Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Intertextualitate si spirit ludic in Viziunea vizuinii despre Marin SORESCU



1. In preambulul randurilor puse sub textul mentionat, se impun cateva precizari de ordin teoretic cu privire la unele notiuni de larga folosinta in teoria si critica literara din ultima vreme, precum acelea de text, context, intertextualitate. Nu vom intra in hatisurile destul de complicate ale controverselor legate de definirea acestor concepte. Cei interesati sa le aprofundeze au la dispozitie o intinsa bibliografie straina si autohtona. Intentia noastra este de a retine, pe scurt, esenta notiunilor amintite, pentru a intelege functionalitatea lor practica, de instrumente operationale, in procesul lecturii operelor literare.

Din perspectiva pragmaticii comunicarii verbale, textul e inteles ca parte a unui proces comunicativ. El indeplineste o functie, traduce o intentie, urmareste un efect, implica anumite presupozitii si se instituie intr-o situatie de comunicare specifica. in tratatele de teorie literara relativ recente (spre exemplu, lucrarea lui Paul Cornea, Introducere in teoria lecturii, Minerva, 1988 si Polirom, 1998), se fac referiri la definitia lui R. de Beaugrande si W. Dressler, ca fiind una din cele mai pertinente, privita din unghiul teoriei comunicarii verbale. in viziunea teoreticienilor citati, textul e o ocurenta (aparitiE) comunicativa, care satisface urmatoarele standarde de textualitate: coeziunea (ceea ce inseamna ca tesatura textului trimite la un sens global, unificatoR); coerenta (adica faptul ca partile lui componente se afla intr-o relatie stringenta); intentionalitatea (cu alte cuvinte, modul in care emitatorul doreste sa fie inteles, receptat ceea ce comunica); acceptabilitatea (altfel spus, setul de conventii acceptate la un moment dat de catre vorbitorii unei limbi, conventii care asigura acordul socio-comunicatiV); informativitatea (exigenta de a transmite, efectiv, ceva, o informatiE) ; situationalitatea (cerinta ca textul sa se afle in relatie cu contextul socio-cultural si situatia de comunicarE); intertextualitatea (ceea ce se refera la relatia de coprezenta intre doua sau mai multe texte, la asimilarea de mai multe texte provenite din fondul cultural - scriptural - al omeniriI). in cartea citata, Paul Cornea distinge trei modalitati de textualizare, corespunzatoare celor trei modalitati de exprimare: factuala, intalnita in textele referentiale (TR), in care obiectul comunicarii e realitatea conventionala si se foloseste un limbaj denotativ, univoc; fictionala, corespunzand textelor trans- si pseudoreferentiale (TPR), in care obiectul e o constructie imaginara, folosindu-se un limbaj simbolic ; si ludica, prezenta in textele autoreferen-tiale (TAR), care nu trimit la nici o exterioritate, sunt narcisice, obiect si scop in acelasi timp, etaland o violare a lexicului si a sintaxei. Anticipand, vom spune ca textul lui Marin Sorescu, intitulat Viziunea vizuinii, satisface, integral, trasaturile textelor trans- si pseudoreferentiale, dar implica si atribute ale textelor autorefe-rentiale, care corespund modalitatii ludice de exprimare.




Notiunea de context, prezenta in orice discutie privind procesul comunicarii, este si ea definita din diverse puncte de vedere. Din perspectiva strict lingvistica, prin context se intelege atat situatia de comunicare, cat si interlocutorul (ca statut sl roL), cunostintele factuale, varianta stilistica. Contextul lingvistic implica mai multe tipuri: contextul verbal al unei expresii (altfel spus, contextul enuntuluI); contextul extra-verbal al expresiei verbale (ceea ce se mai numeste si contextul enuntariI) si contextul extralingvistic al limbii naturale (cu alte cuvinte, contextul global al limbiI). Din punct de vedere extralingvistic, notiunea de context semnifica sistemul de referinte, implicite (nedezvaluite ori neconstientizatE) sau explicite (manifestate prin asertiuni ori indicatii specificE), de care cititorul se serveste spre a construi sens ori/si a evalua opera (textuL). Poate fi imaginat ca un camp intermediar, aflat intre cititor si text, care moduleaza orientarea si stilul receptarii individuale" (Paul Cornea, op. cit., ed. I, p. 107). Teoreticienii fac distinctie intre contextul primar (totalitatea conventiilor, conotatiilor, cunostintelor care contureaza raporturile cititorilor cu literatura, la un anumit momenT) si contextul secundar (care consta in sistemul de referinte voluntar adoptat de cititori si care sta la baza strategiilor interpretativE). La randul lor, contextele secundare sunt de mai multe feluri: contextul originar (e spatiul genezei textului, al circumstantelor elaborarii: traditie literara, biografie etc.); contextul subiectiv (e spatiul instituirii subiectului (cititoruluI) ca instanta receptoare, valorizatoarE) ; contextul transtextual (sau intertextuaL), care insumeaza punerea in relatie a unui text (opera) cu cele din care deriva (prin imitatie, influenta, parodie etc.) sau cu care prezinta afinitati; contextul analitic, cel care consta in circumscrierea lecturii intr-o perspectiva de interpretare (lingvistica, mitica, psihanalitica, sociologica etC). Pentru detalieri teoretice privind aceste notiuni, deosebit de utila este mai sus-citata carte a profesorului Paul Cornea. in prezenta noastra incercare, nuantarile referitoare la tipurile de contexte ne vor sluji ca instrumente de investigare a specificitatii artistice a uneia din creatiile derutante" ale lui Marin Sorescu.

