii place" sau "Paunasul codrilor spunemi de cine mie dor". Curcanul era burduhanos si plin de jeg ca acordeonistul tigan Marinache, care facea pe orbul in tramvaie, asurzindu-i pe calatori cu aceleasi valsuri dulcege de la riul Colentina la Dristor. Tinea ochii dati peste cap, asa-ncit intre pleoapele ingrosate de conjunctivita se zareau doua dungi galbui, ca de fildes, si nu-i deschidea pina nu dadea coltul strazii din statia unde cobora.
Doi ochi de smarald (ai pauniteI), doi de safir si doi de rubin se-atinteau acum asupra Mariei, care ridea si-i chema sau scapa cite un "fire-ai a dracu" cind vreo pasare ii ciugulea degetele grasute, de domnisoara. Cu parul facut permanent si cu ochii indrazneti, imbracata in bluzita alba cu guler mic de dantela, fara decolteu, rochie plisata pina la genunchi, ciorapi grosolani de ata si pantofi pauperi, cu o gentuta ovala, stacojie, tinuta la sold de o curea care-i trecea printre sini in diagonala, fata avea ceva virginal si decent, ca un personaj din filmele anilor '50 ― si ne aflam de fapt in anul de gratie 1955 ―, o fata alb-negru evoluind pe un ecran desirat de zgirieturi intr-o sala de cinema putind a seminte si petrosin. Si totusi luminind cu un zimbet si cu candoarea ochilor fermi sala cu scaune rupte, mirlani nerasi, sobolani si damf de urina de la closetele de linga ecran.


Tocmai pleca in oras. Duminica, urletul tesatoriei "Donca Simo", care o-nsotea zi si noapte in zilele lucratoare, se mai estompa. Maria se trezea ceva mai tirziu, in camaruta ei de la etaj, unde dor¬mea, gatea, se spala, toate in aceeasi unica odaie, privea cerul prin perdeaua cu flori rosii brodate din loc in loc si, daca soarele pa¬trundea cu putere in camera, se ridica in capul oaselor, se-ntindea si ridea, ametita de vise si singuratate. Asculta o vreme zgomotele din curte, latratul lui Gioni, tipetele paunilor, ocarelile tiganilor, certurile mitocanilor si scirtiitul pompei de apa, iar apoi se pre¬gatea de iesire. Isi spala in lighean fata, subtiorile si sinii, isi punea singura bluzita mai buna si scotocea o gramada in geanta dupa rujul ieftin, mizer, infasurat in carton de papiote si cu o culoare de cutie de bomboane. Se dadea pe buze cu el, dind gurii o forma de inimioara si apoi si-l intindea bine frecindu-si buzele una de alta. Pudra arata si mai jalnic, mirosea si mai accentuat a urina de pisica, dar Mariei ii placea, caci toate muncitoarele din hala ei isi dadeau tot cu praful asta popular cind ieseau in oras, si asa credeau ca e firesc. Putina apa de toaleta dintr-o sticla in forma de masinuta, si fata putea iesi pe usa in splendoarea verii. Dar trebuia sa fie cine stie ce intilnire sau sa mearga la vreun film pentru ca fata sa se-ndure sa-si dea cu colonie. Cind iesea sa faca piata sau mergea la fabrica, respecta zicala Victoritei, hoata de buzunare, care, cind isi mai arata in odaia Mariei obrazul scobit, strimba din nas la vederea masinutei pe jumatate plina cu colonie de pe pervaz: "Ce Doamne iarta-ma iti dai mereu cu toate porcariile? Asculta la mine: cel mai bun parfum este apa cu sapun. Stii de ce se dadeau cu parfumuri toate contesele alea? Ca nu se spalau. Ca erau niste imputite. Ca sa acopere mirosul de transpiratie." Victorita avea un obraz teafar si bucalat, dar celalalt era doar piele intinsa pe oasele falcilor si pe masele, uscat de cine stie ce boala. Ti se facea rau cind o priveai. Statea citiva ani afara, iar o prindeau prin tramvaie cu mina in vreun buzunar, iar o bagau la puscarie. Fara barbat, fara copii, dar vesela nevoie mare. Prin peretele de paianta, Maria o auzea toata ziua cintind la concurenta cu difuzorul cintecele Angelei Moldovan:
Mi-am facut bundita noua, mai frunzulita, Daca ninge, daca ploua, eu am bundita
Pe atunci nu avea oricine difuzor. Erau doar doua in curtea de pe Silistra, de la numarul 67. Unul urla de dimineata pina seara cintece muncitoresti la etaj, in casa din fund, din odaia celui care avea sa devina Nenea Nicu Ba, dar care deocamdata era doar nea Nicu, maistrul timplar, hitru si betiv, cu basca pe ochi. Celalalt era al Victoritei si cinta mai discret, bine temperat de hoata cu un bat de chibrit.
