Tiganiada de Ion BUDAI-DELEANU (Cantec)
Cantecul I
Pan Vlad Voda pe tigani armeaza,
Asupra lor Urgia-intarata
Pe Satana, ce rau le ureaza,
Intracea luandu-s de drum pita,
De la Flamanda pleaca voioasa
Tiganimea drept catra-Inimoasa.
Musa ce lui Omir odinioara
Cantasi Vatrahomiomahia,
Canta si mie, fii bunisoara,
Toate cate facu tigania,
Cand Vlad Voda-ii dede slobozie,
Arme s-olaturi de mosie,
Cum tiganii vrura sa-si aleaga,
Un voda-in tara s-o stapanie,
Cum, uitandu-si de viata draga,
Arme prinsara cu vitejie,
Ba-in urma-indraznira s-a sa bate
Cu murgestile pagane gloate,
Cum apoi, prin o galceava-amara
(Caci nu sa naravea depreuna),
Toti cari-incatrò fuga luara
Lasandu-si tara voda si coruna.
Insa toate-aceste se facura
Prin dimoneasca amegitura,
Ca, macar cel fara-asamanare
Mai rau duh dintru toate, Satana,
Purure-in iad lacasul sau are,
Focului nestins fiind el hrana,
Dar totus , pe furis , cateodata,
Razvratind lumea, el se desfata.
Iar de-asta data-l intaratase
Urgia (precum spun) blastamata
Ce vazand cu sacuri si baroase
Pe tiganimea noastra-inarmata,
In tot chipul hotari s-o strice,
Vrajba-intru dansa-aducand si price.
O! tu, hartie mult rabdatoare
Care pe spate-ti, cu voie buna,
Toata-intaleptia de supt soare
Si nebunia porti impreuna,
Poarta s-aceste stihuri a mele,
Cum ti le dau, si bune si rele.
Apoi zica cine cate stie,
Eu cu mandru Solomòn oi zice:
Toate-s deserte si nebunie!
Caci numa de-acel este ferice
Care pe sine-a cunoaste-incepe.
Si firea lucrurilor pricepe.
Dela miaza noapte mai departe,
Sus, in vazduhul intunecos,
Este-un loc (precum scrie la carte)
Carùi zic filosofii haòs,
Unde neincetata batalie
Face-asupra stihii stihie!
O zana rea tara stapaneste,
Carea nu sufere nice-un bine,
Ci toate strica si desuneste,
Toate sfarma, spulbara ce-i vine
Inainte, s-Urgie sa chiama,
Rea prasila de tata si mama.
De-acolò privind corbis la toate,
Urgia vazu pe ticaloase
Gloatele tiganesti inarmate
Cu sacuri, ciocane si baroase;
Precepand apòi ce va sa fie,
Mai ca nu lesina de manie!
Caci nu rabda nasalnica zana
Ca rand bun oamenii sa pazasca,
Si temandu-sa ca sa nu vina
La cevas rand gloata tiganeasca,
Gandi cum sfaturi sa le stramuta;
S indata, iaca, sa scoala iute;
Pe arepi de volburi cu fortuna
Incalecand, la iad sa pogoara.
Pe-unde mèrgere, fúlgera, túna,
Toate spulbara, frange s-oboara.
Insus pe diavoli prinsa mirare
De naprazna-asa iute si mare.
Iar deaca stete fara sfiala
Naintea négrii marii-sale
Satanei ce cu multa pofala
Stapaneste-a tartarului vale,
Radicand ia sprinceana sumeata,
Zisa-amenitand celùi in fata:
,,Satano, de nu mi-ai fi parinte
Si de n-as fi-intii nascuta tie
(Cand cazusi din ceriu, daca tii minte,
Ma-avu cu tine-oarba Zavistie!),
Necautand ca-aceasta-i a ta tara,
As grai cu tine-almintre doara.
Unde-i duhul s-inima nefranta
Acelui mandru Luceafar care
Nu sa-indoi si pre cea mai sfanta
Lumina-in ceriu vietuitoare
A sa scula cu razboiu, odata!
Ce negrija-acum te tine,-o tata?
