Ca dintre traditionalisti" se joaca doar modernistii, adica cei pentru care, in relatia cu valorile spirituale ale trecutului, centrul de greutate e deplasat dinspre continuturi" catre spectacolul formelor in miscare, al semnificantilor in permanenta stare de productivitate, o dovedeste, in cadrul generatiei sale, in primul rand
Ion Gheorghe. Cine cunoaste intregul operei si pozitia poeziei de factura ludica, in sistemul" ei, stie, insa, ca tentatia jocului nu este la acest poet cu totul inocenta". Ea se integreaza unui ambitios demers de cuprindere si explorare, in ovHsitolalitatca ei, a mostenirii unei culturi arhaice si populare, in al carei spirit poetul intelege sa-si construiasca propria viziune. Pe de alta parte, chiar luandu-si toate libertatile de limbaj in tiparele stilistice cei modeleaza Jocul" chiar jongland cu cuvintele si procedand la o insolita alchimie verbala ce pare a viza pura placere a inventiei, poetul nu uita, mai niciodata, ca are de comunicat un rnesaj mai mult sau mai putin grav, tinand de realitatea dramatica a istoriei.
Zoosophia (1967) nu se va vrea, de aceea, doar spectacolul unor forme ale intelepciunii acumulate in timp, ci cum o sugereaza si titlul cartii o sophia, acel mesaj mai adanc, tras in reprezentari emblematice, intr-o sfaramata alegorie, in cioburile careia trebuie sa sclipeasca, precum in vechile carti populare de intelepciune, un numar de adevaruri fundamentale privind existenta istorica nationala. Pentru alcatuirea acestui mozaic vor fi convocate elemente apartinand folclorului: de la balada si basm, la colind, descantec, ghicitoare si jocurile de copii; sau vechii literaturi romanesti, istorice si religioase: cronicarii, Dosoftei, D. Cantemir. reprezentantii Scolii Ardelene remodelate in functie de semnificatia urmarita si constituindu-i, de fapt, reprezentarea alegorica. Reprezentare aproximativa, caci evenimentul istoric pasibil de a genera o mitologie nu e niciodata travestit" intr-o haina de o singura culoare stilistica, ci ia infatisarea unui costum de arlechin. Chiar atunci cand poemele sunt construite in jurul unui nucleu simbolic cu o structura relativ stabila (schema epica a unei legende sau balade populare, un motiv biblic etC), tendinta discursului liric e oarecum centrifuga; neobisnuita disponibilitate mimetica, demonul inventiei si al liberei asociatii de idei si cuvinte transforma textul intr-un foc de artificii stilistice, explodand in punctele sale cele mai neasteptate.
Oricum, programatic, Ion Gheorghe urmareste in cartea sa un fel de lectura simbolico-mitica a istoriei romanesti, fiecare moment evocat fiind asezat sub semnul sa-i spunem heraldic al unui zoon tutelar. De la un poem la altul se constituie astfel, treptat, un bestiar, in care Oaia nazdravana, Pasarea Maias tra, Carabusul, Melcul, Asinul, Zimbrul etc. (am citat in ordinea sumaruluI) sunt embleme de pe scutul istoriei. in mod paradoxal, ludicul merge aici in intampinarea seriosului" existentei, tinde sa-si piarda (sau isi slabestE) caracterul autotelic. Bucuria pura a intoarcerii in universul imaginar al copilariei, placerea regiei" ori a schimbarii mastilor, libertatea fanteziei ce nu se supune decat propriilor reguli intr-un cuvant, gratuitatea" jocului sunt acompaniate, ca de un gardian, de constiinta datoriei, a unui tribut ce se cuvine totusi platit acelei, numite de Rimbaud, realite rugueuse a etreindre". Ca si cum s-ar teme ca merge prea departe cu jocul, poetul isi expliciteaza chiar, uneori inabil, obiectul fantazarii alegorice. in Oaia nazdravana, bunaoara, care