Imediat cum iesea pe usa (locuia atunci la parteR), fata nimerea intr-o lume pestrita si certareata, de parca intreaga casa ar fi fost o mare colivie de papagali. Dorel se barbierea afara, cu oglinjoara sprijinita de gardul de plasa al orataniilor. Era gol pina la briu si paros pe umeri, iar nadragii de trening ii cadeau in falduri, scotin-du-i in evidenta pulpele groase si sexul virit pe un crac. Dar Maria nu dadea atentie tinutei lui, ci, vesela, ii arunca o privire si-i spunea "Neata, Dorel!", ferindu-se apoi de el si chicotind, fiindca electri¬cianul incerca mereu s-o ia in brate si s-o umple pe fata de spuma. Cind era sapunit pe fata, gura lui parea rosie ca de singe. "Saru-mina, tanti Angela", zimbea apoi Maria unei "femei care statea la etaj, aplecata peste balustrada albastra. "Ce face Ionel?" "Da-l la naba-daia, se caca si se pise pe el toata ziua, ce sa faca? Abia i-am schim¬bat scutecu' si imi si trage un cacatel in asta nou', de parca special l-a tinut. Numai copii sa nu faci." Angela are si ea-n cap sarma¬lutele de rigoare si poarta un capot care risipeste peste curte miros de chiftele. "Te duci la film? E vreun film frumos?" "Nu, ma duc prin oras, tanti. Nu e pacat de soarele asta?" "Du-te, Marioaro. Ma duc si io sa vad ce-i cu asta mic."
Leandrul din ladita putreda, cu frunzele lui ascutite, pline de paduchi, si cu inflorescentele roz-viermanoase, isi amesteca dam¬ful greu cu duhorile de bucatarie si de laturi ale mahalalei. Stratul cu lalele ardea sub cerurile dumnezeiesti cu flacari galbene si rosii. Cum sufla o briza calda, dar ravasitoare pentru par, Maria isi scoase baticul din poseta si si-l lega sub barbie. Fire castanii, incre¬tite cu drotul, fluturau totusi in urma ei, scapate de sub pinza de matase artificiala, imprimata cu imagini de la Sinaia. Maria zimbea ― si Nea Gigi, strungarul cu par baltat si un ochi beteag de la un fir de span, se uita dupa soldurile ei si tragea in piept mirosul de colonie. "Nu e frumoasa, da-i inca tinara", isi spunea el. "O avea vreun gagic in oras de s-a dichisit asa." Maria zimbea de fapt pentru ca-si amintise o scena din filmul "Rasuna valea", cind baiatul de bani gata, imbracat caraghios in costum alb, se duce si el pe san¬tierul Bumbesti-Livezeni, unde tinerii munceau vesel, si se leaga de fetele din popor zicindu-le ― ce caraghioslic ― "domnisoara", dar ele-i dau peste nas burjuiului si-l dau la gazeta de perete si joaca si un teatru despre el, in care feciorul de bani gata vine usor in spatele unei muncitoare cu sort, cu sinii mari, asa, voinica si zimbareata, si-i spune

Domnisoara, domnisoara
Nu ne-am cunoscut la bai noi asta-vara?

De fapt, nu spune, ci cinta, fiindca e un fel de opereta, iar ea, cu o voce rasunatoare, ii raspunde, facind baietii si fetele din sala sa se prapadeasca de ris:

Care baie,
Mai potaie?
Stai asa ca iti arat eu tie baie!

