Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





TIGANIADA - (Cantecul al XII-lea) de Ion BUDAI-DELEANU



Ion BUDAI-DELEANU Tiganiada
Compunand al sau "poemation eroi-comico-satiric", Ion Budai-Deleanu a avut, cum singur spunea in Epistolia inchinatoare, unele izvoare de informare istorica asupra subiectului abordat, precum "scriptorii de la Vizant" (care nu puteau fi decat Ducas Honiates si Laonic ChalcocondyL) si "unele cronice scrise cu mana, muntenesti" (copii de pe letopisetele Cantacuzinilor si BaleniloR). A stat, poate, si sub impresia povestirilor sasesti despre Vlad Tepes, acele Gcschichte Drakule Wajdc dainuind vag in traditiile populatiei din preajma Sibiului si Fagarasului, nu departe de Cigmau, satul de bastina al poetului. Celelalte surse indicate de autor par - cel putin pana la proba contrarie - usor fanteziste. Asa este acea cronica a Tarii Romanesti "scrisa cu mana si mai veche ca cea a lui Ureche", dar mai ales izvodul sau "hartoaga" de la manastirea Cioara, precum si "pergamena" de la Zanoaga, intocmita de un Mitrofan, care ar fi fost de fata la toate intamplarile tiganilor, inclusiv la nunta lui Parpangel si a Romicai, comentata de invatatul cu numele suspect de Talalau. Evident, in chipul acesta si cu umorul care-i caracterizeaza opera, Budai indica traditia populara ca sursa a creatiei sale. in aceeasi epistolie, semnata Leonachi Dianeu (anagrama de la Ianachi Deleanu, dupa cum Mitru Perea este anagrama de la Petru MaioR), sunt aratate modelele straine ale Tiganiadei: Batrachomiomachia (Batalia soarecilor cu broastelE), epopee eroi-comica atribuita lui Homer, Vadra rapita (Secchia rapitA) de Tassoni, Jivinele vorbitoare (Gli animali parlantI) de abatele Casti. Din numeroasele note de pe parcurs rezulta alte modele, nu mai putin celebre: Iliada si Odiseea lui Homer, Eneida lui Vergiliu, Oriando furioso de Ludovico Ariosto, La Gerusalemme liberata de Tasso, Don Quijote de Cervantes, Raiul pierdut de Milton, Messiada lui Klopstock, La pucelle d Orleans de Voltaire.




Insa poetul tine sa-si avertizeze - cu toata seriozitatea - cititorul ca jucareaua lui este "izvoditura noao si orighinala romaneasca, nici furata, nici imprumutata de la vreo limba". Scopurile estetice si patriotice sunt marturisite din capul locului, cand, in amintita epistola catre Petru Maior, Budai arata ca a compus epopeea sa "vrand a forma sa introduce un gust nou de poesie romaneasca (), sa invete tinerii cei de limba iubitori, a cerca si cele mai radicate si mai ascunse desisuri a(lE) Parnasului unde lacuiesc musele lui "Omer si a(lE) lui Virghil" (cf. ProloG).

Totodata sunt aratate si scopurile moralizatoare si critice. In Epistola inchinatoare se spune ca opera contine "intru adins lucruri de saga, ca mai lesne sa se inteleaga si sa placa", ca "s-afla intr-insa si critica" si ca totul nu-i decat o alegorie in multe locuri, unde prin tigani se inteleg "s-altii carii oarecand tocma asa au facut si fac ca si tiganii". Ca, in fine, din aceasta cauza cele scrise "la multi nu le va placea, dar cel intalept va intalege!"

intr-adevar, Tiganida lui Budai-Deleanu este o aspra satira la adresa feudalismului si a institutiilor lui, facuta cu o mana de maestru care a stiut sa intoarca evocarea unui episod istoric si de traditie spre bufoneria eroi-comica. Pentru aceasta a avut si talentul, dar si eruditia necesara.



Patriotismul si muzele ("neste scantei din focul ceresc al muselor") il imboldeau - zice el in prolog - sa abordeze subiecte mult prea nobile, convins fiind - ca si Kogalniceanu mai tarziu - ca pentru Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul lipseste "numai un Omer, ca sa fie inaltati peste toti eroii". il "desmanta" insa "neajungerea limbii", care nu era "bine lucrata".