Tu sezi aici, fara nice-o teama,
Adevarat! Dar sus ce sa face,
Pe lume, nu stii sau nu bagi sama.
Nu vezi ce naprazna vine-incoace
Pe iadul tau? Esi numai, afara,
S-insus a ta vedea-vei ocara!
Inca si tiganii misei cauta
Ca sa sa puie la randuiala,
Parasandu-si ciocane si lauta
Si-intrarmati pe Mahomèt sa scoala.
Ii vazui sfatuind cum sa-ajute
Lui Vlad, in toate chipuri placute.
Sangur acel Vlad, de-l lasi in pace,
Gata-i a prapadi paganimea
S-atuncia iadul tau ceva face?
Unde-ti va fi slava si marimea
Ca-ai scornit legea mahometana?
Intalesu-m-ai acum, Satana!"
Aceste zicand, ca si curcanul
Intaratat sa ganfa si iata!
Toata fierea si turbat catranul
In tata-sau varsa sluta fata;
Iar el, mai nu plesni de manie
S-abea cat putu zice: ,,O mie!"
Si mai rasufland: ,,Fiica iubita!
Pe-aceasta te cunosc adevarata
Prasila mea: dar fii odihnita:
Acus vei vedea ca al tau tata
Tot acel e, care-odinioara
Vru pe Cel inalt din ceriu s-oboara!"
Urgia de-aci sa-intoarsa-indata,
Iara Satana, iute ca vantul
Sau din arc slobozita sageata,
Patrunzand in curmezis pamantul
Iesi la lumea de sus, afara,
In chip de fum cu vanata para.
Iar dupa ce pamanteasca boare
Rasufla putinel intru sine
Si cevas i sa facu racoare,
Socoti cum ar face mai bine
Ca nevazut el toate sa vaza
Pe unde-ajunge-a soarelui raza,
Stiind el foarte bine ca-afara
De ceata-ingereasca panditoare
Ce pregiur a toata lumea zboara,
Sant Ilie prorocul inca-are
Asupra lui paza foarte buna
S unde-l zareste,-acolea-l detuna.
Din ceste cuvioase pricine
Mult nehotarat el nu ramasa,
Ci forma de corb luand pe sine,
Sa baga-intr-o negura prea deasa
Si sa radica-in aripi usoare
Pan la nuòri, aproape de soare.
Cum vulturul silit de foame,
Impregiur, pretutindene zboara,
Campuri, paduri si gradini cu poame
Strabatand cu vederea, ca doara
Va zari starvuri si mortaciune
Sau ceva vrednic de vanaciune,
Asa Satana cu fata viclenita
Cauta de sus, nevazut de nime,
Si zareste toate-intr-o clipita,
Din Ochian pana la Tatarime;
Vede toti mancatorii de pane,
Inca si pe cei cu cap de cane.
De-acolò vede nenumarata
Oastea lui Mahomet cum vine,
S o robeasca Muntenia toata;
Si vazand sa bucura-intru sine,
Hotarand paganilor s-ajute
In toate chipurile stiute.
Vede si tabara tiganeasca,
Intre-Alba si Flamanda-adunata,
Care, dupa porunca domneasca,
Acum era si-in arme-imbracata,
Asteptand cea de pe-urma porunca,
Incatro si pre-unde sa se duca.
Acolo era din tara-intreaga
Strinsi tiganii cu mic si cu mare,
Parasindu-si viata pribeaga
Si puindu-sa la noao stare,
Sa nu mai umble din tara-in tara,
Nici sa mai fie-altòra de-ocara.
Caci Vlad-Voda locuri de mosie
Le dedusa cu ceasta-invoiala,
Ca de-acuma si dansii sa fie
Oameni ca s-altii cu randuiala,
Iar ei mult sa sfatuiea-intre sine
Cum s-ar tocmi trebile mai bine.
O zi de sfat era si de-ast data,
Unde toata-acuma s-adunasa
Boierimea cea mai invatata,
Multa facand voroava si deasa.