Si-i pocneste citeva cu matura. Si burjuiul cel adevarat e si el in sala, si-i dau lacrimile, si-ncepe sa se smiorcaie asa caraghios
Maria nu se mai poate stapini si-ncepe sa rida-n gura mare. Doua tiganci de la poarta, Lina si Saftica, se uita spre ea cu gurile cascate. Sint chiar tiganci-tiganci, cu fuste crete si parul cu cozi, impletite cu banuti. Cei de aur, cocoseii, luasera de mult drumul militiei. Le mai ramasesera banutii de arama. Erau mici de statura, negre si foarte tinere, de vreo 15 ani, dar aveau deja barbati, niste tingai ceva mai mari ca ele, si Saftica avea si doi danci dupa fusta ei. Toata ziua scuipau seminte si vorbeau de tiganii lor, care "umblau din pizda-n pizda" si pe-acasa nu mai ajungeau. Trei sferturi din limbajul lor era facut din "minca-mi-ai" si "baga-ti-as", incit te mirai cum nu se mai satura de aceleasi si aceleasi porcarii. Cu Maria n-aveau nimic, dar pe altele le balacareau, pe Coca de pilda (curva curtiI) nu o uitau niciodata in pomelnicele lor. Coca nu purta niciodata batic sau basma pe cap, ci o bereta roz, exact de culoarea florilor leandrului, si asta le atita pe tiganci pina la turbare. Dar macar Coca nu aducea niciodata barbati in camaruta ei, la fel de curata si de modesta ca a Mariei, ci facea trotuarul la sosea si se ducea ea acasa la ei. Venea in zori, cind locatarii, cu laditele cu salam si oua fierte, plecau la serviciu. Scandaluri si paruieli se petreceau zi si noapte in curte, dar nu legate de Coca. Cel mai adesea insasi proprietareasa, Ma'am Catana, incepea cearta. Anormal de grasa, mustacioasa, cu ochi rai de orientala, cu varice inspaimintatoare, ca niste viermi vineti si chirciti, pe picioarele de barbat, se proptea in fata cite unui chirias si-ncepea sa zbiere ca o descreierata, ba ca l-a vazut ca fuma in pat si-o sa-i dea foc la case, ba ca nu i-a dat bunaziua, ba ca nu-i place mutra lui Toti erau pentru ea "mitocani", iar femeile "destrabalate", "dezmatate", tirituri. Avea obiceiul sa iasa-n curte ca sa manince cite o farfurie de ciorba, si-atunci trebuia sa fie liniste, pentru ca, infulecind sub cerul liber, Ma'am Catana se gindea la socotelile casei. Curtea fiind insa plina de puradei jegosi, doar in chiloti tetra, negri de atita tavaleala, ea se scula de zece ori de pe taburet si se repezea la ei blestemindu-i "cu ta-su si cu ma-sa". Pe cit era Ma'am Catana de catea, pe atit era barbata-su de blajin, un batrinel cu figura bunului Dumnezeu, lalaind-o toata ziua prin curte si fumind tigari proaste, asezat pe pragul usii. In spatele lui, prin usa intredeschisa, se zareau minunile din odaia proprietarilor, despre care vorbea toata curtea cu admiratie si timiditate, ca-n fata unui tarim vrajit. Maria fusese si ea o data in camera miracolelor, si ramasese naucita de atitea frumuseti. Se vede ca batrinul Catana fusese cineva la vremea lui, negustor cu cheag. Camera era plina cu mobile vechi, impodo¬bite cu ghirlande, trandafiri si amorasi de lemn. Pe acoperamintul de pat, de plus pestrit, statea o mare papusa cu cap de ipsos, im¬bracata intr-o rochita de voal roz. Alte papusi, mai mici, cu rochii largi de burete roz si albastrui, erau insirate pe noptiera si pe lada patului, alaturi de chinezi de ipsos si dintr-o piatra verzuie stra¬vezie. O mare carpeta acoperea tot peretele de care era lipit patul. Mariei i se taia respiratia cind o vedea. Carpeta infatisa un lac al¬bastru cu nuferi, iar pe malul lui era un cimp mare de flori. In mijlocul florilor si boschetelor de lamiita se inalta un pavilion auriu, plin de spanioli si spanioloaice. Doi dintre ei dansau, ea cu fuste inspumate si ridicindu-si bratele cu castaniete, el teapan, cu vesta foarte scurta, pantaloni pina la genunchi si ciorapi albi, par buclat, prins in codita si palarie de torero. Ceilalti stateau in jur, pe scaune, baietii facind curte fetelor, citiva cintind din chitari O multime de porumbei se-ncurcau printre picioarele lor. Pe alti pereti erau tablouri cu rame inflorate, grele, mincate de cari. Cel mai mult ii placuse fetei cel reprezentind un pisoi cenusiu, dar si cel cu lebedele si cu muntele conic, de lina creata. In vazele de pe masa incarcata de macrame-uri pluteau un fel de spice pufoase, fiecare vopsit in alta culoare. Fata de masa avea ciucuri grei de matase. Aerul era cafeniu si mirosea a visinata. Din tavan coborau sute de turturi de tencuiala, incit gindeai ca te afli intr-o pestera a comorilor, ca si un policandru vechi, cu abajururi de hirtie cre¬ponata. Seara, lumina care se filtra prin ferestile proprietarilor era roza si pilpiitoare, ca-n vis.


