Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Pastelurile de Vasile Alecsandri despre Vasile ALECSANDRI



Creator al speciei in literatura noastra, Alecsandri isi manifesta in pastel aptitudinile de peisagist desavarsit, in acea clasica disponibilitate egala pentru intreaga diversitate a naturii. Un suflet sensibil si senin il face atent la ansamblu si la detaliu, poetul avand inocenta curiozitate a unui copil aflat in perpetua bucurie de a exista. Ceea ce-1 incanta e viata insasi, proteica si seducatoare. Fabulosul de sursa folclorica si pigmentul regional al limbajului vizeaza rusticitatea unei naturi izvoratoare de povesti, a caror scena miraculoasa este. Un fior de mirifica taina trece chiar prin cele mai exuberante privelisti, fara sugestii mai adanci ca la romantici. E o natura linistitoare, confirmand si nu amenintand echilibrul cosmic. Sufletul cu ape limpezi al stihuitorului percepe organizarea ei luminoasa, "chiar daca infatisarile ii sunt uneori aspre, ca in Mezul iernei. Contemplatia neadancita in ganduri duce mai curand la o stare de linistita visare (,;Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale / Cu cel rau care-n veci curge, far-a se opri din cale.") in care poetul nu se pierde, intorcandu-se mereu la prezent: "Lunca-n giuru-mi clocoteste" Peisajul e odihna in senzatii totdeauna proaspete iar nu alerta a simturilor. Alecsandri are multa rabdare inaintea privelistilor, pe care le urmareste pana ce i se descopera dinamica lor ascunsa. De aceea staticul pictural initial e contrazis adesea de finalul anecdotic al pastelurilor. Din acest punct ar putea sa inceapa drama, dar poetul Mircestilor, neinteresat de aceasta, e captivat de gratia incetinirii timpului in ragazurile calme ale firii.



in Serile la Mircesti, cu care incepe ciclul, natura e doar ecranul pe care se desfasoara urgia, in vederea unei mai calde intimitati a camerei cu perdelele lasate si lampele aprinse. Cadrele aurite de pe pereti atrag parca luxul imaginarului; muza cu glasul aurit, dulcele farmec al vietii calatoare, dorul gingas de lumina, amorul de dulce soare, minunile orientale cutreiera visul poetului stimulat de furtuna de afara, vis urmat de suvenire din raiul vietii lui. Cand focul din soba se stinge, realitatea e regasita fara tristete: "Si salta catelusu-mi de pe genunchii mei." Natura devine in alte cazuri scenariu fabulos. Sfarsitul de toamna se desfasoara ca un basm al elementelor: "Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri."; "Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!

    / Vantul suiera prin hornuri, raspandind infiorare." Iarna e un vesmant somptuos, dezmierdat de soare; fulgii - roi de fluturi albi - raspandesc fiori de gheata pe umerii dalbi ai tarii imbracata cu o zale argintie. Geruj "aspru si salbatic" "la fereastra se opreste" si e de fapt floTaX" aducand un fel de vara hibernala. El depune flori de iarna, crini si roze de zapada, ,fune stresinilor casei o ghirlanda de cristaluri, / Iar pe fete de copile infloreste trandafiri"), dupa ce stransese in brate lunca amortita. Antropomorfizarea aceasta se face in vederea fastului nuptial al anotimpului: "El ca pe-o mireasa moarta o-ncununa despre ziori / C-un val alb de promoroaca si cu turturi ♦lucitori." Viscolul pare a framanta lumea pentru ca poetul sa invoce fericita intalnire a calatorului ratacit in viscolire cu binecunoscutul peisaj al feeriei de iarna, in care casuta dragalasa cu ferestrele lucind promite dulcea ospetie. Astre impodobesc anotimpul rece ("Zi cu soare, ger cu stele!