Fara a intra in amanunte, deoarece in capitolul de fata nu neam propus analiza literara a intregii Tiganiade, ci numai a unui fragment, este necesar totusi sa subliniem faptul, deosebit de important pentru evolutia conceptului de poezie in literatura noastra, ca Budai-Deleanu intelegea opera de arta ca o sinteza armonioasa dintre etic si estetic, poetul fiind adeptul clasicului precept horatian: Omne tulit punctum qui miscuit utile dulci. Intentia ludica din opera lui, jucareaua - cum o numea poetul, cu seriozitate - trebuia sa atraga pe cititor, sa placa, dar sa si foloseasca.

De asemenea, tot in vederea fixarii locului pe care Tiganiada il ocupa in istoria literaturii romanesti, trebuie sa facem cateva referiri in legatura cu datarea textelor. O prima forma a epopeii a fost terminata in 1800. Cea de-a doua, mult mai finisata compozitional, a fost definitivata in 1812. Deosebirea dintre cele doua variante ale operei consta in aceea ca prima dintre ele contine si episodul donquijotesc referitor la aventurile lui Becicherec Istoc de Uram Haza, pe care poetul il va relua apoi in poemul Trei viteji. imprejurari vitrege au facut ca opera lui Ion Budai-Deleanu sa ramana postuma, unele dintre scrierile sale istorice si filologice urmand a fi tiparite de-abia de aici incolo. Abia daca, prin 1870, Papiu Ilarian atragea atentia asupra manuscriselor ramase de la el, ajunse in patrimoniul statului nostru prin grija lui Gh. Asachi, care insa nu avusese ragazul sa le cerceteze si sa le valorifice. Numai incepand din 1875 pana in 1877 aparu tiparita, sporadic si intermitent, in Buciumul roman - scos de Theodor Codrescu la Iasi - prima versiune a Tiganiadei. Cea definitiva si in volum de prima editie s-a tiparit abia in 1925, la peste un veac de la moartea poetului. Asa se explica faptul ca aceasta capodopera a literaturii noastre n-a putut patrunde multa vreme in circuitul poeziei romane clasice. Se poate spune ca realizatorul epopeii - cu mult inaintea incercarilor fragmentare si neizbutite, precum cele ale lui Negruzzi, Eliade si Bolintineanu - n-a fost cunoscut de marii nostri poeti, de un Alecsanrdri sau Eminescu. Soarta Tiganiadei seamana cu cea a Istoriei ieroglifice de Dimitrie Cantemir. Nici formula poetica a Tiganiadei, nici modalitatea prozei alegorice si satirice din Istoria ieroglifica n-au intrat in vederile marilor nostri poeti si prozatori. Problemele de compozitie, de limba si de stil - in genere - pe care aceste scrieri le ridica in fata istoriei literare sunt numeroase, e drept. Adesea, ele par incalcite si vetuste. De vina este insa si neobisnuinta noastra cu genul, dincolo de dificultatile reale de lectura. Profund gresit ar fi sa le credem - asa cum s-a intamplat uneori - lipsite de valoare literara. La o analiza atenta, facuta cu instrumentele filologice si lingvistice adecvate, asezati fiind in unghiul de vedere si in ambianta culturala a autorului, Tiganiada se dovedeste a fi - ca si Istoria ieroglifica a lui Cantemir- una din operele cele mai durabile si mai originale din intreaga noastra literatura.

Semnificatia Cantecului alXII-lea, cu care se incheie atat de nimerit epopeea lui I. Budai-Deleanu, pare sa fie satirizarea vrajbei si neintelegerilor iscate in urma discutiilor politice din tabara tiganilor. Opinia autorului, exprimata insa prin discursul lui Janalau, este aceea a unei organizari statale "aristo-demo-monarchice", o forma de guvernare cu caracter mixt, desi mai inainte prezentase cu simpatie opinia republicana a lui Slobozan. Ideologii tiganimii n-apuca totusi a ajunge la vreun rezultat, adunarea se sparge si degenereaza intr-o paruiala crancena. Poetul o descrie cu pana homerica, intoarsa spre bufonerie si caricatura.



Cearta se iscase dintr-un amanunt al dezbaterilor. inca din finalul Cantecului al Xl-lea aflam ca discutia, alimentata de Corcodel si Ciuciu, se oprise asupra alegerii de popi si vladici pentru tiganie. Goleman vrea sa aduca lucrurile pe fagasul principal, dar Bobul nu-1 poate suferi la cuvant. Atunci, Ciormoiu, ciurarul, ia partea lui Goleman, iar Burda, fierarul, sare in ajutorul Bobului si:



De aci mersa ca parjolul sfada Si sa raschira in toata gramada.

