Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





MIRCEA ELIADE - PERSONALITATE COMPLEXA A CULTURII ROMANE SI UNIVERSALE despre Mircea ELIADE



1. Prezentare generala

2. Maitreyi

3. La tiganci



1. Prezentare generala

In contextul culturii noastre, M. Eliade s-a inscris pe linia personalitatilor de multiple deschideri Dim. Cantemir, I.H. Radulescu, B.P. Hasdeu, N. Iorga, G. Calinescu. El i-a depasit insa pe toti, caci a mijlocit legaturi de exceptie intre civilizatia materiala si cea spirituala, intre national si universal, intre doua lumi extreme, rasariteana si apuseana, care vor hotari de sensul sau nonsensul planetei albastre" (C. NoicA). De fapt, nici un alt roman inaintea lui nu s-a putut realiza atat ca om de vasta cultura al tarii sale cat si al lumii intregi; doar el a putut deveni cetatean al globului, pornind din folclorul si mitologia romanilor. Opera sa, scrisa de-a lungul celor sase decenii, cuprinde nuvele, romane, piese de teatru, literatura memorialistica, cercetari de indianistica, mitologie, folclor, etnografie, sociologie, antropologie, studii de istorie a religiilor. Problematica acestei opere si varietatea tehnicilor de abordare impresioneaza si uimesc deopotriva.

Din propriile declaratii cuprinse in Cuvant inainte la voi. in gradina lui Dionis . (Ed. Cartea Romaneasca, 1981) rezulta principalele etape ale cautarilor creatiei sale: j

a-  La terminarea liceului avea deja trei vocatii: pentru cercetari obiective (orientalism, filosofie, istoria religiiloR), pentru imaginatie literara si pentru proza J fantastica. Aceasta vocatie tripartita" i-a incitat intreaga productie de la primele carti din tinerete pana-n prezent

a-  in India (1928-1935) a realizat studii asupra filosofiilor si stiintelor indiene; si-a luat doctoratul in yoga (1936); a mai scris romanul pe jumatate autobiografic -Isabel si apele diavolului (1930) si altul mai mult sau mai putin fantastic - Lumina ce se stinge (1934),



De la revenirea in tara si pana la plecarea la Londra (1940) a scris lucrari stiintifice, romane realiste "(Maitreyi, intoarcerea din rai, Huliganii, Nunta in ceR), carora li s-au adaugat carti de literatura fantastica" (Sarpele, Domnisoara CristinA).

Din 1945, cursurile de la Sorbona si cele de la Chicago (dupa 1955) l-au silit sa reduca activitatea literara. A scris, totusi, romanul-fresca Noaptea de Sanziene (1955) si mici romane si nuvele fantastice" (volumul in gradina lui DioniS).

M. Eliade insusi si-a considerat preocuparile (extrem de diverse - ca problematica si abordarE) intre cercetari voit obiective, cautari imaginative si proza fantastica. in primele doua directii se integreaza marile cercetari extraliterare si - cu deosebire -cele asupra religiilor si miturilor. Tezele fundamentale impuse de el in studiul religiilor (pe baza demersului hermeneutiC) sunt fenomenologia sacrului si coincidentia oppositorum". Sacrul ar fi revelatia realului, intalnirea cu ceea ce ne mantuieste. dand sens existentei noastre". Lui i se opune profanul, iar existenta le propune in opozitie - intre a fi si a nu fi si invers. La randul sau, coincidentia oppositorum" prelungeste antiteza sub care se manifesta formulele existentei.

Ca istoric al religiilor, Eliade s-a impus prin sinteze vizand sacrul, incepand din preistorie si pana in prezentul sau {Tratat de istorie a religiilor, Istoria credintelor si ideilor religioasE). El este - fara indoiala - cel mai de seama istoric al religiilor. in capodopere ca Sacru si profan, Mitul eternei reintoarceri, De la Zamolxis la Gingis-Han, religia si mitologia sunt tratate aproximativ in stilul impus de L. Blaga. Pentru M. Eliade, mitul povesteste o istorie sacra", relateaza un eveniment care a avut loc intr-un timp primordial, timp fabulos al inceputurilor"; mitul trebuie sa fie viu, creator, furnizand modele pentru conditia umana" si conferind valoare existentei".

