Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Baltagul de Mihail Sadoveanu - Romanul interbelic – Realismul mitic


Mihail SADOVEANU Baltagul
Mihail Sadoveanu (1880-l960), prozator cu o opera epica impresionanta – peste o suta de continua in secolul al XX – lea traditia marilor povestitori, inaugurata de Ion Neculce si desavarsita de Ion Creanga. In 1940, un debut multiplu il afirma ca povestitor (Dureri inabusite, PovestirI) si creatori de cicluri narative (Crasma lui Mos PrecU), inegalabil in Hanul Ancutei (1928) si Divanul persian (1940), explorator al diversitatii: Povestiri de razboi (1905), Tara de dincolo de negura (1926) , Valea Frumoasei (1940), Povestile de la Bradul Stramb (1943), Nada Florilor (1951). Universul provinciei si dramele lui traiesc in Floarea ofilita (1906), Insemnarile lui Niculai Manea (1907), Apa mortilor (1911). Romanele rafineaza temele si constructia epica, instaleaza viata si in dimensiunea ei mitica, fie ca e vorba de de colectivitati traditionale, ca in Baltagul (1930), fie ca e vorba de istoria exemplara si crepusculara, ca in Neamul Soimarestilor (1915), Zodia cancerului sau Vremea Ducai-Voda (1929), Nunta domnitei Ruxandra (1932), Fratii Jder (Ucenicia lui Ionut – 1935, Izvorul Alb – 1936, Oamenii Mariei Sale – 1942), Nicoara Potcoava (1952).








Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, publicat in 1930, este “probabil singurul roman obiectiv” (N. ManolescU) al scriitorului si aduce o formula romaneasca inedita in peisajul epicii interbelice: polimorfismul structurii, adic “amestecul de roman realist si naratiune arhetipala grefata pe un scenariu politist” (Carmen Matei MusaT).

Romanul este o creatie epica in proza, de mari dimensiuni, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, in timp si spatiu precizate, antrenand un numar mare de personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor infatisate, romanul ofera o imagine ampla asupra vietii.

Romanul Baltagul prezinta monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Insotita de Gheorghita, Vitoria reconstituie drumul parcurs de barbatul sau, pentru elucidarea adevarului si savarsirea dreptatii.

Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regasesc aici: viata pastorala, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, intelepciunea.

Al. Paleologu considera ca in roman nu este prezentat mitul mioritic, ci numai tema osiriana, care “l-a preocupat pe Sadoveanu […] in mod staruitor” si ca in Baltagul se manifesta cu predilectie acest mit egiptean. Osiris fusese ucis de catre Seth, care-ia runcase cadavrul in valea Nilului. Sora lui, Isis, pleaca in cauarea fratelui insotita de fiul ei, Horus si de cainele Anubis. Isis ii cauta s ii aseaza osemintele lui Osiris aidoma Vitoriei Lipan, dupa gasirea ramasitelor lui Nechifor in rapa: “Vitoria singura, suflecandu-si manecile, a luat cu grija bucatile sotului sau si le-a potrivit una cate una in cutia de brad, stropindu-le cu vin”.

Arhitectura complexa conferita de polimorfismul structurii (sesizat de criticul Paul Georgescu in studiul Polivalenta necesarA) si de tesatura de teme si motive a ocazionat, de-a lungul vremii, diferite interpretari ale romanului, unele chiar contradictorii: roman antropologic si politist (G. CalinescU), roman mitic-baladesc si realism etnografic (PerpessicuS), reconstituire a Mioritei (E. LovinescU), roman realist-obiectiv ( N. ManolescU), roman initiatic, roman de dragoste si o anti-Miorita (Al. PaleologU).

Relatia romanului cu balada populara Miorita, sugerata chiar de scriitor prin motto (“Stapane, stapane, / Mai chiama s-un cane”), constituie un aspect controversat in receptarea critica. Contestare arolului genetic al mitului mioritic merge pana la teza sustinuta de Al. Paleologu ca subiectul romanului se suprapune cu un alt mit, universal, mitul lui Isis si Osiris ( in lucrarea Treptele lumii sau calea spre sine a lui Mihail SadoveanU).

Romanul este structurat pe doua coordinate fundamentale: aspectul realist (reconstituirea monografica a lumii pastorale si cautarea adevaruluI) si aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principaL). Orizontul mitic include modul de intelegere a lumii de catre personaje, traditiile pastorale, dar si comuniunea om-natura si mitul marii treceri.

