Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Grigore ALEXANDRESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 22 febr. 1814(?) - m. 25 nov. 1885, Bucuresti.

Poet. Nascut intr-o familie modesta, la Targoviste, loc de pelerinaj mitic pentru primii poeti moderni. Tatal, Mihai Alexandrescu, era vames si vistiernic, mama. Maria (n. Fusea), cobora dintr-o familie de mici boieri.

Studiaza la Sf. Sava, uimindu-si colegii prin cunostintele in literaturile clasice (elina si franceza). E gazduit, intre altii, de Tache Ghica (tatal memorialistului) si de Heliade, care-l ajuta sa debuteze (1832); curand insa un conflict aprig va izbucni intre protector si protejat, separandu-i pentru totdeauna.

In 1834, ALEXANDRESCU intra in armata ca praporcic, dar, dupa o scurta trecere, putin agreabila, pe la vama din Focsani, isi inainteaza demisia si accepta un post de slujbas la Secretariatul Statului. in 1840 e arestat pentru trei luni, probabil sub invinuirea de complicitate cu participantii la conjuratia lui M. Filipescu. De aici inainte, viata poetului curge fara peripetii, biografului revenindu-i sa consemneze un cursus honorum putin semnificativ; Membru al Asoc. Literare a Romaniei (1846); redactor al Poporului suveran, in timpul Revolutiei de la 1848, insa doar cateva nr. (15-29) si mai mult formal; clucer (1853), director al Eforiei Spitalelor Civile (1854), director al Cultelor (1859), membru al Comisiei Centrale de la Focsani (1860).

La 29 mai 1860, ALEXANDRESCU se casatoreste cu Raluca Sta-matin, dar dupa cativa ani e lovit de o boala mintala neiertatoare, pricinuita, dupa unele versiuni, de otravirea cu beladona. Obligat sa se retraga din viata publica si sa abandoneze activitatea literara, reluata intermitent si cu rezultate neconcludente in momentele de remisiune, ALEXANDRESCU va supravietui inca 25 de ani. A lasat o opera de intindere redusa, dar de o vertebratie acut personala in campul romantismului romanesc: 5 voi. de versuri (Eliezer si Neftali, 1832; Poezii, 1838; Poezii, 1842; Suvenire si impresii, epistole si fabule, 1847; Meditatii, elegii, epistole, satire si fabule, 1863), dintre care ultimele trei sunt culegeri de edite si inedite, un Memorial al calatoriei intreprinse in 1842 la manastirile oltene, cateva colaborari publicistice fara continuitate si un nr. restrans de trad. si imitatii dupa Florian, Voltaire si Tasso etc. Spirit reflexiv si analitic, deprins sa se interogheze, refractar certitudinilor comune, ALEXANDRESCU creeaza in doua registre, aparent etanse, in realitate exprimand acelasi conflict al poetului cu sine insusi si cu lumea: in meditatii, tonul e elegiac, lamartinean, iar confesiunea alterneaza cu dispozitiile contradictorii ale eului, polarizat cand de nadejde, cand de indoiala; in fabule si epistole apare omul de lume, spiritual, afabil, denuntand cu ironie si fina disimulatie impostura care triumfa in viata sociala si falsele prezumtii ale cugetului.




Pe ambele planuri, poetul a dat compuneri memorabile, intrate in patrimoniul literaturii noastre clasice, si a fixat un tipar stilistic de mare rezonanta in epoca.