In legatura cu conceptul de intertextualitate - cum am vazut, unul din cele sapte standarde de textualizare, dupa R. de Beaugrande si W. Dressler - teoria asupra lui se prefigureaza prin observatiile unor teoreticieni precum M. Bahtin, G. Genette, Tzvetan Todorov, Julia Kristeva, referitoare la dialog in contextul discursului literar] in special cel narativ. (Explicitarea si sistematizarea observatiilor teoretice privind dialogismul ca functionalitate a tuturor genurilor literare se pot gasi si in cartea Sorinei Balanescu, Simple propozitii. incercari de poetica, Editura Universitatii Al.I. Cuza", Iasi, 1994.) in esenta, dupa M. Bahtin (vezi Probleme de literatura si estetica. Univers, Bucuresti, 1982), cuvantul limbajului este un cuvant pe jumatate strain. El devine A«propriuA» in momentul cand vorbitorul il populeaza cu intentia sa, cu accentul sau, cand isi insuseste cuvantul si il antreneaza in aspiratia sa semantica si agresiva" {op. cit., p. 149). E de inteles ca un scriitor se foloseste de cuvinte, expresii, enunturi, fragmente mai ample de texte apartinand fondului cultural al omenirii, asimilandu-le, in conformitate cu o intentie de comunicare, cu accentul sau personal, intr-o situatie de comunicare data, astfel incat discursul (textuL) realizat de el apare ca o asimilare de texte, purtand atitudini, accente si intuitii proprii, limbajul sau devenind astfel o opinie plurilingva".

Se considera ca fara textele teoretice ale lui Bahtin, teoria telquelista despre conceptul de intertextualitate ar fi intarziat sa apara. Julia Kristeva vorbeste despre intertextualitate ca despre un mod in care textul este orientat spre corpusul literar anterior sau sincronic. Textul, spune Kristeva, este o incrucisare de cuvinte (textE) unde se citeste un alt text (cuvanT); orice text se construieste ca mozaic de citate, orice text este absorbtie si transformare a unui alt text" {Semiotike. Recherche pour une semanalyse, Editions du Seuil, 1969, p. 146). Kristeva inlocuieste termenul bahtian de intersubiectivitate (dialogisM) cu acela de intertextualitate (schimb de textE). Ea propune, totodata, si un alt termen, ideologemul, definit ca functie intertextuala, care se intinde pe intregul parcurs al textului, conferindu-i coordonate istorice, sociale, filosofice, estetice etc. Prin urmare, ideologemul reprezinta un mod particular de a citi" epoca, de a se implica sau distanta de aceasta, atat timp cat el e o functie a modului in care se intersecteaza intr-un text diversele secvente din alte spatii textuale pe care le asimileaza.

2. Un bun exemplu pentru a ilustra conceptele mentionate anterior si functionalitatea lor poietica" il ofera scriitorul Marin Sorescu, prin amuzanta sa opera Viziunea vizuinii (aparuta in 1982, la Editura AlbatroS). Autorul isi subintituleaza cartea Roman intr-o doara"*, cu urmatoarea nota inserata in subsolul paginii:

* In doua parti {Partea intai si Partea a douA) cu un numar suficient de capitole, fiecare avand un moto intamplator, si cu doua volume de versuri inedite, in afara de text, intitulate Toiuri si Ventuze (Voi. I, Toiuri, si Voi. II, VentuzE). La care se adauga un Indice si Cuprinsul.

Suntem astfel, de la inceput, avertizati, prin indicii textuali din corpusul terminologic al organizarii scripturale traditionale (roman", Partea intai", Partea a doua", capitole", moto", Indice alfabetic", Cuprins"), ca ne aflam in fata unei specii literare (romaN) scrise intr-o doara", adica sub impulsurile ludice ale unei activitati--divertisment. Acesta ar fi sensul denotativ al expresiei. Sensul conotativ este mai complex, implicand in spectrul sau semnificatii diverse, mergand de la gluma inocenta, pana la sarja pamfletului. Deci, inca din subtitlu, cititorul este prevenit asupra intentionalitatii autorului, adica asupra modului in care emitatorul textului doreste sa fie inteles. Asteptarile cititorului sunt, in acest fel, orientate spre o lectura-divertisment, expurgata, pe cat posibil, de alte exigente. Dar, parcurgand in intregime textul, cititorul constata ca mentionata precizare subtitulara e o inselatorie" scriitoriceasca, mai exact, un truc formal pentru a masca intentionalitatea ironico--parodica a romanului", care incepe sa se prefigureze cu precizarea dintr-o alta nota:

Toate transformarile eroilor nostri in eroi pozitivi si iar in negativi, ca imediat sa se faca saltul in pozitivi, si la urma inapoi si iar inainte si tot asa; precum si transformarile animalelor in oameni si-a oamenilor in animale, plante si, mai rar, in flori - au fost observate de autor, alternativ, la microscop si la telescop, intr-o camera obscura si sub cerul liber.