In continuare, poetul face sa se perinde alegoriile epopeice ca in toate operele de acest gen, de la Homer incoace: Urgia bate din palme; Razboiul "sare in cotiga" (carul de luptA); Spaima si Frica sunt calauze ale Vrajbei, cea cu o mie de capete si o mie de maini, si ale Pizmei; pe langa carul de razboi salta Jacul, Prada, "Izbanda inalta", Cazna, Rautatea, Vrajmasia, Sugubina in urma lor vine "Moartea obidata", insotita de cortegiul alegoric al Vaietelor, cu Tanga, Plansorile, Blastamul, Jelea, Gemetul, Suspinele, Grija, Deznadajduirea, Nacazul, Lipsa, Cainta, "Stremtoasa Saracie si Golatatea de toti rusinata".

Tiganimea este oarba, nu vede consecintele nefaste ale razboiului dintre frati. Tandaler, care privea la gloata "cu spranceana nalta", crede a putea face ordine prin amenintari si porunceste tacere:

Iaca va zic ha mai da pe urma: Asa sa taceti ca pestii in apa!

Ca daca oi simti ca ma mai curma Cineva in vorba s-un cuvant scapa

Din gura lui ha nerusinata,

Limba i-oi zdrobi, falcile indata.

Sfarcul, instruit acum in chestiuni democratice, nu poate rabda despotismul si raspunde tantos, drept care Tandaler:

O palma asa-i rapezi de amara, Cat sa-nvarti s-ochii-i scanteiara.

Carlig, nepotul lui Draghici, loveste pe Tandaler pe la spate si, cand acesta "Se-ntoarna/Sa vaza cine cuteaza a-1 bate/Cand unul din gloata asa-1 stersa /Cu un fust (bat, reteveI) pe ceafa de tare/Cat si porni sangele pe nare". Atunci voinicul Tandaler "pusa mana pe cioarsa sa o traga", dar - obicei tiganesc - sabia-i fusese furata de Carabus, incat e nevoit sa apuce, la intamplare, un ciolan de vita spre a se repezi in ceata ciurarilor razvratiti, unde "cutropeste/Ucide, pravale si raneste". Batalia a inceput si poetul - mimand dificultatea de a povesti - apeleaza la clasica muza. Efectele - ca si in cazul disparitiei sabiei lui Tandaler - sunt de un umor rar intalnit:

Muza, care ai fost la batalie Si stii toate decat toti mai bine, Spune faptele de vitejie, Care s-au tampinat si cu cine.

De aici incolo, ca intr-un film de desene animate, cumva grotesti, sau ca intr-o suita de tablouri in genul unui Salvator Rosa bufon, pline de o extraordinara miscare si pitoresc, se perinda scene de bataie. Tiganii se ucid pe capete si rapsodul isi face o adevarata placere sa presare campul cu morti povestind cu seninatate cele mai mari grozavii. Epicul este absolut pur, zbuciumul gloatei se produce in gol, pe un fundal alb, fara decor; personajele nu au maini si picioare decat pentru a fi rupte, falci spre a fi sfaramate si capete pentru a fi sparte, goale de orice psihologie, de unde impresia de marionete burlesti, dezlantuite intr-o convulsie zadarnica:



intr-aceea Gavan pe Ghitu-1 omoara,

Cocolos pe Titirez dacula, Costea lui Zagan capul zboara;

Iar Peperig a Dodii caciula Taie in doao si capu-i despica Din crestet pana in tufoasa piica.

Parnavel cu sulita ascutita

Strapunsa pe Corbea in gemanare,

Si de nu era punga incretita

Patrundea fierul pana in spinare;

Dar totusi rasturnandu-le pe o dunga

ii zdrobi toata cremenea in punga.

Mandrea pe Ciuntul de barba trage, Nasturel pe Dondul flocaieste;

Iar ca s-un juncan Dragosin rage Si cu dintii beliti clantaneste

Caci Sperlea ii zburase nasul in doao

Si mustete cu buzele amandoao.

Ghiolban inca dede sa deie

in Cacacea cu o barda lata, Iar cela aruncand o bebee

il toca tocma in gura cascata, Si-asa-i fu de cruda lovitura, Cat ii zdrobi toti dintii din gura.



