Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





MOROMETII - analiza litrerara de Marin PREDA



Marin PREDA Morometii
(fragmenT) (CAPITOLELE XVII SI XVIII DIN PARTEA A II-A, VOLUMUL I)

Dupa cum s-a mai spus, in romanul Morometii, in primul volum mai lent pentru ca timpul era foarte rabdator" in al doilea mai dinamic pentru ca timpul nu mai avea rabdare" Marin Preda realizeaza o monografie literara a satului din Campia Dunarii, considerat in doua momente istorice hotaratoare: in anii imediat premergatori celui de al doilea razboi si in anii colectivizarii. Din multitudinea de aspecte oglindite in roman ne propunem sa desprindem chipul cum scriitorul vede scoala din mediul rural in timpul copilariei sale. Pentru aceasta ne vom opri analitic asupra ultimelor doua capitole din cea de a doua parte a primului volum, unde se nareaza serbarea de sfarsit de an in scoala din Silistea-Gumesti. Principalele secvente ale textului ales sunt in numar de trei: discursurile succesive ale celor doi dascali, directorul Toderici si invatatorul Nita Teodorescu, urmate de episodul premierii scolarilor care aduce in prim plan pe elevul Moromete Niculaic si, din nou, pe tatal sau, eroul principal al cartii.

Ca in aproape tot ce a scris Marin Preda, personajele se realizeaza prin comportament, prin modul lor de a vorbi si gesticula, comentariul prozatorului limitandu-se la strictul necesar. Toderici, directorul scolii, intruchipeaza suficienta, semidoctismul, ingamfarea si mai ales prostia agresiva, caracteristice unei parti dintre intelectualii rurali din perioada antebelica, deveniti unelte ale guvernarii. Proptindu-se grosolan cu pumnii in catedra, el se adreseaza cu un oficial Domnilor!", cu glas tare, repetat abuziv si nepoliticos, uitand ca in fata sa, pe scaune, se aflau si doamne." Metoda folosita de prozator in transcrierea cuvantarii directorului este sarja caricaturala.





Toderici e o specie de Farfuridi sau Catavencu rural, insa deloc obisnuit cu vorbirea de la tribuna. Sablonul de felul arhibanalului ai carte, ai parte" e de rigoare si in cazul lui, insa in contexte mai grosolane si mai triviale, debitate badaraneste, cu oarecari ifose. Are si el obsesia ramanerii in urma a romanilor fata de straini, ceva din faimoasa lozinca Sa avem si noi falitii nostri!" Fiind si comandant la premilitara", unde tinerii tarani invatau deocamdata sa manuiasca pusti de lemn, Toderici aparuse pe scena in uniforma lui de ofiter de rezerva, cu totul nepotrivita imprejurarii, impunatoare de autoritate, credea el. Ca atare, insul este atins de mentalitatea militarista fascizanta a vremii si tanjeste grotesc dupa niscaiva colonii ce s-ar fi cuvenit si Romaniei, spre a ne bucura si noi de buna stare economica a francezilor si englezilor si a avea, in consecinta, o scoala ca lumea. Agresivitatea care-i este caracteristica si la care se adauga neobisnuinta cu ideile cat de cat elevate il fac sa se exprime intr-un galimatias rebarbativ si comic la culme, amestecand in discurs autohtonisme cu totul neparlamentare: cate un pai, da-mi si mie ici, fir-ar al dracului, uita-te ici, ala, aia, mai breji, batuti in cap, prosti de dati in gauri, la mama dracului etc. Se vede de departe (si celelalte aparitii ale personajului o confirma) ca oratorul este obisnuit sa injure la tot pasul, ceea ce, pe scena fiind, nu i se intampla totusi, dintr-o minima decenta:



Domnilor! incepu el cu glas tare, proptindu-si pumnii pe catedra de pe scena si rezemandu-se in ei. Domnilor repeta el nepoliticos, uitand ca in fata sa, pe scaune se aflau si doamne serbarea scolara din anul acesta se serbeaza cu bucurie pentru parintii care si-au trimis copiii la scoala si fara bucurie pentru aia care nu si i-au trimis. Si va spun, domnilor, ca din situatia incheiata pe scoala iese ca oamenii nu-si dau copiii la scoala. Stiti si dumneavoastra ca cine are carte are parte. Pai, sa va spun eu, d-aia n-aveti parte, fiindca n-aveti carte. Si pentru mine, domnilor, sa va spun drept, ca eu asa am obiceiul sa vorbesc, pentru mine zic, dupa parerea mea, e cel mai prost ala care nu-si da copilul la scoala. Eu am aicea inscrisi patru sute cincizeci de elevi si din astia patru sute cincizeci si ceva, nu zic sa fi venit toti, ca n-ai unde sa tii atata multime de copii, si la urma urmei unii din ei sunt asa de prosti ca n-au ce cauta la scoala; nu zic patru sute cincizeci, dar zic jumatate, ca sa batem si noi recordul pe toata Romania fiindca noi, domnilor, astia din Silistea-Gumesti, santem mai breji ca altii din alte sate; si am fi zis atunci ca stam bine, adica uite, fir-ar al dracului, ce spun aia ca santem o tara fara stiinta de carte? Pai foarte multumesc, da-mi si mie ici, Romaniei, niste colonii sa traiesc bine si sa vezi cum invat carte. Asa ca daca veneau doua, trei sute, as fi zis ca degeaba se lauda Franta si Anglia ca la ei oamenii sant batuti in cap de atata carte; uita-te ici, in Romania, uitati-va, domnilor englezi si frantuzi, santeti mai prosti ca noi, santeti prosti de dati in gauri, noi avem cu ce trai fara colonii si invatam carte, avem daravelile noastre si nu ne ducem la mama dracului cu vapoare si cu submarine!".



