Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





INSPECTIE de Ioan Alexandru BRATESCU-VOINESTI (Povestire)

 

De opt zile nu scadeau zgomotul si invalmaseala in compania a II-a, de focul inspectiei, “inspectie de dom’ colonel”, care era sa fie joi.

Plesneau palmele ca bicele in ajunul lui Sfantu Vasile, si de ai fi stat mai deoparte, ti s-ar fi parut ca bate saltelele in companie: si erau palme-n fata, pumni in piept si in spate.

O inspectie de colonel nu-i lucru de gluma, si sergentul-major se jurase sa-i rada mustata, daca nu l-o omori pe al de-o iesi cu ceva rau la inspectie: “Mai bine sa-si ia lumea-n cap de pe acum”.

Din ziua aceea nu mai incetau “Dumnezeii, Cristosii, ingerii, luceferii si porumbitele negre, care cantadesteptarea pe catapeteazma cerului”, din gura gradelor, toti ovrei din fundul Moldovei, dupa cum ii aratau numele: Calman, Faibici, Pobliker Avram, Rozman Nathan, Haimovici Huna, Katz Leiba. Si nu era curatenia efectelor si a muni- tiilor, nici instructia care ametea pe bietii soldati, ci teoria “grea di foc”, mai ales explicata de cine o pricepea mai putin: “Sa se lupte cu barbatie si cu abnegatiune”.

— Traiti, dom’ caprar Faibici!

— Ce e?

— Si va si dzica abnegatiuni?

Iar interpelatul Faibici explica, strambandu-se ca si cum ar vrea sa ridice un munte, ca “abnegatiune este asta.. ala cum sa zic? cand adica cineva in sfarsitaa, abnegatiune ab-ne-gati-une!”

Soldatii au priceput de n-ai vazut; iar cel care nu pricepe, capata,

“pentru ca nu are bunavointa“, patru teci de baioneta, in urma carora e pe deplin lamurit.



In alt colt al camerei, Rozman Nathan explica la cativa, dupa livret, ca fiecare soldat are drept laelementele urmatoare:

“O mie o suta treizeci de grame de paine”; si toti zic in cor: “O mie o suta treizeci di grami di pani”; “Sapte sute de grame de pesmeti”; si iar zic cu totii in cor: “Sapti suti di grami di pesmet”; pana la cel din urma element: “sasi centilitri di rachiu, taria paisprece gradi”, dupa care o iau iar de la inceput: “o mie o suta treizeci di grami di pani” Ciofu Ion are drept, dupa fiecare citire, desi asta nu e trecut in livret, la cinci-sase ghionti in falci, pentru ca nu zice tare.




Cei slabi la instructie fac manuirea armei langa usa de intrare, comandati de Pobliker, care le explica fiecare miscare, ridicand glasul treptat, ca sa ridice arma cu asa tarie in sus, “incat sa ti se para ca daca n-ai apuca-o cu mana stanga! ar zbura in sus! ar trece prin tavan! si s-ar duce in slava cerului!”

Au facut bietii crestini bataturi in palme trantindu-le de arme, si Pobliker tot ii bate — “nu l-ar mai rabda Maica Precista!”, cum zice Cotofrea, — pentru cuvantul ca sunt moi: “moale, baiete, moale!”

O! de-ar putea sa zugraveasca un pictor jalea idioata din ochii recrutilor pe care ii bate sergentul Haimovici, pentru ca nu pot tine minte “ce are generalul”, ori “cine comanda corpul al 2-lea de armata!” Pe banca lunga pe care stau ghemuiti unul intr-altul, tristi si prostiti de frica, iti aduc aminte puii golasi de porumbel.

“Maiorul are are maiorul are”

E soldatul A Marini Ion, venit de doua zile, un tigan recrutat impotriva legii, neavand decat 18 ani, slab, cu ochii bolbosati si plini de lacrimi si stangaci in tunica cu maneci de-o palma mai lungi decat bratele lui.