Din pacate, fara martori.

Desenele, vignetele si petele de cerneala apartin autorului, ca si unele personaje desenate, respectiv dulaii Codin si Mozoc, carora le aduc multumirile (mangaierilE) mele si pe aceasta cale.

Devine acum clar ca romanul intr-o doara" Viziunea vizuinii este o parabola, dar nu una obisnuita, ca atatea altele oferite de istoria literara, ci una parodica. Fiind o parodie a genului parabolic, textul lui Marin Sorescu este, in acelasi timp, nu numai o delectabila parodiere a modului de a scrie literatura (traditionala, moderna sau postmoderna), dar si o la fel de placuta parodiere a unor moravuri, atitudini si comportamente social-politice, culturale, care, in pofida unor posibilitati lesne de localizat spatio-temporal, se ridica la valoarea unor semnificatii general-umane. Stilul parodic de textualizare in Viziunea vizuinii este un mod original de a citi" epoca, adica, in terminologie intertextualista, un ideologem. Lectura" ironico-parodica soresciana are ca obiect diformitati ale unei societati si culturi totalitare si ale unui limbaj care nu mai este in stare sa exprime decat vidul existential. Iar discursul narativ in care autorul isi exprima modul sau original de a citi" epoca pune la contributie, cu o verva asociativa uimitoare, toate subdiviziunile transcendentei textuale", transtextualitatii (cu terminologia utilizata de Gerard Genette, in Palimpsestes. La litterature au second degre, Paris, 1982): paratextualitate, intertextualitate propriu-zisa, metatextualitate, hipertextualitate, arhitextualitate, contextualitate.

Intentionalitatea parodica a acestui roman intr-o doara" este exceptional marcata de toate procedeele enumerate, cu deosebite efecte sensibilizatoare in procesul receptarii. Integrate, osmotic, in plasma unui discurs narativ unitar si original, asemenea procedee contureaza nivelul artisticitatii textului in ansamblu, cu alte cuvinte, planul poieticitatii" lui, al tehnicii literare.



Cum spuneam, scriitorul isi previne, inca din titlu, cititorul ca se afla in fata unei creatii literare cu un statut aparte, neintalnit inca in taxinomiile literare cunoscute, si anume, in fata unui roman intr-o doara". Indicatia de sub titlu (intr-o doara"), ca si avertismentul tiparit pe versoul al paginii de titlu, implicand aluzii stravezii la asa-zisul realism socialist", cu eroi pozitivi si negativi, cu transformarile mecanice ale eroilor observate de autor, alternativ, la microscop si la telescop", incita interesul cititorului prin ceea ce teoreticienii literari numesc arhitextualitate (relatia de apartenenta taxinomica, de gen, implicit de viziune, de curent si de tehnica literara). Deducem, in subtextul acestui avertisment", o zeflemea orientata spre ravagiile produse de absolutismul spiritului dogmatic in plan literar-artistic. in romanul" lui Sorescu, se intalnesc multe note infrapaginale, multe ilustratii (desenE), realizate de autorul insusi, intr-un stil caricatural, ce dovedesc variatele resurse artistice ale talentului sau, apoi indice alfabetice de nume intalnite in naratiune, redactate in stil parodic, cu irezistibile efecte comice, ironice, umoristico--satirice, toate acestea fiind procedee cuprinse in ceea ce se numeste paratextualitate (marcand relatia textului cu titlul, prefata, notele marginale si infrapaginale etC).

Dintre multele exemple ce se pot da in legatura cu paratextualitatea, ne oprim la desenele reprezentand o figura feminina, apoi un Balaur cu sapte capete (un cap si o coada) si Nota autorului, combinata cu acatistul pagubasului, din preambulul primului volum" de versuri, intitulat Toiuri (pp. 92-93). in nota de subsol, marcata de un asterisc, autorul consemneaza un amuzant text strabatut de ironie si autoironie, care aminteste de tehnica insolita a lui Urmuz:

A nu se citi Tuiuri. Primul volum din Toiuri si Ventuze, despre care cititorul stie din subtitlul romanului nostru (vezi cartea pe care o ai in mana: Viziunea vizuinei, roman intr-o doara etc"). Ivite ca din senin, aceste versuri, inrudite cu mana cereasca, pun o frana lirica unui roman atat de avantat, cu scopul de a-1 da peste cap si a-1 determina sa se transforme. Cine va sari vreun vers, o strofa sau chiar - fereasca Dumnezeu - o poezie intreaga sa n-aiba pretentia ca ne-a inteles. Si pedeapsa pe lumea cealalta (lumea cealalta este tot asta, privita din partea cealalta, nu exista decat cuvantul cealalta", lumea fiind una ca si luneA) va fi aceasta: ne va transcrie versul, strofa sau poezia, impreuna cu intreaga opera, de cate 7.125 (de la facerea lumiI), fara a primi drepturi de autor. Si, pierzand vechimea de cititor, nu va mai beneficia nici de pensie conf. paragrafului 13 si faradelegii savarsite, ridicandu-i-se totodata parul maciuca in cap si permisul.