Din contra, cuvantarea invatatorului Nita Teodorescu care pentru Marin Preda este un fel de Domnul Trandafir" este plina de bun-simt. El se adreseaza cu un mai potrivit Oameni buni!" si se arata cu totul intelegator fata de nevoile obstii. Toderici amenininta, la sfarsit, cu amenzile, pe cei care nu vor vrea sa-si trimita copiii la scoala. Teodorescu (numele personajelor sunt alese intentionat: primul sugereaza inconstienta si obraznicie, al doilea seriozitate si demnitatE) cauta sa convinga oamenii sa-si dea copiii la invatatura, aratandu-le unele avantaje ale stiintei de carte, cum ar fi posibilitatea urmarii unor scoli de ucenici meseriasi. Tonul lui e usor sfatos, dezaprobarea antevorbitorului e facuta cu eleganta si abia se poate observa printre siruri:





Oameni buni! Domnul director a spus la inceput ca e cel mai prost ala care nu-si da copilul la scoala. Dar eu stiu de la parintii mei ca nu sant decat oameni care au cu ce sa-si dea copiii la scoala si oameni care n-au cu ce, nu pot sa-i dea, ca au nevoie de ei, n-au cu ce sa-i incalte si sa-i imbrace, cu ce le lua carti. Sant si oameni care nu vor sa-si dea copiii sa invete, dar astia sant prosti, sant nestiutori, si daca sant nestiutori, sant tot din cauza ca parintii lor i-au tinut fara carte"



Se intelege, din punctul de vedere al cititorului romanului nu si al ascultatorilor cuvantarii invatatorului discursul lui Teodorescu este mai putin atragator decat al directorului. Spre al face mai viu, prozatorul recurge la un procedeu ce-i este obisnuit si care consta in notarea catorva reactii din partea ascultatorilor care, lucru demn de retinut, nu sunt toate aprobative. O baba nauca, oprita din intamplare in fata scenei, cum venea de la biserica spre casa, intrerupe cam fara rost pe orator: S-a facut lumea rea, maica!" La care acesta ii raspunde in spiritul lui Moromete: S-o fi facut, maica dar asta inseamna ca Dumnezeu n-are grija de ea". Se auzisera rasete nu se stie exact de ce, caci vorbele din urma fusesera spuse pentru cei care aveau urechi de auzit apoi se facu tacere, timp in care ni se comunica atitudinea lui Aristide. Sta in primele randuri, vesel, cu aerul sau tineresc si clatina din cap; cum sta picior peste picior, el isi clatina si pantoful in aer si se uita intrigat la invatatorul de pe scena." Momentul este, intrucatva, acela al unei infruntari surde, dat fiind ca, in continuare, invatatorul Teodorescu vorbea oamenilor despre scolile de meserii, unde si-ar fi putut trimite copiii ca sa-si castige o paine mai usor decat parintii lor. Din implicatiile textului se deduce ca taranii printre ei aflandu-se si Moromete impreuna cu prietenul sau Cocosila vor fi ascultat mai mult cu ironica veselie discursul lui Toderici, in timp ce cuvantarea lui Teodorescu ii tinuse incordati, pana la momentul strigarii pe scena a premiantilor: Abia acum oamenii se destinsera din incordare; se pare ca invatatorul fusese ascultat de oameni cu trupurile intepenite".



Cu toata marea diferenta dintre ele insa, cele doua cuvantari isi corespund si se completeaza perfect una pe alta. Desi incongruent si hilar, Toderici spune niste adevaruri indubitabile. Chiar asa se intampla: Romania era o tara in care lumea satelor traia in negura analfabetismului, ea insasi un fel de semicolonie a tarilor care se laudau cu posesiuni coloniale. Toderici e comic in chipul cum provoaca la intrecere pe englezi si pe francezi, dar, serios vorbind, are dreptate si statistica lui privitoare la scolarizarea copiilor din Silistea-Gumesti, in anii de dinaintea razboiului, ramane cutremuratoare pentru cititorul de azi. Intrun fel, ca si Catavencu al lui Caragiale, care deplora lipsa progresului, a comertului si a industriei, Toderici se salveaza intrucatva, ramane, cu alte cuvinte, un personaj problematic in felul sau, plin de semnificatii, deloc schematic. Prin el, ca si prin colegul sau, mai drag autorului, Marin Preda a realizat tipuri de intelectuali rurali, bine angrenate in economia romanului.