— Lungu Ion! spune tu: ce are maiorul?

Lungu Ion, un japlan de doua ori mai inalt decat A Marini si istet cum n-a mai fost recrut, dupa spusa aghiotantului imbatranit in armata, raspunde ce are maiorul, in urma carui raspuns sergentul Haimovici ii porunceste sa dea lui A Marini doua palme, ca sa nu mai uite; — si de frica sa nu le capete el, Lungu da doua palme tiganului, care le rabda si trece la loc, ametit, cu fata aprinsa, cu ochii rositi.

Si fac un zgomot asurzitor, un balamuc intreg, o invalmaseala care te ameteste, atatea trosnete de palme si atatea glasuri care spun in acelasi timp:

— Duc arma-n sus cu mana dreapta pana in dreptul ochilor, o prinz cu cea stanga, de sub inaltator

— Cand ti-oi da una zici ca n-ai noroc!

— Nu ingadui pi nimini sa-si scut’re ciubot’le di colb ori di omat in camera, sa stupi pi gios, or sa svarli capt’i di sigare

— Nu mai fac, traati dom’ caprar, iertati-ma, asa va rog

— Iar pi guler si pe mansetri, brodati in chip din frunzi di stijar Din coltul in care sta, despartit de toti cei ce-l inconjoara, Ionescu Teodor, bacalaureatul companiei, priveste cu bagare de seama tot ce se intampla imprejurul lui, caci vrea sa descrie, intr-o scrisoare, unui prieten al sau, inspectia.

Din parinti saraci, n-avea ca sa se intretie in Bucuresti decat doua meditatii, care abia ii aduceau suma de nouazeci de lei pe luna, din care trebuia sa plateasca mancare, casa, lumina si in sfarsit toate nevoile pe care trebuie sa le impaci, ca s-o poti duce de azi pana maine;

— cand intr-o zi un ordin, care suna ca bacalaureatii sa fie incazarmati, il facu sa-si piarda meditatiile, iar de atunci dormea si manca la cazarma.

In primele zile de revolta, cauta sa se impotriveasca tuturor prostii- lor la care i se poruncea sa se supuna orbeste; in urma insa, incet, incet, se obisnuise si privea cu ochi firesti toate cate i se intamplau. Si i se intamplasera atat de multe!

Asa, intr-o zi, trimis ordonanta la un general din garnizoana, trebuise sa rabde si sa nu sufle, cand doamna generalului i-a intins cizmele: “Baiete, fa astea”; iar la codeala lui, catre fie-sa: “Regardez- moi quels yeux d’idiot il fait”.

Alta data maiorul, “un reglement ambulant”, cum isi zicea singur, l-a injurat si lovit in front, pentru ca “ticalosul” calca in tocuri, pe cand in reglement sta scris sa calci pe talpa.

Dar scrisoarea scrisoarea adresata colonelului! Un adevarat model de scrisoare inteleapta, — nicidecum in stil militaresc, caci cum zicea la inceput: “Nu stiu sa scriu, domnule colonel, decat cum scrie un om cinstit si rational unui alt om cinstit, rational si mai in varsta decat dansul”

Isi pusese inima toata in scrisoarea aceea in care arata nenorocita lui stare, cu rugaciunea de a-i lasa libere ceasurile in care sa-si poata da lectiile.

Fusese chemat la cancelarie a doua zi si, pentru lipsa de cuviinta, pedepsit cu patru zile de arest, urcat in urma la sase, pentru ca, iesind, trantise usa, strigand: “Am stricat orzul pe gaste”.

Si altele si cate!

E unu dupa miezul noptii, si in companie dorm toti, afara de schimbul al doilea, care se plimba printre paturi, cu pasi rari si zgomotosi in tacerea noptii, si de bacalaureatul Ionescu, care scrie prietenului sau Genuleanu, inspectia de cu ziua.

