Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





CRITICA IMPERSONALA de Nicolae IORGA (Proza)

 

Ca orice directie noua, critica moderna, critica analitica mai bine - precum o numeste unul dintre criticii tineri francezi, Tissot, in Les evolutions de la critique frangaise - a trebuit sa intimpine o multime de atacuri din partea taberii metafizice a acelor ce, crezind estetica sfirsita, si anume asa cum o inteleg ei personal, cerceteaza operele comparindu-le cu acest calup sacrosanct. Desi ea a reusit sa se impuie mai pretutindene, desi ea numara printre reprezentantii actuali ai sai pe un Bourget, pe un Hennequin, fara a mai vorbi de parintele directiei moderne a criticei, Taine - atacurile acestea urmeaza inca impotriva-d. De altfel, o cercetare mai amanuntita a filipicelor de aceasta natura arata, supt felurite potriviri de cuvinte, in haine stilistice deosebite, acelasi fond de idei aproape, fond destul de sarac, de altmintrelea.



Se imputa criticei analitice insusi acest caracter de a desface opera de cercetat in elementele sale, de a studia si concilia intre ele aceste elemente, de a cauta o formula, in loc sa pronunte o judecata subiectiva. Aceasta n-ar mai fi critica, ci un diletantism literar fara folos, niste impresii, o suma de vederi ingenioase, pe care cetirea operei de arta le desteapta in mintea cercetatorului. Apucind calea pe care o urmeaza astazi, critica literara si-a gresit drumul ; calea cea veche era, in definitiv, tot cea buna, singura vrednica de urmat. Cu directia de care se tin azi Brunetiere si Lemaitre, ai cel putin parerea unui spirit ales, unui om de gust, asupra operea de arta cercetate ; oamenii acestia isi enunta o parere, iti arata, cum cred ei, daca cele scrise de artist au vreo insemnatate, dau vreo nota folositoare artei, ori ba. Se poate ca, intr-o judecata a lor, criticii de directia veche sa fie nedrepti, neinteligenti fata de o directie artistica pentru care n-au simpatie personal, dar niciodata nu vei gasi la dinsii acea moliciune de pareri, acea lipsa de hotarire care caracterizeaza critica tainiana, critica de analiza. in critica aceasta nu simti un om, iti spune esteticismul metafizic, e o critica banala, indiferenta si anemica, aceeasi, oricare ar fi criticul care-ti vorbeste. Un articol de Bourget, un articol de Hennequin ori de Rod iti vor spune unul si acelasi lucru, numai cit opera de cercetat sa nu fie deosebita. Nu vom intilni timbrul special al cercetatorului in dosul vederilor estetice, critica sa fie afara cu desavirsire si fara de viata. in tot labirintul de fraze al articolelor sale, criticul nu se va manifesta niciodata. in zadar vei incerca sa-l prinzi o data macar cu o declaratie de principii, figura lui literara va fi imposibila de determinat, capitalul sau de idei nu se va putea fixa, fiindca pretinsul aer de stiinta al criticei sale o face inainte de toate impersonala. Si tocmai asa-ti va spune ca n-ar trebui sa fie critica, drept pedeapsa de a-si pierde orice energie, orice putere de judecata, degenerind intr-o tholie bizantina asupra operelor de arta. in realitate, lucrurile stau altfel, si aceasta, departe de a fi o lauda pentru directia moderna, e o paguba pentru dinsa, o paguba imensa. Precum Tissot observa in unul din articu-lele sale, partea subiectiva e cu neputinta de eliminat; intre cele doua perioade ale criticei exista - din nenorocire - numai o deosebire de metoda si o deosebire de grad, in ceea ce priveste subiectivitatea parerilor. Ce-i dreptul, un modern nu-si mai face critica asupra unei carti numai din expunerea chipului cum cele coprinse in ea il emotioneaza pe dinsul personal. El nu osindeste operile antipatice lui, ca om, pentru a ridica in slava cerului pe acele ale unui scriitor cu idei asemanatoare, cu cele pe care le are el, criticul. Criteriul nu mai este acuma suma de gusturi ale criticului ; el este valoarea, cercetata si cintarita, cit se poate mai fara de par-tenire, a operei, dar subiectivitatea ramine si nu se poate, oricum ar fi de impartial, de stiintific criticul, sa nu ramiie. Iata o imposibilitate psihologica la mijloc. Cita vreme vei studia singure elementele ce intra in alcatuirea operei de arta, cita vreme vei urmari curentele ideale care-i dau viata, pro-cedeurile stilistice pe care le manifesta, poti fi stiintific cu desavirsire, te poti lepada de orice amestec al personalitatii tale proprii ; dar nu se margineste aicea numai munca criticului. Aceste elemente razlete trebuie de pus in legatura unul cu altul, trebuie de aratat cum ele pot sa se lege intr-o singura opera, trebuie de scos din cercetarile amanuntimilor icoana totala si vie a operei intregi. Odata mintuita apoi munca estetica, dupa ce ai caracterizat opera, dind formula temperamentului estetic, care a putut da nastere cartii pe care o ai inainte-ti, si traducerea aceasta a esteticului in psihologie e deseori munca grea si gingasa, pentru care-ti trebuie multa fineta si multa pricepere. Sunt date asupra vietii scriitorului, ai documente asupra lui, si aceste clemente psihologice trebuie armonizate cu acele pe care socoti a le afla in opera, a le descoperi in transparenta tipurilor si actiunilor. Mai adaoga determinarea influentelor deosebite care au fixat pe om asa si nu altfel, cintarirea cantitatii anume in care a in-riurit fiecare din ele, si atuncea vei avea toata activitatea pe care criticul trebuie s-o cricetuiasca pentru a formula o opera, un creier, o suma de mediuri si relatiile lor complexe. La determinarea acestora, a relatiilor, subiectivitatea se impune, fiindca aicea nu mai e vorba numai de o constatare, ci de o gicire.




