n. 6 sept. 1817, Iasi - m. 20 iun. 1891, Paris.
indrumator cultural si literar, prozator, memorialist.
Fiul lui Ilie Kogalniceanu, mare vornic, si al Catincai (n. Stavila).
invata initial cu dascalul Gherman Vida si la pensioanele franceze din Moldova. Este trimis, impreuna cu fiii domnitorului Mihail Sturdza, la Luneville (1834-1835) si Berlin (1835-1838), unde, pe langa serioase studii particulare, audiaza, din 1836, cursurile de istorie si drept ale Univ. (la care se inscrie in oct. 1837), orientandu-si gandirea in sens liberal si democratic.
Debuteaza in ian. 1835, cu Romanische oder wallachische Sprache und Literatur, in Magazin fur die Literatur des Auslandes, iar in sept., la numai 20 de ani, proiecteaza scrierea unei istorii aparuta in 1838 Ia Berlin sub titlul Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques transdanubiens. Rechemat la Iasi (febr. 1838), este numit aghiotant domnesc, dar incepe, strategic, o impetuoasa activitate cultural-lite-rara, cu finalitate politica; preia Alauta romaneasca (1838), isi cumpara o tipografie (1839) si scoate rev. Dacia literara (1840) - care inaugureaza in literatura romana directia nationala si populara -, Arhiva romaneasca (1841), Propasirea (1844) s.a.; este numit codirector al Teatrului din Iasi (1840); publica prima proza, Filosofia vistului (1838), dar si seria studiilor sociale (Dezrobirea tiganilor, 1844 etc); deschide cursul de istorie nationala la Acad. Mihaileana cu celebrul Cuvant introductiv si asaza sub teascuri intaiul voi. din Letopisetele Tarii Moldovei (1846).
Sintetizand intregul program pasoptist, KOGALNICEANU devine sufletul gruparii de la Dacia literara, veritabilul conducator politic al generatiei si adversarul lui Mihail Sturdza care, prin masurile sale nedrepte (precum detentia de la Rasca, 1844), ii trezeste gandul "destararii". Dupa o incercare esuata (in 1844), pleaca la Paris (1845), apoi in Spania (1846). In 1848, participa la miscarea din Iasi, dar, pus sub urmarire, trece la Cernauti, unde scrie Dorintele partidei nationale in Moldova. Fara sa renunte la preocuparile carturaresti sau la avocatura, din 1849, K., cu geniul sau politic, se consacra fauririi Romaniei moderne. Redactor al rev. Steaua Dunarii (1855), deputat in Divanul ad-hoc (1857), prim-ministru al lui Al. I. Cuza si autor al marilor sale reforme, ministru de externe la 1877, intaiul ministru al Romaniei la Paris (1880), senator, animator fara egal al vietii noastre parlamentare (din 1862), stralucit orator, KOGALNICEANU ajunge cel mai mare barbat de stat al romanilor in sec. XIX. Prodigioasa-i existenta, sublimata in istoria tarii, se monumentalizeaza in actele epocale de la 1859, 1864, 1877. Presedintele Acad. Romane (1887-1890). Memorabil discursul solemn Dezrobirea tiganilor, stergerea privilegiilor boieresti, emanciparea taranilor (1891) - "cantecul meu de lebada". Moare la Paris, in timpul unei operatii. Marcata de farmecul inteligentei, opera literara il situeaza intre prozatorii de frunte ai realismului romanesc in faza lui de constituire.
