Definitie: Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, caracterizata prin ilustrarea vietii reale intr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare varietate tematica: sociala, istorica, mitologica, psihologica. Limbajul solemn alterneaza cu cel familiar, fiind deseori presarat cu elemente comice.
Camil Petrescu este un autor analitic atat in romane, cat si in piesele de teatru, construind personaje framantate de idealuri ce raman la stadiul de teorie, traind in lumea ideilor pure, imposibil de aplicat in realitatea concreta. Conceptia lui Camil Petrescu despre drama umana evidentiaza ideea ca "o drama nu poate fi intemeiata pe indivizi de serie, ci axata pe personalitati puternice, a caror vedere imbratiseaza zone pline de contraziceri", ca personajele nu sunt caractere, ci cazuri de constiinta, personalitati plenare, singurele care pot trai existenta ca paradox: "Cata luciditate, atata existenta si deci atata drama ."
Prima forma artistica a dramei "Jocul ielelor" dateaza din 1916, dupa care Camil Petrescu a realizat mai multe variante, piesa fiind publicata abia in 1947, in volumul de "Teatru". Adept convins al absolutului, dramaturgul nu a fost de" acord cu nici o viziune regizorala de punere in scena a spectacolului, aspiratia sa de perfectiune impiedicand reprezentarea acestei piese atata timp cat a trait.
Tema o constituie drama de constiinta a personajului principal, izvorata dintr-un conflict complex si puternic in planul ideilor absolute, pe care, dintr-un orgoliu nemasurat, eroul se incapataneaza sa le aplice in realitatea concreta cu care sunt incompatibile. Destinul nefericit al personajului este determinat de luciditatea prin care-si asuma esecurile, de opacitatea fata de orice solutie reala, de refuzul de a abandona lumea ideilor pure, de obstinatia de aplicarii in societatea concreta a conceptului utopic de dreptate absoluta.
Semnificatia titlului. Titlul ilustreaza crezul artistic al lui Camil Petrescu, sintetizat de el in motoul volumului de versuri: "Jocul ideilor e jocul ielelor". Gelu Ruscanu este incatusat al absolutului, al idealului de dreptate absoluta care este o iluzie, o utopie. Omul care vede idei absolute este mistuit launtric de jocul lor halucinant si pedepsit, intocmai cum cel care are curajul sa priveasca dansul ielelor moare sau innebuneste, devine neom. Setea de absolut si lumea ideilor pure care au pus stapanire pe protagonist sunt ilustrate de replica lui Penciulescu, singurul care descifreaza conceptia idealista a lui Gelu Ruscanu; care "nu vede lucruri", ci "vede numai idei". Ruscanu confirma - "Eu vad ideile" »»a- dar Penciulescu il priveste lung si-l avertizeaza ca drama incepe atunci cand ideile au disparut: "cata vreme le vezi totul e in ordine Cand au disparut dupa ce le-ai vazut, abia atunci e grav incepe drama". Penciulescu explica in continuare in ce consta pericolul pentru cei care vad idei, asemanand urmarile nefaste cu cele suferite de cei care au vazut ielele: "Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii Ia ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori pe pamant. Asa sunt ielele pedepsesc Nu le place sa fie vazute goale de muritori".
Povestirea subiectului pe acte, tablouri si scene Pe aceeasi pagina pe care sunt mentionate personajele piesei, Camil Petrescu scrie o "nota" de autor prin care evidentiaza ideea ca aceasta opera este "o drama a absolutului" si ca atat personajele cat si partidele politice la care face referire in cadrul actiunii sunt "de fictiune", precizand timpul si locul unde se petrec evenimentele, "mai 1914", in Bucuresti.
Actul 1 Tabloul I
Actiunea se petrece in redactia ziarului "Dreptatea sociala", in biroul directorului. in afara mobilierului specific - biroul, doua fotolii si o canapea de piele, mai multe biblioteci - peretii sunt acoperiti cu tot felul de obiecte sugestive pentru subiectul piesei, printre care: o panoplie de scrima, fotografia unui barbat "ca de 40 de ani, frumos, cu o mustata frantuzeasca matasoasa si moale", cateva placarde cu lozinci mobilizatoare: "Proletari din toate tarile, uniti-va!", "Fapte, nu vorbe".
Scena I. Sache, paginatorul ziarului "Dreptatea sociala", cauta articole, rascolind prin camera si prin sertarele biroului ori ale dulapurilor, care sunt inchise. in didascalii, autorul ii face un portret fizic amanuntit, Sache avand varsta cuprinsa intre 40-45 de ani, "dar parand mult mai batran", are o "mustata mare si ochelari legati cu un snur". in scena intra Dascu, masinistul sef, un "barbat voinic negricios, foarte darz cand e nevoie". Cei doi sunt muncitori la un ziar socialist, de aceea apelativul cu care se adreseaza unul altuia este acela de "tovarase".
Este marti si nu exista nici un articol pentru numarul de a doua zi al ziarului, in afara de cel pe care-1 lasase "tovarasul director" inainte de a pleca la Iasi, unde pleda intr-un proces al ceferistilor de la Pascani. Sache si Dascu sunt amarati si dezamagiti de colegii lor, care "nu mai dau cu zilele pe la redactie", mai ales ca se pretindeau socialisti. Totusi, ei recunosc faptul ca redactorii nu au fost platiti de luni de zile, pe cand ei, ca muncitori angajati la tipografie, primesc salariul de la patron, desi acesta nu este socialist. in scena intra agitat Toma, "un flacaias de 17-18 ani", care le semnaleaza prezenta unui tip mustacios, care pandea din nou de la carciuma de peste drum, despre care cred ca este agent de la Siguranta si ca supraveghea redactia ziarului.
Este anuntata vizita responsabilului "Internationalei a doua", fapt ce produce agitatie, deoarece acesta avea pretentia sa se incuie toate usile si nu vorbea decat cu o singura persoana, asa ca il primeste numai Dascu, in calitate de secretar al sindicatului.
Scena II incepe cu descrierea de catre autor a infatisarii responsabilului, pe care autorul o contureaza in didascalie: "un barbat ca de 60 de ani, indesat, cu capul patrat, ochii apropiati, maxilare puternice si nasul incovoiat. Are totusi o finete a liniilor neasteptata si ceva nelinistit si tulbure in privirea ades prea fixa". Responsabilul intreaba, pe rand de director, de administratorul Praida, de secretarii de redactie Penciulescu si Lotar si este nemultumit ca nici unul nu este de gasit, mai ales ca ei constituie redactia singurului cotidian socialist, concluzionand ca intelectualii socialisti sunt neseriosi. El anunta apoi vestea ca in acea noapte, la 18 mai 1914, va izbucni "razboiul imperialist", iar in zorii zilei, "la ora 4 si treizeci se va proclama Revolutia socialista mondiala". Dascu este sufocat de emotie, agitat si devine peste masura de tulburat atunci cand primeste plicurile cu instructiuni precise privind participarea "proletariatului romanesc" la aceasta revolutie mondiala. Responsabilul se induioseaza la gandul ca revolutia va incepe in noaptea aceea, deoarece toate evenimentele importante din viata lui se intamplasera numai in zilele de 18.
