Unica in literatura noastra (pentru singurul motiv ca o atare creatie lirica presupune un talent uniC),
Glossa eminesciana a fost integrata unui grupaj de poezii publicat in 1883, deci intr-un moment in care perioada creatoare a autorului era, practic, incheiata. Drept urmare, ea consemna intreaga masura a maturitatii de cuget si maiestrie artistica a lui Eminescu. Prin definitie, glosa este o poezie in forma fixa (alcatuita dintr-un numar de strofe egaTcu numarul de versuri ale primei strofe, fiecare fiind dezvoltat, spre a deveni vers final, deci concluziE), cu caracter gnomic si filosofic, intrucat propune adevaruri ale cunoasterii, eticii sau moralei, cu o mare forta generalizatoare si intr-o forma poetica lapidara, concentrata, sententioasa. inainte de 1883, Mihai Eminescu fusese chinuit de intrebarea Unde voi gasi cuvantul care exprima adevarul?" si - ca si Holderlin (care credea ca trebuie sa fie cineva care sa descifreze") - cautase resorturile genialitatii din perspectiva carora sa judece adevarul, decretand": Noi suntem de cei cu-auzul fin / Si pricepuram soapta misterului divin" si altundeva: Fiinta mea eterna este / Nu-s ca fuga unei spume / Savarsita, - o idee / Ce-i merit etern sa steie."
Ajuns la ceea ce se poate numi seninatate inalta" (T. VianU), stare de fapt comunicata in finalul
Luceafarului (eu in lumea mea ma simt / Nemuritor si rece"), marele poet isi permite acum sa judece totul din perspectiva inaltimii specifice deopotriva lui Hyperion si Demiurgului insusi. Drept urmare, Glossa se constituie ca_un cod etic al omului superior, care trebuie sa renunte la conditia materialajin favoarea celei spirituale. La capatul autocunoasterii si experientei filosofice, Geniul isi da lectii" asupra incompatibilitatii cu zbaterea din cercul stramt" al pamantenilor obisnuiti. George Calinescu vedea in Glossa eminesciana capodopera satirei ideologice sententioase" caci printr-o demonstratie voieste a invedera mecanica lumii si prin ea proasta intocmire sociala" (conform Mihai Eminescu - Studii si articole, Ed. Junimea, Iasi, 1978, p. 210).
Se observa ca instrumentele satirei eminesciene nu mai sunt cele ale sarcasmului sau ale pamfletului (ca-n
Epigonii si
Scrisoarea III), ci se realizeaza prin tehnica obiectivarii clasice. Detasarea cu care sunt expuse aici ideile ajunge numai la ironie, marcand dispret si indiferenta. Geniul nu se mai confunda cu epigonii", ci s-a asezat definitiv acolo, sus, pe un soclu demiurgic, de unde poate judeca totul rece".
Luate pe rand, strofele Glossei marcheaza scenele" spectacolului si treptele judecatii orgolioase a Geniului care-si apara esenta de posibilele influente nefaste ale lumii.
Versul Vreme trece, vreme vine" se dezvolta in doua componente: interogatia retorica ce vizeaza curgerea perpetua a timpului, alaturi de anumite semnale" voit desarte"; in replica, imperativul adresat siesi solicita inchiderea in sine in scopul autodescoperirii. Timpul trecator se raporteaza imediat la tema mastii fericirii"; adresa are in vedere de-acum recea cumpan-a gandirii" chemata a descifra neaparat in plan obiectiv ca toate-s vechi si noua toate".
Prin urmare, din strofa a IlI-a, Glossa impune seninatatea judecatii geniului, pentru ca - maT~deplfrte - sa construiasca schopenhaueriana viziune a lumii ca teatru: numai prin imperative, poetul se autosfatuieste sa ramana spectator lucid si distant al jocului in care lumea isi schimba mastile. Mai departe, Viitorul si trecutul / Sunt a filei doua fete", desi in prezent le-avem pe toate". Se dezvaluie zadarnicia trecerii timpului (sub imperiul momentului liric anterioR) si Geniul este invitat spre considerare conforma (Dar de-a lor zadarnicie / Te intreaba si socoate").
Spectacolul de teatru se desfasoara pe deplin in strofa urmatoare - cu Alte masti, aceeasi piesa, / Alte guri, aceeasi gama" - si fata de el atitudinea nu poate fi decat una singura: Nu te speria si nu ai teama."
Din acest moment, Glossa nu mai poate ramane un simplu spectacol instruc-tiv-educativ pentru geniul-regizor, ci trece in judecare ironica, mastile" lumii concretizandu-se in misei" si natarai". Geniul este sfatuit catre aceeasi distantare in numele trecerii inexorabile a valului". in mod absolut logic, spectacolul lumii se incarca de viziunea teatrului acaparator" (Lumea-ntinde lucii mreje / Te momeste in varteje"), pentru ca sfatul distantarii sa devina tot mai ferm (Nu baga nici chiar de seama, / Din cararea ta afara").
Posibila interferare a geniului cu lumea trece pe o noua treapta a judecatii si atingerea, hula, sfatul oamenilor primesc o singura replica - Ca sa nu-ndragesti nimica, / Tu ramai la toate rece". Sunt descrise prin urmare, opt trepte ale legiferarii" codului etic al geniului confruntat cu lumea si aceste trepte raporteaza contemplatia la ironie, scenele" instructiv-educative putand fi sintetizate astfel: regasirea de sine a_^eniului; masca fericirii" terestre; privitor ca la teatru"; zadarnicia trecerii timpului uman, alte masti, aceeasi scena"; tovarasia miseilor si natarailor"; mrejele lumesti si geniul; tu ramai la toate rece".