Comicul provine din impresia de Iliada bufa intoarsa pe tiganie. Parpangel, care e un Achile tuciuriu, cel mai viteaz din toti, nu ia parte deocamdata la bataie, cu gandul fiind numai "la Romica draga". insa "Corcodel Voievodul/ Vrand a sa noduroasa maciuca/ De corn cu sange si el s-o crunte", loveste pe Parpangel, care pareaza naprasnic cu buzduganul lui de arama, "Cat ii facu creierii in cap tot zama".

Moartea lui Corcodel e infatisata - dupa tipic - printr-o comparatie homerica:

Iar Corcodel cazand, ca s-un munte Suna, cand naroit sa pravale Si de-aproape cutremura vale.

Ca Achile lui Hector, Parpangel vorbeste mortului Corcodel cu sfidare razboinica:

Corcodele,

Aceasta-i pa tine o dreapta osanda Pentru-atate nedreptati si rele! Rau ti-ai aruncat cu bobii foarte Cand insuti tu nu stiusi de a ta soarte!

De un mare efect comic este aparitia pe scena razboiului a muierilor, venite cum le apucase vremea, "fara invalitoare", comparate, tot homeric, cu "neste furii nemiloase". Dupa obiceiul tiganesc, ele iau pruncii de picioare si "Dau cu dansii in sabii si topoare". Intre ele, mama lui Corcodel face figura de Hecuba si de Andromaca totodata. Aruncand pruncul mortului in obrazul lui Parpangel, i se adreseaza tiganeste:



Na, manca-ti-1, o, caine,

Daca-i mancasi pe dragul tatuca!

Purdea indeamna pe Bumbul sa iscuseasca ceva pentru a dobori, fie si pe la spate, pe voinicul Tandaler. Actiunea e pregatita printr-o meticuloasa si constient mestesugita comparatie homerica, foarte ampla, cu elemente luate din viata pastoreasca locala:

Ca lupoaia batrana vicleana,

Cand vede un taur fara paza Mugind, buiecind intr-o poiana,

A-l navali fatis nu cuteaza, Ci pe ascuns, prin tufe urmandu-i, cauta Cum sa deie pe dansul neasteptata.

Cele coarne fluturand alearga,

La tot musuroiul se intarata Si vra din radacini sa-1 sparga,

imprastie tarana cu copita Si coarne, uitandu-si cu tot de sine, Pan-lupoaica dindarapt il tine.

Asa Bumbul pe departe urmeaza

Vrajmasului, clipita dorita Asteptand ca zapacit sa-1 vaza,

Sa-i deie rasplata cuvenita,

Facandu-1 tuturor de mascara, Pentr-atata morti s-atata ocara .

Abia in final rasare, din mijlocul catastrofei, glasul simbolic al lui Romandor: "Romandor, viteaz cu fire isteata, / Ca Mart la razboi, ca s-Amor la fata", singurul ramas cu mintea neintunecata de furiile si haosul razboiului intestin. In ciuda proniei ceresti, care vestea robia pe mai departe a romanilor de catre turci, el indeamna la lupta pentru libertate:

Insa atunci parea ca-i scanteiaza

Ochii graind asa catra cete: "Oastea lui Vlad, adeca viteaza!

Razboiu a face-acum va sa-incete? Iar turcii vor merge cu pofala Razandu-si de-a noastra neindrazneala?

La-atata-adeca tara ne-ajunsa Sa-s vaza muieri, maice, copile

Roabe la turci, in saraiu ascunse? Iar fiii si parintii de zile

Facuti musulmani sau pusi in robie?

Ah! voinici! aceasta sa nu fie! lata, in traducerea lui G. Mumu, doua comparatii din Iliada de Homcr: "Cum de pe munte un soim, la zbor fara seaman de iute, Dupa sfiosul porumb s-avanta usor, si porumbul Scapa din gheara-i cotind, dar tiuie soimul de-aproape, Zboara mereu dupa el si-i gata din zbor sa-1 inhate; Zboara tot astfel Ahile de-a dreptul asupra-i, iar Hector"

"Cum un ogar pe la munte zgornind vreun pui de cerboaica De la culcus, dupa el da proasca pe vai in coclauri, Chiar daca urma-i o pierde, cand puiul se tupila-n tufe, Cainele alearga mereu si-1 adulmeca pana ce-1 prinde; Tot asa lui Ahile nu poate sa-i scape nici Hector"

(Cantul XXII, versurile 137-189, editia cu studiu introductiv de D. M. Pippidi, E.EL., 1955.)



Nu fie! pan santem in viata?

Sa nu zica vreo dinioara Ca traind noi si-intr-a noastra fata

Vrajmasul ne robi dulcea tara, Ca-oastea lui Vlad intreaga s-armata, Patria-si lasa la turci argata!

