Aparute in anii postdecembristi. memoriile lui Constantin Argetoianu au relevat, brusc si convingator, un remarcabil prozator. Un prozator nu in arta fictiunii artistice ci in cea a memorialisticii. Fara indoiala ca memoriile lui Argetoianu vor ramane una dintre paginile cele mai pretuite in memorialistica artista din (ara noastra. Omul are indiscutabil har in arta evocarii, are gura rea, galcevitoare si spune totul, cu arta, despre oameni si evenimente, ansamblul epocii si detaliile sale capatand substanta halucinanta si relief ascutit. Arta portretului care verifica, mai totdeauna. inzestrarea artistului, e excelent reprezentata, in pagini memorabile. in aceste memorii. Iata fragmente din portretul generalului Avcrcscu, invingatorul de la
Marasti si ajuns. in 1918, sef de partid: "Spirit apolitic in toata puterea cuvantului, Averescu punea picioarele in toate strachinile pe care le intalnea in calc; dar siret din nastere si fara nici un fel de scrupule, ii placea sa se invarteasca tocmai in acele probleme politice meschine care interesau si pe ademenitorul meu
Grigoras si care se puteau rezuma in doua cuvinte: asaltul puterii Ei voiau puterea pentru putere, cu orice pret .fi oricum, si la aceasta se marginea ambitia lor. Pentru ci. restul era garnitura si literatura Vesnic gata sa treaca de la o hotarare la cea opusa, dupa cum le putea incadra in jocul intereselor sale personale, sfios si taios totodata, siret si naiv, vesnic in defensiva Averescu nu se «livra» niciodata, nici o clipa nimanui, si inspira neincredere celor ce se uitau in ochii lui, cu aceeasi precizie cu care inspira incredere celor ce nu dedesc vreodata ochii cu dansul". Iata portretul lui
Ion Inculet, asa cum i s-a relevat la inceputul anului 1918: "Inculet mi s-a aratat ce era, de la prima intalnire, o rama, in neantul careia un facator de minuni umflase un stomac si proiectase o pereche de urechi si un nas formidabil, un nas menit sa masoare la distanta si sa descurce in tufisul vietii poteca cea buna. Se pretindea docent la Universitatea din Pctrograd si purta, ca si primul sau ministru Daniel, o uniforma uzata de prapurcie; sub bluza cacanic si stransa la gat naduscala le tinea loc de rufe si nadragii negri si soiosi, dar de taietura englezeasca, isi ascundeau capetele de rusine in carambii unor cizme de lux, probabil sterpelite in numele sfintelor principii ale Revolutiei". Sau, in sfarsit, portretul generalului Harjeu, ministrul de Razboi in guvernul Marghiloman: "Generalul Harjeu, un bleg, o stafie in doliu, infasurat de crestet la calcaie in negru. Chiar cand vorbea, Harjeu nu misca din nimic, nici din gura, nici din ochi, nici din maini - si nimeni nu-si putea da seama daca impresionanta lui imobilitate era datorita cufundarii intr-o mare durere (isi pierduse sotiA) sau unui inceput bine caracterizat de scleroza generalizata". Si n-am citat decat din al cincilea volum al adestor memorii, celelalte oferind, si ele, pilde si mai elocvente.
Asadar, acum a aparut al cincilea volum al acestor memorii (primele patru au aparut la Editura Humanitas si doua dintre cele dintai, in paralel, si la Editura AlbatroS) la Editura Machiavelli, proprietatea d-lui Stelian Neagoe, care s-a ingrijit si de aparitia precedentelor. Despre calitalca, incropita, a acestor editii am scris de cateva ori si nu voi mai relua ceea ce am spus atunci. Dl Stelian Neagoe e adeplul editiilor repezi, fara aparat, note sau comentarii, lasand cititorul sa se descurce cum si cat poate. E modalitatea nepotrivita a unei astfel de editii. Dar conteaza, la dl Stelian Neagoe, nu calitatea stiintifica a editurii cat expeditivitatea intreprinderii, care sa renteze, aducand imediat beneficii. Cu acest volum, se incheie sectiunea din memoriile lui Argetoianu consacrate evocarii perioadei primului razboi mondial. Aici. perioada evocata e februarie -sfarsitul lui decembrie 1918, adica ultimele zile ale guvernului Averescu (in care memorialistul a fost ministru de JustitiE), toata guvernarea Marghiloman si sfarsitul, norocos, al armistitiului impus, reluarea ostilitatilor si intrarea, glorioasa, a regelui Ferdinand si a reginei Maria in Bucurestiul eliberat.