Intra in scena Agentul, care le relateaza firesc faptul ca il cunoaste pe domnul care tocmai plecase, ca in cheama Kiriac si ca are o (icneala privind izbucnirea razboaielor si revolutiilor. De foarte multi ani, el venea pe data de 18 a fiecarei luni la ziare si anunta ca va izbucni revolutia si lasa cate un plic cu instructiuni. Desi la inceput agentii de la Siguranta il urmarisera si-i facusera cazier, acum toti radeau de el si nimeni nu-i mai dadea nici o atentie. Administratorul Praida, care venise intre timp, "un barbat voinic, frumos, ca de 35-40 de ani, cu o barba patrata blonda ingrijita" se enerveaza si, pentru ca Agentul insista sa-1 astepte pe director, il inchide intr-o alta incapere.
Scena III. Soseste Penciulescu, secretarul de redactie, care este un barbat "de 50-55 de ani, fata neagra de senator roman trait in mizerie, nebarbierit de cateva zile, sprancenele stufoase". El este foarte bucuros cand afla ca venise "nebunul de Kiriac" si numara cei 2.800 de lei din plicul lasat de acesta, din care se va putea plati chenzina salariilor. Pe de alta parte este ingrijorat ca erau supravegheati de un agent de la Siguranta Statului si le citeste un articol aparut in ziarul guvernului, in care se scria ca gazeta lor, care traieste "din fonduri suspecte", dezlantuise o campanie de presa impotriva actualului ministru al justitiei, dupa ce, tot din cauza acestei gazete fusese remaniat fostul ministru, Nicolae Hariton. Acest fapt nu va mai fi tolerat de catre guvern si "se vor lua masuri drastice". Articolele referitoare la atacul politic pe care "Dreptatea sociala" il declansase impotriva ministrului de justitie Serban Saru-Sinesti facuse sa creasca cererea pentru ziar in diverse judete ale tarii, de unde reiese ca oamenii erau interesati de integritatea morala a membrilor guvernului.
Lotar, unul dintre redactorii ziarului, relateaza de la Paris un fapt de presa, care facuse valva in paginile ziarului "Le Siecle". Ziaristul francez Albert Galmetta publicase in gazeta scrisorile de amor ale doamnei Lecaillaux, sotia ministrului de Justitie, catre amantul ei. Enervata, doamna se dusese Ia redactie, asteptase trei ore ca sa fie primita de Galmetta, apoi trasese sase focuri de pistol in directorul ziarului, care murise pe loc. Doamna Lecaillaux fusese arestata, iar sotul sau isi daduse demisia. Lotar mai transmite si alte stiri, spre multumirea lui Praida, care considera ca "Dreptatea sociala" va fi, in ziua urmatoare, cel mai informat ziar din Romania.
Penciulescu ii explica lui Dascu cine a fost Saint-Just, al carui nume s-ar traduce "Sfantul Dreptate": un tanar de 20 de ani, "frumos ca un inger, taios ca un palos si pur ca zapada", care vazuse "jocul ielelor" si de aceea instituise teroare si-1 trimisese pe
Danton la ghilotina. Sache recunoaste numele de "Sejust" cu care Penciulescu il poreclise pe directorul ziarului, Gelu Ruscanu.
Intra Vasiliu, "adolescent intarziat, ca de 25-27 de ani", care era corector la gazeta si care stia in ce imprejurari plecase Lotar la Paris, deoarece nimeni nu stia cum si de ce se dusese el in capitala Frantei. Vasiliu relateaza cum plecasera impreuna la Sinaia,fara un ban in buzunar, mimai Lotar avea cei 5 lei imprumutati de la Sache, pe care-i jucase la ruleta si castigase 530 de lei. Se hotarase brusc sa devina corespondent la Paris al ziarului "Dreptatea sociala" si, in consecinta, Vasiliu devine redactor in locul lui. - ""Intra in scena directorul ziarului, Gelu Ruscanu, cu o mica valiza in mana, care era "un barbat ca de 27-28 de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire (). Priveste totdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste si asta-i da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume". Penciulescu il avertizeaza, enervat, asupra atitudinii guvernului privind atacul ziarului impotriva ministrului Sinesti, care nu se va lasa demis cu usurinta si-si exprima teama pentru faptul ca sunt urmariti de Siguranta. Dascu il aduce pe agent, Gelu il intampina zambind si le explica faptul ca domnul Stefanescu are insarcinarea sa-1 fileze pe el si ca facusera o intelegere impreuna: ca sa nu se mai tina dupa el prin provincie, timp in care sa-si munceasca via", cand revenea in Bucuresti Gelu ii dicta raportul privind deplasarile pe care le facuse. Penciulescu, iritat, isi exprima inca o data ingrijorarea pentru campania de presa pe care o dezlantuisera impotriva ministrului Justitiei, fiind convins ca acesta este puternic si consecintele vor fi pentru ei foarte grave: "suspendarea gazetei si implicarea noastra, a tuturor, in vreun proces de falsificare de monede, sau in cine stie ce frauda vamala", deoarece cu liberalii cu era de glumit, toelu Ruscanu sustine implinirea dreptatii, actualul ministru trebuia sa ispaseasca pentru ca savarsise "ceva atat de nelegiuit", refuzand totusi sa le destainuie fapta acestuia, dar accentuand ca in orice alta tarajel. ar fi primit pedeapsajcapitala. fcujiojarare, Gelu Ruscanu il j;heajnjY)ej^y>iliu si ii dicteaza textul casetei ce urma sa apara in ziarul de a doua zi, in care se refera la amenintarile continute in oficiosul guvernului, care nu crede in existenta unui "document compromitator pentru ministrul Justitiei", cerand apoi demisia ministrului si precizand ca mai asteapta inca o zi, dupa care va da publicitatii respectiva dovada.
Tabloul II este construit mai ales cu elemente nonverbale, din gesturile si mimica singurului personaj aflat in scena, Sinesti.
Decorul reprezinta biroul de lucru al lui Sepban Saru-Sinesti, ministrul Justitiei, caruia Camil Petrescu ii face un portret fizic detaliat, cu trimiteri sugestive catre trasaturile morale: "barbat aprig, bine legat, ca de patruzeci si ceva de ani ()a- Omul fumeaza si gandeste aproape nemiscat, dand o impresie de concentrare dura ca o carapace. Are o privire puternica si mainile mari agitate". Raspunde Ia telefon, "asculta foarte atent, dar fara nici un fel de mimica", apoi spune ferm si raspicat: "Nu", dupa care pune receptorul in furca.