A stat multa vreme in fata hartiei albe, nestiind de unde sa inceapa, pana cand atatea cate avea de spus s-au asezat, s-au grupat, s-au clasat; iar acum ii zboara condeiul pe hartie, cum se intampla intotdeauna cand ai multe de scris:

“fericit daca as putea sa ti le scriu pe jumatate de cum le-am vazut. Ca sa incep cu inceputul, trebuie sa-ti spui ca nu era decat doua dupa miezul noptii, cand nu mai dormea nici un soldat, desteptati de gurile si tecile de baioneta ale sergentilor Katz Leiba si Rozman Nathan, amandoi ovrei cu tipuri clasice. Cel dintai, cu trupul lung, cu fata lunga, cu nasul lung, adevaratul tip de “ovrei fara dughiana“, cum zic soldatii; cel de-al doilea, fara un fir de gene, scurt si pe atat de gras si rotund, pe cat cel dintai e de slab si de osos: “ovrei cu dughiana“.

Eu nu m-am sculat, ci, din patul de deasupra, in care eram culcat, ma sileam sa-mi intiparesc bine in minte toate scenele comediei ce avea sa se joace. Nu mi-a scapat nimic din vedere: nici invalmaseala bietilor oameni, ametiti inca de somn, nici strigatul ascutit al gradelor, nici injuraturile, nici bataile nu mi-a scapat nimic; dar pas’ sa le descrii, cand dau toate navala la varful condeiului.

Nu, eu sunt incredintat ca, daca tu, sau eu, sau orice om cu toata mintea, ar fi stiut ca e foc in odaia vecina, n-ar fi dat mai mult zor decat toti oamenii acestia; si daca in nici o alta imprejurare, apoi in aceasta m-am incredintat de adevarul proverbului: “graba strica treaba”, la vederea atator ciocniri intre oameni, atator cizme, perii, baionete, cazute din maini, nefiind bine apucate, din graba, atator rasturnari de cutii de vax peste “efecte” spalate si albite ca fuiorul, si atator lovituri capatate, pe nedrept, tot din graba.

Cum ti-ai putea tu face o idee de cele ce s-au intamplat azi-noapte, daca celor, ce-ti scriu, insirate si spuse, le lipseste viata si efectul ansamblului. Trebuie sa vezi in acelasi timp, dintr-o singura privire, cinci-sase soldati in camasi, asezandu-si efectele pe paturi in ordinea prescrisa de reglement; alti opt-noua, in deosebite pozitii, vaxuind cizmele; altii maturand indoiti printre paturi; sapte-opt frecand cu furie baionete ori nasturi, pentru ca sa-i faca “luceafar”; alti cativa

“inseriind” camasi, cearceafuri, pantecare, manusi: “garnitura de serviciu, G.S., anul atata, luna atata, matricolul atata, seria atata”.

Trebuie sa vezi pe caporalul magazioner, in fata unui lighean plin cu carbuni, in care sunt infipte tiparele de litere si cifre pentru insemnarea cizmelor; iar imprejurul lui zece soldati, nerabdatori ca sa le vie randul.

Sa mai vezi pe fruntasul Toma Gheorghe, barbierul companiei, razand pe un biet crestin, care nu i-a facut nimic si care, sub jupuirea briciului, cu care au mai fost rasi inca patruzeci inaintea lui, se stramba de crezi ca-i smulge parul fir cu fir; pe cand barbierul, un mucalit, il consoleaza in rasul celor dimprejur: “ceasu’ rau, baietas; ce vrei sa faci? ceasu’ rau”.




Sa mai auzi si fasaiturile periilor, tacaniturile armelor, pocnetul deschis si cinstit al palmelor, bufnetul mut si infundat al pumnilor, injuraturile doveditoare de-o bogata imaginatie si de-o minutioasa cunostinta intr-ale lucrurilor sfinte, ale celor care dau, si sughitul, oftatul sau vaietul celor care primesc; si atunci o sa ai o deplina idee de ce va sa zica o pregatire de inspectie de “dom’ colonel”.