Dar Catana nu parea sa dea cine stie ce importanta camerei pe care o-mpartea, de voie, de nevoie, cu paceaura. El isi dura, de o viata, alta odaie, care avea sa-l poarte in vesnicie, ca o arca de mar¬mura. Despre nebunia lui aflasera toti chiriasii chiar de la cucoana, care, in betiile ei feroce, dupa ce-l acoperea de zoaie pe batrin, racnea ca o descreierata ca i-a mincat tineretele si i-a pradat ave¬rea de la parinti. "Cavou ii trebuie lui! Cavou, cind abia ne ducem zilele! Umblai cu boarfele Damaroaiei, ai, si stringeai bani pentru cavou! Masluiai cintarul la pravalie si te gindeai la lumea de apoi! Haoleu, cind te-or apuca dracii-aia si ti-or turna ulei incins in cur, minca-te-ar viermii sa te manince, cu cavoul tau cu tot! Paca¬tosule ! Stiti, oameni buni, ce-a facut criminalu-asta la viata lui? Asta, asa oaie blinda cum il vedeti! A omorit-o pe una cu care traia, cind avea negustoria la Buzau, a ars-o-n foc si i-a strins ce¬nusa si-o minca dimineata cu lingurita dintr-o oala mare, uite-asa, si dupa ce-a mincat-o toata lepra asta s-a dus la politie si l-au batut aia o saptamina de l-au timpit, cu toate ca marturisise singur, si-a facut doispe ani de puscarie, uite, nemernicu-asta, de-l vedeti pe prag, ca ziceti ca io sint nebuna, da-ntrebati-ma ce mi-a facut omu-asta la viata mea, de ma mir ca nu m-a bagat si pe mine-n mormint. Si-ti trebuie cavou? De marmora trandafirie? Cu ingeri de piatra? Oameni buni, mai bine era betiv, mai bine bea banii, stiam o treaba, da el de patruzeci de ani stringe pentru cavou. De douazeci de ani pietrarii ii maninca paralele. Stiti ce are porcu-asta la Bellu? Palat, oameni buni, nu cavou. Te plimbi cu caruta prin el. Si ce statui! si ce bibiluri! si cite odai! cite morminte goale! Un neam intreg poate sa stea acolo pin-la sfinta judecata. Pai nu puteai, ma, sa faci niste case, colo, la sosea, sa traim si noi ca oame¬nii, sa-ti imbraci copiii, ca mi-ai facut o liota, asta ai stiut sa-mi faci, tu cu foloasele, eu cu ponoasele. Nu puteai? Ce te-ncalzeste cavoul daca crapi? Ori te-arunca in strada sa te-ntinza ciinii, ori in cavou de marmora, nu ti-e totuna? Mai stii tu ceva? Ai murit, esti mort, omule, asa sa stii. Sapa si lopata! Slava Domnului ca-s mai tinara ca tine. Miine-poimiine o sa te-ntind pe masa, teapan si rece, si ce-o sa mai rid! Ce geamparale o sa joc in jurul tau, uite-asa! Hiiiii! Si-o sa te-apuc de nas, si-o sa-ti scot puta afara, in vazul lumii, asa sa stii. Spinzuratule! Nebunule! Sa crezi tu ca o sa ai parte de cavoul tau de marmora. Cind mi-oi vedea ceafa. Sa zici mersi dac-o sa te-ngrop intr-un coltisor de cimitir napadit de bozii. Ca mi-ai otravit sufletul o viata-ntreaga, nemernicule!" Chiriasii se uitau la ei ca la bilci si se stricau de ris, iar venerabilul batrin dadea din cind in cind din cap cu ochii stinsi si zicea cu blindete: "Asa-i, asa-i cum zice ea, oameni buni. Iertati-ma, oameni buni", insa vorbele lui erau imediat acoperite de alte ocari ale consoartei. Abia peste ani Maria avea sa-si dea seama ca batrina nu mintise in delirul ei, ba dimpotriva, ca mintea ei obtuza nu fusese in stare sa intuiasca pina la capat realitatea, cind redusese cavoul lui Catana la un palat. Caci batrinul isi daduse sufletul in 1962, crestineste, cu popa si luminare la capatii, jelit de toata curtea