Tabloul III
Scena I. Elena Boruga, "femeie tanara, frumoasa, voinica", explica lui Gelu Ruscanu si lui Praida faptul ca nu-1 mai poate astepta pe sotul ei, Petre Boruga, aflat in inchisoare de sapte ani. Ea are acum 30 de ani si peste 8 ani, cand va fi eliberat sotul ei, va fi deja prea tarziu si viata ei va fi fost distrusa. Ea le marturiseste ca il iubise foarte mult pe Petre - "Ma uitam la el ca la un luceafar" -dar avea un prieten, Mircea, cu care traia in concubinaj, deoarece nu putuse avea singura grija de copilul lor. Praida incearca s-o sensibilizeze si s-o convinga sa mai intretina un timp "iluziile unui om inmormantat de viu". Elena Boruga isi inchinase intreaga tinerete lui Petre si copilului lor, renuntase la scoala, dar reproseaza sotului ca el nu se gandise la nevasta si copil atunci cand il lovise pe procuror, fapt ce ii adusese inca zece ani de temnita, pe langa cei cinci, la care fusese condamnat pentru greva. Praida ii explica faptul ca reactia lui Boruga fusese motivata, intrucat condamnatii erau tratati cu bestialitate, batuti si torturati si cand procurorul 1-a lovit, 1-a palmuit si el pe acesta. Apoi, procurorul inscenase "o pretinsa revolta in inchisoare" si ii marise astfel pedeapsa initiala. Femeia refuza sa se mai prefaca si sa-1 minta in continuare pe Boruga si atunci Praida o roaga sa lase macar copilul sa mearga la inchisoare ca sa-si vada tatal, caruia ii vor spune ca ea este bolnava. Praida este foarte aspru cu femeia si-i spune ca nu este demna de "iubirea din mormant a lui Petre Boruga".
Scena II. Gelu Ruscanu il primeste pe Nacianu, fost ministru in guvernul conservator, un barbat de vreo 50 de ani, aratos, "cu barba tunsa scurt", care solicitase o intrevedere. La discutie participa si Praida. Nacianu este uimit ca Gelu are pe perete portretul tatalui, pe care il cunoscuse bine si-i ramasese in minte imaginea copilului pe cand dl.Ruscanu il invata sa fandeze si sa deprinda manuirea spadei. Gelu este melancolic, gandindu-se ca avea numai sase ani cand ii murise tatal "in acel accident de vanatoare". Motivul intrevederii este campania de presa pe care gazeta lor socialista o declansase de 8 zile impotriva ministrului Justitiei, dl. Saru-Sinesti. Nacianu exprima stupefactia tuturor cercurilor politice privind amenintarea cu publicarea unui document compromitator pentru actualul ministru si venise sa se convinga de faptul ca nu e numai "o figura stilistica", ci un adevar. El ii propune lui Ruscanu sa-i puna la dispozitie tot materialul, pentru ca opozitia sa faca "o interpelare serioasa in Camera", fapt ce ar avea o greutate mult mai mare si astfel va putea fi schimbat intreg guvernul, deoarece Sinesti era deja al doilea ministru de Justitie care se dovedea corupt. Gelu Ruscanu refuza sa-i arate dovezile incriminatorii, deoarece nu vrea ca ziarul lor sa ofere arme opozitiei arme politice si prefera sa nu aiba nici un amestec in lupta dintre partide, ci "sa fie stapan, ca socialist, pe propriile sale miscari"! Gelu respinge orice "intelegere intre noi si aceasta Europa capitalista", intrucat ar insemna sa devina complicii acesteia. in caz ca "aceasta Europa din mai 1914 s-ar prabusi, va exista un paradis pierdut numai pentru cei care traisera in lux, profitand de numeroase avantaje. El explica viziunea unei Europe prabusite in mod metaforic, luand exemplul unei croaziere de lux care, odata ce s-a sfarsit, provoaca nostalgii bogatilor calatori, pe cand cei din echipaj, "milioanele de muncitori exploatati, poetii care mor in ospicii, savantii adevarati fara laboratoare" vor fi fericiti ca au debarcat.
Scena III. Ramas singur cu Praida, Gelu Ruscanu ii dezvaluie acestuia secretul documentului care va determina guvernul sa-1 demita pe ministrul Justitiei, Serban Saru-Sinesti. Era vorba de o scrisoare de dragoste semnata de Maria Sinesti, sotia ministrului si adresata liii Gelu Ruscanu. Povestea se consumase cu sapte-opt ani in urma, dupa doi ani de la casatoria doamnei Maria Sinesti. Avand o casa mare, "boiereasca", aceeasi in care locuieste si acum, Maria luase la ea pe o batrana, doamna Manitti, o prietena de-a bunicii ei, care nu mai voise sa traiasca la mosie, unde ramasese singura. Batrana, care avea nevoie si de ingrijire medicala, fusese instalata la parterul casei, unde se aflau birourile si sufrageria, familia Sinesti locuind la etaj. Recunoscatoare, doamna Manitti a facut un testament, prin care isi lasa toata averea lichida, "aproape un milion de lei in napoleoni de aur", unui spital din Turnul Magurele, "pentru ca sa se faca un nou pavilion cu treizeci de paturi" si toate bijuteriile ii reveneau doamnei Maria Sinesti, pe care, de altfel, o informase cinstit despre aceste intentii.
Testamentul si bijuteriile erau tinute de batrana intr-o caseta de otel, care era inchisa, la randul ei, intr-un scrin de stejar. Banuind ca ar avea cancer la rinichi, doamna Manitti isi scosese pasaport, avand de gand sa plece in strainatate ia tratament. A murit brusc intr-o noapte, se pare ca din cauza unui atac de angina pectorala, de fata fiind numai Serban Saru-Sinesti, deoarece asistenta care o ingrijea tocmai in noaptea aceea plecase in oras. Era posibil ca batrana sa fi murit "inabusita cu perna", deoarece imediat dupa deces, "Sinesti a cerut sotiei lui cheia de la caseta", pe care bolnava i-o incredintase. Maria a refuzat sa-i dea sotului cheia, spunand ca o va preda autoritatilor. Atunci Sinesti "a devenit bestial, a brutalizat-o", apoi a luat caseta batranei si a inlocuit-o cu alta, in care a pus cateva bijuterii si cateva zeci ide mii de leu Testamentul a fost distrus, asa ca Serban Saru-Sinesti "s-a ales cu aproape un milion de lei aur". Toate aceste fapte erau relatate in scrisoarea Mariei Sinesti, care-i devenise amanta pentru ca, in urma celor intamplate, ea ajunsese sa-si urasca sotul si nu vrusese nici "sa mai primeasca bijuteriile care i se cuveneau". Gelu intentionase "sa salvez aceasta femeie", s-o desparta de Sinesti si s-o ia de sotie, dar nu dusese pana la capat aceste dorinte. El banuieste ca ea nu se despartise de Sinesti din cauza copiilor si apoi selecteaza din scrisoarea Mariei un fragment care motiveaza iubirea lor: "Cand te-am intalnit dupa acest demon am intalnit un stalp de lumina O fata de arhanghel El era in viata mea o noapte grea, tu erau un rasarit nou de soare intelegi de ce te-am iubit? intelegi de ce m-am daruit intreaga, fara sa mai privesc inapoi? Daca iti scriu acum totul, e ca sa simt ca n-a mai ramas nimic in mine din acest trecut, sa stiu ca toata fiinta mea isi incepe o viata noua".
Tabloul IV
Decorul reprezinta temnita cu "ziduri vechi groase, umede, scorojite cu tencuiala cazuta de umezeala, ciment plesnit pe jos".