Ilustrandu-si parca destinul particular in marea familie romantica, ALEXANDRESCU se naste sub o zodie nu atat de norocoasa, cat cenusie: nu dispune nici de avere, nici de relatii, nici de arbore genealogic, fiind orfan de timpuriu, indura de mic privatiuni si umilinte; nu are sansa sa-si desavarseasca studiile peste hotare si e nevoit sa-si castige painea intr-o slujba obscura si plicticoasa; fericirea intima pare sa-1 ocoleasca si ea, caci isi intemeiaza caminul tardiv si de convenienta, iar notorietatea literara, desi efectiva si necontestata, nu-i aduce recompense materiale ori morale. Cu toate acestea, pana in 1860, cand boala il scoate din cursa, viata i se scurge decent, macinata mai mult de trivialitatea zilnica decat de o rasturnare spectaculoasa a sortii. Fire visatoare, sfioasa si interiorizata, tratand cu detasare problemele diurne, putin ispitit sa coboare in for, ALEXANDRESCU e, in generatia sa de luptatori si profeti, un personaj de exceptie, venit pe lume prea tarziu sau prea devreme. Desi profund legat de idealurile nationale si democratice ale pasoptismului, el joaca un rol sters atat in faza de pregatire, cat si in cea de desfasurare a revolutiei. Corespondenta nu ne releva nici trasaturi de vanitate, nici imboldul unei ambitii care sa-i cravaseze inspiratia si sa-i stimuleze o desfasurare mai energica a personalitatii. Afabil si spiritual, plin de scrupule, era, de fapt, un om singur, pe care singuratatea il apasa, si un om vulnerabil, cu un echilibru psihic labil. Avand umor, isi oferea consolarea de a-si bate joc de ridicolul celor din jur si, avand talent, incerca sa-si converteasca starea de frustratie in poezie. In felul acesta, putea suporta existenta cel putin fara probleme in stadiu congestiv. Dar odata cu brutala schimbare a climatului de opinie de dupa Unire, care marcheaza sfarsitul epocii eroice si anunta intrarea in eclipsa a reprezentantilor istorici ai pasoptismului, ALEXANDRESCU pare sa-si piarda busola. Intimidat de zarva noii epoci, obosit de deceptiile acumulate de-a lungul anilor, el devine din ce in ce mai anxios, mai amar si mai dezorientat. Totul ne lasa sa credem ca vana poetica i se istoveste inca inainte de tragicul accident care avea sa-1 claustreze mai bine de doua decenii printre tenebre. Desi de dimensiuni restranse, opera lui ALEXANDRESCU incarneaza doua din cele mai cristalizate, durabile si productive ipostaze ale lirismului preemines-cian. Curiozitatea e ca aceste ipostaze sunt contradictorii, caci pe de o parte e vorba de meditatie si elegie, pe de alta, de epistola si fabula. Definit de Heliade, inca de la debut, drept "un alt Young, iesit din ruinele Targovistei", ALEXANDRESCU e intr-adevar, pe o latura, un poet melancolic si reflexiv, framantat de marile intrebari, in divort cu societatea, cel mai lamartinian dintre lamartinienii ce populeaza peisajul nostru literar intre 1830 si 1850. Pe alta latura insa, prin rationalismul dialectizat si edifiant al celei de-a doua jumatati a secolului al XVIII-lea, care nu mai era nici exclusivist, nici monolitic in felul voltairian, desi isi pastra patina clasica, e un satiric muscator si lucid, care-si conceptualizeaza emotia si aseaza totdeauna o distanta ironica intre sine si lucruri. Aceasta bifurcare a creatiei intr-o zona a elegiei si o alta a fabulei si epistolei a derutat adesea comentatorii, sugerand o perspectiva interpretativa de "Ianus bifrons". ALEXANDRESCU ar fi fost simultan clasic si romantic, produsul indecis al unei epoci a curentelor. In realitate, clasicismul nu consta in asumarea unei estetici coerente a mimesis-ului, ci se reduce la recomandarea cooperarii ratiunii cu imaginatia, a cultivarii limbii si a slefuirii formei; or toate acestea sunt cerinte de bun-simt, indispensabile intr-o perioada de institutio-nalizare a literaturii, cand problema de a conferi poeziei un statut specific spre a-i innobila rangul in viata sociala si a opri navala nechematilor se punea cu deosebita tarie. Trimiterea la Platon din prefata volumului de la 1847 (tinta artei ar fi "frumosul ideal sau stralucirea adevarului"), pe langa ca e eronata, fiindca marele filosof n-a spus niciodata ceea ce ALEXANDRESCU ii atribuie, e si ambigua, deoarece poate fi talmacita ca o adeziune deghizata la o estetica a "creatiei". incat, dincolo de conventiile de scriitura inerente genurilor practicate (fabula impunand, fireste, un alt tip de modelaj decat elegia) si dincolo de confuzia termenilor de referinta, atat de putin siguri la 1848, ALEXANDRESCU e in nota dominanta a personalitatii sale poetice un romantic, acelasi in elegii si meditatii, ca si in epistole ori in fabule, reflexiv si dilematic, sensibil dar, stapanin-du-si expansiunile, in cautarea adevarului launtric, prin autoscopie, si a adevarului vietii, prin denuntare critica.