Privita in ansamblu, opera lui M. Eliade impresioneaza prin complexitate, profunzime si unitate, esenta ei formand-o filosofia si eseurile, caci marele om de cultura a cautat intotdeauna piatra filosofala" sub semnul dramaticei intrebari Cum traim?" intr-un astfel tot creator se integreaza si operele scriitorului M. Eliade: nuvele, povestiri si proze diverse (volumele de nuvele La Tiganci, in gradina lui Dionis, romanele Maitreyi, Huliganii s.a.).

Personajele literare ale lui M. Eliade sunt in principal oameni tineri in cautare de ei insisi", hotarati sa se impuna in lume si-n univers. David Dragu din romanele Huliganii si intoarcerea in rai se vrea om intreg, ca dintr-o bucata de granit"; un alt personaj din Isabel si apele diavolului isi doreste viata opera de arta"; Anisim din Noaptea de Sanziene cauta desavarsirea dincolo de marginile necunoscute ale omenescului.

Lupta pentru depasirea conditiei individuale se descifreaza in intreaga opera a lui M. Eliade sub semnul ideilor inalte (in lucrari filosofice si eseisticE) si prin absorbirea dezbaterii pana la nerecunoastere de catre materia epica (in lucrari literarE).

Ceea ce la Camil Petrescu incepuse a fi proces de cerebralizare a prozei psihologice prin examinarea vietii interioare sub semnul luciditatii si luase - mai apoi - forma experientei existentiale la Anton Holban (care-si analiza cu o crud sinceritate egoismele sentimentale pentru a se cunoaste pe depliN) capata la M. Eliad< o expresie programatica. Punctul de plecare al prozei sale il formeaza caietele" dii care transcrie insemnari despre oamenii intalniti, reflectii asupra sa, discutiii p< diverse teme filosofice, artistice sau sociale, acest demers implicand autenticitate; absoluta a actului literar. in Santier se consemneaza clar ca dupa retinere; respectivelor insemnari, urmeaza o destul de lunga perioada de lucru, din can jurnalul nu retine decat victoriile repurtate asupra oboselii, asupra saraciei" Comentariul ulterior vine, asadar, sa se adauge randurilor redactate sub impresis nemijlocita a momentului trait si reproduse intocmai. Se aplica astfel formula lansata de A. Gide, M. Eliade fiind convins ca numai astfel creeaza o proza de temperatura spirituala si un document netrucat al unor experiente morale.

Dar, ca si la Malraux, Camus sau Eugen Ionescu, forta de coroziune a naratiilor sale o intrupeaza unul sau mai multe dintre personajele problematice, spirite nelinistite, disponibile pentru orice experienta existentiala. incercarile acestora se impun drept acte ale cunoasterii, in timp ce cautarile din cotidian, din biologic si din social se prelungesc in sondaje metafizice. Spre a ajunge in sfera metafizicului, prozatorul utilizeaza o suma destul de restransa de elemente cotidiene care pot prelua valente expresionist-cognitive. Pe primul plan se situeaza erosul, despre care M. Eliade afirma ca a fost pretutindeni si intotdeauna o functie polivalenta, a carei prima si poate, suprema valenta a fost functia cosmologica"; el vede in actul sexual un act integral" (deci si act de cunoasterE). Demonstratia se face mai ales prin romanul Maitreyi. Urmeaza mobilul timpului, caci M. Eliade traverseaza usor granita transcedentala", raportand realul la imaginar. Personajele din Domnisoara Cristina si Secretul doctorului Henigherger forteaza insolitul, cautand atemporalul, spre a se putea autoverifica in diverse situatii. in acest sens, el utilizeaza cu precadere visul.

La randul sau, jocul poate conduce catre alte implicatii metafizice. Vrajitorul din Sarpele isi incanta" spectatorii, implicandu-i inr-un spectacol grotesc ireal, cu umbre bajbaind printre copaci, ca intr-un ritual ezoteric. in Pe strada Mantuleasa plutim intr-o atmosfera ca-n O mie si una de nopti, pornind de la jocul sagetii care nu revine: pe urmele ei copiii cauta semne" ale celuilalt taram".

Prin urmare, epica lui M. Eliade este o urmare logica a eseisticii, spre a se impune ca indelung comentariu filosofic, care la randul sau se topeste" deseori in fantastic, scriitorul traindu-si astfel pretutindeni dramele si nelinistile in diverse forme ale existentei posibile. Personajele sale se afla sub zodia interogatiilor de cele mai multe ori fara rezolvari si dezlegari absolute, intrebarea Cum traim?" ramanand la infinit cu alte si alte posibile trasee narative. Enigmaticul si fantasticul se alatura in mai toate situatiile, spre a implica vesnica relatie dintre a fi" si a nu fi".