si avind faima de sfint in cartier. Nu lasase in urma lui decit casele si o moneda de 50 de bani in cutia traforata de pe masa cu franjuri fabulosi. In ciuda promisiunilor feroce, proprietareasa facuse inmormintarea cu toata pompa, dupa cele mai simandicoase obiceiuri de mahala. Sase tigani cu alamuri cojite si strimbe si cu o toba mare urmau, cintind marsuri mortuare, dricul de lemn sculptat, cu vitrine sub¬tiate de atita lustruit, tras de cai mascati, cu panase negre. Citiva tiganusi purtau prapure grele, decolorate de intemperii. Unul era agatat si la intrarea in curte. Tinindu-se de marginea din spate a dricului si bocind, in haine negre, grosolane, veneau Ma'am Ca-tana si rubedeniile, iar in urma toata liota din curte si de pe strada, mincind seminte si palavragind. Maria auzise de la Leana Nebuna, care-o calca din cind in cind in noua casa de pe Stefan cel Mare, ca murise Catana, si sosise si ea sa-l vada pe batrin dus pe ultimul drum si sa-si mai vada si fostii vecini. Era deja slaba si acrita de viata. Il zarise pe Catana in sicriul captusit cu satin alb, printre coroanele cu trandafiri de hirtie creponata: parea ca in cosciugul fara capac odihneste insusi bunul Dumnezeu. Convoiul o luase pe Colentina pina la Obor, pe Mosilor, strabatuse centrul orasului si in cinci ore ajunse pe aleile incarcate de locuri de veci ale ci¬mitirului Bellu. Aici casele de piatra cu decoratii de marmura si bronz innegrit, cu statui si poze ovale, cu usi si geamuri zabrelite, dadeau impresia unui oras locuit de o alta specie, cu alte nevoi si alta anatomie. Chiparosi tristi se desfoiau spre cer. Intortochindu-se printre morminte si cavouri, dricul ajunse in fata unei constructii stranii.


Era o casa roz, care lucea nostalgic in inserare. Caci in acel noiembrie umed seara se lasase repede ajutata de norii galbeni po¬somoriti. Cavoul avea un fronton triunghiular, sever, cu o fe¬reastra rotunda in centru. Usa era incadrata de doua firide, cu doua statui de bronz lustruit. Ce fel de fiinte omenesti erau re¬prezentate de acele bronzuri? Ce fel de plecaciune in fata mis¬terului mortii era aceea? Caci statuile urlau mut, innebunite de groaza sau de o sfisiere cumplita a maruntaielor. Li se zareau cerul gurii si maselele pina-n fundul gitului, iar acolo, dincolo de omu-sor, culoarea devenea rosiatica (poate si din reflectarea amurguluI), ca si cind beregata si inghititoarea ar fi fost de carne, de parca in cumplita coaja de bronz ar fi fost inchise trupuri omenesti inca vii, cu organele moi palpitand si singele zvicnind prin furtunurile venelor si mintea lor simtind in toti neuronii acea agonie fara sfirsit. Statuile de bronz incremenisera in gesturi de aparare si respingere, cu degetele raschirate, cu coastele la vedere, cu pintecul supt, intr-o incercare disperata de a se rupe de pe piedestalul lor si a o lua la fuga prin cimitirul nesfirsit. Abia dupa ce preotul a stropit totul cu agheazma, ciudata cladire si-a pierdut puterea de fascinare. Frecindu-se la ochi, oamenii au vazut ca, de fapt, cei doi efebi de bronz erau ingeri, si ca gurile lor deschise cintau, si ca ochii le erau inaltati catre vazduhuri. Slujba a fost lunga si plic¬ticoasa, dupa care (caci se lasase bine intunericul, in adincul caruia iradia numai templul, ca un cristal trandafiriU) sicriul a fost