   ") al carui farmec e gustat dintr-un cuib ocrotitor; cuib de iarna e sania, un altul, dupa cum s-a vazut, e casa. Scanteieri diamantine ca intr-un salon de bal impodobit fabulos aduce borealul la Alecsandri: lunca e pudruita cu marunt margaritar, crengile ning stelute (SaniA), zapada cristalina "Pare-un lan de diamanturi". Viziunea poetului organizeaza haosul crivatului in armonie sonora de templu (Mezul ierneI). Un lup ce fuge dupa prada nu-i decat o pata in decorul cosmic sacrosanct. Cand stihialul e personificat ca vetustete maligna - "Iarna pe un urs calare, / Iarna cu septe cojoace" i se tine acestuia un discurs victorios de catre bradul vesnic verde: "In zadar, tu, vrajitoare, / Aduci viforul pe-aice" // "In zadar imi pui povara / De zapada si de gheata. / Fie iarna, fie vara, / Eu pastrez a mea verdeata!

   " Anafora in zadar impune de fapt in puzderia de catastrofe, oaza verde -Bradul.





Iarna este pentru poet, ca si pentru tarani, timpul povestilor la gura sobei: "Asezat la gura sobei iarna pe cand viscoleste / Privesc focul, scump tovaras, care vesel palpaieste / Si prin flacara albastra vreascurilor de aluni / Vad trecand in zbor fantastic a povestilor minuni." Cel dintai mare culegator de folclor al nostru socoteste creatia culta ca o sinteza a poeziei popoarelor. La gura sobei e insotita de nota explicativa a unui crez artistic in ecuatia caruia fantasticul epicii populare este izvorul poeziei. Iarna e un agent al minunii, fie prin caleidoscopul alburilor feerice de afara, fie prin flacara albastra a imaginatiei, inauntru.

Primavara se confunda cu amorul universal: "Si cerul si pamantul preschimba sarutari. Prin raze aurite si vesele_cantari!

   " (Oaspetii primaveriI). Pasarile calatoare sunt tainice, precum cocostarcul sau cucoarele. Exotismul fluturat fanteziei de aceste zburatoare - India Brahmana, ale Africei misteruri, Nilul Alb, Asia cu-a sale rauri, Casemirul cu-a sale vale deseneaza doar fondul de depatari necesar spre a se gusta mai din plin dulceata de acasa: "Si revin cu fericire pe al tarii dulce plai!

   " Fantezia poetului face scurte ocoluri spre a se intoarce la linistea prezentului in Noaptea, dulce in primavara. Peisajul istoric sumbru evocat de ochiul ros de balaur al unui foc departat insenineaza si mai mult, prin contrast, campestra balta, in care "m/7 de broaste in lung hor oracaiesc I Holband ochii cu {intire la luceafarul ceresc!

   " Adevarate poeme bucolice suni Dimineata si Rodica. Culegand epitete - vesela, dulce, aurit, inverzit, mandra, vii, dragalasi, sprinteni, blanda, de aur, limpede - obtinem tonurile pastelate, suave, in care se desface lumina solara, trezind nori, oameni, pasari, turme, pentru a se opri pe desenul clasic al edenului campenesc: "Si o blanda copilita, torcand lana din fuior, / Paste bobocei de aur lang-un limpede izvor". Aceeasi valoare augurala pentru fericirea lumii agrare o are si proaspata Rodica purtand cofita cu apa rece pe ai sa umeri albi rotunziori, urmarita de cortegiul urarilor junilor samanatori. ^




Poetul Mircestilor dedica spatiului exotic oriental cateva pasteluri, atras de gratia lui exterioara. Nu intelege insa un farmec straniu, cum ar putea fi acela al Baraganului, deloc "dragalas". Neiubitor de tristete fara leac (de mari melancoliI), bardul inventeaza o solutie, mitizand tehnica moderna: omul va invia pamantul sterp.

Convingatoare, in pofida timpului care a produs mutatii nenumarate in simtirea noastra si in limbajul poeziei, Pastelurile lui Alecsandri isi pastreaza exemplaritatea prin bogata ilustrare a temei, prin sinceritatea si naturaletea proprii marilor talente.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.