Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Hagi Tudose - SCENA 4 de Barbu Stefanescu DELAVRANCEA



Oh!
ce fericire pe Hagiu cand ramase singur stapan in pravalie!
In prima zi l-apuca caldurile. Obrajii ii ardeau; capul i se incinsese; ochii il usturau. La ceas, la ceas, iesea din pravalie s-o priveasca pe dinafara. Ii da tarcoale. Ii cerceta incaperile si zidurile cu d-amaruntul. Se ridica in varful picioarelor ca sa-si arunce privirile pana peste acoperisul ei. Pravalia? Era copilasul rumen si frumos. El? Parintele fericit ca are pe cine mangaia. Pravalia? Femeia fermecatoare. El? El, nebunul care-i da in genuchi, cu ochii inchisi si cu inima speriata. I s-a izbandit visul, singurul vis pe lume!
A ramas singur. Ale lui sunt sculurile, jurubitele si ghemurile de gaietane; ale lui razboaiele, rodanele si maldarile de lana; numai el singur deschide tesgheaua; numai el singur tocmeste, face pretul si primeste, numai in mana lui, banii frumosi si rotunzi. In prima seara, zavorand usile si obloanele, ochii ii jucara in toate partile, mustrand pe ucenici la fitece miscare. - Incet, incet, incetinel, ca usile nu sunt de fier!
- Ia seama, trandavule, sa nu spargi geamurile, ca nu sunt de fier!
- Nu tranti obloanele, ponivosule, ca nu sunt de fier!
- Incet, incet cu lacatele, mototolule, ca nu sunt si daca sunt? au broasca, au mestesug, costa parale!
De zece ori se intoarse din drum ca sa mai priveasca o data, inca o data, pravalia. La urma o privi lung, ii surase, i se umplu ochii de lacrami si pleca, mormaind: - Mititica trista si ea cu obloanele in jos, cu usa inchisa ca un om care a inchis ochii!
Se crapa de ziua? Face ochii mari, cat geamurile ei, si parca vorbeste, momind pe trecatori sa intre, sa-i dea o buna-ziua si sa-i targuiasca cate ceva Lingusitoarea Cu capul in jos, ciulind mustatile, stergandu-si sudoarea de pe frunte, iutind si muind pasii, mestecand si tusind, se duce acasa. Vorbeste. S


e vede in lupta cu ceilalti: cu ucenicii, cu calfele, cu musteriii marunti si cu toptangiii. La unii surade, unora le strange mana, cu altii se cearta, la urma se impaca cu toti, ii atrage, ii momeste, ii insala. Obosit, ajunge acasa. La raspantia din care se desface drumul inspre Calea Vergului, se pituleste casuta Hagiului, in mijlocul unei gradini stufoase. Deschide usa tinzii; o incuie grabnic; intra intr-o odaie mica si intunecoasa; aprinde o lumanare de seu; se aseaza pe pat; isi ia capul in mani si-si razema coatele de genuchi. Paretii sunt cojiti si galbeni; grinzile tavanului, negre si prafuite; icoanele, cu sfinti stersi; patul de scanduri, acoperit cu o patura latoasa, vargata cu alb si visiniu. Doua perne de paie la perete si una de lana imbracata intr-o fata soioasa. Pe jos, pardoseala de caramizi reci. Odaie trista, intunecoasa, un mormant pe ai carui ochi de geam, ca un sfert de hartie, t­ar fi frica sa privesti, de frica sa nu vezi mortii odihnindu-se cu fetele in sus. Hagiul tresari si sufla in lumanare. - Costa parale. Ma gandesc eu si pe intuneric. Oh!
Doamne, Doamne, ce bun esti, ce intelept esti!
De n-ar fi soare, cate lumanari mi-ar trebui sa arz ziua in pravalie!
Ce cheltuiala!
Abia se lungi in pat, si gandurile incepura, intai blande, prietenoase, s-apoi indoielnice, posomorate. Bine ca a ramas singur stapan in pravalie!
Jupanul era bun, era cinstit, da de doua chei la o tejghea doua mani in parale douazeci de degete in firfirici patru buzunare si doua socoteli Cine stie!
Din greseala bani sunt mici usor iti scapa printre degete ba in buzunar in punga in captuseala hainei Stapanu-sau era bun, era cinstit, dar ierta de multe ori pe calfe, pe simbriasi, pe ucenici, cand rupeau si spargeau prin pravalie. Venea un cersetor, doi, douazeci: "Sa le dam, ca avem copii". Da, dar el n-avea copii. Da, dar jumatate din acei bani aruncati era munca lui, erau banii lui, erau mangaierea si fericirea lui. Unde pui hainele pe cari i le cumpara cu d-a sila, lumanarile de Paste, discurile, miruiala, caci il ducea de guler la biserica dar cutia bisericii, de care ii era spaima Socoteala limpede: masa, creditul si numele stapanului sau produceau mai putin ca mila stapanului, hainele pentru masa stapanului, evlavia stapanului si nepriceperea stapanului la vanzarea gaitanului. Hagiul se rostogoleste in pat. Prea e fericit. Nu poate dormi. Rade si ofteaza. E destept si viseaza. Ce vis!
De nu s-ar sfarsi!
Daca aci, in zaduf si intu


