Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





TREI NEDREPTATITI de Mihail DRAGOMIRESCU (Critica)

 

Setea de dominare, fara putere, ambitia, fara orizont, personalismul, fara ideal, izbucnirea patimasa, fara drept, acestea par a fi vitiul sufletelor noastre, in procesul de inaintare pe care ni-l comanda marile cerinte ale noii Romanii, si pe care cu greu ne vine sa le ascultam.

O simtim in politica, unde vedem neputinta cerind putere ; o vedem in literatura, unde lipsa de gust are toate indraznelile nedreptatii.

Fireste, n-avem sa facem politica intr-un articol literar ; dar cu atit mai mult suntem obligati sa facem critica. O buna judecata literara poate da prilej constiintei neprevenite sa ia curaj sa se ridice cu o treapta pe scara intelegerii - si deci a luminii.



Lipsa de gust - sustinuta, sau nu de un anume prestigiu - s-a napustit, acum in urma, asupra a trei nume, care, oricit au produs, si oricite lucrari slabe ar fi produs (sa nu uitam ca uriasul Shakespeare a scris cea mai oribila opera dramatica, Titus AndronicuS), vor ramine in literatura romana, si, indraznesc sa spun, pentru doi dintr-insii chiar de pe acum, in literatura in genere.

E vorba de cazul poetului dramatic Mihail Sorbul, al poetului epic Liviu Rebreanu, scriitori formati. E cazul poetului liric, inca incepator, George Talaz.

E de datoria mea sa subliniez nedreptatea cu care sunt atacati, mai cu seama acum, cind loviturile indreptate in contra lor de lipsa de gust vin din tabere literare care, desi se vrasmasesc intre ele, par intelese totusi in contra superioritatii ce le ofusca.



I

GEORGE TALAZ in deosebire de puzderia de tineri scriitori care, scriind proza poetica mai mult sau mai putin rimata sau ritmata, cred ca lirismul sta in ciudatenia formei si gramadirea de imagini cautate si disparate, George Talaz, fara sa sikiiasca versul si fara sa alerge dupa senzatii rare, ajunge sa intrupeze, printr-o conceptie noua, din care nu lipseste nici energia, nici gindirea, stari sufletesti de sine statatoare, icoane vorbitoare ale sufletului, semnul adevarat al lirismului.





Caracteristica acestei conceptii noua este concretizarea simbolica. Talaz, descriind un lucru, ii furiseaza in taina o idee, care-l lumineaza si-l face sa fie reprezentantul unei interesante situatii sufletesti. Doua adincimi se deschid atunci in fata cugetului nostru contemplativ : una in semnificatia acelui lucru, alta, in cunoasterea mistica a propriului nostru suflet.

Iaca, de pilda, una din cele mai simple din poeziile lui : Drumeagul. in trei strofe, poetul descrie drumeagul, ce se desprinde din drumul mare si, pierzindu-se prin grine, serpuieste si se afunda intr-o gradina roditoare, departe de ochii multimii :



Din drumuri cunoscute se desprinde

Si urca si coboara printre grine,

Adesea in covor de flori se prinde

Si-n margine de lunci ascuns ramine.



Si iarasi se iveste pe aproape

Si-n unduirea lui prin sinul Firii,

Mergind gasesti fintini cu limpezi ape

Si larguri noi din el sa dai privirii.



Astfel drumeagul trece printre grine,

Apoi s-afunda-n rodnica gradina,

Necunoscuta celui ce ramine

In veci pe drumul plin de colb si tina.



Poetul are aerul ca ne infatiseaza un simplu lucru concret : o carare printre holde, ce duce la o asezare omeneasca departe de drumul mare. Dar felul cum o face : armonia calda si placida a versului, simplitatea limbii, firescul si precizia imaginilor ce intregesc obiectul - ne trezeste in suflet doua existente : una reala -. cararea insasi cu farmecul nespus al frumusetilor naturii prin care duce ; alta, simbolica - gindul seducator ca cel ce traieste si rataceste departe de multimea ce urmeaza drumul batut al vietii are bucurii nespuse, pline de vraja si taina, care rodesc in nepatrunsul sufletului. Aceasta e si starea sufleteasca, pe care poetul a izbutit, prin geniul sau liric, sa ne-o infatiseze si sa ne-o incorporeze in propriul nostru suflet. Si trebuie sa marturiseasca orice cititor neprevenit ca a plasmui numai in trei strofe o icoana fermecatoare, si prin ea, si prin gindul ce-o lumineaza, nu-i e dat orisicui.

Cititi toate bucatile din Flori de lut (dintre care, si prin fond, si prin forma, multe sint superioare DrumeaguluI) : ori mai ascuns, ori mai vizibil, ele releva aceeasi concretizare simbolica - esenta insasi a marii poezii lirice. Din pricina acestei noutati in conceptiune, Talaz are puterea de a invia si de a adinci obiectele si fenomenele naturii ca nici un alt poet de azi al nostru. El n-are nevoie sa-si explice gindirea poetica, ea este de la sine infiltrata in obiectele descrise, care, fara nici-o siluire, devin reprezentantele sufletului nostru. in poeziile lui Talaz, se zbate si traieste o intreaga lume sufleteasca, si citirea si recitirea lor atenta aduce un prisos de constiinta, de viziune interioara, pe care crezi ca ai avut-o si mai inainte - si a carei virtualitate desigur ca ai avut-o -, dar pe care numai prin lirismul poetului ti-ai realizat-o. Talaz e un creator liric, si deci deosebit de scoala noua a tinerilor poeti, care - desi se cred poeti - sunt numai prozatori poetici.



