Dupa o asteptare de trei ani, a aparut, in sfarsit, si al doilea volum din agendele literare ale lui E. Lovinescu privind activitatea cenaclului Sburatorul". Cum acest jurnal de santier a fost tinut din 1923 pana in preajma mortii (1943) si materia, pana acum publicata, ajunge in anul 1929, mai e destul, pana la incheierea publicarii sale. De altfel, trebuie spus, ca numai o minune a salvat de la disparitie acest jurnal. D-na Ecaterina Balacioiu fosta sotie a criticului, cand persecutiile impotriva ei erau in toi, s-a invelit, la propriu, sub imbracaminte, cu caietele-jurnal si - riscand totul - 1-a depus la ambasada Frantei, de unde a ajuns la Paris in posesia d-nei Monica Lovinescu, care 1-a incredintat, in 1990, sub forma de dactilograma si o copie xerox dupa manuscris, spre publicare Editurii Minerva. Au urmat ani de travaliu adancit, pentru corecta transcriere a textului (realizat ireprosabil de d-na Gabriela OmaT) si pentru adnotarea sa. Aceasta din urma operatie, colosala ca efort stiintific si documentar, e faptuita de dl Alexandru George si, la acest al doilea volum, si de d-na Gabriela Omat. incat, fata de enorma cantitate de munca investita in editarea acestui jurnal de atelier al lui Lovinescu, publicarea, in sase ani, a numai doua volume, ocupand materia anilor 1922-1929, nu e un ritm prea lent ci, indraznesc a crede, dimpotriva, chiar un record. insemnarile de atelier ale lui Lovinescu privind activitatea Sburatorului" (a cenaclului si a revisteI) sunt eliptice cu totul si, adesea, chiar criptice. E evident ca marele critic isi facea insemnari ca un fel de aide memorie pentru a scrie, candva, o istorie a Sburatorului". Cum boala necrutatoare a venit pe la 61 de ani iar moartea la 62 neimpliniti (iulie 1943), proiectata istorie n-a mai apucat sa fie scrisa (lasand neincheiat chiar ultimul volum din ciclul studiilor junimiste scris de critiC). Astfel ca, acum, la publicarea agendelor literare Sburatorul", adeseori insemnarile, pentru a fi intelese, au nevoie de clarificare prin adnotari migaloase intr-o sectiune corpolenta a aparatului critic. Marturisesc ca am citit si acest volum, consultand, aproape avid, adnotarile din aparatul critic, care mi-au clarificat, chiar mie care cunosc bine epoca si ambianta Sburatorului", multe chestiuni care, altfel, ramaneau obscure. Felix Aderca, unul dintre personajele cheie ale cenaclului (nu numaI) a denumit odata Sburatorul" drept un atelier de cercetare literara. E o definitie bine gasita, care se verifica deplin la lectura acestor insemnari despre cenaclu. Factorul diriguitor, de toti recunoscut, era Lovinescu. Ceilalti, chiar personajele mai importante - desi opozanti si, adesea dizidenti - se supuneau ambiantei. Veneau aici, la sedintele saptamanale de lectura, scriitori de pe atunci importanti (Rebreanu, Cam ii Petrescu,
Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Aderca, G. M. Zamfirescu, G. Calinescu, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Tudor Musatescu, Camil Baltazar, VoroncA), altii cu pretentii nejustificate (G. Braescu, Ticu ArchiP) dar datorate aprecierilor din cenaclu, altii (Bebs si Cella DclavranceA) numai ca audienti si factori de opinie, apoi nisipul miscator al celor veniti sa citeasca timid productia lor. Printre acestia a fost si G. Ciprian care si-a citit aici, recoltand nu totdeauna opinii favorabile, Omul cu martoaga. Lovinescu avea nu numai har de amfitrion al cenaclului, dar era vesnic disponibil tuturor diletantilor si veleitarilor care veneau sa-i citeasca compozitiile lor, ferecandu-1 pe critic la birou ore intregi in ascultare. Si rare ori, in aceste inoportunitati, venea verdictul aspru si acid. De obicei, criticul lasa acestor incepatori timizi sau obraznici o raza de speranta si, uneori, rar, ii invita sa citeasca in cenaclu. Cateodata, la sedintele de lectura se aduna lume destula (ca in ziua de 27 noiembrie 1927), cand, in salon, se aflau 22 de persoane dar nimeni nu adusese nimic de citit. Tragic", conchidea scurt criticul. Si, repede, se improvizau lecturi (articolE) care, finalmente, recoltau reale succese. Si astfel de situatii, totusi penibile, s-au tot repetat (Sedinta inceputa lugubru fara cititorI)". Uneori, in fata acestor stari limita, criticul se intreba iritat Mai exista sedintele A«SburatoruluiA»?" Dar, trecand peste aceste incidente, sedintele cenaclului erau productive, cu lecturi importante (aici si-a citit, in 1925-1926. Hortensia Papadat-Bengescu intreg romanul Concert din muzica de Bach (pe masura ce era elaboraT) si cu discutii realmente stralucite si incitante. Romanciera va marturisi, apoi, ca datoreaza romanul sfaturilor lui Lovinescu si colegilor din cenaclu.
