Morometii este romanul care se identifica intru totul cu spiritul lui Marin Preda, o carte tulburatoare prin simbolurile si semnificatiile pe care le inchide, dincolo de epoca in care a fost creat si pe care o evoca artistic. Mare parte din evenimentele expuse sunt inspirate din viata reala, din satul natal al scriitorului si din propria familie. Romanul a avut o gestatie indelunga, primul volum fiind elaborat intre 1947 si 1955, dupa o munca de documentare de aproximativ un deceniu, iar cel de-al doilea vazand lumina tiparului dupa doisprezece ani, in 1967.
Subiectul romanului respecta succesiunea clasica a momentelor, carora le acorda insa un spatiu disproportionat, impus de evolutia personajelor si de natura conflictelor, care iau forme diverse, in functie de problematica abordata: sociala, familiala, etica, psihologica, politica.
Din punct de vedere compozitional, in volumul I se disting trei mari secvente epice, fiecare cu o dominanta specifica. Prima secventa cuprinde aproape jumatate de volum si consemneaza evenimente petrecute de sambata seara, cand Morometii se intorc de la prasila, pana duminica seara, cand Polina, fiica lui Tudor Balosu, fuge cu Birica. Cele mai importante evenimente, care anunta marile conflicte de mai tarziu, privesc cina Morometilor, foamea de avere a lui Tudor Balosu, disensiunile din familia Moromete (tendintele centrifuge ale primilor trei baieti, intretinute si amplificate de Maria MorometE), necazurile mezinului Niculaie (care vrea sa-si faca loc in lumea adultiloR), premilitaria, discutiile din poiana fierariei lui Iocan, venirea agentului fiscal si sarbatoarea Rusaliilor, cu jocul calusarilor.
A doua secventa epica include perioada secerisului, cu incheierea anului scolar, pregatirea recoltarii graului, munca istovitoare ce tine mai multe zile, bucuria bunastarii ipotetice, treieratul, macinatul si coacerea primei paini din noul grau.
A treia secventa are ca idee centrala conflictul direct dintre Ilie Moromete si fiii sai mai mari. Tatal afla ca Achim nu se va mai intoarce cu oile de la Bucuresti, iar Paraschiv si Nila, care isi amanasera plecarea, la rugamintea celui din urma, pana dupa seceris, isi arata acum fatis ostilitatea fata de familie. Dupa o infruntare directa cu tatal lor, la sfarsitul volumului I, fug de acasa luand cu ei caii, banii din lada de zestre si niste lucruri de imbracaminte. Moromete trebuie sa se descurce in noile conditii, vanzand o bucata de pamant pentru a-si plati datoriile la Aristide, restul de fonciire" si taxele de scoala ale lui Niculaie.
Timpul este motivul central al romanului, cu prelungiri si in volumul al II-lea, in functie de care autorul gandeste intreaga strategie narativa. Preda porneste de la ideea ca intre timpul individual (reprezentat de destinul omenesC) si cel general (reprezentat de istoriE) exista o mare deosebire, chiar daca cel de-al doilea il include si-1 determina pe primul. Cel dintai este fragil si subiectiv, cel de-al doilea este puternic si obiectiv, actionand ca o forta oarba care anuleaza, prin uniformizare, destinele individuale. La inceputul romanului, timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare", viata se scurgea, in satul din Campia Dunarii, fara conflicte mari", intr-o monotonie ce sugera traiul linistit al oamenilor, preocuparile marunte de fiecare zi. Acestui ritm lent al curgerii timpului ii corespunde un ritm lent al naratiunii. Acum scriitorul apeleaza la tehnica detaliului, la consemnarea nuantelor, a gandurilor personajelor, a atmosferei generale din sat. Timpul gramatical folosit este imperfectul, timp al continuitatii si al duratei, al proiectiei in fabulos, intr-o varsta mitica. Peste jumatate din volumul I vine sa argumenteze afirmatia de la inceputul romanului, una dintre tehnicile narative utilizate fiind decupajul, in virtutea caruia sunt selectate scene semnificative din viata familiei Moromete si a comunitatii si prezentate in amanunt (cina, taierea salcamului, poiana lui Iocan etC). Catre sfarsitul volumului I, cand evenimentele se precipita, naratorul trece la tehnica rezumatului, condensand intamplarile si infatisandu-le succint, dat fiind faptul ca timpul nu mai avea rabdare".
