Asezandu-si lucrarea de istorie in continuarea operei predecesorilor si lasand literaturii romane cea mai izbutita a€“ sub raportul izbanzii artistice a€“ secventa din impresionanta serie a letopisetelor moldovenesti,
Ion Neculce a simtit nevoia sa-i a€śadnotezea€ť pe inaintasi , producand o a€śistorie paralelaa€ť alcatuita din cele 42 de povestiri (alte doua legende adaugate corpusului de Gabriel Strempel in editia din 1982 nu au fost validate de alti cercetatori , dar ele sunt martori ai succesului de care s-a bucurat culegereA), adunate sub titlul O sama de cuvinte (a€¦ ce sant auzite din om in om, de oameni vechi si batrani , si in lA©topisatu nu sant scrise, ce s-au scris aicea, dupa domniia lui Stefanita-Voda, inaintea domniii Dabijii-Voda. Deci cine va ceti si le va crA©de, bine va fi, iara cine nu le va crA©de, iara va fi bine; cine precum ii va fi voia asia va facE) si asezate in fruntea letopisetului. Compunand acest a€ścompendiua€ť sui-generis, Neculce ii confera un statut felurit de cel al cronicii.
AŽn vreme ce rezultatele eforturilor sale de istoric trebuiau sa aiba un rost pilduitor, a€śinvatatora€ť (a€śRugam pre dumneavoastra, iubiti cetitori tineri, sa luati sama acestii scrisori, de s-ar tampla sa mai vie niste lucruri ca aceste in tara noastra, sa va stiti chivernisia€¦a€™), urmand a fi consultate cu intreaga confienta pe care o inspira un demers infaptuit in spiritul unei mereu proclamate obiectivitatii, povestirile din O sama de cuvinte ( a€śanecdotea€ť le-a zis Kogalniceanu, primul lor editoR), au totusi un sambure pe care autorul nu se incumeta (cu doua exceptii: legendele despre
Dumbrava Rosie si neamul MovilA) sa-l declare autentic.
Meditatia asupra lor, in urma lecturii, devine astfel facultativa, chiar parcurgerea lor este lasata la buna voie a cititorului, caci a€“ zice Neculce in Predoslovie a€“ cine va vrea sa le criada, bine va fi, iar cine nu le va crA©de, iara bine va fi; cine cum ii va fi voia, asa va facea€ť.
Astfel spus, cele 42 (44 a€“ intr-un inventar extins de Gabriel Strempel cu argumente care n-au putut convinge pe toata lumeA ) de legende tin nu de istorie, ci de literatura.
AŽn logica auctoriala, afisata circumspectie a lui Neculce pare a descinde din aburul ce invaluie provenienta subiectelor, culese a€“ zice el a€“ din fondul lipsit de certificari precise al traditiilor nescrise a€śce santu audzite din om in om, de oameni vechi si batrani, si in lA©topisatu nu sant scrisea€ť.
Suspiciosi, savantii n-au crezut fara rezerve declaratia cu privire la absenta izvoarelor scrise a€“ valabila si pentru compunerea letopisetului a€“ si rezultatele acestei a€śneincrederia€ť ne arata ca teza ce facea din Neculce un a€śpovestitora€ť, genial a€“ e drept, dar complet ignorant in privinta adstratului cultural si de informare istorica trebuie, daca nu parasita, macar amendata substantial.
Unele dintre subiectele in jurul carora isi brodeaza povestirile-cuvinte proveneau din traditiile nescrise, Neculce fiind singurul cronicar ce a facut din culegerea acestor informatii aflate in depozitele a€ścolectivea€ť o preocupare declarata.
Altele le-a aflat, insa, in izvoarele ce i-au stat la indemana. Corespondentele evidente dintre unele legende neculciene si relatarile despre aceleasi evenimente cuprinse in felurite scrieri istorice a€“ cum ar fi Cronica moldo-germana , letopisetul lui Ureche sau interpolarile facute de Simion Dascalul la cronica aceluia ori Cronica munteneasca a Balenilor a€“ dau alte dimensiuni posibilitatilor de informare de care a dispus autorul.