Scriitorul si personajele sale se cauta in situatiile problematice, fabuloase care sunt, de fapt, proiectii ale imaginatiei insetate de cunoastere.





Domnisoara Cristina pare o istorisire cu strigoi, fiind insa, in realitate, o proiectie j a experientelor pictorului Egar intr-o lume a pasiunilor demonice. Vraja (adusa la nivelul extreM) se va destrama numai cand protagonistul (un alter ego al prozatoruluI) va recurge la ritualul traditional al purificarii spiritelor (al recastigarii eului instrainat j sau doar aflat in suferinta). in Secretul doctorului Henigherger si Sarpele se amesteca

motive magice indiene cu practici autohtone spre a se dezvolta fluxuri epice

!

    neasteptate: de la dezvoltarea conceptiei schopehauriene cu privire la posibila iesire

} din timp (ca semn al vointei umanE), la tehnica atragerii iubitei in spatiu paradisiac.

| in ambele situatii prelungirea prozei eminesciene este vizibila.

» M. Eliade cauta spatiile salbatice si misterioase pentru a-si sustine si amplifica mai asiduu inspiratia. in Nopti la Serampore iesirea din spatiu si timp este incadrata de parfumul junglei indiene.

Folosind limbajul artistic pe masura, proza lui M. Eliade infaptuieste o remarcabila prospectare a lumii interioare inspre zonele limita de ordin cerebral. Epica sa incearca gustul eminescian pentru marile metafore speculative, dar - din pacate - simtul misterului nu se imbina intotdeauna cu imaginatia poetica. Ramane insa vie la el curiozitatea spiritului pentru tot ceea ce poate fi experienta umana, pentru constructiile metafizice si oscilarile perpetue intre real si fabulos.



2. Maitrepi

a-  in momentul aparitiei (1933), aceasta carte a fost primita ca o izbanda iesita din comun. M. Sebastian o considera cea mai frumoasa si mai trista carte" comparand-o cu lucrari semnate de Baudelaire, Mallarme, Alain Fournier s.a.

Perpessicius o introducea in seria miturilor erotice ale umanitatii", in timp ce j Pompiliu Constantinescu ii sustinea calitatea de miracol in cariera unui scriitor si chiar a unei generatii", pe linia marilor creatii erotice din literatura lumii. j a-  Pe parcursul anilor, romanul lui M. Eliade a fost indelung comentat, cautan- du-se incadrarea sa atat in literatura nationala cat si in context universal. D. Micu il considera un jurnal interior al descoperirii dragostei", iar Al. Piru gasea ca este cel mai izbutit roman exotic romanesc". Tot mai multi cercetatori de literatura au raportat insa respectiva poveste de iubire" la filosofia cunoasterii.

Stiind ca, pentru prozatorul M. Eliade mitul iubirii si motivul cuplului sunt prezente dominante, erosul devenind deseori ferment care angajeaza experiente omenesti esentiale, putem sustine ca opera sa se realizeaza ca o antologie jurnalistic-sentimentala cu multiple nuante filosofice si chiar psihologice (cautand iubirea, protagonistul sau se cauta pe sine, refuzand asa-zisul dat obligatoriu; el se deda unor experiente tot mai neasteptate in stare sa-i forteze trairile inspre experimentarea continua a propriului eU).

Prin urmare, categoria romanesca este la M. Eliade mult diferita de cea clasica si chiar de cea acceptata de alti prozatori moderni.

Maitreyi este in acelasi timp roman, eseu, jurnal intim, proza memorialistic; cautand autenticitatea unor trairi de multiple semnificatii. Allan este un posibil alt< ego al romancierului, care cauta aventura" sentimentala ca traire, ca viata, ca filosofi (in Santier ideea respectiva era expusa foarte clar: aventura este o arma cu dou taisuri; de aceea imi place atat. Eu ii zic aventura, dar indeobste se cheama viat libera". Allan se lasa descoperit in fata aventurii erotice spre a trai pe deplin u. anume ideal (erotic, moral, estetic si in planul cunoasteriI). Si pentru ca totul sa par mai autentic, fluxul narativ este cel al memoriei voluntare.

a-  Luciditatea pasionala care insufletea personajele lui Camil Petrescu apare s la Allan - mereu febril in a observa si a se observa in directia necunoscutului, acol< unde omul superior se poate masura" ca spirit si sentiment.