Scena I. Gelu Ruscanu si Praida discuta cu gardianul despre conditijle de detentie si afla de la acesta ca Boruga are lanturi la picioare, ca sta izolat intr-o celula stramta si umeda, in care incape numai un pat de scanduri, fara asternuturi, ca mancarea o primeste pe ferestruica, iar hardaul i-1 goleste o data pe saptamana. Gardianul e jenat de aceste conditii, dar argumenteaza ca "ocna e ocna, ce sa-i faci", apoi le spune ca procurorul pe care il palmuise Boruga in urma cu sapte ani este acum procurorul general al tarii. El presupune ca ei au "multa trecere" si ar trebui sa faca ceva sa-1 scoata de la ocna, deoarece detinutul "n-o mai duce pana la Craciun". Ruscanu este zguduit de cele aflate, fiind pentru prima oara cand vine sa-1 vada pe Boruga, mai ales ca fiul acestuia, Mihai, care avea 11 ani, izbucnise in plans. Gelu il incurajeaza pe copil, spunandu-i ca tatal lui era un erou, "un luptator" care s-a sacrificat pe sine ca "altii sa fie fericiti". Apoi il avertizeaza pe baiat ca tatal lui nu trebuie sa stie ca mama se maritase din nou, ci sa-i spuna ca este bolnava, in pat, ca "a plans mult ca n-a putut sa vie".
Scena II. Intra Petre Boruga insotit de Primul gardian. Detinutul, "de o paloare cadavericai ras in cap", Vorbeste cu greutate, intreband cu oboseala in glas de ce n-a venit Elena. Speriat, Boruga se arata ingrijorat de boala sotiei, "dragostea mea dragoste", dar Praida schimba vorba si-i spune baiatului sa-i arate medalia pe care o. obtinuse la scoala, unde luase premnN. III, cu media 9,06. Baiatul ii ofera medalia, dar gardianul nu-i da voie, pentru ca "nu a fost vazuta la directie". Boruga este mirat ca sotia ii trimisese carti, dar nu si ochelari, ii trimisese tutun, desi stia ca el nu fuma si ciocolata, zahar si salam, desi avea toti dintii rupti de catre cei care-l batusera, fapt ce-i stanjeneste pe vizitatori, deoarece ei facusera pachetul pentru detinut. Praida i-1 recomanda lui Boruga pe "tovarasul Gelu Ruscanu", care este in miscare de numai cinci ani, dar e "om de nadejde" si directorul "Dreptatii sociale". ii promit lui Boruga sa aiba grija de baiatul lui, ca ii vor plati studiile pentru a se inscrie la liceu, apoi il intreaba de ce ar avea nevoie la inchisoare. Cu gandurile intoarse "ca de pe targa amintirii", Boruga descrie inceputurile detentiei, cand celula i se parea "ca un mormant de ciment", cand ii era sila "de soareci, de plosnite, de lingura de lemn tocita", dar de cand incepuse sa putrezeasca de viu, "de cand mi s-au chircit plamanii" nu-i mai lipseste nimic, "e de prisos orice". Impresionati de tragedia lui Boruga, Ruscanu considera ca "Oamenii pot fi fericiti fiindca n-au imaginatie", nu-si pot inchipui la ce chinuri este supus omul.
Tabloul V. Actiunea se desfasoara in biroul ministrului Sinesti, decorul fiind acelasi ca in tabloul II. Serban Saru-Sinesti fumeaza "si acum ganditor, nervos si preocupat", este mult dupa miezul noptii si el intreaba, ingrijorat, servitoarea despre o persoana, care nu este specificata, ce face si daca vrea sa-I primeasca. Aceasta ii transmite raspunsul categoric al acelei persoane, ca il roaga sa nu se duca la ea, precizand in acelasi timp ca "nu s-a atins nici de masa de seara".
Actul 11
Tabloul VI.
Decorul reprezinta budoarul Mariei Sinesti, descris prin elementele specifice: canapea, fotolii, oglinzi, obiecte de toaleta, tablouri, carti si flori. Maria este imbracata in tinuta de casa si citeste ziarele. Intra Roxana, "extrem de mondena, extrem de aferata", mimand ingrijorarea pentru sanatatea gazdei. Autorul compune un portret sugestiv Mariei Sinesti, ale carei trasaturi fizice si morale exprima o fire gingasa si ciudata in acelasi timp. Profilul "suav", freamatul "abia perceptibil al buzelor", "o tensiune patetica a obrajilor" ii dau femeii "o senzualitate de copil si de salbaticiune".
Scena I. Roxana ii spune ca toti sunt ingrijorati ca nu vrea sa vada pe nimeni si este uimita ca citeste "Dreptatea sociala", deoarece nu intelege ce poate gasi interesant intr-o astfel de gazeta. Cu vitalitate si energie o pune la curent cu noutatile mondene la care ar trebui sa participe, mai ales la "o mare bataie de flori la Sosea", care va avea loc sambata si pentru aceasta sarbatoare vor transforma masina in lebada, o vor imbraca in crini si trandafiri albi. Pentru ca Maria refuza, Roxana ii marturiseste ca venise la rugamintea varului ei, Serban, care era foarte ingrijorat de starea sotiei sale, mai ales ca nici nu vrea sa-l-primeasca. ii reproseaza apoi ca lumea o crede "nevropata" si-1 compatimeste pe barbatul ei, caruia de ani de zile "nu-i mai permiti sa intre in camera ta". Apoi exclama rautacios: "Dar asa-i trebuie daca s-a insurat cu o biblioteca si cu un pian". Iritata, Maria o roaga sa plece si sa-i transmita sotului ei ca poate sa vina. Roxana o priveste cu malitiozitate si se mira ce gasesc barbatii la Maria "de-si pierd capul din cauza ta? Ca mai sunt si altele frumoase". Ramasa singura, afla de la servitoare ca telefonase matusa domnului Gelu Ruscanu si transmisese ca nu-1 gasea de trei zile si banuia ca acesta se ferea de ea.