Meditatiile si elegiile versifica multe din locurile comune ale romantismului: tristetea, mormintele, ruinele, peisajul lunar, intermitentele dragostei, paradisul pierdut al copilariei, trecutul istoric, antagonismul intre poet si proza vulgara a vietii. Punctele de contact cu Lamartine sunt evidente: reveria melancolica, sentimentul timpului ireversibil si al sublimului cosmic, religiozitatea, discretia elementului autobiografic, tendinta de a spiritualiza materia. insusi tiparul meditatiei, cu amestecul caracteristic de filosofare si autoanaliza, cu lipsa de stringenta compozitionala si inscrierea strofei intr-o partitura muzicala atesta prezenta tutelara a poetului francez. Pot fi semnalate si alte influente, desi de mai mica amploare (Young, Byron etc), insa ALEXANDRESCU pare permeabil nu atat unui model livresc anume, cat unui ritual melodramatic de gesturi emfatice si formule declamatorii ("Pun mana pe-a mea frunte si caut un mormant"; "Zic lumii un adio, iau lira si ma duc"), nascut din supralicitarea retetelor romantice si extrem de contagios intr-un mediu literar cum era cel al deceniului 1830-1840, setos sa experimenteze marea poezie, dar putin pregatit sa distinga bunul de raul gust. De notat ca poetul nu se resimte de pe urma contactului cu realitatea folclorica, desi trimisese lui Alecsandri 57 de poezii populare pe care le culesese. Cu toate ingerintele modei si presiunea modelelor, ALEXANDRESCU reuseste sa-si impuna originalitatea inca de la prima manifestare publicistica. Lirismul e la el cu adevarat experienta intima, proces-verbal al simtamintelor si starilor de constiinta care-si disputa imperiul sufletului. Versurile ne comunica zbuciumul unui om impovarat de ganduri si mahnire, mereu invins de efortul de a-si gasi echilibrul si a se integra unei lumi prost randuite, in care raul triumfa, individul e singur, iar Dumnezeu absent. Nici tonul discursiv, nici aerul melodramatic, nici stangaciile limbii nu spulbera impresia de combustie morala. Sub faldurile violente ale vocabularului romantic simtim ca se consuma o drama autentica. E cea a cautarii si esecului, a frustratiei si a implinirii, a sperantei si zadarniciei. Intr-o serie de elegii domina resemnarea in fata tragismului existentei (Miezul noptei. Adio. La Tar-goviste). Altele propun consolarea prieteniei (Prietesugul) sau a dragostei, mai rar ca invitatie ronsardiana la folosirea clipei (Prietesugul si amorul Emiliei), mai des ca legatura spirituala (inca o zi). O sincera nostalgie a trairii comunitare, puternic afirmata in poeziile de inspiratie cetateneasca sau patriotica (Inima mea e trista, Unirea Principatelor) tempereaza exacerbarile individualiste. Dar poetul, ros de demonul interogatiei, incapabil sa aleaga intre alternativele cugetului, reia mereu problemele, rotindu-se perpetuu intre certitudine si nesiguranta. Lipsit de inventivitate metaforica, ALEXANDRESCU radiografiaza starile de constiinta sub ipostaza lor instabila si contradictorie. Deficitar in zugravirea plastica a lumii fenomenale, el poseda, in schimb, aptitudinea dramatizarii discursului poetic. in loc sa lucreze prin canonade verbale, ca Hugo, sau sa desfasoare, ca Lamartine, firul delicat al meditatiei intr-o voluptuoasa si leganatoare melo-pee, isi sacadeaza monologul prin pauze metrice si sintactice, il densifica variind unghiurile de privire si-1 organizeaza in termeni antitetici. Pe o asemenea canava de contrarietati si zigzaguri ale ideii, care confrunta permanent nadejdea si indoiala, particularizand antinomia intre sensul si nonsensul destinului, sunt construite cateva capodopere: Anul 1840, Asteptarea, Umbra lui Mircea. La Cozia. in ele gasim - si e unul din motivele farmecului inca rezistent, desi misterios, pe care-1 exercita poeziile amintite - un acord indefectibil intre idee si metru, intre ritmul interior si structura sonora. Caci, desi prozodia e tratata cu neglijenta in opera sa, ALEXANDRESCU croieste, in anume ceasuri privilegiate, versuri de o splendida plenitudine recitativa, exemple memorabile de gnomism pur ori de cadente oratorice, sculptate parca intr-o materie somptuoasa si incoruptibila. Lucid, ironic, dispus sa supuna totul examenului critic, ALEXANDRESCU e deosebit de inzestrat pentru epistola si fabula. Izbanzile lui pe acest plan sunt notorii. In epistole, tema predilecta e soarta poetului in societate ilustrata cu propriu-i exemplu. Obiectivul e de a demitiza mondenitatea snoaba, iluziile romanesti, ideea ca literatura poate corija relele moravuri, pe scurt, viziunea securizanta si sedativa a celor ce nu vor sa-si tulbure siesta. Poetul actioneaza cu bonomie si calm, pe un ton glumet, colocvial, de o placuta familiaritate, castigand increderea lectorului prin spirit autocritic, dar punandu-1 in perplexitate prin continua simulare si uzul frecvent al contrasensului. Fabulele prelucreaza prototipuri clasice, uneori folosite si de La Fontaine, Flori-an, Kralov, dar legandu-le de actualitatea politica a vremii si autohtonizandu-le cu un fin simt al verosimilului. Marele merit al lui ALEXANDRESCU rezida in intuirea unor raporturi sociale tipice, bazate de obicei pe opozitia intre demagogul, filistinul, parvenitul, conducatorul abuziv, pe de o parte, si plebeul naiv, de buna credinta, pe de alta; contrastul intre retorica perfida a unora si asteptarea candida a altora permite efecte de un umor pe cat de exploziv socialmente, pe atat de irezistibil. Tehnica fabulistica e excelenta: pertinenta dialogului, vioiciunea sugestiva a personajelor, siretenia onctuoasa a povestitorului, libertatea schemei metrice - totul dovedeste concordanta intre cerintele genului si talentul scriitorului. Aceeasi potrivire intre felul de a fi si felul de a spune apare in Memorialul de calatorie, unde-1 gasim pe omul de lume din epistole care persifleaza cu sfichiuiri ironice si aluzii malitioase, dar si pe poetul elegiac, infiorat de ceasul tainic al amurgului si de ruinele innegrite de vreme. Modern prin simtul relativitatii valorilor si perceptia alienarii umanului, inovator in traducerea viziunii romantice asupra lumii si-n expresia ei literara, desfacuta cu cazna din conventiile la moda si stadiul incult al limbii, ALEXANDRESCU e cel mai de seama precursor muntean al lui Eminescu si unul dintre cei mai interesanti poeti ai primei jumatati a secolului al XlX-lea.