De fapt, daca problematica generala a prozei eliadesti sta sub semnul aventuri cunoasterii si autocunoasterii, in Maitreyi se propune o aventura pe cat de neasteptat; pe atat de lucid asumata: incercarea de a trai in plan total eminesciana fericire de-c clipa". Dar Maitreyi intruchipeaza atat idealul erotic cat si necunoscutul exotic si -drept urmare - aventura lui Allan est complexa: iubire si cunoastere, timp si spatiu existenta si nonexistenta s.a. intr-o zbuciumata experienta personajul lui M. Eliade isi descopera valentele psiho-spirituale si ajunge la ceea ce s-ar putea numi ineditul absolut.

a-  Fluxul dramatic al cautarii acestui inedit este transmis pe baza confesiunii. Povestitorul preia postura lui Allan care-si rememoreaza episodul Maitreyi pe baza unui jurnal. Romanul include, de fapt, notatii incisive succinte si foarte lucide autoanalize, paranteze aplicative ulterioare redactarii, ceva in genul subsolurilor din Teze si antiteze de Camil Petrescu, in care autorul tempereaza, uneori dezminte de-a dreptul, afirmatii din textul prim" (D. MicU).

Notatiile par simple, dar, de fapt, ele permit confesiuni, propunand inefabilul ineditului, al trairilor irepetabile.

Cuprinsa deja de sentimentul Catalinei, Maitreyi incearca un timp anularea aplicarii lui asupra propriei persoane si-i declara lui Allan alte posibile iubiri": pentru sora sau tata, pentru mama sau pentru un pom" (sentimente universal-valabilE). Dar, mai departe, tot ea nu poate sa nu-i declare (ajunsa la apogeul sentimental confuZ): Acum sunt a ta, numai a ta", caci numai tu m-ai invatat ce este dragostea". Ca si Catalina lui Eminescu, fata lui Eliade se lasa in mrejele tesute de tanarul venit din alta lume si preia pe deplin credinta iubirii.

Pentru moment, o retine pacatul", caci se temea ca roua astfel risipita sa nu strice oranduielile lumii". Iata ca din nou apare discrepanta pe care o poate produce refugiul" unui ins dintr-o lume intr-o alta lume (sa ne gandim ca iesirea luceafarului din sfera sa producea dezorientarea intregii sferE). Un moment de pauza in contextul romanesc implica faptul ca Harold isi considera prietenul (Pe AllaN) pierdut" ca om si religie. Este clar ca acesta din urma se afla in procesul trecerii catre altceva, rupandu-se de obisnuita sa lume. Cautand dincolo, Allan se rupe de ai sai si chiar de sine, spre a se cauta in noi experiente. Reciprocitatea sentimentala trebuie sa fie urmata de comuniune si drept urmare - ceremonialul inelului (dupa obicei indiaN) proclama logodna celor doi. Pentru amandoi trairea actului erotic inseamna descoperire, traire si comuniune la nivelul cel mai inalt, inseamna - de fapt - atingerea idealului sublim de cunoastere prin iubire: Fecioara care vine singura in odaia logodnicului" depasise pentru mine orice frumusete si participa la miracol"; pentru ca - spune fata : Unirea noastra a fost poruncita de cer" (ea era sacra, la polul opus profanuluI). Clipa cea repede" a fericirii supreme este dorita un infinit in timp si spatiu. Dar, pe cand traseul catre absolut a fost parcurs treptat si greu, caderea in concretul profan este brusca si brutala. Ceea ce pentru Allan si Maitreyi insemna iesire din pacat", sacralizare prin iubire, pentru cei din jur nu reprezinta decat un simplu pacat" care trebuie pedepsit. Ruperea cuplului abia format produce suferinta. Un timp cei doi se cauta cu disperare, incercand sa reinnoade firul rupt. Dar clipa sacra a fost unica si fiecare se cufunda tot mai mult in profan: Maitreyi s-a dat vanzatorului de fructe", pe cand Allan are alte experiente erotice pur carnale. Pentru amandoi a ramas definitiva amintirea puritatii sentimentale a celuilalt. in concluzie, romanul sustine un joc dramatic in sensul cautarii si trairii idealului care inseamna revelatia cunoasterii prin iubire. in acest joc, rolul principal revine fetei care sustine si pasiune si mister la infinit. Puritatea ei extrema atrage atat tendintele sentimentale cat si pe cele ale cunoasterii. Prin ea Allan descopera adevarata dragoste si prin dragostea ei se introduce in sufletul indian. Maitreyi simbolizeaza mentalitatea care are radacini intr-o cultura foarte veche, cu acel uimitor fond filosofic rezultat din Vede si Upanisade. Comuniunea sa cu Allan va consemna un posibil paradox, intrucat unei asemenea mentalitati i se alatura rationalismul lucid din modernitatea occidentala. Dar paradoxul este posibil in cautarea idealului, mai ales ca si Allan este un pasionat de iubire si cunoastere. Acesta traieste drama existentiala, doreste sa treaca chiar la hinduism (pentru a perfecta cupluL), atat de fascinat este de lumea fetei. insa timpul se opune prin acel simbol al autoritatii si fortei din planul social si familial - care este Narenda Sen.