Scena II. Serban Saru-Sinesti intra nervos si-i reproseaza sotiei ca s-a inchis in camera "de alaltaieri de dimineata si nu vrei sa vezi pe nimeni". Servitoarea ii spusese ca a plans toata noaptea si era normal ca sa fie ingrijorat, de aceea o trimisese "pe gaita aceea imposibila". Maria il intreaba brusc, ce ar face daca ea ar muri, dar el considera ca acestea sunt "obsesii de nevropata" si ca ar fi timpul sa renunte la statutul de "neinteleasca" si sa se dezmeticeasca. Din ce in ce mai enervat, Serban ii reproseaza ca si-a ascuns viata de el, ca nu s-a simtit niciodata datoare sa se explica sau sa marturiseasca gandurile cele mai intime, considerand-o egoista. Chiar pe copii i-a iubit cu "un soi de dragoste desuchiata", i-a acaparat "cu egoism si orbire". Sinesti se lasa toropit de amintiri, preocupat acut de aspectul budoarului "care 1-a obsedat tocmai din pricina interdictiei, ani de zile". Simte puternic prezenta femeii in dezordinea din camera, priveste ciorapii aruncati la intamplare, "rochia matasoasa, putina si molatica de pe fotoliu, care-1 ameteste ca un vin" si simte cuprins de o voluptate, careia ii rezista cu greu. isi aminteste cum era ea cand s-au cunoscut, "o fata in uniforma de pension, cu o coada pe spate innodata cu panglica", dar avand aceeasi privire blestemata. Cu o disperare nestapanita, Serban o acuza ca iubirea Iui pentru ea a fost si arma cu care I-a lovit si a invatat din experienta casniciei lor "ca nimic nu intrece in cruzime hotararea unei femei, care se stie aprig dorita, de a se refuza cu dintii stransi de sila". El nu uitase ca ani de zile trebuise sa o ameteasca mai intai cu alcool ca sa poata fi a lui, de aceea el refuza acum bautura oferita de ea. Maria si-ar dori sa poata avea incredere in el si-i propune sa plece impreuna oriunde, dar el se simte dator fata de guvern, nu poate renunta brusc la minister, mai ales ca politica i-a dat "satisfactii destul de mari". Se simte puternic, deoarece numai printr-o semnatura pe care o scrie pe un act poate hotari destinul oamenilor, poate ferici sau nenoroci "sute de familii". Maria devine din ce in ce mai tulburata si insista sa plece departe "de rautatea omeneasca", sa vada munti" si ape pe fereastra vagonului de tren, sa fuga si sa lase totul in urma. Sinesti ii promite o croaziera cu un transatlantic, peste doua-trei saptamani, dar Mariei ii scapa afirmatia ca nu mai vrea sa-l vada facand politica, sa fie atacat de presa. Sinesti este placut surprins de grija ei, incearca s-o linisteasca si-i spune ca nu se sperie de atacurile lor, deoarece acela "lovit de mine nu se mai ridica". Maria il sileste sa aleaga, "ori ministru ori impreuna", Serban ii promite, apoi o suspecteaza ca cineva a pus-o sa joaca "comedia asta" si vrea sa afle cum este platita. ii destainuie, spre stupoarea ei, ca stie de trei ani ca are un amant, ca avusese taria sa nu-i reproseze niciodata, deoarece vrusese sa vada "pana unde merge perversitatea unei fete de 18 ani care abia renuntase la parul pieptanat pe spate". Maria e stanjenita de faptul ca atatia ani el o observase calm, ca pe "o vietate de laborator destinata experientelor", dar nu-i vine sa creada ca el se stapanise atat de bine si-i cere o dovada a faptului ca stia despre relatia ei amoroasa. Sinesti, "racorit prin furie, descarcat de napasta dorintei", ii relateaza linistit o intamplare petrecuta la Paris, cand ea il credea plecat la Londra si el s-a intors pe neasteptate. Amantul a fost repede ascuns in baie, ea si-a ajutat, panicata, sotul sa se imbrace ca sa plece la club. Si-a dat seama ca sotia lui nu era singura. Ca sa-i sporeasca spaima, Serban s-a prefacut ca vrea sa intre in baie si atunci ea "a sarit ca arsa" si a recurs la farmecele ei, ca sa-l retina. "Ce teatru jucai, dar mai ales ce teatru jucam eu, care mai si radeam pe deasupra" ii marturiseste el cu cinism. Cu sarcasm, el afirma ca nu 1-a ucis pe amantul ei, deoarece ar fi lipsit tara "de un viitor moralist", .care acum declansase campania de presa impotriva lui, referindu-se cu subtilitate la Gelu Ruscanu. Sotul considera ca nu el este monstrul, ci ea, care "lupta alaturi de amant impotriva propriilor ei copii". Maria reactioneaza cu indignare, deoarece tot ceea ce facuse cu putin timp in urma, incercand sa-l determine sa renunte la politica si la portofoliul ministerial fusese numai din dragoste pentru copii, pentru ca "daca atacurile te vor narui pe tine pe bietii de ei ii vor sfarama". Sinesti este dispretuitor si-1 compatimeste pe cel care are inconstienta de a se lupta cu el, considerandu-1 "un om pierdut". Maria este coplesita de puternice mustrari de constiinta pentru scrisoarea in care ii destainuise lui Gelu banuiala ca Sinesti o sufocase cu perna pe batrana Manitti si aceasta era o dovada periculoasa pentru sotul ei, care insa nu stia nimic despre acest document.
Tabloul VII
Actiunea se petrece in redactia ziarului "Dreptatea sociala", in modestul birou de corectura din subsolul cladirii.
Scena I. Sache este agitat, deoarece era tarziu, ora trei si jumatate, iar ei nu puteau incheia gazeta. Vasiliu insista sa-l astepte pe directorul ziarului, care trebuia sa vina cu documentul pe care, de 8 zile, amenintau ca-1 vor publica. in asteptarea directorului, se vorbeste despre statutul mizerabil pe care il au muncitorii tipografi, care mor tineri din cauza plumbului cu care lucreaza, "unul de 45 de ani e o raritate", iar despre mos Dumitrache spun ca "e destul de batran", pentru ca are deja 50 de ani. Sache marturiseste ca de zece ani el merge pe jos, economisind un ban pe zi, deci trei lei pe luna, reusind sa depuna, pentru fiul lui, trei sute de lei. in alti zece ani va avea sase sute de lei, iar daca fiul lui nu va merge cu tramvaiul si va economisi banii, va avea in 1934 suma de 900 de lei. Dascu il indeamna sa se inscrie in sindicat, care ofera asigurare de boala si de batranete, afirmand cu amaraciune ca duc o viata de caine, "mai jos decat sclavii din antichitate".
Scena III. Intra Gelu Ruscanu, foarte agitat, care scoate din buzunar doua file, cu gand sa le dea la cules. Tocmai atunci intra Irena, o femeie "ca de 50 de ani, imbracata sobru ca o guvernanta", matusa lui, care-1 crescuse de mic, ca o mama si care-i reproseaza ca se ascunde de ea si ca trebuie neaparat sa-i vorbeasca.
Scena IV. Irena este sufocata de mirosul pestilential din tipografie, la subsol nefiirid ferestre si neputandu-se aerisi. Gelu ii spune ca pe patronul tipografiei nu-1 intereseaza conditiile mizerabile in care lucreaza oamenii, ci "vrea sa castige cat mai mult, ca toti patronii tipografi". Femeia il dojeneste aspru, explicandu-i ca el nu poate sa indrepte lumea, ca nu este "mai cu mot decat toti ceilalti" si nu va putea lupta de unul singur pentru "ca sa fie putina dreptate pe lumea asta". Dezamagit de incapacitatea matusii lui de a vibra la binele omenirii, un ideal atat de inalt, neaga acuzatia ei, ca il calomniaza pe Sinesti si-i marturiseste ca acesta este un asasin. Matusa ii da, plangand, o scrisoare, pentru ca ii fusese mai usor sa-i marturiseasca in scris o tragedie despre care el nu stia nimic si in care era implicat Sinesti. Astfel, Gelu afla despre tatal sau, pe care-1 divinizase toata viata, ca era un jucator de carti inrait, ca-si petrecea noptile la club, desi era socotit un deputat cu talent oratoric, un avocat cu o reputatie stralucita. Pierzand la joc o suma enorma, pe care trebuia s-o achite imediat, a delapidat banii de la Societatea la care era avocat si cel care-i daduse suma s-o puna la Ioc fusese Sinesti, secretarul respectivei societati, altfel "ar fi fost dezonorat bietul tatal tau si-1 nenorocea si pe el". Sinesti a fost foarte rabdator pana cand reusisera sa-i inapoieze banii, pe care-i stransesera cu greu din vanzarea unor case, din recolta acelui an. Gelu este inmarmurit de gestul ignobil al tatalui sau si se intreaba cum omul cu "mainile atat de albe si fruntea atat de palida" putuse "sa ia bani straini".