coborit pe treptele cavoului. Usa de fier innegrit, foarte grea, bine unsa, lasa sa se vada o incapere goala si un sir de trepte de piatra ducind spre un subsol. Groparii duceau cu grija cosciugul pe umeri, si in urma lor coborau rudele. Maria crezu ca nu va mai fi loc si pentru ceilalti. Ea, oricum, nu vroia sa intre. Nu-i placusera niciodata inmormintarile si nici preotii. Nu credea in viata de apoi, sau mai bine zis, nu-si punea problema. "Parca s-a mai intors cineva de-acolo, sa spuna ce-o mai fi? Daca te simti cinstit in su¬fletul tau, n-are de ce sa-ti fie frica. Ce-o fi, o fi." Dar, cu incetul, lumea incepu sa se rareasca in jurul ei, toti coborau, si parea sa fie inca loc. Curind, ramase singura, infiorata de intunecime si ra¬coare. Arhitectura neregulata, acum neagra ca smoala, a cavourilor din jur, zimta cerul ca dintii unui ferastrau. Cite-o statuie (inger cu trompeta si cu aripile-ntinsE) se profila cafenie pe zatul inca galbui de la orizont. Chiparosii erau si ei dati cu pacura si se cla¬tinau sinistru. Maria, inghetata de spaima, cobori.
Foarte adinc, inaintea ei, zarea doua-trei siluete avansind in in¬tunericul verde, contopindu-se cu el. Treptele pareau sa nu se mai sfirseasca. Maria cobora de ore-n sir, si aproape ca uitase unde se afla, cind zari, la capatul ultraindepartat al diagonalei scarii, un dreptunghi minuscul de lumina. Nu mai inalti decit niste insecte, cei din urma oameni din convoiul mortuar sclipira o clipa in acea lumina, care se apropia cu incetul, si disparura pe poarta cea lim¬pede. Maria ii urma, si se pomeni intr-o hala enorma, inaintind minuscula pe un mozaic lustruit si maret. Sala parea rotunda, dar marginea ei extrema era atit de indepartata, incit aproape ca dis¬parea intr-o ceata sidefie. Sprijinita pe colosale coloane de porfir, o cupola aurie se inalta prea sus ca sa existe cuvinte pentru a-i descrie inaltimea, mai sus decit bolta cereasca pentru un truditor al pamintului si mai sus decit sfera de cuart a constelatiilor. Sculp¬turi monstruoase erau orinduite-n nise, de jur-imprejurul salii, alternind cu coloanele rosu-brune. Reprezentau barbati si femei nude, vopsite-n culoarea pielii, femeile mai roze, barbatii maslinii, toti cu aceiasi ochi de azur si aceeasi teroare pe chipuri. Grosimea unghiilor lor de la picioare era cam cit un stat de om, iar din fetele pierdute-n ceata boltii de aur se zareau doar luminile ochilor dila¬tati. Fiecare gigant isi exhiba tragic cite o infirmitate: o femeie avea sinul sting atins de elefantiazis, atirnindu-i ca un sac hidos pina la pubis; alta avea capul infundat in torace si sternul iesit in fata ca al pasarilor. Barbatul cel mai apropiat avea un picior poliomielitic, lipsit de pulpa si coapsa, doar cu femurul, tibia si peroneul in teci de piele zbircita. Hernia urmatorului ii umpluse testiculul, labartindu-i-l pina la pamint. Ciungi, schiopi, pitici, casexici, coxalgici, cu spina bifida, cu obezitate monstruoasa, ciclopi, cu buza de iepure, cu unsprezece degete la miini si la picioare, cu pielea vinata de la o malformatie cardiaca, leprosi, atinsi de antrax, de scrofuloza, de vitiligo, sirul curb de statui gigantice imbratisa cu un inel al estropierii sala rotunda, pe nesfirsita careia suprafata inainta catre centru, ca o procesiune de acarieni, convoiul mortuar.