Am retinut deja ca tema fundamentala a prozei lui M. Eliade este relatia dintre sacru si profan. Aceasta include - de fiecare data - ca-ntr-o posibila lectie a spectacolului", real si imaginar, fantastic si mitic.

In Maitreyi apare un nou paradis pierdut, ramas drept eterna aspiratie umana catre implinire erotica si chiar totala.

Un asemenea paradis este gasit pentru o clipa, pierdut si mereu ravnit, cautat cu infrigurare. Povestea cautarii, gasirii si a pierderii idealului sta in acest roman sub semnul confesiunii, deci al autenticitatii. Initierea lui Allan este prezentata prin el si de catre el. Totul este spus si trait cu o luciditate uimitoare. in spectacol, iubita ideala isi mentine aura nebuloasa chiar daca se deschide sentimentul catre Allan. in romanul sau, M. Eliade uneste doua directii spirituale": Prin Gide, Joyce, el este sincronic cu spiritul european; prin interesul pentru mituri el se indeparteaza enorm de generatia sa". El vine in cultura cu o neliniste fundamentala" (E. SimioN).

Principala tehnica folosita in Maitreyi" este cea a experimentarii prin traire. Romanul se descifreaza intocmai unui spectacol in care cititorul insusi se poate integra intr-o postura sau alta. Prin acest roman M. Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanitatii" (PerpessiciuS).



3. La tiganci

Daca in alte opere ale lui M. Eliade (cu deosebire din prima etapa a creatiei salE) diferenta dintre real si fantastic, dintre profan si sacru este vizibila, in nuvela La tiganci (1959) - care deschide a doua faza a creatiei sale, respectiva diferenta este estompata, ajungandu-se la integrarea fantasticului in real, la camuflarea sacrului in profan". Prin urmare, sporeste misterul, se diversifica simbolistica, iar comentariul litarar are la dispozitie mai multe posibilitati speculative.

Problematica nuvelei sta sub seninul unei aventuri pe cat de banala la inceput pe atat de complicata si nebuloasa in esenta ei. Se poate vorbi despre aventura omului in cautarea sensurilor vietii si a propriului eu. Titlul nuvelei stimuleaza el insusi nebuloasa relatiei dintre sacru si profan, dar numai daca este raportat la continutul acesteia. La prima vedere, La tiganci apare ca un mediu concret si chiar abject, dar pe parcurs se impune drept alt taram" (comparabil cu cel din basmele popularE), in care existenta curenta este rastalmacita, ajungandu-se la sensuri filosofice si - mai ales - mitologice greu de imaginat. Timpul declansarii naratiunii este o zi torida de vara, deci un moment de toropeala si plictis. Protagonistul, modestul profesor de pian Gavrilescu (nume comuN), reia un moment banal al existentei sale - o calatorie cu tramvaiul, reintorcandu-se de la meditatii. intregul arsenal absolut banaL) (timp, spatiu, protagonistul, existentele din jurul acestuiA), nu intrevede cu nimic ce va urma. Dar cateva elemente prevestesc modificarea fluxului narativ:ca orice artist, Gavrilescu este un distrat; in tramvai, el isi aduce aminte ca si-a uitat partiturile la eleva sa, Otilia Voitinovici; tot in tramvai se discuta in contradictoriu cu privire la spatiul La tiganci - e o rusine!

