Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ion GHEORGHE - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 16 aug. 1935, corn. Florica, jud. Buzau.

Poet

Provine dintr-o familie de tarani; tatal, Anton Gheorghe, are radacini ardelene; mama - Filofteia (n. Marin).

Studii primare in satul natal, urmate de Scoala Normala "Spini Haret" (1947-1948) si Scoala Pedagogica din Buzau (1950-1952). Absolvent al Scolii de Literatura "M. Eminescu" din Bucuresti (1952-1954). Licentiat in filologie al Univ. din Bucuresti (1970). Redactor, cu intermitente, la rev. Albina si Drumul belsugului (1954-1957), apoi la Gazeta literara si (din 1963) la Luceafarul. A debutat cu versuri in rev. Tanarul scriitor (1953), editorial cu romanul in versuri Paine si sare (1957). Poet de substanta "traditionalista", GHEORGHE incorporeaza, intr-o opera ampla si inegala valoric, variile dimensiuni ale spiritualitatii rurale, exploatand miturile, legendele, ritualurile populare, proiectate frecvent asupra realitatii imediate; evenimentul actual comunica astfel cu arhetipalul, mentalitatea traditionala se confrunta dramatic cu istoria care ramane obsesia fundamentala a poetului (v. indeosebi Nopti cu luna pe Oceanul Atlantic, 1966; Zoosophia, 1967; Vine iarba, 1968, Cavalerul trac, 1969; Mai mult ca plansul, 1970; Megalitice, 1972; Noimele, 1976; Dacia Feniks, 1978; Elegii politice, 1980; Cenusile, 1980; Scripturile, 1983; Condica in versuri, 1987 ; Zalmoksiile, 1988). Reflectii asupra miturilor autohtone in Cultul Zburatorului (1974). Versuri pentru copii: Tara randunelelor (1963). Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1966; Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1976).

Dupa o incercare epica neizbutita, cu romanul in versuri Paine si sare (1957), prea subordonat schematismului si cliseelor epocii, poemele confesive din Caile pamantului (1960) incearca, doar cu partiale reusite, conturarea unui autoportret liric trasat in linii energice: poetul se vrea un exponent al colectivitatii, cantaret al "patimei taranii" si "nelinistii taranesti", menit sa repare nedreptatile istoriei, indarjirea argheziana din Testament si noua intransigenta etica a "generatiei Labis" se conjuga aici, anuntand ceva din tensiunea dramatica a operei viitoare. La randul lor, baladele din Cariatida (1964) pregatesc marile desfasurari epico-lirice de mai tarziu. Voindu-se niste replici la tematismul idilizam din deceniul al saselea, ele vizeaza redimensionarea, sub semnul tragicului, a catorva dintre realitatile reprezentative ale timpului, intr-un limbaj ce se vrea antiretoric, mizand pe notatia bruta, de "reportaj". Sub urnirea greoaie, magmatica, a versurilor insuficient epurate de aluviunile unui vocabular cu destule straturi amorfe, se poate ghici insa forta unui constructor ce se exerseaza in monumental, cu o particulara capacitate de a surprinde concretul material si de a modela mitic faptul cotidian. Ciclul "scrisorilor esentiale" din voi. Nopti cu luna pe Oceanul Atlantic (1966) atesta aceasta specifica osmoza dintre mit si evenimentul de fiecare zi, transcris la modul reportericesc. Miscarea epopeica a discursului liric antreneaza deopotriva zeitati si oameni, fiinte si lucruri mobilizate de nebanuite si nelinistitoare impulsuri vitale. Un aer tul-bure-oniric patrunde adesea in pateticele rostiri whit-maniene, "bolile adormite de mult" ale fiintei, trezite in confruntarea cu stihiile, transpar in expresiva deformare a imaginii, amintind de viziunile suprarealiste ori de stilizatele cosmaruri ale basmului. Un univers virtual mitic, construit cu o tehnica similara, propune si volumul Vine iarba (1968). Mult concentrate fata de "scrisorile esentiale" si cu o culoare mai puternica, specifica ambiantei rurale evocate, aceste poeme ilustreaza acelasi realitatii imediate; evenimentul actual comunica astfel cu arhetipalul, mentalitatea traditionala se confrunta dramatic cu istoria care ramane obsesia fundamentala a poetului (v. indeosebi Nopti cu luna pe Oceanul Atlantic, 1966; Zoosophia, 1967; Vine iarba, 1968, Cavalerul trac, 1969; Mai mult ca plansul, 1970; Megalitice, 1972; Noimele, 1976; Dacia Feniks, 1978; Elegii politice, 1980; Cenusile, 1980; Scripturile, 1983; Condica in versuri, 1987 ; Zalmoksiile, 1988). Reflectii asupra miturilor autohtone in Cultul Zburatorului (1974). Versuri pentru copii: Tara randunelelor (1963). Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1966; Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1976).