neric, ar sta in picioare, si banii ar creste, ca o ravarsare de apa, de la talpi in sus pana peste crestetul capului Oh!
ce fericit ar fi Hagiul!
Inainte sa-si dea sufletul, ar vedea fata si vecinicia lui Dumnezeu. Moartea sa aiba coasa de aur, el si-ar infige amandoua manele in taisul ei!
Picaturi de ploaie bat in geamurile Hagiului. Hagiul tresare. Nimeni. Se sterge pe frunte de naduseala. Rasufla greu, ca p-un suis de deal c-o povara in spinare. Ii bate inima: visul unei morti fericite i s-a prefacut intr-o viata de spaima. Picaturi grele izbesc in geamuri. Gandul ca ar putea sa-l jafuiasca cineva il face sa sara din pat. Aprinde lumanarea. E galben ca ceara. Parul, nepieptanat si lung, i-atarna in vitioane pe ceafa si pe frunte. Se uita la icoane. Se inchina. Si-aduce aminte de Dumnezeu. Fireste ca se gandeste la el!
Se gandeste ca sufera pe pamant din cauza lenesilor si a talharilor. Lui nu i-ar fura o basica cu zece mii de galbeni, ingropati sub caramizile de supat, ci l-ar fura de zece mii de ori, i-ar fura sufletul turnat in fitece galben. El niciodata n-a priceput ce este zece, o suta, o mie. Astea sunt vorbe, sunt numere pe raboj ori pe hartie. In zece galbeni este inima lui de zece ori; intr-o suta, inima lui de o suta de ori; intr-o mie, inima lui de o mie de ori. In zece mii, el nu vede un purcoi de galbeni, ci zece mii de copii ai lui, fiecare cu chipul si cu viata lui. Iaca de ce se gandeste la Dumnezeu. - S-aprind candela, desi Milostivul ar trebui sa vaza si pe intuneric!
zise Hagiul si se ridica, tremurand, in dreptul icoanelor. Scoase binisor paharul din candela; il puse pe pat; stoarse si indrepta firul de iasca; turna in paharelul murdar untdelemn dintr-un urcior; masura cu ochii roata untdelemnului - Un dest de untdelemn!
un dest!
e prea mult risipa se ravarsa de ziua Cum o sa mai vaza Atottiitorul o limbulita galbuie cand soarele o potopi lumea cu lumina lui? Puse paharul pe un taler de pamant si turna apa. Untdelemnul se scurse in taler, ramaind in pahar un rotocol d-o muchie de cutit. Se vari in patura. Candela sfarai si trosni. Hagiul, ametit, mormai in mustati: - De ce-o fi trosnind? Semn rau!
Am turnat dastul untdelemn De ce-o fi trosnind? De nu mi-ar arde pravalia!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.