Excelent observator, cu un spirit ager si cultivat, de un umor intelectual subtil si o ironie distilata, KOGALNICEANU vadeste o reala dezinvoltura in manuirea lexicului si un gust literar format prin studii si lectura. Datorita atractiei funciare spre spiritul galic, in materie de beletristica manifesta certe preferinte pentru francezi, de la autorii care i-au marcat copilaria - Fenelon si Florian - pana la scriitorii zilei, V. Hugo si Lamartine. Unii dintre ei, in frunte cu Balzac, devin zeii tutelari ai propriei creatii, caci, exceptand cateva texte, KOGALNICEANU este un scriitor prin excelenta livresc. Oricat de specifica apare problematica, oricat de autentica imaginea spatiului nostru geografic, social si spiritual in unele din prozele sale, ele tradeaza totusi un model sau o "reteta" straina, revalorificate insa cu o mare arta a localizarii, in special prin limba. Nu intra in discutie in aceasta ordine cele cateva bucati de debut, lipsite de individualitate, fabricate sub presiunea necesitatilor publicistice si teatrale (Orbul fericit - o traducere; Doua femei impotriva unui barbat - o prelucrare; Imparatul si braminul, "poveste" dupa G. A. Biirger; Filosofia vistului, plecand de la O. I. Senkovski s.a.); cu atat mai putin, incercarile literare ce tind sa ilustreze orientarea Daciei literare spre trecutul istoric si spre obiceiurile traditionale: evocarile istorice (fara interes literar): "scena" neterminata Trii zile din istoria Moldovei, a carei limba este plina de parfumul vechimii; Nou chip de a face curte, avand meritul de a-1 introduce pe taran in literatura in ipostaza de purtator unic al comorilor spirituale traditionale. Este vorba, in schimb, de acele scrieri care, desi se desfasoara sub semnul unor modele sau sugestii livresti, compun totusi - in acelasi spirit al Daciei literare - o adevarata fresca a societatii contemporane, fiind totodata ilustrative pentru natura artei prozatorului moldovean. Mai intai, cele doua localizari, Soirees dansantes (Adunari dantuitoare), schita de moravuri dupa Les Soirees dansantes de J. Raphael si Fiziologia provincialului in Iasi, dupa Physiologie du provincial a Paris de Pierre Durand, in care cromatica materialului lingvistic desavarseste iluzia realitatii moldave. Pe un alt plan - original -, acestora li se adauga povestirea in serii Iluzii pierdute. Un intai amor si Tainele inimei (neterminata), prima incercare de roman tiparit din cultura romana {Gazeta de Moldavia, 1850). Ambele marturisesc (cea dintai in titlu, a doua in text) apelul la experienta romanesca balzaciana. ingloband cele mai bune pagini ale prozei lui KOGALNICEANU (indeobste o proza-eseu: schita de moravuri, fiziologie, biografie, moralitati etc), aceste scrieri au ca loc geometric lasul anilor 1835-1840, amestec pitoresc si bizar de Orient si Occident. In decorul sau heteroclit se proiecteaza lumea micii burghezii, cu tot ridicolul unei etape de tranzitie; lumea "suarelei biurgheresti", "adevarat vinograd", in care KOGALNICEANU descopera o grava maladie: "nebunia innoirilor", mania "ce avem de a ni intipari numai modelele rele si abuzurile straine". Fenomenul proba devierea de la principiul cardinal al gandirii sale social-istorice: justa proportionare a raportului traditie-inovatie. Prezenta in textul, dar mai ales in subtextul intregii proze de observatie sociala, aceasta ecuatie devine in Tainele inimei "subiectul" unei "lectii" de filosofie a istoriei in care KOGALNICEANU conchide: "Adevarata civilizatie este aceea care o tragem din sanul nostru, reformand si imbunatatind institutiile trecutului cu ideile si propasirile timpului de fata". Ea are valoarea unei scheme directoare de subtext in functie de care se organizeaza toate segmentele ce compun imaginea lumii anchetate, unghiul critic de receptare, precum si campul vast al semnificatiilor: programatice, sociale, morale. Din perspectiva acestei constante ideologice, ansamblul prozei de moravuri pare a fi edificat dupa o tehnica a colajelor, diversele ei variante venind sa ilustreze "pe viu" si sa stigmatizeze prin ironie si caricatura, asemenea comediilor lui Alecsandri, dereglarile si malformatiile din