Tesandu-si istorisirile in jurul unui prersonaj real ori in marginea unei intamplari, Neculce a ales, in multe situatii , faptul deosebit, capabil sa genereze materie epica si sa transporte spre cititor chipul a€śsenzationala€ť in care traditia pastra secvente ale istoriei a€śadevaratea€ť.
Sansa acestor subiecte, odata selectate, a fost construita de harul naratorului Neculce, scriitor in stare sa creeze o povestire atractiva, sa dea substanta istorisirii, sa puncteze momentele de tensiune, sa exploateze toate elementele literar semnificative.
Cuvintele acestea a€śreprezinta a€“ spunea Nicolae Manolescu a€“ un veritabil triumf al spiritului anecdotic: nici descriere, nici portret, nici comentarii: narativul pur, redus la esentaa€ť.
S-a vorbit mai putin despre aplecarea autorului catre situatiile marcate sau generatoare de dramatism puternic, dramatismul istoriei insasi, cu vadite posibilitati de inraurire si de impresionare.
Dramatice (adesea cu insertii tragicE) sunt destinul lui Stefan cel Mare, ctitor care alege locul zidirii potrivit unui ritual stravechi si nu-si poate reprima gesturile unui orgolios singur a€“ stapanitor (legenda III), dar combatant aprig si neobosit pentru apararea tarii si crestinatatii (legendele IV, V, VIII), intamplarile in care sunt angrenati Petru Rares (legendele XI, XIII) ori Miron Barnovschi (legendele XXII, XIII), mersul plui Vasile Lupu, un precursor al lui Brancoveanu in potolirea nemasuratelor pofte ale otomanilor (legendele XXIV, XXVI ) sau drumul sinuos al lui Gheorghe Stefan spre jiltul domnesc (legendele XXX, XXXI, XXXII).
Literatura autentica se afla in istorisirea despre fata lui Radu Voda Mihnea, mireasa nenuntita, silita sa ia drumul manastirii (legenda XX), in legenda tragica (XIX) a tatarului care isi curma zilele , caci scapase din mana o recompensa fabuloasa ( a€śCand au batut turcii pre Gaspar-Voda la Tutora, intorcandu-sa lA©sii inapoi, taiat-au un tatar pre Jolcovschii, hatmanul lesescu, linga Movilau, precum scrie si lA©topisatul. Numai tatarul nu l-ai stiut ca iaste Jolcovschii, hatmanu lA©sescu. Ce, dupa ce l-au omorat, au gasit ceasornicul, in san, de aur cu diamanturi. Si afland tatarul ca au fost hatmanul lesescu, sa fie zis tatarul acela ca nu trebuiaste sa traiasca omul in lume, daca nu va avea naroc, si sa fie giunghiiat sangura€ť), ca si in povestirea despre ascensiunea lui Gheorghe Ghica ( legenda XXXVII ), adevarata a€śnuvelaa€ť, esentializata, cu alura si final de basm, in care doi sarmani a€“ albanezul Ghica si turcul Kűprűli a€“ urca fabulos a€“ pornind de la o fagaduiala intre adolescenti- (a€ś[a€¦] Si mergand amandoi dempreuna la Tarigrad, multe vorbe bune au vorbit: de vor gasi pita, sa sa caute unul pe altul. Si au dzis Ghica-Voda: Iar turcu au zis atuncea:>a€ť) niste trepte ce li se pareau la neanceput de neatins (ajuns vizir, turcul cauta sa-si tina o promisiune pe care celalalt o uitase : a€śAtuncea vizirul Chiupruiliolu s-au spus si au dzis: Si au dzis:>a€ť).