Descoperim deci o joaca frenetica de cuvinte, nu chiar nevinovata", cum s-ar parea la prima vedere. Datorita faptului ca desenele si textul din subsolul paginilor sunt insotite si de un motto, din Jorge Luis Borges, alcatuind, in ansamblu, un colaj, exemplul poate ilustra si acel caz de intertextualitate numit arhitextualitaie.

Iata acum cateva prezentari de personaje din Indicele alfabetic - in ordinea (analfabetica) a intrarii in vizuina" :

- Ursu, Ursul, Domnul Urs - din lat. ursus (vezi dictionarul ursuluI), animal omnivor, cand e animal, si, pe o treapta mai sus, om de litere si inginer silvic, seful Ocolului Pamantului nr. 1, posesor de vizuina, apartament si cenaclist. Fiinta imposibila, cu aptitudini spre domesticire (cf. caracterizarii paznicului de la ZoO), individ suspect, cu antecedente, greu de tinut in frau si usor de dus de lat (Pp. 5, 7, 15 s.a.m.d.).

Acum, prezentarea concubinei" Ursului:

- Vulpea, alias d-ra Vulpe, alias Anisoara Iordachescu, din lat. vulpes (Vezi Dict. ed. citata). Se evidentiaza prin coada stufoasa si blana-i de vulpe. Talent dramatic si aptitudini pentru roluri de ingenua in diverse spatii (padurea in curs de defrisare, pe marginea prapastiei, in namoL) si in diverse conditii economice. Inflamabila si roscovana, insarcinata de sus (Pp.).

Alt personaj:

- Iepurele, Iepurila, Fara-cap si Fara-Coada sau, prescurtat, F2 C2 - din lat. leporem si din burul - indescifrabil, in urma unor sapaturi recente la Buridava. Greu de prins, greu de tinut, dar, odata ce-ai legat prietenie cu el, e pe viata (fiindca traieste putiN). Neajutorat, poet al fugii si-al spatiilor verzi, cat vezi, verzi sau nearate. Mai are si alte calitati (Pp.). inca unul:

- Lupul, cumatrul lup, Batranul Lup de Mare, din lat. mare (marea = marE). Simbol al unor vechi popoare indoeuropene, citat de Homer, vezi-1 pe steaguri, tuiuri traco-dacice, fundeaza Roma - prin nevasta-sa, lupoaica cea miloasa - azi pe cale de disparitie din cauza cruzimii oamenilor si a unor prejudecati vanatoresti. Figura impresionanta a literaturii noastre - vreau sa spun a acestei carti - haituit in strofe strambe si nedrepte (Pp.).

Redactarea Indicelui e parodica, implicand, pe de o parte, aluzii descalificante vizand tipologii din sfera politicului, culturii, artei, stiintei si comportamentului socio-uman. Scriitorul ofera, de fapt, in indicele operei, un fel de cheie pentru interpretare, dar o cheie tare ambigua, mai bine zis, multigua, lasand nelimitat-libera capacitatea asociativa si imaginativa a cititorului in a stabili similitudini intre ordinea fictiva a cartii si realitatea epocii. Pentru multi cititori, aluziile la o anumita configuratie politica, sociala si culturala sunt relativ usor de identificat, ceea ce si explica de ce autorul a fost la un pas de a fi pedepsit, pentru o pretinsa participare la ridicola, dar si grava inscenare cunoscuta sub numele de meditatia transcendentala". Curios, si nu prea, e faptul ca, la data aparitiei, unii cronicari literari de prestigiu au trecut, usurel, peste semnificatiile din subtextul cartii, calificand-o, printr-o oportunista eschiva, ca de neinteles, ciudata. in legatura cu subtextul aluziv, invaluit intr-o acida ironie, vizand paranoia utopiilor totalitare, e de citat visul pe care Ursul 1-a avut, in vizuina sa, adormit de dragalaseniile Vulpii. Ce a visat el?

Cobora cu o franghie, facuta din lapte, laptele de la trei vaci albe, impletit cu laptele de la trei vaci negre, deci o franghie impletita in sase, vargata (laptele vacilor albe era putin mai intunecat la culoarE) catre o alta lume, sa zicem mai buna si mai dreapta, mai dreapta oricum, fiindca funia era dreapta si el mergea drept in jos. Stanca in dreapta, stanca in stanga, sus, cerul cu stelele si cu vacile, jos, lumea cealalta, mai dreapta, mai buna, dar inca nevazuta de nimeni, si el se tot lasa pe vine si la urma iar isi dezdoia genunchii, ca si cum ar fi incercat sa atinga rundul prapastiei. Cobora in salturi. Unde merg eu asa, in salturi calitative ?", se intreba deodata, oprindu-se din coboras, sa-si puna aceasta intrebare, si de ce sunt singur pe lumea asta?" ()

Si merse asa in jos pana se plictisi. Si de mers, si de jos, si de vis, caci piatra in dreapta, piatra in stanga, in sus, cerul cu stelele si cu vacile, in jos, o lume mai dreapta, mai buna, ii venea sa se dea cu capul de pereti si chiar avea unde sa-si dea cu capul, caci in dreapta stanca, in stanga stanca, sus, cerul cu stelele si cu vacile, jos, o lume mai dreapta si mai buna () si cand se plictisi de coborat, incepu iar sa urce, dar acum ce se vedea jos? Cerul, cu stelele si cu vacile, si ce se vedea sus? O lume mai dreapta si mai buna.