viata contemporana. Proza a realului, gandita dintr-un unghi social si insotita de un mesaj explicit, ea il releva in prim-plan pe sociologul lucid, cu o acuta constiinta a timpului sau, si pe moralistul responsabil care, invocand exemplul lui E. Sue, procedeaza "ca spiterii" ce poleiesc "hapurile ce voiesc sa dea bolnavilor". Dar amplitudinea constiintei este dublata de amplitudinea privirii; vrand sa corijeze, scriitorul examineaza omul si mediul social, incat ipostaza sa cea mai caracteristica e aceea de observator si raisonneur, mereu spiritual si ironic: ,Ascuns supt umbra deselor marabouts a unei tinere de saizeci de ani [], cercetez si privesc". Dintr-o atare perspectiva, universul social ii starneste "fiziologice gandiri" - marturisire ce explica insasi modalitatea predilecta de comunicare artistica: fiziologia literara, semnul primei varste a realismului romanesc. Impusa de insasi structura acestui univers, dar si de intentiile satirice si de insusirea esentiala a prozatorului - observatia realista -, de admiratia pentru Balzac, ca si de voga ei in literatura apuseana a vremii, fiziologia literara devine, artistic vorbind, numitorul comun al scrierilor de rezistenta ale lui KOGALNICEANU "Fiziologist" prin vocatie, el ilustreaza specia in toate fazele evolutiei sale: a simbiozei cu schita (Soirees dansantes), a existentei independente (Fiziologia provincialului in lasi), a fuzionarii si topirii in structura romanului de moravuri (Tainele inimei). Dincolo de diversele forme narative pe care le imbraca, proza lui se constituie astfel intr-un pitoresc repertoriu de fiziologii literare, mai mult sau mai putin dezvoltat: a "prudei", a parvenitei, a "omului placut, omul masina", a provincialului, a cofetarului, a lasului si a iesenilor; cu alte cuvinte, un repertoriu portretistic sustinut prin comentariul autorului. Concepute in tiparul fiziologiei, portretele se realizeaza prin descriptie, vizual, sub latura lor exterioara, dintr-un unghi caricatural, care nu deformeaza insa, ci doar ingroasa liniile particulare. Dupa o tehnica a planurilor concentrice, ele cumuleaza detalii de fizionomie, comportament, gest, mimica si vestimentatie, definitorii atat caracterologic, cat si social. Mai presus de portrete nu se ridica decat evocarea plastica a "treptaluitei" societati iesene in exodul sau zilnic pe "spinarea lata" a Copoului, adevarata stampa de epoca, realizata in Tainele inimei, al carui inceput, descriind balzacian oameni si locuri si prefi-gurandu-1 pe Filimon, sugereaza de pe acum doua din notele proprii romanului nostru de moravuri: tendinta spre fresca si adresa contemporana a satirei. Portretele sunt argumentate - si aici sta savoarea prozei lui KOGALNICEANU -printr-un comentariu alert si spiritual, cu un aer de badi-naj si deriziune (de unde si acel umor spumos, de esenta franceza), incarcat de verva persiflanta si dominat de o fermecatoare ironie; o ironie intelectuala, subtila si malitioasa, prelungita adesea in autoironie ori rasucita in sarcasm. Revarsandu-se intr-o fraza periodica bine sustinuta si puternic orala, punctata de echivocuri verbale si enumerari sugestive, comentariul se individualizeaza stilistic mai ales prin coloritul limbii. Fara sa evite imprumutul galic, KOGALNICEANU reactiveaza toate potentele cuvantului neaos. Dar in proza lui timpul observatiei si al comentariului alterneaza cu timpul memoriei. Lipsit de fantezia necesara unei alte lumi, el recurge la amintiri, incat textele sale sunt punctate de numeroase nuclee memorialistice. Prin acest aspect, dar si prin spiritul paginilor sale literare, unice totusi, KOGALNICEANU se situeaza pe o linie apropiata de aceea a Scrisorilor lui
C. Negruzzi, alaturi de care ilustreaza "primul realism romanesc", "un realism memorialistic" (
T. Vianu). Faptul este plin de semnificatie, intrucat, daca se tine seama ca celelalte doua momente ale activitatii sale literare se concretizeaza intr-un epistolar si o "calatorie", opera sa apare structurata pe o ampla coordonata memorialistica. Datorita studiilor la Luneville si Berlin, corespondenta familiala constituie, dupa