Dupa o incercare epica neizbutita, cu romanul in versuri Paine si sare (1957), prea subordonat schematismului si cliseelor epocii, poemele confesive din Caile pamantului (1960) incearca, doar cu partiale reusite, conturarea unui autoportret liric trasat in linii energice: poetul se vrea un exponent al colectivitatii, cantaret al "patimei taranii" si "nelinistii taranesti", menit sa repare nedreptatile istoriei, indarjirea argheziana din Testament si noua intransigenta etica a "generatiei Labis" se conjuga aici, anuntand ceva din tensiunea dramatica a operei viitoare. La randul lor, baladele din Cariatida (1964) pregatesc marile desfasurari epico-lirice de mai tarziu. Voindu-se niste replici la tematismul idilizam din deceniul al saselea, ele vizeaza redimensionarea, sub semnul tragicului, a catorva dintre realitatile reprezentative ale timpului, intr-un limbaj ce se vrea antiretoric, mizand pe notatia bruta, de "reportaj". Sub urnirea greoaie, magmatica, a versurilor insuficient epurate de aluviunile unui vocabular cu destule straturi amorfe, se poate ghici insa forta unui constructor ce se exerseaza in monumental, cu o particulara capacitate de a surprinde concretul material si de a modela mitic faptul cotidian. Ciclul "scrisorilor esentiale" din voi. Nopti cu luna pe Oceanul Atlantic (1966) atesta aceasta specifica osmoza dintre mit si evenimentul de fiecare zi, transcris la modul reportericesc. Miscarea epopeica a discursului liric antreneaza deopotriva zeitati si oameni, fiinte si lucruri mobilizate de nebanuite si nelinistitoare impulsuri vitale. Un aer tul-bure-oniric patrunde adesea in pateticele rostiri whit-maniene, "bolile adormite de mult" ale fiintei, trezite in confruntarea cu stihiile, transpar in expresiva deformare a imaginii, amintind de viziunile suprarealiste ori de stilizatele cosmaruri ale basmului. Un univers virtual mitic, construit cu o tehnica similara, propune si volumul Vine iarba (1968). Mult concentrate fata de "scrisorile esentiale" si cu o culoare mai puternica, specifica ambiantei rurale evocate, aceste poeme ilustreaza acelasi lirism al experientei imediate ("Vorbesc despre lucruri pe care le cunosc"), crescuta insa pe substraturi arhaice. Existenta se ritualizeaza, regasindu-se in tipare stravechi, viata misterioasa a lucrurilor e necontenit provocata si infruntata cu o mare incordare de energii. in mijlocul celei mai dens-concrete realitati izbucneste viata uitata a materiei, obiectele se anima de un suflet necunoscut, fapturi fantastice coabiteaza in deplina familiaritate cu lumea rational-inteligibila: clopotul bisericii din sat se da, ca-n basme, de trei ori peste cap si e omorat cu furcile de catre tarani; la vaslele lotcilor, primavara, "dorm grifonii si caprele cu iezi", "capul de sarpe" al unui izvor se ridica peste picioarele femeii ce spala camasile barbatului la fantana, "unui fluier adormit pe pasarela / i-au crescut, cu doua mari belciuge, narile", camioanele fug spre tipografie "batute de biciul zmeului", "pe malul Sty-xului spala mama si plange" etc. "Obsesia modelatoare" a acestor poeme este cea a germinatiei colosale, a genezei la scara cosmica; lumea e, pentru G., si in volumele urmatoare, indeosebi in Megalitice (1972) si Noimele (1976) un imens rezervor de energii elementare, stihiale, cu care omul, vazut si el sub semnul elementaritatii geologice, se afla in permanent contact; actele cele mai obisnuite capata o infatisare de ritual magic. Cosmogonica sau apocaliptica, viziunea se coaguleaza cu precadere pe temeiul vitalitatii primare, al marilor structurari sau dislocari ale materiei. In acest context se inscrie si poezia aspra, dramatica, a dezagregarii civilizatiei taranesti traditionale, dominanta in aceste carti (la un nivel estetic mai scazut, tema va reveni in Elegii politice, 1980, unde poemele cu "teza", subliniat traditionaliste, si cu infatisari de "reportaj" alterneaza cu texte de un puternic relief plastic-vizionar, comparabile cu cele mai expresive pagini din Vine iarba sau Megalitice). Semnificative sunt, in creatia poetului, si experimentele de "iconograf liric din Zoosophia (1967) si Mai mult ca plansul (1970), intre care se situeaza, cronologic, incercarea de mitologie autohtona si lirica "initiatica" din Cavalerul trac (1969). Pornind de la traditiile folclorice (descantece, balade, legende, jocuri de copii) si surse vechi-car-turaresti (Cantemir, Anton Pann, cartile populare etc.) si inventand in sensul lor, poetul construieste, in Zoosophia, un mare spectacol lingvistic, pitoresc, naiv-iconografic. Expresia solemna sta aici alaturi de bufonerie, calamburul langa invocatia oraculara, imaginea hieratica si austera, langa caricatura. Suita de spectaculoase exercitii de stil, cartea sufera insa de excesele unei imaginatii baroce insuficient controlate. Mai muh ca plansul lui GHEORGHE mimeaza stilul picturii taranesti naive, cu stangaciile si libertatile sale in tratarea temelor sacre.

