Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





CRITICA Sl STIINTA LITERARA de Mihail DRAGOMIRESCU (Critica)

 

Literatura inteleasa nu ca totalitatea operelor literare, ci ca o stiinta despre ele, are doua laturi. Este mai intii laturea critica, unde e vorba de a patrunde in adincul unei opere literare, in sensibilitatea sa specifica, in coloratura-i sufleteasca, de a-i determina valoarea, fie de actualitate, fie absoluta ; si 2) latura literara, unde e vorba de a studia insusirile operei literare de valoare, dupa ce va fi fost recunoscuta mai intii de critica.

Cea dintii - critica - cere viziunea sintetica a inteligentei senzitive, iar pe cea analitica numai intrucit criticul se simte obligat sa-si intemeieze judecata pe principii rationale.

Cea de a doua - stiinta literaturii - cu deosebire cere viziunea analitica a mintii, singura prin care poate rationaliza opera literara, fie - cum face istoria literara - cautind sa lege diferitele ei date prin nex cauzal de mediul in care s-a produs, fie - cum face stiinta literaturii - cautind sa gaseasca raporturi de asemanare si de deosebire, in vederea ierarhizarii si clasificarii literare, intre opera data si alte opere - iar viziunea sintetica o cere doar intrucit literatorul se simte obligat de a revizui judecatile criticei la lumina principiilor estetice.



Dintre aceste doua laturi, cea mai vie, cea mai in legatura cu publicul si cu scriitorii, cea mai in legatura cu actualitatea, cu viata concreta a clipei, este latura critica. Ea intereseaza mult mai mult decit laturea literara.

Dar, tocmai pentru aceasta, critica este si cea mai trecatoare. Ca si miriadele de cuvinte, cu care milioanele de indivizi ale unei societati insotesc, reflectind asupra lor, faptele mari si marunte, ce constituie viata unui stat, tot asa si criticele, care izbesc atitea mii si sute de mii de opere, se nasc moarte, se mistuie si pier in neantul trecutului, ca si cind n-ar fi fost. Ele nu scapa de uitare decit sau cind se datoresc unei puternice personalitati, care izbuteste sa se puna in relief cu ocazia lor ; sau cind pun in relief un sistem de principii, ce pot servi de model viitorimii - adica foarte rar. De aceea marii critici - criticii de care sa pomeneasca posteritatea - sunt mult mai putini decit marii poeti si scriitori.





Si astfel stiinta literaturii va fi fiind lipsita de viata clocotitoare a criticei ; este insa, ori ce s-ar zice, mai durabila decit ea. Un istoric al unei literaturi, un "analist migalos" al unei probleme literare, fauritorul unui anumit sistem literar, nu poate avea, nici pe departe, in fata marelui public trecerea pe care o poate avea, de ex., un cronicar de talent. Pricina ? Istoricul, analistul, sistematizatorul literar sunt toti pedanti. Ei urmaresc cu rabdare adevarul, cauta sa-l gaseasca, sa-l dovedeasca, sa-l intretie cu cercetari de document, cu analize mai mult sau mai putin amanuntite, cu distinctiuni de idei ; cu descrieri si clasificari, cu inductii si deductii, cu analogii si ipoteze, cu tot aparatul subtil si subtilisim al logicei. Dar, o data un adevar stabilit prin aceasta metoda, ramine adevar pentru totdeauna.

Asa fiind, e natural ca criticul, cronicarul, care iubeste atit de mult viata clipei, sa nu priveasca - din punctul lui de vedere - cu ochi prea dulci pe cercetatorul literar analitic, migalos si rece. Dar tot cu atit drept - din punctul sau de vedere - literatorul, la rindul sau, poate sa priveasca la fel pe cel dintii.

Si amindoi ar avea dreptate, daca in realitate nici unul n-ar avea-o, pentru bunul motiv ca fiecare dintre dinsii - in felul lor - fac o munca folositoare.