Trei ceasuri, de cand, la marginea paturilor, pe doua randuri, unul la dreapta si altul la stanga, stau soldatii in “repaos pe loc”.

Pe-o masa de o parte, aproape de usa, sunt asezate registrele companiei: “de detaliu, de pedepse, de solda“, toate; iar pe paturi, intr- o ordine perfecta, munitiile oamenilor complete si ingrijite ca de inspectie; nu lipseste nici unuia nimic: cutit, furculita, foarfece, rufarie, curelarie, — “tati seli” — cum zic ei, toti moldovenii.

Afara e un soare frumos de primavara, care, intrand prin cele sase ferestre ale companiei, face sase fasii de lumina, in care se joaca graunti sclipitori de praf.

Ar fi o frumusete curatenia camerei si ordinea care domneste in toate cate-ti vede ochiul, daca ai putea uita cum s-au facut si cu pretul a cator necazuri!

— A! dar ce face colonelul? Sunt ceasurile noua si n-o sa mai aiba vreme sa inspecteze.

—Atat mai bine! o sa-i dea rasol.

Vorbeste capitanul cu locotenentul, pe cand soldatii isi schimba picioarele de oboseala, rezemandu-se cand pe dreptul, cand pe stangul. Sergentul-major raporteaza capitanului ca ordonanta dlui subloco- tenent n-a venit.

— Cum se poate?! Unde e sublocotenentul? Si zarind pe subloco- tenent, incepe un tipat, un racnet, de-ai fi crezut ca o sa-i vie ceva:

— Domnule! Intotdeauna neglijent! O sa ma omori! o sa ma omori! Unde-ti e, domnule, ordonanta?

— De unde vrei sa stiu eu, domnule capitan?

— Cum?!

Noroc ca a tipat asa de tare incat s-a inecat, caci poate mai tinea asa inca cine stie cata vreme. Un soldat, trimis in goana, a adus ordonanta in cinci minute.

— Unde ai fost? il intreaba locotenentul.



— Sa traiti, domnule locotenent, m-a tinut cucoana, mama lui dom’ sublocotenent.

Am numarat intr-adins cate palme i-a dat locotenentul: patruzeci si trei! In sfarsit, la zece fara cateva minute, dupa o asteptare in picioare de atatea ceasuri, capitanul, care sedea langa usa, striga: “La rand, drepti!”

Colonelul! A! ba nu locotenentul-colonel vine sa ordone capitanului sa dea drumul oamenilor Colonelul nu poate veni inspectia va avea loc dupa-amiaza, de la doua la patru.

Sa nu-ti inchipui, dragul meu, ca nascocesc ceva din capul meu sau ca ti-am spus pana acum macar un cuvant neadevarat; trebuind sa intorc pagina, recitii ceea ce am scris si ma incredintai ca indignarea mea nu a exagerat nimic.

Acum, iti inchipui poate ca, la venirea colonelului dupa-amiaza, cand soldatii erau gata pentru sosirea lui de doua ceasuri, s-au petrecut lucruri grozave. Cum te-nseli!Ridiculus mus.

A intrat in camera, cum intra orice om in orice camera, cu deosebire ca, la pasirea pragului, capitanul a strigat cat l-a tinut gura: “La rand, drepti!”

Colonelul, foarte frumos barbat, insotit de un caine si mai frumos,

“Basta a lui dom’ colonel”, si urmat de capitanul, a mers pana in fundul odaii lungi, pana in dreptul sobei model Crainiceanu, s-au intors pana in celalt cap al odaii, in dreptul altei sobe model Crainceanu; a mers asa de patru ori de la o soba la alta, privind cand pe dreapta, cand pe stanga si, avand necontenit la doi pasi in urma pe capitan, care se tinea dupa dansul ca acul busolei dupa nord.

Era atata tacere si atat de incremeniti stau oamenii, incat — n-o sa ma crezi — Basta a ramas in loc, s-a uitat la dreapta, s-a uitat la stanga si s-a tras inapoi infricosat si urland.