Cautarea constituie axul romanului si se asocieaza cu motivul labirintului. In viziunea lui Carmen Musat, parcurgerea drumului are diferite semnificatii: Vitoria reconstituie evenimentele care au condus la moartea barbatului ei (intriga politistA), ceea ce se transpune intr-o dubla aventura a cunoasterii lumii si a cunoasterii de sine. Pentru Gheorghita, calatoria are rol educativ, de initiere a tanarului (bildungsromaN). Nechifor, personaj episodic, prezentat indirect, apartine planului mitic. Cautandu-l, Vitoria parcurge simultan doua lumi: spatiul real, concret si o lume “de semne si minuni”, al caror sens ea stie sa-l descifreze.

“…Parcurgerea labirintului este o incercare esentiala pentru orice erou, […] fiind chiar proba de renastere si regenerare morala” (Marin MincU). Motivul labirintului se concretizeaza la nivelul actiunii (cautarea si diferitele popasurI), dar este semnificativ si la nivelul titlului. Baltagul (toporul cu doua taisurI) este un obiect simbolic, ambivalent: arma a crimei si instrumentul actului justitiar, reparator. In roman acelasi baltag (al lui LipaN) indeplineste cele doua functii. Baltagul tanarului Gheorghita se pastreaza neatins de sangele ucigasilor.

Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent si omniscient reconstituie in mod obiectiv, prin tehnica detaliului si observatiei, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei. Desi naratorul omniscient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligenta si calculata, ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce ii determina pe criminali sa-si recunoasca vina in fata satului si a autoritatilor.

Secventele narative sunt legate prin inlantuire si alternanta. Naratiunea este preponderenta, dar pasajele descriptive fixeaza diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual (de exemplu: portretul Vitoriei sau al lui GheorghtA) si colectiv (muntenii, “locuitorii de sub brad”). Naratiunea este nuantata de secventele dialogate sau de replici ale Vitoriei, cum este laitmotivul rostit de femeie in cautarea sotului, la fiecare popas: “Nu s-a oprit cumvaasta-toamna un om cu un cal negru tintat in frunte? Mie sa-mi spuneti cine ati vazut om de la noi, calare, pe-un cal negru tintat in frunte si-n cap cu caciula de brumarie”.

Timpul derularii actiunii este vag precizat, prin repere temporale: “aproape de Sf. Andrei”, “in Postul Mare”, “10 Martie”.

Cadrul actiunii este satul Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, dar si cel de campie, Cristesti, in Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria impreuna cu Gheorghita, pe urmele lui Nechifor, contine toponime existente pe harta. Scriere fictionala cu valete mitice, romancierul insa imagineza satul Lipanilor, Magura Tarcaului si utilizeaza toponime simbolice (satul Doi Meri, raul NeagrA).

(SubiectuL) Romanul este structurat in saisprezece capitole cu actiune desfasurata cronologic, urmarind momentele subiectului.

Prima parte (capitolele I – al VI-leA) reprezinta framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si pregatirile de drum (expozitiunea si intrigA).

In expozitiune se prezinta satul Magura Tarcaului si schita portretului fizic al Vitoriei, care este surprinsa trecand pe la prispa si gandindu-se la intarzierea sotului sau plecat la Dorna sa cumpere oi. Femeia este nelinistita, iar visul ii accentueza disperarea interioara, intuiste ca lui Nechifor i s-a intamplat o nenorocire: “In noaptea asta, catre zori, a avut al dintai semn, care a impuns-o in inima si a tulburat-o si mai mult. Se facea ca-l vede pe Nechifor, calare, cu spatele intors catre ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape”. Potrivit credintei populare, daca cel visat nu isi arata fata, se spune ca este mort.

Intriga cuprinde framantarile ei, dar si actiunile intreprinse inainte de a plecarea in cautarea sotului: tine post negru douasprezece vineri, se inchina la icoana Sfintei Ana de la manastirea Bistrita, anunta autoritatile de disparitia sotului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasa la Manastirea Varatec, iar lui Gheorghita ii incredinteaza un baltag sfintit.

Partea a doua (capitolele al VII-lea – al XII-leA) contine desfasurarea actiunii si releva drumul parcurs de Vitoria si fiul ei, Gheorghita, in cautarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, facand o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crasma domnului David de la Calugareni, la mos Pricop si baba Dochia din Farcasa, la Vatra Dornei (la han si la “cantelarie”, unde afla de actul de vanzare a oiloR), apoi spre Paltinis, Brosteni, Borca, de unde drumul paraseste apa Bistritei, “intr-o tara cu totul necunoscuta”. De asemenea, intalnesc o cumetrie, la Borca si o nunta, la Cruci. Succesiunea acestor mari momente in vita omului, da de gandit Vitoriei si anticipeaza inmormantarea din final.

Intreband din sat in sat, ea isi da seama ca sotul sau a disparut intre Suha si Sabasa. Cu ajutorul cainelui regasit, Lupu, munteanca descopera intr-o rapa ramasitele lui Lipan, in dreptul Crucii Talienilor.

