Publicata in Convorbiri Literarea€¯ (Decembrie 1883),
Glossaa€¯ ne apare ca o continuare a
Luceafaruluia€¯, ca o dezvoltare a universului fin in care apare ideea de ataraxie stoica (recE). Termenul de glosaa€¯ vine de la altinescu glossaa€¯, care inseamna nota, insemnare, scurta adnotare pe marginea unui text. Eminescu pastreaza in titlu ortogragia latina glossaa€¯. Cu timpul, termenul de glosaa€¯ a ajuns sa desemneze o specie de critica minora, parazitara, un fel de parafraza a textului literar, fara sa afirme si un punct de vedere personal. Glosa este si o specie de poezie cu forma fixa, ca sonteul si rondelul.
O glosa este formata dintr-o strofa matca. Versurile din strofa matca sunt reluate si comentate pe rand in strofele urmatoare, iar ultima strofa este prima inversata. Glosa este o specie dificila ce presupune o mare dexteritate si virtuozitate formala. De aceea autorii de glose sunt rari. Eminescu este unul dintre ei, iar Glossaa€¯ sa este o capodopera a literaturii universale. Aˇn Glossaa€¯ lui Eminescu, strofa matca este alcatuita din versuri care exprima adevaruri generale. Glossaa€¯ este un mic tratat de intelepciune in versuri, un cod de norme si reguli, de conduita si comportament prin care se dobandeste intelepciunea in viata.
Glossaa€¯ e un dens studiu de eudemonologie, discurs filosofic si morala ce se ocupa de caile si metodele de cunoastere ale unei stari de relativa fericire (eu = bine, daimon = spirit, logos = studiU). Glossaa€¯ este o poezie filosofica avand la abza motivul lumii ca teatru (theatrum mundI). De criculatia acestui motiv in literatura si filosofia universala s-a ocupat T. Vianu in Din istoria unei vechi teme poetice: lumea ca teatru din volumul Studii de literatura universala si comparataa€¯(1960).
Aˇn jurul acestui motiv se organizeaza intregul discurs liric. Dupa acest motiv lumea este echivalenta cu un teatru, viata cu o scena, iar oamenii cu actori pe scena vietii. Acest motiv a aparut din antichitate, mai intai in filosofia cinica la Anthistene, apoi in filossfia stoica, in Manualul lui Epicteta€¯. Aˇmparatul filosof, Marc Aureliu, in lucrarea sa Despre sine insusia€¯ se plange de monotnia spectacolului existent, si spun ca viata este aceeasi piesa ce se repeta de mii de ani, dar cu alti actori.
Aˇn filosofia greaca, regizorul spectacolului este soarta, care distribuie rolurile, iar oamenii nu fac decat sa-si interpreteze rolurile rezervate de soarta. Motivul lumii ca teatru apare si in perioada Renasterii si a Barocului la marii dramaturgi spanioli: Lope de Vega si Calderon de la Barca. Ultimul are si o piesa Marele teatru al lumiia€¯.
Aˇn aceasta perioada, sub influenta Crestinismului, regizorul spectacolului nu mai este soarte, ca la romantici, ci chiar Dumnezeu. Aˇn Elogiul nebuneiea€¯, Erastmus din Rotterdam il numeste pe Dumnezeu directorul teatrului care ii concediaza pe actori. Aˇn comedia Cum va placea€¯,
Shakespeare contempla spectacolul lumii cu o melancolie amuzata.
Aˇn Clasicism, in Caracterelea€¯ lui La BruyA©re apare o idee noua, cea de public. Acrtorii sunt numai oamenii din varful piramidei sociale, in timp ce oamenii de rand formeaza publicul.
Aˇn Romantism se produce o schimbare de atitudine, care nu mai este de resemnare, ca la antici, ci una de revolta impotriva nedreptatilor sociale.
Punctul de plecare al Glosseia€¯ il constituie Cugetarile filosoficea€¯ ale filosofului suedez Oxenstierna din secolul al XVII-lea, secretar al regelui Suediei Gustav II Adolf si cancelar al Suediei. Eminescu a tradus un fragment pe care l-a publicat in Curierul de Iasia€¯ (1876) sub titlul Comedia cea de obstea€¯, Eminescu recomanda conditia de spectator, pe care o considera cea mai inteleapta.
Privitor ca la teatru
Tu in lumea sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plange, si de cearta,
Tu in colt petreci in tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e binea€¯
Ataraxia stoica apare in strofa matca
Nu spera si nu ai teama,
Ce ce val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramai la toate rece.a€¯
Aceasta ataraxie este o stare de liniste netulburata de indiferenta si raceala fata de spectacolul lumii (a a€“ fara, taraxis a€“ tulburarE) ce intra in conditia omului superior.
Versul Alte masti, aceeasi piesaa€¯ este o parafraza a reflectiei lui Marc Aureliu. Sub influenta lui Schopenhauer, la Eminescu regizorul spectacolului nu mai este nici soarta, si nici Dumnezeu, ci vointa oarba de a trai, exprimata subtextual:
Caci acelorasi mijloace
Se supun cate existaa€¯
Aˇn Glossaa€¯ se simte influenta filosofiei indiene. Doctrina despre Maya din Upanisade dupa care adevarul trebuie cautat dincolo de valul amagoitor al iluziei este exprimat in:
Cu un cantec de sirena
Lumea-ntinde lucii mrejea€¯.
Sub influenta buddhsimului, Eminescu recomanda inchiderea in sine, nereactionarea la provocarile lumii exterioare:
De te-ating sa feri in laturi,
De hulesc, sa taci din gura;a€¯
Fiind un temperament romantic, la Eminescu apar si accente de revolta impotriva nedreptatilor lumii, a nonvalorilor si imposturii ce triumfa in viata:
Nu spera cand vezi miseii
La izbanda facand punte,
Te-or intrece nataraii,
De ai fi cu stea in fruntea€¯
Glossaa€¯ este si o satira, dar pentru ca nu se refera la anumite persoane, ci la fenomene generale, Calinescu o numea satira fara obiecta€¯. Glossaa€¯ este o poezie de o sententiozitate gnomica, in care versurile se constituie in maxime, sentinte, aforisme ce par daltuite pentru totdeauna in marmura. Eminescu nu face risipa de figuri de stil, intalnim mai multe epitete, unele metafore si comparatii, intre care se distinge comparatia fundamentala a lumii ca teatru.
Este greu de gasit un echivalent muzical al versurilor lui Eminescu. Toate incercarile de a pune pe note poezia lui Eminescu au fost sortite esecului, chiar la George Enescu in varianta De-oi adormia€¯ din Mai am un singur dora€¯.
Ca si Luceafarula€¯, Glossaa€¯ este o capodopera de maretie glacialaa€¯, dupa cum spunea G. Calinescu.