G. Calinescu, "cea mai temeinica opera a lui K.". Lipsita de intentii artistice, deci "nelucrata", ea se desfasoara liber, cu o vadita placere a comunicarii, de unde cateva atribute literare particulare genului: spontaneitate, naturalete, sinceritate si verva, insusiri care atesta prezenta epistolierului de vocatie. Daca, exterior, repertoriul epistolar se organizeaza temporal si spatial, interior, el se diversifica enorm: la aspectul caleidoscopic al continutului (stiri, fapte, impresii, reflectii etc.) se adauga varietatea de atitudini si tonalitate, determinata de raporturile cu destinatarii: tatal, surorile, domnitorul. Intr-un joc plin de farmec, epistolierul isi schimba mastile si rolurile, isi potriveste vorba si stilul, adresan-du-se cand intr-o franceza eleganta surorilor si domnitorului, cand intr-un stil inflorit, batranesc, cu miresme de grai moldovenesc, agai Ilie: "Cu multa fiiasca plecaciune sarut mainile d-tale babaca. Mai intai doresc a sti daca mult scumpa mie sanatatea d-tale se afla intr-o deplina si fericita stare, ca sa dau lauda cerescului imparat, din a carui mila ne aflam si noi sanatosi". Exceptand finetea observatiei si plasticitatea limbii, dimensiunea artistica este confirmata de autenticitatea naratorului care, in derularea "romanului epistolar", se converteste in "erou": boiernasul moldovean cu "straie asiaticesti" devine "monsieur Michel", tanar cu idei moderne si ambitii nobile, a carui existenta se desfasoara complex, intre studii si relatii mondene, intre succese si intrigi, pana la deznodamantul final - intoarcerea fortata in tara. Literatura a faptului real, cu un potential artistic spontan, corespondenta inscrie numele lui KOGALNICEANU in suita exemplara a marilor epistolieri ai secolului al XlX-lea -Odobescu, Maiorescu, Caragiale,
Duiliu Zamfirescu. intr-o fericita concurenta cu epistolierul se profileaza calatorul; un calator degajat si cult, ghidat de vechi reprezentari livresti, dar si de bogate materiale informative, ale caror dispozitii peregrine, cu o motivatie complexa in climatul epocii, tin in primul rand de o structura intima. Cele doua "jurnale", consemnand impresiile calatoriilor in Austria (1844) si Spania (1846), reprezinta o noua afirmare in domeniul memorialisticii, atestata ca atare de
Perpessicius. Cu toate diferentele ce le separa, ele se circumscriu "calatoriei" luministe, iar autorul lor se raliaza, nu prin temperament, cat prin formatie si preocupari, acelei categorii de "memorialisti" de la care se revendica Golescu, Baritiu, Cipariu, I. Maiorescu, Aug. Tr. Laurian. Mai edificator decat documentarul vienez (in parte doar o schita destinata unei redactari ulterioare), Notes sur l Espagne (neterminat) introduce in literatura noastra de calatorie peisajul iberic cu pitorescul sau exotic, tentatia constanta a romanticilor. La KOGALNICEANU exotismul nu capata insa notele dobandite in romantism. Coloritul inedit al cadrului dezvolta potentialul afectiv si imaginativ, dar, datorita spiritului cercetatorului, preocupat de istorie si arta cu o pasiune ce-1 apropie de Filimon si Odobescu, "memorialul" spaniol, tradandu-1 pe scriitorul sensibil (care apare totusi), concentreaza un bogat fond informativ. Istoria sociala si politica, etnografia, folclorul, literatura si monumentele Spaniei sunt adesea raportate, intr-un plan comparativ, cu lumea de acasa. Obisnuit insa, KOGALNICEANU are constiinta unicitatii pamantului iberic. Exersat, ochiul sau prinde imagini din Spania Centrala, urme ale civilizatiei maure (Toledo), tablouri luxuriante meridionale (Granada). Demonstrand reale virtuti literare, KOGALNICEANU este printre putinii scriitori romani care izbutesc sa comunice vibratia climatelor straine, ca in evocarea desteptarii Madridului la lasarea serii si caderea noptii in zvon de "cantece arabe, ghitare si castagnete". Cu o marturisita dispozitie lirica si contemplativa in plimbarile nocturne si solitare "in catedrala Toledei", cuprins chiar de reveria romantica "pre ruinele sale", "poetul" insa e mereu cenzurat de spiritul riguros al savantului. "Jurnalul" pastreaza astfel echilibrul intre obiectiv si subiectiv, iar peisajul spaniol patrunde la noi insotit de observatia realista.