Partea a treia (capitolele al XIV-lea – al XVI-leA) prezinta sfarsitul drumului: ancheta politiei, inmormantarea, parastasul lui Nechifor Lipan si pedepsirea ucigasului.

Ritualul inmormantarii este descris pe baza elementelor specifice fondului autohton, de la bradul impodobit cu cetina, preoti, bocitoare, si pana la “gaina neagra care se da peste groapa”.

Coborarea in rapa si veghea nocturna a mortului marcheza maturizarea lui Gheorghita, dovedita in infaptuirea actului de dreptate la parastas.

Punctul culminant este momentul in care Vitoria Lipan reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzandu-i chiar si pe ucigasii Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Primul isi recunoaste vina, insa al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghita cu baltagul lui Nechifor si sfisiat de cainele Lupu, facandu-se astfel dreptate.



Deznodamantul il surprinde pe Bogza, care-i cere iertare “femeii mortului” si-si recunoaste fapta. Odata implinita datoria si infaptuita dreptatea, viata reintra in normal, Vitoria fiind hotarata sa-si asume noile responsabilitati, reiesite din statutul de vaduva: “ne-om intoarce iar la Magura ca sa luam de coada toate cate le-am lasat”.

Personajul principal, femeia voluntara, este “un exponent al spetei” (G. CalinescU) in relatie cu lumea arhaica, dar si o individualitate, prin insusirile sale: “In cautarea barbatului, Vitoria pune spirit de vendetta si aplicatie de detectiv” (G. CalinescU).

Portretul moral reiese mai ales din faptele si gandurile eroinei, prin caracterizare indirecta. Credincioasa, Vitoria merge la parintele Daniil Milies pentru sfat si refuza sa creada ca sotul ei intarzie la petreceri mai mult de “o zi ori doua”, pentru ca “stie ca-l doresc si nici eu nu i-am fost urata”.

Vitoria nutreste pentru sotul sau o iubire puternica, dincolo de legea firii, in care interactiunea sufleteasca este la fel de puternica, in ciuda curgerii timpului. Cand Nechifor Lipan pleaca la Dorna si nu se mai intoarce, Vitoria simte ca legatura cu sotul sau s-a rupt definitiv, deoarece acestuia i s-a intamplat o nenorocire. Astfel, femeia decide sa plece in cautarea acestuia, pentru a-si confirma astfel ceea ce binuia, si anume ca sotul sau nu mai era in viata.

Vitoria este o femeie puternica, hotarata (“N-am sa mai am hodina cum n-are paraul Tarcaului pan`ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan”), curajoasa, lucida. Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas, cand demasca ucigasii.

Apartinand lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul traditiilor si este refractara la noutatile civilizatiei: “In tren esti olog, mut si chior.” Ca mama, ii interzice Minodorei sa se indeparteze de traditie (“Iti arat eu coc, valt si bluza!Nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de acestea – si-n legea noastra trebuie sa traiesti si tu!”) si contribuie prin calatorie la maturizarea lui Gheorghita. Respecta obiceiurile de cumetrie si de nunta (“a primit plosca si a facut frumoasa urare miresei”) si vegheza la indeplinirea randuielilor din ritualul inmormantarii: priveghiul, drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasa, pomana, praznicul.

Sotie iubitoare, porneste hotarata in cautarea barbatului: “era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag in tinereta Lipan, asa-i era drag si acuma, cand aveau copii mari cat dansii”.

Inmormantarea lui Nechifor poarta semnifictia reintregirii fiintei in ordinea cosmica si familiala din care a fost desprins nemilor: “Ii fac toate slujbele randuite, ca sa i se linisteasca sufletul”. Tipatul dinaintea coborarii cosciugului si gesturile concentreza iubirea si durerea pierderii sotului: “Cu asa glas a strigat, incat prin toti cei din fata a trecut un cutremur. S-a daramat in genunchi, si-a rezemat fruntea de marginea sicriului”.

In studiul Arca lui Noe, Nicolae Manolescu considera ca societatea din Baltagul este una in care atributiile sunt perfect partajate. Femeia reprezinta, intr-o interpretare simbolica, nucleul stabil, conservator al societatii, mama si sotie devotata, in timp ce barbatul reprezinta elemental mobil, pliabil schimbarilor. Familia este bazata pe sentimental puternic al datoriei fata de celalalt. Sub acest aspect, drumul parcurs de Vitoria in cautarea osemintelor lui Nechifor Lipan poarta semnificatia sacra a implinirii datoriei femeii fata de barbatul sau, precum si semnifictia implinirii unei traditii sacre, inmormantarea dupa legile firii. Vitoria isi indeplineste datoria, facand tot ceea ce impune datina crestineasca. Ea simte ca are ceva “de cautat, de gasit si de randuit”.

Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului si individualizat prin caracterizare directa si indirecta (prin fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relatii cu alte personaje, numE).

Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: “Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire. Ochii ii straluceau ca-ntr-o usoara ceata in dosul genelor lungi si rasfrante in carligase”.

Natura devine o cutie de rezonanta a sentimentelor femeii, indrumand-o in cautarea sotului sau: la Dorna, dar si la Crucea Talienulor, vantul o anunta ca se afla pe drumul cel bun.

Personajul secundar, Gheorghita, reprezinta generatia tanara, care trebuie sa ia locul tatalui disparut. Romanul poate fi considerat initiatic, deoarece prezinta drumul spre maturizarea lui Gheorghita.

Nechifor Lipan este caracterizat in absenta, prin retrospectiva si rememorare si simbolizeaza destinul muritor al oamenilor. Numele sau “cel adevarat si tainic”, de botez, este tot Gheorghita, dar primise numele Nechifor (in greaca Nike-phoros, purtator de victoriE), in al patrulea an al vietii cand se imbolnavise, potrivit unei superstitii: “ca sa nu-l mai cunoasca bolile si moartea”. Vorba lui Lipan “Nimene nu poate sari peste umbra lui” anticipeaza destinul acestuia.

Personaje episodice sunt: Minodora, fiica receptiva la noutatile civilizatiei, este trimisa la manastire pentru purificare; ospitalierul mos Pricop, parintele Danila, autoritatea spirituala in satul arhaic, baba Maranda. Acestea sunt personaje reprezentative pentru lumea satului arhaic.

Limbajul artistic sadovenian se caracterizeaza prin solemnitatea creata de epitete – “vorbe amarate si ascutite”, comparatii – “iuti si nestatornici ca apele, ca vremea”, sau metafore care fac referire la spiritul taranesc inradacinat in traditii stramosesti – “calindarul acel vechi de la inceputul lumii pe carele Domnul Dumnezeu l-a dat lui Adam”.

Folosirea arhaismelor fonetice, semantice si lexicale – “cata”, “tarnita”, “poclazi”, “strajer” ilustreaza atmosfera si graiul moldovenesc si realizeaza muzicalitatea.

Romanul are caracter monografic deoarece infatiseaza viata muntenilor, ocupatiile, traditiile, obiceiurile si principalele lor trasaturi: muncitori, veseli, iubitori. Trasaturile personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse inca de la inceput, in legenda pe care obisnuia sa o spuna Lipan, rememorata de Vitoria. “Viata muntenilor e grea; mai ales viata femeilor. Uneori stau vaduve inainte de vreme, ca dansa. Munteanului i-i dat sa-si castige painea cea de toate zilele cu toporul ori cu cata.[…] Cei mai vrednici intemeieaza stani in munte. […] Munteanul are radacini la locul lui, ca si bradul”.

Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu apartine realismului mitic, fiind considerat cea mai inalta expresie a stilului sadovenian si unul dintre cele mai reusite romane din literatura noastra.







Ecranizare Baltagul, anul 1969, regia Mircea Muresan, Margarita Lozano in rolul Vitoriei Lipan

























Asemanari dintre romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu si balada populara “Miorita”





Exista numeroase asemanari intre romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu si balada populara Miorita, s-ar putea spune ca actiunea operei sadoveniene este continuarea creatiei populare.

In sustinerea acestei idei, se pot identifica mai multe repere: o romanul are ca motto doua versuri din balada populara: “Stapane, stapane, / Mai chiama s-un cane” ; o substanta epica a romanului pastreza tema celor trei ciobani, dintre care unul “are oi mai multe, / Mandre si cornute, / Si cai invatati / Si caini mai barbati!” ; o cadrul natural, prezentat ca un taram feeric, ilustrat de peisajul cararilor stramte sapate in munte, un plai ca o adevarata “gura de rai”. ; o omorul este infaptuit de cei doi ciobani pentru a-i lua lui Lipan oile (“Am facut fapta asta, ca sa-i luam oile”), intocmai ca in balada; o cainele Lupu este in roman devotat stapanului sau, la fel cum in balada oita nazdravana este cea care incearca sa isi salveze stapanul; o pe ciobanul disparut il cauta, in ambele opera, o femeie; in balada este “maicuta batrana”, iar in roman nevasta, o munteanca in stare de fapte eroice; o uciderea ciobanului are loc in balada “l-apus de soare”, iar in roman “era vremea in asfintit”; Vitoria face precizarea ca ea stie ca omorul s-a intamplat “la asfintitul soarelui” ; o motivul transhumantei este ilustrat in ambele opere, prin mutarea oilor de la munte la ses si invers, in functie de anotimp.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.