Avem, aici, un exemplu de hipertextualitate, de derivare a unui text (in cazul de fata, relatarea unui viS) din alt text, prin imitatie, modelul, transformat parodic, fiind limbajul plin de clisee verbale al discursurilor politice stereotipe despre utopia comunista a lumii mai drepte si mai bune", unde ar curge numai lapte si miere, dar care e imposibil de localizat (sus ?, jos ?) si de atins. Procedeul intra insa intr-o combinatie de tehnici de relatare, pentru a configura, impreuna, un text compozit, greu de definit ca formula, pentru ca implica si elemente de alegorie, de parabola, de pastisa, dar toate transfigurate parodic, cu o disponibilitate ludica impresionanta, care, o data pornita, pare a nu se mai opri. Intuim, in subtextul relatarii, o placere diabolica in demontarea si montarea a la maniere de a unor mecanisme textuale saturate de formule verbale uzate, care nu mai spun nimic, luate in sine, dar care, in noile montaje realizate de scriitor, capata viata, devin semnificante, purtatoare ale unui mod ironic de a citi" o epoca.

Discursul poetic din Viziunea vizuinii se constituie ca un mozaic sclipitor de mostre de limbaj, venind din nenumarate surse si registre expresive. El implica relatia de coprezenta intre mai multe texte si, adesea, prezenta efectiva a unui anumit text in celalalt. Este cazul nenumaratelor expresii idiomatice, zicatori, proverbe din vorbirea si paremiologia populara, al citatelor din diversi scriitori, reproduse aidoma, ca motto-un, sau parodiate, apoi al nelipsitelor aluzii, prezente la tot pasul, aspecte care contureaza intertextualitatea propriu-zisa a operei. E realmente dificil de selectat exemple pentru a ilustra aceste componente textuale, aflate intr-o osmotica relatie, pentru ca, de la primul si pana la ultimul capitol al cartii, pe fiecare pagina, ele se intersecteaza atat de organic, incat e aproape imposibil sa le delimitezi, sa le izolezi din intregul cu care fac corp comun. Reproducem, mai intai, un fragment din: Cap. II: Nu hibernati cu ochii deschisi" :



Deci Martin cazu pe ganduri. Primul gand pe care cazu fu acesta: Am ajuns sa si hibernam".

Trebuie sa precizam ca nu e vorba de hibernarea normala, cea de trei luni in timpul iernii, cand se sta la gura sobei, dupa o expresie din batrani, cand existau sobe si acestea aveau gura (o gura cat o sura), ci de una suplimentara, pe deasupra, sau, cu o expresie mult utilizata azi in zavoi, avant la lettre.

In acest exemplu, se observa cu usurinta coprezenta unor expresii (cazu pe ganduri, se sta la gura sobei, o gura cat o sura, avant la lettrE), intr-o comunicare unitara, care le amalgameaza, pentru a degaja un efect umoristic.

Cele mai frecvente citate (de natura livresca) sunt fragmente de text imprimate ca motto-uri, subtitlurile de capitole, care au functia intertextuala de a sugera semnificatia conotativa a celor relatate in cuprinsul capitolelor. Semnificatia denotativa a citatelor parvine, prin relatarea unor intamplari alegorico-parodice, la valoarea unor conotatii umoristice, care pun in criza continutul sapiential initial sau, mai bine zis, il desolemnizeaza, il maculeaza, prin plasarea in contingentul banal, cenusiu si derizoriu, reprezentat de existenta unor personaje-marionete. Multe motto-mi sunt : texte redactate in stil de regulament de circulatie rutiera : Cap. XIV, Motto : inainte drum ingust (semn de circulatiE)" ; de inscriptii mortuare: Cap. X, Motto : Stii ce somn adanc te prinde? Un somn de n-ai treaba. (Pe o crucE)" ; de propozitii de manual: Cap. V, Motto: Campia e verde. A«VerdeA» e un adjectiv. (Dintr-un manual de logica)" ; de instructiuni din regulamentele unor activitati profesionale: Cap. XXIII, Motto: Casca de protectie este absolut indispensabila cand lucram pe schele. (Dintr-un tratat de protectia munciI)" ; de buletin meteorologic: O sa ploua, ca uite ce jos zboara pisicile. (Sindrom astenic pe fond romantiC)" - bineinteles, toate inventii ale autorului. Altele sunt ghicitori populare, cu continut ambiguu (Tanta manta/Sade pe tantoi bantoi/Da tantoi bantoi/Nu sade pe tanta manta.//Tititisca plisca/Se pune pe tititiscoi pliscoi/Dar titiriscoi plescoi/Nu se pune pe titirisca plisca./ /Stanga motanga/Duce pe stangoi motangoi/Dar stangoi motangoi/Nu duce pe stanga motanga". Ghicitoare : Cotofana si bivoluL) ; sau : Striga Dobra/Din Moldova/S-o pazeasca de gaini/Ca n-are frica de caini//M-a trimis doamna de sus/La cea de jos/ Sa-i dea peste fara os. (Ghicitoare: RamA)". Functionalitatea estetico-poetica a unor asemenea motto-uri consta in insolitarea discursului narativ si in crearea efectului de surpriza, nu mai putin de deruta, in instanta receptoare, pentru a rotunji, in final, un sentiment de buna-dispozitie, reconfortant si in planul reflexivitatii cititorului, dandu-i acestuia o satisfactie suficienta siesi, ca in cazul oricarei opere care acopera, pe deplin, exigentele artei autentice. in ce priveste comportamentul aluziv al naratorului (fie el autorul sau, pe rand, nastrusnicele sale personaje - animalierE), acesta strabate, de la inceput pana la sfarsit (sau da fine al capo" ; ca sa folosim expresia parodica a scriitoruluI), intregul text, constituind nota stilistica fundamentala a cartii. Aluziile ironice, uneori satirico--sarcastice, ale scriitorului vizeaza aspecte dintre cele mai diverse ale unei epoci dominate de dogmatism, conformism duplicitar, suspiciune si teroare, de obsesii si reflexe dezumanizante. Sunt supuse, rand pe rand, jocului parodic aluziv aspecte precum: utopia lumii mai drepte si mai bune" ; badarania si ignoranta agresiva a aparatnicilor", a ierarhiei rosii; conditia morala mizerabila a acesteia; moravurile si/sau naravurile vietii culturale, ale faunei cenaclurilor literare, obediente si intolerante, reprezentand poeti veleitari si critici inepti; diversele manii, intalnite in campul unor investigatii filosofice, stiintifice, filologice; cliseele limbajului de lemn s.a. Sa ilustram cu cateva exemple acest joc parodic intertextual cu finalitate aluziv-ludica