OPERA
Iluzii pierdute. Un intai amor. Iasi, 1841; Moldau und Wallachei. Ro/nanisclie oder wallachische Sprache und Literatur von Michael Kogalniceano, Berlin, 18 Januar 1837, mit romanischer Ubersetzung, Bucuresti, 1895; Iluzii pierdute, Bucuresti, 1908; Scrisori 1834-1849, ed. ingrijita de P. V. Hanes, Bucuresti, 1913; Opere, ed. comentata de
N. Cartojan, Craiova, 1930; Scrisori si discursuri, comentate de N. Cartojan, ed. II, Craiova, 1939; Opere, I, ed. critica, introducere si note de A. Otetea, Bucuresti, 1946; Scrieri alese, I-II, ed. ingrijita si pref. de D. Simonescu, Bucuresti, 1955; Discursuri parlamentare din epoca Unirii, ed. ingrijita de VI. Diculescu, Bucuresti, 1959; Scrisori. Note de calatorie, texte ingrijite, adnotate si prezentate de Aug. Z. N. Pop si D. Simonescu, Bucuresti, 1967; Opere, I-V, ed. ingrijita, studiu introductiv de D. Simonescu, Bucuresti, 1974-1989; Scrieri literare, antologie, postfata si bibliografie de
P. Cornea, Bucuresti, 1976; Tainele inimei. Scrieri literare si istorice, ed. ingrijita, pref. si tabel cronologic de D. Simonescu, Bucuresti, 1987; Discursuri parlamentare, antologie, pref., tabel cronologic si note de Georgeta Penelea Filitti, Bucuresti, 1994; Carte de bucate boieresti. 200 retete cercate de bucate, prajituri si alte trebi gospodaresti, in colab. cu C. Negruzzi, Bucuresti, 1998.
REFERINTE CRITICE
N. Iorga, Miliail Kogalniceanu - scriitorul, omul politic si romanul, 1920; R. Dragnea,
Mihail Kogalniceanu, 1921; G. Calinescu, Istoria; N. Cartojan, Mihail Kogalniceanu, activitatea literara, 1942; Perpessicius, Jurnal de lector, 1946; Aug. Z. N. Pop, Catalogul corespondentei lui Miliail Kogalniceanu, 1959; V. lonescu, Mihail Kogalniceanu. Contributii la cunoasterea vietii, activitatii si conceptiilor sale, 1963; /. L. /?., II; G. Ivascu, Istoria;
D. Popovici, Romantismul, 1969; Al. Dutu, Explorari in istoria literaturii romane, 1969; Al. Zub. Mihail Kogalniceanu (1817-1891). Bibliografie, 1971; Maria Platon, Dacia literara. Destinul unei reviste, viata unei epoci literare, 1974; Al. Zub, Mihail Kogalniceanu, istoric, 1974;
M. Zaciu, in Romania literara, nr. 16, 1975;
S. Cioculescu, Prozatori romani, 1977; Aug. Z. N. Pop, Pe urmele lui Mihail Kogalniceanu, 1979; Al. Hanta, Idei si forme literare pana la
Titu Maiorescu, 1985; Zoe Dumitrescu-Busulen-ga - I. Sava, Muzica si literatura, I, 1986; P. Cornea, Aproapele si departele, 1990;
N. Manolescu, Istoria critica a literaturii romane, I, 1990;
E. Simion, in Romania literara, nr. 26-27, 1991;
I. Negoitescu,
Istoria literaturii romane, I, 1991; Al. Zub, In orizontul istoriei, 1994; M. Zaciu, Clasici si contemporani, 1994;
Z. Ornea, in Romania literara, nr. 14-15, 1995.