   ", dar pe o arsita ca asta e o placere". Intervine imediat si intriga numelui: Gavrilescu (manat de o chemare specifica artistiloR) se decide sa se intoarca pentru a-si lua partiturile; deci cursul obisnuit al existentei sale (dus-intors si niciodata dus-intors pe jumatatE) se va modifica. Respectiva modificare se amplifica ulterior, deoarece Gavrilescu, coborat din tramvai si asteptand sa plece in sens invers, isi rememoreaza iubirea pentru Elsa si, cautand totodata un loc cu umbra, se apropie de vrajitul" spatiu La tiganci".

Se intelege ca, din intamplare sau manat de o vointa oculta (chemarea necunoscutului, sau dorinta de a se redescoperi in relatie cu altceva decat cotidianul: realizarea prin iubire sau prin idealul sub semnul descantecelor s.a.) - Gavrilescu paseste pe un alt taram (culmea - intr-un cotidian mai mult decat obisnuit!

   ) A nu se uita ca pierderea tramvaiului inseamna pentru el un Prea tarziu!

   ", deci o ruptura dintre real si fantastic (de fapt, un alt real - in conceptia lui Eliade.) in continuare, naratiunea parcurge cateva episoade care consemneaza tocmai calatoria fantastica a lui Gavrilescu:

a-  Cautand raza de umbra", este primit de o fata, care il privi scurt, adanc, in ochi" si-1 conduse (dupa ce Gavrilescu acceptase chemareA) intr-o casuta greu de imaginat acolo, dandu-1 in primirea unei batrane, care-1 astepta parca sa se trezeasca". Este vorba, cu siguranta, de trezirea" dintr-o lume reala catre alta de vis (dinspre profan catre sacrU).



a-  Batrana ii prezinta timpul noului taram, in care iar a stat ceasul" (Deci un nou infinit, ca si-n basme sau in Luceafarul lui M. EminescU). ii propune o tiganca, o grecoaica, o evreica" pentru trei sute de lei". Gavrilescu este inca sub imperiul realului, dar batrana ii cere sa retina cele trei fete posibile (simbolurI) ale altor experiente de viata si eroticE).

a-  in scena de la bordei" (un alt plan al caderii" in ireaL), Gavrilescu nu poate ghici fata solicitata (dintre cele treI), dupa ce fusese sfatuit sa nu bea multa cafea" (pentru a fi mai dedat fantasticuluI). Tot acolo el isi reactualizeaza iubirea pentru Hildegard (A fost femeia vietii mele") si Elsa. De fapt, ghicitul propus La bordei" apare ca stimulent pentru amintiri.

a-  Cifra trei (cu fetele propuse spre ghiciT) este fatidica si Gavrilescu - intrat in focul ghicitului, dar fara succes (cat timp mai mentine amintirea iubirilor reale si trecutE) - va fi propulsat intr-un adevarat labirint al cautarilor asupra intrebarilor puse de fete. Vartejul labirintului (fara vreun raspuns, deci mereu sub semnul confuziei intre a fi si a nu fI) il conduce pe Gavrilescu in fata babei" care-i cere sa spuna". El crede ca i-a spus totul despre Elsa, despre lectiile de pian", despre venirea in spatiul La tiganci" din simpla curiozitate"; recunoaste ca daduse in jocuri" (sensuri ascunse ale existenteI), aparuse gol" (fara pregatire fata de aceste sensurI) si-si pierduse palaria (= capul; deci incepuse sa fie el insusi adept al fantasticuluI).

Dincolo de aceste episoade, se impune un epilog in care comunicarea real -fantastic, profan - sacru reprezinta un tot. Iata treptele acestui epilog:

A) Gavrilescu revine in real, dar nu mai gaseste familia Voitinovici, in tramvai nu i se mai recunosc banii, la domiciliul sau si al Elsei(!

   ) locuieste altcineva si este pus pe fuga. intelegem astfel ca, el urmase destinul personajului din basmul Tinerete fara batranete

B) La restaurant i se povesteste ca Elsa il asteptase (dupa ce-1 cautase cu politiA) si plecase la ai sai, in Germania, de 12 ani.

C) Revine la tiganci" cu o birja de artist". Baba ii spune ca e tarziu", mai e doar nemtoaica". Ea nu doarme niciodata.