A dispretui marea valoare a Florilor de lut - pe temeiul ca poetul, scriindu-le la virsta de 16-20 de ani, nu arata intr-insele toata virtuozitatea artistica a maturitatii - este a renunta - in nazuinta de a afirma intiietatea noastra culturala actuala - la citeva stralucitoare raze ale nimbului ce ilumineaza geniul creator al neamului nostru.



II



LIVIU REBREANU



Un scriitor neobosit, care insa nu stie ce insemneaza perfectia scrisului romanesc, nici macar in istorie, specialitatea sa, nu poate dormi din pricina succesului de librarie al romanului Ion de Liviu Rebreanu, si mai cu seama din pricina ca acest scriitor incepe sa fie recunoscut ca cel mai mare prozator al vremurilor noastre. Cumintea premiere a acestui roman de catre Academia Romana il supara. Altfel nu poti pricepe cum un iubitor de adevar, cum trebuie sa fie "un invatator al neamului", in loc sa arate linistit si cuminte motivele judecatii sale, se multumeste sa arunce sageti ironice - fara nici un temei - asupra unei opere cu care orice neam s-ar putea fali. Mai cu seama astazi, cind avem interesul national de a pune in relief, fara ura si fara partinire, valorile culturale romane, o asemenea fapta necugetata este de osindit, cu atit mai mult, cu cit prestigiul omului care 9 face rataceste judecata tuturor ce cred intr-insul.

Ion al lui Liviu Rebreanu este o capodopera a literaturii noastre. Cine vrea sa-si dea seama de aceasta n-are decit sa-l citeasca si sa-l compare cu faimosul roman La terre al marelui scriitor naturalist francez Emile Zola. La terre, desi roman, e totusi o opera mai mult lirica (deci intr-un fel o opera ibrida, si deci inferioarA). Ion e o opera curat epica. La terre infatiseaza viata pamintului, cu frumusetile lui, dar mai cu seama cu murdariile vietii omenesti ; Ion ne infatiseaza frumusetea tragica a luptei intre lacomia de pamint, de bogatie, si aprigul dor de ideal, dragostea, iar cea mai mare multumire, pe care un om o are pe pamint, nu i-o da bogatia, ci realizarea idealului, implinirea datoriei fata de cei de azi si cei de miine. La terre ne infatiseaza pe oameni ca pe niste viermi ai pamintului, condusi in viata numai de inconstientul instinctelor, si deci ne intereseaza numai prin latura josnica a fiintei omenesti in lupta pentru trai; Ion ne infatiseaza oameni insufletiti de idei, sentimente si tendinte superior omenesti, pe care, cum e si firesc, ii vedem luptindu-se cu slabiciunile legate de mina de pamint ce le inlantuie sufletul ; La terre a putut fi luata ca o batjocura a poporului francez ; pe cind Ion, cu toate amanuntele crude ce cuprinde, este una dintre cartile in care se pun in relief in modul cel mai emotionant sufletul sanatos si admirabil dotat al unui neam - neamul nostru.



Daca mai punem ca, in comparatie cu cele mai mari romane straine, inclusiv Razboi si pace si Anna Karenina ale uriasului Tolstoi, acest roman cuprinde, in acelasi numar de pagini, cele mai multe personagii vii, dintre care trei-patru sint studiate pina in cele mai mari adincimi ale sufletului lor, am spus destul pentru ca sa se simta si mai mult nedreptatea culpabila a literatilor, care pun ura lor personala mai presus de bunurile eterne ale neamului.

E o scoala rea, si trebuie izgonita din constiinta culturala romana.



III



MIHAIL SORBUL in miscarea noastra literara, nimeni n-a fost si nu este mai nedreptatit decit cel de-al treilea scriitor despre care aveam sa vorbesc - dramaturgul Mihail Sorbul.

Prigonit de imprejurarile vietii ca nimeni altul, el este astazi prigonit de cei ce se cred dramaturgi fara sa fie, si mai cu seama de criticulii unei anumite prese.

Desi a scris trei capodopere dramatice : Letopisetii, Patima rosie si Dezertorul -, desi adica are la activul sau mai multe opere dramatice, decit toti poetii nostri dramatici de azi si de ieri -, totusi, pentru critica patimasa si marunta din ungherele gazetelor, ce fac si desfac gloriile zilei, Mihail Sorbul n-ar fi decit un nenorocit de incepator, care a parut ca promite ceva, dar care acum, mai cu seama dupa ultima lucrare, A doua tinerete, a dovedit ca nu va putea ajunge la nimic.