Opera de virtuozitate, ca si Zoozophia, ea imbina in mod fericit desenul hieratic, de maxima stilizare, cu o figuratie tratata in culori tari, adesea violente, exprimand o atitudine demitizanta. Sub aparentele gratuit-spectacu-lare, majoritatea poemelor sugereaza un mai profund sentiment al lumii, nu lipsit de accente tragice. incercarea de a realiza un fel de sinteza lirica a sensibilitatii arhaice romanesti, care s-a soldat in atatea randuri cu creatii remarcabile, capata insa, cu vremea, infatisari de un manierism extrem, sufocant pentru poezie. Este cazul prozaicului si stufosului "poem didactic" Dacia Feniks (1978), care fusese, oarecum, anuntat de "opiniile poetului despre lumea miturilor autohtone" din Cultul Zburatorului (1974), unde, in comentarea unor presupuse sculpturi arhaice, "opinia calificata" a arheologului e inlocuita cu interpretari fanteziste, prezentate totusi cu un aer pedant. Serios subminata de manierism este si Zicere la zicere (1982), carte controversata, in care principii taoiste din Lao-tse sunt fortat anexate spiritualitatii dacice. Mai echilibrata, desi cu multe suprafete prozaice, e poezia din Cenusile (1980) - suita de comentarii lirice ale unor "Inventarii de morminte geto-dacice si carpice". Un fel de "ziceri", modelate in chip foarte liber dupa tipare folclorice (poezia cimiliturilor, a magiei verbale) propun si volumele de versuri Joaca jocului (1984) si Si mai joaca jocului (1985). De o remarcabila, pe alocuri, inventivitate in ordinea ludicului lingvistic, poemele sufera de diluare si artificiozitate. Pe linia exploatarii si explorarii fondului arhaic al spiritualitatii romanesti se situeaza si Scripturile (1983), rod al "lecturii" sui-gene-ris a unor imagini de pe monede antice, poetul fiind convins ca "ne aflam, cu banii geto-daci, in chiar incinta sacra a mentalitatii ideomatice (sic!), la tiparul mental al graiului parintesc". Vazute ca niste ideograme, respectivele imagini genereaza interpretari fortate, ce se traduc intr-un discurs greoi, cu pretentii mitic-initiatice, rareori cu adevarat expresiv, insotit si de un aparat de note "filologice" deconcertant prin asocierea diletantismului cu morga "savanta". Intre sondarea in adancime a vocabulelor si expresiilor (a scripturilor), legarea lor de o origine, rotirea si rostirea logosului in jurul mai multor "axe hermeneutice" (M. Mincu) si evidentierea unui "duh romantic vetust, anarhic, potopitor", ce provoaca sufocarea izvoarelor lirismului sub "crusta doctrinara" (Gh. Grigurcu), adevarul evaluarii inclina spre ultimele aprecieri. Un reviriment al creatiei lui GHEORGHE il marcheaza Condica in versuri (1987), unde, pornind de la date ale realitatii imediate (impresii din calatorii efectuate indeosebi prin Bucovina si Maramures), poetul realizeaza, cu o prospetime regasita adesea, proiectii vizionare ce confera faptului cotidian si intalnirilor cu vestigiile civilizatiei romanesti traditionale dimensiuni fabuloase si o tulburatoare nota de ritualitate. Zalmoksi-ile (1988), reluand tematica geto-daca, propune intr-o formula mai echilibrata decat celelalte volume din aceeasi arie a inspiratiei, o suita de ofrande lirice inchinate zeu-lui-parinte, "domnul celora ce sunt", intr-un stil usor arhaizant si ceremonios; timpul si spatiul evocate sunt ale unei Dacii mitice, cu "obiceie sfinte si datine", cu "regi tarabostes" si "intemeietori calareti" si "bacite bacante". Consecvent cu sine, GHEORGHE se defineste astfel inca o data drept "ctitor si argat al unui nou eres".