OPERA

Eliezer si Neftali, Bucuresti, 1832; Voltaire, Alzira sau americanii, trad. de ~, Bucuresti, 1835; Poezii, Bucuresti, 1838; Poezii, Iasi, 1842; Suvenire si impresii, epistole si fabule, Bucuresti 1847; Voltaire, Me-ropa, trad. de ~, Bucuresti, 1847; Meditatii, elegii, epistole, satire si fabule, Bucuresti, 1863; Laboulaye, Povesti albastre, trad. de ~, Bucuresti, 1872; Opere complete, cu o pref. de G. Cosbuc, Bucuresti, 1902; Poezii alese, ed. ingrijita si pref. de E. Garleanu, Bucuresti, 1907; Poezii alese, ed. ingrijita de M. Dragomirescu, Bucuresti, 1921; Opere complete. Poezii si proza, ed. ingrijita de G. Baiculescu, Bucuresti, 1940; Poezii, comentate de V. Ghiacioiu, Craiova, 1940 (ed. II, f. a.); Opere, ed. critica, note, variante si bibliografie de I. Fischer, studiu introductiv de Silvian Iosifescu, I, Bucuresti, 1957 (ed. II, studiu introductiv de I. Roman, Bucuresti, 1972); Poezii. Memorial de calatorie, ed. ingrijita de I. Fischer, pref. de Pompiliu Mareea, Bucuresti, 1961; Versuri si proza, text stabilit si note de I. Fischer, studiu introductiv si note finale de FI. Mihailescu, Bucuresti, 1968; Fabule, Bucuresti, 1968; Poezii, antologie si postfata de D. Micu, text stabilit de I. Fischer, Bucuresti, 1970; Poezii. Proza, text stabilit de I. Fischer, antologie si repere istorico-literare de M. Anghelescu, Bucuresti, 1977 (ed. II, 1985); Satire si fabule, Bucuresti, 1983; Poezii. Proza, antologie, pref. si tabel cronologic de C. Mohanu, Bucuresti, 1985; Poezii, Timisoara, 1987; Satira duhului meu. Suvenire si impresii, meditatii, elegii, epistole si satire, fabule, memorial de calatorie, antologie, pref., tabel cronologic si aprecieri critice de C. Mohanu, Galati, 1993; Satire si fabule, Craiova, 1993 (alta ed., 1995); Umbra lui Mircea. La Cozia, poezii alese, ed. ingrijita de I. Fischer, Bucuresti, 1994; Elegii. Epistole si satire. Fabule. Memorial de calatorie, ed. de C. Mohanu, Bucuresti, 1995.