pune la contributie, in tiparul mioritic, reprezentari biblice (cautarea pruncului Isus de catre soldatii lui Irod, episodul crucificariI), personaje de basm popular si un limbaj de coloratura baladcsca, de poveste sau cimilitura, pentru a contura alegoric momentul unirii provinciilor romanesti sub Minai Viteazul si al jertifirii acestuia mesajul e deconspirat in cateva versuri autointerpretative: Lasa, zice oaia de langa brad, / maine ai sa intri in Balgrad, / pazeste-ti turmele de pripoare / ca nu sunt turme, ca sunt popoare / Cineva le-a prefacut in oi; / trei rauri ati fost voi; / acum tineti-va toate pe-un vad" in general, momentul istoric e tema data" pe care compune poetul, canavaua pe care improvizeaza, luandu-si ca ghid stilistic traditia orala sau scrisa intr-un soi de pastise de o savuroasa stangacie, ori recurgand la citate" imediat identificabile, montate in noi structuri. Astfel de teme" apar in fiecare poem al Zoosophiei: intemeierea Tarii Romanesti, prin Basarab I, in chip de Mester Manole in Pasarea maiastra; episodul luptei anti-otomane a lui Vlad Tepes, ca punct de referinta in confruntarea cvasipermanenta cu invadatorii straini (in Carabusul, care le-aduna-n sacul gusii / cenusa cenusii"); Avram Iancu, sub infatisarea de Crist calare pe asin, de Fat-frumos cu stea in frunte, de cioban al turmelor amagite de imparatul de la Beci", si, in sfarsit, Mesia intampinat cu daruri de cei trei crai de la rasarit": Horia, Closca si Crisan (AsinuL); jertfa lui Ion Voda cel Cumplit, invocata ca intr-un descantec, sub semnul calului Inorog" (in InoroguL); existenta exemplara a lui Gheorghe Sincai, vazut ca apostol cu crucea in brate", suferind si murind langa sacul de carti sfinte" (in FonnicA) panegiric inaugurat in stilul jocurilor infantile si dezvoltai in tonuri solemne, de cazanie si psaltire, intr-un limbaj de sinteza, amintind cartile vechi, de la textele rotacizanle maramuresene la Dosoftei ori lafinisrnul transilvan; un mozaic istorico-fabulos, precum Licorna, e construit pe date ale epocii lui Stefan cel Mare, Balaurul, emblema a imperiului turcesc jefuitor, e si o poezie a instrainarii de neam -- intr-un amalgam stilistic ce merge de la basm si episodul biblic (Cain si AbeL) la bocet, descantec si jocul de copii; rascoala din 1907 cu jertfele ei e tema cu variatiuni a poemului Vasi-liscul etc. De la tematica istorica fac exceptie, de fapt, doar cateva poeme, in primul rand Joinulritele si Cocosul care se integreaza totusi intentiei de sinteza a mentalitatilor si limbajelor arhaic-populare, cea dintai fiind un descantec" erotic, a doua oferind o imagine de panorama" si balci, de mari si pitoresti efecte spectaculare.
Zoosophia tinteste, in felul acesta, la o lectura imaginara a evenimentului istoric din interiorul unei matrice stilistice populare, antrenandu-i intregul depozit de forme capabile sa-1 aproximeze, in alianta cu tipare apartinand scrisului vechi romanesc. Discursul liric isi asuma, deci, un rol mimetic", intrand intr-un joc a carui regula esentiala va fi respectarea culorii stilistice a textelor de referinta si, desigur, repunerea in miscare a unor teme, simboluri specifice, chemate sa alimenteze propria fantezie a poetului. Acesta va lucra, asadar, in sensul si in spiritul modelelor, ingaduindu-si totodata, prin procedeele intertextualitatii, devieri si deformari echivalente, in planul poemului, cu libertatile si stangaciile pictorului naiv de icoane fata de modelele sacre". Atat doar ca Biblia lui Ion Gheorghe este, in Zoosophia, cartea de istorie.
