Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Analiza capitolelor XVII si XVIII din Morometii de Marin PREDA



Marin PREDA Morometii
Principalele secvente ale textului ales sunt in numar de trei: i discursurile succesive ale celor doi dascali, directorul Toderici si invatatorul Nita Teodorescu, urmate de episodul premierii scolarilor, care aduce in prim-plan pe elevul Moromete Niculaie si, din nou, pe tatal sau, eroul principal al cartii.



Are si el obsesia ramanerii in urma a romanilor fata de straini, ceva din faimoasa lozinca Sa avem si noi falitii nostri!" Fiind si comandant "la premilitara", unde tinerii tarani invatau deocamdata sa manuiasca pusti de lemn, Toderici aparuse pe scena in uniforma lui de ofiter de rezerva, cu totul nepotrivita imprejurarii, impunatoare de autoritate, credea el. Ca atare, insul este atins de mentalitatea militarista fascizanta a vremii si tanjeste grotesc dupa niscaiva colonii ce s-ar fi cuvenit si Romaniei, spre a se bucura de buna stare economica a francezilor si englezilor si a avea, in consecinta, o scoala ca lumea. Agresivitatea care-i este caracteristica si la care se adauga neobisnuinta cu ideile cat de cat elevate il face insa sa se exprime intr-un galimatias rebarbativ si comic la culme, amestecand in discurs autohtonisme cu totul neparlamentare: cate un pai, da-mi si mie icirfir-ar al dracului, uita-te ici, ala, aia, mai breji, batuti in cap, prosti de dati in gauri, la mama dracului etc. Se vede de departe (si celelalte aparitii ale personajului o confirma) ca oratorul este obisnuit sa injure la tot pasul, ceea ce, pe scena fiind, nu i se intampla totusi, dintr-o minima decenta:



- Domnilor! incepu el cu glas tare, proptindu-si pumnii pe catedra de pe scena si rezemandu-se in ei: Domnilor - repeta nepoliticos, uitand ca in fata sa, pe scaune, se aflau si doamne -, serbarea scolara din anul acesta se serbeaza cu bucurie pentru parintii care si-au trimis copiii la scoala si fara bucurie pentru aia care nu si i-au trimis. Si va spun, domnilor, ca din situatia incheiata pe scoala iese ca oamenii nu-si dau copiii la scoala. Stiti si dumneavoastra ca cine are carte are parte. Pai, sa va spun eu, d-aia n-aveti parte, fiindca n-aveti carte. Si pentru mine, zic, dupa parerea mea, e cel mai prost ala care nu-si da copilul la scoala! Eu am aicea inscrisi patru sute cincizeci de elevi si din astia patru sute cincizeci si ceva, nu zic sa fi venit toti, ca n-ai unde sa tii atata multime de copii si la urma urmei unii din ei sunt asa de prosti ca n-au ce cauta la scoala; nu zic patru sute cincizeci, si nici jumatate, ca asa batem recordul pe toata Romania si noi, domnilor, astia din Silistea-Gumesti, nu suntem mai breji ca altii din alte sate; si cum ^ziceam, nu doua sute douazeci; dar eu nu spun nici o suta in cap. Ca asta ar insemna ca stam bine, sa zici ca, uite fir-ar al dracului, ce spun aia ca suntem o tara fara stiinta de carte? Pai foarte multumesc, da-mi si mie ici, Romaniei, niste colonii sa traiesc bine si sa vezi cum invat carte. Asa ca daca veneau o suta in cap, as fi zis ca degeaba se lauda Franta si Anglia ca la ei oamenii sunt batuti in cap de atata carte; uita-te ici, in Romania, uitati-va, domnilor engleji si frantuzi, sunteti mai prosti ca noi, sunteti prosti de dati in gauri, noi avem cu ce trai fara colonii si invatam carte, avem daravelile noastre si nu ne ducem la mama dracului cu vapoare si cu submarine!"