In urma Draghici rostul deschisa
S-acest chip catra-adunare zisa:
,,Barbati buni! Traind eu pa-asta lume,
Multe patii si bune si rele,
La multe privii adinsuri si glume,
Dar (va spun drept) din toate ahele,
Ca s-ahasta-ori adins, ori in saga,
Eu nu vazui in viata-intreaga.
Noi tiganii sa-avem tarisoara!
Unde sa him numa noi da noi!
Sa-avem sate, casi, gradini s-ogoare
Si da toate, ca s-altii, mai apoi?
Zieu! privind la lucruri asa rare,
Ca cand treaz fiind, as visa-im pare
Si ce ne mai trabuie doar-inca
Spre vietuirea fericita?
Zieu nimica! Numa cat ma manca
O gandire!-adeca ha clipita
Mai da pa urma-a vietii mele,
Caci acum a muri mi-ar hi jele!
Eu ma tem ca n-oi ajunge doara
Sa vad tiganimea la rand pusa.
O! dulcea si draga primavara
A zalelor mele, cum apusa!
Acum ar hi-in lume da-a trairea
Pa chieful tau, cum te trage hirea!
Voi, tinerilor, luati aminte
Ce mosul Draghici acum va zice:
Faceti-va bune-asezamante
Si lacuiti dapreuna-aice;
Fiti purure-intr-o minte s-o voie,
Mai vartos la vreme da nevoie.
Ca, daca nu va veti prinde da mana,
Partasiri iubind si-imparachiare,
Asupri-va-va limba straina
Si veti hi periti fara scapare,
Nice veti mai face-un neam pa lume,
Ci veti hi fara tara si nume.
Ba veti hi cum furat pan-acum,
Cumu-s jidovii blastamati, iaca!
Ce n-au tara, ci traiesc pa drum
Sa hie tara cat da saraca,
Dulce-i cand poate cineva zice:
Asta-i tara mea, eu-s da aice!"
De-aci Goleman lua cuvantul
Si le sfatui pre larg si tare,
Intii, ca sa-si imparta pamantul,
Ca tot insul din vreme sa-l are,
Sa-s poata face malaiu si paine,
S-aiba ce manca de-azi pana maine.
,,Oameni buni! Oare n-ar hi mai bine
(Zicea el) sa numim asta tara
Cu nume nou, pacum sa cuvine,
Facand s-o randuiala-adevara,
Noi intre noi, carii toti sa hie
Supusi, intru d-alba tiganie?
Ca fara da rand nu-i nice-un bine!
Casi apoi sa ne facem si mese,
Cum au s-alaltre neamuri vecine;
Sa sedem cu-a noastre jupanese
La cumandari, zaafèturi s-ospete,
Inchinand cu paharele-istete."
Iara Mircea de-alta parte zise:
,,Fratilor! Mie nu mi sa pare
Ca-aveti voi mintile-asa deschise,
Ca sa faceti vreo buna-asezare
Sanguri dan voi. Drept ahasta, eu
V-oi spune pa scurt sfatul mieu.
Sa púnem neste oameni alesi,
Care-intaleg putinel si carte,
Oameni intregi la minte, diresi,
Ahesti sfatuindu-sa de-o parte
Si samnandu-si toate pa-o hartie,
Cum or afla ei, asa sa hie."
Insa Burda n-astepta sa zica
Mircea tot sfatul sau: ,,Dara (zisa)
Pana candu-ti vorbi tot nimica?
Mamaliga, mai! branza si clisa!
Da-aheste va sfatuiti nainte,
Dar nu da-a voastre goale cuvinte.
Cand om avea ce manca si bere,
Lesne-om sfatui noi si da-ahele.
Asa zic; asta-i a mea parere!
Cand nu-i ce roade intre masele,
Atuncia, zieu, nimica nu-ti ajuta,
De-ai ceti macar si carti o suta!"
Intracea sa radica cu ciuda
Cucavel, facatoriu de ciure:
(Stragand) ,,Voi faceti dan iarba cruda
Grau, dan toporaste sacure!
Hoho! nu va rapeziti asa tare,
Ca nu sunt toate, pacum va pare!
Au doara stiti voi dan ce pricina
Voda-asa v-arma da minunat?