Fondul grav (aici, al istorieI) va suferi, deci, in mod inevitabil, o alterare", oricat s-ar stradui jocul poetic sa se mentina in limitele ritualitatii, refuzand, mai peste tot, distantarea prin ironie. Nu numai pentru ca in setul lui de conventii intra si cateva ale poeziei lipsite, prin definitie, de gravitate cum ar fi folclorul infantil sau, in general, cimiliturile; ci, mai ales, intrucat, intr-un asemenea tip de lirica restauratoare", ochiul alu neca, mai curand, spre spectacolul formelor, atras de varietatea culorilor, surprins de montajul insolit al imaginilor, interesat de
0 anumita ordine si ritmicitate decorativa. Se descopera, adica, de la primele versuri (indiciile sunt multiplE), ca avem de a face cu un lirism mediat de stiluri si limbaje antecedente, cu aer de arhiva si de muzeu, a caror functionalitate practica s-a pierdut, facand loc celei estetice.
Punctul cel mai vulnerabil al cartii consta, de altfel, tocmai in imperfecta sudura dintre nivelul tematic programat" si limbajele convocate sa-l incarneze. (Este obiectia, aproape generala, ce s-a facut la aparitia volumului. Ea poate fi sintetizata perfect prin cuvintele lui St. Aug. Doinas1, care vorbeste despre unele poezii din /Zoosophia, unde jocul verbal excesiv acopera fidel si cu valabilitate artistica numai doua din cele trei planuri pe care se exercita: el se preteaza perfect la rostirea eresurilor si practicilor magice primitive, se realizeaza magistral in zona voluptatilor si inventiilor eufonice, dar nu slujeste intotdeauna tema, motivul sau simbolul de cultura populara sau de istorie nationala asupra caruia se aplica". Tendinta stilistica centrifuga, despre care vorbeam rezultat, poate, al nerabdarii entuziaste de a exploata cat mai multe dintre temele si limbajele puse la dispozitie de traditia modelatoare , distruge prea adesea organicitatea textelor. Un joc ale carui reguli se schimba prea des, pe parcurs, risca sa devina haotic. E ceea ce se intampla, bunaoara, in deja citata Oaie nazdravana, in Melcul, Zimbrul,
Grifonul, Closca cu puii de aur.
Chiar in poemele mai structurate ne intampina, de altfel, o imagine caleidoscopica, prismatica, o arhitectura cu forme si reliefuri insolite. Fiecare are o asemenea alcatuire baroca, oferind frumuseti fragmentare in ordinea pitorescului decorativ si a iconografiei naive, a diverselor grade de mimetism stilistic, a combinatiilor sonore de mare virtuozitate. in intregul sau, Zoosophia este o suita de spectaculoase exercitii de stil, incercare dezinvolta a mainii pe claviaturile cele mai diverse. in Pasarea maiastra, bunaoara poem modelat, in linii mari, de schema epica a legendei Mesterului Manole, un numar de secvente sunt organizate decorativ, ca desenele de pe tesaturile populare ori icoanele pe sticla, atragand in textura lor si sugestii biblice si de basm: Steaua cea albastra / se misca din loc in loc, / se-apropia Pasarea Maiastra / cu pliscul de foc; / de la stea la stea / zbura si plangea / cu zodiile dupa ea [] Fiarele din zodiac / s-au asezat la cate un copac; / Leul secular / la stejar, / Racul / s-au asezat langa fagul; / Taurul din zodie / sub marul de rodie" O infatisare iconografica, trasa in tiparul poetic al colindului, are si chipul lui C. Brancoveanu din Grifonul: Brancoveanu Constandin, / boier vechi si domn crestin / sade n poarta Raiului, / pe cenusa saraiului / isi bea paharul de vin: / pe gura paharului / floarea dalba a darului / si-n gradina Raiului / sta Aclam cu Eva lui" Limbajul arhaic al Psaltirii lui Dosoftei coloreaza stilistic pasaje de fermecatoare, in stangacia ei mimata, pastisa, in Formica (una din