Din contra, cuvantarea invatatorului Nita Teodorescu - care pentru Marin Preda este un fel de Domnu Trandafir" - este plina de bun-simt. El se adreseaza cu un mai potrivit Oameni buni!" si se arata cu totul intelegator fata de nevoile obstii. Toderici ameninta, la sfarsit, cu amenzile, pe cei care nu vor sa-si trimita copiii la scoala. Teodorescu (numele personajului sunt alese intentionat: primul sugereaza inconstienta si obraznicie, al doilea seriozitate si demnitatE) cauta sa convinga oamenii sa-si dea copiii la invatatura, aratandu-le unele avantaje ale stiintei de carte, cum ar fi posibilitatea urmarii unor scoli de ucenici meseriasi. Tonul lui e usor sfatos, dezaprobarea antevorbitorului e facuta cu eleganta si abia se poate observa printre siruri:



- Oameni buni! Domnul director a spus la inceput ca e cel mai prost ala care nu-si da copilul la scoala: dar eu stiu de la parintii mei ca nu sunt decat oameni care au cu ce sa-si dAťa copiii la scoala si oameni care n-au cu ce, nu pot sa-i dea, ca au nevoie de ei, n-au cu ce sa-i incalte si sa-i imbrace, cu ce le lua carti. Sunt si oameni prosti care nu vor sa-si dea copiii sa invete, dar astia sunt mai putini, si nu sunt prosti nici ei, sunt nestiutori, si daca sunt nestiutori, sunt tot din cauza ca parintii lor i-au tinut fara carte""



Se intelege, din punctul de vedere al cititorului romanului - nu si al ascultatorilor cuvantarii invatatorului -, discursul lui Teodorescu este mai putin atragator decat al directorului. Spre a-1 face mai viu, prozatorul recurge la un procedeu ce-i este obisnuit si care consta in notarea catorva reactii din partea ascultatorilor, care, lucru demn de retinut, nu sunt toate aprobative. O baba nauca, oprita din intamplare in fata scenei, cum venea de la biserica spre casa, intrerupe cam fara rost pe orator: - S-a facut lumea rea, maica!" La care acesta ii raspunde in spiritul lui Moromete: - S-o fi facut, maica dar asta inseamna ca Dumnezeu n-are grija de ea". Se auzira rasete - nu se stie exact de ce, caci vorbele din urma fusesera spuse pentru cei care aveau urechi de auzit - apoi se facu tacere, timp in care ni se comunica atitudinea chiaburului Aristide. Sta in primele randuri, vesel, cu aerul sau tineresc si clatina din cap; cum sta picior peste picior, el isi clatina si pantoful in aer si se uita intrigat la invatatorul de pe scena". Momentul este, intrucatva, acela al unei infruntari surde, dat fiind ca, in continuare, invatatorul Teodorescu vorbea oamenilor despre scolile de meserii, unde si-ar fi putut trimite copiii ca sa-si castige o paine mai usor decat parintii lor. Din implicatiile textului se deduce ca taranii - printre ei af1andu>se si Moromete impreuna cu prietenul sau Cocosila - vor fi ascultat mai mult cu ironica veselie discursul Iui Toderici, in timp ce cuvantarea lui Tepdorescu ij tinuse incordati, pana in momentul strigarii pe scena a premiantilor: Abia acum oamenii se destinsera din incordare; se pare ca invatatorul fusese ascultat de oameni cu trupurile intepenite".

Cu toata marea diferenta dintre ele insa, cele doua cuvantari isi corespund si se completeaza perfect una pe alta. Desi incongruent si ilar, Toderici spune niste adevaruri indubitabile. Chiar asa se intampla: Romania era o tara in care lumea satelor traia in negura analfabetismului, ea insasi un fel de semicolonie a tarilor care se laudau cu posesiuni coloniale. Toderici e comic in chipul cum provoaca la intrecere pe englezi si pe francezi, dar, serios vorbind, are dreptate si statistica lui privitoare la scolarizarea copiilor din Silistea-Gumesti, m anii de dinaintea razboiului, ramane cutremuratoare pentru cititorul de azi. intr-un fel, ca si Catavencu al lui Caragiale, care deplora lipsa progresului, a comertului si a industriei, Toderici se salveaza intrucatva, ramane, cu alte cuvinte, un personaj problematic in felul sau, pljn de semnificatii, deloc schematic Prin el, ca si prin colegul sau, mai drag autorului, Marin Preda a realizat tipuri de intelectuali rurali, bine angrenate in economia romanului.