OPERA

Paine si sare, Bucuresti, 1957; Caile pamantului, Bucuresti, 1960; Tara randunelelor, Bucuresti, 1963; Cariatida, Bucuresti, 1964; Nopti cu luna pe Oceanul Atlantic. Scrisorile esentiale, Bucuresti, 1966; Zoosophia, Bucuresti, 1967; Vine iarba. Bucuresti, 1968; Cavalerul trac. Bucuresti, 1969; Mai mult ca plansul. Icoane pe sticla, Bucuresti, 1970; Megalitice, Bucuresti, 1972; Avatara, Bucuresti, 1972; Poeme, cu un cuvant inainte de M. Mincu, Bucuresti, 1972; Cultul Zburatorului, Bucuresti, 1974; Noimele, Bucuresti, 1976; Dacia Feniks, Bucuresti, 1978; Proba logosului, cu o pref. de C. Stanescu, Bucuresti, 1979; Cenusile, Bucuresti, 1980; Elegii politice. Bucuresti, 1980 (ed. II, 1982); Zicere la zicere, Bucuresti, 1982; Scripturile, Bucuresti, 1983; Joaca jocului, Bucuresti, 1984; Si mai joaca jocului, Bucuresti, 1985; Condica in versuri, Bucuresti, 1987; Zalmoksiile, Bucuresti, 1988.

REFERINTE CRITICE

St. Aug. Doinas, Lampa lui Diogene, 1970; C. Stanescu, Poeti si critici, 1972; P. Poanta, Modalitati; I. Pop, Poezia; Al. Piru, Poezia, I; E. Barbu, O istorie; M. Mincu, Poezie si generatie, 1975; Alex. Stefanescu, Preludiu, 1977; E. Simion, Scriitori, I; M. Nitescu, Poeti contemporani, 1978; P. Poanta, Radiografii, I, 1978; Gh. Grigurcu, Poeti romani de azi, 1979; Al. Dobrescu, Foiletoane, II, 1981; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 34, 1982; Marian Popa, Competenta si performanta, 1982; A. Martin, in Contemporanul nr. 44, 1982; N. Manolescu, in Romania literara, 38; 45, 1982; Cristian Moraru, in Luceafarul, nr. 1, 1983; M. Nitescu, Atitudini, 1983; M. Mincu, in Luceafarul, nr. 39, 1983; L. Ulici, in Astra, nr. 4, 1984; Val Condurache, Portret al criticului in tinerete, 1984; I. D. Balan, Pietre pentru templul lor, 1985; Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985; Al. Cistele-can, in Familia, nr. 3, 1985; I. Pop, Jocul; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986; D. Micu, Limbaje moderne; C. Regman, De la imperfect; Alex. Stefanescu, Prim-plan, 1987; C. Stanescu, Jurnal de lectura, III, 1988; C. Tuchila, Privirea si cadrul, 1988.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Ion GHEORGHE

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion GHEORGHE




Ion Gheorghe un iconar iconoclast

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text