piesele de rezistenta ale cartiI): La raul Vavilonului / au pe ce taram, / doisprezece fiii omului / plansem / si acolo 1 vazum. //Departe de teara / la raul ce cure / plansem de apa noastra chiara / si cu trei gure [] Ne-am hranit cu pomet / si cu mugure; / despre vanat incet / ne au adapat zama de strugure; / si de frupt si de post / carnuri am friptu / si pe unde-am fost / am gasit Viptu" Tot acolo, seria apostolilor carturari, de la Coresi la poetul in chip de Ion Gura-de-Aur", se perinda intr-o parada ca de jucarii mecanice, in ritmul propus de modelele ludicc infantile, cu profuziune de metamorfoze sonore, tradand gusturi baroce; Sfantul apostol Coresi / unilichi, / undilichi, / unousi / unamesi / Sfantul apostol Varlaam / doi, / dorodoi / dorodita / dorodam; / Sfantul apostol Dositei / trema, treime, troita, trei" in schimb, in Carabusul, o similara procesiune de sfinti" de data aceasta dintr-un calendar pur fantezist reface un ritual tratat la modul burlesc, in care primeaza, de fapt, placerea inventiei incurajata de mecanismul rimei: "in luna ianoare / ii sufla leul in sudoare, / in luna femarte / soparla Sanamparte I in april / Milcopil, / in luna iunie / sfantul Minunie / cazut de pe funie; //in luna iulie / sfantul Papagulie, / in august / sfantul Lacust" etc. Relatia dintre substratul grav al poemului (implicand, in poemul citat, ideea rezistentei, prin Vlad Tepes, impotriva invadatorilor strainI) si suprafata lui ludica se destinde. Prins in jocul delectabil al cuvintelor, poetul i se abandoneaza cu voluptate, ca in acest fragment: Respirand ca nebunu / din propria-i vointa / ia marele Unu / fiinta" si, mai ales, in nota explicativa cel insoteste cu umor, sugerand, de altfel, si una dintre sursele avangardiste ale acestui joc: Unu / Revista / ce nu se mai esista / dar in cosciugul sau / doarme baiatul Urmuz / Dim. Dimitrescu Buzau / genial si mofluz" intalnirea cu procedeele urmuziene era, de fapt, inevitabila, autorul Cronicarilor prelungind el insusi o traditie nestraina de gratuitatea si absurdul prezente in folclorul infan Iii. in combinatii neasteptate, bunaoara cu un Cantemir din Istoria ieroghfica, vocea lui Urmuz poate fi usor recunoscuta in secvente ca aceasta, din Cocosul, savuroasa comedie" de balci, teritoriu al perpetuei panorame": Ua-te-aproape, neamule, / Spirache si Geangule, / sa vezi oaia teapana / care sta si deapana, / omul beldie, / sa te dea-n comedie; / baba-mosi facand ciorap / cu picioarele la cap. // Ursul vulpea la gherghef, / convorbind cu Kiselef, / camiloiul si camila / stand la masa cu Atila, / caloboul band tutun / cu Ncrone cel nebun; // Struto-barza sugand vin / de la Mateias Corvin" Sau, intr-un spirit similar, cu inflexiuni argheziene: in joia Maritelor / imbraca hainele domnitelor, / scurteica si manson / de urson / fel de fel de blanuri, / de ursonuri: / panteron / leopardon / girafon / struton" {JoimaritelE) Acest din urma poem este remarcabil, de altminteri, in intregul sau, pentru subtila modelare a discursului liric in matrita descantecului popular: Alfa, / beta / si omega / baba Safta, / baba Veta / Babamega, / vin sa descante / de sfantul Raspante. [] Douazeci si unu / de bobi / cazuti la preabunu /robi; / douazeci si unu / de frati / unu decat nici unu / de-nvatati / de filosofi / crescuti la cartofi, / de vraci / crescuti la vaci / de doftoroi / crescuti la oi"
Zoosophiei ii urmeaza, cu rezultate net superioare, poemele din Mai mult ca plansul (1970), volum ce poarta subtitlul de Icoane pe sticla". El indica, asadar, din punctul de plecare, un program care include, cel putin in parte, atitudinea ludica.