De obicei, un critic de orientare si directiva, cu autoritate necontestata, dispune de o revista. Maiorescu a avut Convorbiri literare", Gherea Contemporanul" si Literatura si Stiinta", Ibraileanu Viata Romaneasca", Iorga Samanatorul", Neamul Romanesc literar" si, dupa razboi, Ramurile" craiovene ca si Nazuinta". Lovinescu prezinta particularitatea nefericita de a nu fi avut parte de o revista de durata, Sburatorul" aparand, in prima serie, in 1919-1922, si, a doua serie, 12 numere, in 1926-1927. E probabil ca tinerii scriitori au venit initial, imediat dupa razboi, la cenaclul lovinescian pentru ca, atunci, exista revista, care le publica si comenta productia, lansandu-i in lumea literelor. Dar, apoi, cand revista si-a incetat aparitia sau a reaparut pentru putina vreme? Unii, cei mai multi, faceau parte din prima falanga sburatorista si au ramas (cu exceptiile cunoscute, ca, de pilda, Tudor Vianu care a parasit cenaclul si cariera de critic, iritandu-1 mult pe mentoR), ceilalti au venit pentru ca aveau nevoie - acuta - de ambianta literara care ii asculta si pe debutanti, rostind judecati de care aveau nevoie, chiar cand le erau nefavorabile. Dar unora noi veniti (Simion Stolnicu, Eugen Jebeleanu, Cicerone Teodorescu, Radu Boureanu etC), judecatile pe care le audiau emotionati le erau deplin favorabile, dandu-le necesara incredere in scrisul lor. Lovinescu isi cucerise autoritate, in perioada aceasta, si datorita cartilor sale de sinteza. E vorba, desigur, de
Istoria literaturii romane contemporane, unde sburatoristii (nu numai ei!) sperau sa-si gaseasca un loc. De altfel, volumul pe care il comentez incepe insemnarile la 9 septembrie 1926, consemnand ca s-a intors din vacanta de la Falticeni cu primele doua volume din Istoria literaturii si ca editorul Benvcnisti are hartia pregatita si lucrul la cele doua carti va incepe imediat. La 23 octombrie 1926 consemneaza, in chenar (semn ca stirea e iesita din comuN), aparitia primului volum din Istorie. A tinut sa precizeze, intr-un interviu din Rampa", inca inainte de aparitia cartii, ca o considera o urmare logica a Istoriei civilizatiei romane, ambele lucrari fiind insufletite de aceeasi idee generala a A«sincronizariiA», adica de necesitatea sociologica a unei dependente a intregii vieti contemporane". Scriitori cu aspiratii moderne in planul literaturii isi gaseau, deci, firesc, in Lovinescu un indrumator si un coleg de convingeri. Acestia veneau in cenaclul lovinescian, aici neavand ce cauta autohtonistii (neosamanatorismul, gandirismul care atunci se nasteA). Apoi, Lovinescu avea acces peste tot in presa literara sau artistica, era solicitat iar cuvantul sau ascultat. Si cine stia, atunci, in 1926, ca reaparutul Sburatorul" (cu subventii obtinute, de G. Nichita, de la Goga, ministru de Interne in guvernul AverescU) va fi efemer ca durata? Se spera (inclusiv LovinescU) ca revista va dura. Speranta nu s-a verificat, subventiile venind cu taraita si, apoi, au sistat cu totul. Lovinescu a fost destul de iritat de acest esec. Si iritarea lui crestea, cand a constatat ca tinerii din cenaclu intemeiaza reviste ale lor cu stipendii greu obtinute, cand normal i se parea sa le fi indreptat spre alimentarea Sburatorului". Asa au aparut, chiar in acei ani, revistele, Viata literara" a lui I. Valerian (sburatorisT), Sinteza" (lui G. Nichita si G. CalinescU), Kalende" (initiata si condusa de Tudor