Scena V. Se produce brusc o rumoare in atelier, deoarece lui mos Dumitrache ii cazuse o forma de plumb pe picior si i-1 zdrobise. Matusa Irena este impresionata ca este atat de batran si mai munceste, in loc sa fi pus deoparte niste bani, ca sa aiba la batranete. Gelu izbucneste cu violenta si-i explica exasperat.ca oamenii acestia nu au din ce face economii, deoarece salariul le ajunge atat cat sa nu moara de foame, desi muncesc mai mult de 10 ore pe zi, n-au sarbatori si nici concedii, traiesc in locuinte insalubre si locuiesc claie peste gramada, parintii cu baieti si fete in aceeasi odaie. Situatia mizera nu este numai in tipografii, ci si in tabacarii, unde duhoarea este de nesuportat, in cazanele trenurilor in zilele de arsita sufocanta ori in mine, unde muncitorii stau cu picioarele goale in apa si sapa cu tarnacoapele. Timp de treizeci de ani mos Dumitrache citise "litera cat un purice, neagra, murdara, nu numai pe hartie, ci de-a dreptul pe plumb, pana si-a pierdut vederea in duhoarea asta de aci". Matusa se ofera sa se ocupe de batran si de familia lui, deoarece era membra unei societati de binefacere, dar AĞmuncitorii refuza cu indarjire orice fel de ajutor, deoarece ei cred ca "pentru munca lor au dreptul () la o viata omeneasca si chiar la putina fericire Numai vor sa fie exploatati Nu vor mila nimanui". Mos Dumitrache este dus la spital, iar Gelu, "dupa o scurta si evidenta lupta interioara" il roaga pe Sache sa faca tot posibilul sa astepte scrisoarea, deoarece "Sinesti nu va ramane ministru". Matusa Irena este deprimata si uimita ca, dupa toate cele aflate, Ruscanu continua lupta inversunata asupra lui Sinesti, intreband "ce va castiga muncitorimea daca Sinesti nu va mai ramane ministru?". Gelu raspunde, cu o convingere de neclintit, ca "muncitorimea lupta pentru ideea de justitie absoluta Numai ideea de justitie absoluta poate sustine si inchega constiintele intr-o lupta atat de grea ca a noastra". ii destainuie matusii ca e vorba de o scrisoare a doamnei Maria Sinesti, spre stupefactia acesteia, care nu intelege cum poate el publica o scrisoare intima si s-o puna si pe femeia iubita intr-o situatie jenanta. in plus, Sinesti are scrisoarea tatalui, prin care acesta ii cere sa ia bani din depozitul societatii si atunci numele de Ruscanu va fi dezonorat. De aceea ea il roaga sa mai amane 6 zi dezvaluirea, sa lase "o zi norocului" si Gelu ii face aceasta favoare.
Tabloul VIII
Actiunea se petrece in biroul lui Gelu Ruscanu de la redactie, in aceeasi seara, "ora 9 fara un sfert".
Scena I. Sache ii cere lui Gelu "caseta aceea bloc, cu chestia Sinesti", iar acesta, simtindu-se vinovat, ii promite ca i-o va da intr-o ora. Este anuntata vizita primului procuror, toti intra in panica si sunt emotionati. Praida si Penciulescu ascund repede niste hartii, pe care le cred periculoase. Vladicescu, primul procuror, este un "barbat inalt, ca de 35 de ani, elegant, cu monoclu". Privindu-i "tulbure" pe toti cei prezenti, vizitatorul se refera la o campanie "foarte violenta", pe care ziarul lor o declansase impotriva Regiei Monopolurilor Statului, acuzand de fraude pe un sef de serviciu, Vasile Constantinescu. El le dezvaluie ca acesta este marele poet
Ion Zaprea, care facuse niste fraude, ca este pasibil de a primi trei ani de inchisoare, dar este pacat sa fie condamnat, fiind un talent atat de mare. Penciulescu si Ruscanu vor sa stie daca este vinovat, procurorul confirma si atunci cei doi considera ca "in fata legii nu sta Ion Zaprea, sta Vasile Constantinescu". ii reproseaza procurorului subiectivitatea in aplicarea legilor, fapt cu care ei nu sunt de acord, deoarece: "Noi urmarim legea pura si ideea de dreptate insasi Legea asta este in noi Dreptatea asta nu are privilegiati". Procurorul insista ca ei sa renunte la ancheta, pentru ca isi iau "o grea raspundere trimitand un poet la temnita". Gelu Ruscanu pledeaza pentru dreptatea absoluta, care este "deasupra noastra si e una pentru toata lumea si toate timpurile". El demonstreaza ca termenul de "dreptate" nu are plural, asa cum are cel de "nedreptate", accentuand ideea ca "nedreptatile pe care le sufera muncitorimea" sunt numeroase. Procurorul este dezamagit de lipsa lor de umanitate, dar Gelu ii spune ca nu ei, ci "dreptatea este inumana".
Scena II. Penciulescu este incantat de Gelu, pe care-l numeste "Saint-Just", obsedat de idei pentru ca a vazut intr-o noapte cu luna jocul ielelor. Pentru Praida dreptatea inumana sustinuta de director este prea abstracta, o "dreptate absolut pura ca o geometrie". Acesta studiase in Germania.matematica pura si cand ajunsese la noile teorii ale antinomiilor il apucase frica, deoarece isi daduse seama ca "logica asta! pura "Sfarseste iremednab rf in marasmul incertitudinilor". Dreptatea aceasta abstracta, sustine Praida, este formala, lipsita de a- continut,- deci fara "ap+icaMitate-practica. Penciulescu ii explica administratorului care este conceptia lui Gelu asupra lumii si anume ca acesta "nu vede lucruri", ci "vede numai idei". Ruscanu confirma - "Eu vad ideile" - dar Penciulescu il priveste lung si-1 avertizeaza ca drama incepe atunci cand ideile au disparut: "cata vreme le vezi totul e in ordine Cand au disparut dupa ce le-ai vazut, abia atunci e grav incepe drama". Penciulescu explica in continuare in ce consta pericolul pentru cei care vad idei, asemanand urmarile cu cele suferite de cei care au vazut ielele: "Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori pe pamant. Asa sunt ielele pedepsesc Nu le place sa fie vazute goale de muritori".