D) Pleaca cu Hildegard la padure". Fata incearca sa-1 convinga ca plutesc in vis si calatoria cu birjarul dricar, incepe padurea" dorita putand fi o noua viata (dincolo de reaL) sau chiar moartea.

" Dupa cum se vede, nuvela lui Eliade propune o interesanta lectie de initiere a artistului in privinta retrairii realului, spre a ajunge si depasi pragul cu fantasticul si sacrul, pana la a se prelua dezmarginirea.- Motivatia poate fi retinuta din partea amintirilor si mai ales a celor erotice in sensul nerealizarii-Gavrilescu se trezeste deodata ca-ncepe sa-mbatraneasca si sa se ramoleasca si se avertizeaza singur (atentie!

    iti pierzi memoria"). Ca atare, el forteaza rememorarea celor trei iubiri -toate esuate, pe masura ce parcurge tocmai traseul unei noi initieri si chiar al unei posibile realizarir Prozatorul incarca povestirea de multiple ambiguitati (care sustin apropierea si apoi comuniunea celor doua planurI), ajungand la o simbolistica uluitoare.

a-  Atatia ani trecuse cu tramvaiul prin fata acestei gradini, fara sa aiba o singura data curiozitatea sa se coboare si sa o priveasca indeaproape." intelegem ca momentul revelatiei nu apare oricand si oriunde.

a-  Gavrilescu auzi tramvaiul gemand metalic in urma lui" si-1 saluta cu palaria, intrucat tramvaiul este mijlocul de transport strict cotidian se sugereaza faptul ca pianistul va iesi din acest cotidian, patrunzand intr-un alt spatiu.

a-  Gradina tigancilor apare in contrast cu lumea din care a venit printr-o neasteptata, nefireasca racoare" dar provoaca si un infinit sentiment de intensa tristete" (este ceva din vesnicia rece, greu de suportat pentru omul obisnuiT).

a-  Trecerea de la fata, care-1 primeste la baba care-i face propunerea initierii se realiza inca sub imperiul zgomotului de tramvai care-1 enerveaza pe Gavrilescu (el trece dinspre caldura insuportabila catre racoare, dinspre zgomot spre linistE). Batrana este asemeni miticului Cerber, traind in afara timpului, iar pianistul nu realizeaza schimbarile prin care trece.

a-  Scenele din bordei - cu ghicitul (ca initiere si verificarE), cu jocul fetelor si cu ameteala lui Gavrilescu - sustin multiple semnificatii:

A) fetele = prezente mitice, eventuale parce; B) Probele = rituri ale initierii; C) hora fetelor = motivul folcloric al ielelor; D) frica pianistului in scena ghicitului = frica de necunoscut; E) ameteala lui = o buimaceala posibila la pragul dintre cele doua planuri. in asemenea scene, Gavrilescu incearca sa se salveze prin rememorarea iubirilor trecute, agatandu-se cu disperare de un real (desi esuat!

   )

a-  Urmeaza motivul labirintului, prezent intr-o scena halucinanta, amestec de real si cosmar. Gavrilescu este impiedicat sa iasa din labirint. Iese totusi, infasurat, strans din toate partile", aproape sufocat.

a-  Nici dupa revenirea in planul real (din care plecasE), Gavrilescu nu realizeaza schimbarea conditiei sale existentiale (desi iesise deja din timP). El pune totul pe seama unei neintelegeri si amana explicatiile pentru a doua zi.

a-  Este insa respins de lumea reala (care nu mai era a lui!

   ) si revenirea la tiganci" inseamna ruptura sa definitiva de aceasta lume. Naratiunea oscilanta intre real si fabulos se finalizeaza intr-un lirism fascinant care sustine incorporarea definitiva a pianistului in sacru si fabulos. Vizitiul care-i asigura calatoria poate fi miticul luntras Caron. De fapt, in acest fel, Gavrilescu recastiga dincolo un paradis pierdut in viata curenta - iubirea pentru Hildegard, deci se salveaza printr-o iubire ideala intr-un plan al existentei atemporale si - de ce nu - aspatiale, in care profanul este inlocuit de sacru si inefabil.

M. Eliade a construit in nuvela sa o posibila revelatie a acestui transfer, folosindu-se in mod magistral de mirajul unei lumi" noi - cea proiectata dinspre cuibul tigancilor" catre infinitul autentic. Conform credintei sale, Gavrilescu este condus catre intalnirea cu ceea ce ne mantuieste, dand sens existentei noastre": sacrul.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.