Soimaru, Vladimir Streinu si Pompiliu ConstantinescU), Camil Petrescu, dupa episodul revistei de el creat Cetatea literara" preluand conducerea Universului literar". E drept ca aceste publicatii au fost efemere. Dar Lovinescu ar fi trebuit sa se bucure de aparitia lor pentru ca (mai ales Kalende") fortificau directia de el inaugurata si reprezentata. Si cu toate acestea, Lovinescu a refuzat sa colaboreze la aceasta publicatie, inclusiv sa raspunda la o ancheta privind ortodoxismul. Viata literara" publica, saptamanal, informatii despre cenaclul Sburatorul" de Lovinescu redactate (textul aidoma se regasea, uneori, si in Rampa"). Dar revista lui I. Valerian (o vreme codirector a fost CalinescU) era rau facuta, Lovinescu tratandu-1, in aceste caiete-jurnal, invariabil drept imbecil, rostind, tot aici, cele mai negative opinii despre poezia sa. (E un imbecil ce nu stie ce vrea si incurca numai prin tacere si impleticire de vorba.") in sfarsit, Lovinescu, bun prieten cu Ion Petrovici, devenit ministru al Instructiunii in guvernul Averescu (1926-1927), il numeste pe critic consilier editorial la Casa Scoalelor, unde putea publica si productia unor sburatoristi (Ion Barbu a asteptat vreun an cu Joc secund, intitulat initial OcheaN). De asemenea, marele critic era sfatuitorul editorului Benvenisti (pana a falimentaT), unde putea fi publicata si productia literara a sburatoristilor. Era, in sfarsit, asaltat sa obtina mutarea la o catedra in Bucuresti a cenaclistilor (Al. T. Stamatiad, Vladimir Streinu, Pompiliu ConstantinescU) care functionau la scoli secundare din provincie. Avea, deci, in ciuda lipsei unei reviste, atuurile sale, toate (mai ales Istoria si articolele salE) contribuind la consolidarea prestigiului si a autoritatii sale. Importante sunt, in jurnalul acestor ani, infruntarile cu unii sburatoristi (mai ales cu Aaerca, mereu nemultumit, cu dreptate, ca Lovinescu nu-i recunoaste rolul important exercitat in descoperirea si promovarea valorilor moderniste - Arghezi, Bacovia, Maniu, ba chiar ca a formulat, inaintea criticului, in 1913, ideea sincronismuluI), apoi cu Vladimir Streinu, cu Pompiliu Constantinescu (cu care, la un moment dat considera ca s-au despartit definitiV), in sfarsit, vesnicile dispute cu Camil Petrescu si Ion Barbu (pe acesta din urma il considera efectiv alienat si-i cam era frica sa ramana cu el singur in biroU). Iar Camil Petrescu era. invariabil, prezentat ca megaloman insuportabil si maniac iremediabil. Iata insemnarea din 18 septembrie 1926: La 9 seara-10 1/2. Camil Petrescu in culmea megalomaniei. Exhibeaza contracte cu doua teatre: crede grozavii despre Mitica (sinteza intre Caragiale si BraescU), are corespondente oficiale cu Parisul (a incasat 40 000 lei si 4 000 francI). E cel mai marc om de teatru, c cel mai mare cunoscator al limbei etc vrea sa i se dea 6 milioane, sa faca un teatru. Pleaca la Paris etc, etc." infruntarile cu Camil erau continue, transformandu-sc adesea in cearta si rupturi, incat e explicabil eseul stiut al prozatorului. Dl Ii. Lovinescu sub zodia seninatatii imperturbabile.
Aceste agende literare care constituie jurnalul lui Lovinescu, cu toate incifrarile lor, se citesc cu marc, acut interes, relevand o alta infatisare a cenaclului, Sburatorul" decat cea fixata in Memorii. Sa avem rabdare pana la aparitia celui de al treilea volum al acestui, totusi, jurnal al lui Lovinescu.
Decembrie 1996