Timpul in care traieste Moromete la inceputul romanului este unul benefic pentru el si familia lui, pentru ca insemna paisprezece pogoane de pamant, o gospodarie solida, autoritate in sat si in familie, prosperitate. Odata cu al doilea volum, istoria va navali peste aceasta tihna mitica a oamenilor, convertind-o,intr-o viata agitata si plina de neprevazut. Concluzia ce pare a se desprinde este ca omul nu se poate opune istoriei, asa cum sugereaza si Preda in eseul Iata taranul! " din volumul Imposibila intoarcere: Este foarte lesnicios pentru omul de litere sa se adaposteasca in spatele necesitatii istorice si sa se eschiveze, in felul acesta, de a se intreba nu cata necesitate contine istoria, ci care este soarta fiecarui om in parte, stiind ca omul nu are decat o viata de trait, in timp ce istoria este inceata si nepasatoare".
Cateva secvente din roman devin emblematice pentru semnificatiile de ansamblu ale cartii. Prima de acest fel este scena cinei, cu care se deschide romanul si care anticipeaza evolutia relatiilor din familie. Cina Morometilor nu este o simpla pagina descriptiva, ci imaginea unui anumit tip de ordine, a unui cod moral stravechi. Morometii mananca la o masuta joasa, cu trei picioare, care poarta urmele vechi ale trecerii timpului, pe care capul familiei nu voise s-o schimbe din dorinta, inconstienta probabil, de a conserva un anumit timp, o anumita familie si chiar o anumita societate. Desi familia i se marise, Moromete nu vrea sa modifice cu nimic un statut a carui temeinicie o verificase in ani. in jurul mesei sunt organizati, simbolic, copiii din cele doua casatorii, locul la masa reflectand pozitia si rolul in familie ale fiecaruia: baietii cei mari, din prima casatorie a lui Moromete, stau catre poarta, gata oricand de plecare, semn al instrainarii de noua familie si al revoltei impotriva autoritatii paterne. Copiii din a doua casatorie - Tita, Ilinca si Niculaie - stau de partea cealalta, in apropierea mamei si feriti de privirea aspra a tatalui. Singurul care pare a nu-si fi gasit inca locul este Niculaie, mezinul familiei, care nu are scaun la masa si pare strain de ceilalti. Locul cel mai bun ii revine tatalui, care, asezat pe pragul cel mai inalt al odaii, ii domina autoritar cu privirea pe toti ceilalti. Catrina este prinsa intre cele doua tabere" ale familiei, incercand sa impace dorintele propriilor copii cu nemultumirile celor mari, autoritatea sotului cu tanguirile lui Niculaie, intr-o incrancenare muta ce va lua insa, la un moment dat, forma revoltei.
Scena taierii salcamului inchide in sine un dramatism sacrificial comparabil cu moartea unui om. Salcamul in discutie este dublul vegetal al lui Moromete. Destinul unuia este anticipat de destinul celuilalt", afirma Eugen Simion, comentand secventa. Taierea copacului este proiectata pe un fundal vizual si auditiv ce amplifica dimensiunile actului - inainte de rasaritul soarelui, atunci cand femeile isi bocesc mortii in cimitir. intr-o paranteza cu valoare descriptiv-explicativa, autorul evoca momente din viata satului strans legate de existenta salcamului, creand astfel o atmosfera menita a sublinia dezechilibrul, ruptura ce se produce odata cu prabusirea lui: toata lumea cunostea acest salcam", in fiecare iarna aici era o harmalaie", salcamul era curatat in fiecare an de omizi" etc. Copacul se impotrivi" o clipa, pana cand, ca un animal bolnav care fusese ucis", renunta la lupta. Printr-un discret proces de metamorfozare, autorul transfera identitatea personajului principal in trupul salcamului, care strajuia prin inaltimea si coroana lui stufoasa toata partea aceea a satului".