Se anunta vizita Mariei Sinesti, , dar Praida insista ca Gelu sa n-o primeasca. Penciulescu mentioneaza drama de la Paris si afirma ca nu-i place atunci cand nevestele de ministri vin in vizita la directorii de gazeta, apoi le reaminteste ca doamna Lecaillaux 1-a asteptat trei ore pe Galmetta si ca "a tras sase focuri". Gelu, "profund ingandurat, luptand cu el insusi", se hotaraste s-o primeasca, acceptand sa asiste la intalnire si Praida.
Scena III. Gelu o primeste pe Maria Sinesti cu vadita raceala si refuza sa vorbeasca intre patru ochi, spunand ca s-a dedicat total unei cauze, care depaseste interesele personale.
Alt episod rememorat este cel din camera saracacioasa de student, cand Gelu, cu ochii in lacrimi o implorase: "Maria, spune-mi ca orice s-ar intampla, orice s-ar intampla, intelegi? Niciodata n-ai sa regreti ca te-ai daruit atat de mult, ca m-ai iubit atat". Ea venise acum ca sa-i spuna ca niciodata nu regretase clipele pline de iubire pe care le petrecusera impreuna si apoi pleaca brusc.
Scena IV. Tovarasii lui Gelu sunt curiosi sa afle de ce venise Maria Sinesti si daca ii ceruse sa nu publice scrisoarea. Ruscanu le marturiseste ca venise ca sa afle daca el o iubise cu adevarat, "macar in zilele acelea trecute", ca nu vrea nimic de la prezent si ca renunta la tot. Praida considera ca si ea este "insetata dupa absolut" si 1 intreaba pe Gelu daca "a vazut si ea jocul ielelor". Discutia este intrerupta de o veste cutremuratoare, pianistul Lipovici, care locuia la mansarda cladirii, se sinucisese cu toata familia, fiind descoperiti de o vecina.
Tabloul VI
Actiunea se petrece pe terasa cladirii in care se afla si redactia ziarului "Dreptatea sociala", de unde se vede o cladire inalta cu reclame, iar prin ferestrele larg deschise ale odaii se vad cei sase morti, adica familia pianistului Lipovici.
Cei sase membri ai pianistului locuiau intr-o singura camera, aprinsesera "doua ligheane cu mangal" si murisera sufocati de gazul emanat. O singura fetita, in varsta de 5-6 ani nu murise inca sl este luata de medicul care venise impreuna cu Primul-procuror. Acesta spune ca se sinucisesera din pricina mizeriei, de luni de zile nu mai aveau ce manca, iar de trei zile "n-aveau nici paine". Bunica era bolnava de cancer, iar tatal, profesor de pian, suferea de tuberculoza. in afara de fetita care supravietuise, murisera mama si trei copii, dintre care cel mai mare avea treisprezece ani. in cladirea de peste drum se aude muzica operetei "Vaduva vesela" si luminile reclamelor prevestesc fatidic, semanand cu "Steaua mortii".
Tabloul VII. Actiunea se petrece in biroul directorului Gelu Ruscanu din cadrul redactiei gazetei "Dreptatea sociala": " a- ""a-
Scena I. Penciulescu citeste articolul scris de Vasiliu despre drama de la Paris, interpretata ca frivolitate a burgheziei. Intra Kiriac si Penciulescu este surprins de venirea lui, fiind obisnuit ca acesta sa treaca pe la redactie in ajunul zilei de 18 ale fiecarei luni si era abia 28 mai 1914, iar pana la 18 iunie "mai e aproape o luna". Pentru prima oara, Kiriac afirma ca "nu va mai fi niciodata razboi si deci nici revolutie", fapt aflat de el dintr-un "articol foarte bine lamurit" aparut in "Dreptatea sociala" si semnat Gh. Vasiliu. ingrijorat ca batranul nu le va mai da "plicurile" cu instructiuni pentru revolutie, care contineau si sume importante de bani cu care ziarul isi acoperea salariile, Penciulescu in cheama urgent pe Vasiliu si-i cere explicatii privind respectivul articol. Acesta comentase afirmatiile unui savant francez, care demonstra ca "razboiul e o forma depasita", ca progresul omenirii nu se mai potriveste cu atrocitatile unui razboi. Penciulescu devine din ce in ce mai furios si imprastie invective tuturor: "economistii tai sunt niste dobitoci, celebrul savant e un bou, iar tu esti un idiot", incercand apoi sa-l convinga pe Kiriac sa nu renunte la "glasurile" care-i spuneau cand va izbucni revolutia ori razboiul. Kiriac pleaca jignit de afirmatiile lui Penciulescu, ce se voiau incurajatoare, spunandu-i ca deosebirea dintre un nebun si un filozof este aceea ca "filozoful este un nebun consecvent". Furibund, Penciulescu verifica un alt articol al lui Vasiliu, devenind de-a dreptul indignat si furios, atunci cand citeste ca tara este condusa de escroci, de sarlatani si hoti. Aceasta afirmatie nu era adevarata, comenteaza cu sarcasm Penciulescu, deoarece Take Ionescu, Marghiloman sau fratii Bratianu sunt niste visatori, plini de subtilitate, oameni care se imbogatesc fara sa bage de seama: "Tocmai visand treji, agonisesc ei palate si mosii() Am cunoscut unul, care la un contract de bocanci pentru armata, visator, n-a observat intr-o fraza acolo, termenul AĞla vartejAğ. Asta i-a adus, tot fara sa se trezeasca nici cand a primit-o, o vie de patruzeci de pogoane Fara sa incalce legea".