Iata o aluzie la unele maniere de a face literatura: in ultima jumatate de an, am tot tinut-o in triunghiul clasic : Ursul, Vulpea, Vitica. hai sa ne intoarcem la eroii nostri (Ce bufnita canta acolo, ca ma deranjeaza!

    Sau cucuvea?), la niste eroi mai oropsiti, care traiesc in afara triunghiului, dar iot in padure.

Acum, un fragment aluziv-ironic la adresa unor manii filologice, cu iz protocronist:

Pe balta plutea o broasca testoasa si una fara, iar Viezurele, ca sa se ia cu vorba si sa se produca acel fenomen de Nirvana din care se zice c-ar fi traind indienii, le atrase intr-o discutie lingvistica:

- De ce lingvistica si nu linguistica ? oracai broasca fara, careia ii placea sa ia totul ab initio.



- Ab, de la isi clarifica siesi o nelamurire Broasca Testoasa si se dadu la fund, sa se concentreze mai bine.

- Puturoasa asta traieste 800 de ani si inca nu stie latineste, se confesa Viezurele. Acum 800 de ani, toti vorbeau latineste ca popa, in afara de elementele de substrat, care se inrudeau cu albaneza. Viezure, ghiuj, mos, cocos, gard bun!

   

- Iata ce ne-a mai ramas, spuse broscuta, suindu-se pe un brusture ca pe un gard tracic. Pe Viezure il framanta demult o problema.

Iata si o aluzie la maniile filosofarde:

Poate cel mai interesant era in gandul lui Bursucul, care avea oarecare cunostinte teoretice, si privind, de pilda, o cacareaza de iepure, trecu totul prin cosmogonia indiana, budista, egipteana, spunand ca asa trebuie sa fi fost si soarele la inceput, nu mai mare decat o cacareaza, dar scurgandu-se timpul si tot primind sugestii dintr-o parte si din alta, isi marise nucleul si ajunsese la faza incandescenta de azi. Sa se stinga pentru cateva ore macar_ soarele, sa vedeti atunci ce consum de electricitate, ce bajbaiala, cate qui-pro--quo-uri, asa cum s-au conceput copiii aia multi la New York, ca a fost o pana de electricitate si dupa noua luni s-au nascut atatia copii, ca au daramat toate statisticile.

Prin comentariul explicativ din ultima fraza, care presupune un text statistic aparut, candva, in presa, fara a fi numit sau citat, fragmentul este ilustrativ si pentru ceea ce se numeste metatextualitate. Un exemplu oarecum similar intalnim in poezia Nu cunosc, din voi. Toiuri: Nu cunosc un cer sub limba,/0, deasupra cerul gurii!

    / Cine cozile isi plimba/Cu paunii, p-altii surii ? //Agatata taina moare/La trei palme de bemolii/Unde dai si ce rasare!

   /Mores tempora - o, molii!

    ". Aparenta aiurita a versurilor, implicand franturi de expresii idiomatice, de exclamatii livresti celebre (O, tempora, o, mores !

   ), nu e lipsita in subtext de semnificatie.

Alteori, se obtin ilariante efecte prin interpolarea unui text anecdotic (banC) in enuntul narativ:

Vulpea se facu mica langa el.

Avea pielea fina, dar foarte fina, formata din celule clasa-ntaia, cum se gandi Pache, si foarte nervoase si sensibile, ca oriunde puneai mana, ea pretindea ca o doare si zicea AuV.

Ii povesti gluma care-i venise in minte, cu ardeleanul care, in noaptea nuntii, la intrebarile repetate ale mirelui ca te doare, Florico?", aceasta raspunsese, la fel de repetat, Ma doare", ardeleanul se ridicase si batuse la vecin: Bade Gheorghe, vino si culca-te cu nevasta-mea, ca mie mj-e mila".

