Ion Neculce este ultimul mare cronicar al Moldovei. El continua opera lui Miron Costin, care la randul sau o completase pe cea a lui
Grigore Ureche.
Cronica lui Neculce este scrisa in limba graita pe ogoarele Moldovei, in limba povestilor populare, in limba in care a fost transmisa intelepciunea neamului din generatie in generatie.
Neculce este martorul dezagregarii morale a societatii moldovenesti, este martorul introducerii unor obiceiuri noi.
El este chemat sa scrie istoria celei mai intunecate epoci din viata Moldovei pe care n-a cunoscut-o numai din lecturi sau din relatarile batranilor, ci a trait-o, in buna parte, zi de zi.
Neculce subliniaza lipsa de unitate a boierilor, spiritul de intriga si lacomia fara margini a unora dintre ei.
El gaseste resurse optimiste si mai ales un umor nestavilit, care il face pe cititor sa uite ca in paginile cronicii sale este vorba de vremea Ducai Voda si de aceea a lui Dumitrascu Cantacuzino.
Prin Neculce, singurul dintre cronicarii moldoveni care a reusit sa duca insemnarea anilor si a evenimentelor pana in zilele sale, istoriografia a furnizat literaturii un povestitor de talent, un scriitor autentic, in a carui opera harul de a istorisi a intrecut a€śstiintaa€ť, castigata prin studiu, de a compune.
Neculce a fost un om cu lecturi apreciabile, un pretuitor al cartii. Nu se poate vorbi, desigur, despre un Neculce erudit (precum contemporanii sai Constantin Cantacuzino, Nicolae Costin ori Dimitrie CantemiR), insa Neculce a avut, indiscutabil, un geniu al istorisiriimaterializat intr-o tesatura epica remarcabila.
Fara a fi un om lipsit de cultura, Ion Neculce n-a fost un erudit si nici n-a cautat sa fie1.
El este intruchiparea unei mari culturi, cea romaneasca, cu intemeietori intre care trebuie enumerati nu numai Ureche si Miron Costin, ci si Macarie, Eftimie , Azarie si,inaintea acestora, istoricii lui Stefan cel Mare.
Povestirea lui Neculce, scrisa intr-o limba a carei simplitate a€śeste ea insasi un triumf al culturii nationale, la data aceea o solida realitatea€ť ,poseda limpezimea si fluenta pe care i-o asigurasera neincetatele exercitii ale inaintasilor.
a€śCu spiritul sau acut de observatie si cu filosofia varstei la care scrie, Neculce stie sa aleaga, din multimea datelor, aspectele esentiale, si sa le infatiseze concret, nu cu obiectivitatea mai mult sau mai putin indiferenta a istoricului, ci cu reactia sa sufleteasca vie, cu comprehensiune sau revolta, cu duiosie sau ironie, cu atasament sau sarcasm, intr-un comentariu de martor,cel mai adesea de actor implicat in desfasurarea faptelora€ť.
Chiar cand intamplarile sunt numai auzite de la cineva sau citite, Neculce le povesteste in asa fel incat, ca autorul dramatic,da iluzia maxima a realitatii si a actualitatii.
Nu numai in O sama de cuvinte sunt naratiuni epice si anecdote, ci si in letopiset.
Alaturi de darul povestirii, Neculce are ca nimeni altul pana la el, darul portretizarii figurilor evocate.
Personajele sale istorice sunt, in marea lor majoritate, eroi de roman. Chiar atunci cand acestia nu sunt personalitati istorice si n-au roluri epice, cronicarul stie sa le creioneze fizionomia si sa le sugereze caracterul printr-un gest, o actiune simpla, o predispozitie, un obicei, un tic.
Lumea pe care o contempla Neculce, dens populata cu indivizi si grupuri in perpetua agitatie, pare a fi stapanita de o neostoita pofta de putere, egalata, poate, doar de insatiabila dorinta de a agonisi cat mai multe bunuri.
Neculce conserva voievozilor statutul fixat de traditie (a€ś Deci bine ar fi, fratilor, sa nu va indesati a piri domni, ca-s stapini si pomazanici a lui Dumnedzaua€ť) si recomanda, in cadrul unor conditii ce ar putea fi prielnice stabilitatii, supunere si ascultare: a€śOri cit ar fi in cinste la vreun domn, bine este sa-i slujesti, cu dreptate ca si de la Dumnedzau ai plataa€ť. Sfatul acesta isi pierde insa valabilitatea in cazul acelor domni care impusesera o politica fiscala exagerata (aveau datorii mari: Neculce transcrie sumele fabuloase ce trebuiau platite feluritilor reprezentanti ai puterii suzeranE), precum Constantin Duca sau al celor care cutezau sa atenteze a€“ tot prin dari, desigur a€“ la privilegiile clasei boieresti.