Cine stie ce limba pagana
Doar asupra lui iar s-au sculat;
Armele-aheste nu-s cobe buna;
Sau incai trebile-asa nu suna".
,,Eh! ce ne pasa d ahele toate
(Grai Boros mandru cu mahnire);
Au n am nimeri noi s-a ne bate
S in razboi adins a hartuire?
Noi inca-avem cate doao maini,
Inima-in san si duh in plumani!
Eu gandesc ca ha mai grea tamplare
Care poate sa ne tampineze
Ar hi cand sa se scoale nescare
Vrajmasi, ca tara sa ne pradeze,
S am fi saliti s-ostim si noi doara,
Aparandu-ne iubita tara.
Dar s-atunci n-ar hi cu cale
Sa ne temem fara de masura,
Caci nici noi suntem neste dardale
Sau ha da pa-urma lapadatura,
Ca sa nu cutezam a sta-in fata
Macar cu ce feliu de-oaste-indrazneata."
Goleman era sa mai inceapa
A graire, si de-abea cat zisa:
,,Toate-aheste nu platesc o ceapa!"
Cand Satana care-aci sosisa
Desbracand negura-intunecata,
In chip de corb la tigani s-arata.
Si vrand sa le faca-o natarie,
Zbura-in giur, pe deasupra-le, roata,
Cateva ori, ca s-o ciocarlie,
Purure cantand cha! car! si iata,
Bietului Goleman, ce pe iarba
Sezand ura, sa cufuri-in barba!
Si tot croncanind, de-acolea mearsa,
Iar dintr-un alb nuor Sant Ilie,
Trosc! asa-l pogni cu sageata-arsa
Tocma-intr-a capului gavalie,
Cat corbul cazu mort, iar Satana
Fugi zberand s-astupandu-si rana.
De-aceasta-aratare minunata,
La toata-adunarea cazu greata.
Toti sa mira cu gura cascata
Si de frica toti albisa-in fata,
Iar stergandu-s barba Goleman
Sudui de mama pe croncan.
Nime nu graia, ci cateodata
Ochii-s mai involbea catra stele,
Pan ce Draghici dupa o bucata
De vreme, suspinand cu jele
(Zise): ,,Hai! mult ma tem da ahasta
Sa nu caza pa noi vo napasta.
Auzit-am (si tan minte)-odata
De la dada, Dumnezieu sa-l ierte,
Ca mare nevoie va sa pata
Ahala si greu va sa se certe
Asupra caruia corbul zboara.
Sau croncanind sa spurca doara.
Pantru-ahaia va luati aminte
Ca nu pentru neste lucruri doara
Da care va sfatuiati maiante
Lui Guladel bine sa nu-i para,
Si prin hasta-aratare cereasca
Va da primejde sa va fereasca."
Draghici era pa vremile-acele
Cel mai batran din cetele toate,
Si prorocea cand bune, cand rele,
Cum sa tampla-in tara si prin sate.
Toti pe dansul ca pe-un cel-mai-mare
Asculta, cu multa-incredintare.
Dar atunci Neagul, caci avea fire
De-a grai bagiocuri cateodata,
La Draghici cu ciudoasa zambire
Cautand zisa: ,,Dar ian mai inceata,
Badeo Draghici, de-a proroci rele
S a ne mai descanta dintru ele.
Ahaia stim si noi fara >de< tine,
Cùm ca halùi pa-a cui crestet sede
Un corb sau cioara nu-i merge bine!
Iar eu socotesc ca-i mai da-a crede
Cumca noroc va sa ne talneasca,
Caci corbu-i pasere tiganeasca."
Asa tiganii cu traista plina
Intra-Alba si Flamanda maind,
Sfatuiea din pranz pana in cina.
Toti spunea parerea sa pe rand,
Iar cand era-in urma, la farsit,
Ramanea lucru nehotarat.
Dar intracea porunca le vine
Ca toti cat mai curand sa sa gate.
Cetele sa fie pana maine
Dimineata, toate bine-armate.
Pe langa-aceasta, multe-incarcate
Sosira si carra cu bucate.