Acelasi scriitor dat spre cercetare mai multor critici va capata trei figuri deosebite. Precum in personagiile din roman romancierul pune ceva din propria sa fiinta, tot asa criticul se manifesta putin in personagiul literar cu a carui cercetare se indeletniceste. Fiecare om tinde a se vedea pe sine si in altii, personalitatea proprie a fiecaruia se raspindeste, tinde a asemana cu sine toate lucrurile pe care le vede. Criticul va face, fara de voie si in ciuda formulelor rigide, acelasi lucru, si, daca este sincer, o va recunoaste, cum face Taine, citat de acelasi Tissot, caruia i-a imprumutat ideea acestor vederi (Evolutions de la critique francaise, p. 260 c. 6). Putin din critic va trai in scriitorul a carui figura o reconstituie.



Exemplele sint nenumarate si lesne de gasit. Eminescu, de pilda, va aparea altfel unui critic pesimist, ca si durerosul poet al Nirvanei, altfel optimistului Gherea, si aceasta fara stirea amindorora criticilor. Amindoi vor intrebuinta aceleasi documente de cugetare, vor cerceta aceleasi date biografice asupra lui Eminescu, si vor ajunge totusi la concluzii radical deosebite, fiindca fiecare va devia pe scriitorul despre care se ocupa in directia propriului sau temperament. Un visatoriu va gasi elemente mistice oriunde, fie chiar si Rabelais scriitorul de cercetat, si nu ma indoiesc ca s-ar putea talmaci optimist pina si intunecatul Leopardi.

Exprimind ideea paradoxal, s-ar putea spune ca sint atitia. oameni in acelasi scriitor citi si critici care se ocupa de dinsul.



Nu e vorba, criticul e cu atit mai critic, corespunde cu atita mai mult sarcinei pe care si-o ia cu cit opereaza mai bine aceasta dezbracare a propria sale fiinte, cind cerceteaza pe o alta. Un om fara temperament stiintific, un impatimit,, va face colectie de critici imposibile, false pina la ridicol si care nu pot sluji la alta decit la desavirsirea datelor asupra sa. Am avut un exemplu, in Franta, cu un scriitor de talent mare, mort acum citva tSmp, cu Barbey d'Aurevilly. Cartea de critica a acestuia, Les hommes et Ies oeuvres, cu toata frumusetea stilului aprins, cald, inflorit de figuri aprige si violente, e un document de rea-credinta literara, de o vrajmasite neinteligenta fata cu oarecare idei, care ajunge pina la dobitocie. Aceasta fiindca d'Aurevilly, om nu fara insusiri alese ca scriitor, e un cap eminamente antistiintific si pasionat pina la culme in criticile sale. Un Taine, un Bourget vor face altfel, dar eliminarea desavirsita a personalitatii lor nu se face nicaieri - si totusi acesti doi critici sint oameni de stiinta adevarati, cel dintii mai ales. Si totusi in studiile lui Bourget nu simti pretutindeni atmosfera de pesimism neguros, acea durere resemnata si palida care caracterizeaza intre contemporanii pe autorul lui Andre Cor-nelis ? Hennequin, omul cel mai distant, dupa marturia celor ce l-au cunoscut, fiinta cea mai putin expansiva, imprima totusi deviatia aceasta caracteristica tuturor scriitorilor cu care se ocupa ; in studiile lui pina si Turgheniev, dulcele Turgheniev, capata o aureola de misticism lugubru, de fantastic a la Poe. Toate tipurile sale literare par a face parte din aceeasi familie.