Cronicarul a avut, atunci cand si-a tesut povestirea,o intuitie sigura a a€śnucleelora€ť ce puteau genera epicitatea. El a identificat cu precizie personajele si intamplarile in jurul carora se putea intregi o naratiune.
Sunt nenumarate aceste unitati narative in textul lui Neculce, ele pot fi chiar izolate din intregul Letopisetului fara ca valorile cu care le-a inzestrat autorul sa sufere vreo alterare. Asemenea compuneri, cum ar fi a€śPovestea doamnei lui Duca-voda cel Batran, nuvela despre a€śinaltarea si decaderea lui Constantin Ducaa€ť sau istorisirea despre actul cutezator al lui Dimitrie Cantemir sunt, toate, dovezi temeinice ale interesului constat manifestat de scriitor fata de elemente ce tin de constructia literara propriu-zisa.
Neculce rezerva un loc important portretelor a€śeroilora€ť sai, concretizari ale remarcabilului spirit de observatie, momente de meditatie si superbe efigii. AŽn unele cazuri (Antioh Cantemir, Constantin Mavrocordat, Petru cel Mare etc.), el adopta a€śmodelula€ť traditional si il utilizeaza cu neinsemnate adaosuri.
Dar, spre deosebire de Ureche, care scria folosind stiri culese din felurite izvoare, Neculce dispune de material a€“ rodul propriilor constatari sau informatii colectate din sursele consultate a€“ stie sa inspecteze psihologiile si mai ales are harul adunarii trasaturilor in ansambluri perfecte.
Eroii a€śpozitivia€ť integral sunt neinteresanti. Reusitele lui Neculce se concentreaza in jurul indivizilor cu o anume complicatie a aparitiei si in jurul a€śnegativilora€ť asupra carora isi varsa cu fervoare verva pamfletara.
De exemplu, Grigore al II-lea Ghica era om a€ścu toanea€ť, a€śla unele sa arata prA¨ harnic, bun si vrednic, milostiv si rabdatoriua€ť, iubitor de petreceri si a€śprimblaria€ť si de o moralitate cel putin neconcludenta.
Trasaturile negative se aglomereaza apoi impresionant si anuleaza aproape complet comunicarea despre indemnarea sa la tir (a€śCu pusca da prea binea€ť) si despre a€śinfranareaa€ť ce o exercita asupra turcilor din tara, facandu-i a€śsa se temA¨ de dinsul, de nu putA¨ face zapt oamenilor intru nemicaa€ť.
Scriitorul are deseori stiinta deslusirii faptului sugestiv sau al celui definitoriu, surprinde gesturile, obiceiurile (Istratie Dabija a€śbA¨ vin mai mult din oala rosie decit din pahara€ť, Constantin Mavrocordat a€śera om di-l intoarcA¨ si altiia€ť, Mihail Racovita a€śiti parA¨ ca-I un om zaluda€ť, a€śnaturaa€ť lui Constantin Cantemir il facea sa-I boiereasca pe a€śfeciorii de mojicia€ť etc.) dar nu rezista tentatiei catre digresivitate.
Mare parte din substanta portretului consacrat lui Dumitrascu Cantacuzino, un portret a€śdestructiva€ť, abil lucrat, cu insertii din biografia a€śpre-voievodalaa€ť (a€ś Si mai nainte vreme fusesa visternic mare si-n Tara Munteneascaa€¦a€ť) si cu o cascada de determinari ce inchipuie un ins incompatibil cu rangul la care ajunsese (a€ś om nestatator la voroavi, talpiz, amagitor, geambas de cei de la Fener din Tarigrada€ť), este data de amanuntele picante ale legaturii insului cu a€ś o fata a unei rachierite de pe Podul Vechiu anume Arhipoae, care o chema Anitaa€ť.
Momente de excelenta literatura memorialistica contin paginile numeroase ce povestesc acea zvacnire curajoasa din 1711 legata, in istoria noastra, de numele lui Dimitrie Cantemir. Neculce istoriseste si comenteaza din a€śinteriorula€ť evenimentelor, solicita memoriei amanunte privind desfasurarari in care fusese amestecat direct. Scenele au naturalete, descrierile sunt pigmentate cu amanunte semnificative (primirea lui Cantemir si a suitei sale in tabara ruseascA), martorul, participantul nemijlocit se simte peste tot: a€śSi era intr-o miercuri,si au mincat tot carne pentru libovul imparatului crestinesc si i-au cinstit imparatul prA¨ bine si frumos si mai pre urma ne-au inchinat singur imparatul cu niste vin a lui de la frantuji, care indata cum au baut, cum au marmurit toti de beti, bind acel vin si n-au mai stiut cum au dormit intr-acea noapte si domnul si boieriia€ť.