- Vai, delicios banc, spuse Ursula, desi, in gandul ei, nu-1 considera un spirit de salon, nu gasea aici cine stie ce rafinament. - Si mai departe ?, intreba ea. A venit ala?

Pe intregul parcurs al discursului, se intalnesc fraze explicative emise de narator, referitoare la atitudini, comportamente, gesturi ale insolitelor personaje, enunturi care sugereaza relatia de implicare, de interferenta a romanului cu campul socio--cultural de apartenenta, constand din textualizarea unor optiuni (sociale, politice, culturalE), interese, obsesii caracteristice diverselor grupuri (ilustrate alegorico--parodic de personaje precum Ursul, Vulpea, Bursucul, Iepurele, Cocosul si celelaltE), de asemenea, preconstructe tematice, de configuratii semantice (topoi", ideolo-geme" etC), toate tinand de ceea ce, cu un termen frecvent folosit, se numeste contextualitate. Relatia romanului cu un anumit camp socio-cultural este lesne de identificat si de datat, cu toate acestea, substanta sa ideatica, estetico-poetica, nu devine caduca, o data cu trecerea timpului, pentru ca ea contine aspecte general-umane, manifestate in forme databile, concretizate intr-o anumita perioada. Totalitarismul, dogmatismul, parvenitismul, prostia, badarania, delatiunea, compromisurile de orice fel si toate pacatele personificate de fauna acestei carti sunt de cand lumea si vor dainui, probabil, cat lumea. Iata de ce romanul intr-o doara" al lui Marin Sorescu poate interesa cititorul, indiferent de locul si timpul vietuirii sale, cu o conditie: sa dispuna de un larg orizont cultural, de un fond aperceptiv care sa-i inlesneasca actualizarea" virtualitatilor ideologice si estetico-poetice ale textului. Sa ne referim, iarasi, la un exemplu :



Traia intr-o cabana. (E vorba de Urs, personaj-sef al unui ocol silvic, a se citi inalt dregator", director" de institutii mai mari sau mai mici, insarcinati" cu felurite afaceri, n.n.). Era oarecum izolat de centru - de cate ori pronunta cuvantul centru", expresia fetei sale capata o anumita gravitate, ca si cum ar fi spus centrul pamantului" - si toate dispozitiile le primea prin posta. Si aici ar fi fost o problema - ca intarziau dispozitiile cu scrisori cu tot, din cauza ca vom pune intai trei puncte si iar trei puncte, tovarasul Fara-Cap-Si-Fara-Coada (vai, iar am ajuns la asta, saracul!

   ), care era si postas, dar si responsabil cu continutul, intrucat, cum spunea el, eu nu pot duce in carca material inflamabil, intr-un loc ca padurea, unde, la cea mai mica scanteie, orice frunza".

Asa ca deschidea pur si simplu scrisorile si le cauta de chibrituri.

Aspecte precum sindromul de supunere neconditionata fata de autoritatea tutelara, obsesia filajului" institutionalizat, camuflate de limbajul cetos al parabolei, sunt realitati nelegate de timp si spatiu, pe care oricand un cititor avizat le va putea descoperi, cu placerea data de inteipretarea oricarei vorbiri mai mult sau mai putin criptice.

Modul ironico-parodic de a citi" o epoca, dominata de un totalitarism neimblanzit, ia infatisarea unui joc discursiv amuzant, in care, cum am vazut, dialogismul intertextual se rasfata, pe fiecare pagina a cartii, cu incontestabile efecte sensibiliza-toare in procesul lecturii. Pe langa virtualitatile ideologice, ironice si, adeseori, sarcastice ale discursului narativ, acesta are, evident, o functionalitate ludica bine conturata, care a derutat, in epoca, o buna parte a criticii literare. Frenezia ludica intertextuala soresciana era o modalitate de manifestare a unei disidente, poate mai eficienta decat altele, o disidenta fata de o ideologie institutionalizata retardata, cu toate efectele ei dezastruoase, in plan politic, social, cultural, dar si fata de unele practici scripturale mai indraznete din campul literaturii. in ceea ce priveste aceste din urma aspecte, circumspectia hatra a scriitorului nu trebuie sa ne mire, pentru ca ea face parte din viziunea si comportamentul sau nonconformist, care strabat intreaga sa creatie. Marin Sorescu a pus in criza, in diferite registre, lirice, epice si dramatice, existenta in general, toate modalitatile de expresie, cu stereotipiile lor. De un efect comic irezistibil sunt, de exemplu, in aceasta privinta, productia poetica a Cocosului, care, de pe o stinghie, recita Sa nu luam avans de mizerie, si, mai ales, comentariile cenaclistilor" patrupezi prilejuite de acest text. Oprit in incercarea de a-si comenta propria creatie, Cocosul replica prompt:

- Nu stau deloc, de maretie a prezentului, de incredere in stramosi si in moase. Moasele de la sate sunt tot mai bune, iar stramosii sunt tot mai bine mositi. Iata ce am vrut sa spun in aceasta poezie neinteleasa, pentru ca poetul e, prin definitie, un neinteles.