Ne putem astepta adica, dupa experientele din Zoosophia, ca noile icoane pe sticla sa recurga la un joc mimetic similar, lucrand in interiorul unor conventii mostenite, cu farmecul lor arhaic, dar si cu marile lor libertati fata de tiparele sacre, dupa exemplul, de altfel, al iconarilor tarani. Si nu numai al lor caci Ion Gheorghe are in urma nu putine modele livresti, in chiar teritoriul traditionalist ale carui frontiere le largeste. Numele cu care poate fi asociat demersul sau sunt, in linii mari, un Ion Pillat din Biserica de altadata, cu ale sale personaje biblice in haine taranesti; un V. Voiculescu dintr un poem precum Pe drumul de aur al Sidonului {Poeme (xi ingerI), unde tema sacra e tratata cu o anume libertate umoristica si cu o gratie naiva a desenului; dar, mai ales, Adrian Maniu si Arghezi. De autorul Salorneei d apropie pe Ion Gheorghe constiinta ironica a conven tiei, ca premisa a unui joc foarte degajat cu limbajele mostenite, si acompaniind o compensator o neobisnuita maleabilitate a stilului, ce se lasa atras in tiparele cele mai diverse. Ca si predecesorul sau, mai tanarul poet este si un histrion, avand voluptatea schimbarii mastilor, dedandu-se cu delectare la un superior mimetism stilistic. Optiunea pentru modelul icoanelor pe sticla" ii convine perfect, caci ii asigura, pe de o parte, libertatea de miscare presupusa de o formula mai putin canonica ce ingaduie deformari si actualizari" laice si, pe de alta parte, il obliga la o anume disciplina formala, pe care dispersia stilistica din Zoosophia n-o putuse realiza. Aliajul de sacru si profan, de suav si brutalitate a expresiei, de senzualitate si spiritualizare a- a- sub semnul unei mari capacitati de plasticizare a verbului il situeaza pe autorul acestor icoane pe sticla" si pe directia ar gheziana a liricii, de care il leaga si clemente ale unei sintaxe specifice.
Asumandu-si, asadar, rolul de iconar", Ion Gheorghe va incerca, in Mai mult ca plansul, sa exploateze cat mai multe dintre resursele expresive ale stilului pentru care a optat. Ceea ce se remarca imediat in cartea sa este ca, de altfel, si in Zoosophia deplina asimilare a tehnicii picturale" caracteristice; in ipostaza de taran zugrav", el isi asaza poezia sub semnul Dizualitatii. Verbul a vedea revine obsedant de la un text la altul, incat poetul pare a fi mai putin cel care construieste tabloul inscenand o anume situatie plastica cat cel ce descrie, doar, imagini deja pictate. Distanta fata de niste conventii preexistente se insinueaza, astfel, cu subtilitate in poem; autorul devine spectatorul unei lumi pe care se preface a n-o fi creat el insusi. Universul ni se ofera ca spectacol gata regizat, tablou oarecum incremenit in contururi, impotmolit in culoare; o lume, adica, citita prin grila plastica a altuia, contemplata si restructurata de o privire straina. Poate de aceea poetul nici nu-si personalizeaza verbul viziunii, ci spune mereu: se vede; obiectele, ca si figuratia umana se lasa vazute asa cum au fost asezate pe sticla" paginii, constranse de chingile stilului. Miscarea nu e atat a actorilor", cat a ochiului ce se deplaseaza de la o imagine la alta succesiune de diafilm: Iata, mare, un crai si doi craisori / im bracati ca niste domnisori [] dupa ochi si prospetimea din obraji / se vede ca au ganduri bune si sunt blaji"; Se zareste un pastor junet"; Dup-aceasta vine un mocofan"; dincolo de bou, se vede un cal / vorbind catre steaua, ca un caine sacal, / mai apoi un gura-casca"; dincolo de el, un alt pelerin" (Co lind. Asemenea exemple pot fi culese de peste tot.
Cum se vede, insa, aceasta lume zugravita? Jocul parodic cere, desigur, o anume conservare a conventiei, cel putin in datele ei esentiale: la nivelul motivelor definitorii (aici, biblicE), ca si al unor tehnici transmise prin traditie. Aceasta, tocmai pentru ca obiectul si regula jocului" sa se poata fixa (trebuie sa stim cu ce si cum ne jucam!
