Tot atat de lipsit de imaginatie" - in sensul pozitiv al expresiei: autorul nu poate si declara ca nu vrea sa scrie decat plecand de la fapte reale - este si romanul
Padurea spanzuratilor, publicat pentru prima data la doi ani dupa
Ion. Este romanul razboiului (e vorba de primul razboi mondiaL) si al conditiei tragice a intelectualului ardelean, silit sa lupte cu arma in mana impotriva neamului sau.
Apostol Bologa (prenumele e simbolic, ca si acela al eroului din romanul anterioR) este fiul unui avocat, luptator memorandist, el insusi facand studii filozofice si juridice. Murind, tatal il indemnase sa nu uite ca este roman. Dar tanarul, in afara unei sensibilitati mis-tico-religioase, venite din partea mamei, pare a se comporta destul de asemanator cu Titu Herdelea din Ion. Priveste mai curand cu indiferenta la framantarile politice si nationale ale romanilor ardeleni si, in preajma razboiului, se grabeste sa imbrace uniforma militara mai mult pentru ca o vazuse pe logodnica sa, Marta Domsa, privind admirativ un ofiter de honvezi. Razboiul il pune insa in fata unor drame zguduitoare. Romanul se deschide cu spanzurarea locotenentului ceh Svoboda, acuzat de dezertare la inamic, cu reflectiile amare ale capitanului Klapka, de aceeasi nationalitate, imagini si idei care se strecoara pe nesimtite in cugetul eroului, luand formele unor obsesii latente, dar amenintatoare pentru echilibrul sau moral. Numai geniul lui Rebreanu a izbutit sa nu faca din acest personaj o abstractiune goala patriotarda. Aparent indiferent, Bologa se distinge ca ofiter artilerist, e decorat, laudat de superiori, dar cere sa nu fie trimis pe frontul romanesc, fapt ce-i atrage notarea ca suspect in scriptele secrete ale generalului Karg, supravegheat in consecinta, o data cu alti ofiteri de alte nationalitati din armata fostului Imperiu austro-ungar, de catre locotenentul maghiar Varga. Discutiile de la popota sau cu alte prilejuri, referitoare la monstruosul imperiu, inchisoare a mai multor popoare, ca si cele privitoare la calamitatile razboiului in genere, provoaca modificari treptate in psihologia personajului, si asa predispus la interiorizari. Ca cetatean austriac si ofiter, facand la un moment dat parte din completul de judecata a abaterilor de la codul militar, Apostol Bologa ar trebui sa se supuna datoriei si juramantului de credinta facut. Dar, ca roman, simte ca nu poate lupta contra fratilor sai, fie si indirect, numai aprovizionand frontul cu munitii, insarcinare pe care o primeste la un moment dat. Convingerile lui privind juramantul ostasesc devin tot mai tulburi si contradictorii, de neinteles pana la un punct nici chiar de el. Venit acasa intr-o permisie, rupe logodna cu Marta, pentru simplul fapt de a o fi auzit vorbind ungureste. Cand cineva ii atrage atentia ca nu trebuia sa se supere si sa pacatuiasca prin sovinism, Bologa se infurie si il loveste cu pumnii, apoi, luandu-si seama, deconcertat, tot el revine si-si cere iertare. Culme a contradictiei psihologice la un ins de conditia lui, dar excelenta observare a omenescului, eroul, despartit de logodnica lui romanca, e facut sa se indragosteasca fulgerator de o unguroaica, o fata simpla de la tara, Ilona, fiica groparului Vidor din satul Lunca, langa Ghimes, pe granita, unde se afla frontul si unde fusese transferat de curand, de asta data chiar ,in fata romanilor. Ghimes este tocmai localitatea unde se petrecuse, cu trei ani in urma, drama fratelui romancierului, Emil. Rebreanu a cercetat mai tarziu locul, a deshumat osemintele executatului pentru incercare de dezertare la inamic si le-a ingropat dincoace de vechea frontiera, spre rasarit, asa cum ar fi dorit cel mort.
Sentimentul ca n-ar trebui sa lupte impotriva fratilor sai, alimentat si de atrocitatile militarilor maghiari, care-i spanzurau pe taranii romani acuzandu-i de spionaj numai pentru ca se duceau in zona frontului sa-si sape ogoarele, faptul de a fi fost numit, din nou, intre juratii care condamnau la moarte, totul il impinge pe Bologa sa planuiasca dezertarea la romani. Planul este insa atat de rau conceput- cauza principala a neluarii in calcul a precautiilor absolut necesare fiind mereu dezechilibrul psihic al omului macinat de contradictii -, incat Apostol este prins de locotenentul Varga, noaptea, dibuind cararile muntoase dintre linii, arestat, adus in fata tribunalului militar si condamnat la moarte prin spanzuratoare. Totul se petrece ca intr-un cosmar ingrozitor, negru, tulbure, condamnatul mergand spre moarte ca intr-un fel de transa, romanul sfarsind, rotund (ca si IoN), in aceeasi sumbra cheie epica, cu deosebire ca locotenentul Svoboda fusese pus in streang intr-un amurg noros, intunecat de noiembrie, in timp ce Apostol murea in zorii unei zile de mai. Cum arata G. Calinescu, niciodata cuvintele patrie, natie romana si alte clisee patriotice nu vin in gura lui Bologa". Drama lui este insa cea mai puternica pledoarie impotriva grozaviilor razboiului si a apartenentei imposibil de eludat la comunitatea etnica romaneasca.
ATENTIE: Nu pierdeti din vedere - in afara de principalele momente ale desfasurarii actiunii - ideea principala a romanului (drama intelectualuluI) si echilibrul compozitional.