E drept ca Mihail Sorbul pentru a ajunge sa fie astfel negat, s-a facut vinovat de-o crima (?) : a impins prea departe "nationalismul cultural" si prea a facut-o fara mila prin Sagetatorul sau de anul trecut. Facind politica culturala violenta, el a suparat si pe cei pe care ii concura pe acest teren, si, fireste, cu atit mai mult pe cei pe care ii ataca, direct sau prin altii, prin revista sa.

Dar oricit de fara masura ar fi fost atacurile lui, si oricit de fara pasare ar fi fost fata de meritele altora pe acest te ren, nu era si nu este ingaduit sa se azvirle cu noroi intr-una din cele mai curate glorii literare ce avem.

Mihail Sorbul a putut face nu una, dar 2eci de piese slabe ; ar fi putut sa se arate, in viata lui publica, si mai putin abil decit s-a aratat ; ar fi putut sa se infatiseze in viata lui sociala cu o tinuta mult mai lipsita de eleganta decit se infatiseaza : toate acestea - intr-o buna, dreapta si cumpanita judecata literara - n-ar fi trebuit nici sa injoseasca citusi de putin opera lui, nici sa inece nepieritoarele frumuseti din cele trei minunate opere dramatice pomenite mai sus. Ceva mai mult. Judecata noastra n-ar fi trebuit sa fie influentata, nici daca s-ar sti cu siguranta ca ci nu va mai produce nimic in viitor.

Greseala care se face - in afara de chestia patimilor marunte si-a intereselor politice sau nationale - este ca criticii isi raporteaza judecata lor nu la opere, ci la scriitor ; nu la frumusetea nepieritoare, cristalizata in ele, ci la efectele omului sau lucrarilor lui mai putin valoroase.

Se cuvine, dar, sa rectificam aceasta greseala si sa aratam publicului adevarul.

Letopiseti este cea mai de valoare drama istorica in versuri ce avem. Letopiseti cuprinde o lume intreaga de personagii vii - de personagii care vorbesc si simt, cugeta si lucreaza ca si acum trei sute de ani, si care totusi vorbesc si astazi, prin cuvintul si faptele lor, sufletului omenesc. Iar aceste personagii respira atmosfera tragica a unor fapte mari, izvorite dintr-unul din cele mai adinci, mai bogate si mai ample suflete dominatoare, in care s-a zamislit vreodata ambitia politica - din sufletul lui Ioan-Voda, personagiul principal al dramei. Un realism aspru si nuantat ne face sa pipaim personagiile dramei in cele mai ascunse cute ale sufletului ; o innodare ingenioasa si fireasca ne incordeaza interesul sa le urmam evolutia, si-un suflu mistic de fatalitate, care da viata tainica oricarui puternic sentiment tragic, invaluie intreaga actiune si-i imprumuta o maretie pe care zadarnic am cautat-o in alte drame moderne de acelasi fel.

In Patima rosie intilnim aceeasi putere de conceptiune, dar intr-o lume actuala si mai usor accesibila intelegerii multimii. Dar ceea ce ii da o valoare semnificativa este ca aceasta drama ne infatiseaza, cu o limpezime extraordinara, aceeasi fatalitate tragica, in sufletul Tofanei, femeie care n-are alta rivna decit pe aceea a iubirii.



Tot fatalitatea tragica da o maretie neasteptata ambitiei de sot a lui Silvestru Trandafir, personajul principal din Dezertorul, care nu e decit Titirca Inima-Rea din O noapte furtunoasa a lui Caragialc, si pe care il credeam comic prin esenta. Ceea ce Caragiale a vazut cu ochiul lui de extraordinar poet comic. Sorbul l-a vazut cu un ochi tragic, si, puritatii voiosiei comice a lui Caragiale, ii putem cu usurinta opune puritatea fiorului tragic a lui Sorbul.

E ciudat cum traim, fara sa stim ca traim. Tirziu de tot ne trezim ca am trait totusi. Experienta aceasta o facem toti, si continuam cu toate acestea s-o repetam la infinit.

Asa stau lucrurile si in viata unui popor. Traim cele mai mari evenimente, pe care le-a trait vreodata un popor fericit, necum un popor chinuit de veacuri ca al nostru. Le traim, si totusi nu le simtim citusi de putin marirea.

Dar, cum trece vremea, incepem sa vedem ca se ridica in urma noastra culmile marete ale vietii neamului nostru, si ne pare rau ca nu le-am simtit la vremea lor.



Se pare ca, cu dezvoltarea literara, lucrurile stau si mai grav.

De aceea vedem ca sunt mici tocmai oameni care fac, cu operele lor, cea mai mare glorie neamului.

E cazul cu acesti mai cu scama doi scriitori, ale caror opere totusi sunt cea mai vie marturisire a capacitatii artistice a neamului nostru, astazi.



(Critica, vol. II, Buc, 1928.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

TREI NEDREPTATITI



Opera si activitatea literara Mihail DRAGOMIRESCU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Mihail DRAGOMIRESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Critica literara

CRITICA "STIINTIFICA" SI EMINESCU

- citeste textul

IMPRESIONISMUL SI RATIONALISMUL IN CRITICA

- citeste textul

TREI NEDREPTATITI

- citeste textul