). Ea va fi indicata intai de toate ca imitatie in sensul teatral", al inscenarii spectaculare a canonului" (inclusiv a tipului de derogari" pe care acesta il presupune caci este vorba, aici, de o pictura a carei regula este stangacia" si primitivismul"); iar apoi, ca distantare spectaculara, prin sporirea licentelor, a abaterilor de la canonul originar, care mai fusese o data tradat incat nota de familiaritate cu sacrul, existenta in pictura taraneasca pe sticla, urmeaza sa se accentueze pana in pragul ironiei. Cu alte cuvinte, proce sul de umanizare, de laicizare a iconografiei traditionale este dus pana la ultimele consecinte, recuzita sacrala e pusa la dispozitia omului, devine un auxiliar al expresiei de sine, o conventie estetica menita sa inlesneasca accesul (simboliC) la realitatile spirituale fundamentale.
Aureolele se potrivesc la fel de bine pe capul taranului si al tarancii; teatrul Patimilor poate fi particularizat, ca arhetip, in situatii profane", chiar fara a-si pierde neaparat substanta tragica, exemplara; scenografia Bunei-Vestiri se poate aplica vreunei suav-senzuale Marghiolite (v. BunavestirE); Sfantul Rie poate fi si un boier cu radvan si iubiri deochiate etc. Conventia artei sacre innobileaza clementul profan, sau se lasa, alteori, tulburata de el pana la caricatura. Si intr-un caz, si in celalalt, asistam la o abila manipulare a planurilor, la un joc ce mizeaza pe efectul imitatiei, al intalnirilor insolite dintre livresc", artistic" si trairea reala". O pieta poate avea un obiect profan", insa tratamentul plastic la care obiectul schimbat este supus, in concordanta cu canonul iconografic mostenit, il mentine cel putin, in perimetrul stilistic al sacrului.
De aici, dublarea emotiei spectatorului intai ca reactie la calitatea umana a scenei reprezentate, apoi ca raspuns intelectual-afectiv la actul regiei stilistice, la partea de joc spec tacular continuta in mai laica icoana pe sticla". Un poem, precum in zare se vede, e tipic pentru o asemenea procedura, cu libertatile ei conditionate de tiparele date: motivul biblic al crucificarii, laicizat in continut, uzeaza, totusi, de arsenalul formal al canonului sacru. Compozitia iconografica cere o specifica organizare a spatiului, cu un fundal si elemente de prim-plan, cu o figuratie anume, dispusa intr o ordine relativ stabila, cu un sistem de simetrii ale obiectelor de recuzita, ce-i confera un caracter decorativ. in plus, are loc si aici acea sugestie de deja pictat", de prealabila conventionalizare (inscenarE) iconografica, despre care am mai vorbit, poetul devenind privitorul propriei icoane": in zare se vede crucea pustie de unde l-au coborat pe Vasalie; bate vantul franghiile de canepa ca pe niste zdrente in care ploaia se-ntuneca de-aceea pare crucea langa cetate doua spanzuratori spate-n spate.