REFERINTE CRITICE

I. Ghica, in Convorbiri literare, nr. 2, 1886; I. Gavanescul, Meditatiile lui Grigore Alexandrescu" class="navg">Grigore Alexandrescu, 18%; G. Bogdan-Duica, in Convorbiri literare, 1900; Pompiliu Eliade, in Revue des Deux Mondes, 1904 t. XXIX; N. Iorga, Istoria, II; E. Lovi-nescu, Grigore Alexandrescu, 1910 (ed. III, 1928); O. Densusianu, Literatura; Charles Drouhet, in Omagiul lui Ion Bianu, 1927; M. Dragomirescu, Critice, II, 1928; P. Zarifopol, Pentru arta literara, 1934; I. M. Rascu, Alte opere din literatura romana, 1938; T. Vianu, Arta, G. Calinescu, Istoria, S. Cioculescu, VI. Streinu, T. Vianu, Istoria; Perpessicius, Alte mentiuni de istoriografie literara si folclor, 1961; G. Calinescu, Gr. M. Alexandrescu, 1962; S. Iosifescu, Grigore Alexandrescu, 1965; P. Cornet De la Alexandrescu la Eminescu, 1966; I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966; D. Popovici, Romantismul; P. Cornea, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 1, 1969; D. Pacurariu, Clasicismul romanesc, 1971; L. Galdi, Introducere in istoria versului romanesc, 1971; M. Anghelescu, Introducere in opera lui Gr. Alexandrescu, 1973; Structuri tematice si retori-co-stilistice in romantismul romanesc (1830-1870), 1976; E. Simion, Dimineata poetilor, 1980; H. Badescu, Grigore Alexandrescu - Parada mastilor, 1981; Al. Dima; Viziunea; P. Mareea, Varietati literare, 1982; G. Calinescu, Opere, XVII, 1983; ALEXANDRESCU Densusianu, Cercetari literare, 1983; Charles Drouhet, Studii de literatura romana si comparata, 1983; Sanda Radian, Mastile fabulei, 1983; P. G. Barlea, Pe urmele lui Grigore Alexandrescu, 1984; Al. Hanta, Idei si forme literare pana la Titu Maiorescu, 1985; Perpessicius, Scriitori,
I, 1986; C. Popescu, Poeti romantici romani la inceput de drum, 1986; Luisa Valmarin, Studii de literatura romana moderna si comparata, 1987; M. Anghelescu, Textul si realitatea, 1988; D. Caracostea, Scrieri alese,
II, 1988; D. Micu, Scurta istorie a literaturii romane de la inceput pana la primul razboi mondial, 1994.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Grigore ALEXANDRESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Grigore ALEXANDRESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Memorial de calatorie

- citeste textul

Manastirea Dintr-un Lemn

- citeste textul

Polovraci

- citeste textul

Tismana

- citeste textul



Poezie

Satira Duhului meu

- citeste textul
Satira Duhului meu de Grigore Alexandrescu - Tema poeziei
Satira. Duhului meu - cea mai cunoscuta satira a lui Grigore Alexandrescu.

UMBRA LUI MIRCEA LA COZIA

- citeste textul
UMBRA LUI MIRCEA LA COZIA - comentariu si analiza literara
UMBRA LUI MIRCEA. LA COZIA - Creatie lirica romantica

Boul si vitelul

- citeste textul
BOUL SI VITELUL - analiza literara



Eseu

DREPTATEA LEULUI

- citeste textul
DREPTATEA LEULUI - Fabula