A doao zi, cand rasarea soare,
Voda cu capitanii de frunte
Intracolò mearsa la praamblare,
Unde prin corturi negre marunte
Tiganii, ca si broastele-in balta,
Durmea pravaliti toti peste-olalta.
Atunci porunci cat mai indata
Cei armati sa iasa la priveala
Cu toti, s-apoi ceata de ceata,
In parada si cu randuiala
Sa treaca ca si gata de cale
Pe denaintea marii-sale.
O, musa! rogu-te de-asta data
Sa-mi dai viers cu vrednice cuvinte,
Ca sa pociu canta cum inarmata
Tiganimea purceasa nainte
Catra-Inimoasa cu vitejie,
Vrednic lucru ca lumea sa-l stie.
Intai, dara, dintru toti purceasa
Ceata lui Goleman vestita;
Toti ciurari si feciori de acasa,
Vai de-acela care-i intarata!
Trei sute era ei pe-indelete,
Afara de prunci, muieri si fete.
Armele lor cele mai cumplite
Era furce si rude de satra,
La varv cu fierr ager tintuite;
Cu cestea-indata trantea de vatra
Pe vrajmas de-aproape si de parte.
Acolò sa vezi capete sparte!
Steagul! de manza codalba-o piele
Le era, de-un parang aninata,
Pe care sta, cu rosii petele,
O vesca de ciur sus indreptata.
Canta de mars in cimpoi foite,
Batand in ciure negaurite.
Ce sa mai zic de-a lor voievod mare?
Goleman voinicul! Oh, acela,
De nu-l va prapadi vo tamplare,
Nu va bate el in zadar lela,
Nice va zacea pravalit pa spate
Cand i s-or farsi-in traista bucate.
Dupa-aceste venira nainte
Armati s-in randuri tocmite bine,
Argintarii, de-inele si tante
Facatori, doao sute. Dar cine
Ii duce si le este povata?
Tanar Parpangel si mandru la fata.
Acesta purcede-in dreapta spita
Din craiu Jundadel a carui mare
Si preste toti inaltata vita
Tocma de-unde soarele rasare,
Cu soarele-impreuna rasarisa.
Precum cronica ciorasca scrisa.
Tot dintr-aceaias vita naltata,
(Pan au stat intrega-imparatia
Tiganilor) pogorarea din tata
Pe fii, schiptru si nalta domnie
Pan la craiu Jundadel pe care
Lipsi de tron Cinghishan cal mare.
Fost-au de cand lumea sta-im picioare
Multe neamuri slavite-odinioara,
Viteze s-altor poruncitoare,
A caror nepoti acum de-ocara
Sunt la noi; si noi l-altii-om fi doara,
De nu vom baga sama de tara.
Ian cautati la tiganescul soiu
Cumu-i astazi de-ovilit, cum el
De catra toti sa-impinge-in gunoiu;
Dara cand traia craiu Jundadel
Si stapanea-in India bogata,
Vita lor era mult luminata.
A lor preste toti nalt imparat
Sa numea-in ferman a lunii frate
Si-a soarelui fiiu pre luminat;
Iar lui sa-inchina nenumarate
Noroade, tari, crai si mari ostroave.
Aceste nu-s deserte voroave!
Parpangel de pe mos sa nascusa
Din cea mai frumoasa tiitoare
A lui Jundadel; asa sa dusa
Apoi stralucind raza de soare
Pan la dansu; si care nu crede,
Caute la el, ca-in fata i-o vede.
Era nalt si ghizdav la faptura,
Bun lautariu, pre bun cantaret;
La toate faptele cu masura,
Iara de-inele mester ales.
Acest chip era voievodul mare
A zlatarilor mergand calare.
Iara dupa dansul, tot alese
Sireaguri din sangura lui ceata
Sa ducea,-intr-un rand tot cate sese,
Caror urma ceailalta gloata
In pielcuta goala-golisoara
Si scripind de neagra ca s-o cioara.
Cei intr-armati avea buzdugane
De-arama si neste lungi cutite,
Toti oameni nalti si gros in ciolane,
Cu par imburzit, barbe sperlite;
Haine-avea lungi, scurte s- invarstate,
Unii fara maneci, altii rupte-in spate.