La subtiorile acelor spanzuratori patru ciori si-alte patru ciori opt litere slavonesti cu tot felul de carlige de prins pesti. La mijlocul lumii spaimantate stau sora, mama si-un frate: doamna batrana, domnita si coconul (In zare se vedE)
Foarte sugestiv, in aceeasi ordine a extremei conventionalizari, este si acest fragment din poemul S-au vazut cornet, unde mimarii stilului narativ arhaic ("intr-acea ziua s-au vazut cornet"; "impregiur de el veneau talere de foc Si-au statut steaua" etc.) i se adauga, in planul reprezentarii plastice, sugestia repetitiei ritmice, a alternantei si simetriilor definitorii pentru arta decorativa:
Cei trei crai aveau de trei ori acelasi strai, de trei ori era de taciune
si de trei ori aveau aceeasi intelepciune; do trei ori agrafa-n felul unei flori, pe cand barba o aveau numai de doua ori
si-ai treilea era imberb; de trei ori aveau acelasi herb pe-aceeasi maneca si-ntr-acelasi loc un singur de trei ori sarpe de foc
Plina de farmec si de savoare naiv-arhaica este si secventa imediat urmatoare; poetul intra in pielea povestitorului uimit de faptele minunate pe care le relateaza, evocand, intr-un limbaj frust, plin de culoare, si cu un simt remarcabil al inscenarii:
Si iata, au ajuns la un stabul, unde l-au gasit pe slabul, fara buba, cu toate organele sale prea vesile razand pe iarba din iesile:
Netaiata se vedea curateaua ombilicului violet de la burta pana la cornet ce dupa obicinuita lege se-apropiara cei trei sa-1 deslege taind cu foarfecul de argint matul ce s-au rupt zbarnaind
Tentatia caricaturii si a parodierii este puternica in aceste poeme si lucrul e firesc intr-o poezie de o asemenea factura. De la gingasa neindemanare infantila a zugravului se poate ajunge usor, in acelasi spatiu iconografic, la ingrosarea si deformarea grotesca a liniilor, si, ca atare, de la inscenarea naiva a unui ceremonial ce mai pastreaza ceva din sacralitatea initiala la spectacolul de comedie.
Jocul cu conventia (aici, picturala) devine atunci si mai evident, libertatile de interpretare, deformare si manipulare a arsenalului mitico-pictural fiind cu mult. mai mari. Majoritatea poemelor din Mai mult ca plansul contin, cel putin fragmentar, gesturi demitizante, mergand de la tratamentul ingaduitor-umoristic al figuratiei iconografice pana la caricatura violenta. Astfel de atitudini sunt facilitate spuneam de ipostazierea poetului ca spectator naiv al unui univers deja zugravit, pe care el parc doar a-1 interpreta in functie de experienta existentei cotidiene. Lipsindu-i autenticul fior sacru, el va descrie" aceasta lume intr-un cod al realitatii profane, cu care este intr-adevar familiarizat. in tara numita Vicleim", celor trei crai le-au iesit inainte trei angheli cu opinci / tragand de valul de panza al unei lozinci / unde s-au scris in alfabetul slavon / cum se scrie dimia cu creta ori savon: / Nasterea Domnului nostru Isus Hristos" (ColinD); o fotografie cu dada Agapia" si varul Culita" e privita prin tiparul unei icoane" in care, din nimburile sacre, a mai ramas doar forma: Roata de pe capul matusii se hraneste c-o rotita / in care se vede capul lui Culita" {FotA); in alta parte, aureola Mantuitorului e doar un obiect de podoaba: nici nu se banuieste de la distanta / ca-i prinsa de peruca cu acul de siguranta" (TreI); si, variatie pe aceeasi tema, in Alegorii I: Roata de lumina, semnul marei slave / [e] ca o palarie de pe Tarnave"; arhanghelii tutelari" din Bizant au mutre de tamplari"; pe marea cruce de fag / l-au rastignit pe iobag"(Crucea de faG); urechea lui Adam e ca roata de ebonita a caloriferului", iar a Evei a- ca un robinet" (Se vede acel poM) etc.
Scenele cele mai solemne sunt descrise cu degajarea spectatorului atent doar la efectele plastice, infatisate prin raportare la faptul cotidian. in Calul galben, Mantuitorul Cu dreapta face semnul crucii / cu stanga duce calul cu haiducii / de darlogul din vrej sau joarda / si trage cu ochiul la poarta / precum si la cei doisprezece ucenici / care stau mai mari si mai mici / unu, doi, trei, patru, / ca scaunele in amfiteatru, / cu toate aureolele lor de sfinti: / primii patru sunt batrani si cuminti, / strang la piept carti de la anticariat / pe care nici nu le-au taiat". Acelasi poem propune situatii hilare, excelent reliefate in registrul stilistic prin asocierea dintre elemente ale limbajului ceremonios-arhaic cu expresia populara si neologismul socant in context:
in furca copacului un baiat mai al dracului, cu barda intr-o mana, oropsit si cu fata batrana, vrea s arunce toporul sau in capul fiului lui Dumnezau.