Un alt factor al stabilitatii si al armoniei era reprezentat de intalnirile din poiana lui Iocan, gandita de scriitor ca o adevarata inima a satului. Vedem, astfel, ca autoritatea si prestigiul lui Moromete depaseau familia, exercitandu-se si in cadrul comunitatii rurale. Locul sau era printre oamenii inteligenti si respectati ai satului, care se exprimau liber in aceasta Scoala din Atena" (Al. PaleologU), ce devine un spatiu al puterii si al independentei spiritului. Butucii vechi adusi acolo cine stie de cand" sunt un semn al traditiei si al stabilitatii. Poiana lui Iocan, precum se vede, e un fel de amfiteatru simbolic, ca la vechii greci. La acest banchet spiritual taranii vin cu solemnitatea cu care enoriasii merg la slujba. Daca ceilalti tarani din poiana reprezinta pe de o parte corul, pe de alta parte spectatorii (), cei doi protagonisti - Moromete si Cocosila - sunt corifeii, ei fiind intampinati cu urale la aparitia lor pe scena." (Constantin MiU) in volumul al II-lea sunt reluate multe dintre personajele principale ale primului volum, carora li se urmareste in continuare destinul, insa apar si multe personaje noi, generate de momentul istoric la care se raporteaza textul. in centrul cartii nu se mai afla satul traditional, in frunte cu o figura exemplara ca aceea a lui Ilie Moromete, ci o colectivitate noua, eterogena, cu o mentalitate necristalizata inca, lipsita de coerenta si perspectiva. Reforma agrara si colectivizarea fortata sunt miscari care incearca sa schimbe fundamental structurile de viata ancestrale, sa oblige taranii sa-si uite menirea, locul in lume, fiinta. Primul volum din Morometii evoca astfel o lume in prabusire; ordinea, armonia, linistea, echilibrul se degradeaza implacabil, ramanand insa expresia unei nazuinte morale ce domina de altfel intreaga opera a scriitorului." (Mircea IorgulescU) Aceasta lume prabusita este analizata, de pe fundul prapastiei, in volumul al II-lea.
Conflictul dintre Ilie Moromete si fiii sai trece in plan secund. Tatal autoritar de altadata isi calca pe inima si merge la Bucuresti pentru a-i implora sa se intoarca acasa, promitandu-le pamantul, casa, orice. Este refuzat de copii si parasit de sotie, care se muta la fiica ei din prima casatorie.
Conflictul principal este acum unul de natura ideologica, vizand contradictia dintre o mentalitate taraneasca arhaica, a taranului care-si administreaza singur pamantul pentru a trai, si o mentalitate noua, socialista, bazata pe o proprietate comuna, a tuturor si a nimanui, care uniformizeaza statutul social al oamenilor, dar nu le poate uniformiza, deocamdata cel putin, si spiritul. Morometii devine, in acest punct, o epopee a satului romanesc surprins intr-o perioada de criza a valorilor autentice. Tehnica de compozitie va fi cea a rezumatului, singurul pasaj de o mai intinsa coerenta epica vizand participarea lui Niculaie, ca activist de partid, la o campanie de seceris in satul natal.
Desi si-a refacut averea, Moromete nu mai are seninatatea dinainte si ia hotarari straine de fiinta lui: nu-1 mai lasa pe Niculaie la scoala, desi avea posibilitatea materiala s-o faca, nu trece casa si pamantul promis pe numele Catrinei, pleaca la Bucuresti si-i cheama pe cei trei fii acasa. Autoritatea lui in sat se diminueaza, vechii prieteni mor sau il parasesc, pur si simplu, iar cei noi - Matei Dimir, Nae Cismaru, Giugudel, Costache al Joachii - apartin unei lumi pe care el n-o cunoaste si n-o intelege, cu care asadar nu poate comunica. Cel de la care asteapta acum raspunsuri este Niculaie, iar lungile discutii dintre cei doi formeaza substanta unei dezbateri a carei finalitate nu se intrevede in roman.