S-unde-ti merge rasipiti in lume Far patrie, casa, fara hrana ?

Ah! cel mai amar! ba si far nume Purtand cu voi vecinica prihana!

Nu, dragi voinici! Ori la slobozie,

Ori la moarte drumul sa ne fie!

Si daca-i hotarat de vecie,

Patria sa caza fara vina, Aceeasi soarte s-a noastra sa fie:

Un mormant ne-astupe s-o tarana! Vrajmasului alta nu-i ramana Far pamantul si slava romana!"

Romandor farsind, rapsti multimea, S un sgomot din sireag in sireag

Mearsa crescand, iara calarimea

Dezvoalsa indata alb-verdele steag

"Du-ne (striganD), macar in ce parte,

Ori la slobozie sau la moarte".

Discursul dramatic si avantat al lui Romandor, cu care se incheie Tiganiada, confera, odata cu figura luminoasa a lui Vlad Tepes, acestei capodopere un patriotism profund, nu indeajuns de subliniat de toti comentatorii, atrasi, cu oarecare justificare, mai mult de latura comica si satirica a scrierii. in fapt, cum rar s-a mai putut intampla de la Budai incoace, comicul intamplarilor tiganesti este de natura a potenta patriotismul, a-1 intari si autentifica, a-1 face firesc si perfect credibil. Hotarat lucru, Tiganiada este o compunere caleidoscopica, opera a unui spirit fin, cultivat multilateral si profund, ramas in acelasi timp pur, la "forma lui cea dintai", un adevarat fiu al poporului sau.

Schimband ceea ce este de schimbat, comicul de limbaj la I. Budai-Deleanu se realizeaza cu un rafinament pe care il vom intalni numai la Caragiale. Impresia de tiganie e sugerata de o serie de fonetisme, precum: ha da pa urma, halui ( = aluiA), aha clipita, aha putere, ahasta-{i hie, ahele ( = acelE) etc, ori de fonetisme arhaice si regionale ca: ucig, zisa, gasasca, nice, scupi ( = scuipi - de la a scuipA), farsira, acata, neste, piica (chica, paR), dedera, surepe. (sirepE), lacreme, sa rusina, ha trufa ( = acea trufiE), ucisa (perf. simplU), crcpate, imfla, cu daus (=cu dansuL), doao ( = douA) etc, etc.

Om de o foarte intinsa cultura, cunoscator de limbi clasice si moderne, filolog autorizat si - inainte de toate - mare artist, Budai si-a dat seama - primul intre scriitorii romani - de caracterul metaforic, pitoresc in genere, al limbii noastre. Astfel, cuvantul a casca - pentru a da un exemplu - folosit cu sensul de a pofti, a ravni, prilejuieste o savuroasa figura de stil menita a caracteriza pe Tandaler:



Atunci Tandaler, ce la domnie De mult casca si de jumatate O si imbucasa, striga cu manie .

Un calambur tradeaza pe filologul expert si denota mult spirit si umor, cu care s-ar putea mandri insusi Caragiale: Tandaler "lui Lapadus capul sparsa", "Apoi lui Magurel falca dreapta/ O facu stramba".2

Miron Costin folosea cuvantul a atica in acelasi sens, insa intr-un context plin de gravitate, referitor la poftele domnilor, respectiv ale lui Vasile Lupu:

"O, nesatioasa hirea domnilor spre latire si avutie oarba. Pre cat sa mai adaoge pre atata rahneste. Poftile a domnilor si a imparatilor n-au hotar. Avandu multu, cum n-ar avea nemica le pare. Precatu Dumnedzeu le da nu sa satura. Avandu domnie, cinste, si mai mare, si mai late tari poftesc. Avand tara, si tara altuia a cuprinde casca" (M. Costin, Opere, Editie ingrijita de RRPanaitescu, Bucuresti, E.S.EL.A., 1958, p. 113.) stramb < lat. strambus -strabo.



Bogatia vocabularului este impresionanta in Tiganiada. Budai-Deleanu isi culege cuvintele de peste tot, din vorbirea populara in primul rand (mai ales din limba auzita de el la Cigmau, in anii copilarieI), din jargonul tiganesc, din cronici, din limbile straine si antice etc. Uneori inventeaza insusi cuvinte. S-ar putea zice ca Tiganiada este, indirect, un elogiu dantesc al limbii vulgare pe care umoristul si satiricul o introduce cu dezinvoltura in epopee. Impresia generala este aceea ca poetul, foarte cult, instruit mai ales in filologie clasica, ignoreaza legile limbii literare in care scrie, pentru ca n-a studiat-o niciodata, organizat, in scoala, dar pe care o cunoaste perfect in aspectele ei dialectale, asa cum a deprins-o in copilarie, pe cale empirica.