Scena II. Intra Serban Saru-Sinesti, avand ambele maini ocupate cu palaria si bastonul, ca sa para firesc faptul ca nu poate da mana cu nimeni. in realitate, Sinesti se teme ca va ramane cu mana intinsa si nimeni nu i-o va strange. El se adreseaza, cu un ton voit nepasator lui Gelu Ruscanu, spunandu-i ca aflase intamplator ca este atacat "de o foaie oarecare", al carui nume nu-1 retinuse, mai ales ca nu obisnuia sa citeasca toate ziarele, mai ales pe cele care-1 insulta. Vazand, insa, ca directorul acestui ziar este "bunul meu prieten Gelu Ruscanu", se hotarase sa vina, considerand ca "vreun redactor zelos, in criza de subiecte, a vrut sa mai animeze foaia". Gelu Ruscanu ii raspunde calm, dar raspicat, ca toate acele articole sunt scrise si semnate de el, directorul ziarului, avertizandu-l ca "scrisoarea e gata sa intre in pagina". Surprins, Sinesti cere amanunte, iar Gelu Ruscanu, destul de incurcat si jenat ii spune ca este vorba de o scrisoare de dragoste a doamnei Maria Sinesti, dar nu marturiseste ca ii era adresata, pentru ca "nu asta intereseaza acum". Sinesti se indoieste ca sotia l-a inselat, intrebandu-se, mai ales, cu cine ar fi putut sa-l tradeze. Gelu insista sa-si dea demisia, daca mai are "un petec uitat de constiinta veti intelege ca nu puteti ramane ministru al Justitiei". Ipocrit, Sinesti imagineaza o situatie amuzanta si presupune, zeflemitor, ca amantul ar fi fost Gelu Ruscanu. Rememoreaza apoi, perioada traita la Paris, pe cand tanarul director era un student sarac, "bietul baiat", cum ii spunea compatimitor Maria, fiind invitat mereu la masa la familia Sinesti, prilej cu care comentau discursurile lui, pe care Gelu le gasea "frumoase admirabile". Sinesti presupune apoi, cu o ironie amuzata, ca in timp ce el pleca la club, tanarul se intorcea la Maria si petrecea cu ea clipe minunate. Ministrul devine sarcastic si il ataca direct si nemilos pe Gelu Ruscanu: "Dar mai stii, poate ca d-ta, luptatorul pentru adevar, pentru dreptatea absoluta, inflacaratul reformator, campionul luptei impotriva coruptiei (), poate ca atunci cand eu intram pe usa, d-ta escaladai cum puteai fereastra?". Gelu Ruscanu, abatut, ii spune ca cel caruia ii este adresata scrisoarea este pregatit sa suporte toate consecintele ce ar decurge din publicarea ei, dupa care ii dezvaluie brusc: "Scrisoarea aceasta aduce dovada ca ati jefuit si ati asasinat pe batrana Manitti". Reactia lui Sinesti il nauceste pe Ruscanu, intrucat el sustine ca nevasta-sa este "o mitomana erotica", (mitomanie -tendinta bolnavicioasa de a denatura adevarul, mania de a minti -n.n.), adica, din dorinta de a deveni mai interesanta pentru a-si atata amantii, "brodeaza cele mai abracadabrante nazbatii". Sinesti se manifesta ca un adevarat jurist si-i explica lui Ruscanu ca femeile "detracate nascocesc cu frenezie tot ceea ce poate face placere amantului lor", care crede nu numai ca este singurul "care se impartaseste din farmecele doamnei, dar ca este si cel dintai si desigur si cel din urma". Amantul este credul, insa Justitia pretinde probe, mai ales unei femei fara demnitate, care-si insala sotul si-si necinsteste caminul. Mai mult decat atat, femeia respectiva nu are nici o vina in presupusul asasinat, dar, prin publicarea scrisorii, numai ea va avea de suferit, i se va face o nedreptate, distrugandu-i casnicia si "terfelind-o, nimicind-o in stima semenilor ei". Din acuzat, Sinesti devine acuzator, demontand cu abilitate argumentele lui Gelu Ruscanu, citand principiul suprem al dreptului roman: "Pereat mundus, fiat justitia", adica "Sa piara lumea, dar sa se faca dreptate". Sinesti ii citeste scrisoarea trimisa de
Grigore Ruscanu, in care il ruga sa ia din depozitul "Societatii forestiere" douazeci de mi de lei si sa-i trimita la club. Gelu il acuza de santaj, avand ca argument ca asteptase atatia ani ca s-o foloseasca impotriva lui, dar Sinesti ii ofera aceeasi motivatie, intreband de ce amantul care avea scrisoarea de multa vreme, abia acum o dadea publicitatii. incoltit, Gelu marturiseste ca el este amantul doamnei Maria Sinesti si cel caruia ii era adresata scrisoarea, fiind pregatit sa suporte toate consecintele. Din nou Sinesti il uluieste, spunandu-i calm si sfidator ca stia despre relatia lor amoroasa, apoi schimba brusc registrul vocii, pare cuprins de "o tristete neasteptata" si-i povesteste despre tatal lui, care-i fusese mentor in profesia de avocat, pe care-1 admirase pentru "inspaimantatoarea inteligenta", avand "aceeasi nebunie a absolutului". Sinesti ii inapoiaza lui Gelu, cu generozitate, scrisoarea tatalui sau, motivand ca o pastrase douazeci de ani pentru ca ea fusese scrisa cu cateva ceasuri inainte de sinucidere. Gelu Ruscanu ramane perplex afland ca tatal sau nu murise intr-un accident stupid de vanatoare, ci se sinucisese. Sinesti ii relateaza ca aceasta este versiunea asupra carora cazusera de acord sa se faca publica, adica aceea a accidentului "cu o pusca pe care-o cerceta in birou". Numai el, procurorul, medicul legist si matusa lui stiau adevarul si anume ca se sinucisese cu pistolul pe care i-1 trimisese iubita lui, cu scopul de a se sinucide. Afland ca amanta tatalui sau era Nora Ionescu, "actrita aceea vulgara si fara talent", Gelu este sfasiat de durere. Sinesti ii povesteste ca, acum douazeci de ani actrita era frumoasa si in plina glorie, iar Grigore Ruscanu o iubea cu patima. Ea isi comandase niste rochii, dar el nu avea bani sa le plateasca, asa ca femeia nu mai voia sa-l primeasca. Pentru a face rost de bani, Ruscanu jucase carti, la care pierduse si cei douazeci de mii de lei luati de la Societate. Voind cu ardoare sa o vada, i-a scris ca se sinucide "daca nu-1 primeste cateva clipe". Actrita i-a trimis "un biletel batjocoritor" si revolverul, ca dar de adio. in noaptea aceea el s-a sinucis. La plecare, Sinesti ii informeaza ca daduse ordin ca detinutul Petre Boruga sa fie transportat Ia spitalul inchisorii, unde va putea fi vizitat de oricine si hranit cu mancare de acasa. Praida, care asistase tacut la duelul verbal dintre cei doi, intervine brusc, pentru a-i da replica lui Sinesti cu privire la dictonul latin, considerand ca romanii puneau deasupra legii si a dreptatii politicul: "Salus rei publicae, suprema lex", adica "Salvarea cauzei obstesti este suprema lege".
Scena III. Gelu o suna pe matusa lui ca sa aiba confirmarea sinuciderii tatalui, fapt care-i rasturnase "tot cerul vietii". Praida ii spune ca nu mai are dreptul sa publice scrisoarea fara aprobarea Comitetului, deoarece Sinesti pusese problema eliberarii lui Boruga si acest interes este mai presus decat setea de dreptate absoluta a lui Gelu Ruscanu.
Tabloul XI
Decorul reprezinta o camaruta de scanduri, care este cabina actritei Nora, aflata in Parcul Oteteleseanu.
Nora ii povesteste, cu nostalgie, lui Gelu Ruscanu care era statutul unei actrite cu douazeci de ani in urma, cat de galanti erau barbatii, care nu trimiteau, ca azi, flori de ziua unei femei, ci in dadeau cadou o bijuterie sau o trasura. Gelu venise la ea cu intentia de a afla amanunte despre relatia amoroasa a tatalui sau cu actrita Nora Ionescu, fara sa-si destainuie identitatea. Ea isi aminteste de Ruscanu, "ruda asta a dumitale de care vorbim", ca era foarte distins si imbracat elegant, apoi isi da seama ca il confundase cu altul. De altfel, pentru ea nu a contat nici unul cu adevarat, ea 1-a iubit totdeauna numai pe Titi, actualul ei sot. Gelu ii propune sa
vina in seara urmatoare la el, declarandu-i ca o doreste si ea ii raspunde evaziv, ca va trebui sa anunte o prietena, care sa spuna ca dormise la ea si ca o sa treaca pe la ziar ca sa-i confirme.