Ca personaj simbolic, Ilie Moromete ilustreaza drumul destramarii unei iluzii. El se deosebeste de taranul rudimentar sau pitoresc pe care il intalnim in proza lui Sadoveanu sau a lui Creanga, avand capacitatea de a trai constient marile drame ale constiintei umane" (Eugen SimioN), de a seduce prin inteligenta sa vie, prin umorul firesc si prin verva lingvistica. Este un taran reflexiv, cultivat, superior, conservator, un intelept de tip socratic care iubeste linistea si libertatea. El devine, in confruntarea cu istoria, o victima, dar nu o victima fara glas, ci o constiinta" (Mihai UngheanU). incearca, prin spirit, sa se sustraga temporalului, imediatului si sa prezerve un timp mitic, numai al lui.
Moromete reprezinta lumea taraneasca in valorile ei durabile" (Eugen SimioN): independenta si libertate a spiritului, proprietate, dreptul la exprimare si la opinie, familie. Pentru apararea acestor valori el se lupta cu Balosu, cu Jupuitu, cu Aristide, cu Niculaie, cu cei trei fii etc. Lupta pentru apararea vechilor bucurii" se sfarseste in momentul in care copiii il parasesc. De aici incolo naratorul isi demitizeaza personajul, il face sa fie altfel decat ne-am obisnuit in primul volum : avar, suspicios, morocanos, taciturn etc.
Drama lui nu este de ordin economic, ci moral. Durerea lui Moromete vine, intai, dintr-un simt inalt al paternitatii ranite. Nu faptul de a-si pierde o parte din lot il intuneca, ci ideea de a-si pierde fiii si linistea care-1 face sa priveasca existenta ca un spectacol superior." (Eugen Simion, Scriitori romani de azI) isi traieste, in volumul al H-lea, cu demnitate singuratatea, cu intrebari obsedante adresate lui Niculaie despre mersul si scopul noii societati, pe care nu gasise rezerve sufletesti ca s-o accepte, insa fusese nevoit sa se integreze in ea.
Perspectiva relatarii este una auctoriala, de obiectivitate si relativa neimplicare a autorului in evenimentele narate. Modernitatea discursului narativ vine din faptul ca uneori personajul principal, Moromete, preia rolul de narator, intr-un joc al stilului indirect liber, care creeaza perspective plurale asupra realitatii. Ca autor, Preda se declara adeptul romanului de continut", de creatie, care sa urmareasca fluxul vietii, al realitatii. Textul are evidente accente dramatice nu numai la nivelul continutului, ci si la acela al formei. Multe scene sunt dramatizate prin jocul" personajelor, prin viziunea regizorala a autorului, prin talentul reprezentarii unei intregi lumi intr-o singura secventa (cina, taierea salcamului, poiana lui locan, venirea agentului fiscal, fuga baietiloR). Analiza psihologica se face atat obiectiv, de la exterior catre interior, cat si subiectiv, de la interior catre exterior, in lungile monologuri ale personajului principal. Scriitorul dovedeste o arta literara complexa, creand un flux epic ce da o coplesitoare senzatie de viata, atat prin structura orala a frazei, cat si prin autenticitatea si verosimilitatea faptelor, desi, intrebat fiind de Eugen Simion intr-un interviu : Ce e, atunci, adevar si fictiune in Moromejiil", Preda raspunde : Adevarate sunt sentimentele. Fictiuni sunt imprejurarile" Textul este alb din punct de vedere expresiv, lipsit de ornamente stilistice deosebite, eliminand aproape in intregime liricul si descriptivul, in favoarea epicului si a dramaticului.