Anume intorsaturi sintactice mimeaza frazeologia epopeica. Astfel, topica inversa a predicatului, a atributului si chiar inversiunea arhaica a atributului adjectival toatei, articulat:

Auzind aceasta defaimare, Lui Tandaler scapa suferinta, Denaintea toatei adunare sau antepunerea complementului direct, fata de predicat, si dislocarea atributului:

Spre norocul lui un ciolan vede Zacand la pamant, de moarta vita.

Exemplele pot fi inmultite. Am ales doar cateva, in care functia stilistica este mai frapanta. Arhaismele, regionalismele si chiar formatiile proprii, in morfologia, sintaxa si vocabularul lui Budai-Deleanu (studiate mai amanuntit de Al. Rosetti si B. Cazacu, in Istoria limbii romane literarE) dau Tiganiadei originalitate si pitoresc, conferindu-i un loc aparte in cadrul literaturii romane.

Ca si Caragiale, dar cu trei sferturi de veac inaintea lui, Budai-Deleanu are geniul numelor proprii, potrivite inadins pe caractere. Tandaler viteazul e cam prost si numele lui aminteste pe tontul Tandala. Parpangel - cuvant care pe tiganeste inseamna "tanar" - se perpeleste de dragoste pentru Romica, nume generic pentru o frumusete a romilor. Baroreu isi trage numele de la cuvantul tiganesc baro, care inseamna sef, stab, conducator autocrat, puternic. Personajul sustine o teorie politica in consensul numelui sau, asa cum Slobozan este cel care face elogiul libertatilor republicane. Janalau e derivat din tiganescul jano, cu sensul de a intelege, a fi destept, inteligent, cumpatat etc, fiindca eroul sustine teoria monarhiei luminate si a constitutiei, numita antibararea1. Goleman e derivat din gol, goliciune, goleti, Gogoman2 etc. Celelalte nume sunt generic tiganesti, porecle de un mare pitoresc: Corcodel, Purdea, Gavan, Papuc, Cocolos, Parnavel, Sfarcul, Zagan, Titirez, Cacacea, Gardea, Ghiolban, Draghici. Unele sunt articulate arhaic si popular: Bobul-Bobului-Boabe, Dondul-Dondului-Dodii etc. Altele primesc determinantul homeric, dupa modelul Ahil peleianul, de unde o alta sursa de comic: Goleman ciurarul, Burda fierarul, Carlig nepot de frate al lui Draghici, Carabus zlatariul, Aordel cel de vita veche, Bratul voinic, Plesea sontorogul, Tantea facatoriu de inele, Chifor ce stia bine rade, Pe teu cel cu barba creata etc.:t.

Numele comentatorilor din subsolul textului sunt gandite in acelasi sens. Criticos ricaneaza, Eruditian intra in amanunte explicative, Musofilos explica procedeul alegoriilor, ldiotiseanul se mira prosteste: "cum poate razboiu sa sufle in bucium ca s-un om?" sau: "de unde stie poetul numele tuturor, de vreme ce n-a fost de fata la batalie?". Onochefalos ( = cap de magaR) are ideea fixa a conformarii cu izvodul cronicaresc originar. Filologos explica unele cuvinte ce par neintelese. Talalau invatatul e o mina de comentarii marginale. Chir Mustrul ot Puntureni fericeste pe cei saraci cu duhul. Popa Nataroi din Tanda-Randa dracuie la tot pasul etc, etc.

Astfel realizata, Tiganiada ramane un fenomen unic in literatura romana, fara posteritate in linia creatiei, fara epigoni, pentru ca n-a fost cunoscuta decat in foarte mica masura si sporadic de catre clasicii nostri moderni. Construita pe temeiuri populare, epopeea eroi-comica a lui I. Budai-Deleanu este totusi greu accesibila maselor mai largi de cititori, ca si Istoria ieroglifica a lui Dimitrie Cantemir sau Pseudokynegeticos de Al. Odobescu. Pentru intelegerea ei completa, pentru inlaturarea impresiei de greoi si prolixitate, e nevoie de o instruire prealabila in materie de literatura antica si de Renastere, si de o pregatire filologica anume.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.