Cele spuse pana aici formeaza de fapt cadrul in centrul caruia sunt readusi - asa cum legile romanului practicat de Marin Preda o cer - din nou Moromete fiul si Moromete tatal. Din capitolele anterioare aflasem ca Niculaie fusese intrebuintat mai mult la pazit carlanii, frecventase scoala- numai pe apucate, fara carti, ca vai de capul lui. Acum, in preajma serbarii de sfarsit de an, se mai si imbolnavise de friguri si pe deasupra nici macar nu se putea infatisa cat de cat cuviincios la festivitate pentru ca nu avea palarie. Cu mare greutate, pandind momentul prielnic, copilul ruga pe tata-sau sa i-o imprumute pe a lui.

Scena premierii elevului Moromete Niculaie ramane una din paginile cele mai memorabile din intreaga opera a scriitorului. Facuta din gingasii infinite, alternate insa cu gesturi si cuvinte banale, obisnuite, uneori cfcmiice chiar, spre a spulbera orice urma de sentimentalism si duiosie, ea zguduie printr-o mare putere de reprezentare, pe care numai faptul trait si talentul o pot da, Aparut pe scena la strigarea invatatorului, Niculaie sta cu palaria lui taica-su pe cap si lui Ilie Moromete nu-i vine sa creada:



Moromete nti se mai indoi, mai ales cS i recunoscuse palaria pe capul mare al fiului; gatuit de emotie, tatal striga din coltul lui:

- Ma, n-auzi? Ia palaria difi cap. Si adauga incet, vorbindu-i lui Cocosila: Saracu de el, nu i-arri luat deloc palarie si uita ca nu e invatat s-o poarte, sta cu ea pe cap."



Dar tocmai cand, mandru, cu coroana de fidri pe cap, premiantul se pregatea sa recite obisnuita poezie* este cuprins de un acces de friguri. Scenele care urmeaza sunt dintre cele mai impresionante din punct de vedere al sondarii psihologiei aceluiasi personaj principal, Ilie Moromete. CondUcandu-si fiul bolnav spre casa, el are cateva gesturi care vorbesc de o stare Sufleteasca cu totul speciala, de neconeeput pana acum la un taran* in orice caz nedezvaluita in toata profunzimea de nimeni dintre prozatorii anteriori. Ea se compune din indefinite remuscari ale parintelui care inabusise, fara sa-si dea seama, dorinta de a invata carte a copilului, totul amestecat cu duiosii paterne suave si acoperite cU grija sub gesturi si cuvinte ce vor sa para indiferente, retinute, chiar aspre. Cu baiatul tremurand

AŤ in brate, dupa ce culesese Cartile si Coroana cazute in praful drumului, eu niste miscari sfioase, abia atingand buchetele de flori"* Moromete1 simte cum sub barbie i se ridicase si ramasese intepenit marul nemilos al lui Adam". Copilul se stranse gemand la pieptul tatalui si^Si incolaci strans bratele de gatul aspru al parintelui", care murmura nemultumit, dezorientat, atins tocmai in linistea sa netulburata . Mai, ma! Hai, ma! Pfapaditule! Lovi-o-ar moartea de treaba, Va imbolnaviti asa, fara nici 0 socoteala Ca eu cand va spui voi"



Istoria literaturii romane.- atat de bogata si stralucit reprezentata prin tematica rurala - taraneasca - incheie, rotund, o mare etapa a ei cu un prozator ilustru.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.