Argetoianu nu e deloc un evocator detasat, ci un implicat in evenimente, ca factor cheie in organizarea Ligii Poporului de sub conducerea lui Averescu. De aceea, judecatile si aprecierile sale sunt profund partinitoare si. de aceea, adesea mult nedrepte. (Aici se cerea interventia, in note. a editorului, care sa restabileasca adevarul istoric.) Mai intai, Argetoianu, care fusese conservator filipescan si, dupa moartea lui N. Filipescu, takist, apoi initiatorul gruparii politice a lui Averescu, judeca cu rea-vointa si nedrept ceea ce numeste trinitatea Ionel Bralianu. Barbu Stirbey, regele Ferdinand. Nu le reproseaza angajarea tarii in razboi (pentru asta militase, oricum, si gruparea filipescanA) ci felul cum acesta a fost dus. N-are dreptate. Ionel Bratianu si ceilalti, in frunte cu regele, n-au fost vinovati ca aliatii n-au respectat tratatul militar din august 1916, nedesctiizand frontul de la Salonic (incat Romania s-a trezii in situatia, neprevazuta, de a lupta pe doua fronturI), ca armatele din Galitia ale lui Brusilov au ramas - impotriva celor stabilite - inactive, si nu au livrat armamentul si munitia stabilite in tratat. Ignorand aceste incalcari a tratatelor, Argetoianu, rau intentionat, zvarle sudalme si condamnari impotriva celor care, pretinde el, au fost vinovati de dezastrul razboiului, cu retragerea in Moldova si noianul de suferinte si umiliri, cu Bucurestiul si o parte din tara ocupate. Dar n-au fost, repet, deloc vinovati. Memorialistul mai e suparat pe trinitatea amintita ca a demis dupa ceva mai mult de o luna guvernul Averescu (19 ianuarie-4 martie 1918) si a instalat guvernul Marghiloman. Masura, cred. a fost. dimpotriva, inteleapta, in acea vreme trebuind adus la putere un guvern agreat de Puterile Centrale. Iar guvernul Marghiloman nu a fost deloc, cum caracterizeaza mereu memorialistul, "cabinetul Rusinii Nationale", "o pata rusinoasa in Istorie", «Guvernul fara obraz» ci. cu adevarat, o necesitate istorica. Marghiloman a acceptat, din datorie, as spune, patriotica, sa preia conducerea guvernului intr-o perioada nenorocita pentru tara si sa-si duca misiunea pana la capatul suferintelor ei. El nu e un tradator, cum il prezinta Argetoianu, ci un sacrificat ca om politic pe altarul datoriei. Ca a crezut ca razboiul va fi favorabil Puterilor Centrale e, desigur, o eroare de evaluare, dar, iarasi, nu o tradare. Ca a cerut ratificarea de catre suveran a rusinosului, impusului tratat de pace e, desigur, o eroare impardonabila. Dar aici a vegheat chiar injuriata, de memorialist, a amintitei trinitati Ionel Bratianu - regele Ferdinand - Stirbey - care a tergiversat, intelept, ratificarea tratatului si, la momentul oportun, a fost denuntat, Romania reluandu-si locul alaturi de aliatii traditionali. De altfel, Argetoianu, om politic venal si cinic, desi il injuriaza pe Ionel Bratianu si pe liberali, a acceptat, in 1927-1928, sa devina ministru in doua ministere liberale (cel din 1927 chiar sub conducerea lui Ionel BratianU), dupa ce in 1920-1921 a fost ministru in guvernul Averescu (guvernul partidului din care facea, atunci, partE), iar in 1931-1932 sa fie ministru cheie in guvernul N. Iorga, ca protejat al regelui Carol al II-lea. Cam sinuos, nu-i asa? -traiect politic, mereu interesat, pentru cel ce isi ingaduie sa judece moral o epoca si oamenii sai de seama!
Apoi Argetoianu nu a inteles mare lucru din noile realitati impuse de razboi. Atunci tuturor oamenilor politici intelepti le era limpede ca marile reforme, puse pe tapet de catre gruparea radicala a lui Ionel Bratianu-Stere, inca in 1913-1914, trebuiau acum aplicate chiar in mod radical. Adica o mare reforma agrara si universalizarea dreptului la vot. Argetoianu isi pastreaza credo-ul sau conservator si e, de fapt, impotriva reformei agrare. intr-un loc, cand evoca hotararile Stalului Tarii din Basarabia, intre care, la punctul 11, se cerca reforma agrara, memorialistul apreciaza ca aplicarea acestei decizii, pe care regele Ferdinand o anuntase taranilor pe front inca in 1917, "a ruinat tara" si, in continuare, socoate ca "inutila a fost insa spolierea marii proprietati cu zecile de mii de hectare, inutila a fost de asemeni, brutala, nelegala si necinstita expropicre a padurilor". El propusese, in proiectul program al atunci aparutei Ligi a Poporului, ca reforma agrara sa nu se realizeze decat pe o suprafata de 2 300 000 ha (s-au expropiat, cum se stie, aproape sase milioane hA). N-arc deloc dreptate cand afirma ca Sfatul Tarii din Basarabia trebuia desfiintat, pentru ca era aproape bolsevizat, si guvernul roman putea pur si simplu sa proclame unirea. Sfatul Tarii era, totusi, un organism reprezentativ (deci aleS), in consecinta, singurul in masura sa adopte o astfel de decizie istorica Utile raman informatiile din aceste memorii despre modul cum s-a nascut Liga Poporului, cum s-a organizat ca grupare opusa liberalilor. S-a intamplat, apoi, ca in ciuda marei charisme a lui Avcrescu, aceasta Liga, apoi partid, sa esueze lamentabil, generalul intrand in subordinea chiar a detestatului Ionel Bratianu. Dar despre asta si inca multe altele, in comentariile pe marginea viitoarelor volume ale acestor extraordinare memorii.
Februarie 1996