Daca la lumina acestor idei cautam sa judecam pragmatismul, pe care il intilnim la Ion Trivale in recenzia asupra Postumelor lui Eminescu, lucrarea literara a d-nei Constanta Marinescu, vedem ca el nu provine decit din preponderenta excesivei viziuni sintetice, care-i face meritul in criticile privitoare la operele pur literare. Avind a judeca Postumele lui Eminescu, care e o lucrare de stiinta literara, iar nu de critica curenta, Ion Trivale, cronicar prin esenta fin si rationalist, a trebuit sa simta o surda repulsie in contra unui astfel de studiu, care, in acelasi timp, mai era si o exemplificare partiala a unui sistem pedant de literatura (al meU). Aceasta repulsie se vede, mai intii, din faptul ca in recenziunea sa isi face o ciudata multumire sa-mi ia apararea in contra celor care m-ar fi invinuind de pedantism, lucru pe care insa l-ar fi putut face in cronica si mai usor, amintind ca pedanteria, de care cauta sa ma apere atit de gratios, priveste numai stiinta literaturii cu care ma indeletnicesc la Universitate, si unde ea e la locul ei, dar nu priveste de loc criticele mele dramatice si literare, din care formalismul stiintific (sau pedanteriA) lipseste. in al doilea rind, se mai vede aceasta repulsie din faptul ca amanuntimea analizelor critice din Postumele lui Eminescu - ale "eminentei analiste", cum ironizeaza in replica sa asa de ieftin pe d-na Constanta Marinescu - si care constituie tocmai meritul stiintific al acestei lucrari - nu e socotita de Ion Trivale ca un merit, ci mai mult ca o mare inferioritate : autoarea, din aceasta pricina, nu si-ar afirma, asa cum se cerc in critica curenta - pe care o practica el insusi - personalitatea. Si se mai vede repulsia sa, in al treilea rind, din faptul ca Ion Trivale, cautind sa-si afirme personalitatea, si negasind in Postumele lui Eminescu terenul propriu, pe care sa-si exerciteze judecata sa estetica cu ajutorul viziunii sale sintetice atit de originale, n-a pus toata grija care, fata de obiectul dat, i se cerea pentru a formula o solida judecata logica - in despicarea si ierarhizarea ideilor. Si astfel si-a faurit, in privinta Postumelor lui Eminescu, o conceptie in adevar personala, dar neobiectiva, pe cind cititorii sai aveau tot dreptul sa-i ceara o conceptie mai putin personala, dar mai obiectiva. Aceasta conceptie l-a facut sa neglijeze scopul propriu al scrierii ; sa vada scopuri, unde nu erau decit mijloace sau concluzii laturalnice, si sa consacre, intr-o recenzie de 8 pagini, jumatate - aproape exclusiv ultimelor 4 pagini din cele 176 ale cartii, ba inca sa faca aceasta cu o intentie favorabila fata de autoare, intrucit tocmai acele patru pagini ar fi fost vrednice sa inalte la un grad cuviincios valoarea cartii !





Este evident ca, cu acest fel de a judeca si, stiindu-se cit de constiincios in cercetarea operelor literare este, cit de usor si de sigur le patrunde continutul si cit de indeminatic si de fericit le formuleaza caracteristica, Ion Trivale a trebuit sa se simta foarte jignit fata de protestarile - fie cit de blinde ale d-nei Constanta Marinescu - si a raspuns cum a raspuns, desi ar fi trebuit sa observe ca, pe terenul pe care se afla in discutie, nu trebuia sa puna nici un amor-propriu si sa examineze din nou chestiunea, lasind si personalitatea, si personalismul la o parte. Acea viziune sintetica, ce-i caracterizeaza talentul, l-a facut insa, pe de o parte, sa exagereze la paroxism silnicia sa fata de procederea analitica ce se cerea pentru deslusirea cestiunii ; iar, pe de alta, sa considere sufletul autoarei, ce protestase, nu ca un suflet real, ci ca sufletul imaginar prins intr-o opera literara oarecare, si n-a sovait un moment sa indrepteze asupra-i intepaturile coro-zive - fireste, spre marea mirare a tuturor, ca si cind ar fi fost vorba nu de o fiinta in carne si oase, ci de o stare sufleteasca intrupata intr-o opera literara, ce i-ar fi solicitat judecata. E ca, tocmai pentru ca, in acest atac, facultatea sa de viziune sintetica nu se exercita pe propriul ei teren - acela al imaginatiei -, ci asupra unei realitati, si inca a unei realitati sociale ce merita respectul - fapta sa a luat aparenta unei enorme si neasteptate brutalitati, cu atit mai izbitoare, cu cit, in reluarea discutiunii ce servea de fond atacului, el intrebuinta aceleasi mijloace menite sa puna in relief personalismul, iar nu realitatea obiectiva. Rationalismul aparea dintr-o data sub aspectul celui mai nesuferit pragmatism.



Dar Ion Trivale, citind aceste rinduri, se poate mira cum mai staruiesc sa-l etichetez, cind dinsul a avut grija sa ironizeze pina la singe, intr-unui din raspunsurile sale, aceasta groaznica apucatura, de a-l repartiza intr-un "compartiment" al doctrinei, si mai cu seama de a-i clasifica felul critic in cutare sau cutare doctrina estetica. Mirarea i~ar fi zadarnica, si un simplu raspuns i-ar da cheia staruintei mele de a nu-i tine in seama ironia : ceea ce caracterizarea e pentru viziunea sintetica, este "compartimentul" pentru viziunea analitica.



(Vol. Critica, II, 1928.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

CRITICA Sl STIINTA LITERARA



Opera si activitatea literara Mihail DRAGOMIRESCU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Mihail DRAGOMIRESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Critica literara

CRITICA "STIINTIFICA" SI EMINESCU

- citeste textul

IMPRESIONISMUL SI RATIONALISMUL IN CRITICA

- citeste textul

TREI NEDREPTATITI

- citeste textul

CRITICA Sl STIINTA LITERARA

- citeste textul