Nu tagaduiesc faptul ca s-ar putea ajunge, poate accidental, la acea comprehensivitate universala, la acea indiferenta blajina, care trebuie sa fie caracteristica criticului stiintific. Aceasta impersonalitate insa e un simplu desideratum astazi. Aceasta e insa un defect pentru critica contemporana, o imperfectie a ei, si cei ce socotesc ca-i aduc o lovitura prin obiectia indiferentii nu fac alta decit sa arate idealul spre care trebulie sa tinda critica, analista astazi, si care odata va fi stiintifica poate, altfel inca decit prin apucaturile sale metodice.



O alta obiectie deasa e aceea a eclectismului criticei modeme. Se crede ca de vreme ce critica analista nu se lupta cu nevrednicii in arta, de vreme ce are caracterul linistit si senin al stiintei, ea e deopotriva binevoitoare cu orice opera literara, fie ea cit de rea, cit de neinsemnatoare, numai cit sa fie. intr-adevar, faptul ca o opera e cu desavirsire fara frumuseta si o impiedica de a avea insusirile ei estetice - si aice estetic are pentru mine intelesul general, nu acel de bun, de ales - si din faptul ca autorul n-are talent, nu urmeaza ca nu exista corelatii intre insusirile estetice ale operei si acele psihologice ale autorului. Ea poate fi foarte bine obiectul unei cercetari stiintifice. Si-ar lua vreun critic sarcina grea de a descurca psihologia vreunui poet de felul lui Prodanescu ? Si totusi te poti intreba de ce nu s-ar ocupa criticul stiintific cu analize de asemenea natura, de ce nevoie ar lua pe unul, si nu pe altul la cercetat in studiile sale ? Nu rezulta insa de fel ca, de vreme ce critica stiintifica -nu zdrobeste necuviintele literare, ea trebuie sa se indeletniceasca cu cercetarea lor. in studierea operelor, ea alege numai pe cele caracteristice, pe acelea care manifesta un talent ; cei ce nu se pot ridica prin talent, la inaltimea trebuitoare pentru a fi vazuti de dinsa, sint trecuti cu vederea. .Criticul modern, analistul, anatomistul literar cum ar trebui, spre lauda, sa se numeasca, nu incurajeaza pe cei fara de talent prin aceea ca nu vorbeste de dinsii. Polemica nu omoara totdeauna, uitarea, neluarea in seama, ucide mai lesne si mai fara truda. A lua o opera rea, fara umbra de talent, a face disectia acestui putregai literar, a aduce la lumina toate turpitudinile ei si a le arata cu dezgust lumei e un lucru nefolositor cu totul. Critica moderna nu polemizeaza cu umbrele .si nu dezgroapa pe cei morti pentru a rupe lanci cu dinsii.



Prin impersonalitatea catre care tinde, critica si-ajunge tinta, aceea de a deveni o stiinta, aceeasi oricare ar fi cercetatorul. A-i pune aceasta ea o greseala e a nu-i intelege scopul. Si cit despre eclectismul literar, despre bunatatea catre cei nevrednici de dinsa, aceasta nu trebuie de talmacit astfel. Tacerea nu e totdeauna toleranta.



(Lupta, 1890, 18 noiembrie. Reprodus in Pagini de tinerete, voi. II, E.P.L., 1968.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

CRITICA IMPERSONALA



Opera si activitatea literara Nicolae IORGA

Scrierile si activitatea publicistica a lui Nicolae IORGA





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

CRITICA IMPERSONALA

- citeste textul