a€śNeobisnuitul, un neobisnuit propus mai ales de varii performante umane, de tensiunea unor momente de criza ori de inlantuirea neprevazuta a unor intamplari, l-a atras pe Neculce. Chiar si a€ślegendele etiologicea€ť, din care aflam provenienta numelui Movilestilor (legenda V: a€śSi au zis Purice aprodul: . Si s-au suit pe dansul Stefan-Voda si au incalecat pre cal. Si atuncea au zis Stefan-Voda:a€ť), felul in care si-a dobandit porecla capitanul muntean Usurelu, un performer a€śsportiva€ť (legenda XXXIV), sau cum a aparut toponimicul Movila lui Purcel (legenda VII); ba inca in savuroasa poveste despre logofatul Tautu, a€śdiplomatula€ť ce ignora a€“ surprinzator pentru gazde si comic pentru cititor a€“ protocolul aulei unde fusese trimis in solie (legenda X).
De aceasta atractie trebuie legate dimensiunile si a€śtesaturaa€ť legedei a XLI-a a€“ cea mai intinsa- care nareaza intamplari din viata lui Milescu, personaj aventuros si invatat peregrin (a€śEra un boier anume Neculai Milescu Spatariul, de la Vaslui de mosiia lui,pre invatat si carturar, si stiia multe limbi: elinA©ste, slovenA©ste, grecA©ste si turcA©ste. Si era mandru si bogat, si umbla cu povodnici innainte, domnesti, cu buzdugane si cu palose, cu soltare tot sarma la caia€¦a€ť), faimos (macar prin tentativa de a-si dobori protectorul si prin urmarile ei: a€śDecii Stefanita-Voda [a€¦] s-au pre maniiat si l-au dus pre acel Nicolai Milescul innaintea lui, in casa cea mica, si au pus pre calau de i-au taiat nasul. [a€¦] Dupa aceia Nicolai Carnul au fugit in Tara Nemtasca si au gasit acolo un doftor, de-I tot sloboziia sangeli din obraz si-l botiia la nas, si asia din zi sangele sa inchiega, de I-au crescut nasul la locua€¦a€ť) inca inainte de a fi pornit sa strabata Europa; ca si prezenta in a€ścolectiea€ť a relatarilor despre exercitiile spaimoase de echitatie la care isi supunea Stefanita Lupu boierii (ii punea sa incalece pe cai fara frau a€śde cadeau boerii gios de-s sfarma capetile,cat se ingrozise boiarii a mai merge cu dansulcu cai buni la primblaria€ť a€“ legenda XXXVIII) sau infricosatele plimbari nocturne cu barca pe o Bistrita involburata procurate adeversarilor sai de voievodul Gheorghe Stefan (legenda XXXIII: a€śSi apoi, prinzand pe amandoi fratii , i-au inchis pe amandoi fratii impreuna cu doamna lui Vasilie-voda la Buciulesti. Si acolo multa groaza le faceau si umblau noaptea cu luntrea pe apa Bistritii, de-I speria ca-I vor rasturna in Bistritaa€ť).
Nu este de mirare aplecarea scriitorilor din veacul al XIX-lea asupra legendelor neculciene (imprumutand a€śsubiectelea€ť direct ori in variante aflatoare la Cantemir sau in prelucrarile ce incep sa apara catre inceputul secolului al XIX-leA). Si Costache Negruzzi (
Aprodul Purice, parte a unei planuite dar neterminate epopei a€“ StefaniadA), si Dimitrie Bolintineanu (Cupa lui Stefan,
Muma lui Stefan cel Mare, Daniil SihastrU), si Vasile Alecsandri (Altarul manastirii Putna, Dumbrava Rosie, Movila lui Burcel, Visul lui Petru RareS), ca si George Cosbuc (poezia Stefanita VodA ) au gasit in O sama de cuvinte a€śsubiecte de-a gata, necesitand doar versificatia pentru a fi transformate in cantece, balade sau poemea€ť .