Cocosul-poet, care traise necazul unei detentii venite din senin, da unele explicatii auditorilor despre timpul cand s-a petrecut nefericita intamplare:

- Demult, zise cocosul, in vremea aia afurisita, cand nu puteai sa te plimbi ca acuma si orice intentie insemna un proces de intentie, si pentru orice proces de intentie ti se facea proces, si pentru orice proces ti se dadea o detentie, si dupa detentie, nici o atentie.



Dincolo de aluziile la un anumit context socio-politic, de efect expresiv sunt aici rimele interioare, rezultat al jocului de cuvinte, aparent gratuit. Procedeul este des folosit in roman si contribuie la conturarea notei de divertisment a operei. Uneori, scriitorul abuzeaza de acest procedeu, ca in poezia Mi, din volumul Toiuri: Mi se-ntruna, mi se-ncotro/Mi te duce mi s-ar culce/incotro caci eu nu potro/Sa mai ma dezvat de dulce.//De dulcele, de ulcele,/Dedulcite-n dulcigaie,/Pe-un picior de rai, de raie,/De raiale, de raiele.//Deraiere-n dedesupturi./Si mai am daca ma scuturi".

Desi nu e lipsit cu totul de semnificatie aluziv-ironica, textul aduce mai degraba cu joaca infantila a framantarilor de limba pur-gratuite.

Scriitor modern prin excelenta, a carui opera contine si unele elemente de tehnica postmodernista, Marin Sorescu nu se arata prea entuziasmat de teoriile si experimentele privind productivitatea textualista, pentru ca nu s-ar putea explica, in alt fel, ironia sa la adresa acestui aspect. Dar sunt destule fragmente in Viziunea vizuinii unde scriitorul isi elaboreaza textul la vedere", in care se arata cum se produce enuntul, cum isi cauta naratorul cuvintele, expresiile cele mai potrivite, cum colaboreaza el cu personajele, cu cititorii. Sa ne raportam la cateva exemple : Daca situatia aceasta, spune vulpea (n.n.), tie ti se pare ca e plina de haz si merita sa-ti prapadesti tineretea pentru ea, atunci inseamna ca eu m-am tampit de-a binelea ori ca mi-am pierdut simtul umorului. (De schimbat A«tampitA» cu A«prostitA».)" ; Ati mai vazut dumneavoastra cocos, nu zic ba. Daca nu v-au cazut ochii pe acest cocos, cocosul nostru, nu v-ati ales cu mare lucru. Era un cocos sau, mai bine, sa zicem este (pentru ca mai traieste si azi, daca nu l-o fi mancat Vulpea, sau poate dumneavoastra, iubiti cititori, ori poate, Doamne fereste chiar eu, autorul, din greseala), frumos din cale-afara, falnic precum o fanfara si la fel de sonor" ; sau : - Ursul, demult de tot, l-am lasat cu Vulpea Parca topica nu este prea buna, mai bine spus : A«Pe Urs l-am lasat demult de tot cu VulpeaA» sau A«Demult de tot, l-am lasat cu Vulpea pe UrsA». Aici nu-mi place A«Vulpea pe UrsA». A«Cam de mult l-am lasat noiA» nu, A«Cam de mult i-am lasat noi pe Urs si pe VulpeA», acum fiecare are ceva pe el. Grele probleme mai ridica si stilistica, mai ales prin luna a V-a (prin ce?)".

Si exemplele pot continua. Ne oprim, subliniind inca o data ca scriitorul foloseste procedeul cu intentionalitate vadit ironica.

Amprenta ludica a discursului poetic din Viziunea vizuinii este un semn cu semnificatii multiple, este o joaca" amuzanta cu serioase intelesuri existentiale, este un semnificam complex, realizat printr-o impresionanta dexteritate intertextuala (si/ sau intertextualist-postmodernista), care trimite la un mod ironico-parodic de a citi o anume perioada istorica.

Unii critici au surprins, corect, credem noi, aspectele postmoderniste ale creatiei lui Marin Sorescu. Printre acestea, sunt de retinut: o anumita poza sau retorica postavangardista, tinuta hermeneutica (pretabila la interpretari multiple si de adancimE) a scrierilor sale, filosofia de Canuta - om sucit" (cum se exprima Monica SpiridoN), care torsioneaza orice lucru pana la a deveni opusul sau, deschiderea implicita spre paradoxal.

Lectura romanului Viziunea vizuinii indreptateste consemnarea si a altor aspecte caracteristice pentru ceea ce se numeste postmodernism. in afara notelor de parodie si spirit ludic, asupra carora am insistat in prezenta noastra interpretare, romanul in discutie are si alte afinitati cu postmodemismul. El propune o epistema noua si o sensibilitate noua, adaptata la bulversarea frontierelor dintre ratiune si fantezie, care pune in cauza notiunea de reprezentare; apoi starea fragmentara (titluri, motto-uri, poezii, naratiuni scurtE) a discursului literar, care e deschis jocului limbajului; in fine, instituie o noua relatie intre autor - text - cititor, cititorul trebuind sa stabileasca legatura dintre fragmentele textului, dupa sugestiile montajului realizat de autor, textul devenind te(C)sr, adica obiect de testare a performantelor creatoare ale cititorului. in La lilieci, ironia, alaturi de epicul pur, limbajul denotativ, indica alte evidente procedee postmoderne.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.