In loc de steag purta ei o cioara
De-argint, cu penele raschierate
Intracel chip, cat gandeai ca zboara
Plesnind in arepi cu-aur suflate.
Música facea cu dramboaie,
Zdrancanind clopotei de cioáie.
A treia, cu pasuri masurate,
Caldararii mari de stat sa-ivira;
Toti caciulati, cu barbe-afumate.
De taria lor lumea sa mira,
Taie-in aramuri ca si-in sindile
Si rabda foame cate trii zile.
Armatura lor era ciocane
Ferecate; toti erau calare.
Dar unde ma tragi, o, Balabane,
Ducatoriul acestòr, pre tare?
De-asculta tigania de tine,
Era de dansa cu mult mai bine!
Ei inca dupa-al sau steag urmeaza,
Ce era de-arama-o tipsioara
Stralucind in toate parti cu raze,
Ca si soarele de primavara.
Mars sufla-in trambita ragitoare
S in loc de doba, batea-in caldare.
A patra venind sa vazura
Fierarii cu ale sale baroase,
Arzatorii de carbuni si zgura.
Inarmati era ei si cu coase
Pe neste druguri lungi indreptate
Si-in chipul lancilor ferecate.
Ducul lor era Draghici cu minte
Carele multe veacuri vazusa
Si totus din gura nici un dinte
Inca pana-atuncea nu-i cazusa;
Acum tinea el a septea muiere
Si totus sa samtea la putere.
Trei sute de-armati numara ceata,
Pedestrime-aleasa! Fiescare
Mergea voios si de razboiu gata.
Purta cu sine si de vanzare
Seceri, cutite, foarfece, zale
Si nu le lipsea numa parale.
Cinghia lor mergea inaintea,
Ce era de clopote si chimvale.
Steag era tigaie de placinte
Impodobita in jur cu zale
Marunte, de-otal si sclipitoare,
Aninata pe-o lunga frigare.
Sosira-apoi in sireaguri groase
Lingurarii cu sacuri pe spate,
Toti bine-imbracati, cu barbe rase,
De-a brauri purtand neste barzi late
Ce toate soiuri de lemne taie,
Arme pre bune si de bataie.
Povata lor si vrednicul jude
Era iubitoriul de dreptate
Neagul ce numai de-o parte-aude.
Si-i cel mai bun mester de covate,
De scafe, cauce, linguri, taiere,
Hambare, raváre si cuiere.
Horiul lor in fluiere si triste
Canta, lin tocanind pe-o covata,
Cat putea samtirile sa miste
Fiescui. Iara de steag, o lopata
Prelunga-avea si cu dascalie
Facuta de maistor Pintilie.
Dar cine-m va spune cum sa cade
Ceata slavita care-acum vine!
Musa s-Apolloane, dragut bade,
Sopteste-mi vorbe si graiuri line,
Ca fara de-a ta dulce-insuflare
Poetul haz si priinta n-are.
Acesti>a< era (pre limba curata
Graind) aurari, cea mai aleasa,
Ordine din tigania toata.
Acestòr nici de voda le pasa,
Cand ploao la munti si pot sa spele
Aurul din apa, prin valcele.
Avea la dreapta sulite lunge
Si neste sabii de-a stanga scurte.
Care stia cum sulita-impunge,
Cum de sabie trupul amurte,
Acela trebuia sa-aiba frica
Si groaza de-asta ceata voinica.
Steagul o sulita era, toata
De-aur, cu codoraste vapsita
Si cu fluturi de-argint invrastata.
Iar orhestra, bine randuita,
Canta mars in diple s-alaúte
Batand in dobe-anume facute.
Iara pe dansii cu fala duce
Tandaler inimosul, de care
Nu cuteza nime sa sa-apuce,
Asa era de harnic si tare.
Spun ca nu cunostea nici o spaima,
Ca-ar fi fost cu dracul unii-l defaima.
Pe-urma-in randuri groase, neinchieiate
Mergea laietii, goletii droaie,
Mancatori zadarnici de bucate,
Inarmati cu maciuci si cu maie;
Muierile cu prunci mici in spate,
De tot goale sau de jumatate.