Noroc cu alti doi copii aproape neamuri care s-au repezit la el cu doua ramuri si striga catre ala cinic sa se dea jos din finic intrucat nu le-a uitat pacatele Mantuitorul sta cu spatele si-i tine cu picioarele-n apa facandu-i sa priceapa ca nu i usor lucru si nici putin sa te urci pe pamantul crestin
Imagini exemplare ale Noului
Testament, trecute in registru iconografic, sunt retrasate si comentate de poetul-pictor si privitor al picturii la modul cel mai profan cu putinta; asa se intampla cu sarutul Iudei din Prinderea:
Hristos e drept si poarta nimb. Iuda-i cu capul gol si stramb: isi saruta-nvatatorul pe mustata spre mirarea celor de fata. Dupa cum se uita Mesia mahnit pare ca cellalt a duhnit
Asemenea mostre atesta in autorul noilor icoane pe sticla" un spirit subversiv" si demitizant, manevrand canoanele sacre" cu intentii profanatoare", intr-un joc cu si de-a pictura naiva, in care bruiajul" unor continuturi traditionale (remarcat si la un Adrian ManiU) primeaza, desigur, dar e, totusi, concurat de placerea imitatiei, a preluarii, pana la identificarea cu el, a unui rol aici, acela de taran zugrav". Un iconar laic, nu lipsit insa, uneori, de un fel de tristete metafizica", ce transpare in cate o strofa marcand nostalgia unor mai inalte taramuri spirituale, transgresand teatrul adesea derizoriu al lumii. Plansul Prinsului, Plansul Parinte / hohotindu ne de la sorginte" ar fi numele acestei stari de melancolie esentializata, sugerand vointa unei supreme inseninari, dincolo de obstacole, de drame si sfasieri, de comedia existentei. Fiul Omului" din Calul galben, intorcandu-se dinspre cetatea fariseica cel refuzase, pare timpul Verbului / Mai mult ca plansul", iar in Judecata-de-apoi, aceeasi realitate spirituala este "ingerele a toate pazindu-i suspinele si plangerile" adica, in ultima instanta, insasi Poezia capabila sa incarneze peren un sentiment al lumii. Din pacate, aceasta lacrima a ochiului contemplativ (apa cerului, albastra / e limpede, limpede ca lacrima noastra" inviereA), sub semnul careia e asezata programatic cartea, apare doar rar in poemele prinse, mai degraba, in jocul demitizant. Cate o marca a absentei dureroase a spiritualitatii transpare totusi, ca in acest final de Colind, intr-un limbaj cu parfum de cazanie: Doara din astra ce nu amurgeste / se uita acel ochi de peste / pre cand lumea sta ca o vita / ce nu se simteste privita".
Imaginand o ,judecata-de-apoi" la care e chemat impreuna cu cartile sale, poetul care nu uita sa imparta, cu umor, grozave pedepse si ocari detractorilor isi caracterizeaza propriul univers ca rezultat al unei demiurgii derivate: O, Dumnezeu iarta / ambitia mea desarta / de a-i face lumea din nou, / ca un ecou ce se ridica din ecou". Un fel de inganare, cu alte cuvinte, a marelui cosmos, un mic teatru mundan un joc cu masti imprumutate Traditiei. Ion Gheorghe il joaca adeseori inspirat, cu o mare virtuozitate, indeosebi sub latura lui comica si grotesca, demitizanta. Delectabil ca spectacol lingvistic in Zoosophia, discursul ludic ramane, si in Mai mult ca plansul, o proba de disponibilitate mimetica neobisnuita, de inventivitate in interiorul unor tipare date. Reversul grav al acestui joc secund ecou ce se ridica din ecou", este insa o mare ambitie realizata doar partial. Iar cand jocul e confundat cu realitatea, ca in stufoasa Dacia Feniks, esecul estetic e foarte aproape.