Cele spuse pana aici formeaza de fapt cadrul in centrul caruia sunt readusi asa cum legile romanului practicat de Marin Preda o cer din nou Moromete-fiul si Moromete-tatal. Din capitolele anterioare aflasem ca Niculaie fusese intrebuintat mai mult la pazit carlanii, frecventase scoala numai pe apucate, fara carti, ca vai de capul lui. Acum, in preajma serbarii de sfarsit de an, se mai si imbolnavise de friguri si pe deasupra nici macar nu se putea infatisa cat de cat cuviincios la festivitate pentru ca nu avea palarie. Cu mare greutate, pandind momentul prielnic, copilul ruga pe tata-sau sa io imprumute pe a lui.




Scena premierii elevului Moromete Niculaie ramane una dintre paginile cele mai memorabile din intreaga opera a marelui prozator. Facuta din gingasii infinite, alternate insa cu gesturi si cuvinte banale, obisnuite, uneori comice chiar, spre a spulbera orice urma de sentimentalism si duiosie, ea zguduie printro mare putere de reprezentare, pe care numai faptul trait si talentul o pot da. Aparut pe scena, la strigarea invatatorului, Niculaie sta cu palaria lui taica-su pe cap si lui Ilie Moromete nu-i vine sa creada:



Moromete nu se mai indoi, mai ales ca, isi recunoscuse palaria pe capul mare al fiului; gatuit de emotie, tatal striga din coltul lui:

Ma, n-auzi? Scoate-ti palaria din cap. Si adauga incet, vorbindu-i lui Cocosila:

Saracu de el, nu i-am luat deloc o palarie si uite ca nu e invatat s-o poarte, sta cu ea pe cap."



Dar tocmai cand, mandru, cu coroana de flori pe cap, premiantul se pregatea sa recite obisnuita poezie, este cuprins de un acces de friguri. Scenele care urmeaza sunt dintre cele mai impresionante din punctul de vedere al sondarii psihologiei aceluiasi personaj principal, Ilie Moromete. Conducandu-si fiul bolnav spre casa el are cateva gesturi care vorbesc de o stare sufleteasca cu totul speciala, de neconceput pana acum la un taran, in orice caz nedezvaluita in toata profunzimea de nimeni dintre prozatorii anteriori. Ea se compune din indefinite remuscari ale parintelui care inabusise, fara sa-si dea seama, dorinta de a invata carte a copilului, totul amestecat cu duiosii paterne suave si acoperit cu grija sub gesturi si cuvinte ce vor sa para indiferente, retinute, chiar aspre. Cu baiatul tremurand in brate, dupa ce culese cartile si coroana cazute in praful drumului, cu niste miscari sfioase, abia atingand buchetele de flori", Moromete simte cum sub barbie i se ridicase si ramasese intepenit marul nemilos al lui Adam". Copilul se stranse gemand la pieptul tatalui si-si incolaci strans bratele de gatul aspru al parintelui", care murmura nemultumit, dezorientat, atins tocmai in linistea sa netulburata": Hai, ma! Hai, ma! Prapaditule! Lovio-ar moartea de treaba, va imbolnaviti asa, fara nici o socoteala Ca eu cand va spui voi"



Pe nesimtite, dupa procedeul cunoscut al prozatorului, cuvintele omului se sting si devin gand (monolog interior", cum spun criticiI) ce poate fi urmarit in continuare: Ce era cu Niculaie asta? De unde mai rasarise si el cu povestea asta a lui cu scoala? Si ce vroia la urma urmei?"



De fapt, in economia generala a romanului, capitolele consacrate scolii au un loc foarte bine determinat. Eroul este acum izbit de inca un aspect al realitatii pe care il ignora, in chip involuntar sau poate cu buna-stiinta, pentru a-si pastra iluzoria lui liniste sufleteasca. Marin Preda a facut din personajul sau o mare inteligenta pe care-i place so confrunte, brutal si prin surprindere, cu problemele sociale cele mai crude. Una dintre ele, care descopera cu uimire eroul il privea absolut direct, lovea in el fara mila, era si aceea a scolii din vremea lui. Exista, in paginile analizate mai sus, una dintre pledoariile cele mai pline de patos pentru drepturile la invatatura ale copiilor de tarani, cu atat mai convingatoare cu cat ea este infatisata in imagini dintre cele mai vii, asa cum ele s-au pastrat in memoria artistului. Caci Niculaie Moromete lucrul se poate deduce chiar daca n-am cunoaste nimic din biografia romancierului este chiar Marin Preda copil, iar Ilie Moromete este tatal sau.

Istoria literaturii romane atat de bogata si stralucit reprezentata prin tematica rurala taraneasca incheie, rotund, o mare etapa a ei, cu un prozator ilustru.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.