Corcodèl pe dansi avea porunca
Sa povatuiasca-in randuiala,
Corcodel care cu bobi arunca
Si cu vrajituri oameni insala.
Ori cine ce va fura el stie,
Spuindu-i dracu din raspantie.
Iara steagul era, dupa care
Sa ducea gloata de mortaciune
Si de toate starvuri mancatoare
O tearfa-aninata pe-o prajina.
Marsul suna-in cornuri mugatoare,
Toti lolaindu-sa-in gura mare.
Dupa ce toti in giur s-asezara
Randuindu-sa ca s-o cununa
Lauda principiul adevara
Ascultarea lor si voia buna;
Apoi tare le dete porunca
Spre-Inimoasa-indata sa sa duca.
Toate ce pana-acum sa cantara,
Intr-o vechie foarte pergamina
S-afla,-in manastirea de la Cioara,
Si pot avea credinta deplina,
Fiind ca sa cetesc si-in hartoaga
Din manastirea de la Zanoaga.
Cartea din Cioara nu spune-aice
Mai multe, iar cea din Zanoaga
Mai adauge-inca (prin un ,,sa zice")
S-o voroava-a lui Vlad-Voda-intreaga,
Care el cu cea tamplare zisa,
Iacat-o, precum o gasii scrisa:
,,Viteaza eghipteana ramasita!
De faraoni vita stralucita,
Din vechi iroi tanara mladita!
O, mandra tiganie cernita,
Asculta, ca sa tii bine-aminte
Toate-a marii-mele cuvinte.
Iaca t-am dat pamanturi s-olate,
Impartitu-t-am arme voinice
Precum si tot feliul de bucate,
Vrand ca odata sa sa radice
Si neamul tau dintru miselie,
De rasul altor sa nu mai fie!
Pentru ca de-acum ca si taranii
Ceialalti in mandra Muntenie
Veti fi socotiti si voi tiganii,
Daca veti arata harnicie,
Aparand tara cum sa cuvine
De turci sau alte limbe straine!
Intre Barbatesti s-intre-Inimoasa
Este-un sat, care Spateni sa chiama.
Acolo va fi nesparioasa
Tabara voastra, bagand de sama
De-a face toate cate domneasca
Maria-mea va sa-i porunceasca."
Atunci, intr-o gura gloata zisa:
,,Multamim foarte marii-tale,
Mai vartos pentru malaiu si clisa.
Ian vie-acum da hai cu cealmale!
Sa dee pa-a noastra tiganie,
I-om satura noi da batalie."
Iar apucand Gogoman voroava,
,,Luminate doamne!-In tara toata
(Zisa) stim ca t-au razbatut slava
Si nu este cineva sa poata
Calca porunca marii-tale,
Ba nici pe dreptate sa te-insale.
Dar (sa ierti maria-ta!) sa zice
Ca-ar hi da talhari caile pline.
Noi n-am vrea sa-avem cu dansii price,
Ci-am trai cu toata lumea bine!
Deci ne temem sa nu ne-asupreasca
Cumva pa drum laia talhareasca!
Rugam dar pa maria-sa foarte
Ca sa ne deie pa drum vo paza,
Ori osteni ce n-au frica de moarte
Sau si haiduci cu groaznice-obraza,
Ca la primejdie sa ne-ajute;
Da-ar hi macar numa doao sute!"
La aceasta cerere minunata
Vlad zambind zisa: ,,N-aveti teama!
Orice laie talhareasca-armata
Sa deie pe voi; numa luati sama
Sa n-aratati ca cum v-ar fi frica
Si-ti vedea ca nu va-o face nimica".
Aceste zicand voda purceasa
Lasand pe tigani porniti in cale
De la Flamanda catr Inimoasa,
Dupa porunca marii-sale.
Pana-aici cartea Zanoaghei spune
Ce-in alte cronici nu sa pune;
Iara cele ce de-acum urmeaza,
Intr-un chip s-afla-in cartile toate,
Si fies care poate sa creaza
Cestor intamplari adevarate
Ce sa vor spune de-acum nainte,
De nu cumva toata cartea minte.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