Maria strabatea, privind cu gura cascata in jur, vaste suprafete colorate, inchipuind, desigur, pe podeaua dulce de piatra semi-pretioasa (malachita? obsidian?) un vast desen, geometric sau figurativ, dar care scapa cu totul din vedere. De foarte sus, din apropierea apexului boltii, s-ar fi putut zari, doar, fabulosul mo¬zaic, cu intreaga lui semnificatie. Pantofii ieftini ai gospodinei erau insa ca degetele neexperte ale unui orb de putina vreme sau ale unui adolescent mingiindu-si prima femeie. Incet, cei ce purtau sicriul se apropiau de mijlocul salii. Li se desfaceau, inaintind, mereu alte perspective. Putura zari, astfel, deschideri simetrice in peretele curb, intre nise si coloane, ca niste portaluri cu inscriptii de bronz si inflorituri complicate, care dadeau in nesfirsite galerii. Lumina dulce si colorata, ca de catedrala, umplea mausoleul cu un jeleu diafan, venit de nicaieri. In tacerea vesteda, doar tocanitul blacheurilor se percepea, micut si armonios ca o muzica de carillon. Maria pasea intre rubedeniile cernite ale batrinului. Nu-si putea lua ochii de la sicriu, care era acum o coaja de sticla fumurie, pris¬matica, pe care cei sase gropari o carau poticnit. Cit de mult se schimbase si mortul! Trasaturile fetei i se estompasera, ochii se mai vedeau ca doua bile imense sub pielea groasa a fetei, de parca globii s-ar fi contopit cu emisferele cerebrale, nasul si gura se contopisera intr-o trompa care-i cobora pina-n piept. Miinile si picioarele se resorbisera in pintec si torace, care se umflara in forme respingatoare. Hainele pleznisera, barba si parul zaceau im¬prejur ca puful unei papadii scuturate, si larva albicioasa, palpitind usor, zacea acum, pasiva dar vie, in elitrele sicriului. Maria apuca si ea coaja tare de chitina translucida, cu ochii dilatati si pielea de gaina pe brate.
In centrul salii, atit de departe de peretele circular incit statuile si coloanele abia se stravedeau prin ceata albastruie, nu mai impo¬zante decit o padure aflata la orizont, se afla un mormint de cristal, cu capacul dat la o parte. Groparii isi lasara jos povara, lumea se aduna-n cerc, si popa incepu sa cadalniteze si sa cinte. Toti isi faceau cruci largi din cind in cind si raspundeau popii cu cite un "Amin". Ciudate ecouri veneau inapoi de pretutindeni, cu minute intirziere, interferind intr-un trandafir sonor, aproape vizibil in vazduhul halei. Pupa umeda de secretii gelatinoase fu asezata in casa de cristal, si capacul, acoperit de o inscriptie marunta si ilizi¬bila, fu pecetluit deasupra. Daca n-ar fi fost fulgerele curcubeene ale prismelor de cuart, ai fi zis ca larva pluteste deasupra podelei, atit de limpede si transparenta era substanta casei de veci. Tinara femeie se pierdu in contemplarea lentelor, intortochiatelor mis¬cari peristaltice de sub pielea crisalidei, ce semanau atit de bine cu alunecarea globilor oculari sub pleoapele adormitilor
Cind, intr-un tirziu, isi desprinse privirile de pe coconul urias, Maria se descoperi singura. Rubedeniile indoliate, tiganusii cu prapuri, muzicantii si preotul pierisera de parca s-ar fi dizolvat in aerul acela coroziv. Ca sa ajunga la cea mai apropiata iesire le-ar fi trebuit zile-ntregi. Se resorbisera in luciul mozaicului nesfirsit al podelei? Coborisera si mai adinc prin vreo trapa inobservabila? Maria nu-ntelegea si nici nu voia sa-nteleaga. Caci nu poti gindi sub bolti mai vaste ca bolta de os a testei tale. Incremenita in centrul visului, linga mormintul sapat in cristal, femeia simti deodata o naruire a intregii ei fiinte, de par¬ca ar fi putrezit in citeva secunde, inainte ca mintea ei sa fi apu¬cat sa moara. Teroarea siroi pe ea ca o transpiratie inghetata. Stiu ca daca nu se va smulge chiar in acel moment din fascinatia si irealul cavernei-cavou avea sa ramina acolo pentru tot¬deauna, ca o omida paralizata, prada vie pentru monstrul ce zvicneste alaturi, in oul sau. Facu efortul vietii ei ca sa se-ndeparteze, incet, de mormint si apoi s-o ia la fuga, tipind fara sa-si auda tipetele, pe dalele multicolore.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.