La mijlocul celei de-a patra preumblari intre cele doua sobe model Crainiceanu, colonelul s-a oprit in dreptul tobosarului Bisoc Anton, i-a dus mana la cravata si, fara nici o sfortare, i-a scos gulerul pana deasupra capului si i-a dat drumul. In tacerea odaii, parc-ar fi cazut un bolovan!

S-a mai oprit colonelul in dreptul lui Cotofrea, pe care l-a intrebat datoriile plantonului si ce este juramantul, intrebari la care Cotofrea a raspuns ca un fonograf, dar de vreo doua sute de ori mai tare.

Si s-a mai oprit colonelul in dreptul lui Biguci Vasile, care n-a stiut sa raspunda la intrebarea: “Ce sa da in primire unei sentinele?” — dupa care neraspuns, colonelul s-a mai preumblat o data de la o soba la alta, si-a fluierat cainele si a iesit urmarit de privirile a 90 de oameni impietriti.

Asta a fost inspectia! Iata acum sfarsitul ei:

Sergentul-major a explicat lui Biguci ca unei sentinele i se da in primireonor, foc si zgomot, si pentru ca sa le poata mai bine tine minte, dupa ce i-a spus ca onor n-are la indemana, i-a dat vreo zece palme, intrebandu-l, dupa fiecare, daca a vazut foc si daca a auzit zgomot. A! ma-ntelegi tu, dragul meu, ca daca raz e pentru ca sa nu plang, ca daca-ti scriu pe un ton glumet, e pentru ca nu gasesc tonul destul de trist, in care sa-ti pot scrie ticalosiile vazute. Da, au fost batuti, injurati, hartuiti opt zile de-a randul, pentru atata cat citisi.

Te rog, raspunde-mi ca eu am dreptate, ca ei sunt nebuni, pentru a-mi scoate din minte banuiala ca poate au dreptate ei, care sunt mai multi si ca atunci nebunul sunt eu.

Trebuie sa fie tarziu, caci s-a schimbat de mult schimbul al doilea.

Iti scriu cu geamurile deschise peste un tablou de o frumusete uimitoare. De aici, de la inaltime, se vede tot Bucurestiul, atat de zgomotos ziua si acum atat de tacut, incat se aude o cucuvaie plangand dincolo de garla, la vechiul spital militar. E o luna pe cer cum parca niciodata n-am vazut, pentru ca poate niciodata nu m-am gasit intr-o stare sufleteasca mai ciudata decat aceea in care ma gasesc acum: simt ca ma innebuneste linistea, cumintenia si regularitatea cu care se misca atatea mii de lumi imense care stralucesc in sus, puse alaturea de zgomotul si de invalmaseala de acum douazeci si patru de ceasuri a astor furnici care dorm.





Dorm si recrutul A Sandi Ioan Vaduva zambeste visand Cine stie? poate viseaza vreo statie mica de drum-de-fier din fundul Moldovei Un tren care porneste cu dansul pe peronul garii o femeie batrana plange, falfaind in mana un stergar alb toate astea, vazute intr-un apus de zi de vara.

Te las, nu stiu de ce-mi vine sa plang.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

INSPECTIE



Opera si activitatea literara Ioan Alexandru BRATESCU-VOINESTI

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ioan Alexandru BRATESCU-VOINESTI





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Schite

Puiul

- citeste textul
Schita Puiul
Puiul povestire de I. Al. Bratescu-Voinesti
PUIUL - Explicatia titlului - invatatura morala - Compozitia si subiectul



Povestiri

IN LUMEA DREPTATII

- citeste textul

VARCOLACUL

- citeste textul

DOUA SURORI

- citeste textul

DIN CARNETUL UNUI JUDECATOR

- citeste textul

UN OM

- citeste textul

MICROBUL

- citeste textul

INSPECTIE

- citeste textul